29-05-2009, 12:58 PM
merci pt commuri si sper ca urmatorul capitol sa va placa
enjoy it :D
Capitolull II
Ceasul meu desteptator m-a trezit cu o alarma foarte puternica. Era duminica, urmatoarea zi dupa cea in care am aflat durerosul adevar: nu pot participa la concursul la care visez de cand eram mica sa merg. Grozav. Ar fi trebuit sa ma pregatesc pentru urmatoarele trei ore de dans, dar pur si simplu nu aveam chef sa dansez singura. M-am ridicat cat sa ma uit pe fereastra, perfect: ploua. Un motiv in plus ca sa nu ma misc din pat. M-am trantit zgomotos la loc. O noapte in care nu am inceput sa bocesc din nou.
Fusese o seara foarte lunga. In timp ce prietenele mele m-au condus acasa, poate ca sa nu incep sa plang in hohote din nou, imi tot ziceau ca pot sa dansez daca vreau cu partenerii lor. Dar refuzam in continuu categoric. Nu. Stiam ca si ele viseaza la asta, poate nu la fel ca si mine, dar fiind prietenele mele nu le puteam face asta. Desi le-as fi facut aceeasi propunere daca ele erau in locul meu. Acasa ma asteptau tata si mama vitrega. Tata s-a despartit de mama cand aveam trei ani din motive pe care sincer nu le cunosc. Am fost data in grija mamei pentru doi ani. Mama, fiind dansatoare, calatorea mai mereu la concursuri. De aceea imi doresc foarte mult sa particip peste cateva zile la unul pe care mama l-a castigat cand era de varsta mea, aceasta a fost cea mai mica campioana. Tata, in doi ani de atunci, s-a casatorit cu nesuferita mea mama vitrega. Atunci a facut un proces sau ceva de genu`, -nu le am cu astea - prin care cerea custodia mea. L-a castigat si iata-ma aici. N-am mai vazut-o pe mama de patru ani, inca mai calatoreste atat de mult. Iar tata, ei bine si el calatoreste toata ziua si eu raman cu insarcinata mea mama vitrega. In vreo luna va naste un baietel.
Nu ma inteleg deloc cu tata si cu ea. Cu adevarata mea mama ma inteleg super. Dar asta. Ei bine e de treaba, dar nu pot s-o accept ca mama. Nu-i poate lua nimeni locul. Iar tata este mereu de partea ei in certurile noastre - tabara inamica. Peste vreo doua zile o sa plece in strainatate. Doar ei doi, ce romantic imi vine sa vomit ! Si raman singura doua saptamani. Oricum am niste minuntate reguli ce (nu) pot fi incalcate. Fara petreceri, daca e vreo problema suna-ne, nu deschide usa la straini etc . Deci au uitat,din nou, de concursul meu. Oricum nu le-as fi spus ca am ramas fara partener.
Dupa o ora de ascultat muzica in pat, m-am ridicat si fara a ma obosi sa-mi scot pijamalele sau sa-mi fac patul, am coborat jos. La bucatarie, Beatrice - mama vitrega - isi punea un pahar cu apa. Ii zic un scurt "`neata" si imi iau un bol, cutia cu lapte si cea cu cereale.
-Buna. Nu ai dansuri azi? Intreba ea pe un ton ingrijorat. Uram cand incerca sa intre in discutie cu mine. De ce nu putea doar sa ma ignore asa cum faceam eu?
-Ba da. Am raspuns eu sec. Mi-am luat castronelul cu micul dejun si am intrat in sufragerie, unde m-am asezat pe canapea, am luat telecomanda televizorului si am inceput sa o butonez nestiind exact ce cautam.
-Si de ce nu te duci? intreba din nou Beatrice cercetandu-ma suspicioasa cu privirea. Imi pune mana pe frunte. Oh, doamne. Doar nu credea ca am febra sau mai stiu eu ce? M-am ridicat enervata de pe canapea, luandu-mi si bolul cu cereale, si am plecat din sufragerie, urcand scarile spre camera mea. Inca ma privea suspicioasa desi era clar ca nu aveam febra. Asta imi mai lipsea.
-N-am chef. i-am rapsuns intr-un final de la etaj doar pentru a nu urca scarile .
M-am asezat la birou si mi-am deschis laptop-ul, odata ajunsa in dormitorul meu. Dupa ce mi-am terminat micul dejun era deja ora zece. Am lasat bolul gol in bucatarie, neobosindu-ma sa il spal. De asta se ocupa mama. M-am intors in camera mea. Afara inca ploua torential.
