13-07-2010, 05:33 PM
Ma bucur ca ati citit fetelor. Am editat, replicile scrise cu italic le spune baiatul, trebuia sa fi facut asa de la bun inceput:d. Sper sa va placa si aceasta.
Broderie in vid
Pe mine inca ma mai ating acele lucruri. Prin mine inca mai vorbeste glasul netarmuitelor dureri. Inca te mai vad. Inca te mai simt. Desi nu te-am privit niciodata. Desi nu a existat un moment in care sa fiu atat de aproape de tine. Inca te mai iubesc… Tu inca nu stii ca exist…
O mare. O mare in care ne-am scufundat amandoi. Un parc. Un parc in care ne-am tinut de mana. In care imi place sa plang pe o banca. Ce conteaza ca doar lacrimile sunt reale? Ca in rest totul a fost in vis si in imaginatie? Eu inca sunt aici. Tu inca esti acolo. Noi nu suntem. Noi nu am fost. Doar tu si eu. Si nimic ce sa ne lege. Si nimic dincolo de moarte.
Un copil ce nu a reusit sa scrie o poveste cu un el si o ea. Ce a pus punct dupa prima fraza si “Sfarsit†pe cel de al doilea rand. Povestea noastra s-a marginit la “ A fost o data…â€. Si nu a venit nimeni sa ia condeiul si sa scrie mai departe. Asta sunt eu…
Tu nu erai genul de persoana de care ar fi trebuit sa o iubesc. Eu nu eram cea de care ar fi trebuit sa-ti pese. Eram altfel. Doua stele paralele in doua universuri diferite. Noi nu luceam deasupra aceleeasi lumi. Nu raspandeam lumina. Eu doar lacrimi. Tu doar fum palid de tigara. Eu priveam. Tu aveai pleoapele inchise. Eu tipam. Tu strangeai cu incapatanare din buze. Eu muream. Tu te intorceai cu spatele si nu-ti pasa. Poate ca tu erai Adam. Eu eram doar Lilith, cea uitata intr-un mit.
Ti-a pasat vreodata de mine?
Poate…
Ti-ai amintit vreodata cine sunt?
Candva, intr-un vis…
Si ce vedeai?
Doi ochi ce-s gri pe-un cer albastru…
Numai atat?
Doua stele ce nu se atingeau…
Si mai departe?
M-am trezit…
Si nu ai mai stiut…
Oricine ai fi, ce faci acum?
Brodez numele tau in vid si plang amarnic doar o viata…
Pe mine inca ma mai ating acele lucruri. Prin mine inca mai vorbeste glasul netarmuitelor dureri. Inca te mai vad. Inca te mai simt. Desi nu te-am privit niciodata. Desi nu a existat un moment in care sa fiu atat de aproape de tine. Inca te mai iubesc… Tu inca nu stii ca exist…
O mare. O mare in care ne-am scufundat amandoi. Un parc. Un parc in care ne-am tinut de mana. In care imi place sa plang pe o banca. Ce conteaza ca doar lacrimile sunt reale? Ca in rest totul a fost in vis si in imaginatie? Eu inca sunt aici. Tu inca esti acolo. Noi nu suntem. Noi nu am fost. Doar tu si eu. Si nimic ce sa ne lege. Si nimic dincolo de moarte.
Un copil ce nu a reusit sa scrie o poveste cu un el si o ea. Ce a pus punct dupa prima fraza si “Sfarsit†pe cel de al doilea rand. Povestea noastra s-a marginit la “ A fost o data…â€. Si nu a venit nimeni sa ia condeiul si sa scrie mai departe. Asta sunt eu…
Tu nu erai genul de persoana de care ar fi trebuit sa o iubesc. Eu nu eram cea de care ar fi trebuit sa-ti pese. Eram altfel. Doua stele paralele in doua universuri diferite. Noi nu luceam deasupra aceleeasi lumi. Nu raspandeam lumina. Eu doar lacrimi. Tu doar fum palid de tigara. Eu priveam. Tu aveai pleoapele inchise. Eu tipam. Tu strangeai cu incapatanare din buze. Eu muream. Tu te intorceai cu spatele si nu-ti pasa. Poate ca tu erai Adam. Eu eram doar Lilith, cea uitata intr-un mit.
Ti-a pasat vreodata de mine?
Poate…
Ti-ai amintit vreodata cine sunt?
Candva, intr-un vis…
Si ce vedeai?
Doi ochi ce-s gri pe-un cer albastru…
Numai atat?
Doua stele ce nu se atingeau…
Si mai departe?
M-am trezit…
Si nu ai mai stiut…
Oricine ai fi, ce faci acum?
Brodez numele tau in vid si plang amarnic doar o viata…