Copiii Războiului (+18)

[Wolves]

Nu îmi vine să cred că doream să rog un moderator să-mi şteargă ficul ăsta, crezând că nu a fost o idee bună să îl postez aici. Mă bucur că s-au interesat două persoane, să fi fost chiar şi una, era să continui. Nu voi posta tot odată, căci e mare, am postat acum primul capitol în întregime. Să citiţi atent şi dacă nu înţelegeţi ceva, să mă întrebaţi. Şi să studiaţi personajele bine, să nu le încurcaţi cumva, pentru că vor fi foarte mult. Ficul ăsta e un fel de experiment - cu câte personaje mă pot descurca. O să pun poze mai târziu. Şi dacă cineva vrea să apară îmi fic, să-mi scrie la profil, vă îndeplinesc dorinţa cu mare plăcere (mai ales că mai sunt prieteni de-ai mei pe aici, în formă de personaje noi în lumea magică).

Spence. nu sunt româncă, dar moldoveancă, nu e cine ştie ce mare diferenţă. Oricum limbile noastre sunt total diferite, dar mai ales modul de a se exprima. Eu nici în ziua de azi nu pot vorbi româna corect, doar o scriu. Liniute de dialog voi pune şi in general vei observa că arată ciudat, dar pentru mine e corect aşa scris. Am o beta care-mi corectează nexturile mereu şi o face în stil rusesc. Mie îmi place aşa, oarecum. Mersi pentru comentariu şi lectură plăcută.

MercyD - hey, am vrut să zic că e ultimul fic până nu termin unul dintre cele cinci pe care le am postate pe zup. Nu mă opresc eu aici, sunt prea obsedată de fanfiction. Mersi multe pentru comentariu, te mai aştept.

Capitolul 1

Intr-o casa mica, in mijlocul unei paduri pustii, in care noaptea puteai sa auzi doar zgomote ciudate, se aflau doi tineri: o fata si un baiat. Nici unuia dintre ei nu le era frica, s-au obisnuit.
Baiatul era asezat pe fotoliul din fata semineului in care ardea focul neincetat. Isi trecu cu mana prin parul negru ca abanosul, gandindu-se la lucruri stupide. In acel moment il interesa de ce vrajitorii suporta focul chiar si vara. Era o traditie pentru toti sa aiba semineu, mai ales ca nu era creat doar pentru a adaposti flacarile rosii-aurii. Era mai mult un mijloc de comunicare.
“Si ce folos, oricum nimeni in afara de noi patru nu stie de acest loc blestemat”- gandi el plictisit.
Blaise Zabini era un aristocrat cu sange-pur. Fiind brunet,cu ochii de culoarea ciocolatei si pielea inchisa la culoare, era atragator. Mai mult: era chiar frumos. Avea un chip pe care, spre mirare, predomina mereu cate un zambet: cand mai fericit, cand mai sarcastic, cand mai trist. Avea mainile frumoase, cu degete lungi si subtiri, ca de pianist. Era inalt si avea un corp bine facut. Mai scurt: visul fiecarei vrajitoare.

- De ce esti atat de ingandurat?- se auzi o voce in spate.
Baiatul se intoarse si isi vazu prietena.
- Privesc focul din semineu si nu-mi pot da seama de ce e aprins si vara. Cand am fost in ospetie la cunoscutii si prietenii nostri, chiar si la tine acasa, am observat acest lucru.- zise el si iarasi zambi.
- Merlin, Blaise, noi ne batem capul cum sa terminam potiunea cu success, iar tu te gandesti la nimicuri!- exclama Pansy,putin iritata.