La zece jumatate eram imbracata intr-o pereche de blugi bleu subitiri si un tricou portocaliu. Fara sa-i dau vreo explicatie mamei am iesit afara. Cerul parea o panza intunecata. Stropii din ce in ce mai multi de apa erau reci. Cadeau pe fata mea, dar mie nu-mi pasa. In cateva minute eram uda pana la piele. Ma plimbam prin oras. Mi-era frig, dar imi placea. Desi nu s-ar fi vazut daca plangeam sau nu, n-o faceam. Pur si simplu simteam ca imi pierd ultima farama de onoare daca incep sa plang din nou. Am paisprezece ani, totusi. Dupa jumatate de ora de plimbat, in care m-am gandit la multele lucruri aflate in capul meu, am plecat spre casa lui Roxanne. Statea pe aceasi straduta cu mine, dar intr-un bloc nou, intr-un apartament mare si incapator la etajul al cincilea din cele zece.
Am luat liftul pana la ea. Doar nu era sa urc pe scari. Ajung la usa si ciocan usor, speram sa fie acasa. Nu stiam exact cat era ceasul si speram sa fi scapat de la dans. Noroc: Roxx si Allison imi deschid. Aveau o fata foarte ingrijorata, si am observat ca Lys avea telefonul in mana pe apelare catre... mine. Imi lasasem intentionat mobilul acasa. Cele doua mi-au sarit in brate si au observat, prea tarziu insa, ca eram complet uda. Ne-am salutat si m-au invitat inauntru. Roxanne mi-a oferit niste haine. Imi veneau foarte bine. Oricum, noi doua suntem foarte asemanatoare la fizic.
Ma usuc pe par si ma imbrac cu o pereche de pantaloni negri de trening si cu un tricou alb, timp in care ele au facut un ceai cald special pentru mine. Intr-un final ne-am strans toate in sufragerie. Incercam sa imi impun un zambet fals.
-Si... ce faceti voi? am intrebat eu. Prost inceput de conversatie, dar ele pareau sa nu observe.
-Lara, e super! spuse Roxanne entuziasmata, dar vazand fata mea confuza continua. M-am indragostit! E inalt, e frumos, are ochii caprui si parul saten inchis. E...ca un print din poveste. clar ca era indragostita, se citea asta prin tonul ei visator si prin felul cum topaia prin camera.
-E Samuel. Stii tu...ala, prietenul lui Ralph, continua Allison. Oh, da. Normal ca il stiam. Cel putin pe fratele partenerului meu il stiam. Pentru ca nu ezita niciun moment cand se lua de mine. Dar prietenul lui parea de treaba.
-Si, din pacate, are prietena: partenera lui Ralph. se trezi si Roxx din visare. Macar ea avea partener. Trebuia sa incetez sa ma mai gandesc la asta.
-Atunci se stie. Maine la scoala o radem in cap! am raspuns eu hotarata. Toate am inceput sa radem. Nu ma prefaceam. Chiar radeam din interiorul inimii. Eram fericita. Eram cu prietenele mele!
*Doua zile mai tarziu*
-Lara! Vino jos! Plecam! vocea tatei ma trezea in fiecare dimineata. Dar acum era altceva. Era mai frumos, caci, de azi ei doi pleaca pentru o saptamana in strainatate. Singura. De cand mi-am dorit asta.
Am coborat din pat. Oricum trebuia sa fac asta o data si o data. Cobor scarile. Tata avea un troler negru in spate. Era imbracat intr-o camasa albastra si o pereche de blugi, iar in spatele sau, mama avea o rochita alba. Nu intelegeam de ce ma cheama tata, nu aveau nevoie de ajutor. Le zic un scurt "Bine." fara a-mi lua la revedere si ma intorc spre camera mea. La jumatatea drumului spre scari, tata isi deschide lar mainele si spune:
-Draga mea, nu iti iei ramas bun de la noi?
De ce? Doar nu plecau de tot. M-am intors pe calcaie si ignor imbratisarea dorita de tata.
-Bine, bine. am spus zambind ca o fetita "cuminte" ce sunt.
-Pa! continui pe un ton rece si urca scarile in mare graba ca sa nu se astepte si la altceva. El a lasat mainile jos. Cand am ajuns la etaj, mi-a strigat:
-Si noi te iubim, scumpete.
A zis cineva ca era vorba de iubire? Il iubesc pe tata. Da, recunosc. Dar nu vreau s-o arat. Intru in camera mea si ma uit pe fereastra.
Parintii mei intrara in masina, iar masina porni pe straduta, luand drumul libertatii mele. Eram singura. In sfarsit eram singura.
*Ziua concursului*
Eram acolo, intr-o sala mare, cu ferestre gigantice acoperite de niste perdele rosii. Intr-o parte era o scena imensa, iar la stanga era o masa lunga cu trei scaune unde se aflau juriul.
