Click ÅŸi Boom

[Teh]

Mulţumim enorm tuturor pentru comentarii, aprecieri şi alte cele ! Ne bucurăm că ne urmăriţi ficul şi sper să continuaţi să o faceţi :X ăh, am venit cu următorul capitol.
Lecutră plăcută!

Capitolul 29

- Trebuie să rezolvăm cumva cu tatăl tău, Cryss.
Am adăugat eu pe un ton ceva mai calm decât cel de mai devreme. Trecuseră aproximativ două săptămâni de când războiul se terminase. Vânătorii erau încă într-o relaţie extraordinară cu noi, vampirii. Făcuseră un pact cu vârcolacii prin care îi puteau ţine destul de departe. Cel puţin pentru o perioadă de câţiva ani. Douăzeci – treizeci, să zicem. Până ce va fi , cel mai probabil, schimbată şi a doua generaţie de la conducere. De atunci, nu ştie nici dracu ce va mai fi. Nu că mi-ar fi păsat , aveam probleme mult mai importante acum. Discutasem şi în urmă cu două zile despre cum că ar trebui să îi spunem familiei sale despre relaţia noastră. Îmi acceptase cererea în căsătorie iar eu voiam să terminăm mai repede cu toată treaba aceasta.
Da, să ştie odată toată lumea ce era cu noi şi să ne accepte – sau nu . Mie nu îmi păsa. Poate pentru că eu nu aveam familie. Adică, nu aveam. Însă ea, avea. Aşa că trebuia să iau în considerare şi asta . Ţipasem mult unul la celălalt şi subiectul acesta ne iritase destul de profund. Cu o zi în urmă cedasem eu, dat fiind că se simţise rău pe seară şi am decis că eram prea inuman. Ok, doar pe jumătate având în vedere că eram şi vampir.
Acum adoptasem tonul cald şi blând, înţelegător. Tocmai pentru a o face să priceapă faptul că nu ne puteam ascunde toată viaţa. O ştia şi ea.
- Da Jack. Åžtiu. Åži totuÅŸi!
Îşi ridicase puţin tonalitatea vocii iar eu am luat-o în braţe.
- O să rezolv eu.
Adăugând asta, m-am desprins de ea şi am mers să fac un duş. M-a urmat dar am închis uşa la baie şi mi-am văzut de treabă. După ce am fost echipat – destul de reprezentabil, m-am convins că eram destul de pregătit pentru a-mi înfrunta socrul.
Dânduşi ochii peste cap, Cryss adăugă.
- Nu o să fie de acord niciodată.
Oftă, lăsându-şi privirea în jos şi ştiam că era dezamăgită şi tristă. Cum , cel mai probabil, cei doi bărbaţi cei mai importanţi din viaţa ei urmau să se certe. Sau să aibă un conflict destul de puternic. Nici nu apucase să renunţe la funcţia sa de vânător, dar nici nu îi cerusem aşa ceva. Nu aveam niciun drept să o fac. Şi apoi, ce mai conta?
Azi urma să merg şi să îl informez pe bătrânul ăla cum stăteau lucrurile, dacă avea să fie sau nu de acord, era treaba dumnealui. Iar eu urma să fac exact ceea ce îmi dicta inima asta.
Mda, şi eu posedam una. Aşa ca toată lumea. Umană , măcar pe jumătate. Am luat-o iar între braţele mele pe roşcată, şi mi-am apropiat buzele de urechea sa dreaptă. Lingând-o, am muşcat uşor cu dinţii şi aceasta a scos un mic geamăt. Am sărutat-o, buzele noastre atingându-se şi unindu-se, aşa cum o făceau adesea. La fel cum şi ticăitul inimilor noastre se accelerase, un sentiment obişnuit – poate? Dar de care nu mă putusem şi nici nu reuşeam să mă desprind, satur sau plictisesc.
