Capitolul 3
Odata venita dimineata, m-am ridicat, mi-am ridicat sabia, m-am uitat cu mila la mica creatura de langa mine, am zambit si am plecat mai departe. Nu puteam sa-i pun viata in pericol, luand-o cu mine. M-am uitat lung la sabia mea... M-am uitat la micuta creatura si am decis: Am sa-i dau sabia! I-am dat-o si am plecat mai departe spre necunoscut...
Am calatorit mult, atat de mult incat nici nu-mi mai simteam picioarele, dar nu puteam sa ma opresc. Trebuia sa fug de cea pe care o puteam rani.
Extenuat, m-am orit, m-am asezat pe o piatra si am inceput sa ma uit in jur cautand pericole si locuri unde as putea innopta. La o departare foarte mare cu greu am zarit o luminita. Mi-am luat scutul si am inceput sa merg spre ea. Am strabatut o padure care parea nesfarsita, m-am luptat cu somnul, iar cu ultimile puteri am facut ultimii pasi, intrand intr-un sat parasit in flacari. Am lesinat...
Dis de dimineata m-am trezit inconjurat de o multime de sateni. Toti pareau furiosi. M-am ridicat si mi-am cautat scutul. Negasindul, am inceput sa cercetez fiecare satean cu privirea. Acestia se uitau lung la mine. Cel mai tanar dintre ei a iesit din mutime si m-a intrebat cine sunt. M-am uitat lung in ochii sai: Erau niste ochi plini de speranta iubire si credinta. Acei ochi m-au sperriat teribil, eu fiind un suflet pacatos. M-a ridicat, mi-a spus cum ca scutul meu a fost luat de cel mai puternic razboinic pentru a lupta cu monstrul care le-a distrus satul. Am zambit, n-am spus nimic si l-am privit cu drag pe micut. Oarecum imi aminteam de mine... Mi-a aratat zona in care s-a indreptat razboinicul care mi-a luat scutul si am plecat intr-acolo. Era un drum lung si primejdios, caci monstrul locuia in varful unui vulcan. Asa ca eu ma cataram putin cate putin, "armura" mea fiind foarte grea. Si m-am catarat pana la jumatatea vulcanului. Deodata, a inceput un vant puternic care distrugea totul in calea sa. Acesta avea o puterea amenintatoare penru mine si o viteza nu mai prejos de puterea sa. Vantul a inceput sa se rasuceasca formand un Thox. M-am minunat vazand asa o creatura facuta din vant. Aceasta a inceput sa zboare spre mine din ce in ce mai repede. Fiind la o inaltime impresionanta nu am putut sa opun rezistenta, asa ca m-am tinut cat am putut de ascutisurile pe care eram. Pasarea s-a napustit asupra mea, a distrus pietrele pe care ma sprijineam si m-a luat in gheare dupa care a inceput sa zboare mai sus, tot mai sus, spre varful vulcanului. acolo m-a lasat jos, dupa care s-a asezat langa mine. Surprins de bunatatea pasarii, i-am multumit mangaindu-i ciocul.
-Deci ai venit?! s-a auzit puternic si autoritar.
-Tu esti razboinicul care mi-a luat scutul sa-i razbune pe sateni? am intrebat.
-Da! Dar nu ca sa-i razbun pe sateni, caci de ce mi-as distruge propria creatie?
Deodata, vulcanul a erupt, din el iesind un Pheonix. Razboinicul s-a urcat pe pasarea de foc, mi-a pus scutul pe ea si a spus:
-Ridica-te pasare a pieirii!
Scutul meu s-a transformat intr-o armua care ardea absolut totul cu exceptia stapanului ei, care acum era luptatorul. Razboinicul a ranjit, s-a transformat intr-un element de foc si s-a contopit cu pleonixul.
Mirat, m-am dus spre el cu pasi repezi intrebandu-l:
-Acum ca ai toata aceasta putere, ce vrei sa facai cu ea?
