20-11-2009, 11:05 PM
:: Mousy :: ma bucur ca ai inceput sa imi recitesti ideile...dar de ce nu il lasi si pe Dan sa comenteze? Era cumva distractiv sa citesc doua coment-uri in acelasi post, dar nu ma deranjeaza sa fie doar unul.
am sa incep sa fac lucrurile ciudate.
mai intai...am gasit niste poze care sunt asemanatoare cu cele ale unor personalitati... asa ca las la alegerea voastra cine sa fie cine.
tine-ti minte. E vb de Sakurai, personajul neidentificat inca si inca doi prieteni de ai lui Sakurai. Alege-tii voi..care cum vreti.
Îl priveam şi aşteptam momentul în care va izbucni în râs şi îşi va bate joc de expresia de pe chipul meu ce a apărut în exact momentul în care mi-a destănuit starea sa mintală. Comportându-mă ca un netot, mai mult pentru a mă apăra, deşi nu aveam de ce să mă apăr, l-am luat peste picior.
- Presupun că personalităţile tale au şi nume, nu? Cum îi sau le cheamă?, am întrebat imediat, îndepărtându-mă de el, răzând cu jumătate de gură.
S-a uitat la mine timp de câteva secunde, apoi a zâmbit şi s-a apropiat din nou. A rânjit şi m-a prins de mâini, apoi s-a apropiat de mine atât de mult încât am făcut ochii mari şi am înţepenit. Buzele lui s-au apropiat de ale mele şi am simţit cum le cuprinde cu forţă, mai mult sorbindu-le decât atingându-le. Putea fi considerată hărţuire sexuală sau ceva de genul, dar era vina mea aşa că nu am putut comenta. Cumva am crezut că am să descopăr o limbă jucăuşă, însă asta nu s-a întâmplat. Imediat după acel sărut, stomacul meu a fost cuprins de un tumult îngrozitor şi am căzut la pământ. Pe cât de pasionale şi fine erau buzele lui, pe atât de tare mă lovise cu pumnul direct în burtă.
S-a îndreptat direct spre uşă şi a trântit-o cu putere, lăsându-mă la pământ, ţinându-mă cu mâna de burtă, confuz, dar şi trist. Eram mai şocat de pumnul oferit decât de sărutul primit. Nu că nu m-am gândit cât de ciudat e ca un alt bărbat să te sărute, dar nu asta îmi cauza durere.
Am vrut să mă răzbun. Am observat că am dorit asta cam de multe ori de când l-am cunoscut, uneori îmi doresc asta şi acum, dar nu pricep motivul. Mai am de lucrat la asta.
M-am schimbat imediat şi am ieşit din încăpere, purtând o expresie fioroasă ce ar fi trebuit să îl bage în sperieţi. Am grăbit pasul până când am auzit numele lui, apoi m-am oprit.
Trei bărbaţi la fel de atrăgători stăteau sprijiniţi de pervarzul geamului, vorbind. Unul dintre ei era Sakurai, ceilalţi nişte prieteni de ai lui. Am intenţionat să mă apropii, dar mâna unuia dintre ei a mângâiat părul perversului ce tocmai mă sărutase, apoi i-a aruncat o privire, ce mie mi s-a părut, seducătoare. În schimb, am decis să mă ascund puţin şi să ascult conversaţia lor pentru a determina dacă individul chiar îşi bătea joc de mine sau nu.
- Trebuia să te aştepţi la asta, nu? , a întrebat cel ce părea cel mai tânăr dintre ei.
- He?, a tresărit imediat, mai mult intrigat decât curios. Ştiam că asta e reacţia pe care o va avea, a continuat imediat, de data asta lăsându-i pe ceilalţi doi să se uite nedumeriţi la el.
- Adică...
- Sunt conştient că e un subiect despre care nu se poate vorbi fără anumite reţineri, am mai realizat că toţi cei ce au auzit de asta, bine...aproape toţi, au râs, aşa că atitudinea lui nu mă surprinde cu nimic.