Şi nu, nici nu îmi doream aşa ceva. Practic imposibil şi irevocabil. Mai degrabă voiam să o am pentru mine pentru eternitate. Chiar dacă nu aveam să trăim aşa. Mă mulţumeam şi cu o viaţă lungă şi liniştită – sau mai puţin calmă.
- Am plecat.
Am zis într-un final zâmbindu-i şi alintându-i unul dintre obraji. Închise ochii, lăsându-se mângâiată iar eu am sărutat-o uşor pe frunte.
- Dacă te mai îngrijorezi atât, o să mă simt ca dracu.
Adăugasem pe tonul acela jucăuş şi pe care îl foloseam când o tachinam. Am primit un cot în stomac şi aceasta s-a depărtat spre bucătărie. Înainte ca eu să dispar pe uşă, aceasta a strigat.
- Jack, cretinule! Dacă nu rezolvi problema cu tatăl meu şi nu îl faci să priceapă, să ştii că nu te mai primesc în casa asta!
A trântit uşa şi eu ştiam că îşi revenise din starea aceea de depresie. M-am mulţumit cu un zâmbet, pe care ea nu l-a mai putut zâri, şi am ieşit din apartament.

Drumul până la reşedinţa Van Helsing a fost liniştit şi uşor. M-am bucurat de el punându-mi fiecare gând în ordine şi încercând să îmi găsesc cuvinte potrivite pentru a mă exprima. Căci trebuia să fiu convingător, măcar pentru a-l face să nu o dea la o parte pe Crysstal. Ştiam cazuri în care părinţii acţionau fără pic de raţiune fie şi de la motive mai puţin importante decât acesta , cel pe care îl deţineam eu şi iubita mea roşcată.
Era prea greu să mă gândesc la toate astea şi iar m-am întrebat când devenisem atât de îngăduitor şi blând, plin de iubire faţă de o asemenea fiinţă. Una atât de specială care mă iubea, şi ale căror sentimente erau atât – dar atât de împărtăşite. Să fim împreună nu mai părea un vis, ştiam că urma să fie realizat.
Ne doream prea mult unul pe celălalt şi fericirea, cu sau fără ocolişuri, era scrisă pentru noi. Aşa cum o zisese şi Zalux ultima dată când ne vizitase : „ Dacă aş fi fost om, mi-ar fi plăcut să fiu creat din voi doi, o personalitate îmbinată cu acest curaj şi această dragoste , pe care o dovediţi fără ruşine. Aşa ştiu că aş fi putut fi fericit, fie şi dacă eram singur . Chiar dacă asta nu e posibil. ” . Era într-unul din momentele lui mai deprimante, în care păstra zâmbetul trist. Nu dura decât maxim un minut. Regreta faptul că nu putea avea sentimente atât de adevărate, am crezut eu.
Filozofasem destul şi în clipa în care am ajuns în faţa casei tatălui lui Cryss, mi-am zis că nu e nevoie să fac prea mult tam-tam. Nu era necesar. Putea să accepte sau nu, aveam să îmi expun părerea într-un mod amical, uşor ireproşabil şi frumos. Aşa cum trebuia să se comporte un ginere cu viitorul său socru. Nu era aşa greu; îmi plăcea să mă încurajez. Hei, nu aveam nevoie.
Eram destul de hotărât aşa că am alungat orice de emoţie posibilă şi am intrat, fiind condus de o servitoare în grădina din spatele casei. Se lăsa uşor seara, însă soarele încă nu dispăruse. Urma doar să se aşeze în locul său de odihnă nocturn, destul de curând.
- Domnule Van Helsing, sunteţi căutat.
A menţionat servitoarea pe un ton calm şi puţin ridicat, docil. L-am văzut în depărtare pe Richard, poziţionat pe o scară . Era foarte lungă şi era poziţionată pe casă, unde am văzut că aranja ceva. Cred că era o cameră de filmal, nu am vrut să dau atenţie detaliilor. S-a uitat spre noi, a zâmbit şi şi-a continuat treaba.
