DUEL : Anita vs Lynnu

[Flash]

Ello, ello ello, ne-am adunat azi aici pentru a oficia în direct...un duel.
Duelistele sunt Anita [ Blood Saya ] ÅŸi Lynnu [ Monochrome a.k.a eu ].
Creaţia literară va fi un One Shot şi duelul se va desfăşura între data de 6 iulie 2010 [ adică azi ] şi 24 iulie 2010.
____________

Genul One Shotului : Romance, Fantasy, Horror
Perioada de postare a creaţiilor : 7 iulie - 17 iulie.
Perioada de votare : 18 iulie - 24 iulie.

Nu veţi vota ÎNAINTE de 18 iulie. Voturile înainte de această dată nu vor fi luate în calcul.

Votaţi creaţia nu autorul.
Voi face ÅŸi un poll pe care voi vedea cine a postat ÅŸi cine nu.

[MisS.sAdiStic]

Oke, a sosit ziua confruntării , aş putea spune chiar că am emoţii. Mă duelez cu o foarte bună autoare, ceea ce e puţin intimidant. Oricum, uitaţi one shot-ul meu, sper ca cel mai bun să câştige.
Lectură Plăcută!

Ingenuu

Priveam stelele ca şi cum aş face-o pentru prima dată, simţind că acolo este locul meu şi nu unde mă aflu în prezent. Percepeam o legătură strânsă între mine şi ele, nişte infinităţi ce nu sunt înţelese, ce le sunt atribuite puteri mai mult sau mai puţin aproape de adevăr. Uneori admirate în profunzime alteori atât de epuizate încât devin neobservabile. Îmi par aşa comune încât am impresia că devenind eu însumi o parte din ele întreaga mea existenţă, cât şi a lor, va prinde înţeles. Să devin bolta nesfârşitului era tot ce conta pentru mine, tot ce mă ţinea în viaţă.
Nu mai ţin minte numărul exact al încercărilor de a mă contopi cu stele, ţin minte doar rezultatul acestora. Sentimentul în momentul penetrării de către o forţă nevăzută cât şi claritatea vederii ce scădea pe cât înaintăm. Iar apoi, inconştienţa, urmând să mă trezesc prăbuşit în locuri stranii. Oh, acela era momentul ce îl detestam cel mai tare.
Simţindu-mi aripile greu de controlat mă las purtat de vânt până pe acoperişul unui bloc. Apoi, cu un urlet ce îmi era mult prea cunoscut, aripile-mi sunt absorbite de omoplaţi, dispărând. Descoperisem că-mi pot ascunde aripile de ceva secole, dar durerea ce ţi-o provoca nu devenise nici până azi suportabilă. Desigur, acest lucru mă ajută să rătăcesc printre mulţime, fără să nasc suspiciuni în privinţa a ce sunt cu adevărat. Poate că părul meu negru asemeni unei umbre sau ochii în permanenţă întunecaţi mai atrăgeau atenţia, dar nu cât să pornească o revoluţie. Semănam mai de grabă cu un adolescent în vârstă de saptisprezece ani, cu vise şi dorinţe mari în ce priveşte viitorul. Dar în realitate aş putea fi considerat vampir, datorită faptului că mă hrănesc cu sânge, însă lumina zilei pentru mine nu e un pericol. Aş putea fi privit ca un zeu, datorită invincibilităţii şi existenţei mele infinite, dar pentru oameni sunt mai de grabă un pericol şi nu o fiinţă venerabilă. Singura trăsătură care mi se potriveşte este al unui înger negru izgonit din paradis şi devenind în slujba lui satan. Da, probabil asta eram cu adevărat.
Aflându-mă pe marginile clădirii, privesc oraşul. Londra, cel mai important centru politic, cultural cât şi artistic al Regatului Unit. Găzduind de asemenea un centru internaţional al artelor, muzicii şi a unei culturi şi istorici deosebite. Liniştit şi posedând un aspect fictivi, acesta este un loc de care te desparţi cu greu.