Pansy Parkinson era o fata cu parul negru, pana la umeri. Avea ochii mari si la fel de negri. Ceea ce ii facea chipul putin mai uratel ca la celelate fete era nasul sau, care o facea sa semene cu un caine mops. Dar, in schimb, avea niste buze pentru care orice vrajitoare si-ar fi dat ani din viata. Erau pline si mereu rosii. Inca ceva ce o facea speciala era faptul ca nu s-a atins de produse cosmetice in viata ei si nici nu avea de gand sa o faca. Tenul ei era frumos si proaspat mereu. Avea o piele fina si moale. Fata nu era nici grasa si nici slaba, dar nici nu avea obiceiul sa isi bata capul pentru silueta sa. Traia pe principiul: “Trebuie sa ma accept asa cum sunt, si cine ma va iubi va proceda la fel”.

- De aproape cinci luni de zile stau cu gandul doar la aceasta potiune stupida …
- Nu e stupida, ne va asigura viitorul.- il intrerupse fata.
- Ei bine, nu e stupida. Deci, aproape cinci luni de zile ma gandesc doar la ea si doar acum am realizat ca e mult mai relaxant sa stai cu gandul la semineuri.- ii zise el si facu un gest cu mana spre foc.
- Cum zici. Sa iti raspund la intrebarea care mi-ai pus-o mai inainte, chiar daca e fara sens. Pentru ce crezi ca exista semineu? Raspunsul: pentru ca sa arda focul in el. Vei zice ca si pentru comunicare, la noi, la vrajitori, dar totusi lumea e atrasa in acelasi mod si de prima idee.
- Tot nu inteleg … e vara, la urma urmei!- zise Blaise si se incrunta.
- Dar asa ne-am obisnuit noi. Vrei sa zici ca ti-e foarte cald?- intreba fata sarcastic.
- Nu, dar …
- Sau vrei sa zici ca nu stiai de vraja pe care o aplica Draco in fiecare seara pentru a balansa caldura in casa?- surase Pansy.
Blaise o privi neintelegator, dar fata continua:
- E si normal, la tine mereu faceau asta spiridusii, ca si la noi toti de fapt. Dar exista si asa ceva. Chiar daca e vara, e placut sa stai cu o carte in mana langa semineu.Sau pur si simplu sa privesti focul.Nu crezi?
- Mda...- a murmurat baiatul,pierdut.
Si el era cel care credea ca le stie pe toate.
- Nu privi asa iritat inspre foc, nu ti-a facut nimic.- glumi Pansy.Totusi nu s-a putut abtine si rase cu pofta.
- Ma inveseliti si pe mine?- rosti o voce de baiat.

Ambii s-au intors la Draco, care ii privea putin amuzat.
Draco Malfoy era un tanar foarte frumos. De fapt, pentru a descrie fizicul lui, nu exista cuvinte potrivite. Totul parea incolor pe langa dansul. Avea ochii argintii si parul aproape alb. Chipul sau era extrem de dragalas si chiar perfect. Ii lipseau doar aripile, caci altfel ar crede lumea ca vad in fata lor un inger. Inalt, slabut si cu miscarile sale gratioase, te duce cu gandul la printisorii din poveste, la care viseaza toate adolescentele incuiate si nu numai. La fel ca si prietenul sau cel mai bun, Blaise, facea parte dintr-o familie de aristocrati cu sange-pur.

- Deja v-ati intors? Ati cumparat ceea ce trebuia?- intreba Pansy, nerabdatoare.
- Nu, am venit sa iau inca cativa galeoni. Despina a ramas intr-o librarie magica. Am cumparat tot si cand sa Aparem acasa, ne-am dat seama ca am uitat de pergament.Si imaginati-va: nu aveam in buzunare un galeon.
- Chiar de pergament ati uitat, cand e elementul cel mai important...- zise Blaise putin ironic.
- Se mai intampla.- bolmoji Draco si se duse rapid in dormitorul sau sa ia banii.
- Sper sa nu o recunoasca nimeni pe Despina, la cat de neatenta este...- zise Pansy, putin ingrijorata.
- Nu are ce cauta nici un cunoscut de-al nostru aici, fii sigura.- o linisti Blaise.
- Daca zici tu...- ii raspunse fata si zambi.