M-am enervat din nou. Dacă ştiam că am să reacţionez aşa, atunci de ce naiba s-a comportant în aşa? De ce m-a sărutat şi de ce m-a lovit? Dumnezeu era de partea mea pentru că întrebarea a fost pusă de prietenii lui.
- Hm...pe de o parte, simt nevoia să îl bat şi să îi spun că nu e frumos să se comporte aşa, apoi vreau să îi explic adevărata lume şi să îi deschid mintea, dar, într-un final, termin prin a dori a îl tachina. Pe de cealaltă parte, a fost o chestie de moment. Doar nu crezi că mă apuc şi sărut băieţi aşa, pe nepusă masă?, a rostit uşor supărat.
S-a gândit câteva momente, apoi chipul său s-a întunecat şi a devenit brusc îngrijorat.
- Sau fac asta?! , a continuat, prinzând mâneca hainei celui din dreapta lui.
De la atitudinea serioasă şi siguranţa de care dădea dovadă, întreg său trup s-a moleşit şi comportamentul lui s-a transformat într-un-ul al unui copil mic ce consideră cea mai bună cale de a te exprima: gesticulările. Era agitat şi a şi început să se învârtă dintr-un loc în altul, ajungând până undeva, apoi răzgândindu-se brusc şi întorcându-se la prietenii lui, oprindu-se în faţa lor, apoi îndepărtându-se din nou.
- Ryo-chan, e în regulă. Sunt sigur că nu o faci, a zâmbit celălalt, scoţând din buzunar o acadea, înmânând-o lui Sakurai.
- Da, probabil nu fac asta, a constatat şi perversul, revenind imediat la atitudinea lui relaxată şi matură.
S-a oprit din toate acele mişcări ciudate şi a continuat să se comporte ca un om normal deşi părea că mintea lui era cu totul în altă parte atunci când mânca bomboana primită. Privit de dinafară, de unde stăteam eu, părea un actor ce joacă o multitudine de personaje şi le schimbă o dată la fiecare minut.
- Sakurai!!
Am auzit un ţipăt de femeie, venind dinspre un salon. El s-a speriat şi a început să se ascundă în spatele prietenilor lui întocmai ca un copil ce a făcut o trăznaie, lăsându-se la pământ şi rugându-se să fie ignorat. A strigat uşor când a fost prins de guler de o femeie frumoasă, dar rea de gură, apoi a înghiţit în sec şi şi-a îndepărtat privirea de la ea.
- Fă-mi o favoare şi, cât timp eşti la spital, comportă-te ca un medic ce eşti. Plod pe terenul de joacă, cretin în compania lor, bătăuş când te cerţi cu cineva, dar serios aici. Mă auzi?!, a vorbit rapid şi precipitat, făcându-l pe bărbat să strângă din dinţi şi să schiţeze un zâmbet ciudat.
- Am înţeles, să trăiţi! , a răspuns imediat, ceilalţi doi tresărind la rândul lor.
- Hei...trebuia să spui că nu ai de ce să fii cretin în preajma noastră pentru că noi nu suntem cretini!, au rostit amândoi, pe jumătate furioşi, dar şi amuzaţi de situaţie.
- Nu prea pot spune asta, nu credeţi?
Întrebarea lui era la fel de inocentă ca privirea pe care o avea în acel moment. Era întors pe jumătate cu privirea spre prietenii săi, se uita direct înspre ei, continua să schiţeze zâmbetul ciudat cauzat de femeia ce încă îl ţinea de guler, dar părea atât de adorabil încât am început să chicotesc.
Ceea ce a început să mă deranjeze atunci a fost brusca realizare că schimbările lui de personalitatea erau mult prea dese. Când era simpatic, când un complet idiot, când prea serios, când prea violent. Exista oare o legătură între sentimentele sale şi acţiunile pe care le lua?
