29-01-2011, 01:23 AM
Ohh, acesta e primul meu fic dar va rog ca acest lucru sa nu va opreasca sa-mi spuneti unde gresesc. Atentie... daca nu va place si nu e citit si comentat nu va mai avea rost sa-l continu-i.
Capitolul I
-Kail, ce e cu notele astea la tine. Indreaptale, ca altfel nu mai ai ce cauta acasa. Te trimit la coltul strazi sa lustruiesti pantofi.
-Da mama. Am inteles! raspunse ub baiat cam de doisprezece ani.
Imi amintesc si acum noaptea aceea racoroasa si infricosatoare care mi-a schimbat viata pentru totdeauna.
Era anul o mie optsute treizeci si sapte. Tocmai imi gasisem o slujba de arheolog la institutul din Berlin. Acum doua zile a fost adus un schelet foarte ciudat care mi-a fost dat sa-l cercetez. Daca te uitai normal nu observai nici o deosebire dintre scheletul unui om si acesta, dar la o examinare mai amanuntita observai dantura cu canini mult mai mari decat ai unei persoane obisnuite. Fara sa exagerez, pot spune ca au aproape doi centimetri. Lucru ciudat si straniu mai era si modul in care a murit. Coastele din partea stanga sunt sfaramate, de parca o sabie sau ceva asemanator i-a strapuns pieptul. Daca n-as sti mai bine, as crede ca e vampir. Ce idiotenie. Toata lumea stie ca vampiri nu exista si chiar daca ar exista, legendele cu ei ne spun ca se transforma in cenusa atunci cand mor. Saracul nefericit probabil a fost confundat cu unul de a avut parte de o asemanea moarte.
Desi sunt destul de tanar si multi ma considera nestiutor, am terminat liceul si facultatea mult mai devreme decat majoritatea tinerilor de varsta mea. Vreau sa impresionez si sa arat ce stiu, asa ca nu am mai iesit din laborator de cand acest schelet a ajuns la mine. L-am intors pe toate partile cercetand fiecare osisor.
Sunt singur in laborator, uitandu-ma mai atent la aceste coaste sfaramate, care ma intrigau la culme.
-Nimeni nu merita o asemenea soarta! spun asa in cat vocea mea se lovi de pereti laboratorului si se amplifica, devenind ecou.
Auu, se pare ca m-am taiat. In ce? Nu stiu, dar cateva picaturi de sange se scurg din taietura direct pe schelet. Il sterg de sange dar negasind nimic curat cu care sa-mi bandajej rana, acopar scheletul cu un cearceaf iar eu ies din incapere in cautarea unui bandaj. Nu gasesc nimic, asa ca intru tiptil in biroul directorului in speranta ca voi gasi aici lucrul dorit. Nu aprind lumina asa ca ma izbesc de fiecare lucru iesit in cale. Ajung pe dibuite la birou si spre norocul meu sertarele nu au fost incuiate. Mana ranita o tin pe langa trup pentru a nu pata documentele de sange iar cu cealalta incep sa caut. Gasesc in unul din sertare o batista cu care imi lel mana. Ies pe hol si vreau sa ma intorc in labotator, dar un zgomot puternic se facu auzit din partea cealalta a holului. Ma intorc parcurgand holul intunecat pana in capatul sau, dar nu vad nimic asa ca plec la treburile mele.
Nu stiu de ce, dar am bizara senzatie ca sunt urmarit. Ma uit in spate si... nimic. Ciudat. Chiar credeam ca e cineva acolo. Realizez ca am ajuns in fata laboratorului cand dau cu tartacuta de usa si ma aleg cu doua lucruri: un cucui frumos si o durere de cap de care nu mai vorbesc. Deschid, pana la urma usa si ma indrept spte ghiuveta pentru ami da cu apa rece pe fata. Dupa ce ma mai trezesc din starea aceea pe care o provocase taietura, in nu stiu ce, cucuiul si durerea de cap la care se mai adauga si lipsa de somn, ma indrept spre masa pe care am lasat scheletul. Dau cearceaful la o parte si...