Ascultam cu interes orchestra simfonică ce se auzea din depărtare, dar sunt întrerupt de glasul panicat al unui paznic de noapte.
- Copile, ce cauţi la ora asta aici? Îndepărtează-te de margini! Îmi ordonă el cu rigoare.
Mă întorc vizibil deranjat, respectând cu calm cerinţele lui şi apropiindu-mă lent de el. Nu ştia în ce fel să reacţioneze, dar în timp ce scotea carneţelul, având în gând să-mi ceară informaţii despre mine, eu m-am năpustit asupra lui. L-am apucat de gât şi l-am trântit cu capul de ciment, având dinţii încleştaţi şi mârâind exasperat. Mă deranjase, iar aşa ceva nu puteam trece cu vederea.
Încercând să inspire lacom nişte aer îmi zgâria mâna ce era încleştată în jurul gâtului, aşteptând ca strânsoarea să slăbească. Un val de furie incontrolabil mă făcu să-l sfâşii fără pic de milă, aruncându-l neavând o direcţie anume.
Îmi pierdusem iar controlul, eram conştient de asta. Înainte să apară celălalt gardian să vadă ce se întâmplase, eu deja alergam pe strada principală, lăsând locul cu pricina mult în spate.
Aceasta era a treia victimă în ultimele opt ore. Nu înţelegeam motivul, dar controlul meu era din ce în ce mai greu de stăpânit. Eram de şapte luni în Londra şi deja provocasem o serie de crime ce nu-şi aveau răspuns pentru locuitorii oraşului. Ştiam că va trebui să plec curând, altfel exista şansa să fiu prins. Cu toate că aproape îmi venea să plâng, mi-am luat la revedere şi mi-am înălţat aripile lăsându-mă condus de instinct.
Călătoriile noaptea sunt întotdeauna încântătoare, briza de vară este plăcută în acea hipnoză provocată de stele ce-mi par licurici. Ziua sunt obligat să merg pe jos, aripile negre în acea lumină arzătoare sunt mai mult decât sesizabile. Rareori, se mai întâmplă să găsesc o creatură asemeni mie, amintindu-mi că nu sunt singurul. Ne aruncăm priviri pline de ură după care ne îndepărtam cu repeziciune înainte ca unul din noi să-şi piardă controlul şi să sară la luptă. Mi se întâmplase acest lucru o dată, se sfârşi prin abandonare de către cel cu care luptam, dar eram amândoi conştienţi de dezastrul pe care îl provocasem, cât şi nenumăratele fiinţe ce-şi pierduseră viaţa din pricina furiei noastre. Oh, ce plăcut e sunetul lichidului roşiatic ce se scurge din acei muritori.
Pierdut în gânduri nu observasem că zburam pe deasupra unui nou oraş ce nu-i cunoşteam identitatea. Nu era mare, parând genul desprins de restul lumii, singuratic, dar având acel joculeţ de lumini care îl ţineau în viaţă. Îmi plăcea, hotărându-mă să rămân aici o vreme.
Am alunecat uşor printre clădiri până am simţit cimentul sub picioare, ascunzându-mi aripile acompaniat de acelaşi urlet care, de data asta, mă făcu să cad în genunchi. Când m-am ridicat am simţit o lovitură puternică în abdomen ca mai apoi să cad la pământ forţat de acea greutate. Tocmai voiam să ucid acea creatură dar braţele moi şi calde ce tocmai mă îmbrăţişară îmi paralizară orice gest.
- Te rog, ajută-mă! Îmi spuse cu un glas firav dar plin de durere.