~*~*~

Intr-un magazin micut, in care se vindeau carti pentru orice varsta si orice minte, era o fata imbracata putin ciudat. Despina se plimba printre rafturi, privind curioasa la titlurile de pe coperte. Avea pe ea o pelerina neagra, iar gluga de pe cap ii arunca o umbra peste ochi. Nu era roba de Devorator al Mortii, dar aducea a vrajitoare intunecata. Din cauza asta cat si vanzatorul, atat si cumparatorii o priveau suspecti sau se fereau de ea.

Despina Damianeci era o fata putin mai neobisnuita, mai ales in privinta caracterului sau complicat. Avea un fizic placut. Bruneta, cu ochii negri si zambetul frumos. Din pacate, zambea destul de rar, iar privirea sa era mereu rautacioasa, indiferenta, sau plina de ura.
Nu era chiar inalta, dar avea un corp frumos. Fiind o fata destul de complexata, daca nu primea macar un compliment intreaga zi, devenea din ce in ce mai nervoasa si nesigura pe sine insusi. Era total opusa prietenei sale Pansy, mai ales la modul de a gandi.

Pasind rapid printre rafturile pline de colb, cu privirea atintita spre carti, nici nu reusi sa inteleaga ce se intampla ca se lovi de cineva. Nu se tinu pe picioare si simti cum cade jos, dar chiar si atunci ii veni un gand rautacios in minte.

“Sa cad jos singura din vina cuiva, si fara companie?!”

Apuca strans persoana de pelerina si totul se petrecu in cateva secunde.
A cazut jos, lovindu-se cu spinarea si cu capul de podea. Si tot din prostia sa, persoana pe care a tras-o de roba ateriza pe ea cu toata greutatea.

- La dracc..ccu!- sopti fata intr-o rasuflare.

Simtea ca nu mai are aer. Privi furioasa in ochii albastri ai barbatului care “s-a acomodat” deasupra ei si dori sa-l injure cum se cade, dar ramase cu gura cascata.
In timp ce fata il studia cu gura cascata, tipul se ridica de jos si ii intinse mana sa o ajute. Despina ignora gestul fara sa vrea, fiind fermecata de prezenta celui care a pagubit-o. Intodeauna credea ca Draco sau Severus Snape, seful casei sale, erau exemplele perfecte de frumusete si unicalitate. Draco era extrem de frumos si asta chiar sarea in ochi de la inceput. Severus, in schimb, la prima vedere nu era deloc atragator, dar ea l-a studiat ani de zile ca sa vada cat de deosebit era. Si Blaise era frumos, dar nu ii putea privi ca pe niste posibili iubiti sau amanti. Baietii ii erau ca niste frati, iar Severus ca al doilea tata.
Acum vedea in fata ochilor un exemplu de barbat frumos, din punctul ei de vedere, si cel mai important era ca isi dorea enorm sa se ridice si sa il sarute. Avea buzele subtiri, asa cum ii placeau ei. Dar ochii, parul, chipul … era ingrozitor sa simta asa deodata ca se pierde cu firea doar cand priveste pe cineva.

- Domnisoara?- rosti barbatul, incercand sa o readuca la realitate.

Fata clipi de cateva ori si, cand isi dadu seama ca privea un necunoscut ca o disperata care nu a facut sex de mult timp, se schimba la fata.
Isi afisa masca rece si suparata si il apuca de mana, ridicandu-se.
Ambii si-au scuturat pelerinele de praf.

- V-ati lovit rau?- intreba el, mai mult pentru a face fata.

Era clar ca se grabea undeva.

- V-ati lovit vreodata bine?- intreba ea sarcastic.

Vrajitorul surase ironic. Era o provocare.

- Sigur ca nu. Nici acum nu era sa ma lovesc, daca o adolescenta impiedicata nu ma tragea de pelerina sa cad si eu cu ea.

Despina incremeni.

“Vrea razboi”, gandi ea si zise:

- Clar. Dar totusi acea adolescenta impiedicata nu era sa cada jos, daca un individ neatent nu era sa se loveasca de ea. Vi-e prea lung nasul si nu vedeti mai departe de el?