Când am spus că din cauza lui am început să gândesc intens nu am exagerat deloc. Din acel moment, de când l-am cunoscut, a trebuit să iau o varietate de decizii nu numai în ceea ce mă privea pe mine, dar şi pe el. Să gândeşti şi să decizi pentru doi oameni nu e deloc uşor. Mi-am dorit de multe ori să fie normal, să nu aibă acest mic defect şi să nu pară atât de ciudat. Am avut momente când mi-a fost ruşine în preajma lui, momente când pur şi simplu i-am cedat, dar şi momente când am fost complet dominat de el. Asta s-a întâmplat mai târziu, dar s-a întâmplat. Alături de el nimic nu a mai fost normal vreodată. Nici măcar o simplă ieşire în oraş sau un mic dejun la o cafenea. Nici o conversaţie, când o purtai cu el. Cum am zis, şmecheria e să anticipezi ce poate gândi pentru că doar aşa îi poţi preveni reacţiile. Desigur, asta nu a funcţionat întotdeauna.
E curios cum cineva atât de ciudat poate fi şi atât de captivant. M-a făcut să plâng, să vreau să mor, să vreau să îl omor, să plec, dar să şi mă ascund, să îl strâng în braţe, dar să mă şi comport ca o slugă, cerşind iubirea lui.
Totuşi! În calea a orice puteam avea noi doi, ascuns şi viclean, exista un obstacol. Unul dintre acei doi prieteni s-a transformat de îndată în inamicul meu. Partea proastă era că avea un mare atuu de partea lui. Îl ştia mult prea bine pe Sakurai Ryo.
[attachment=1110][attachment=1111][attachment=1112][attachment=1113]
am sa incep sa fac lucrurile ciudate.
mai intai...am gasit niste poze care sunt asemanatoare cu cele ale unor personalitati... asa ca las la alegerea voastra cine sa fie cine.
tine-ti minte. E vb de Sakurai, personajul neidentificat inca si inca doi prieteni de ai lui Sakurai. Alege-tii voi..care cum vreti.
Capitolul 3
Îl priveam şi aşteptam momentul în care va izbucni în râs şi îşi va bate joc de expresia de pe chipul meu ce a apărut în exact momentul în care mi-a destănuit starea sa mintală. Comportându-mă ca un netot, mai mult pentru a mă apăra, deşi nu aveam de ce să mă apăr, l-am luat peste picior.
- Presupun că personalităţile tale au şi nume, nu? Cum îi sau le cheamă?, am întrebat imediat, îndepărtându-mă de el, răzând cu jumătate de gură.
S-a uitat la mine timp de câteva secunde, apoi a zâmbit şi s-a apropiat din nou. A rânjit şi m-a prins de mâini, apoi s-a apropiat de mine atât de mult încât am făcut ochii mari şi am înţepenit. Buzele lui s-au apropiat de ale mele şi am simţit cum le cuprinde cu forţă, mai mult sorbindu-le decât atingându-le. Putea fi considerată hărţuire sexuală sau ceva de genul, dar era vina mea aşa că nu am putut comenta. Cumva am crezut că am să descopăr o limbă jucăuşă, însă asta nu s-a întâmplat. Imediat după acel sărut, stomacul meu a fost cuprins de un tumult îngrozitor şi am căzut la pământ. Pe cât de pasionale şi fine erau buzele lui, pe atât de tare mă lovise cu pumnul direct în burtă.
Personalităţile multiple cu siguranţă sunt mult prea complexe pentru a fi explicate. Asta am înţeles atunci.
- Ar trebui să ai grijă. Există ViolentMan şi PerversoMan în mine. Cine ştie câte altele mai sunt, mi-a spus în treacăt, ca şi cum uitase să menţioneze asta. S-a îndreptat direct spre uşă şi a trântit-o cu putere, lăsându-mă la pământ, ţinându-mă cu mâna de burtă, confuz, dar şi trist. Eram mai şocat de pumnul oferit decât de sărutul primit. Nu că nu m-am gândit cât de ciudat e ca un alt bărbat să te sărute, dar nu asta îmi cauza durere.
