Carpe diem

[Katniss]

Toate orele rănesc, ultima ucide.

Perfecţiune. O stare imaginară a calităţii care se deosebeşte de cea existentă printr-un element cunoscut ca excelenţă; un atribut al criticului.
Perfecţiunea? Un drum întotdeauna deschis, semănat cu cadrave. Şi în ultimul ceas răniţii se ridică totuşi revenind înainte!

Oricâte definţii au găsit oamenii, muritorii de rând Dumnezeu avusese ocazia să creeze perfecţiunea. Îl crease pe Lucifer cel dintâi dintre îngeri, care din dorinţa de a devenii mai perfect căzuse într-un abis al deşertăcinilor, acest lucru îl supărase pe Creator. Şi totuşi nu renunţase, la scurt timp după aceea ,, trădare’’ Domnul a creat un alt înger şi mai perfect, mai bun, mai frumos pe care o înzestră cu puterea de a alina oamenii aflaţi în sufrinţă şi de ai scăpa de la moarte. Dar darul cel mai frumos pe care i la dăruit, a fost probabil ceea ce o diferenţia de ceilalţi îngeri şi chiar şi de Lucifer, sângele ei albastru. Numai pentru asta putea fii unică.
I-a dat numele de Casiana care însemna splendid aşa cum era ea. Însă i-a interzis să părăsească Edenul, să îşi petreacă timpul cu alţi îngeri, care din invidie ar fi putut să o facă să decadă. Ea s-a supus într-un totul, atâta timp cât putea să le aducă o alinare oamenilor suferinzi şi să le facă trecerea dincolo mai uşoară, să îi aducă în Rai, lângă Creator se simţea mulţumită. Astfel a trecut mult timp, iar ea nu făcea decât să se plimbe prin grădinile Raiului şi să facă totul după bunul plac al Lui.
Dar diavolii, nefericiţii şi lacomii diavoli s-au plâns lui Lucifer când sufletele care trebuiau să ajungă în Iad erau tot mai puţine, iar ei trebuiau să suporte furia celor mai mari dintre ei.
Cercetând Lucifer, îşi dădu seama că aveau dreptate aşa că îşi trimise şarpele blestemat în Eden pentru a afla care era această cauză şi de ce Dumnezeu întervenea în favoarea păcătoşilor. Ştia că iubirea Acestuia pentru ei era nemărginită, dar chiar şi aşa i se părea ceva ciudat la mijloc.
Întors vicleanul şarpe îi spuse că este vorba despre un înger, care mai tot timpul se plimbă prin marea grădină, stand mereu singură şi din când în când intervenind pentru muritorii, care ajung direct în Rai.
Îi mai spuse stăpânului înger, a fost creeat pentru ai lua locul şi că este perfect, mai perfect decât fusese el verodată. Asta îl înfurie pe Lucifer care merse chiar el în Rai pentru a vedea asta.
Şi o văzuse. Întradevăr era mai frumoasă decât oricare înger, chiar şi decât el. Avea pielea albă precum zăpada, ochii de un verde pur, iar părul alb şi lung împreună cu rochia albă pe care o purta o făceau să pară atât de inocentă. Astfel devenii gelos văzând că Domnul o iubeşte mai mult decât îl iubise pe el şi era hotărât să o facă să sufere atât de mult, cum nu mai suferise nimeni vreodată.
Luă forma unui înger şi se apropie de ea. La început se dădu drept prietenul ei, dar încet, încet o făcu să se îndrăgostească de el nebuneşte. Era un sentiment nou pentru Casiana şi atât de plăcut încât se lăsă îmbătată, acaparată într-un totul de acest demon cu chip de înger.
Lucifer o făcu să se piardă, să cadă în desfrâu cu el, să păcătuiasă. Chiar nu îi păsa şi aşa lui, Dumnezeu nu mai avea ce îi face, dar pe ea o putea pedepsii în cele mai chinuitoare moduri. După ce se asigură că răzbunarea sa era completă, plecă lăsândo singură, chinuită de propiile gânduri, dureri şi desigur regrete.

