17-12-2009, 11:51 PM
stiu ca iar am lipsit ingrozitor de mult. imi cer scuze! scuze!
am avut cateva teze stresante, vreo patru mai exact, pregatiri si simulari si alte chestii enervante incat am avut nevoie de o infuzie de yaoi pentru a reveni la obiceiul meu drag: scrisul.
sper sa va placa acest capitol care e ceva mai lung.
Enjoy reading. Thanks.
urmatorul va fi si mai lung. promit
Mai intai…scuze pentru lipsa diacriticelor…. Au disparut :d
Probabil acelasi lucru se intampla peste tot in lume. Lucrul la care ma refer nefiind propria mea captivitate intr-o incapere atat de intunecoasa ci gama de sentimente ce puneau stapanire pe mine. Nu va pot explica clar ce anume simteam in timp ce ma uitam la el. Erau multe cele cate pe care le vedeam in privirea lui. Pentru prima oara, am gandit ca ochii lui sunt cea mai buna dovada a diferitelor sale personalitati. Era tristete, veselie, prietenie si, in acelasi timp, si ciudat, era si un interes semnificativ pentru situatie de parca totul era un joc, unul dintre preferatele lui, si eu eram pionul ce ma lasam manevrat. Poate asa si era.
Oricum ar fi fost, in acel moment mi-am dat seama ca nu mai am scapare. Eu, de buna voie si nesilit de nimeni, ma apropiam de el si il imbratisam cum nu mai facusem cu nimeni pana atunci. Ii simteam pielea, corpul, parfumului si toate ma indemnau si mai aproape de el ca un fel de potiune menita sa ma faca dependent de el. Mainile mele se miscau singure si la fel si trupul, dar, undeva in adancul subconstientului meu, eram de acord cu tot ceea ce faceam si speram sa se intample mai mult.
Un motiv bun pentru a incepe sa cred in toate acele zicale pe care le auzisem de nenumarate ori si-a facut aparitia destul de curand. A fost suficienta doar o singura clipa. Clipa in care degetele mele au ajuns pe obrazul lui drept si i-au intors chipul spre mine pentru a il putea “vedeaâ€. Adevarul e ca, in intunericul ala, nu puteam vedea decat atata cat ma lasa acea fereastra mica sa vad, dar asta nu ma impiedica sa motivez actiunea mea ca una de dezvaluire. Vroiam sa citesc ceva pe chipul lui, nici eu nu stiu ce, dar nu reuseam sa o fac. Stiu doar ca degetele mele s-au apropiat semnificativ de urechea lui si au mangaiat cele cateva firicele rebele de par ce straluceau inca destul de puternic.
Un ghem mi s-a pus in stomac, dar si in gat, atunci cand am realizat ca eram gata sa il sarut. Ma uimeam pe mine insumi, insa nu suficient de mult incat sa ma opresc. Continuam ca si cum eram setat pe automat. Sau poate eram pe manual si el ma manevra cumva. Buzele lui pareau mult mai suave la atingere decat prima oara si cu siguranta erau mult mai dulci. Ma temeam de un singur lucru si anume de respingerea lui. Asta nu s-a intamplat. A primit totul mai mult decat bucuros si a initiat un sarut mult mai aprins, unul in care limba si-a facut prezenta intr-un mod destul de provocativ. O comparatie potrivita ar fi cu cea a unui copil mic ce linge lingura de ciocolata pana cand aceasta ajunge mai curata decat era la inceput.
Ma sufocam, insa nu din cauza a ceea ce facea. Ba nu. Exact din cauza a ce facea. Nu prea are sens, nu? Nu actiunea in sine ma lasa fara aer sau ma facea sa ma inmoi cu totul. Vina o aveau doar sentimentele ce continuau sa puna stapanire pe mine si imi dadeau de inteles ca vor deveni din ce in ce mai apasatoare.
Un alt moment si bratele lui mi-au inconjurat mijlocului, tragandu-ma atat de aproape de el incat nici macar un singur milimetru nu ne mai despartea. Inima lui batea cu putere, insa nimic nu ar fi putut depasi numarul de batai de care dadea dovada a mea. Probabil inebuneam si eu. Suna destul de plauzibil in acel moment.
