Corupt de viata

[Storymaker]

Tipul povestii: Aventura -Bucata din viata -Comedie -Drama
Varsta indicata: 14+
Critica dorita: Oricare

O zi de scoala


Un mar. Atat pot sa mananc. Nici nu ma astept la mai mult, atata merit. Cerul este albastru, ca de obicei.
In lumea asta, care de altfel e atat de frumoasa, nu imi gasesc locul. Daca nu as fi atat de las, lucrurile ar fi stat altfel; totusi, sunt singur, trist si foarte nervos.
Un mar. Un banal fruct, de o forma sferica, iar culoarea... Acest rosu imi aminteste de sangele varsat de soldati in razboaie crunte. Pacat ca si acest mar, in felul sau, este rau. Imbibat cu chimicale, stropit cu substante toxice care-i ucid puritatea. Daca nu as mai aprecia prezentul atat de mult, tot ceea ce as face, ar fi lipsit de sens. Totul este lipsit de sens, precum viata acestui mar, caci desi sunt satul acum, iar marul are un sens temporal, maine o sa fiu iar flamand, si marul ce l-am mancat azi nu imi va folosi la nimic maine, precum nu mi-a folosit la nimic nici ieri.
Timpul este atat de interesant, daca stai sa te gandesti. In prezent iti satrisfaci nevoile, in viitor iei decizii ce iti ingluienteaza viziunea asupra trecutului, iar trecutul este locul unde te refugiezi cand viitorul este murdarit.
-Alexandru, este timpul sa pleci spre scoala!
-Da, mama, o sa plec caurand.
Acel "curand" pe care nu contenesc a-l spune; acel "curand" ce inseamna ca o sa indeplinesc sarcina in timpul viitor, construindu-mi trecutul in prezent pentru a avea unde sa ma refugiez. Acel "curand" care arata numai lasitate... Lasitatea mea.
-Alexandru, pleaca imdeiat! Nu sti cat sunt de nacajita?! Nu ma supara si tu!
Oh, iar incepe! trebuie sa o fug imediat, cat mai am scapare.
-Mama, ce sa-mi iau de mancare?
-Mai ia-ti mere!
Mere... Da! trece-ti creaturi demonice in punga, ca sa imi micsorati chinul!
-Am plecat, mama.
-La revedere, fiul meu drag pe care il iubesc atat de mult si care imi va lipsi ingrozitor.
-Mda, la revedere.
Drumul este placut, caci vantul ma imbratiseaza, iar razele soarelui ma mangaie. Cat de frumos miros cadavrele frunzelor. Mireasma lor imi aduce aminte de copilarie si de cum alergam eu fericit prin aceste locuri.
Ma intreb de ce atunci cand meditez, drumul pare atat de scurt, iar atunci cand nu ma gandesc la nimic important, e asa de lung? Probabil ca intervine placerea de a face ceva. Din nefericire, tot ceea ce place unui, om trece ca vantul, iar ceea ce nu-i place distorsioneaza timpul in asa hal, incat secundele devin ore, orele- zile, zilele- luni, iar lunile- vieti intregi traite la nesfarsit.
Liceul; liceul este la fel de frumos ca si ultima oara. Plantele cocotate pe el ma cheama spre natura si visare. Imi aduc aminte de un alt episod din copilaria mea... Nu! Gata cu episoadele din copilarie! Trebuie sa ma concentrez pe destinatie. Da, destinatia mea. Care imi e destinatia? Sala de clasa! Care imi este scopul? Sa ajung in ea, sa ma pun in banca si sa incep sa desenez!
Daca as face si eu ceva mai interesant la scoala, poate ca mi-ar place mai mult; doar "poate".
-Alexandru, ce faci?
Iubita mea ma cheama; ma intreb cine m-o fi pus sa accept aceasta relatie. Sentimente stupide! O cheama Diana, dar asta e irelevant; si ea, ca si ceilalti oameni, este incompleta. Totusi, are o frumusete pe care oricat m-as stradui, nu o pot ignora. Este o fiinta foarte...
-Nu ma saruti?
-Ba da...
Zemos, foarte zemos. Parca ar inota melci in gura mea, daca ar putea melcii sa inoate.
-Ma grabesc acum, Diana. La revedere!
Fug ca un ninja, atunci cand ma grabesc. Uite o fata grasa, trebuie s-o evit. Este atat de stramt intre ea si perete! De ce am luat-o pe aici? Trebuie sa reusesc!
-Mai, ai grija pe unde mergi!
-Imi pare rau, dar ma grabesc spre clasa. Am ora cu...
-Nu-mi pasa! Doar fi mai atent!
Intunericul ma inconjoara, nu pot sa mai raman aici, trebuie sa fug mai repede si mai repede. Cine ar fi crezut ca fuga e atat de obositoare?! Sa deschid usa cu grija, sa nu ma auda profesorul. Mai dar, scartaie usa asta. Of, am uitat de privirile colegilor ce se atintesc asupra usii cand se deschide! Profesorul nu a observat inca, e bine! Banca mea... Unde e banca mea? Ocupata?! Scaun... Un scaun... Nu e nici un scaun. Atunci nu imi ramane decat sa stau zambind uitandu-ma la profesor ca si cum as fi facut o prostie. Si totusi, scaunul catredei nu e ocupat. Azi voi sta la catedra! Asa, imi pun gheozdanul aici, si... Fundul profesorului se apropie amentintator de mine! Nu ar fi trebuit sa ma asez asa de repede. Voi sta nemiscat, poate ca v-a pleca. Atat de greu! Ce dureros este sa ai un profesor obez! Ii simti greutatea pana in oase... Cred ca imi dau duhul...
-Domn' profesor, va rog, dati-va jos!
-Alexandru, ce naiba faci pe scaunul meu?! Stai sa ma ridic! Uf, m-am intepenit!
Colegii rad atat de tare incat nu ma mai simt atat de prost. Toata situatia asta ma amuza; dar nu indeajuns de mult incat sa uit de durere.
-Copiii, nu pot sa ma scol! Chemati salvarea!
-Oh, grozav!

