24-04-2010, 11:00 AM
[ Deci ...Începutul este scris din perspectiva mamei unei fete, dar fic-ul nu va fi despre aceasta. Îmi cer scuze dacă voi avea greşeli...aştept câteva păreri dacă se poate. And...Enjoy it. :-? Va conţine câteva scene mai violente şi de sex, dar mai încolo. Cred totuşi ca ar trebui să pun limita de +14 ani, cu toate că nici eu nu am 14 ani. :)) ]
Mergeam pe stradă, îndreptându-mă spre casă. Tocmai ieşisem de la o petrecere - fusese un dezastru total -. Era noapte: probabil că era în jur de unu. Purtam o rochiţă albă, simplă, care avea un decolteu adânc şi se mula perfect pe corpul meu de manechin.
Simţeam cum începea ploaia: trebuia să grăbesc puţin pasul, dar fiind pe tocuri, riscam să iau o trântă bună. Aveam impresia că nu se aud doar paşii mei, dar probabil că începusem să devin paranoică. Am întors de câteva ori capul să văd dacă este cineva în spate, dar nu era nimeni. O ciudată senzaţie că eram urmărită mă invada, dar încercam să îmi las mintea liberă.
Paşii deveneau tot mai accentuaţi, ca şi cum ar încerca să mă sperie. M-am oprit din mers, şi am început să privesc în jur. Într-o fracţiune de secundă, am fost trântită la pământ.
Contactul cu asfaltul fusese foarte dureros pentru mine, ţinând cont că mai era o siluetă pe mine. Mai apărură alte două persoane, care s-au apropiat de mine. Nu le puteam distinge feţele: unul dintre ei a început să îmi îndepărteze bretelele de la rochie, în timp ce al treilea îmi ţinea mâna la gură.
Începusem să mă zbat: tremuram din toate încheieturile, şi puteam simţi frica până în măduva oaselor. Mi-au dat jos rochia, şi următoarea clipă, am simţit o durere imensă. Cel care sărise pe mine mă pătrundea, în timp ce unul îmi masa sânii, iar celălalt îmi săruta trupul.
Simţeam dezgust faţă de mine însămi şi faţă de ce a trebuit să simt: puteam şi acum să văd mâinile acelea atingându-mi corpul, sărutându-mă. Aş fi vrut să ţip, dar simţeam că puterile mă părăsesc...
Eram în cabina de probă, şi examinam o rochie verde, scurtă. Avea bretelele acoperită de o danteluţă neagră: decolteul era generos, iar în dreptul taliei, o fundă mare. Rochia aceasta o aşteptasem atâta timp: fusese anunţată colecţia de sezon de mult, dar eu simţisem cum îmi pierdeam răbdarea în tot acest timp.
Am părăsit cabina, mergând de-a lungul unui hol. M-am întâlnit cu unul din directorii casei de modă unde eram model. Mă examină încet, fără să am vreo vagă idee.
- Te-ai cam îngrăşat. Ţin să te anunţ că dacă nu faci ceva cu silueta ta, mă tem ca va trebui să te înlocuim.
- Da, domnule.
Directorul era un om foarte sever, şi putea să vadă şi când ai pus doar un kilogram - două pe tine. Dar la mine era altceva. Luam proporţii, şi curând presa va afla că aştept un copil. Ce explicaţie urma să dau?
Şi acum îmi aminteam de acele atingeri, de limbile acelea care îmi atingeau corpul, mâinile nerăbdătoare de a simţi...
Parcă simţeam din nou violul acela. Nu avusesem curaj să spun nimănui. Mi-era teamă de reacţia lumii, de reacţia părinţilor mei. În plus, mi-era scârbă de mine.
- Domnişoară Daniela, mă tem că sunteţi concediată. Nu mai aveţi însuşirile necesare pentru a fi imaginea noastră: vă mulţumim pentru serviciile făcute de-a lungul timpului.
Fusesem dată afară. Luasem în greutate alte 10 kilograme de la prima observaţie a directorului. Mi-era teamă să fac un avort: aveam de gând să nasc acest copil, după care să îl dau în grijă cuiva. Apoi aveam de gând să îmi continui cariera.
Dacă tot fusesem dată afară, acum mă puteam ocupa serios de liceu. Aveam 18 ani şi eram în clasa a 12-a, la un Liceu de Artă. Nu era bun.
Eram totuşi speriată. Într-o lună, urma să dau naştere unei fiinţe umane. Mi-era scârbă de ce ar fi putut ieşi din mine: un suflet care să nu-mi aparţină, care a fost rezultatul unui viol. Din cauza copilului, cariera mea era ruinată. Îl uram. Aveam să urăsc acest copil, mai mult decât orice.
