Click ÅŸi Boom

[Teh]

:x Mulţumim de comentarii, aprecieri, menţionarea greşelilor, păreri, etc ! Sper să vă placă şi să citiţi în continuare

Lectură plăcută!

Capitolul 23

Deci eu o cerusem de nevastă şi ea adormise.
Patetic. În ce hal ajunsesem. Totuşi , nu ştiu de ce eram fericit să fiu cu ea. Nebună aşa cum era, irascibilă, nervoasă şi uneori pusă pe harţă. O doream, mai mult decât pe oricine altcineva.
De fapt şi de drept, nici nu mai căutasem pe nimeni de când eram cu ea. Era tot ceea ce aveam nevoie, şi în plus. Probabil şi de aceea eram cu moralul la pământ când plecase să stea la tatăl ei. Eu ? Eu . Cu moralul la pământ. Exact aşa, nici mie nu îmi venea să cred. Mă plictiseam de moarte fără ea.
Însă, măcar vorbeam la telefon. O sunam , sau făcea ea acest lucru. Şi deşi nu mă satisfăcea complet, erau delicioase discuţiile noastre în noapte. Puteam să mă simt bine şi pentru simplul fapt că îi auzeam vocea . Însă, mă simţeam atât de singur atunci când închideam apelul şi mă uitam la pereţi, la tavan. Prin dormitor. Mă simţeam aiurea rău de tot acolo fără ea. Poate pentru că acesta era locul nostru. Cumpărat special pentru mine şi ea . Pentru noi doi, ca într-o zi să fim o familie adevărată.
Ceea ce s-ar fi întâmplat şi mai curând dacă nu dormea când făceam un pas atât de important.
Fata asta.... Nu ai cum să nu o iubeşti.