[daddy's Girl]

M-a atras titlul, dar cand doresti ca titlul sa aiba o anumita semnificatie, in cazul tau cuvantul "corupt" e atat de utilizat in primul capitol, incat nu m-a mai facut curioasa sa aflu care o fi legatura dintre titlu si poveste.
De la primele fraze, mi-am dat seama ca merele si personajele sunt corupte, deci mi-ai dat mura-in-gura.
O alta problema e ca intr-un capitol atat de mic, sunt foarte multe greseli, le poti corecta foarte repede.
Nu ai continuitate, multe puncte de suspensie, multe propozitii scurte, si de asta ma pierd usor, si mai ales, treci repede de la un subiect la altul.
Mi-a placut autoironia, fragmentul cu merele si faptul ca nu e yaoi.

[ohaio_angel]

Helloo...^^
Imi place ceea ce vrei sa scri, dar mereu exista un dar si am sa iti spun cam ce nu a fost in regula ca mai apoi cu timpul sa sti sa ti le corectezi si de ce nu, sa devi din ce in ce mai bun/a.....

Titlul: Unul foarte bine gandit, care atrage atentia..."Corupt de viata" pe mine m-a facut curioasa sa stiu si continutul
Continutul:....Primele doua propoziti se potrivesc chiar daca sunt scurte, mai apoi ai adaugat altele care nu isi mai gaseau rostul( nu era nevoie sa spui din prima si sa il refolosesti dupa, cuvantul corupt, tebuia sa ne lasi pe noi sa ne dam seama),puteai sa treci direct la ce ai scris in paragraful doi( fara 'Un mar' din nou adaugat), descrierea lui si are un continut destul de interesant.
Ex. greseli de taste vizibile:"-Da, mama, o sa plec caurand." ---> -Da, mama, o sa plec curand. Apoi ce ai scris in paranteza, nu trebuia pentru ca era un 'gand' al personajului o descriere la ceea ce crede.
Ex. din nou de faze chiar foarte scurte:" Oh, iar incepe! trebuie sa o tulesc imediat, cat mai am scapare. Ghiozdanul e aici, da... Cartile, la fel. Grozav. Ceva de mancare..."..(nu imi transmite nimic)
Mai departe ai exagerat cu dialogul, ai ceva din descriere care este foarte scurt, dar care mi s-a parut interesant, cat de cat...
Totusi are ceva special si vreau sa nu te descurajezi ci sa il continui, sa vedem cum evoluezi...

Bye, Bye....

[Fata cu par de foc]

Nu ai o idee rea, de fapt chiar mi se pare ca ai viziune si imaginatie si poti crea ceva cu talc. Atata doar ca mai trebuie sa lucrezi.
Imi place ideea cu ,,merele'', de fapt te-ai putea axa pe simboluri, ai putea include in repertoriul de zi cu zi al personajului obiecte simbolistice pentru a-ti putea codifica mesajul. Marul, de exemplu, poate simboliza tentatia. Daca iei in calcul chestia asta, ti-ar putea iesi ceva destept.
Imi place ca ai inclus niste umor - that's not quite stupid by the way, at least it makes some sense. Iarasi, il poti transforma in umor destept prin comic de situatie si poate si niste limbaj umoristic, cat timp nu cazi in cliseu si in glume seci, sau sa dai in vreun slapstick comedy.