-Doamne, cineva a furat scheletul! vocea mea, odata puternica, acum tremuranda se auzi in incapere. In locul scheletului se afla cateva din ustensilele mele, pentru a da impresia de volum, pentru a ma insela.
Orce alta persoana in locul meu ar fi devenit isterica, ar fi facut o criza de nervi, dar eu nu imi permiteam luxul acesta. Trebuie sa dau de hot ca doar scheletul nu a fugit de unul singur? Chiar am simtit pe cineva cand am iesit din biroul directorului. Neavand voie sa folosesc telefoanele din instutie la ora aceasta, ies afara si ma indrept spre telefonul public. Caut prin buzunare in speranta ca voi gasi cateva fise pe care sa le introduc in aparat, iar dupa aceea formez un numar.
-Buna seara. As vrea sa vorbesc cu domnul Brecsh. Va rog, mi-l puteti da la telefon?
-Domnule, este trecut de ora doisprezece si stapanul a adormit de mult! imi spune femeia de la celalalt capat al firului, vizibil iritata ca am trezit-o din somn la o ara imposibila.
-Doamna, dativa seama ca e o problema urgenta, altfel n-as fi indraznit sa-l trezesc pe director la o ora ca aceasta.
Aud cum lasa receptorul jos si se indeparteaza. Asteptarea imi provaoca neliniste.Unul dintre lucrurile pe care le urasc cel mai mult in viata e sa astept.
-Da... se auzi o voce somnoroasa la celalalt capat al firului.
-Domnule Brecsh...
-Da! Care-i acolo?
-Domnule, sunt Kail Utasari de la institut. Am fost angajat acum o saptamana si mi sa dat de investigat structura osoasa care a fost adus acum doua zile.
-Si ce ma intereseaza pe mine. Spune dr*cu de ce ma trezesti la ora asta daca nu vrei sa te concediez cat ai zice peste! omul calm care se arata in timpul zilei se pare ca devenea nespus de irascibil daca e trezit din somn. Spune odata domnule daca vrei sa mai ai slujba.
-Domnule... trag aier in piept dupa care continui... scheletul tocmai a fost furat, iar eu nu stiu ce sa fac. Nu-l pot cauta de unul singur.
-Ceeee..., ramai acolo. Ii sun si pe ceilalti asociati si venim imediat.
Telefonul imi fu inchis in nas. Ma intorc in institut ca doar nu eream nebun sa raman afara pe frigul acesta de inceput de decembrie si ma asez pe un fotoliu din holul de la intrare. Desi pare nebunesc niciodata nu am bagat de seama ca defapt acest hol era de fapt o sala de asteptare. Nu am dat prea multa importanta la detalii. Acum bag de seama ca acest hol e dotat cu doua canapele, una neagra, alta maro, patru fotolii , facand set doua cate doua cu canapelele. Aici se mai gasea doua masute de cafea, joase care erau confectionate din marmura neagra. In partea stanga, aproape de usa de la intrare se putea observa un bar cu tot ce ii trebuie. Neavand lumina aprinsa imi e greu sa observ sortimentele de alcool scump sau mai putin, care se aflau acolo, asa ca ma indrept spre bar. Tocmai vreau sa i-au o sticla de alcool in mana, cand aud usa de la intrare deschizandu-se. Imi indrept privirea in directia respectiva si-l vad pe director cu alti trei barbati in costume sumbre si vreo zece politisti imbracati in uniforme.
-Utasari te rog sa-mi spui ce dr*cu se intampla aici? Cum ai putut permite sa dispara un schelet care m-a costat o avere?
-Domnule... in primul rand nu a disparut, a fost furat. In al doilea rand, un schelet nu costa o avere. Se poate procura din orce cimitir pentru doar cativa dolari! dau raspuns la incercarea directorului de ami arunca in spinare vina care nu mi se cuvine.
-Nu-mi vorbi mie pe un asemenea ton! veni raspunsul directorului. Cine te crezi?
A trebuit sa-mi musc limba ca sa nu-i dau o replica pe care cu siguranta nu ar uita-o niciodata.
-Vad ca ai inteles...
Dar nu apuca sa termine ca a fost intrerupt de unul dintre politisti.