Eu, cel ce nu dadea mai doi bani pe cele ce se intamplau in jurul lui, eu, cel ce niciodata nu si-a aratat interesul pentru persoanele ce il inconjuram, eu, eram eu. Eu il sarutam si tot eu il trageam mai aproape parca implorand sa mai continue. Mi-am auzit propriul scancet si cumva m-am inrosit, insa nu m-am oprit. De ce as fi facut-o?
Ma simteam ametit si era numai vina lui. Era ceva mai presus de mine, ceva ce ma poseda complet si ma facea sa ma pierd total. Cine m-ar fi invinovatit?
O incapere sumbra, un barbat atragator si interesant din toate punctele de vedere, intimitate si, mai ales, discretie. Aveam toate ingredientele necesare pentru a transforma acea intamplarea intr-una dintre cele mai provocatoare posibile si asa a si fost. Nu pentru ca as fi facut eu ceva ci pentru ca a facut el. Stanga a continuat sa ma tina strans de mijloc in timp ce cealalta isi facea usor, dar sigur, loc pe sub bluza mea. Nu avea mana rece si nici aspra. Era numai buna pentru a ma mangaia si a ma face sa scancesc din nou, de data asta mult mai constient de situatia in care ma aflam. Am descoperit imediat ceva ce m-a facut sa ranjesc in sinea mea. Haina de doctor ma excita. Mi se parea atat de interzisa o posibila romanta intre mine si el incat o doream din ce in ce mai mult. Doar e si vorba aia.. Vrem exact ceea ce ni se zice ca nu putem avea.
Corect, mie nu imi zicea nimeni asta. Poate doar constiinta, dar nici macar ea. Eram cuprins cu totul de trupul sau si de atingerile sale atat de nevinovate si, totusi, de o perversitate momentan ascunsa.
Limba mea a inceput sa participe la jocul initiat, ei bine…tot de mine. Eram atat de emotionat incat am si lacrimat usor. Mi-am dat seama de asta doar dupa ce a inceput sa ma priveasca drept in ochi si mai apoi s-a oprit. Mana de pe mijlocul meu a urcat tocmai sus pe obrazul meu, prinzandu-mi chipul in timp ce buzele lui au coborat pe gat si imi alintau marul lui Adam. Si tot coborau. La scurt timp dupa, nimic nu l-ar mai fi putut opri din a ma ravasi cu totul. Ciudat insa, tot eu am reactionat. Am simtit ca avea sa se indeparteze candva curand, probabil sa ma intrebe de ce mai am putin si plang, asa ca am facut ceva pentru a opri asta.
Ca si cum viata mea depindea de asta, mainile mele i-au deschis cureaua si apoi fermoarul. Trageau de sacoul lui si de camasa pe care o purta cu aceeasi intensitate cu care un om pus in fata celei mai mari provocari din viata lui se lupta sa supravietuiasca. Da, imi pierdusem controlul. Sakurai, cel pe care il crezusem eu instabil, a fost destul de dragut incat sa ma calmeze.
I-am vazut zambetul dulceag si am simtit mainile lui pe ambii mei obraji, electrocutandu-ma si oprindu-ma complet. Nu ma mai miscam deloc.
- Stii…puteai sa spui ca vrei asta fara sa pui toate astea la cale…, mi-a spus mai mult pe un ton jucaus, dandu-mi de inteles ca stie ca nu asta mi-a fost intentie, dar, in acelasi timp, ca poate undeva in mintea mea a aparut si aceasta posibilitate.
- Esti un cretin, am raspuns rapid. Ce te face sa crezi ca as vrea sa fac asta?
Greseala vietii mele. Toate dovezile ma inculpau. Eu facusem mai toate “primele miscari†in ceea ce il privea asa ca oricine mi-ar fi spus, cu deplina seninitate, ca dadeam de inteles ca doream ceva mai mult. Mult mai mult.
- Atunci ce vrei?
M-am blocat din nou. Ce doream mai exact? Era o intrebare destul de buna. Doream sa ma razbun pentru acel sarut, pentru felul in care m-a tratat, pentru palmele primite, sa il consolez pentru tristetea din privirea lui sau sa ma sarute in continuare si sa taca naibii o data din gura?
M-am smuncit din bratele lui, sau cel putin am incercat, inainte de a ajunge din nou prizonier intre cele doua maini puternice ce ma inconjurau hotarate. Am refuzat sa il privesc in timp ce incercam sa gandesc. De fapt, recunosc, nu incercam deloc. Ma speriau eventualele raspunsuri la care as fi ajuns.