Ce e rau e ca pe alocuri ai fost putin siropos - ,,Un banal fruct, de o forma sferica,'', ,, stropit cu substante toxice care-i ucid puritatea.'', nu stiu, it's a matter of taste, dar ai putea renunta cat de cat la exprimari bombastice.
In rest e OK. Ai putin mai multa atentie la greseli, vezi sa-ti pastrezi ideea si bafta!

[Storymaker]

Noi inceputuri


Cand imi deschid ochii si privesc cerul, vad o mare de amintiri. Atatea frumuseti ascunse in culori si atatea aventuri, ascunse in forme. Desi nu a fost zi in care sa nu vad cerul, de fiecare data cand il privesc, nu inceteaza sa ma surprinda. Este ca si cum as privi intr-o oglinda vietile oamenilor. Cerul spune multe secrete, si asta imi place cel mai mult la el.
-Alexandru... Ai auzit...
Iarasi ma intrerupe, acelasi vesnic Doru, care se simte atat de singur incat vine mereu la mine.
-Ca...
Pana termina de scos o propozitie pe gura, m-as putea culca. De ce sa il mai ascult? Hai sa il indepartez si sa imi continui contemplarile.
-Au inviat...
Interesant, a inviat ceva.
-Mortii?
-Mortii?! Ce vrei sa spui? Cumva toti acei oameni lenesi, ascunsi prin case, s-au trezit la viata?! A avut loc o pana de curent globala?
-Nu, mai, Alexandre. Au gasit vindecarea pentru boala suprema: moartea.
-Dar moartea nu este o boala, ci o eliberare din aceasta cusca numita trup, care are atat de multe nevoi pentru a putea fi controlat. Cum o sa mai percepem acum "dreptul la viata"?
-Nu stiu, eu doar ti-am...
-Ti-am... Mi-ai ce?
-Ti-..
-Ti.... Continua.
-Ti-am spus.
-Multumesc, trebuie sa plec!
Asta este o treaba oribila. Dupa cunostiintele mele bazante pe filme de groaza si benzi desenate, cat si pe faptul ca exista un complot de micsorare a populatiei, pot spune ca ar trebui sa ne asteptam la ce este mai rau. Coridorul asta nu se mai termna! Ar trebui sa fug mai repede, si mai repede, cat mai repede. Ce nai...?! O usa se deschide, iar eu fug prea repede. Trebuie sa evit usa! Usa, da-te la o parte din calea mea! Timpul se deruleaza, mai incet.Surprinzator este faptul ca pot gandi asa de repede! Prind usa, imping piciorul drept in fata, il incordez, ridic piciorul stang, ca din inertie sa ma rotesc spre partea stanga- perfect! Am reusit, dar alerg cu spatele. Trebuie sa ma intorc cu fata. Dupa cum spuneam, asta este o treaba pentru... Batman! Nu, nu pentru Batman, ci este o treaba pentru mine. S-a intunecat cerul, iar norii au o culoare ciudata; sunt rosiatici. A inceput sa ploua, iar apa are culoarea rosie. Cat de straniu! Trebuie sa fug mai repede. Balti rosii se formeaza in calea mea, si se pare ca erodeaza pamantul, dar nu ard pielea. Foarte ciudat acid. Acid, cuvantul asta imi pare atat de cunoscut.
"Ia niste acid amice, o sa te duca spre rai." mi-a zis un mos. Am tras puternic aer in piept si... Mosul m-a inselat! Totul e un vis. Culorile incep sa dispara, pot sa percep realitatea din nou.