Se lăsase seara şi eu tocmai venisem la diferitele treburi pe care le avusem. Acum două zile mă contactaseră nişte vârcolaci pentru a mă băga de partea lor. Îmi oferiseră o mulţime de bani, cu care probabil aş fi trăit bine de tot o perioadă. Asta doar pentru a-i trăda pe „ ai mei ” şi să îi ajut cu informaţii şi alte lucruri de genul ăsta din interior. Prima dată m-am prefăcut că accept şi să îmi dea o listă cu toţi cei care mai participă la acest „ eveniment ” ( trădarea ) . Fiindcă aveam faimă de bun lucrător şi „ vampir cinstit trădător” a cedat destul de uşor. Pentru că fusese un singur misionar, l-am ucis. Iar lista a ajuns Sus, la Sir Helix. Uite ce frumos din partea mea. Şi ceilalţi au fost ucişi iar eu am primit „ o mărire de salariu”. Nu o făcusem pentru că aveam consideraţie pentru proştii ăştia de camarazi ai mei, ci pentru că eram aliaţi cu vânătorii. În concluzie cu Crysstal, pe care o iubeam mai mult decât orice.
Şi oricum nu cred că aş fi acţionat aşa. Chiar dacă nu eram atras de niciuna din cele două părţi, mai bine stăteam cu cei din rasa mea decât cu proştii ăia urât mirositori. Chiar dacă eram eu corcitură, aveam un pic de demnitate. Sau poate chiar mai multă.
Aşa căpătasem încrederea celor cu sânge pur. De fapt, cred că mă simpatizau ei cu mult înainte de acest lucru. Singura care nu îmi plăcea era Yayuria . Privirea ei îmi spunea multe şi diferite lucruri. Pe care chiar nu vrei să le interceptezi la o persoană ca ea.
Să mă corectez, o „ creatură” căci nu poate fi numită „ persoană”. Nu aveam nimic personal cu ea.
Sau aşa îmi plăcea să cred. Pur şi simplu mă enerva. Vampiriţele cu sânge pur sunt groaznice. Pot face o mulţime de lucruri degradante pentru a-şi atinge scopurile. În contradictoriu cu masculii acestei specii, pot să îşi încalce orgoliul şi să îşi arunce mândria la gunoi. Deci şi ele pot trăda uşor. Când e vorba de ceea ce îşi doresc, pur şi simplu sunt oribte şi nu mai gândesc.
Dar sunt protejate foarte bine de specia lor, aşa că nu puteai comenta nimic cu privire la un asemenea lucru.
Eram în bucătărie , tocmai terminasem de mâncat ceva. Băusem sânge ieri, deci asta ar fi trebuit să îmi ajungă pentru o perioadă bună de timp . În ceea ce priveşte regimul alimentar ca şi vampir, pentru că fiind şi om trebuia să consum şi alimente. Da, eu făceam de două ori mai multe eforturi decât ceilalţi.
Şi îmi era dor de Cryss. Aş fi vrut să o văd, să fie aici cu mine. Frate, devenisem dependent. Şi asta nu ştiu dacă era cu claritate bine.
Nu se mai termina conflictul acesta odată. Vroiam să trăiesc şi eu liniştit. Eu? Nici nu îmi maintesc când îmi mai dorisem un asemenea lucru. Brusc mi-am amintit de trecutul meu, de copilăria mea. Şi nu am avut timp să intru prea tare într-o stare melancolică, pentru că cineva a sunat la uşă.
Îi simţeam prezenţa . Mi-am dat ochii peste cap şi i-am răspuns. Nu am poftit-o înăuntru dar se părea că nu avea nevoie de invitaţie.
- Ce vrei Yayuria?
Oh da, uitasem cuvântul Prinţesă. Dar nu aveam chef de ea. Mi-a zâmbit. Sadic aş putea spune , dar nu am băgat-o în seamă prea tare.
- Să vorbim.
Tonul îi era rece, deşi am văzut că încerca să îl înmoaie. Nu îi reuşea. Era ca şi de gheaţă, asta era clar.
- Zi.
Am spus scurt păstrând o distanţă considerabilă faţă de aceasta.
- Oh, ce e cu acest tratament?
Mi-a şoptit aceasta ca şi răspuns iar eu am dat din umeri.
- Doar nu vrei să îţi ofer şi ceva de băut. Ţin la sângele meu.
Deja îmi răceam prea tare gura pentru cineva ca ea. Ce vroia şi proasta asta? Mi-am analizat şi liniştit gândurile, dar nu mi-a reuşit prea tare a doua misiune.
- De fapt, chiar aÅŸ vrea.
Ha – ha – ha. Mă face să râd. Se apropia de mine şi mă privea sfidător, şi-a trecut limba peste buze şi eu am zărit faptul că aveam aceaşi înălţime. Ea era cu mult mai albă şi strălucitoare. Trebuia recunoscut faptul că era superbă. Însă nu mă simţeam atras de ea , sau de cele din specia asta.
- Nu te apropia.
I-am zis sec şi plictisit şi a făcut doi paşi înapoi înţelegându-şi poziţia regală. Probabil a gândit cu mintea, cam rar dar se mai întâmplă.
- Sângele meu nu e de vânzare. Şi nici gratis.
I-am spus pentru a fi sigur că mi-a înţeles mesajul şi aceasta a dat din cap fluturându-şi pletele. Îşi lăsase părul lung şi negru să îi cadă pe spate, desprins. Purta o rochie subţire şi scurtă şi o pereche de pantofi cu toc mic. Era adevărată comparaţia , „ ca şi marmura” , căci aşa arăta şi ea.
Iar mie nu îmi plăceau lucrurile prea albe.
- De ce ai venit?
Am abordat un ton mai direct.
- Ah, aşa te comporţi cu o Prinţesă?
Asta însemna că trebuia să am respect, dar nu avea tonul impunător care comanda aşa că nu era necesar să fiu politicos.