23 august
Mergeam pe stradă, îndreptându-mă spre casă. Tocmai ieşisem de la o petrecere - fusese un dezastru total -. Era noapte: probabil că era în jur de unu. Purtam o rochiţă albă, simplă, care avea un decolteu adânc şi se mula perfect pe corpul meu de manechin.
Simţeam cum începea ploaia: trebuia să grăbesc puţin pasul, dar fiind pe tocuri, riscam să iau o trântă bună. Aveam impresia că nu se aud doar paşii mei, dar probabil că începusem să devin paranoică. Am întors de câteva ori capul să văd dacă este cineva în spate, dar nu era nimeni. O ciudată senzaţie că eram urmărită mă invada, dar încercam să îmi las mintea liberă.
Paşii deveneau tot mai accentuaţi, ca şi cum ar încerca să mă sperie. M-am oprit din mers, şi am început să privesc în jur. Într-o fracţiune de secundă, am fost trântită la pământ.
Contactul cu asfaltul fusese foarte dureros pentru mine, ţinând cont că mai era o siluetă pe mine. Mai apărură alte două persoane, care s-au apropiat de mine. Nu le puteam distinge feţele: unul dintre ei a început să îmi îndepărteze bretelele de la rochie, în timp ce al treilea îmi ţinea mâna la gură.
Începusem să mă zbat: tremuram din toate încheieturile, şi puteam simţi frica până în măduva oaselor. Mi-au dat jos rochia, şi următoarea clipă, am simţit o durere imensă. Cel care sărise pe mine mă pătrundea, în timp ce unul îmi masa sânii, iar celălalt îmi săruta trupul.
Simţeam dezgust faţă de mine însămi şi faţă de ce a trebuit să simt: puteam şi acum să văd mâinile acelea atingându-mi corpul, sărutându-mă. Aş fi vrut să ţip, dar simţeam că puterile mă părăsesc...
3 noiembrie
Eram în cabina de probă, şi examinam o rochie verde, scurtă. Avea bretelele acoperită de o danteluţă neagră: decolteul era generos, iar în dreptul taliei, o fundă mare. Rochia aceasta o aşteptasem atâta timp: fusese anunţată colecţia de sezon de mult, dar eu simţisem cum îmi pierdeam răbdarea în tot acest timp.
Am părăsit cabina, mergând de-a lungul unui hol. M-am întâlnit cu unul din directorii casei de modă unde eram model. Mă examină încet, fără să am vreo vagă idee.
- Te-ai cam îngrăşat. Ţin să te anunţ că dacă nu faci ceva cu silueta ta, mă tem ca va trebui să te înlocuim.
- Da, domnule.
Directorul era un om foarte sever, şi putea să vadă şi când ai pus doar un kilogram - două pe tine. Dar la mine era altceva. Luam proporţii, şi curând presa va afla că aştept un copil. Ce explicaţie urma să dau?
Şi acum îmi aminteam de acele atingeri, de limbile acelea care îmi atingeau corpul, mâinile nerăbdătoare de a simţi...
Parcă simţeam din nou violul acela. Nu avusesem curaj să spun nimănui. Mi-era teamă de reacţia lumii, de reacţia părinţilor mei. În plus, mi-era scârbă de mine.
4 februarie
- Domnişoară Daniela, mă tem că sunteţi concediată. Nu mai aveţi însuşirile necesare pentru a fi imaginea noastră: vă mulţumim pentru serviciile făcute de-a lungul timpului.
Fusesem dată afară. Luasem în greutate alte 10 kilograme de la prima observaţie a directorului. Mi-era teamă să fac un avort: aveam de gând să nasc acest copil, după care să îl dau în grijă cuiva. Apoi aveam de gând să îmi continui cariera.
Dacă tot fusesem dată afară, acum mă puteam ocupa serios de liceu. Aveam 18 ani şi eram în clasa a 12-a, la un Liceu de Artă. Nu era bun.
Eram totuşi speriată. Într-o lună, urma să dau naştere unei fiinţe umane. Mi-era scârbă de ce ar fi putut ieşi din mine: un suflet care să nu-mi aparţină, care a fost rezultatul unui viol. Din cauza copilului, cariera mea era ruinată. Îl uram. Aveam să urăsc acest copil, mai mult decât orice.
A little bit of heaven , and a little bit of hell .
![[Imagine: adp075.jpg]](http://oi42.tinypic.com/adp075.jpg)