Cel iubit [+18]

[σχуgєη]

Am venit cu continuarea. Scuzaţi întârzierea, dar ştiţi voi...lenea asta. :]] Sper că următoarele capitole vor fi bune, pentru că le-am scris în grabă şi fără nici un pic de imaginaţie. :]]

III. Jurnalul ce mă iubeşte...

Ajung în curtea liceului şi mă îndrept spre spatele acestuia, scoţându-mi din buzunar pachetul de ţigări.
-Frate, iar mi-am uitat bricheta la Alex! şoptesc indignat şi privesc în jur, căutând pe cineva căruia să-i cer un foc. Mă aşez pe asfalt şi rup ţigara în jumătate, împrăştiind tutunul pe pantaloni şi începând să mă joc cu degetul prin el. Un zgomot mă trezeşte din jocul meu mult prea interesant şi distractiv şi privesc spre sursă, scuturându-mi pantalonii.
-Hey, `Aţiu! îmi spune fata, zâmbind copilăreşte.
-Ţi-am spus să nu-mi mai zici aşa, mârâi uşor, studiind-o. Tatyana e o fire copilăroasă şi săltăreaţă, deseori scoţându-mă din sărite cu comportamentul ei infantil. Părul roşcat şi ochii verzi probabil că au fost trăsăturile care m-au atras cel mai mult la ea, fiind una dintre puţinele fete din liceu cu aceste caracteristici. O văd cum scoate o brichetă şi o ţigară din buzunar şi se aşază lângă mine.
Zâmbesc amuzat şi îi iau bricheta din mână.
-Unde ai fost toată viaţa mea? o întreb, aprinzându-mi o altă ţigară din pachet.
-La ora de mate, torturată de moşul ăla de Leon. De unde păstaia mea vroia să ştiu că tema îmi trebuie azi?!
Îmi dau ochii peste cap, renunţând la orice adjectiv ce ar putea să o jignească pe fată şi îmi îndrept privirea spre cer.
Sunetul clopoţelului o face pe fată să tresară, iar eu chicotesc amuzat. O prind de mână, ea fiind gata să se ridice şi să meargă la ore şi, cu o privire rugătoare, o rog să îmi ţină de urât ora asta.
-Nu mergi la oră? mă întrebă, stingându-şi ţigara.
-Am sportul.
Mă priveşte pentru o secundă şi izbucneşte în râs, făcându-mă să mă uit la ea ca la OZN-uri. Încă nu m-am obişnuit cu felul acesta al ei de a fi.
-Dacă mai chiuleşti mult de la sport, o să devii obez, îmi spune printre râsete, ajungând să se ţină de burtă.
Îmi sting ţigara şi o arunc undeva pe lângă mine, prinzând-o pe roşcată de încheietura mâinii stângi şi trăgând-o peste mine.O prind de obraji, ce căpătară o nuanţă rozalie şi îi aplic un sărut copilăresc pe buze, zâmbindu-i, apoi, uşor.
-Ce-a fost asta? mă întreabă fata, dezamăgită. Tu, marele gigolo, doar de atât eşti în stare?
-Mai taci! îi spun, râzând şi o împing de pe mine.
-Cum îţi mai merge cu Alexein? Ai mai crescut preţul?
-Patru sute...
Observ cum mă priveşte uimită, dar dă din cap în semn aprobativ şi se sprijină de perete. Taty e una dintre puţinii prieteni care ştiu cu ce mă ocup şi, totodată, singura care nu îmi spune că ceea ce fac e greşit, deşi sunt sigur că mi-ar zice-o. Cred că unul dintre motivele pentru care încearcă să nu mă supere e că mă place, lucru ce mi l-a spus la început de an. De atunci am devenit mult mai apropiaţi şi am început să-i povestesc despre viaţa mea. Tatyana e un fel de jurnal pentru mine. Jurnalul ce mă iubeşte...

IV.Mucos zici?!

Tatyana a plecat acum câteva minute, cu scuza că trebuie să găsească pe cineva de la care să copie tema la română. Măcar îşi dă interesul.
Mă ridic şi mă întind uşor, ca o pisică, pentru a-mi dezmorţi corpul şi mă îndrept spre clasă cu mâinile în buzunar. Îmi ridic privirea de pe parchet şi privesc spre uşa ce duce spre clasa mea, din care se auzeau ţipete şi şuşoteli. Deschid uşa calm, dând de un adevărat spectacol: Dante, colegul meu de bancă, este lovit de un tip brunet, probabil din anii mai mari. Îl prind pe brunet de mână, întorcându-l şi dându-i un pumn în stomac, făcându-l să se dea cu câţiva paşi în spate.
-Ce ipocriţi sunteţi! Vreţi să vă distraţi doar voi? întreb, adresându-mă colegilor, dar privirea fiindu-mi aţintită asupra băiatului.
-Horaţiu, nu te băga! Te rog, şopteşte Dante, vlăguit de puteri, încercând să se ridice de pe podea, sprijinindu-se de catedră.
-Ascultă-ţi prietenul şi nu te băga, mucosule!
Îl privesc din nou pe tip, de data asta cu nervii întinşi la maxim şi mă îndrept spre el, cu gândul să-i mai aplic o lovitură. Mă prinde de încheietură şi îmi întoarce mâna la spate, provocându-mi dureri groaznice în zona de care acesta mă strânge. Zâmbeşte sarcastic şi eu încerc să mă eliberez din strânsoarea dureroasă, dar tot ceea ce reuşesc este doar să-i mai aduc un zâmbet pe faţa dobitocului ăstuia. Îşi îndreaptă privirea spre Dante şi îi spune să-l urmeze. Îmi dă drumul la mână, iar cei doi pleacă din clasă, lăsându-mă acolo. Îmi masez încheietura şi ies în grabă pe uşă, căutându-i pe cei doi. Într-un sfârşit îi găsesc la baie, Dante tremurând într-un colţ, iar brunetul fiind gata să-l lovească. Îl împing cu piciorul, iar acesta se trânteşte de perete, privindu-mă nervos.
-Băiete, te joci cu focul, îmi spune pe un ton jos, privindu-mă de sub bretonul rebel.
-Asta vroiam şi eu să-ţi zic.
Îi zâmbesc inocent şi îl prind de umăr, lovindu-l în stomac. Îmi pune piedică şi cad pe gresia rece, lucru ce mă face să scot un geamăt de durere. La rându-mi, îl trag de piciorul stâng şi îl fac să cadă peste mine, punându-mi genunchiul în dreptul comorii lui. De aici începe o adevărată bătaie, Dante încercând să ne despartă, reuşind doar să se aleagă cu câteva înjurături şi o palmă.
Aşa am ajuns în biroul directorului, împreună cu tipul brunet pe care am aflat că îl cheamă Cezar.
-Of, v-aţi găsit?! întreabă directorul, punându-şi mâinile în cap. De când domnişorul Pamfil a venit în acest liceu, m-am rugat ca voi doi să nu vă întâlniţi niciodată. Sincer, mă aşteptam să daţi foc la şcoală sau, ştiu şi eu, să ucideţi o profesoară. Dar să vă bateţi...niciodată. Voi doi sunteţi ca nişte picături de apă!
ÃŽl privesc dezgustat pe Cezar ÅŸi spun repede:
-N-am nimic în comun cu arătarea asta.
-Mucosule, o să...
-Nu mă mai fă mucos, strig, făcându-l pe director să sară de pe scaun.