- Nu schimba subiectul.
A dat din umeri.
- Tata m-a trimis.
Eh, asta nu o puteam contesta. Căci nu aveam cum. Nu că nu aş fi vrut.
- Ce doreÅŸte?
Am continuat să spun şi aceasta mi-a zâmbit . Era unul din acele gesturi intime şi copilăroase pe care nu le oferea decât anumitor persoane. Am înţeles că îi scăpase dar nu mă vrăjea doar prin atâta lucru. Mă irita şi totodată speria. Asta era greu de înţeles, dar era ca şi cum ar fi fost o psihopată. Nu în sensul că îmi era frică de ea, dar nu ştiai niciodată ce vroia să facă. Ciudată.
- Mi-a zis să îţi aduc asta.
Mi-a înmânat o foaie şi atunci când am vrut să o prind aceasta s-a lipit de trupul meu pentru a avea inima mea mai aproape. Mi-a mirosit părul şi s-a pregătit să mă sărute.
Şi atunci am simţit prezenţa lui Crysstal în uşă, tocmai atunci când mă pregătisem să o împing pe obsedată de pe mine. Şi a fugit, fără a mai spune altceva.
Ce dracu, doar nu credea cine ştie ce despre faza asta? Şi apoi, femeia pe care o cunoşteam eu nu ar fi alergat ca o laşă, mai degrabă mi-ar fi tăiat gâtul.
Am realizat deprimat că plângea. Yayuria a chicotit.
- Geloasă rău de tot.
- Pleacă. I-am zis dar nu m-a băgat în seamă.
- Nu înainte să înmânez asta.
M-am aflat lângă ea într-o secundă şi am luat foaia. Se părea că era micul ei joc pentru că a încercat să mă sărute . Am îndepărtat-o rapid.
- Acum, pleacă.
A dat din umeri.
- Tu şi Crysstal nu vă potriviţi. Ea nu e de-a noastră.
A zis tot rece şi impunător. Mă obişnuisem cu această atitudine. Am zâmbit sarcastic.
- Nici tu nu eşti de-a mea. Iar eu nu fac parte din rasa „ voastră”. Sunt om, şi vampir câteodată. Acum, pleacă.
A mârâit şi s-a văzut nevoită să dispară. Chiar nu simţea umilinţa? Nu am mai luat asta în seamă ci am fugit după Cryss . Acum probabil ajunsese la maşină, aşa era. Am prins-o de braţ chiar înainte să urce în autovehicul.
- Fiaro, ce dracu ?
Am văzut că avea câteva lacrimi în ochi dar şi le-a scuturat repede şi m-a privit sfidător.
- Nu m-atinge, corcitură!
A strigat tare şi clar , smucindu-se. Nu am vrut să îi dau drumul. Era doar o insultă la nervi, nu ? Însă m-a lovit între picioare ( asta chiar era amuzant ) m-a împins, s-a urcat în maşină şi a fugit. De parcă nimic nu s-ar fi întâmplat vreodată între noi.
Asta însemna că ne-am despărţit, nu ?
Ce dracu era asta? Eu vroiam doar să fiu cu ea şi să îi explic de tocmai se întâmplase. Doar nu putea să plece aşa. Ce naiba? Nervii creşeau în mine şi am auzit pe cineva râzând. Nu am băgat-o în seamă. Se vedea că nu are inimă, vampir de rahat.
Am urcat înapoi în apartament, neluând în seamă faptul că se întunericise şi era o seară minunată de petrecut afară. M-am aruncat în patul din dormitor şi am apelat-o pe Crysstal.
Primele cinci apeluri mi le-a respins. După care şi-a stins telefonul. Desigur că am mai încercat să sun de câteva miliarde de ori, dar nu am avut niciun succes. Nenorocita asta de Yayuria. Era doar vina ei.
Mi-ar fi plăcut să mă pot deplasa până la casa ei, dar nu puteam. Reşedinţa Van Helsing. Unde locuia cu maică-sa şi cu taică-su. Probabil că asta ar fi fost total groaznic.
Åži aveam treburile mele.
Dar cine se putea concentra la ele când ea nu era aici? Era şi aşa destul de groaznic faptul că stăteam atât de multe zile unul fără celălalt. Îi simţeam lipsa îngrozitor de tare. Acum , în plus, ne mai şi certasem.
Ah, cred că asta în viziunea ei însemna despărţire. Nu era vina mea.
Nu făcusem nimic.
Dobitoaca aia de vampir. O să-i tai gâtul. Sau o să îi fac ceva. La dracu!
M-am băgat să fac un duş , prea nervos pentru altceva. Însă nici măcar asta nu m-a calmat. Am sunat pe fixul de la ea de acasă. Mda , şi de numărul ăsta făcusem rost.
- Bună seara .
Mi-a răspuns o voce oarecum armonioasă.
- Bună seara. Aş dori să vorbesc cu Crysstal. Este acasă?
A chicotit.
- Oh dragă, eu sunt mama ei. Momentan nu este. Cine o caută?
Pe dracu! Nu e. Dar unde a ieşit la ora asta? UNDE? Înnebuneam pentru că nu ştiam ce face, cum face şi cu cine. M-am gândit instantaneu la Zalux.
- Un prieten . Am răspuns calm, falsând desigur pentru că fierbeam de furie.
- Vrei să îi transmit ceva?
Mi-a zis îngrijorată iar eu am oftat.
- Să mă sune, vă rog.
Uau, am folosit şi „ a ruga” . Ajunsesem prea departe pentru femeia asta. După ce mi-am luat la revedere am decis să îi fac o vizită prietenului meu cu sânge pur.
Din păcate , sau din fericire Cryss nu era acolo. Nu i-am zis de ce îl căutam, dar era în toiul unei petreceri cu câteva fete ( obicei de-al lui , dar toate erau vampiri ) aşa că am decis să mă fac nevăzut.
Deşi a insistat să rămân, eram dezgustat de orice altă tipă în momentul ăsta. Vroiam doar să o văd pe Crysstal.

