28-01-2012, 12:52 AM
De-aş fi înţeles…
Ei bine dragă Eli dacă ai şti că ai avut dreptate ce ai zice? Ai râde de mine sau ţi-ar fi milă sau poate te-ai da mare?
Recunosc, niciodată nu am fost bună să primesc sfaturi, crezând că o să pot să îmi dau seama când cineva mă minte, dar nu a fost aşa, iar drept dovadă sunt cei patru ani irosiţi pentru a fi cu el, un nemernic al cărui nume nici măcar nu mai pot să îl pronunţ,
El a reuşi să distrugă şi ultima fărâmă de demnitate care îmi mai rămăsese şi nu s-a mulţumit cu atât, a vrut cu orice preţ să mi te ia şi pe tine, singura persoană care m-a înţeles şi m-a acceptat în ciuda defectelor mele.
Mă gândeam că aş putea să îmi cer scuze, deşi nu cred că ar avea rost. Totuşi, aş putea încerca asta dacă ai vrea să mă asculţi.
Probabil sunt prea stresantă, trimiţându-ţi atâtea scrisori la care nu mi-ai răspuns până acum. În patru ani multe se pot schimba nu-i aşa? Poate că acum eşti fericit, iar eu stric totul cu a mea insistenţă. Nu îţi mai ştiu adresa, aşa că le-am trimis părinţilor tăi care or fi uitat să ţi le dea. Desigur, astea sunt nişte presupuneri, nimic mai mult. Să ştii că mi-am imaginat de multe ori că ne vom reîntâlni în vechia noastră cameră de la cămin unde am pierdut atât de mult timp vorbind despre nimicuri, încă îmi amintesc clar fiecare cuvânt pe care mi l-ai spus înainte să pleci şi pe care eu l-am ignorat. Îmi amintesc totul, mai puţin clipa în care ai încetat în a îmi mai fi prieten, acel prieten vechi şi drag. Însă, dacă aş putea să te revăd sau să îţi mai vorbesc măcar odată ţi-aş spune că am ţinut enorm la tine, deşi am fost mult prea egoistă ca să o recunosc la timp. Mi-am focalizat toată atenţia pe acel el care m-a minţit.
Nici nu ştiu de ce am scris toate astea din moment ce este singura scrisoare care nu va ajunge niciodată la tine. Poate că am făcuto din disperare, dar acum nu îmi mai pasă mi-ar fi plăcut totuşi să o citeşti, pentru că aşa sinceră nu am mai fost niciodată. O singură amintire despre mine, înainte de a pleca pentru totdeauna.
Edit
Ei bine dragă Eli dacă ai şti că ai avut dreptate ce ai zice? Ai râde de mine sau ţi-ar fi milă sau poate te-ai da mare?
Recunosc, niciodată nu am fost bună să primesc sfaturi, crezând că o să pot să îmi dau seama când cineva mă minte, dar nu a fost aşa, iar drept dovadă sunt cei patru ani irosiţi pentru a fi cu el, un nemernic al cărui nume nici măcar nu mai pot să îl pronunţ,
El a reuşi să distrugă şi ultima fărâmă de demnitate care îmi mai rămăsese şi nu s-a mulţumit cu atât, a vrut cu orice preţ să mi te ia şi pe tine, singura persoană care m-a înţeles şi m-a acceptat în ciuda defectelor mele.
Mă gândeam că aş putea să îmi cer scuze, deşi nu cred că ar avea rost. Totuşi, aş putea încerca asta dacă ai vrea să mă asculţi.
Probabil sunt prea stresantă, trimiţându-ţi atâtea scrisori la care nu mi-ai răspuns până acum. În patru ani multe se pot schimba nu-i aşa? Poate că acum eşti fericit, iar eu stric totul cu a mea insistenţă. Nu îţi mai ştiu adresa, aşa că le-am trimis părinţilor tăi care or fi uitat să ţi le dea. Desigur, astea sunt nişte presupuneri, nimic mai mult. Să ştii că mi-am imaginat de multe ori că ne vom reîntâlni în vechia noastră cameră de la cămin unde am pierdut atât de mult timp vorbind despre nimicuri, încă îmi amintesc clar fiecare cuvânt pe care mi l-ai spus înainte să pleci şi pe care eu l-am ignorat. Îmi amintesc totul, mai puţin clipa în care ai încetat în a îmi mai fi prieten, acel prieten vechi şi drag. Însă, dacă aş putea să te revăd sau să îţi mai vorbesc măcar odată ţi-aş spune că am ţinut enorm la tine, deşi am fost mult prea egoistă ca să o recunosc la timp. Mi-am focalizat toată atenţia pe acel el care m-a minţit.
Nici nu ştiu de ce am scris toate astea din moment ce este singura scrisoare care nu va ajunge niciodată la tine. Poate că am făcuto din disperare, dar acum nu îmi mai pasă mi-ar fi plăcut totuşi să o citeşti, pentru că aşa sinceră nu am mai fost niciodată. O singură amintire despre mine, înainte de a pleca pentru totdeauna.
Edit