Eram confuz şi nu ştiam la ce se referea. M-am ridicat odată cu ea, refuzând să-mi de-a drumul. Şi-a ascuns privirea înfricoşată în umărul meu, intensificând îmbrăţişarea. Tocmai voiam să o întreb ce s-a întâmplat dar răspunsul îmi apăru pe neaşteptate, surprinzându-mă. Un bărbat în vârstă de treizeci de ani ne privea parcă înnebunit, ţinând în mână un cuţit, lama strălucind în lumina lunii. Avea în el o dorinţă înflăcărată de a ucide, necunoscând nici o forţă care l-ar putea împiedica. Ţinând în braţe micuţa fiinţă temătoare am simţit ceva necunoscut, o dorinţă involuntară de a o apăra. Am privit-o. Ochii ei cristalini de culoarea smaraldului ce vărsau cascade de lacrimi parcă mă implorau să nu o părăsesc. Am simţit cum îmi clocoteşte sângele în vene, cum eram în stare să distrug o localitate întreagă doar ca să o protejez. În momentul când bărbatul sării cu cuţitul i-am prins braţul, sucindu-l şi înfingându-i propria arma în spate. Acesta căzu neputincios pe jos, gemând şi încercând să scape de durere. Imediat după, am luat-o pe fată în braţe şi am fugit din acel loc. Când ne-am oprit mi-a mulţumit, afişând un zâmbet care mă vrăjii.
- Ce cauţi la o oră aşa târzie afară? Îmi permit eu să o întreb grijuliu.
Aceasta chicoti, apoi mă lua de mână şi mă trase după ea. Mergeam unul lângă altul, încă ţinându-ne de mână, într-o plimbare necunoscută.
- Îmi plac plimbările noaptea. Îmi spuse având un zâmbet jucăuş. Dar tu?
- Hm, neaşteptată întrebare având în vedere că te-am salvat.
Aceasta începu să râdă, ducându-mă cu gândul la un clopoţel în noapte.
- Aşa e, iartă-mă!
Era plină de viaţă şi emana o stranie dispoziţie de vigoare. Părea ca acea înfăţişare de teamă şi înfricoşare pe care mi-o arată cu ceva timp înainte nici nu existase.
Mi-o imaginam zburând alături de mine deasupra câmpiilor pline de flori tropicale, o imagine care mă făcu să înţeleg că dorinţa mea se schimbase. Nu mai voiam să devin o stea, voiam să rămân alături de muritoarea care m-a făcut să simt, pentru întâia oară, doleanţa de a proteja pe cineva.
- Mă numesc Angela. Îmi spune ea dintr-o dată.
- Deosebit nume, dar ţi se potriveşte în profunzime. Spun eu încercând să-i câştig simpatia. Ryan, încântat.
Îşi mişca braţul, amintindu-mi că încă ne ţineam de mână. Fusesem distras încât nu realizasem ca strânsoarea pentru ea devenea ceva dureros. Am zâmbit, cerându-mi scuze.
Am continuat să vorbim până în zori, povestind despre diverse lucruri mai mult sau mai puţin interesante, apoi ne-am despărţit. Îmi promisese că ne vom revedea, dar nu spusese exact când.
Deveneam dependent de ea cu fiecare minut ce trecea. Parfumul ei, zâmbetul ei, ba chiar şi gesturile ei îmi rămăseseră întipărite în minte.
O întreagă săptămână am aşteptat să o reîntâlnesc, începând chiar să o caut eu. Era inutil!
Apoi, într-o seară răcoroasă, am întâlnit-o stând pe o verandă şi privind luna. Acea privire visătoare şi acel păr blond fluturând, îmi era imposibil să-i rezist. Ah, dar ce spun eu, eram pregătit să mor pentru ea.
Observându-mă, s-a întors să-mi ofere cel mai cald zâmbet, invitându-mă lângă ea. Atunci, m-am hotărât să-i destăinui secretul meu, şi nu aveam să regret.