[...]

-Alexandru! scoala-te din pat!
Mama?!
-Cum am ajuns aici?
-Te-am gasit lesinat pe strada dupa ploaia rosie de ieri, si am chemat salvarea. Au spus ca erai foarte drogat. Cum ai putut sa-mi faci asa ceva?

Frumos timp mi-am gasit sa-mi activez puterile!

-Alexandru, se aud ciocanituri! Vezi cine este, si apoi mai vorbim noi!
Sa ma grabesc! Dupa ce voi deschide usa, trebuie sa fug ca sa scap de morala. Gata, am deschis-o.
Timpul iar a stat in loc. Ce imi place cand se intampla asta, caci pot sa imi planific fiecare mutare in parte, iar corpul este atat de usor.
Ce monstru hidos e in fata mea, are muschi peste oasele-i purtrezite, care par sa creasca si sa il inconjoare. In spatele lui este un alt mostru care... manaca o pisica! O sa mor?!
Isi intinde mana spre mine, nu are ochi, ci doar dinti, dinti atat de ascutiti! Trebuie sa ma rotesc ca se evit lovitura, iar acum, sa imi concentrez energia in pumn pentru a-l impinge cat de departe pot. Sper sa mearga. Cat de dureros este sa lovesti in os! Macar l-am impins, acum sa inchid usa!