Am vrut să mă răzbun. Am observat că am dorit asta cam de multe ori de când l-am cunoscut, uneori îmi doresc asta şi acum, dar nu pricep motivul. Mai am de lucrat la asta.
M-am schimbat imediat şi am ieşit din încăpere, purtând o expresie fioroasă ce ar fi trebuit să îl bage în sperieţi. Am grăbit pasul până când am auzit numele lui, apoi m-am oprit.
Trei bărbaţi la fel de atrăgători stăteau sprijiniţi de pervarzul geamului, vorbind. Unul dintre ei era Sakurai, ceilalţi nişte prieteni de ai lui. Am intenţionat să mă apropii, dar mâna unuia dintre ei a mângâiat părul perversului ce tocmai mă sărutase, apoi i-a aruncat o privire, ce mie mi s-a părut, seducătoare. În schimb, am decis să mă ascund puţin şi să ascult conversaţia lor pentru a determina dacă individul chiar îşi bătea joc de mine sau nu.
- Trebuia să te aştepţi la asta, nu? , a întrebat cel ce părea cel mai tânăr dintre ei.
- He?, a tresărit imediat, mai mult intrigat decât curios. Ştiam că asta e reacţia pe care o va avea, a continuat imediat, de data asta lăsându-i pe ceilalţi doi să se uite nedumeriţi la el.
- Adică...
- Sunt conştient că e un subiect despre care nu se poate vorbi fără anumite reţineri, am mai realizat că toţi cei ce au auzit de asta, bine...aproape toţi, au râs, aşa că atitudinea lui nu mă surprinde cu nimic.
M-am enervat din nou. Dacă ştiam că am să reacţionez aşa, atunci de ce naiba s-a comportant în aşa? De ce m-a sărutat şi de ce m-a lovit? Dumnezeu era de partea mea pentru că întrebarea a fost pusă de prietenii lui.
- Hm...pe de o parte, simt nevoia să îl bat şi să îi spun că nu e frumos să se comporte aşa, apoi vreau să îi explic adevărata lume şi să îi deschid mintea, dar, într-un final, termin prin a dori a îl tachina. Pe de cealaltă parte, a fost o chestie de moment. Doar nu crezi că mă apuc şi sărut băieţi aşa, pe nepusă masă?, a rostit uşor supărat.
S-a gândit câteva momente, apoi chipul său s-a întunecat şi a devenit brusc îngrijorat.
- Sau fac asta?! , a continuat, prinzând mâneca hainei celui din dreapta lui.
De la atitudinea serioasă şi siguranţa de care dădea dovadă, întreg său trup s-a moleşit şi comportamentul lui s-a transformat într-un-ul al unui copil mic ce consideră cea mai bună cale de a te exprima: gesticulările. Era agitat şi a şi început să se învârtă dintr-un loc în altul, ajungând până undeva, apoi răzgândindu-se brusc şi întorcându-se la prietenii lui, oprindu-se în faţa lor, apoi îndepărtându-se din nou.
- Ryo-chan, e în regulă. Sunt sigur că nu o faci, a zâmbit celălalt, scoţând din buzunar o acadea, înmânând-o lui Sakurai.
- Da, probabil nu fac asta, a constatat şi perversul, revenind imediat la atitudinea lui relaxată şi matură.
S-a oprit din toate acele mişcări ciudate şi a continuat să se comporte ca un om normal deşi părea că mintea lui era cu totul în altă parte atunci când mânca bomboana primită. Privit de dinafară, de unde stăteam eu, părea un actor ce joacă o multitudine de personaje şi le schimbă o dată la fiecare minut.
Cu el trebuie să ţii pasul. Nu a acţiunilor sale ci a gândirii .