Se întâmplase după cum prevăzuse, El o pedepsise, alungândo din Rai. Desigur poate că asta nu ar fi fost atât de grav, dacă Domnul nu ar fi pus-o să ia locul morţii, să devină însăşi moartea şi să facă ceea ce urâse din totdeauna, să ia viaţa omenilor pricinuindule cele mai cumplite dureri. Era bestemată să le provoace cele mai mari chinuri.
Plecă astfel din Eden, însă înainte de a se duce de tot pe Pământ, printe muritorii cei de rând merse să îl caute pe Lucifer, dorind să audă din gura lui că a meritat să renunţe la tot pentru o clipă petrecută cu el, dar nu fusese aşa.
Demonii cei nemiloşi îi frânseră aripile albe, care acum erau pătate de sângele ei albastru, îi provocaseră răni pe tot corpul, după care au râseră de ea. O luară şi au duseră la poarta Raiului lăsândo să se chinuie într-o baltă de sânge albastru, care căzând pe Pământ, făcu apele mărilor şi oceanele să pară mai albastre, la fel şi cerul din zilele senine, iar niciunul dintre muritori nu bănuise măcar pentru o clipă, că în spatele acestor minuni se ascundea o mare durere, un mare blestem, al Casianei.
Îşi acceptase în sfârşit tragicul destin, devenind Îngerul Morţii, văzund cum toate orele înainte de moarte îi răneau pe oameni, iar ultima îi ucidea. Nu putea face nimic, decât să se roage pentru iertarea lor şi poate cândva pentru iertarea ei.

_____

Îmi cer scuze că a durat atât de mult până să postez. Aveam această idee de ceva timp în minte, doar că nu am avut timp să o scriu. Sper să vă placă, deşi ştiu că e puţin mai diferit de ceea ce am scris până acum.Lectură plăcută.

[Rose ^^]

Buna sys. Mersi. Doamne am citit fara sa ma opresc. Chiar mi-a placut ce ai scris si modul cum ai detaliat tot, nu stiu daca am respirat sau clipit:)) Ai descris foarte frumos, nu ai lasat sa-ti scape nimic, ceea ce imi place. Ai aranjat frumos capitolul si greseli nu exista. Mi-a placut aceasta legenda, chiar pare reala si scrisa de nu stiu ce persoana importanta. Frumos. E si trist, dar are si o parte de iubire sa zic asa. Ai combinat doua parti opuse frumos. Deci capitol minunat si captivant.
Ideea e geniala, trebuie multa imaginatie ca sa scrii ce ai zis tu. Cum am zis totul a fost frumos accentuat si am vazut si figuri de stil.
Cam atat sys>:d< felicitari:*

[Addeh]

Mie, una, mi-a placut ideea. Este " creativa ". :]] La ora asta nu prea stiu cum sa-mi exprim ideile, so... Dimineata nu e punctul meu forte intotdeauna. :]]
Btw, merci ca m-ai anuntat ! * hugs *
" Un drum drum totdeauna deschis e semănat cu cadrave " - nu-mi place repetitia acelui " drum ", neatentie, never mind ... si de asemenea, stiu ca se scrie si " totdeauna " insa in cazul de fata, cred ca mergea mai bine " intotdeauna ".
" lăsândo " - lăsând-o

La mine, greselile - nu sunt multe - deci nu prea se iau in considerare . xDD
In rest, treaba cu ingerii si destinul Casianei mi s-a parut interesanta, mai ales finalul. Sa fiu sincera, nu credeam ca ea o sa-si aiba acest destin, tragic, acum ai scris si tu. o.o
Well, nu e nimic daca ai intarziat. Te iertam.. deocamdata.. :-"

[Grubbie]

Looveee :-x !!!
Am ajuns și eu pe aici și pot spune că am rămas complet impresionată . Adică , eu știam că ești genială ,dar acum fiind ceva nou, mai surprins într-un mod extraordinar de plăcut . Singurele chestii care au stricat "perfectul" , au fost greșelile . Au cam fost și cred eu ,că nu te-ai mai uitat odată peste text .Ideea mi-a plăcut extrem de mult :x . Sincer , nu am mai întâlnit niciodată, ( eu ) astfel de idei minunate . Frumos , frumos , frumos ! Felicitări ! Ai devenit una dintre scriitoarele mele preferatee .
Anunță-mă și pe mine când mai faci astfel de lucrări mirifice .
Hugs .

[Kayla.]