- Uite vezi. De asta omenirea a ajuns unde suntem azi. Ce ar fi sa nu mai gandesti pret de o clipa? Hm? Ce zici?
M-as fi asteptat la orice altceva inafara de a imi spune sa nu ma mai gandesc. Altii, in locul lui, mi-ar fi spus, probabil, sa ma hotarasc ce vreau, sa analizez situatia si sa iau cea mai buna hotararea, cea mai convenabila pentru mine.
- Nu inteleg ce leg…
- Taci odata! , a izbucnit in cele din urma. Serios acum. Parca esti un copil mic. Cat ai? Douazeci de ani? La varsta ta, nu crezi ca ar fi momentul sa incepi sa joci cu cartile pe fata si sa nu te mai ascunzi? Zi ce vrei. Vrei sa pleci, pleaca. Vrei sa te sarut, am sa o fac. Doar spune naiba ce gandesti si nu te mai ascunde dupa un deget!
O completa rasturnare de atitudine. Ma privea acum suparat, stransoarea era mult mai puternica, din tonul lui reiesea ca e scos din sarite si nu m-ar fi uimit daca m-ar fi pleznit candva curand. Parea gata sa o faca.
Lasat in propria mea lume, niciodata nu am fost nevoit sa fac decizii pe moment sau sa spun exact ceea ce imi trece prin minte. Eram cu totul pierdut. Ce puteam sa zic sau sa fac ma depasea complet. In capul meu era o confuzie totala si ma simteam gata sa cedez psihic.
A privit in dreapta lui, a oftat, apoi m-a privit si mai enervat decat inainte.
- Bine. Atunci am sa actionez in functie de cum cred eu ca ar trebui, m-a anuntat calm, oferindu-mi o tranta de zile mari.
In cadere m-am lovit si la cap si la cot, insa nu ma durea atat de tare pe cat as fi crezut. Genunchiul lui apasand intre picioarele mele provoca o durere mult mai intensa decat orice simtisem pana atunci. Sarutul lui nu mai avea nimic din dulceata de dinainte ci devenise un exemplu de furie si de dezlantuire fizica. Ma sufocam si de data asta era pe bune. Nu mai aveam pic de aer si nici nu mi se oferea posibilitatea sa respir. Ma sprijineam in ambele coate, dar cumva, ma simteam de parca deasupra mea se afla o greutate de cateva tone si asta doar pentru ca mainile lui ma dezbracau.
Au urmat cateva momente in care nu am mai fost constient deloc. Nu mai vedeam si aproape nu mai simteam. Nu puteam tine pasul cu mintea ce inregistra atatea lucruri, senzatii si fapte pe secunde. Imi era cald, al naibii de cald, insa un fior ciudat imi strabatea coloana in lung si in lat. Buzele imi pareau seci de fiecare data cand, timp de o secunda, buzele lui ma eliberau, apoi deveneau la fel de ude ca un cearceaf lasat afara in timpul unei ploi teribile. Corpul nu ma durea, dar in acelasi timp pocnea si icnea din toate incheieturile. Atatea senzatii pe care nu le puteam clasifica in timp util ma rascoleau pe dinauntru. Pana in acel moment. Atunci, totul a devenit lucid.
Un foc interior s-a aprins mai puternic ca niciodata si am simtit ca, pentru prima oara in viata mea, aveam absolut tot ce imi doream. Desigur, inca nu aveam nimic. Atunci s-a oprit si el. Am clipit de cateva ori si am redevenit constient de pozitia in care ma aflam. Eram intins la pamant, imi simteam propria transpiratie de parca tocmai ma intorceam de la maraton, parul imi acoperea jumatate de frunte, stand bine lipit de ea, buzele imi erau intredeschise si chiar salivam, iar el, ceva mai departe de pieptul meu, cu incheieturile mainilor sale prinse intre mainile mele, ma privea acum dezamagit.
O singura miscare. Am injurat imediat si l-am zgariat cu toata forta mea, de parca asta m-ar fi ajutat cu vreoceva.
- Acum stii ce vrei?, m-a intrebat mult prea calm, fara a gesticula o singura expresie faciala ce m-ar fi putut linisti sau panica.
Da. Acum as fi putut sa ii raspund. Stiam clar ca doream sa continue. Poate nu reuseam sa rostesc asta, insa trupul meu vorbea pentru mine.
