Nu ești un membru încă? Înregistrează-te acum!
Creează un cont nou  

Ce carti NU ati recomanda?

#1
Mereu o discutie negativa e mai antrenanta decat una pozitiva...deci va invit sa impartasiti cu noi ce carti nu ati recomanda nimanui sa citeasca.
Nu va sfiiti sa va impotriviti vreunei idei.
[Imagine: 14wyiz6.jpg]

Pentru intrebari sau orice alte interactiuni cu mine, folositi cu incredere mesajele de profil. Contrar opiniei populare eu nu musc...si chiar daca as musca, am toate vaccinurile facute.

#2
eu n-aş recomanda "Nu plânge sub clar de lună" - Heather Davis.
de ce? pt că e o carte mediocră, cu un limbaj pueril, facând parte din categoria "carti pt adolescenti". şi de fapt, mi se pare mai slabă de atât. sunt carti pt adolescenti muuult mai bune.
"The nice part about being a pessimist is that you are constantly being either proven right or pleasantly surprised." - George F. Will

#3
Inainte de a-mi porni rantul, permiteti-mi sa citez:

"Cel mai original roman al anului 2005!"
The Guardian

"Aceasta capodopera intunecata va ramane pentru totdeauna in istorie drept cel mai realist portret al epocii contemporane."
The Cincinnati News Record

"O carte care va rezista cu siguranta probei timpului: in urmatoarele decenii, va fi inclusa pe toate listele de lecturi obligatorii, iar Palahniuk isi va ocupa locul pe care in merita in galeria titanilor literaturii."
Geensboro News & Record

Si replica mea, acum dupa ce am citit cartea: PE DRACU!

Sunt atat de dezgustat de "capodopera" lui Chuck Palahniuk, Bantuitii (Haunted) incat vreau sa scriu despre ea si totusi nu stiu exact de unde s-o apuc si unde s-o las.

Chuck Palahniuk scrie literatura controversata. E un adevar la urma urmei caci mare parte din lucrarile lui au parte de reactii negative din partea criticilor, cat si de unele pozitive. Ca de obicei, intr-un maldar de balegar cineva vede ce e si cineva vede opera de arta...au am vazut balegarul in cartea asta si am de gand s-o tratez ca atare.

Mi-a placut structura cartii sincer. Capitol din rama, poem cu vers alb despre personaj si apoi povestea personajului ce se leaga de rama intr-un fel sau altul. A se repeta si, pe alocuri, varia cand o poveste are nevoie de mai multe etape pentru a fi zisa in totalitate, pentru a-si atinge nivelul scontat de soc si, de cele mai multe ori, de repulsie totala.
La structura cartii se termina in mare si ce mi-a placut...

Primele 200 de pagini din romanul asta le-am citit aproape pe nerasuflate. Da, pana acolo am dus o relatie de iubire-ura cu o carte unde autorul aparent nu da doi pe logica sau ratiune si impinge extremul peste limitele extreme. Am citit si am urat scenele descriptive pana la extrem a tuturor ororilor care poate nu ar fi trebuit sa ma intereseze vreodata...am citit cum cineva s-a eviscerat singur intr-un accident de masturbare, cum un cuplu a reusit sa se autodistruga incercand sa faca un film porno, cum personajele aparent isi pierdeau mintile inchisi in teatrul lor izolat, intr-o incercare de a-si scrie marea capodopera a vietii.
Premisa de la care a plecat cartea a fost interesata: o tabara pentru scriitori. Izolare completa de lume pentru 3 luni in care sa incerce fiecare sa-si compuna marea capodopera. Fiecare "scriitor" cu un propriu nickname amuzant si care le tradeaza personalitate, fiecare cu o poveste secreta in spate, fiecare cazand prada incetul cu incetul unei manii ce intrece spectrul artistic si merge in grosolan si grotesc, pierzand ideea creatoare dar totusi agatandu-se de ideea ca ce fac ei acolo e ceva special, ceva ce-i va face faimosi in cele din urma. Pe dracu...