El a ranjit si a scuipat o rafala de foc peste mine. Am fost lovit din plin. Durerea era uriasa, dar nu se compara cu flacarile iadului nici pe departe. Pielea de otel incepu sa se topeasca, iar eu fiind in chinuri cumplite am intins mana spre cer spunand:
-Tata, ajuta-ma!
Deodata mi-am amintit de "arma" pe care tatal meu mi-o lasase: crucea.
Cu toata durerea am reusit s-o ating. Aceasta s-a transformat intr-o sabie de gheata care m-a invalui, mi-a inlocuit pielea distrusa cu gheata care s-a transformat in apa, care m-a vindecat. Forma mea umana a fost repede acoperita de pielea de otel. Pasarea trox mi-a sarit in ajutor, contopiindu-se cu sabia, formand un grifon de vand cu armura de gheata.
M-am inaltat in cer, la fel facand si adversarul. Nebunia il cuprinsese, fiind imbatat de putere. Intimidat, frica isi facu culcus in inima mea. Pasarea pe care stateam simtindu-mi tristetea a inceput sa planga. Intelegand ca tine la mine, am zambit, mi-am luat sabia de gheata si am atacat cu toata viteza. Adversarul a aruncat o rafala de foc asupra mea, dupa care cu sabia de foc a incercat sa ma strapunga. Cu o viteza inimaginabila ne-am repezit unul intr-altul loviindu-ne cu toata putere. Sabia sa tot era distrusa de sabia mea, dar nu puteam strapunge armura.
Am luptat zile si nopti. Satenii vedeu un soare continuu care se izbea de o tornada de gheata.
Si am luptat pana cand...
De precizat:
"Gheata" se citeste "Gheatza"
Odata venita dimineata, m-am ridicat, mi-am ridicat sabia, m-am uitat cu mila la mica creatura de langa mine, am zambit si am plecat mai departe. Nu puteam sa-i pun viata in pericol, luand-o cu mine. M-am uitat lung la sabia mea... M-am uitat la micuta creatura si am decis: Am sa-i dau sabia! I-am dat-o si am plecat mai departe spre necunoscut...
Am calatorit mult, atat de mult incat nici nu-mi mai simteam picioarele, dar nu puteam sa ma opresc. Trebuia sa fug de cea pe care o puteam rani.
Extenuat, m-am orit, m-am asezat pe o piatra si am inceput sa ma uit in jur cautand pericole si locuri unde as putea innopta. La o departare foarte mare cu greu am zarit o luminita. Mi-am luat scutul si am inceput sa merg spre ea. Am strabatut o padure care parea nesfarsita, m-am luptat cu somnul, iar cu ultimile puteri am facut ultimii pasi, intrand intr-un sat parasit in flacari. Am lesinat...
Dis de dimineata m-am trezit inconjurat de o multime de sateni. Toti pareau furiosi. M-am ridicat si mi-am cautat scutul. Negasindul, am inceput sa cercetez fiecare satean cu privirea. Acestia se uitau lung la mine. Cel mai tanar dintre ei a iesit din mutime si m-a intrebat cine sunt. M-am uitat lung in ochii sai: Erau niste ochi plini de speranta iubire si credinta. Acei ochi m-au sperriat teribil, eu fiind un suflet pacatos. M-a ridicat, mi-a spus cum ca scutul meu a fost luat de cel mai puternic razboinic pentru a lupta cu monstrul care le-a distrus satul. Am zambit, n-am spus nimic si l-am privit cu drag pe micut. Oarecum imi aminteam de mine... Mi-a aratat zona in care s-a indreptat razboinicul care mi-a luat scutul si am plecat intr-acolo. Era un drum lung si primejdios, caci monstrul locuia in varful unui vulcan. Asa ca eu ma cataram putin cate putin, "armura" mea fiind foarte grea. Si m-am catarat pana la jumatatea vulcanului. Deodata, a inceput un vant puternic care distrugea totul in calea sa. Acesta avea o puterea amenintatoare penru mine si o viteza nu mai prejos de puterea sa. Vantul a inceput sa se rasuceasca formand un Thox. M-am minunat vazand asa o creatura facuta din vant. Aceasta a inceput sa zboare spre mine din ce in ce mai repede. Fiind la o inaltime impresionanta nu am putut sa opun rezistenta, asa ca m-am tinut cat am putut de ascutisurile pe care eram. Pasarea s-a napustit asupra mea, a distrus pietrele pe care ma sprijineam si m-a luat in gheare dupa care a inceput sa zboare mai sus, tot mai sus, spre varful vulcanului. acolo m-a lasat jos, dupa care s-a asezat langa mine. Surprins de bunatatea pasarii, i-am multumit mangaindu-i ciocul.