Imi doream sa fiu al lui. Sa il simt pe mine, in mine si nu conta cum. Doar atat. Il doream pe el.
am avut cateva teze stresante, vreo patru mai exact, pregatiri si simulari si alte chestii enervante incat am avut nevoie de o infuzie de yaoi pentru a reveni la obiceiul meu drag: scrisul.
sper sa va placa acest capitol care e ceva mai lung.
Enjoy reading. Thanks.
urmatorul va fi si mai lung. promit
Mai intai…scuze pentru lipsa diacriticelor…. Au disparut :d
Capitolul 5
Probabil acelasi lucru se intampla peste tot in lume. Lucrul la care ma refer nefiind propria mea captivitate intr-o incapere atat de intunecoasa ci gama de sentimente ce puneau stapanire pe mine. Nu va pot explica clar ce anume simteam in timp ce ma uitam la el. Erau multe cele cate pe care le vedeam in privirea lui. Pentru prima oara, am gandit ca ochii lui sunt cea mai buna dovada a diferitelor sale personalitati. Era tristete, veselie, prietenie si, in acelasi timp, si ciudat, era si un interes semnificativ pentru situatie de parca totul era un joc, unul dintre preferatele lui, si eu eram pionul ce ma lasam manevrat. Poate asa si era.
Oricum ar fi fost, in acel moment mi-am dat seama ca nu mai am scapare. Eu, de buna voie si nesilit de nimeni, ma apropiam de el si il imbratisam cum nu mai facusem cu nimeni pana atunci. Ii simteam pielea, corpul, parfumului si toate ma indemnau si mai aproape de el ca un fel de potiune menita sa ma faca dependent de el. Mainile mele se miscau singure si la fel si trupul, dar, undeva in adancul subconstientului meu, eram de acord cu tot ceea ce faceam si speram sa se intample mai mult.
Cere si ti se va da
Un motiv bun pentru a incepe sa cred in toate acele zicale pe care le auzisem de nenumarate ori si-a facut aparitia destul de curand. A fost suficienta doar o singura clipa. Clipa in care degetele mele au ajuns pe obrazul lui drept si i-au intors chipul spre mine pentru a il putea “vedeaâ€. Adevarul e ca, in intunericul ala, nu puteam vedea decat atata cat ma lasa acea fereastra mica sa vad, dar asta nu ma impiedica sa motivez actiunea mea ca una de dezvaluire. Vroiam sa citesc ceva pe chipul lui, nici eu nu stiu ce, dar nu reuseam sa o fac. Stiu doar ca degetele mele s-au apropiat semnificativ de urechea lui si au mangaiat cele cateva firicele rebele de par ce straluceau inca destul de puternic.
Un ghem mi s-a pus in stomac, dar si in gat, atunci cand am realizat ca eram gata sa il sarut. Ma uimeam pe mine insumi, insa nu suficient de mult incat sa ma opresc. Continuam ca si cum eram setat pe automat. Sau poate eram pe manual si el ma manevra cumva. Buzele lui pareau mult mai suave la atingere decat prima oara si cu siguranta erau mult mai dulci. Ma temeam de un singur lucru si anume de respingerea lui. Asta nu s-a intamplat. A primit totul mai mult decat bucuros si a initiat un sarut mult mai aprins, unul in care limba si-a facut prezenta intr-un mod destul de provocativ. O comparatie potrivita ar fi cu cea a unui copil mic ce linge lingura de ciocolata pana cand aceasta ajunge mai curata decat era la inceput.
Ma sufocam, insa nu din cauza a ceea ce facea. Ba nu. Exact din cauza a ce facea. Nu prea are sens, nu? Nu actiunea in sine ma lasa fara aer sau ma facea sa ma inmoi cu totul. Vina o aveau doar sentimentele ce continuau sa puna stapanire pe mine si imi dadeau de inteles ca vor deveni din ce in ce mai apasatoare.
Un alt moment si bratele lui mi-au inconjurat mijlocului, tragandu-ma atat de aproape de el incat nici macar un singur milimetru nu ne mai despartea. Inima lui batea cu putere, insa nimic nu ar fi putut depasi numarul de batai de care dadea dovada a mea. Probabil inebuneam si eu. Suna destul de plauzibil in acel moment.
Eu, cel ce nu dadea mai doi bani pe cele ce se intamplau in jurul lui, eu, cel ce niciodata nu si-a aratat interesul pentru persoanele ce il inconjuram, eu, eram eu. Eu il sarutam si tot eu il trageam mai aproape parca implorand sa mai continue. Mi-am auzit propriul scancet si cumva m-am inrosit, insa nu m-am oprit. De ce as fi facut-o?