200 de pagini de intamplari extreme si o rama stagnanta sa zicem ca merge. Pana la 430 insa, e prea mult. Dupa jumatea cartii am gasit ca-i tot mai greu sa intorc pagina, ca autorul si-a pierdut simtul masurii si in locul unei povesti psihologice ce se putea dovedi buna a trecut intr-un alt spectru. Eu sunt de acord cu criticii lui care-l numesc nihilist. Sunt de acord cu faptul ca am incetat sa mai regasesc un scriitor acolo ci un pusti de liceu ce a dat de dracu stie ce filozof si de o formatie care i se par ca ar avea versuri nu stiu cum.
Subtilitatea transformarii a lasat loc unor exagerari grotesti, faptele au inceput sa fie mai degraba o harababura ce tot inghitea si inghitea si inghitea orice intamplare, parca fiecare noua scena n-avea ca scop altceva decat s-o intreaca pe precedenta.
ASTA NU MI-A PLACUT!
Am inteles ce a vrut sa faca Palahniuk, chiar am inteles directia in care mergea si ma asteptam ca finalul sa fie cel care era, curiozitatea m-a impins sa-mi confirm ideile si nimic mai mult. Dar in acelasi timp am simtit dupa 430 de pagini ca am pierdut vremea degeaba cu o carte care n-are nimic important in ea, nimic cu adevarat substantial ci doar ideea ca autorul si-a facut o mare l... sa nu injur totusi.

Analiza asupra timpurilor contemporane...pe naiba, doar daca lumea e cum e vazuta de ochii unui pusti drogat si prea plictisit de viata lui de clasa de mijloc intr-o suburbie.

Cel mai original roman al anului 2005...originalitatea nu e echivalent cu factorul de soc. O carte nu e curajoasa si originala si inovativa daca personajele raman fara mate sau prezinta bilogic corect, etapizat frumos cum se descompune un cadavru, etapa cu etapa, detaliu dezgustator cu detaliu dezgustator. Imi pare rau de stadiul literaturii actuale daca ASTA e originalitate, daca asta trebuie sa fie o carte ca un critic sadic sa o considere originala...degete taiate si intestine smulse, bebelusi gatiti si canibalism, exagerari anatomice grosiere doar ca sa-si indeplineasca urmatoarea scena sadica fara nici un rost adevarat.

N-am sa mai pun mana prea curand pe o carte de Palahniuk...regret orele petrecute cu lucrarea asta si n-am sa duc dorul vreodata al genului. Secolele 20 si 21 ma sperie in materie de ce lasa ca fiind acceptabil sa fie considerat literatura.

Desigur, e parerea mea, oricui altcuiva cartea poate sa-i para noua revelatie in materie de satira sociala si culturala, cea mai puternica lovitura impotriva contra-culturii erei moderne.
Pentru mine, ramane valabila comparatia cu balegarul.
[Imagine: 14wyiz6.jpg]

Pentru intrebari sau orice alte interactiuni cu mine, folositi cu incredere mesajele de profil. Contrar opiniei populare eu nu musc...si chiar daca as musca, am toate vaccinurile facute.

#4
DA! Sunt de acord la Bantuitii si mult respect tie CyBeR ca ai terminat-o. Eu n-am reusit nici macar sa rezist sa citesc jumatate din ea. Si apoi a insistat fratele meu sa incerc altele ale autorului. E lesne de inteles ca am refuzat categoric si nici nu intentionez sa ma mai apropii vreodata de lucrarile acestui autor.

Eu nu as recomanda nici o carte de Orson Scott Card dupa prima carte Ender. Nimic nu se merita mai apoi, nimic nu mai are nici un fel de idee originala ci foarte mult substrat religios si filozofic care doar ameteste naratiunea si oboseste cititorul.
[center][Imagine: 315bbep.jpg][/center]

#5
(13-08-2012, 01:05 PM)Empirical A scris: Eu nu as recomanda nici o carte de Orson Scott Card dupa prima carte Ender. Nimic nu se merita mai apoi, nimic nu mai are nici un fel de idee originala ci foarte mult substrat religios si filozofic care doar ameteste naratiunea si oboseste cititorul.