In vreo cinci minute urma sa intru pe scena. Eram imbracata costumul la care am visat: un costum roz si niste sandalute negre. Eram in fata juriului. Ma pregateam sa le spun ca ma retrag din concurs. Tremuram. Incercam sa-mi inabus larcimile. Nu era momentul pentru melodrame. Prietenele mele ma sprijineau. Erau cu mine si asta ma facea sa-mi dau seama ca nu e un capat de lume. Ca aveam niste prietene minunate si o viata in general frumoasa. Am inghitit in sec.
-Bu..buna ziua. Sunt Lara.. Lara.. Rothen si..si..vreau sa...sa...ma retrag din concurs. i-am spus unei femei in varsta din juriu, printre sughituri.
-Esti sigura? ma intreba femeia.
Nu. Nu eram sigura, nu vroiam sa fiu sigura, dar trebuia sa fiu. Ma pregateam sa dau aprobator din cap, cand, o mana calda imi prinse bratul:
-Lara, nu! imi spuse o voce cunoscuta langa mine. O voce pe care nu ma asteptam s-o aud. Nu acolo, nu atunci si nu in felul acela...
Partea A II-a
Plutind pe scena
-Si ce-ai vrea sa fac, Ralph? l-am intrebat accentuandu-i numele.
Ce cauta acolo? El nu participa la concurs. Partenera lui nu putea, era plecata. Si mai ales, de ce m-a oprit?
- Danseaza cu…mine. raspunsul lui plictisit m-a luat pe nepregatite. Am pufnit in ras. Cum? Sa dansez cu el? Asta inseamna sa-mi semnez condamnarea la umilinta totala.
-Da, da, da. Si de ce te-ai oferi tu sa dansezi cu mine? Sa ma faci de ras, nu? Nu-s proasta. i-am raspuns.
-Pe bune. De fapt… stii ceva? Eu ti-am facut o propunere pentru mine, castigarea acestui concurs este visul meu. Ah, legat de faza cu prostia, eu n-as fi asa sigur. a continuat legandu-se de mine.
Ok… ce era de facut? Le arunc o privire prietenelor mele, cerandu-le un raspuns. Acestea erau nedumerite.
-Ok. Dansam. Dar ce vrei in schimb, nesuferitule? am cedat.
Eram prea innebunita de dorinta de a-mi trai visul, incat daca imi cerea sa fac ceva pentru el, as fi facut-o, daca dupa aia ar fi dansat cu mine, desi simteam ca nu va fi deloc bine. El se pare ca nu a observat cat de usor m-am lasat.
-Oh, doamne. Ce-ai vrea sa cer in schimb de la tine, pitico? N-are voie omul sa faca o fapta buna pe gratis? Bineinteles ca acel creier cat un bob de mazare al tau nu ar intelege asa ceva, dar…
Au! Asta a fost replica sub centura. Oricum, am sa ma gandesc la o razbunare pe masura, poimaine, la scoala. Imi va veni pana atunci un plan diabolic prin care sa-l umilesc… sau nu.
-Deci, participati impreuna? Tu esti…
-Ralph Deering. raspunse partenerul meu provizoriu la intrebarea femeii din juriu. Aceasta ne dadu cate o foita pe care era scris numarul cincisprezece. Eram perechea cu numarul cincisprezece, din categoria de varsta 13-16. Acea foita trebuia sa ne-o prindem de costum, pe spate.
El este fratele lui Jamie, adevaratul meu partener, dar care si-a rupt piciorul si nu poate participa la acest concurs, insa stiu ca imi va vedea dansul. Nesuferitul (Ralph) este cu un an mai mare decat noi. Seamana izbitor de mult cu frate-sau, cu exceptia parului sau saten mai deschis la culoare. Amandoi au ochii caprui. Nu ma inteleg deloc cu Ralph, in schimb Jamie e unul dintre cei mai buni prieteni ai mei.
- Vals cu spin, chasse si toate alea, da? Incearca sa nu ma calci pe picioare si sa te tii dupa mine. imi spune nesuferitul. Binteinteles, nu m-am putut abtine sa nu-l injur in gand.
Normal ca nu aveam sa-mi chinui sandalutele mele negre frumusele cu toc doar ca sa calc un baiat.
In doua minute a trebuit sa intram pe scena. El era imbracat intr-un costum de dansator negru, cu un papion alb si niste pantofi negri. Eu aveam un costum roz. Paru-mi era prins intr-o codita mica la spate, iar bretonul statea frumos pe frunte. Le-am urat succes prietenelor mele. Cand a pornit muzica m-am asezat in pozitie: in bratele partenerului, putin lasata pe spate si cu privirea spre stanga. Imi placea si ma pricepeam la vals. Cand am inceput pasii, simteam miscarile lui si ma luam dupa el. Dar simteam ca danseaza rigid, oricum mai rigid decat Jamie. Acesta parca pluteste si este relaxat. Dar fratele sau mai mare…e foarte ingrijorat. E ciudat.