Tipul ridica o spranceana si ii raspunse rautacios:

- Imi pare rau ca nu-i nici o oglinda in aceasta incapere, v-as juca putin teatru pe baza proverbului “rade harbul de oala sparta”.
Fata se pierdu si nu stia ce sa zica.
- Vreti sa spuneti ca nasul meu e lung?- se revolta fata.
Cand nu primea complimente era nervoasa, dar cand cineva o ofensa era chiar enervata.
Barbatul surase si gandi:
“Merlin, ce fac eu? La ce zile am ajuns, sa ma cert cu o mucoasa intr-un magazin de carti!”
- Sper sa nu ne mai intalnim, ai o aura extrem de ghinionista.- zise el, privind-o cu dispret si disparu de acolo.
In acel moment Draco intra in magazin si isi gasi prietena privind in gol. El nu mai vazuse niciodata pe chipul ei expresia pe care o avea acum. De obicei suparata, enervata sau indiferenta, acum avea pe fata un ansamblu de neincredere, mirare si dezamagire. Dintr-o parte parea chiar nebuna.
- Chmm.-tusi baiatul.
Cand nu observa nici o reactie,se interesa:
- Te simti bine?
Despina se intoarse incet spre el si il privi amenintator.
- Mai bine taci. Ai adus galeonii?
Viperinul deschise gura sa ii zica ceva de “bine”, dar vazand ca fata mai si rosi, ramase putin socat.
“Ce naiba s-a intamplat cat nu am fost? A gasit printre carti vreo kamasutra magica?” gandi el confuz.
- I-am adus.Acum mergem sa cumparam pergamentul si plecam acasa.- zise el calm.
“Acasa … Merlin … fara sens!”, au gandit ambii in acelasi timp si s-au pornit sa caute vanzatorul.

~*~*~

In casa familiei Septtory Aparu o domnisoara, care imediat starni zambetul celor de acolo. Hainele ii erau in niste nuante tipatoare, accentuate de un rosu al parului la fel de tipator. Oricum, cat de ciudat arata, atat de frumoasa si originala era.

Candy Robertson era o fata frumoasa. Nu avea corpul unei papusi Barbie, sau o mutrita impecabila de aristocrata. Mai degraba era fata cea baietoasa din vecini, care adora sa iasa pe terenul sportiv si sa bata mingea cu baietii. Dar avea o frumusete neobisnuita, care iti incalzea inima. Ii placea sa experimenteze cu hainele si avea o gramada de bratari. Faza cea mai interesanta era ca le purta pe toate odata. Era sa para prea straniu daca o intalneai pe Candy pe strada si nu avea nici o bratara pe mana. Inseamna ca nu era adevarata Candy Robertson.

- Salutari, Mrs. Septtory. Buna, Ari!- exclama fata cu zambetul pe buze.
- Candy, te-am rugat doar de nenumarate ori sa-mi zici Amanda!- se revolta mama prietenei sale.
- Eh, am uitat, Mrs. Amanda.- zise Candy si surase.

Doamna rasufla din greu si dadu din cap, nemultumita. Nu ii placea comportamentul oficial din partea prietenei cele mai bune a copilei sale, mai ales ca era pentru ea ca a doua fiica. Dar Candy o respecta prea mult pe aceasta doamna pentru a o tutui. Era ea nebunatica, rebela, dar stia unde e limita. Si vedea clar ca mama Arianei nu e impotriva sa fie tutuita, dar oricum nu isi putea permite sa-i zica pe numele mic.

- Candy, urmeaza-ma.- ii zise Ariana si se ridica la etajul doi.
- Imediat!- raspunse fata, dar nu se grabi.
Cand Ariana disparu, Candy se apropie de mama fetei.
- Mrs. Sepptory, luna trecuta Ariana a … hmm … folosit sangele dumneavoastra?
- Da, caci Ron s-a incaierat pe strada cu niste incuiati si nu a ajuns la timp. Eram numai eu in casa si nu puteam sa-mi las fata sa inebuneasca.- raspunse femeia sec.
- Dar Ron nu poate Aparea, mare sportiv, ii place mersul pe jos!- zise fata suparata- Astazi ii dau din sangele meu.- adauga ea in soapta.