Eu nu sunt de acord, poate ca Speaker for the Dead e relativ inceata si greoaie cand vine vorba de parcurgere, mai ales daca nu prea ai chef de asemenea substraturi, si recunosc ca personal am fost dezamagita initial de restul din saga. Am realizat pe parcurs ca daca stai putin sa-i analizezi situatia lui Ender din exterior si relativ obiectiv, lasand la o parte conceptiile proprii despre cum ar fi trebuit sa i se continue drumul, nu prea exista alt fel de a duce mai departe povestea lui. Momentan nu am rabdarea necesara sa stau sa disec seria in sine, doar de dragul de a pretinde ca sunt nu stiu ce cititor cu fite pe care il deranjeaza cand autorul isi ia libertatea de a duce o carte pe alte drumuri fata de ce ar fi vrut fanii. Merita citita si doar pentru anumite idei geniale pe care le prezinta.


Revenind, dupa cum povesteam mai devreme in threadul despre genurile Sci Fi/Fantasy, nu as recomanda foarte tare A series of unfortunate events de Lemony Snicket, cel putin pana in punctul in care nu as sfatui cumpararea cartilor. Eu am regretat ca am dat banii pe The Hostile Hospital pe care am si lasat-o cadou cuiva in Spania. Printre putinele carti pe care regret ca le-am cumparat. Nu este o carte oribila, dar autorul are niste "ticuri" enervante care iti strica tot gustul.

Pentru cei ce au vazut filmul nu recomand "The curious case of Benjamin Button" de F. Scott Fitzgerald, chit ca e o cartulie de cateva zeci de pagini. Ideea de baza? Geniala. Executarea? Nu prea, fiindca a parut sub-dezvoltata, sub-exploatata si nu a avut niciun fel de feel.


Never let me go de Kazuo Ishiguro, o carte cu un sfarsit mult prea previzibil si un plot pe care il descoperi la scurt timp dupa inceperea citirii, iar momentul dezvaluirii acestuia nu socheaza absolut deloc. Prima carte pe lista celor 1001 de citit pana mori? Pfff, nu va irositi timpul, uitati-va la film.

Middlesex de Jeffrey Eugenides, care a inceput foarte, foarte bine fiindca stilul autorului este ciudat, dar a denigrat rapid intr-o acumulare de metafore foarte proaste. S-a abatut grav de la subiect si acela fiind povestea unei fete hermafrodite, Calliope Stephanides, moment in care am si lasat-o balta, pe care cu numarul 33 din aceeasi lista mentionata mai sus. Si nu din cauza subiectului expus, ci din cauza faptului ca autorul intelege la fel de mult despre sexualitate pe cat este Cal definit/a, adica sumar si la suprafata. Asta pe langa faptul ca primele 263 de pagini descriu o mare parte din povestea anterioara nasterii personajului principal. Imigrarea bunicilor ei greci catre America dupa ce evadeaza dintr-un oras asaltat de razboi. Apoi la varsta de 6 ani a copilului intervin riot-urile din Detroit si tot asa se lungeste cartea fara nici un rost tangibil.

O sa mai revin cand imi aduc aminte.
[Imagine: sigforme.png]


probabil n-ai primit niciodata
telegramele mele sau poate
nu credeai ca e vital cand
lumea mea se descompunea
in ceasuri si goluri
de mine

au imbatranit in cadente
si sentimentele mele
sub greutatea
atator vieti netraite...


Clicky



Subiecte de discuție similare...
Subiect: Autor Răspunsuri: Vizite: Ultimul răspuns
  11 (o.O) intrebari iubitorilor de carti Elusive wolf 128 78.547 26-04-2015, 05:02 PM
Ultimul răspuns: TLDR
  Recomanda o carte JavaLeen 52 40.562 02-02-2014, 09:52 AM
Ultimul răspuns: tattva
  Top 3 carti favorite white angel 86 65.188 02-02-2014, 09:39 AM
Ultimul răspuns: tattva


Utilizatori care citesc acest subiect:
1 Vizitator(i)