-Domnilor, biroul domnului Brecsh a fost intors pe dos. Spuse un barbat inalt care se apropia de mine din ce in ce mai mult.Cineva a cautat ceva acolo, si se pare ca nu a lasat lucrurile in ordine. Se opri la un pas in fata mea si ma intreba: Stii ceva despre asta?
Firar, nu mi-am dat seama ca am pravocat un dezastru asa mare cand am cautat dupa bandaj. Oricum ar fi mai bine sa mint putin, decat sa ma afund pana la gat in ra*at.
-Habar n-am despre ce vorbesti! spun cat de sigur pot fi, avand in vedere imprejurimile.
-Sper, pentru binele tau, sa fie adevarat ca altfel infunzi inchisoarea. Tipul asta are ceva cu mine sau mi se pare
-Dute acasa pana te chemam noi sa dai declaratie! interveni unul din domni de mai devreme.
Ii multumesc in gand pentru ca nu stiu cat ma mai puteam abtine sa nu-i trag una-n moaca, tipului acela. Imi i-au la revedere si pornesc spre casa in care n-am mai calcat de mai mult de doua zile. Strada era pustie. Nu se auzea decat vantul care sufla nestingherit, parca vrand sa-ti pustiasca fiinta. Felinarele erau aprinse dar pacneau si le asociam cu ceva sinistru. Deodata, felinarul sub care m-am oprit sa-mi trag suflul se sparse iar eu am ramas complet in bezna. Nu stiu de ce, dar am din nou senzatia ca cineva ma urmareste.
-Salut... se auzi o voce din spatele meu. Ma intorc si singurul lucru pe care il pot observa e siluieta unui barbat inalt. Nu-i pot vedea fata dar corpul atletic si inalt ma facea sa ma simt mic, desi nu eram deloc scund la un metru si optzeci de centimetri si nici pricajit nu eram...
----------
Cam asta e primul capitol si daca nu va place nu mai postez continuarea. Dar daca totusi va place si-l comentati nu cred ca voi pune continuarea mai repede o saptamana.
Astept comuri :-)
P.S. Intelegeti voi ce e cu primele randuri din capitol.
Capitolul I
-Kail, ce e cu notele astea la tine. Indreaptale, ca altfel nu mai ai ce cauta acasa. Te trimit la coltul strazi sa lustruiesti pantofi.
-Da mama. Am inteles! raspunse ub baiat cam de doisprezece ani.
Imi amintesc si acum noaptea aceea racoroasa si infricosatoare care mi-a schimbat viata pentru totdeauna.
Era anul o mie optsute treizeci si sapte. Tocmai imi gasisem o slujba de arheolog la institutul din Berlin. Acum doua zile a fost adus un schelet foarte ciudat care mi-a fost dat sa-l cercetez. Daca te uitai normal nu observai nici o deosebire dintre scheletul unui om si acesta, dar la o examinare mai amanuntita observai dantura cu canini mult mai mari decat ai unei persoane obisnuite. Fara sa exagerez, pot spune ca au aproape doi centimetri. Lucru ciudat si straniu mai era si modul in care a murit. Coastele din partea stanga sunt sfaramate, de parca o sabie sau ceva asemanator i-a strapuns pieptul. Daca n-as sti mai bine, as crede ca e vampir. Ce idiotenie. Toata lumea stie ca vampiri nu exista si chiar daca ar exista, legendele cu ei ne spun ca se transforma in cenusa atunci cand mor. Saracul nefericit probabil a fost confundat cu unul de a avut parte de o asemanea moarte.
Desi sunt destul de tanar si multi ma considera nestiutor, am terminat liceul si facultatea mult mai devreme decat majoritatea tinerilor de varsta mea. Vreau sa impresionez si sa arat ce stiu, asa ca nu am mai iesit din laborator de cand acest schelet a ajuns la mine. L-am intors pe toate partile cercetand fiecare osisor.
Sunt singur in laborator, uitandu-ma mai atent la aceste coaste sfaramate, care ma intrigau la culme.
-Nimeni nu merita o asemenea soarta! spun asa in cat vocea mea se lovi de pereti laboratorului si se amplifica, devenind ecou.