Ii facu femeii cu ochiul si se ridica rapid pe scari. Ajunse in fata unei usi micute de culoare alba si fara prea multe ceremonii o deschise.
Ariana se privea in oglinda, zambind uneori si scotandu-si la vedere coltii, care sigur nu apartineau unei fiinte umane.

- Jur ca i-as lasa asa dupa ce beau potiunea. Imi plac mult de tot- zise fata si surase.
- De cate ori ai privit “Interviu cu un vampir”?- intreba Candy suspicioasa.
- Nu din cauza asta!- zise Ariana si incepu sa rada.

Nu era secret pentru prietenii ei ca adora cartile si filmele magice cu vampiri. Si, prin ironia soartei, a ajuns sa fie unul dintre cei pe care ii idolatriza.
Ariana Septtory era o fata vesela si binevoitoare, dar, cand era nevoie, putea sa-si arate si coltii ( la figurat vorbind). Era foarte simpatica, avand parul lung si blond, iar ochii - albastri. Era de statura medie si avea o silueta frumoasa. Avea o frumusete angelica,ca de papusa. Insa nu era nici pe departe o papusa, in privire i se citea intelepciune si intelect, nu degeaba a fost sortata la casa Rovenei Rawenclaw.

- Mergi cu mine pana pe Aleea Nocturn si apoi ne intoarcem acasa, pentru ca astazi vei sorbi sangele meu … buhahaha!- ii zise Candy si incepu sa rada.
- Sa vedem daca la tine e ca la toti sau ai un sange deosebit.- glumi Ariana, dar in ochii sai se putea observa clar ca se simte incomod.
- Hai lasa, Ari, toate grimasele astea! Stii ca nu mi-e greu sa-ti dau putin sange. Stiai ca si la incuiati se doneaza sangele?
- Nu stiam.- zise fata putin confuza.
- Mda. Eu, o vrajitoare cu sange-pur, trebuie sa ii spun asta unei semipure...
- Dar eu nu stau cu verile inchisa in bibliotecile incuiatilor,cum o faci tu!- se supara fata blonda.
- Au literatura interesanta si nu am stat toata vara acolo, doar putintel in fiecare zi. Pur si simplu vreau sa studiez mai bine incuiatii.- a parat Candy.
- De ce?- intreba Ariana neintelegatoare.
- Pai … cum sa iti spun … vreau sa stiu pentru nimicirea cui s-au luptat toti retardatii din Azkaban. Si, din ce am studiat pana acum, mi-am format o conluzie. Incuiatii sunt cat e posibil de normali. Devoratorii Mortii erau niste fanatici, care l-au urmat pe Voldemort de dragul sa il urmeze. Merlin, am impresia ca nu le ajungea ceva in cap. Au dat-o in bara, oricum.- zise Candy pe un ton serios.
- Asta am inteles deja. Acum spune-mi, poate doar mi s-a parut, dar ai zis cumva “Nocturn” in loc de “Diagon”?- intreba domnisoara Septtory, extrem de nemultumita.
Nu intelegea ce-a mai pus la cale prietena ei.
- Hai lasa, Ari, nu te speria. Vei vedea, am aflat cum sa ne distram inainte de scoala si, totodata, vom afla ceva informatie ce ne va ajuta chiar pe intai septembrie. Deci mergi cu mine?
- Nu imi place toata nebunia asta, dar merg. Nu am de gand sa te las singura pe strada aia …
- Hai lasa rolul de bodyguard! Dar daca ma gandesc bine … hmm … nu ca nu as putea sa ma apar singura, dar imaginea ta de vampiras va speria golanii de pe acolo.
Ariana zambi si dadu aprobator din cap.