Intr-o intoarcere spre dreapta, o vad pe Lys cu partenerul sau. Ne privim pentru o mica secunda. Faptul ca era acolo, pe scena, cu mine, ma facea sa ma bucur nespus ca imi traiesc visul, desi nu cu partenerul pe care mi-l doream. Ea era cu o rochita de dans lila si niste sandalute gri. Parul ei saten era prin in doua codite fiecare de o parte si de alta a capului.
Dupa ce melodia s-a terminat, toate cele sapte perechi de pe scena au facut un reverence si am parasit scena pentru a face loc urmatoarelor opt perechi, printre care era si Rox. Ea purta un frumos costum portocaliu si sandalute inalte negre. A dansat un vals minunat. Parca… plutea. Nicio greseala.
Cand am coborat toate, eu si prietenele mele ne-am imbratisat si ne-am urat success din nou. In cateva minute avea sa se hotarasca care vor fi cele trei perechi care vor pleca acasa. Eram emotionata.
Antrenoarea de dans ne-a felicitat. Ne-a zis ca am dansat superb si am avut noroc atunci cand Ralph s-a oferit sa danseze cu mine. Noroc? Mai bine dansam singura.
Juriul a chemat toate perechile pe scena. Concurentii s-au aliniat in ordinea numarului de pe spatele lui. Eram la capatul sirului. Apoi a inceput eliminarea perechilor. Perechile cu numarul sase, paisprezece si trei au fost eliminate dupa primul dans… ghinion. Am trecut de primul dans cu bine.
Am dansat quick step. M-am descurcat bine, cred. Oricum, am trecut si de proba asta. Echipele numarul unu, doisprezece si unsprezece au fost date afara. Dupa cha-cha, echipele numarul doi, patru si noua au plecat. Perfect… n-am iesit pana acum. Urma cosmarul meu : jaif la un timp.
Dar am reusit. Echipele cinci, zece si treisprezece au fost eliminate. Inseamna ca…da! Eu, Roxanne si Allison mergem in finala. Eram atat de fericita, incat as fi putut sa-mi sarut partenerul… sau nu. Ii arunc o privire. Pe fata lui dupa care majoritatea fetelor din scoala ar muri, era un zambet slab.
Cand am coborat de pe scena m-am imbratisat cu prietenele mele. Era…un vis devenit realitate. Topaiam de fericire. Eram in paradis. Jamie venise si el acolo. In carje, dar venise. M-a felicitat si m-a imbratisat, cum a putut si el. Probabil ca era invidios ca fratele sau era cel care m-a ajutat si nu acesta.
In urmatoarea secunda am sunat-o pe mama. Trebuia sa stie ca eu ii calc din ce in ce mai mult pe urme. A durat ceva pana mi-a raspuns. Ca de obicei, si-a gasit foarte greu mobilul.
-Maaami! Ghici ce! Nu, nu, nu am luat un zece la mate. i-am spus prin telefon. Bineinteles ca era la curent cu marea mea problema cu matematica, tata s-a asigurat de asta.
- M-am calificat in finala de la campionatul de dans pentru juniori! Este la munte peste doua saptamani. Cum? Nu poti sa vi? Dar…de ce? Dar…bine. Pa! Te iubesc. am inchis telefonul. Cum putea sa participe intr-o comisie tocmai atunci?
Antrenoarea noastra, o femeie tanara cu parul blond si ochii verzi, a venit la micul nostru grup format din: mine, prietenele mele, partenerii nostri, si partenerul meu provizoriu.
-Gata! Dupa ultimele dansuri m-am hotarat. Ralph, tu ve fi de-acum partenerul lui Lara. Dansati extraordinar impreuna. Parca sunteti un singur trup. Va sincronizati perfect! a spus aceasta.
Nu! Nu se poate! Dintr-o data paradisul a devenit iad, visul- cosmar, iar noul meu partener era demonul. Cum putea sa se intample asta?
-Si eu? intreba Jamie, iar pe fata lui se vedea ca nu era prea fericit. Tocmai isi pierduse partenera pe care o iubea. Nici eu n-as fi prea fericita.
-Mi se pare logic ca vei dansa cu fosta partenera a fratelui tau, raspunse antrenoarea acru, accentuand doua cuvinte. De ce se purta urat cu el? Nu merita asta, mai ales dupa ce si-a rupt piciorul.