Angajata a plecat de acolo, în timp ce eu îndrăzneam să mă apropi de scară. Nu făcusem decât doi paşi atunci când s-a mişcat şi trupul lui Richard se apropia rapid de sol. De fapt, în acea parte era ciment, o singură căzătură ca a lui îi putea aduce moartea.
Şi calea liberă spre roşcată.
Fără ca cineva să se opună.
Da , să moară. Aşa aveam să scap de el odată pentru totdeauna şi nu trebuia să îl înfrunt. Şi chiar aveam curaj să o fac dar era al dracului de jenant pentru mine. Fără familie sau tată, dracu nu mă învăţase cum să vorbesc în aceste situaţii.
Nu eram un vampir chiar atât de rău şi cu siguranţă nu eram o fiinţă umană lipsită de suflet. Aceste gânduri perfide mi-au trecut prin minte în secundele în care m-am deplasat spre acea scară, am prins trupul lui Van Helsing şi l-am lăsat uşor la pământ, salvându-i viaţa.
Ştiam ce înseamnă această persoană pentru iubita mea, sau bănuiam. Ar fi durut-o profund dacă ar fi murit. Şi probabil m-ar fi dispreţuit, ştiind că eram acolo şi aş fi putut face ceva pentru el . În schimb, eu nu simţeam nimic pentru el. Poate puţin respect şi consideraţie. A zâmbit rezervat şi oarecum jenat de situaţia penibilă în care ne aflam. Eu purtam azi un costum negru ( nu , nu îmi plăcea. ) dar acesta era îmbrăcat lejer .
- Jack, se pare că îţi îndatorez viaţa. Mulţumesc, pofteşte în casa mea . O să vorbim acolo despre motivul pentru care mă vizitezi. Există unul, nu?
Adăugă scurt, făcând pauze uşor considerabile între propoziţiile sale. Eu mai degrabă am purtat o expresie rece, respectuasă şi politicoasă. Chiar m-am mirat pentru faptul că aveam într-adevăr o asemenea faţă, dar m-am mulţumit să mă gândesc mai bine asupra subiectului pe care urma să îl discutăm.
- Există domnule Van Helsing. Este o problemă serioasă , dacă îmi permiteţi să o numesc aşa. Aveţi timpul şi dispoziţia necesară pentru a mă asculta?
Uau . Asta suna cu adevărat formal. Mi-am abţinut râsul. Am văzut că a dat din cap şi mi-a făcut semn cu mâna să îl urmez. Aşa am şi făcut, intrând în casă după acesta.
Îi mai vizitasem casa şi cu alte ocazii aşa că nu m-am mirat de faptul că sufrageria arăta la fel. M-a îndemnat să mă aşez pe un fotoliu şi el a făcut acelaşi lucru. Curând ne-au fost servite câte o băutură şi ceva de mâncare. Nu le-am luat în seamă.
A scos un trabuc şi mi-a înmânat şi mie.
- Fumezi?
- Nu .
Am zis rece dar am agăugat repede ceva, amintindu-mi de „ politeţuri” .
- Mulţumesc.
A dat din umeri scoţând un chicot.
- O să o faci. Stai doar să te însori.
Da, foarte interesant. Dar cred că m-ar omorî Cryss cu tot cu ţigara dacă aş face asta în apartamentul nostru. Încă îmi amintesc de crizele pentru un simplu perete puţin zgâriat la nervi. Ok, era dărâmat dar ... s-a reparat! Ce atâta caz.
- Este curios faptul că aduceţi asta în vorbă, domnule Richard. Chiar despre acest subiect venisem şi eu să discut cu dumneavoastră.
A ridicat sugestiv din sprâncenele groase. Ha-ha-ha! Acu’ partea mai grea. Fusesem calm şi oarecum încruntat atunci când o zisesem, încercând chiar eu să îmi abţin amuzamentul şi o oarecare ... ok, teamă. Urma probabil să fiu dat afară în şuturi.