-Deci ai venit?! s-a auzit puternic si autoritar.
-Tu esti razboinicul care mi-a luat scutul sa-i razbune pe sateni? am intrebat.
-Da! Dar nu ca sa-i razbun pe sateni, caci de ce mi-as distruge propria creatie?
Deodata, vulcanul a erupt, din el iesind un Pheonix. Razboinicul s-a urcat pe pasarea de foc, mi-a pus scutul pe ea si a spus:
-Ridica-te pasare a pieirii!
Scutul meu s-a transformat intr-o armua care ardea absolut totul cu exceptia stapanului ei, care acum era luptatorul. Razboinicul a ranjit, s-a transformat intr-un element de foc si s-a contopit cu pleonixul.
Mirat, m-am dus spre el cu pasi repezi intrebandu-l:
-Acum ca ai toata aceasta putere, ce vrei sa facai cu ea?
El a ranjit si a scuipat o rafala de foc peste mine. Am fost lovit din plin. Durerea era uriasa, dar nu se compara cu flacarile iadului nici pe departe. Pielea de otel incepu sa se topeasca, iar eu fiind in chinuri cumplite am intins mana spre cer spunand:
-Tata, ajuta-ma!
Deodata mi-am amintit de "arma" pe care tatal meu mi-o lasase: crucea.
Cu toata durerea am reusit s-o ating. Aceasta s-a transformat intr-o sabie de gheata care m-a invalui, mi-a inlocuit pielea distrusa cu gheata care s-a transformat in apa, care m-a vindecat. Forma mea umana a fost repede acoperita de pielea de otel. Pasarea trox mi-a sarit in ajutor, contopiindu-se cu sabia, formand un grifon de vand cu armura de gheata.
M-am inaltat in cer, la fel facand si adversarul. Nebunia il cuprinsese, fiind imbatat de putere. Intimidat, frica isi facu culcus in inima mea. Pasarea pe care stateam simtindu-mi tristetea a inceput sa planga. Intelegand ca tine la mine, am zambit, mi-am luat sabia de gheata si am atacat cu toata viteza. Adversarul a aruncat o rafala de foc asupra mea, dupa care cu sabia de foc a incercat sa ma strapunga. Cu o viteza inimaginabila ne-am repezit unul intr-altul loviindu-ne cu toata putere. Sabia sa tot era distrusa de sabia mea, dar nu puteam strapunge armura.
Am luptat zile si nopti. Satenii vedeu un soare continuu care se izbea de o tornada de gheata.
Si am luptat pana cand...
De precizat:
"Gheata" se citeste "Gheatza"
Daca lumea nu are exemple, fi tu unul.
Fugi de rautate! Fugi, omule, fugi!
Dumnezeu vindeca ce medicii nu au putut: https://www.youtube.com/watch?v=21ijUVwpsfA
Iisus vorbeste despre viata si moarte: https://www.youtube.com/watch?v=lLGE5tUq50U
Fugi de rautate! Fugi, omule, fugi!
Dumnezeu vindeca ce medicii nu au putut: https://www.youtube.com/watch?v=21ijUVwpsfA
Iisus vorbeste despre viata si moarte: https://www.youtube.com/watch?v=lLGE5tUq50U