***
Plimbând-o în braţe deasupra oraşului, simţeam ca lângă ea am tot ce-mi trebuie. Era fascinată de tot ce o înconjura şi nu arata nici un fel de spaimă. Ţineam în braţe un înger ce-mi iertase toate păcatele, purificându-mă. Stelele, care odată îmi reflectau existenta, acum deveniseră doar simpli martori. Probabil devenisem egoist, faptului că o privam de viaţa ei normală doar ca să-mi satisfac eu plăcerea de a o avea alături de mine trebuia să mă facă să mă simt vinovat, dar nu se întâmpla asta. Eram înnebunit după zâmbetul ei iar acest lucru îmi dădea de înţeles că şi ei îi făcea plăcere să stea lângă mine.
Astfel trecuse o lună de când eu şi Angela ne cunoscusem, eu oferindu-i o viaţă magică ~aşa cum o numea ea~ iar ea oferindu-mi mie un scop de a trăi.
Urma să ne întâlnim la miezul nopţii în fata pieţii centrale, explicându-mi că are ceva important să-mi spună. Aşteptam nerăbdător asemeni unui copil ce urma să primească un cadou. Mă întrebam ce voia să-mi spună, de fapt, chiar eu voiam să-mi exprim sentimentele şi să-i spun cât de mult o iubesc. Eram convins că şi ea simte la fel, probabil chiar asta voia să-mi şi spună. Oh, gândul acesta îmi dădu un aspect stângaci. Stând lângă ea, mă transformam inconştient într-un muritor.
Am zâmbit bucuros când am văzut-o apropiindu-se, la fel de elegantă şi pasionala ca întotdeauna. Mi-a sărit în braţe, eu răspunzându-i spontan.
- Deci, ce voiai să-mi spui? Întreb dorind să o aud pe ea prima.
- Ryan, poţi să-mi arăţi aripile?
- De ce? ÃŽntreb eu confuz.
- Doar fă-o, te rog! Continuă ea.
Am acceptat, încercând să rezist durerii antipatice. I-am zâmbit când am văzut-o captivată, fericirea ei devenise pentru mine ca sângele nativ al unui prunc.
Am văzut-o ducându-se în spatele meu, examinând şi atingând penele ce nu încetau să o uimească. Ştiam că nu înţelege cum e posibil aşa ceva, chiar ea mă întrebase cu ceva timp în urmă, dar nici chiar eu nu ştiam răspunsul. Am lăsat-o să inspecteze, aşteptând răbdător.
- Oh Ryan, eşti aşa naiv. O aud spunând printre chicote, iar înainte să apuc să reacţionez simt cum sunt respins de realitate. Angela îmi tăia aripile, fără să-mi dea vreo explicaţie. Lama cuţitului îmi străpunse carnea, cazând paralizat pe asfaltul rece. O vedeam cum ţine victorioasă aripile în braţe, continuând să râdă. Voiam să-i vorbesc, dar simţeam că e în zadar.
Ah, dar avea atâta dreptatea. Cum am putut fi aşa naiv? Ajunsesem să-i spun totul despre mine, încât acum mă cunoştea chiar mai bine decât o făceam eu. Descoperise lucruri pe care eu nici nu le bănuiam, dar nu mi le împărtăşise. Profitase de încrederea pe care eu i-o oferisem, ignorând ceea ce simţeam pentru ea.
Mă trădase!
Apoi, încercând să mă refugiez în stele, am pornit în sus, dar fără aripi. De această dată nu mai exista nici o forţă care să mă împiedice, iar stelele parcă se deschiseră în faţa mea, fiind orbit de strălucirea lor.
Nu am putut intelege fapta Angelei, dar prin aceasta întâmplare, am putut anticipa cele mai umane emoţii pe care nu le mai simţisem până acum ~ iubirea, pasărea şi trădarea. ~
Îi eram recunoscător pentru asta şi am realizat că încă o iubeam. Îmi luase un lucru, dar îmi oferise alte două în schimb.