-Mama, fugi repede in bucatarie si fa-mi un senvis! Este timpul sa-mi indeplinesc destinul!
-Poftim? Cum poti sa vorbesti asa dupa tot ce ai facut ieri?!
-Doar uita-te pe geam si o sa intelegi!
-Aaaah!
-Grabeste-te cu senvisul ala, mama. Fa-l cat mai delicios cu putinta, caci ar putea fi ultima mea masa!
Unde am pus bara aia de metal cu care ma antrenam? Sub pat o fi? Gata, am gasit-o!
-Multumesc pentru senvis mama, acum mananca-l tu, bucura-te de el, si pregateste-te- sa ma insotesti prin iad! Ochii imi sclipesc, mana imi tremura de nerabdare. Totul depinde de mine, trebuie sa imi salvez unica ruda, care a avut atat de multa grija de mine de cand mi-a murit tatal. Trebuie sa ii zdrobesc! Voi reusi!
-Hai, mama, grabeste-te! Si ia si ceva mancare cu tine!
Of, un geam s-a spart. Asta poate insemna numai un lucru: Ne inavadeaza casa! Trebuie opriti. Scarile -le urc grabit! Ii vad capul... este Diana! Cum o fi ajuns pe acoperisul casei mele? Sa o trag repede.
-Te simti bine?
-Nu! Familia mea, pana si catelul meu... Au plecat departe si m-au uitat.
Plange, nu este bine!
-Diana, acum nu e timp de asta. Du-te si ajuta-mi mama la... ce are ea de facut!
Acum am doua persoane pe cap. Nu stiu daca o sa fac fata raspunderii.
-Alexandru, suntem gata!
-Bine, sa plecam!
Deschid usa si totul-absoult tot ce a fost pana acum va disparea - viata mea va fi atat de dificila- dar, trebuie sa fac asta! Cat de multe creaturi, si toate m-au vazut. Au sange la gura si ramasite de animale si oameni! Oribil! Si acum, se reped asupra mea. Dar nu o sa mor atat de usor! Piciorul drept in spate, stangul in fata, cotul stang in spate, ma pregatesc sa execut... Si, lovesc! Cat de usor a crapat... S-a spart chiar!
-Alexandru, trebuie sa mergem! Nu face aici pe eroul!
Am uitat ca trebuie sa fiu responsabil. Coruptia marului si-a pierdut insemnatatea acum. Nu mai exista decat supravietuire.
-Sa mergem spre mall! Acolo s-au adapostit multi!
-Sa ne grabim!
Cat de ciudat ma simt pe post de gardian, bodyguard, portar; pot sa-mi spuna cu vor, slujba mea este aceeasi: sa apar!
-Pustiule, treci in spate cu femeile si copiii!
Tipul asta este enervant, caci nu imi cunoaste potentialul, nici puterea. Dar, nu am timp de certuri si trebuie sa ma linistesc. Langa femei si copii voi fi mai folositor, mai ales in cazul in care creaturile trec de defensive.
Cat de multa agitatie in jur, oamenii alearga frenetic impartind alimente. Acum e un timp bun sa ma culc, caci sunt atat de obosit.
-Alexandru, Alexan..
Nu mai pot sa inteleg ce vorbesc, imi e atat de somn, mult prea somn. Ma culc. Oare cum vom trai de acum in colo? Nu conteaza acum.
-Noapte buna puiul mamei.
Iar "puiul"!
-Noapte...buna.

[ohaio_angel]

Titlul ramane titlu si nu am ce comenta pentru ca starneste curiozitatea, dar in cel de-al doilea capitol nu ai mai redat acel sentiment de curizitatea.Sincer cred ca mai captivant a fost primul capitol deoarece in cel de-al doilea ai grabit actiunea ingrozitor de mult, dialogul este cat vezi cu ochiul si nu stiu ce se petrece.Citesti rand cu rand si se schimba ideea, mereu apare altceva si nu sti daca este fictiune sau realitate.
Imaginea din aceste capitole nu face legatura cu ceea ce scrie, cred ca mai mult ramai confuz din ceea ce scrie decat atunci cand vezi exact.Pur si simplu nu este clar.Alexandru cred ca il cheama pe acest peronaj, are puteri, este poveste in sine fictiune sau este pur si simplu un vis de-al lui?.....
Mai este timp de aflat si spor al scris.
Bafta...

[Storymaker]