Ma simteam ametit si era numai vina lui. Era ceva mai presus de mine, ceva ce ma poseda complet si ma facea sa ma pierd total. Cine m-ar fi invinovatit?
O incapere sumbra, un barbat atragator si interesant din toate punctele de vedere, intimitate si, mai ales, discretie. Aveam toate ingredientele necesare pentru a transforma acea intamplarea intr-una dintre cele mai provocatoare posibile si asa a si fost. Nu pentru ca as fi facut eu ceva ci pentru ca a facut el. Stanga a continuat sa ma tina strans de mijloc in timp ce cealalta isi facea usor, dar sigur, loc pe sub bluza mea. Nu avea mana rece si nici aspra. Era numai buna pentru a ma mangaia si a ma face sa scancesc din nou, de data asta mult mai constient de situatia in care ma aflam. Am descoperit imediat ceva ce m-a facut sa ranjesc in sinea mea. Haina de doctor ma excita. Mi se parea atat de interzisa o posibila romanta intre mine si el incat o doream din ce in ce mai mult. Doar e si vorba aia.. Vrem exact ceea ce ni se zice ca nu putem avea.
Corect, mie nu imi zicea nimeni asta. Poate doar constiinta, dar nici macar ea. Eram cuprins cu totul de trupul sau si de atingerile sale atat de nevinovate si, totusi, de o perversitate momentan ascunsa.
Limba mea a inceput sa participe la jocul initiat, ei bine…tot de mine. Eram atat de emotionat incat am si lacrimat usor. Mi-am dat seama de asta doar dupa ce a inceput sa ma priveasca drept in ochi si mai apoi s-a oprit. Mana de pe mijlocul meu a urcat tocmai sus pe obrazul meu, prinzandu-mi chipul in timp ce buzele lui au coborat pe gat si imi alintau marul lui Adam. Si tot coborau. La scurt timp dupa, nimic nu l-ar mai fi putut opri din a ma ravasi cu totul. Ciudat insa, tot eu am reactionat. Am simtit ca avea sa se indeparteze candva curand, probabil sa ma intrebe de ce mai am putin si plang, asa ca am facut ceva pentru a opri asta.
Ca si cum viata mea depindea de asta, mainile mele i-au deschis cureaua si apoi fermoarul. Trageau de sacoul lui si de camasa pe care o purta cu aceeasi intensitate cu care un om pus in fata celei mai mari provocari din viata lui se lupta sa supravietuiasca. Da, imi pierdusem controlul. Sakurai, cel pe care il crezusem eu instabil, a fost destul de dragut incat sa ma calmeze.
I-am vazut zambetul dulceag si am simtit mainile lui pe ambii mei obraji, electrocutandu-ma si oprindu-ma complet. Nu ma mai miscam deloc.
- Stii…puteai sa spui ca vrei asta fara sa pui toate astea la cale…, mi-a spus mai mult pe un ton jucaus, dandu-mi de inteles ca stie ca nu asta mi-a fost intentie, dar, in acelasi timp, ca poate undeva in mintea mea a aparut si aceasta posibilitate.
- Esti un cretin, am raspuns rapid. Ce te face sa crezi ca as vrea sa fac asta?
Greseala vietii mele. Toate dovezile ma inculpau. Eu facusem mai toate “primele miscari†in ceea ce il privea asa ca oricine mi-ar fi spus, cu deplina seninitate, ca dadeam de inteles ca doream ceva mai mult. Mult mai mult.
- Atunci ce vrei?
M-am blocat din nou. Ce doream mai exact? Era o intrebare destul de buna. Doream sa ma razbun pentru acel sarut, pentru felul in care m-a tratat, pentru palmele primite, sa il consolez pentru tristetea din privirea lui sau sa ma sarute in continuare si sa taca naibii o data din gura?
M-am smuncit din bratele lui, sau cel putin am incercat, inainte de a ajunge din nou prizonier intre cele doua maini puternice ce ma inconjurau hotarate. Am refuzat sa il privesc in timp ce incercam sa gandesc. De fapt, recunosc, nu incercam deloc. Ma speriau eventualele raspunsuri la care as fi ajuns.