Te-am observat uitându-te în sus, iar eu ţi-am luminat zâmbetul.

[Flash]

Succes Anita *hugs her*

Arhanghel sub lumina roÅŸie a durerii



Paşii mă călăuzeau către o lumină sângerie că parcă mă înghitea cu fiecare pas. Nu vreau să spun la revedere paşilor din spate deja făcuţi dar pot auzi cu corbii mă plângeau adormiţi în liniştea mormântală lipsită de oxigen. Simţeam că mă sufoc şi parcă mă aflam într-un vis ciudat, dar care îmi săgeta creierul. Lacrimile îmi brăzdau faţa şi ochii mei se întunecau. Parcă toată aura de bunătate se risipea în urmă şi mă simţeam captivă într-o lume nebună. Stigmatele mă ucideau şi vedeam cum soarele curgea pe pământ.
Luna răsărea şi stigmatele deveneau tot mai proeminente pe pielea brăzdată de transpiraţie. Privirea se înceţoşează şi sper că acest calvar să aibă un sfârşit, dar mă simt captivă în propria închisoare. Lanţurile mă ţin şi mă zbat în chinuri. Cad pe pământul rece şi trupul îmi tremură.
Plâng.
Mă zbat.
Îmi e teamă.
Ucide’mă şi lasă-mă liberă ! Dar nu vrei. Vrei să mă ucizi cu săruturi, să mă chinui ca pe o stigmată în lanţurile de fier şi ce mă menţin. Tremur. Îmi e teamă de necunoscut şi îmi e teamă de tine. Vreau să mă dezleg din lanţurile obsesiei tale dar mă acoperi cu o mantie de săruturi, Mă omori. Mă învii la loc.
Mă simt captivă în propria mea viaţă şi tu mă ţii acolo captivă.
Încerc să mă dezleg dar tu mă pui la pământ şi mă capturezi sub o mie de săruturi. Lacrimile unui înger nu te-au impresionat niciodată, tu demonule din întuneric. Niciodată nu ai vrut să asculţi de El, dar ai vrut să mă ai, să mă torturezi că nu am fost niciodată a ta. Am fost a propriei mele Eu şi nu te-ai acceptat niciodată.
Spintecă-mi capul ! Lasă-mă să îţi sorb sângele şi să îmi mânjesc existenţa cu sângele tău bolanv şi machiavelic ce mă extermină.
Sufletul îmi arde, iar luna aşternută pe cer mă priveşte. Îmi priveşte goliciunea şi îmi violează teritoriul. Tu stai acolo şi mă priveşti. Focul din împrejurimi mă arde. Jocurile satanice ce mă sperie, lumea mea angelică a dispărut, iar acum în faţa ochilor mei se derulează un dans oribil şi bestial al dorinţei tale de a mă domina. Îmi e frică, dar credinţa a dispărut. Acum mă simt deja pe o altă planetă. Rece, imensă şi grea. Sudoarea fuzionează cu lacrimile şi asprimea sării îmi irită obrajii. Îmi acopăr mâinile pline de sângele tău necurat. În zare văd sânge şi parcă pământul în Iad. Mă ustură chipul şi stau căzută în genunchi asemenea unui înger fără aripi, decăzut ce a căzut la pământ implorând o a a doua şansă. Genunchii mei sunt zgâriaţi iar pielea este scrijelită. Rănile mă ustură şi mă doare, dar în tăcerea profundă îmi vărs suferinţa în timp ce tu zgomotos îţi verşi veninul pe pământul ars şi despicat în două. Îmi acopăr privirea şi sper că salvarea va veni, dar e în zadar. Simt cum existenţa mea se schimbă şi o simt cum mă părăseşte. Coasta se zbate în dureri şu pulsează carnea în mine. E prea străpunsă şi sabia e scoasă brutal de acolo. Mă doare şi urlu de durere. Mă doare…mă doare atât de profund, atât de dur. Sângele curge şi roşeaţa lui mă înspăimântă.
Mă doare . Mă săruţi brutal şi îţi continui jocul. Seceta a ucis orice adiere de vânt şi buzele-mi uscate cerşesc după apă. Arunci în mine cu venin. Îl scuip. Mi-a pătruns printre dinţi. Gustul amar mă nenoroceşte şi mai tare. Prefer să tac. Demonii pornesc o horă în jurul meu. Sunt atraşi de aripile mele pătate. Râzi isteric ca un animal nenorocit ce îmi captivezi existenţa. Eşti un calvar nenorocit. Te urăsc ! Te urăsc profund. Îmi e silă de tine. Îmi e silă de gustul buzelor tale ce mă doresc. Îmi e scârbă de îmi vine să vomit.
Mă pângăreşti cu gustul tău scârbos şi mă penetrezi dur şi sângeros.
Îmi e milă de tine.
Te urăsc !
Mori…sau omoară-mă !
Ochii mi se închid. Tremur. Simt cum altă sabie îmi spintecă coastele. Ţip !
Printre suspine, cad pe pământ. Îmi muşc buza vânătă.
Pe jos îmi închid pleoapele albăstrii şi văd în mintea mea lumina. Lumina de care îmi e cel mai tare dor.
A rămas în urma mea doar o boare de vânt trist. În jurul meu dansează încă satanicele dansuri. Setea mă năruie, viaţa mi se scurge. Pălesc lumina lunii ce mă orbeşte. Ce este cu această panoramă ? Dar visul meu…spun Lui că îmi e sete, dar nu aud nimic. Nici un semn.