Am ajuns înpoi în apartament destul de târziu. Nu am dat deloc de ea, era pur şi simplu de negăsit.
Am ajuns la concluzia că mă evita şi chestia asta mă înnebunea de-a dreptul. Ce dracu vroia să însemne asta? O iubeam, oricine mi-e martor c-o făceam. Şi lăsăsasem atâtea lucruri pentru ea. În primul rând dădusem cu piciorul la libertate, apoi participam în războiul ăsta şi alte o grămadă de lucruri. Şi vroiam să fiu cu ea.
Acum apare o curvă vampir şi şterge tot ce am câştigat cu buretele.
Eram trist. Şi îmi era greu să o recunosc. Dar simţeam un gol în suflet şi mă durea capul, da ceva destul de rar. Aveam o migrenă, nu mă puteam calma oricât aş fi încercat. Am distrus câteva lucruri prin casă căci nu îmi puteam controla nervii.
Aşa au trecut câteva zile... De parcă nu mai aveam niciun ros. Acum chiar eram un mort viu. Mergeam să discut cu idioţii ăia de şefi ai mei despre atacul ce urma să îl facem Memorasem tot şi avea o logică perfectă. Dar parcă inima mea nu mai bătea aşa cum obişnuise să o facă atunci când ea era în preajma mea.
Îmi lipseau certurile noastre de dimineaţă. Serile în care stăteam în pat şi doar ne uitam la tavan.
Discuţiile despre nimic.
Era clar. Devenisem dependent. Nu ştiam să plâng, căci dacă aş fi cunoscut acest lucru acum aş fi fost înecat în lacrimi. Stăteam singur în pat şi mă simţeam rece. Poate pentru prima oară de când devenisem vampir. Am pus iar mâna pe telefon şi am sunat. Dar nu mi-a răspuns. La al treilea apel şi-a închis mobilul.

Iar eu am distrus un perete din cameră.