Am tras aer adânc în piept .
- Ce vrei să spui cu asta, Jack?
Se schimbase atmosfera. Nu era acum doar politicos, ci şi crud. Ah, da. Băi, acesta era cuvântul. Dorea să fie acum nemilos , să îmi arate faptul că era superior.
Deci , îmi va da bătăi de cap.
- Ziceam doar că am venit aici să vorbim despre „ căsătorie” şi „ relaţii” , domnule.
A pufnit într-un râs falsat.
- Îmi pare rău, dar eu sunt deja însurat.
Asta m-a făcut şi pe mine să râd , chiar şi în această situaţie încordată. Nu ştiu cum , dar aşa s-a întâmplat. Am încercat să mă abţin, reuşind doar după câteva secunde zgomotoase.
- Desigur. Nu vorbeam despre asta. Ci despre mine şi fiica dumneavoastră, cu care sunt de o perioadă. Aş dori să o iau de soţie. Şi..
M-a întrerupt. Se vedea că se enervase chiar mai tare decât înainte, acum că înţelegea despre ce tot pălăvrăgeam eu. Îşi schimbase chipul, fiind plin ( oo, dar foarte plin ) de furie. Mai avea puţin şi îmi rupea capul, dacă îi permitea ceva să o facă, acum era ocazia. Vedeam în ochii lui ceva ciudat, poate că aia însemna moartea mea.
- Ar trebui să îmi explici mai bine cele zise, Jack. Căci sper, sper din tot sufletul, că nu este ceea ce tocmai am auzit şi interpretat. Chiar îmi păreai un tânăr respectabil, responsabil şi cu care puteai purta discuţii interesante. Ca şi vampir. Şi acum, vii cu asemenea non-sensuri la mine. Explică-te.
Tonul îi era ridicat. Oh, ce schimbare . Şi vorbea foarte repede. Se ridicase de pe fotoliu şi asta m-a făcut şi pe mine să urmez acest ritual. Eram musafir, şi totuşi mă simţeam ca un intrus.
- Oh , este adevărat ceea ce tocmai am spus, domnule. Şi nu retrag, vreau să mă căsătoresc cu Crysstal. Ştiu că sunt vampir, pe jumătate – subliniez asta , şi mai cunosc şi faptul că ne iubim. Ce este în neregulă? Nu vă faceţ griji, nu plănuiesc să mă apuc de fumat.
Dacă atmosfera ar fi fost altfel, ar fi râs. Căci eu deja scosesem un mic zâmbet sarcastic la adăugarea acelei ultime propoziţii. Asta , pe el, nu l-a încântat. Nici că îmi mai păsa în această clipă.
- Nu. Nu o să accept aşa ceva. Fata mea! Unica mea fiică, tot ceea ce am mai scump să se mărite cu tine! Cu tine! Un vampir, pe jumătate sau nu, o creatură care bea sânge şi face rău oamenilor. Fără titlu. Fără nimic în socitate. Cum se va numi fata mea? Doar Crysstal, aşa cum tu eşti doar Jack. Da, o va chema Cryss Vampirul ? Nu prea cred!
Vai, vai! Ce discurs emoţionant. M-a enervat faptul că mă trata ca pe o scursură. Era şi el furios, spumega aş putea spune. Gesticula şi se rotea prin cameră, privindu-mă sfidător. O iar eu nu mă puteam abţine. Vrusesem să fiu politicos şi drăguţ şi să mă considere un ginere de treabă. Asta până ce am realizat că nu dorea să aibă pe cineva ca mine în prajmă.
Acum să îl scot din visare.
- Da, desigur. Nu am un nume? Ba chiar am unul, domnule Richard. Aşa cum dumneavoastră vă numiţi Van Helsing, aşa şi eu posed un nume de familie. Nu sunt un renegat, chiar dacă nu l-am folosit. Sunt acceptat de socitate, nu sunt bolnav şi nici nu îi voi transmite ceva ficei dumneavoastră. Doar o iubesc şi vreau să avem un cămin împreună. Ce e greşit în asta? O să o fac oricum, cu sau fără aprobare.