[Elina]

Anita: lucrarea ta te face sa intri in propria ta lume perfecta si apoi la final se intampla cva si revii la realitate. Pentru a face cititorul sa simta cand citeste mai mult decat se astepta sa simta si sa descopere e nevoie de mult talent si perseverenta pe care tu le ai din plin.
Lucrarea ta are tot ce ii trebuie o idee originala si dupa mine superba, descrierea amanuntita dar totodata care te fascineaza si dialogul tau e cireasa de pe tort... numai cuvinte de lauda am pt tot ce ai scris mai sus...felicitari pt munca ta, e o lucrare superba ce merita din plin citita

Lynnu: lucrarea ta e foarte ordonata si i-ai dat un aspect superb. Felul tau de a scrie este foarte frumos. Esti acolo, simtit gandesti esti personajul in sine. Ai un telent cu adevarat special in ceea ce priveste stilul tau de a scrie... lucrarile tale in general lasa un sentiment celui care le citeste. Sti ce faci, sti cum sa faci si sti sa arati asta...felicitari pentru lucrarile tale, pui ceva special in fiecare.

Amandoua sunteti sciitoare de nota 10... amandoua aveti ceva aparte care nu te lasa sa te dezlipesti de monitor pana nu termini de citit... felicitari pt tot ce ati realizat si veti realiza...

imi e greu sa votez pe cineva... sunteti prea talentate ...as vrea sa exista si o cale de mijloc sa aveti amandoua votul meu... dar cum nu poate exista decat un singur vot...acesta merge la Anita

imi pare rau Lynn sa nu crezi ca daca votul meu a mers la Anita tu nu esti o scriitoare talentata... nu conteaza cn castiga..conteaza ce ai realizat... esti foarte talentata si am bucur ca pot sa iti citesc lucrarile

Ce ma facut sa votez pt Anita? Sentimentele pe care ti le transimte lucrare ei au fost mult mai diversificate... iubire, frica, suspans, tradare , durere si fericire.

[mononoke]

Oke. Frumoase si interesante texte. Moderne si clasice. Clasice si moderne. Visatoare si patrunzatoare. Romantice si dramatice: nice.

Ar trebui sa intru mai des pe acest forum si sa citesc mai mult pentru ca e captivant. Foarte chiar.
E ca un cenaclu. Unul modern. Ar trebui sa existe cenaclul.

Incepem cu
Anita ca tot e prima; dragastos si estetic. Ai o poveste. Ai o voce a ta si o asculti cu toata simtirea. Atingi ceea ce scrii. Imi place asta. Imi place ca nu transformi universul tau in ceva ce este doar al tau ci ca universul tau devina unul comun mie (sau tuturor) pe masura ce inaintez in lectura. E vizual textul tau. Ceea nu-mi place este faptul ca unele fraze au o contructie destul de complicata ceea ce ma face sa O_o si sa mai citesc odata fraza. Si inca odata. Si apoi sa-mi dau seama ca este oka si sa merg mai departe. Nu-l consider un defect deoarce esti la inceput. Dar ai grija de aceasta fluiditate in text. Invata despre ea... si tot de la tine poti invata, asta e clar; ai un autodidacticism foarte ok.
Nu mi-a placut finalul. Ai avut o rasturnare de situatie destul de fortata pentru un astfel de text. Esti curajoasa dar curajul nu face un text foarte bun. Mi-ai servit pe tava o rasturnare de situatie f gratuita like WTF. Se iubeau?! Cine e tipa?! Ce-a fost asta? Si asta doar pentru ca textul tau e mic. In paralel ar fi trebuit sa vorbesti si despre ea. Daca ai fi vorbit si despre ea.. finalul ar fi fost altfel..dar surpriza; ai fi avut o rasturnare de situatie in alta rasturnare de situatie. Woi... nu-i asa ca suna bine? Suna, crede-ma!

Oke, Lynnu
Frumos. Ai si o structura foarte interesanta. Duce a structura de scenariu de film. Dar sa stii ca nu structura te ajuta sa obtii un 'wow' din partea cititorului. Ai un text-triler. Si interesant. Imi plac constructiile frazelor tale. Imi place tot sincer. Chiar foarte mult. Insa ... cu cat ma gandesc mai mult la text cu atat imi dau seama ca am in fata un posibil poet foarte talentat. Scrii poezii? Nu-mi raspunde daca n-ai voie. Frumos. Ai putea fii un al doilea Bacovia.
Si deci... ori ai versuri ori ai proza? Trebuie sa te hotarasti! Bravo.