Masculul Alpha

Este intuneric, iar stelele sunt unica lumina ce mai infrunta intunericul. Alexandru mergea ganditor pe drumul gol si intunecat ce ducea spre casa lui. Imaginatia ii luase razna si depasi limitele realitatii in asa masura incat baiatul crezuse ca totul este real. Dar frigul si linistea noptii, cat si jocul umbrelor ce inghetau inima si celor mai bravi calatori il facura sa isi revina in simtiri. Intelese ca extenuat, a adormit langa copacul din care vara culegea cirese. Zambind, isi continua drumul ce parea fara de sfarsit spre casa. Vantul suiera puternic, izbindu-l in fata si impingandu-l inapoi, dar baiatul isi incorda corpul, astfel infrangand puterea vantului. Intrebari despre viata, sentimente si drumuri de urmat ii coplesira mintea. Se simtea dinnou trist, dar aceasta singuratate ii facea bine, caci nu era nimeni care sa il judece sau supere in vreun fel.
Inspira adanc aerul rece si simti pana in plamani prospetimea sa. Se bucura in sufletul sau ca poate sa inteleaga si sa admire lucrurile pe care altii le ignora atat de usor. Inchise ochii, caci cunostea drumul si merse inainte. Pasii sai , la inceput sovaielnici, se intetira in asa masura incat mergea mai rapid ca inainte, cu mai multa siguranta in suflet si cu un spirit de aventura cum nu a mai simtit vreodata. Ii placea noaptea, ii placea aventura, ii placea aceasta libertate suprema de care se putea bucura. Stiind ca este singur, se uita la luna ce iesise din spatele norilor si rase din toata inima-un raset ce ar fi speriat orice om, dar in acelasi timp, un raset ce exprima bucuria de copil ce o simtea. Rase inca o data din toata inima, iar norii se imprastiara, lasand lumina lunii sa ii mangaie fata. Era fericit, asa cum nu putea fi in preajma oamenilor. Oamenii erau prea corupti si indoctrinati in caile societatii si isi pierdusera copilaria pe veci. Dar el era diferit, el era inca un copil si voia sa protejeze acel copil cu pretul vietii.
Din bezna, se auzi un fasait, iar vantul aduse la urechile lui Alexandru cateva soapte de durere. Baiatul isi deschise ochii si privi in acea directie. Intunericul se risipi, iar o fata grasa se zbatea inconjurata de trei barbati puternici cu cutite in maini, robe lungi si masti pe fata.
Alexandru se uita la ei lung, se gandi un pic, dupa care o intreba pe fata daca are nevoie de ajutor. Ea se uita la el pierduta, nestiind ce sa raspunda. Alexandru nu mai avea nevoie de confirmare-intelese totul. Zambi, caci era un moment bun pentru ca sa moara, dar oare va muri? In multe vise se luptase cu oameni rai, dar niciodata in realitate. Totusi, datoria de om i-o cerea; trebuia sa faca ceea ce este uman.
Ranji, cazu in genunchi si incepu sa rada ca un nebun. Simtea frica cum ii curge prin sange si cum se impleteste cu nebunia. Era disperat, asa ca lasa partea lui animalica sa preia controlul.
Ridicandu-se in picioare, cei trei oameni rai nu putura a vedea nimic asemanator unui om. Intr-adevar avea constitutia unui om, dar ochii -ce ii erau luminati de lumina lunii- erau goi, iar corpul statea teapan si gata de a actiona.
Cei trei lasara fata sa plece, dupa care incepura sa rada asemeni unor bestii ce se simt gata de a devora un mielusel. Lupta ce avea sa inceapa le facea sangele sa clocoteasca, iar adrenalina le alimenta nebunia in mod constant.
Primul iesi in fata cu un pumnal. Ceilalti doi se dadura inapoi si asteptara sa vada cum decurge lupta. Sub masti se auzeau rasete pline de nebunie, care cereau sange-fie ca era sangele camaradului lor, sau sangele inamicului.
Alexandru nu se mai simtea om. Reusise sa isi opreasca orice sentiment si senzatie; era o masina ce asculta de vointa sa. Se repezi catre oponent, iar vantul ce altadata ii mangaia fata, acum ii cuprinse corpul, ajutandu-l sa execute dansul razboiului.