Hello love! >:D<. Am ajuns si eu intr-un sfarsit pe aici. Mersi ca m-ai anuntat si scuze de intarziere, dar am avut ceva probleme. In fine, sa revenim :-j.
A fost un oneshot intr-adevar frumos si diferit. Chiar imi place cum te-ai folosit de idee si ai creat ceva dragut si original. Nu ma asteptam la aceasta idee. Ce-i drept m-a surprins, intr-un mod placut. Am vazut greseli de tastare si de ortografie, si probleme cu virgula. Pe viitor incearca sa fi putin mai atenta, greselile iti pot strica o lucrare frumoasa la care ai muncit. Cam atat am de spus. Iti urez bafta la scris si astept un nou oneshot. >:D<

[Katniss]

Şi amintirile s-au dus…

Doar cioburi au rămas, din amintirile ce s-au făcut praf. Au căzut şi s-au zdrobit de indiferenţa de care cei din jur au dat dovadă. Şi nu a putut să facă nimic, decât să privească. În mintea ei de copil, nu putea pricepe ce se întâmplase cu adevărat.
O durea indiferenţa cu care era tratată, de cei care se numeau oameni mari, de cei ce întotdeauna priveau cu superioritate, chiar dacă nu o priviseră niciodată.
Se întreba de ce nu încercau ei să înţeleagă şi de ce uită atât de repede amintirile, care erau cele mai de preţ şi totuşi o făceau fără să le pese. Lacrimile au început să îi străbată chipul, iar durerea o răpuse făcând-o să cadă în mijlocul străzii. Nimeni nu părea să o observe, toţi treceau pe lângă ea privind-o cu scârbă.
Încercă neputincioasă să îşi adune nepreţuitele amintiri, pierdute în abisul de incertitudinii, de concepţii greşite, de nepăsare.
Nu voia decât să recupereze ceea ce viaţa îi oferise, ceea ce era al ei, cea de care doar ea ştiuse până acum şi care fuseseră atât de brutal sfărâmate de nişte necunoscuţi. Încerca să le pună cap la cap, dar era în zadar nu mai avea puterea de-a continua. Ei toţi ar fi putut să facă să nu o mai doară aşa, căci nu ştiuseră cât de mult o duruse că le-a pierdut.
Dar nu îi ura, nu îi învinovăţea, căci sufletul ei de copil nu putea simţi ura. Se ridică şi încercă să păşească printre cioburi a ceea ce trăise cândva.
,, Când veţi închide ochii, eu voi zâmbi’’. Îşi zise privindu-i plină de compasiune pe aceeaşi oamenii plini de indiferenţă, după care îşi văzu liniştită de drum. Plecă să caute alte amintiri, care să rămână întregi, pe care să le apere, deşi în drumul său călca pe cioburi. Sperând, că toţi vor înţelege că cea mai mare nevoie a omului este de a fi auzit când strigă, de a fi ascultat când cere, de a putea plânge când îl doare, de a vorbi, de a se mângâia şi a-şi aduce aminte… .

_____________________
Well am scris acest oneshot care va apărea şi în revista liceului, dar m-am gândit să văd ce părere aveţi despre el. Ştiu că nu e cine ştie ce, dar sper să vă placă. Lectură plăcută.

* ,, Cea mai mare nevoie a omului este de a fi auzit când strigă, de a fi ascultat când cere, de a putea plânge când îl doare, de a vorbi, de a se mângâia şi a-şi aduce aminte...''- Citat de Alecu Russo

Edit
Greselile care au fost mentionate, au fost corectate le multumesc fetelor pentru ca mi-au atras atentia.

[Addeh]

Well, ti-am zis ca trec pe aici, n-am putut trece ieri, dar azi da. ^^ So, o compunere pentru revista liceului. :> Firstly, am vazut doar o mica greseluta. o.o
oamenii - oameni

Eeh, un " i " in plus. :]] Incep cu modurile de expunere. Mi-a placut cum ai imbinat naratiunea cu descrierea, de fapt, e ceva normal din partea ta; acum cred ca nu mai ma poate surprinde nimic, caci ti-am cunoscut modul de a scrie si am ramas cu adevarat impresionata. <3 Tu chiar dai viata one`shot`urilor prin faptul ca scrii intr-un mod sincer si liber. Pe mine m-a atras si acest one`shot. So, congratulations ! * clapping *
Si intrebi daca e buna pentru liceu ? ... Categoric da, totul e spus mai sus. :X
Felicitari inca o data pentru aceasta lucrare. * hug *

[Kayla.]