Auu, se pare ca m-am taiat. In ce? Nu stiu, dar cateva picaturi de sange se scurg din taietura direct pe schelet. Il sterg de sange dar negasind nimic curat cu care sa-mi bandajej rana, acopar scheletul cu un cearceaf iar eu ies din incapere in cautarea unui bandaj. Nu gasesc nimic, asa ca intru tiptil in biroul directorului in speranta ca voi gasi aici lucrul dorit. Nu aprind lumina asa ca ma izbesc de fiecare lucru iesit in cale. Ajung pe dibuite la birou si spre norocul meu sertarele nu au fost incuiate. Mana ranita o tin pe langa trup pentru a nu pata documentele de sange iar cu cealalta incep sa caut. Gasesc in unul din sertare o batista cu care imi lel mana. Ies pe hol si vreau sa ma intorc in labotator, dar un zgomot puternic se facu auzit din partea cealalta a holului. Ma intorc parcurgand holul intunecat pana in capatul sau, dar nu vad nimic asa ca plec la treburile mele.
Nu stiu de ce, dar am bizara senzatie ca sunt urmarit. Ma uit in spate si... nimic. Ciudat. Chiar credeam ca e cineva acolo. Realizez ca am ajuns in fata laboratorului cand dau cu tartacuta de usa si ma aleg cu doua lucruri: un cucui frumos si o durere de cap de care nu mai vorbesc. Deschid, pana la urma usa si ma indrept spte ghiuveta pentru ami da cu apa rece pe fata. Dupa ce ma mai trezesc din starea aceea pe care o provocase taietura, in nu stiu ce, cucuiul si durerea de cap la care se mai adauga si lipsa de somn, ma indrept spre masa pe care am lasat scheletul. Dau cearceaful la o parte si...
-Doamne, cineva a furat scheletul! vocea mea, odata puternica, acum tremuranda se auzi in incapere. In locul scheletului se afla cateva din ustensilele mele, pentru a da impresia de volum, pentru a ma insela.
Orce alta persoana in locul meu ar fi devenit isterica, ar fi facut o criza de nervi, dar eu nu imi permiteam luxul acesta. Trebuie sa dau de hot ca doar scheletul nu a fugit de unul singur? Chiar am simtit pe cineva cand am iesit din biroul directorului. Neavand voie sa folosesc telefoanele din instutie la ora aceasta, ies afara si ma indrept spre telefonul public. Caut prin buzunare in speranta ca voi gasi cateva fise pe care sa le introduc in aparat, iar dupa aceea formez un numar.
-Buna seara. As vrea sa vorbesc cu domnul Brecsh. Va rog, mi-l puteti da la telefon?
-Domnule, este trecut de ora doisprezece si stapanul a adormit de mult! imi spune femeia de la celalalt capat al firului, vizibil iritata ca am trezit-o din somn la o ara imposibila.
-Doamna, dativa seama ca e o problema urgenta, altfel n-as fi indraznit sa-l trezesc pe director la o ora ca aceasta.
Aud cum lasa receptorul jos si se indeparteaza. Asteptarea imi provaoca neliniste.Unul dintre lucrurile pe care le urasc cel mai mult in viata e sa astept.
-Da... se auzi o voce somnoroasa la celalalt capat al firului.
-Domnule Brecsh...
-Da! Care-i acolo?
-Domnule, sunt Kail Utasari de la institut. Am fost angajat acum o saptamana si mi sa dat de investigat structura osoasa care a fost adus acum doua zile.
-Si ce ma intereseaza pe mine. Spune dr*cu de ce ma trezesti la ora asta daca nu vrei sa te concediez cat ai zice peste! omul calm care se arata in timpul zilei se pare ca devenea nespus de irascibil daca e trezit din somn. Spune odata domnule daca vrei sa mai ai slujba.
-Domnule... trag aier in piept dupa care continui... scheletul tocmai a fost furat, iar eu nu stiu ce sa fac. Nu-l pot cauta de unul singur.
-Ceeee..., ramai acolo. Ii sun si pe ceilalti asociati si venim imediat.