~*~*~

Era deja seara tarziu si s-au aprins felinarele. Fetele au Aparut pe aleea Nocturn si au privit atent in jur. Se aflau intr-un loc cat se poate de straniu si ce chiar semana cu strazile din filmele de groaza, unde te puteai astepta la orice. Din fericire, nu au intalnit pe nimeni in cale.

- Nu imi place mie aici, hai sa plecam...- zise Ariana repede.
Candy o privi in asa fel de parca fata a baut petrol.
- Ariana, fii serioasa. Mergi cu mine. Prima data vad un vampir care sa se teama de aleea Nocturn. Chiar mai mult, nu uita ca e locul lor preferat!
- Sunt vampir de gradul IV, daca tot veni vorba.
- Nu conteaza. Cine stie de asta? Fii sigura ca se vor feri de tine toti, numai sa deschizi gura …
- Candy!
- Bine, bine, dar sa nu te mai aud ca vrei inapoi, oricum nu vom sta mult.

Ariana dadu aprobator din cap si isi urma prietena. Candy mai privi atent in jur si zambi de parca a vazut ceva cunoscut.

- Nu cumva ai mai fost pe aici?- intreba Ariana suspicioasa.
- Da, cu Harry, anul trecut.- zise Candy de parca ii povestea ce a mancat dimineata la micul dejun.

Ariana stranse nemultumita din buze. Nici nu dori sa se gandeasca ce au facut cei doi aici. Si nici uimita nu ramase. Era sa se mire mai mult daca strengarii din prezent ai Hogwartsului, Candy Robertson si Harry Potter, nu erau sa calce pe aleea Nocturn.

- Unde mergem? Si poate-mi spui si mie de planul tau?
- Daca iti doresti asta atat de mult, nu iti pot refuza. Deci am de gand sa cumpar un document. Cand am fost data trecuta aici, am auzit, din intamplare, desigur, o discutie extrem de interesanta. Vorbeau Lucius Malfoy si un batran slinos, sincera sa fiu, nici nu am idee cine era.

La rostirea numelui “Malfoy” fata se stramba in asa mod, incat trecu rece prin sarmana Ariana.

- Doamne, nu imi vine sa cred ca l-ai nenorocit pe viata...- zise ea incet.
- Lasam discutia asta stupida. Deci, te mai intereseaza tema discutiei lor?
- Da, sigur ca da!- zise Ariana nerabdatoare.
- Vorbeau despre un document care se vinde uite la magazinul ala cu acoperis negru …
- Aaa, Candy, aici aproape toate au acoperisul negru.- o intrerupse Ariana.
- Uite la ala.- ii arata Candy inspre o casuta micuta de piatra, cu acoperis negru.
- Deci- continua ea- in acel document sunt datele despre toti cei care l-au slujit vreodata pe Voldemort. Iti imaginezi ce facem noi cu el?
- Dar sunt in Azkaban!
- Ari, ce naiva esti... Esti de la Rawenclaw sau ce dracu? Vrei sa zici ca toti sunt morti sau in Azkaban? Sunt sigura ca sunt o multime la libertate!
- Fie si asa, dar cine crezi ca iti va vinde tie acel document?- zise Ariana si ridica sprancenele in mod ironic.
- E de vanzare, daca stii sa te targuiesti bine desigur. Slinosul ala de vanzator, dupa ce a plecat Malfoy, i-a zis unui tip ca va face o copie, iar pe copia aia va face multi bani. Deci o voi avea astazi in mana mea.
- Copia?
- Da!
- Nici nustiu ce sa zic. Dar care e planul?
Candy surase.
- Ehhh, vom vedea care viperini se plimba pe aici, sa le facem viata frumoasa chiar din prima zi de scoala.
- Dar tu nu te plimbi pe aici, Candy?- intreba Ariana pe un ton cinic.
- Nu incurca vrabiuta cu crocodilul.- zise repede prietena sa.
- Vrei sa zici ca tu esti vrabiuta?- hohoti Ariana.
- Ari, ajunge. Vezi ca nu degeaba am venit pe aici. Uite acolo!- zise Candy si ii arata inaintea lor.