Hello :] Precum ti-am promis aseara ca voi trece astazi sau maine, uite-ma ca ma tin de promisiune si am trecut azi. So, e un oneshot destul de dragut, si sunt sigura ca o sa aiba succes in revista scolii. Descrierea a fost profunda, am putut simti cu adevarat sentimentele fetei si chiar imi place tema abordata, iar naratiunea s-a impletit frumos. In afara de greselile mentionate, am mai vazut inca una:'' ceea de care doar ea ÅŸtiuse''. Era corect cea cu un singur ''e''. In afara de asta, nu am mai sesizat altele, in rest, estetica e buna. So, eu iti urez bafta cu noile oneshot-uri in continuare si sa ma anunti cand mai pui unul. Spor la scris! >:D<

[LonelySoul]

Buna! Trec si eu pe aici, cam tarziu ce-i drept, dar am fost cam ocupata si acum am terminat de citit capitolele. Ce pot sa zic, ai talent. Imi place cum abordezi si descrii unele sentimente si probleme cu care foarte multe persoane se confrunta pe parcursul vietii. Greseli nu prea am vazut, dar nici nu le-am urmarit. Si titlul e interesant, mai ales ca e in latina, si la momentul respectiv, cele mai multe sunt ori in romana, ori in engleza.
In concluzie, imi place tare mult. Merci ca mi-ai spus. Bye-bye.

[Katniss]

Eliberează-mi sufletul şi lasă-mă să cad în dizgraţie.

Uneori, vine o zi în care îţi doreşti să faci ceva important, să poţi să fi apreciată şi de alţi şi să le spui fără nici o reţinere, fără nici o teamă eu am făcuto. Cred că acea zi venise de mult pentru mine, doar că îmi era prea teamă să recunosc, pentru că eu întotdeauna am fost mai timidă sau aşa mi-am impus să fiu.
Tot ce ştiu este că niciodată nu am fost liberă sau cel puţin nu până acum şi când spun liberă nu mă refer neapărat la aceea libertate pe care îşi doresc să o aibă toţi adolescenţii, ci eu aveam nevoie ca sufletul să îmi fie eliberat, eliberat de tot ceea ce înseamnă răspundere, aşteptări, obligaţii, dar mai ales să scap de acea presiune pe care cei din jur o puneau asupra mea. Nu eram perfectă, o ştiam, doar că în viziunea lor trebuia să fiu. Îmi spuseseră asta de multe ori, poate chiar prea multe pentru a mi le mai amintii, mi-o spuseseră fără reţineri şi fără menajamente, încât îmi intrase în subconştient.
Multă vreme m-am ghidat după asta, am încercat să fiu ceea ce nu aveam să ating niciodată, am încercat să ignor că cei din jurul meu sunt imperfecţi. Dar cu toţii suntem oameni, cu toţii greşim uneori, iar din greşelile pe care le facem avem de învăţat, asta ne ajută să ne maturizăm, doar că mie îmi era interzis să greşesc. Era inadmisibil acest lucru pentru ei.
Începeam să simt toată acea presiune, din ce în ce mai mult de parcă sufletul îmi era prins în cele mai groase lanţuri, după care îmi era aruncat în cel mai mare abis.
Eram sătulă până peste cap de îndatoririle pe care le aveam aşa că într-o zi în care am fost forţată să mă duc la o şedinţă, le-am spus simplu pas şi am renunţat şi ca dezamăgirea şi decepţia să fie şi mai mare am strigat tare şi răspicat: Nu.
Şi am plecat, nu aveam o locaţie clară în minte, nici măcar nu mă gândisem încă la acest lucru, acum mă simţeam cu adevărat liberă. Iar sufletu-mi era fericit, pentru prima dată puteam să spun ceea ce gândesc, să fac ce vreau fără ca nimeni să nu îmi atragă atenţia. Eram într-adevăr împlinită. Înainte de a pleca de tot în căutarea propriului destin i-am mai privit încă odată pe toţi acei oameni nefericiţi şi înfometaţi de gustul perfecţiunii, dându-mi seamă că în tot acest timp nu am făcut decât să le alimentez aceea foame şi că acum sunt precum un fluture muribund căzut în dizgraţia unui ultim zbor ce a eşuat.

- Dacă voi nu aţi vrut să îmi eliberaţi sufletul, mi l-am eliberat singură. Eu, voi suntem cele mai imperfecte fiinţe pe care le-a avut Pământul şi cărora le spunem fără nici o reţinere oamenii.

Aşa vom fi şi azi şi mâine şi pentru totdeauna… .

_________________________

Edit.
Cu dedicatie speciala pentru Kayla si Musaraña si .→Trixie .