S-a încruntat şi mai tare văzând că îl înfrunt.
- Crysstal – Crysstal a mea, comoara mea, nu o să accepte niciodată aşa ceva. Pentru că eu sunt tatăl ei, ajunge doar o rugă din partea mea şi va renunţa la tine, vampirule.
Uau şi asta era o ameninţare? Vai dar tremuram! Am început să râd la aceste vorbe.
- Doar încercaţi. Nu mă deranjează.
Când am spus asta, am observat că cineva mai intrase în încăpere şi ne privea curioasă, Doamna Van Helsing. Am înclinat politicos din cap şi am salutat-o.
- Ce se întâmplă?
A spus aceasta nemulţumită şi îngrijorată. Privirea ei era blândă, adresată soţului său.
- Draga mea, acest vampir doreşte să o ia în căsătorie pe scumpa ta fiică. Ce părere ai de asta? O glumă proastă, nu-i aşa?
Se uitase la mama roşcatei mele câtă vreme a spus asta, şi întorcându-se spre mine, păstrându-şi expresia plină de repulsie, zise:
- Nici nu ştiu cum a avut curajul să vină aici pentru aşa ceva!
Atunci a început ca sângele să îmi fiarbă şi mai tare în vene, credeam că urma să explodez. Mai ales după ce a mai aruncat nişte sare pe rană.
- Poate în orice clipă să îşi piardă controlul şi să ne ucidă, să ne sugă sângele!
Apelase la jigniri pentru a mă face să mă îndepărtez de fata lui. Nicio şansă. Am ripostat, încercând să par calm. Nu ştiu cât mi-a reuşit.
- Îmi sunteţi dator , domnule Van Helsing. Fie că doriţi sau nu, aceasta nu mai este treaba mea. Dacă nu m-aş fi aflat eu azi aici, probabil aţi fi fost mort – sau în cel mai bun caz, în comă. Şi asta ar fi fost dureros, nu-i aşa? Dacă eram o fiinţă fără suflet, vă puteam lăsa să vă găsiţi sfârşitul acolo. Nu am făcut-o; asta nu mai contează. Am cerut un singur lucru, să nu vă opuneţi la ceea ce tocmai am cerut. Nu îmi pasă de binecuvântare, sau orice altceva –deşi pentru Cryss ar fi ceva minunat. Vreau doar să ne lăsaţi să fim împreună, căci vom fi oricum –dar este mai bine aşa.
Nu am spus aceste vorbe repede, ci cu calm. Aşa cum îmi propusesem. Făcând pauze şi , exact aşa cum trebuia, plin de intonaţie şi politeţe.
Doamna Van Helsing vorbi chiar înainte ca soţul ei să poată riposta.
- Este adevărat că i-ai salvat viaţa?
Întrebă nesigură şi fără umbră de speranţă. Am clătinat din cap. Ochii i-au strălucit.
- Dragă, cred că ar trebui să discutăm mai mult despre asta. Nu crezi?
- Nu!
Fu răspunsul promt la acele vorbe dulci. Asta m-a enervat iar.
- Dacă mă scuzaţi, eu o să mă retrag,. Îmi sunteţi dator şi om de cuvânt. Nu ca mine, un biet bărbat care nu îşi spune numele de familie.
Am zâmbit, am mers spre soacra mea şi i-am prins mâna, sărutând-o.
- La revedere doamnă.
Zicând asta pe un ton cald, m-am întors şi am decis să plec. Înainte de a ieşi din încăpere, i-am anunţat :
- Jack Wellfor, acesta este numele meu întreg.

După ce am ieşit am plecat spre apartament. Mi-era teamă de reacţia pe care urma să o aibă Crysstal. Nu voiam să sufere.