Cel iubit [+18]

[σχуgєη]

Helău! De mult mă roade o nouă idee de fic şi de-abea azi am decis să-l încep. E primul yaoi "serios" şi eu sper să fie cât de cât ok...XD
Ştiu, titlul e puţin anost, dar mi s-a părut potrivit.
Capitolele sunt mici, dar asta pentru că...aşa m-am obişnuit. XD
Anyway, nu mai vorbesc mult că ştiu că vă plictisesc.:]]

Tip critică permisă: Orice fel de critică.


Åžtiu, numele nu se potrivesc cu locul de unde sunt cei din imagine, dar...asta e. :]]
Personaje principale:
Horaţiu Pamfil- Horaţiu=cel iubit
http://i51.tinypic.com/2u43b7r.jpg

Cezar Liveo- Caesarius= ÅŸeful.
http://i52.tinypic.com/2r7se4h.jpg

Personaje secundare:
Alexein Brown- Alexein= a apăra, a veni în ajutor. Are un rol foarte important în fic, va fi "îngerul păzitor" al lui Horaţiu.
http://i56.tinypic.com/30iyy6u.jpg




I.Ia-mă, iubeşte-mă, adoră-mă!

Profită de a mea existenţă evanescentă şi fă-mă al tău! Ignoră puritatea ce zace adânc în acea cameră colbuită de sufletul meu, ignoră-mi trecutul inocent, concentrează-te doar pe ceea ce stă la bază: plăcere.

Îi mângâi talia şi îl privesc în ochi. Obrajii îmbujoraţi, buzele între-deschise, ochii înceţoşaţi trădează plăcerea ce îi provoacă fiori. Îi suflu în ureche, muşcându-l de lob şi coborând mai jos, pe gât. Îi aud fiecare geamăt, oricât de fără vlagă ar fi, fiecare oftat de plăcere. Îi îndepărtez pantalonii descheiaţi şi îi mângâi coapsele, pe parcurs ce buzele mele îi răsfaţă abdomenul. Tresare când îmi strecor mâna în boxerii lui şi îmi prinde câteva şuviţe de păr, împingându-mă cu capul în jos. Zâmbesc ştrengăreşte şi îi muşc bata boxerilor, trăgând de ea până îndepărtez ultimul articol rămas între noi doi, între corpurile noastre şi între plăcerea ce urma a o simţi.
Trec o dată cu limba peste el, ca mai apoi să încep să muşc, să ciupesc, să sug şi toate doar pentru ai provoca lui plăcere. Duc un deget la intrarea în el şi apăs uşor, făcându-l să se ridice de parcă ar fi stat pe ace şi de-abia acum a observat. Îl privesc debusolat şi chicotesc uşor când îi observ roşeaţa din obraji. Îşi ia boxerii pe el şi se trânteşte cu capul pe pernă, oftând. Casc plictisit şi mă ridic de pe pat, aprinzându-mi o ţigară şi punându-mă lângă el, complet gol.
-Asta face patru sute şi un zece la mate. rostesc, trăgând lacom din ţigară.
-Ieri a fost trei. spune revoltat, ridicându-se. Îl privesc ridicând o sprânceană, iar el îşi coboară privirea de pe chipul meu asupra bazinului. Pentru ce zece la matematică? Data trecută tot la materia asta ai cerut.
-Vreau să-mi iasă media nouă. spun, ridicând din umeri.
Mă prinde de încheietură şi îmi ia ţigara, stingând-o.
-Te vreau sănătos, deci fără ţigări. şopteşte, trăgându-mă peste el.
Îi zâmbesc dulce, ducându-mi mâinile în părul lui.
-Atunci ia-mă, iubeşte-mă, adoră-mă!
-Şi asta cât e?


II.Diseară, tot patru sute.

Merg alene pe trotuarul aglomerat, ignorând rapiditatea cu care trece timpul şi faptul că peste cinci minute începe ora. Privesc fiecare chip pe care oboseala şi-a pus amprenta, posesoarele lor mergând în pas alert, îndreptându-se, probabil, spre locul de muncă. Mă dezgustă toată această zarvă provocată de bani, de bunurile materiale de care au nevoie oamenii. Casc, neobosindu-mă să duc mâna la gură, cum un individ politicos ar face şi înjur, mai în gând, mai cu voce tare, semaforul ce nu pare că avea de gând să îmi permită să trec.
-Cincizeci şi nouă, cincizeci şi opt, cincizeci şi şapte...zero.
Zâmbesc şiret şi trec cu mâinile în buzunar, ignorând vorbele dulci adresate de către şoferi, ajungând, într-un sfârşit, în curtea liceului. Urc scările, la fel de liniştit ca până acum şi intru în baia băieţilor, privindu-mă în oglindă. Chipul palid, încadrat de părul brunet, ochii negri şi limpezi, buzele pline... Mereu am fost mândru de trăsăturile mele fizice şi nu am negat niciodată faptul că arăt bine. Mai trag o privire spre ţinuta mea formată din cămasă albă descheiată la primii doi nasturi, o cravată ce niciodată nu stă aşezată cum trebuie, sacou şi jeansi negri cu câteva tăieturi ici-colo şi mă îndrept mulţumit spre clasă.
Apăs pe clanţă şi intru, aşezându-mă în prima bancă de la geam.
-Domnule Pamfil, cum de ne onoraţi cu prezenţa? întreabă Alexein, profesorul de istorie şi totodată dirigintele meu. Mă uit la el, abţinându-mă cu greu să nu râd. Încearcă să pară supărat, indignat, dar pot citi clar în ochii lui dorinţa sa de a mă săruta chiar acum, de faţă cu colegii mei.
-Uh, mă gândeam că vă este dor de mine. răspund, arătându-i discret limba.
Chicoteşte şi se întoarce la lecţie, dar nu înainte de a-mi spune să-mi cobor picioarele de pe masă şi să încep să notez în caiet ce dictează. Scot o foaie şi un pix albastru şi încep să mâzgâlesc demenţial suprafaţa albă, ce în puţin timp este acoperită de linii întortocheate şi pierdute...asemeni gândurilor mele.
Clopoţelul sună de pauză, iar elevii oftează uşuraţi, ieşind din încăpere. Dau să mă ridic din bancă, dar mâna puternică a lui Alexein mă opreşte. Zâmbesc şi îl prind de încheietură, trăgându-l peste mine.
-Şi mie mi-a fost dor de tine, domnule! spun,ironizându-l. Îl amăgesc puţin trecându-mi buzele peste ale sale, prinzându-i fesele în palme.
-Stai, poate ne vede cineva! şopteşte, ridicându-se.
-Şi? ridic o sprânceană şi îl prind de talie, trăgându-l spre mine.
Ştiu, e periculos ceea ce facem. Dacă cineva ne prinde, el e dat afară.
Mă priveşte rugător, parcă cerându-mi doar din semne să înţeleg că, deşi ar vrea să sară acum pe mine, nu se poate. Zâmbesc dulce şi mă ridic, şoptindu-i un “Diseară, tot patru sute.” la ureche şi ieşind.
Studiindu-mi atent converşii, mă izbesc de o persoană şi rostesc un “Uită-te pe unde mergi!” fără vlagă, neoprindu-mă din mers şi încă studiindu-mi încălţările, deşi conştient că eu fusesem cel care nu era cu picioarele pe pământ.