Imi venea rau. Nu era posibil. Nu puteam, nu vroiam si nici nu trebuia sa dansez cu Ralph. Nu m-am obosit sa-mi ascund indignarea de pe fata si ura pentru noul si nesuferitul meu partener. Doamne, cu ce am gresit sa trebuiasca sa dansez cu asta? Stiam eu ca am facut o greseala cand l-am acceptat.
enjoy it :D
Capitolull II
Ceasul meu desteptator m-a trezit cu o alarma foarte puternica. Era duminica, urmatoarea zi dupa cea in care am aflat durerosul adevar: nu pot participa la concursul la care visez de cand eram mica sa merg. Grozav. Ar fi trebuit sa ma pregatesc pentru urmatoarele trei ore de dans, dar pur si simplu nu aveam chef sa dansez singura. M-am ridicat cat sa ma uit pe fereastra, perfect: ploua. Un motiv in plus ca sa nu ma misc din pat. M-am trantit zgomotos la loc. O noapte in care nu am inceput sa bocesc din nou.
Fusese o seara foarte lunga. In timp ce prietenele mele m-au condus acasa, poate ca sa nu incep sa plang in hohote din nou, imi tot ziceau ca pot sa dansez daca vreau cu partenerii lor. Dar refuzam in continuu categoric. Nu. Stiam ca si ele viseaza la asta, poate nu la fel ca si mine, dar fiind prietenele mele nu le puteam face asta. Desi le-as fi facut aceeasi propunere daca ele erau in locul meu. Acasa ma asteptau tata si mama vitrega. Tata s-a despartit de mama cand aveam trei ani din motive pe care sincer nu le cunosc. Am fost data in grija mamei pentru doi ani. Mama, fiind dansatoare, calatorea mai mereu la concursuri. De aceea imi doresc foarte mult sa particip peste cateva zile la unul pe care mama l-a castigat cand era de varsta mea, aceasta a fost cea mai mica campioana. Tata, in doi ani de atunci, s-a casatorit cu nesuferita mea mama vitrega. Atunci a facut un proces sau ceva de genu`, -nu le am cu astea - prin care cerea custodia mea. L-a castigat si iata-ma aici. N-am mai vazut-o pe mama de patru ani, inca mai calatoreste atat de mult. Iar tata, ei bine si el calatoreste toata ziua si eu raman cu insarcinata mea mama vitrega. In vreo luna va naste un baietel.
Nu ma inteleg deloc cu tata si cu ea. Cu adevarata mea mama ma inteleg super. Dar asta. Ei bine e de treaba, dar nu pot s-o accept ca mama. Nu-i poate lua nimeni locul. Iar tata este mereu de partea ei in certurile noastre - tabara inamica. Peste vreo doua zile o sa plece in strainatate. Doar ei doi, ce romantic imi vine sa vomit ! Si raman singura doua saptamani. Oricum am niste minuntate reguli ce (nu) pot fi incalcate. Fara petreceri, daca e vreo problema suna-ne, nu deschide usa la straini etc . Deci au uitat,din nou, de concursul meu. Oricum nu le-as fi spus ca am ramas fara partener.
Dupa o ora de ascultat muzica in pat, m-am ridicat si fara a ma obosi sa-mi scot pijamalele sau sa-mi fac patul, am coborat jos. La bucatarie, Beatrice - mama vitrega - isi punea un pahar cu apa. Ii zic un scurt "`neata" si imi iau un bol, cutia cu lapte si cea cu cereale.
-Buna. Nu ai dansuri azi? Intreba ea pe un ton ingrijorat. Uram cand incerca sa intre in discutie cu mine. De ce nu putea doar sa ma ignore asa cum faceam eu?
-Ba da. Am raspuns eu sec. Mi-am luat castronelul cu micul dejun si am intrat in sufragerie, unde m-am asezat pe canapea, am luat telecomanda televizorului si am inceput sa o butonez nestiind exact ce cautam.
-Si de ce nu te duci? intreba din nou Beatrice cercetandu-ma suspicioasa cu privirea. Imi pune mana pe frunte. Oh, doamne. Doar nu credea ca am febra sau mai stiu eu ce? M-am ridicat enervata de pe canapea, luandu-mi si bolul cu cereale, si am plecat din sufragerie, urcand scarile spre camera mea. Inca ma privea suspicioasa desi era clar ca nu aveam febra. Asta imi mai lipsea.
-N-am chef. i-am rapsuns intr-un final de la etaj doar pentru a nu urca scarile .
M-am asezat la birou si mi-am deschis laptop-ul, odata ajunsa in dormitorul meu. Dupa ce mi-am terminat micul dejun era deja ora zece. Am lasat bolul gol in bucatarie, neobosindu-ma sa il spal. De asta se ocupa mama. M-am intors in camera mea. Afara inca ploua torential.