Telefonul imi fu inchis in nas. Ma intorc in institut ca doar nu eream nebun sa raman afara pe frigul acesta de inceput de decembrie si ma asez pe un fotoliu din holul de la intrare. Desi pare nebunesc niciodata nu am bagat de seama ca defapt acest hol era de fapt o sala de asteptare. Nu am dat prea multa importanta la detalii. Acum bag de seama ca acest hol e dotat cu doua canapele, una neagra, alta maro, patru fotolii , facand set doua cate doua cu canapelele. Aici se mai gasea doua masute de cafea, joase care erau confectionate din marmura neagra. In partea stanga, aproape de usa de la intrare se putea observa un bar cu tot ce ii trebuie. Neavand lumina aprinsa imi e greu sa observ sortimentele de alcool scump sau mai putin, care se aflau acolo, asa ca ma indrept spre bar. Tocmai vreau sa i-au o sticla de alcool in mana, cand aud usa de la intrare deschizandu-se. Imi indrept privirea in directia respectiva si-l vad pe director cu alti trei barbati in costume sumbre si vreo zece politisti imbracati in uniforme.
-Utasari te rog sa-mi spui ce dr*cu se intampla aici? Cum ai putut permite sa dispara un schelet care m-a costat o avere?
-Domnule... in primul rand nu a disparut, a fost furat. In al doilea rand, un schelet nu costa o avere. Se poate procura din orce cimitir pentru doar cativa dolari! dau raspuns la incercarea directorului de ami arunca in spinare vina care nu mi se cuvine.
-Nu-mi vorbi mie pe un asemenea ton! veni raspunsul directorului. Cine te crezi?
A trebuit sa-mi musc limba ca sa nu-i dau o replica pe care cu siguranta nu ar uita-o niciodata.
-Vad ca ai inteles...
Dar nu apuca sa termine ca a fost intrerupt de unul dintre politisti.
-Domnilor, biroul domnului Brecsh a fost intors pe dos. Spuse un barbat inalt care se apropia de mine din ce in ce mai mult.Cineva a cautat ceva acolo, si se pare ca nu a lasat lucrurile in ordine. Se opri la un pas in fata mea si ma intreba: Stii ceva despre asta?
Firar, nu mi-am dat seama ca am pravocat un dezastru asa mare cand am cautat dupa bandaj. Oricum ar fi mai bine sa mint putin, decat sa ma afund pana la gat in ra*at.
-Habar n-am despre ce vorbesti! spun cat de sigur pot fi, avand in vedere imprejurimile.
-Sper, pentru binele tau, sa fie adevarat ca altfel infunzi inchisoarea. Tipul asta are ceva cu mine sau mi se pare
-Dute acasa pana te chemam noi sa dai declaratie! interveni unul din domni de mai devreme.
Ii multumesc in gand pentru ca nu stiu cat ma mai puteam abtine sa nu-i trag una-n moaca, tipului acela. Imi i-au la revedere si pornesc spre casa in care n-am mai calcat de mai mult de doua zile. Strada era pustie. Nu se auzea decat vantul care sufla nestingherit, parca vrand sa-ti pustiasca fiinta. Felinarele erau aprinse dar pacneau si le asociam cu ceva sinistru. Deodata, felinarul sub care m-am oprit sa-mi trag suflul se sparse iar eu am ramas complet in bezna. Nu stiu de ce, dar am din nou senzatia ca cineva ma urmareste.
-Salut... se auzi o voce din spatele meu. Ma intorc si singurul lucru pe care il pot observa e siluieta unui barbat inalt. Nu-i pot vedea fata dar corpul atletic si inalt ma facea sa ma simt mic, desi nu eram deloc scund la un metru si optzeci de centimetri si nici pricajit nu eram...
----------
Cam asta e primul capitol si daca nu va place nu mai postez continuarea. Dar daca totusi va place si-l comentati nu cred ca voi pune continuarea mai repede o saptamana.
Astept comuri :-)
P.S. Intelegeti voi ce e cu primele randuri din capitol.
!!! Priveste lumea in ochi si spune exact ceea ce gandesti, altfel esti doar o marioneta !!!