Probabil, dacă puteam anticipa ce anume v-a crede dintr-o anumită situaţie, ce părere îşi va forma despre ceva, sau lucruri de genul, aş fi putut prevede şi schimbările de comportament şi apariţia acelor multiple personalităţi ce nu era decât schimbări totale de caracter. - Sakurai!!
Am auzit un ţipăt de femeie, venind dinspre un salon. El s-a speriat şi a început să se ascundă în spatele prietenilor lui întocmai ca un copil ce a făcut o trăznaie, lăsându-se la pământ şi rugându-se să fie ignorat. A strigat uşor când a fost prins de guler de o femeie frumoasă, dar rea de gură, apoi a înghiţit în sec şi şi-a îndepărtat privirea de la ea.
- Fă-mi o favoare şi, cât timp eşti la spital, comportă-te ca un medic ce eşti. Plod pe terenul de joacă, cretin în compania lor, bătăuş când te cerţi cu cineva, dar serios aici. Mă auzi?!, a vorbit rapid şi precipitat, făcându-l pe bărbat să strângă din dinţi şi să schiţeze un zâmbet ciudat.
- Am înţeles, să trăiţi! , a răspuns imediat, ceilalţi doi tresărind la rândul lor.
- Hei...trebuia să spui că nu ai de ce să fii cretin în preajma noastră pentru că noi nu suntem cretini!, au rostit amândoi, pe jumătate furioşi, dar şi amuzaţi de situaţie.
- Nu prea pot spune asta, nu credeţi?
Întrebarea lui era la fel de inocentă ca privirea pe care o avea în acel moment. Era întors pe jumătate cu privirea spre prietenii săi, se uita direct înspre ei, continua să schiţeze zâmbetul ciudat cauzat de femeia ce încă îl ţinea de guler, dar părea atât de adorabil încât am început să chicotesc.
Ceea ce a început să mă deranjeze atunci a fost brusca realizare că schimbările lui de personalitatea erau mult prea dese. Când era simpatic, când un complet idiot, când prea serios, când prea violent. Exista oare o legătură între sentimentele sale şi acţiunile pe care le lua?
Când am spus că din cauza lui am început să gândesc intens nu am exagerat deloc. Din acel moment, de când l-am cunoscut, a trebuit să iau o varietate de decizii nu numai în ceea ce mă privea pe mine, dar şi pe el. Să gândeşti şi să decizi pentru doi oameni nu e deloc uşor. Mi-am dorit de multe ori să fie normal, să nu aibă acest mic defect şi să nu pară atât de ciudat. Am avut momente când mi-a fost ruşine în preajma lui, momente când pur şi simplu i-am cedat, dar şi momente când am fost complet dominat de el. Asta s-a întâmplat mai târziu, dar s-a întâmplat. Alături de el nimic nu a mai fost normal vreodată. Nici măcar o simplă ieşire în oraş sau un mic dejun la o cafenea. Nici o conversaţie, când o purtai cu el. Cum am zis, şmecheria e să anticipezi ce poate gândi pentru că doar aşa îi poţi preveni reacţiile. Desigur, asta nu a funcţionat întotdeauna.
E curios cum cineva atât de ciudat poate fi şi atât de captivant. M-a făcut să plâng, să vreau să mor, să vreau să îl omor, să plec, dar să şi mă ascund, să îl strâng în braţe, dar să mă şi comport ca o slugă, cerşind iubirea lui.
Totuşi! În calea a orice puteam avea noi doi, ascuns şi viclean, exista un obstacol. Unul dintre acei doi prieteni s-a transformat de îndată în inamicul meu. Partea proastă era că avea un mare atuu de partea lui. Îl ştia mult prea bine pe Sakurai Ryo.
Mult prea brusc, îmi făcusem duşmani. Încă mai aveam de căutat şi aliaţi.
[attachment=1110][attachment=1111][attachment=1112][attachment=1113]