La zece jumatate eram imbracata intr-o pereche de blugi bleu subitiri si un tricou portocaliu. Fara sa-i dau vreo explicatie mamei am iesit afara. Cerul parea o panza intunecata. Stropii din ce in ce mai multi de apa erau reci. Cadeau pe fata mea, dar mie nu-mi pasa. In cateva minute eram uda pana la piele. Ma plimbam prin oras. Mi-era frig, dar imi placea. Desi nu s-ar fi vazut daca plangeam sau nu, n-o faceam. Pur si simplu simteam ca imi pierd ultima farama de onoare daca incep sa plang din nou. Am paisprezece ani, totusi. Dupa jumatate de ora de plimbat, in care m-am gandit la multele lucruri aflate in capul meu, am plecat spre casa lui Roxanne. Statea pe aceasi straduta cu mine, dar intr-un bloc nou, intr-un apartament mare si incapator la etajul al cincilea din cele zece.
Am luat liftul pana la ea. Doar nu era sa urc pe scari. Ajung la usa si ciocan usor, speram sa fie acasa. Nu stiam exact cat era ceasul si speram sa fi scapat de la dans. Noroc: Roxx si Allison imi deschid. Aveau o fata foarte ingrijorata, si am observat ca Lys avea telefonul in mana pe apelare catre... mine. Imi lasasem intentionat mobilul acasa. Cele doua mi-au sarit in brate si au observat, prea tarziu insa, ca eram complet uda. Ne-am salutat si m-au invitat inauntru. Roxanne mi-a oferit niste haine. Imi veneau foarte bine. Oricum, noi doua suntem foarte asemanatoare la fizic.
Ma usuc pe par si ma imbrac cu o pereche de pantaloni negri de trening si cu un tricou alb, timp in care ele au facut un ceai cald special pentru mine. Intr-un final ne-am strans toate in sufragerie. Incercam sa imi impun un zambet fals.
-Si... ce faceti voi? am intrebat eu. Prost inceput de conversatie, dar ele pareau sa nu observe.
-Lara, e super! spuse Roxanne entuziasmata, dar vazand fata mea confuza continua. M-am indragostit! E inalt, e frumos, are ochii caprui si parul saten inchis. E...ca un print din poveste. clar ca era indragostita, se citea asta prin tonul ei visator si prin felul cum topaia prin camera.
-E Samuel. Stii tu...ala, prietenul lui Ralph, continua Allison. Oh, da. Normal ca il stiam. Cel putin pe fratele partenerului meu il stiam. Pentru ca nu ezita niciun moment cand se lua de mine. Dar prietenul lui parea de treaba.
-Si, din pacate, are prietena: partenera lui Ralph. se trezi si Roxx din visare. Macar ea avea partener. Trebuia sa incetez sa ma mai gandesc la asta.
-Atunci se stie. Maine la scoala o radem in cap! am raspuns eu hotarata. Toate am inceput sa radem. Nu ma prefaceam. Chiar radeam din interiorul inimii. Eram fericita. Eram cu prietenele mele!
*Doua zile mai tarziu*
-Lara! Vino jos! Plecam! vocea tatei ma trezea in fiecare dimineata. Dar acum era altceva. Era mai frumos, caci, de azi ei doi pleaca pentru o saptamana in strainatate. Singura. De cand mi-am dorit asta.
Am coborat din pat. Oricum trebuia sa fac asta o data si o data. Cobor scarile. Tata avea un troler negru in spate. Era imbracat intr-o camasa albastra si o pereche de blugi, iar in spatele sau, mama avea o rochita alba. Nu intelegeam de ce ma cheama tata, nu aveau nevoie de ajutor. Le zic un scurt "Bine." fara a-mi lua la revedere si ma intorc spre camera mea. La jumatatea drumului spre scari, tata isi deschide lar mainele si spune:
-Draga mea, nu iti iei ramas bun de la noi?
De ce? Doar nu plecau de tot. M-am intors pe calcaie si ignor imbratisarea dorita de tata.
-Bine, bine. am spus zambind ca o fetita "cuminte" ce sunt.
-Pa! continui pe un ton rece si urca scarile in mare graba ca sa nu se astepte si la altceva. El a lasat mainile jos. Cand am ajuns la etaj, mi-a strigat:
-Si noi te iubim, scumpete.
A zis cineva ca era vorba de iubire? Il iubesc pe tata. Da, recunosc. Dar nu vreau s-o arat. Intru in camera mea si ma uit pe fereastra.
Parintii mei intrara in masina, iar masina porni pe straduta, luand drumul libertatii mele. Eram singura. In sfarsit eram singura.
*Ziua concursului*
Eram acolo, intr-o sala mare, cu ferestre gigantice acoperite de niste perdele rosii. Intr-o parte era o scena imensa, iar la stanga era o masa lunga cu trei scaune unde se aflau juriul.