- Uite vezi. De asta omenirea a ajuns unde suntem azi. Ce ar fi sa nu mai gandesti pret de o clipa? Hm? Ce zici?
M-as fi asteptat la orice altceva inafara de a imi spune sa nu ma mai gandesc. Altii, in locul lui, mi-ar fi spus, probabil, sa ma hotarasc ce vreau, sa analizez situatia si sa iau cea mai buna hotararea, cea mai convenabila pentru mine.
- Nu inteleg ce leg…
- Taci odata! , a izbucnit in cele din urma. Serios acum. Parca esti un copil mic. Cat ai? Douazeci de ani? La varsta ta, nu crezi ca ar fi momentul sa incepi sa joci cu cartile pe fata si sa nu te mai ascunzi? Zi ce vrei. Vrei sa pleci, pleaca. Vrei sa te sarut, am sa o fac. Doar spune naiba ce gandesti si nu te mai ascunde dupa un deget!
O completa rasturnare de atitudine. Ma privea acum suparat, stransoarea era mult mai puternica, din tonul lui reiesea ca e scos din sarite si nu m-ar fi uimit daca m-ar fi pleznit candva curand. Parea gata sa o faca.
Lasat in propria mea lume, niciodata nu am fost nevoit sa fac decizii pe moment sau sa spun exact ceea ce imi trece prin minte. Eram cu totul pierdut. Ce puteam sa zic sau sa fac ma depasea complet. In capul meu era o confuzie totala si ma simteam gata sa cedez psihic.
A privit in dreapta lui, a oftat, apoi m-a privit si mai enervat decat inainte.
- Bine. Atunci am sa actionez in functie de cum cred eu ca ar trebui, m-a anuntat calm, oferindu-mi o tranta de zile mari.
In cadere m-am lovit si la cap si la cot, insa nu ma durea atat de tare pe cat as fi crezut. Genunchiul lui apasand intre picioarele mele provoca o durere mult mai intensa decat orice simtisem pana atunci. Sarutul lui nu mai avea nimic din dulceata de dinainte ci devenise un exemplu de furie si de dezlantuire fizica. Ma sufocam si de data asta era pe bune. Nu mai aveam pic de aer si nici nu mi se oferea posibilitatea sa respir. Ma sprijineam in ambele coate, dar cumva, ma simteam de parca deasupra mea se afla o greutate de cateva tone si asta doar pentru ca mainile lui ma dezbracau.
Au urmat cateva momente in care nu am mai fost constient deloc. Nu mai vedeam si aproape nu mai simteam. Nu puteam tine pasul cu mintea ce inregistra atatea lucruri, senzatii si fapte pe secunde. Imi era cald, al naibii de cald, insa un fior ciudat imi strabatea coloana in lung si in lat. Buzele imi pareau seci de fiecare data cand, timp de o secunda, buzele lui ma eliberau, apoi deveneau la fel de ude ca un cearceaf lasat afara in timpul unei ploi teribile. Corpul nu ma durea, dar in acelasi timp pocnea si icnea din toate incheieturile. Atatea senzatii pe care nu le puteam clasifica in timp util ma rascoleau pe dinauntru. Pana in acel moment. Atunci, totul a devenit lucid.
Un foc interior s-a aprins mai puternic ca niciodata si am simtit ca, pentru prima oara in viata mea, aveam absolut tot ce imi doream. Desigur, inca nu aveam nimic. Atunci s-a oprit si el. Am clipit de cateva ori si am redevenit constient de pozitia in care ma aflam. Eram intins la pamant, imi simteam propria transpiratie de parca tocmai ma intorceam de la maraton, parul imi acoperea jumatate de frunte, stand bine lipit de ea, buzele imi erau intredeschise si chiar salivam, iar el, ceva mai departe de pieptul meu, cu incheieturile mainilor sale prinse intre mainile mele, ma privea acum dezamagit.
O singura miscare. Am injurat imediat si l-am zgariat cu toata forta mea, de parca asta m-ar fi ajutat cu vreoceva.
- Acum stii ce vrei?, m-a intrebat mult prea calm, fara a gesticula o singura expresie faciala ce m-ar fi putut linisti sau panica.
Da. Acum as fi putut sa ii raspund. Stiam clar ca doream sa continue. Poate nu reuseam sa rostesc asta, insa trupul meu vorbea pentru mine.
Imi doream sa fiu al lui. Sa il simt pe mine, in mine si nu conta cum. Doar atat. Il doream pe el.