Inamicul, rase din toata inima si se arunca cu cele doua cutite asupra lui. Ajuns la distanta optima, incerce sa-l injunghie, folosindu-si mana dreapta, dar Alexandru, ii prinse mana din lateral, si i-o impinse intr-o parte, ferindu-si pieptul de lovitura. Adversarul se roti, aruncandu-se in aer, si incerca sa loveasca din lateral cu cutitul din mana stanga, dar si de aceasta data, baiatul se arata mai experiementat, si impingandu-se in pieptul oponentului, ii nulifica miscarea. Apoi, cei doi se dadura inapoi cativa pasi. Cei doi spectatori rasera din toata inima, considerand tot acel "dans al razboiului" nemaipomenit de haios.
Alexandru isi privi oponentul si se avanta spre el prinzandu-l de maini. Adversarului ii cazu masca, iar o fata insetata de sange si adrenalina, completata de niste ochi de pradator, iesi la iveala. Baiatul nu se sinchisi de aceasta panorama si sarind la gatul adversarului il musca intr-atat de tare de gat incat sangele incepu sa zvacneasca cu repeziciune.
Adversarul cazu la pamant, astupandu-si rana.
Alexandru nu se sinchisi de el, ii lua pumnalele-stia ca nu o sa moara daca il lasa acolo- si se avanta catre cei doi.
Oponentii sarira in aer un metru, isi stransera mainile cat mai aproape de piept si isi provocara o producere uriasa de adrenalina. Aterizand pe pamant, se avantara asupra baiatului cu o privire de ucigasi, dar si cu un ranjet pe buze ce ar fi facut pe oricine sa tresara.
Alexandru nu schita nici un gest-isi asteptase moartea mult prea mult timp, iar acum era momentul. Lasa cele doua cutite sa-i cada din mana si privi cerul instelat. Viata ii decurse cu repeziciune prin fata ochilor, iar picaturi de ploaie incepura a cadea pe pamant, prevestind caderea unui alt razboinic. Baiatul zambi-era liber; nici nu simti cum pumnalele ii penetrau stomacul si cutia toracica. Picioarele nu mai putura tine corpul si se arcuira. Alexandru cazu in genunchi, iar sangele ii curgea neincetat. Era bucuros de viata ce a dus-o si de cum va muri. Inchise ochii si zambi. Ploaia isi inteti ritmul, iar in curand strada cea intunecata se inunda, ducand corpul slabit al curajosului copil inspre casa mamei sale.
Norii impanzisera cerul, iar luna si stelele nu-si mai aratasera fata. Totul pieri in intuneric, iar cei trei criminali revenira la forma de umbre. Un inger le vazuse fapta si hotarand a-i pedepsi, dadu inspiratie unei patrule de politie sa verifice zona repsctiva. Cei trei fura incarcerati pentru jafuri si talharii, dar nu pentru crima, caci-vedeti voi, inainte sa moara, Alexandru si-a dorit ca acei trei oameni sa mai aiba o sansa.
Noaptea a trecut repede, norii au lasat loc soarelui, natura s-a trezit la viata, dar o mama nu si-a mai vazut baiatul visator vreodata. Dar, cateodata, cand se uita la nori cu lacrimi in ochi si adormea cu inima obosita, il visa pe micul ei printisor caruia ii cumparase atatea carti de aventura in tinerete. Tresarea si un zambet ii lumina fata. In acele momente, nu exista o femeie mai frumoasa ca ea in intreaga lume, dar ea nu stia asta; ea era fericita langa puiul ei in noapte.


Sfarsit.

[ohaio_angel]

A venit si noul sau ultimul capitol care m-a intristat la sfarsit. Nu am ce comenta in devafoare decat niste greseli gramaticale, iar pe unele nici nu le-am vazut pentur ca mi-a palcut in mare parte descrierea.
Nu inteleg faza cu ''sare'' (in aer?, nu sunt normali?..) probabil ca nu, insa asta m-a facut sa fiu confuza, in rest chiar mi-a placut. Bine de preferat si un pic de dialor, dar a fost bine. Imi pare rau ca se sfarseste asa. Cu un sad end, dar asta a fost decizia ta si o respect. Asta a vrut sa sugereze titlul si acest sfarsit. Si cam asta am avut de adaugat.