In vreo cinci minute urma sa intru pe scena. Eram imbracata costumul la care am visat: un costum roz si niste sandalute negre. Eram in fata juriului. Ma pregateam sa le spun ca ma retrag din concurs. Tremuram. Incercam sa-mi inabus larcimile. Nu era momentul pentru melodrame. Prietenele mele ma sprijineau. Erau cu mine si asta ma facea sa-mi dau seama ca nu e un capat de lume. Ca aveam niste prietene minunate si o viata in general frumoasa. Am inghitit in sec.
-Bu..buna ziua. Sunt Lara.. Lara.. Rothen si..si..vreau sa...sa...ma retrag din concurs. i-am spus unei femei in varsta din juriu, printre sughituri.
-Esti sigura? ma intreba femeia.
Nu. Nu eram sigura, nu vroiam sa fiu sigura, dar trebuia sa fiu. Ma pregateam sa dau aprobator din cap, cand, o mana calda imi prinse bratul:
-Lara, nu! imi spuse o voce cunoscuta langa mine. O voce pe care nu ma asteptam s-o aud. Nu acolo, nu atunci si nu in felul acela...
Partea A II-a
Plutind pe scena
-Si ce-ai vrea sa fac, Ralph? l-am intrebat accentuandu-i numele.
Ce cauta acolo? El nu participa la concurs. Partenera lui nu putea, era plecata. Si mai ales, de ce m-a oprit?
- Danseaza cu…mine. raspunsul lui plictisit m-a luat pe nepregatite. Am pufnit in ras. Cum? Sa dansez cu el? Asta inseamna sa-mi semnez condamnarea la umilinta totala.
-Da, da, da. Si de ce te-ai oferi tu sa dansezi cu mine? Sa ma faci de ras, nu? Nu-s proasta. i-am raspuns.
-Pe bune. De fapt… stii ceva? Eu ti-am facut o propunere pentru mine, castigarea acestui concurs este visul meu. Ah, legat de faza cu prostia, eu n-as fi asa sigur. a continuat legandu-se de mine.
Ok… ce era de facut? Le arunc o privire prietenelor mele, cerandu-le un raspuns. Acestea erau nedumerite.
-Ok. Dansam. Dar ce vrei in schimb, nesuferitule? am cedat.
Eram prea innebunita de dorinta de a-mi trai visul, incat daca imi cerea sa fac ceva pentru el, as fi facut-o, daca dupa aia ar fi dansat cu mine, desi simteam ca nu va fi deloc bine. El se pare ca nu a observat cat de usor m-am lasat.
-Oh, doamne. Ce-ai vrea sa cer in schimb de la tine, pitico? N-are voie omul sa faca o fapta buna pe gratis? Bineinteles ca acel creier cat un bob de mazare al tau nu ar intelege asa ceva, dar…
Au! Asta a fost replica sub centura. Oricum, am sa ma gandesc la o razbunare pe masura, poimaine, la scoala. Imi va veni pana atunci un plan diabolic prin care sa-l umilesc… sau nu.
-Deci, participati impreuna? Tu esti…
-Ralph Deering. raspunse partenerul meu provizoriu la intrebarea femeii din juriu. Aceasta ne dadu cate o foita pe care era scris numarul cincisprezece. Eram perechea cu numarul cincisprezece, din categoria de varsta 13-16. Acea foita trebuia sa ne-o prindem de costum, pe spate.
El este fratele lui Jamie, adevaratul meu partener, dar care si-a rupt piciorul si nu poate participa la acest concurs, insa stiu ca imi va vedea dansul. Nesuferitul (Ralph) este cu un an mai mare decat noi. Seamana izbitor de mult cu frate-sau, cu exceptia parului sau saten mai deschis la culoare. Amandoi au ochii caprui. Nu ma inteleg deloc cu Ralph, in schimb Jamie e unul dintre cei mai buni prieteni ai mei.
- Vals cu spin, chasse si toate alea, da? Incearca sa nu ma calci pe picioare si sa te tii dupa mine. imi spune nesuferitul. Binteinteles, nu m-am putut abtine sa nu-l injur in gand.
Normal ca nu aveam sa-mi chinui sandalutele mele negre frumusele cu toc doar ca sa calc un baiat.
In doua minute a trebuit sa intram pe scena. El era imbracat intr-un costum de dansator negru, cu un papion alb si niste pantofi negri. Eu aveam un costum roz. Paru-mi era prins intr-o codita mica la spate, iar bretonul statea frumos pe frunte. Le-am urat succes prietenelor mele. Cand a pornit muzica m-am asezat in pozitie: in bratele partenerului, putin lasata pe spate si cu privirea spre stanga. Imi placea si ma pricepeam la vals. Cand am inceput pasii, simteam miscarile lui si ma luam dupa el. Dar simteam ca danseaza rigid, oricum mai rigid decat Jamie. Acesta parca pluteste si este relaxat. Dar fratele sau mai mare…e foarte ingrijorat. E ciudat.