Siiii.. votul meu merge laaaa...
Anita; macabrul devine angos iar irealul tine spre real. E ca o calatorie cu trenul intr-o lume a ei si apoi... ne readuce in reliatate unde tot ea ne asteapta zambitoare, plina de speranta si un sentiment pozitiv ne invaluie. Trairam calatoria. Am simtit-o. Iata-ne iar in prezent. Multumim Anita. Ne vedem la urmatoarea calatorie.

Si fii atenta la sfaturile ce ti se dau.

[A'Svear]

Blood_Saya
Lucrarea ta a fost o adevarat experienta, prin faptul ca ai trecut prin atatea intamplari intr-un mod foarte interesant. Imi place personalitatea care i-ai conturat-o lui Ryan, acesta parandu-mi oarecum visator si totusi l-ai descris si ca pe un ucigas insetat de sange, mai ales in timpul intamplarii cu gardianul de noapte. Imi place si atitudinea fetei desi mi-ar fi placut enorm sa ii inteleg pe deplin ultimul gest, cand i-a taiat aripile.
Descrierea care ai folosit-o mi s-a parut buna, nu foarte incarcata si usor de inteles, dar cu toate acestea nu am reusit sa "vad" locurile prin ochii personajului, imprejurimile fiindca putin incetosate.
Oricum, lucrarea a fost foarte bine realizata si bine pusa la punct. Mi-a facut placere sa o citesc :]

Lynnu
One-shotul m-a captivat complet. Trebuie sa recunosc, nu m-a atras foarte mult prin titlu, dar inca din primele randuri am putut vedea perfect ceea ce pateste fata si ce se intampla in jurul ei. Mi-a placut atitudinea ei, nutrind ura si dispertul pentru acel tip care o tortura si chiar daca aceasta a fost supusa unor chinuri teribile nu s-a gandit niciodata la a cere indurarea sau asa ceva.
Sfarsitul este teribil si parca inca astept sa mai aflu ceva, sa vad ce se intampla. Ai mentinut un suspans cu care pot spune ca te-ai jucat pe tot parcursul textului si nu l-ai sfarsit nici macar la final.

Va felicit pe amandoua pentru lucrari, au fost excelente, foarte bine realizate. Cu toate acestea, votul meu merge catre Lynnu.
Felicitari inca o data

[StrawBerry]

Am aterizat si eu pe aici si mi-am zis ca e frumos sa dau si un comentariu.

Pai sa incep cu Anita.

Povestea ta m-a captivat de la inceput pana la sfarsit. Ryan era asa perfect. Chiar daca omora oamenii si era un inger negru mie tot mi-a placut. Avea un suflet bun de inger negru. Angela parea atat de draguta la inceput. Urasc oamenii astia falsi, carete tradeaza. Totusi mi s-a parut ca totul s-a intamplat prea repede. Descrierea putea fi mai buna, sa inteleg si eu mai usor povestea. Stii cum se zice se putea si mai bine. In orice caz mi-a placut ca ai avut o poveste originala si captivanta. Nu am mai intalnito pana acum. Dar nu mi s-a parut de groaza, poata drama la final. Mie mi-a placut mult si a meritat ca am citito.

Acum Lynnu.

Dupa ce am terminat de citit am zis "Uau". Ai un mare talent. Si ma bucur ca stii sa il folosesti. Ai inclinatii spre poezie. Poti sa te faci cu usurinta poeta sau scriitoare. Mie personal mi-ar face placere sa citesc cartii sau poezii scrise de tine. Acum sa revenim la poveste. Minunat. Am trait odata cu ersonajul. Descrierea a fost perfecta la fel si tot. Pur si simplu minunat. Felicitari.

E foarte greu sa aleg dar trebuie sa o fac, nu? O votez pe Lynnu. Deoarece ficul ei chiar mi-a placut. Si m-a facut sa il pastrez in minte ceva vreme. Dar oricum amandoua scrieti exceptional.

[Aly edit] Am luat in calcul doar voturile argumente asa ca e egalitate. Amandous sunt castigatoare, felicitari.

~Thread Closed~