Doua persoane stateau de vorba. Un baiat si o fata. Tipa nu se vedea la fata, dar baiatul le era cunoscut ambelor. Theodor Nott, elev in anul sapte la viperini. Ii intinse fetei un plic si ii spuse ceva. Fata facu un gest repezit cu mana si se intoarse cu spatele la el, dorind sa plece de acolo.

- Pe cine vad eu!- exclama Candy chiar mirata, dar cu o portie buna de ura in voce.

~*~*~

Madleine Greene era o fata inalta si slabuta. Parul ii negru, nu foarte lung, si ochii verzi. In vene ii curgea sange-pur, dar era absolut indiferenta in privinta aceasta. Avea cu totul alte interese si alte ganduri in cap. Ura razboiul, care, chiar daca s-a terminat, i-a lasat o amprenta in suflet. Ura ostilitatea dintre viperini si celelalte case. Isi dorea sa aiba o viata fericita si fara griji, dar pana acum nu ii iesise nicidecum. Era extrem de simpatica si prea buna la suflet pentru o viperina. Niciodata nu s-a impacat cu gandul ca a fost sortata la aceasta casa, care, credea ea, nu i se potrivea mai deloc. Poate jobenul era suparat in acea zi? Sau poate era ea suparata. Cine stie…

- Am terminat eseul la ierbologie.- zise fata si rasufla usurata.
- Toata vara ai lucrat pana la epuizare, biata de tine. Nici macar temele pentru acasa nu ai avut cand sa ti le faci.
- Fii serios, vara chiar am fost ocupata si nu imi era gandul la teme. Se terminase razboiul si doream sa ma distrez macar un pic…
- Cu Robertson in cluburile de noapte, da?
Madleine rosi, dar se lua in maini si zise:
- E vreo problema? Parca am discutat pe tema “prietenii mei”!
- Am ofensat-o in vreun mod?- intreba barbatul si ridica o spranceana.
- Nu, dar …
- Atunci foarte bine. Esti pregatita pentru ziua de maine?- intreba el si totodata schimba tema.
- Da, acest eseu a fost ultimul, raspunse ea vid.
- Am avut in vedere emotional.
Madleine inghiti in sec.
- Nu stiu cum vor reactiona viperinii ca voi locui in Turnul Cercetasilor.
- Stii bine ca nimeni nu te va atinge cat sunt prin preajma ta.
- Stii bine ca nu am de gand sa stau in subsoluri si sa vorbesc cu peretii. Nimeni nu comunica cu mine si chiar daca se va intoarce Despina, cred ca ma va uri din suflet …
- Eu nu cred asa.
- Dar se va intoarce? Spune-mi, sunt sigura ca stii. Unde sunt ei?- il lua fata la intrebari.

Il privea atat de rugatoare, incat Severus era sa cedeze.

- Va veni timpul si vei afla si singura, daca va fi nevoie. Nu vreau sa risc, pot sa iti spun doar ca... totul e bine.
- Se vor intoarce?- aproape disperat.
- Despina nu vrea sa se intoarca. Citez de la ea: “Nu am nevoie de ore stupide intre retardati. Nu mai am ce invata acolo”.- zise Severus si rasufla din greu.
- Si tu nu ai incercat sa o convingi?- se revolta fata.
- Are dreptate in mare parte. Ea nu mai are ce face acolo. Gandeste-te bine, viperinilor anul asta le va fi foarte greu, si eu nu voi fi mereu langa ei sa ii apar.- spuse Snape ingandurat.
- Totul e chiar atat de rau?- intreba Maddie suparata.
- Timpul ne va arata. Sa atragi atentie la nebunia din ochii prietenei tale, Robertson, cand iti vine in vizita. Fata asta a fost afectata serios de razboi. Nici Potter nu e asa.- se stramba Severus.
- Unchiule, are si motive.- zise Madleine si pleca demonstrativ de acolo.

Nu ii placea cand Severus vorbea despre prietenii ei. Si ce daca prietenea cu cercetasii?

~*~*~