Intr-o intoarcere spre dreapta, o vad pe Lys cu partenerul sau. Ne privim pentru o mica secunda. Faptul ca era acolo, pe scena, cu mine, ma facea sa ma bucur nespus ca imi traiesc visul, desi nu cu partenerul pe care mi-l doream. Ea era cu o rochita de dans lila si niste sandalute gri. Parul ei saten era prin in doua codite fiecare de o parte si de alta a capului.
Dupa ce melodia s-a terminat, toate cele sapte perechi de pe scena au facut un reverence si am parasit scena pentru a face loc urmatoarelor opt perechi, printre care era si Rox. Ea purta un frumos costum portocaliu si sandalute inalte negre. A dansat un vals minunat. Parca… plutea. Nicio greseala.
Cand am coborat toate, eu si prietenele mele ne-am imbratisat si ne-am urat success din nou. In cateva minute avea sa se hotarasca care vor fi cele trei perechi care vor pleca acasa. Eram emotionata.
Antrenoarea de dans ne-a felicitat. Ne-a zis ca am dansat superb si am avut noroc atunci cand Ralph s-a oferit sa danseze cu mine. Noroc? Mai bine dansam singura.
Juriul a chemat toate perechile pe scena. Concurentii s-au aliniat in ordinea numarului de pe spatele lui. Eram la capatul sirului. Apoi a inceput eliminarea perechilor. Perechile cu numarul sase, paisprezece si trei au fost eliminate dupa primul dans… ghinion. Am trecut de primul dans cu bine.
Am dansat quick step. M-am descurcat bine, cred. Oricum, am trecut si de proba asta. Echipele numarul unu, doisprezece si unsprezece au fost date afara. Dupa cha-cha, echipele numarul doi, patru si noua au plecat. Perfect… n-am iesit pana acum. Urma cosmarul meu : jaif la un timp.
Dar am reusit. Echipele cinci, zece si treisprezece au fost eliminate. Inseamna ca…da! Eu, Roxanne si Allison mergem in finala. Eram atat de fericita, incat as fi putut sa-mi sarut partenerul… sau nu. Ii arunc o privire. Pe fata lui dupa care majoritatea fetelor din scoala ar muri, era un zambet slab.
Cand am coborat de pe scena m-am imbratisat cu prietenele mele. Era…un vis devenit realitate. Topaiam de fericire. Eram in paradis. Jamie venise si el acolo. In carje, dar venise. M-a felicitat si m-a imbratisat, cum a putut si el. Probabil ca era invidios ca fratele sau era cel care m-a ajutat si nu acesta.
In urmatoarea secunda am sunat-o pe mama. Trebuia sa stie ca eu ii calc din ce in ce mai mult pe urme. A durat ceva pana mi-a raspuns. Ca de obicei, si-a gasit foarte greu mobilul.
-Maaami! Ghici ce! Nu, nu, nu am luat un zece la mate. i-am spus prin telefon. Bineinteles ca era la curent cu marea mea problema cu matematica, tata s-a asigurat de asta.
- M-am calificat in finala de la campionatul de dans pentru juniori! Este la munte peste doua saptamani. Cum? Nu poti sa vi? Dar…de ce? Dar…bine. Pa! Te iubesc. am inchis telefonul. Cum putea sa participe intr-o comisie tocmai atunci?
Antrenoarea noastra, o femeie tanara cu parul blond si ochii verzi, a venit la micul nostru grup format din: mine, prietenele mele, partenerii nostri, si partenerul meu provizoriu.
-Gata! Dupa ultimele dansuri m-am hotarat. Ralph, tu ve fi de-acum partenerul lui Lara. Dansati extraordinar impreuna. Parca sunteti un singur trup. Va sincronizati perfect! a spus aceasta.
Nu! Nu se poate! Dintr-o data paradisul a devenit iad, visul- cosmar, iar noul meu partener era demonul. Cum putea sa se intample asta?
-Si eu? intreba Jamie, iar pe fata lui se vedea ca nu era prea fericit. Tocmai isi pierduse partenera pe care o iubea. Nici eu n-as fi prea fericita.
-Mi se pare logic ca vei dansa cu fosta partenera a fratelui tau, raspunse antrenoarea acru, accentuand doua cuvinte. De ce se purta urat cu el? Nu merita asta, mai ales dupa ce si-a rupt piciorul.
Imi venea rau. Nu era posibil. Nu puteam, nu vroiam si nici nu trebuia sa dansez cu Ralph. Nu m-am obosit sa-mi ascund indignarea de pe fata si ura pentru noul si nesuferitul meu partener. Doamne, cu ce am gresit sa trebuiasca sa dansez cu asta? Stiam eu ca am facut o greseala cand l-am acceptat.