Nu ești un membru încă? Înregistrează-te acum!
Creează un cont nou  

Caracterizeaza userul de deasupra (2)

#41
Am revenit şi cu edit-ul. ( După ce aproape mi-am spart capul câzând de pe scaun căutându-mi telefonul pe hotă – ce conopida verzii căuta acolo numai Marty ştie! ) Puţin mai târziu fiindcă am avut nişte treburi cu un cucui idiot şi un telefon care se rătăceşte, cum am menţionat mai sus.

Deeci, copilaş. Şi noi avem o poveste destul de complicată şi aici mă refer că nu am avut aceeaşi relaţie de la început – am început să vorbim vara trecută în urma pasiunii noastre comune pentru cuplul Nate x Jenny din Gossip Girl. Am ieşit o dată prin Tineretului – Doamnee, ce amintiri în ziua aia! Atunci ţi-am arătat eu talentele mele în ale prezicerii când ţi-am zis că o să plouă deşi în momentul ăla cerul era senin. Haha, şi când a început vijelia, toată lumea se grăbea să plece şi noi continuam să vorbim pe bancă 21 – pe urmă undeva prin iulie-august te-ai supărat pe mine dintr-un motiv absolut prosteeesc, ne-am împăcat şi am lăsat-o mai moale până în februarie, anu’ ăsta. Şi de-atunci suntem incredibil de apropiate şi ieşim cu fiecare ocazie. Nya, să ieşiiiiim!

Eu ţi-am zis de atâtea ori că deşi mulţi te văd o arogantă narcisistă şi cu nasul pe sus eu sunt de fapt singura care te vede de fapt aşa cum eşti – un copil cu o mentalitate aşa de complexă, că îmi ia câteodată ceva timp să-ţi dau replica, care are nevoie de atenţia şi afecţiunea celor din jur, sensibilă şi uşor de dobărât. În general tu eşti aşa de adorabiiilă şi drăguţă pe cât eşti uşor de enervat. Ştii şi tu cât adooooor să te chinui! ( Nu că ţie nu ţi-ar plăcea să mă chinui cu înălţimea mea. Da’ ştii ce? E chiar mişto să fii scundă. ) Îmi amintesc de toate discuţiile noastre, fanteziile mele idioate cu o anume-ciocolată-cu-aromă-de-IARBĂ pe care apropo am aruncat-o la gunoi fiindcă s-a stricat, momentele în care mă întărâţi cu Cola/Pepsi şi eu zic că dau buzna peste tine şi nu prea o să-ţi placă, când mă întrebi dacă sunt beată şi-mi zici să nu mă ascund după degete oricâte aş vedea eu, când eram la liceu şi beam 2-3 sticle de Lipton numai ca să te stresez pe mess în timpul orelor cu: Nyaaaaa, fac pipiiiiiii ( de fapt era mă p*ş, da’ mai sunt copchii p’aici )! Şi îţi înşir toate motivele pentru care nu mă duc în băi publice, când ne cântăm una alteia Oh, you touch my tra-la-la 15 , când de fiecare dată când ieşim în oraş fac 3 chestii tipice mie: întârzii foarte mult, te pun pe tine să cumperi/comanzi şi termin întotdeauna de mâncat şi de băut ultima sau când ai venit la mine la liceu şi parcă erai invizibilă – diriga nu te-a văzut cum nici nea Buzatu’, aia de fizică, n-a făcut-o, iar alcoolicu’ de director nici atât şi erau să se bată Matache cu Frollo, haha şi îmi dau seamă cât de frumoasă, comică şi în acelaşi timp ciudată e prietenia noastră.

Mă roooog, ideea e că în ciuda momentelor tale de narcisism ( care pe mine una nu mă deranjează chiar aşa de tare ), de gelozie nefondată ( asta e singura chestia care nu-mi place la tine ) şi când iei totul prea în serios, tu eşti o fiinţă minunată, atât de grijulie şi afectuoasă ( cu mine cel puţin ) căreia mă descarc cu atâta uşurinţă că mă uimesc şi pe mine. Ai devenit o prezenţă indispensabilă pentru mine, de care m-am ataşat şi îmi este dor cu adevărat atunci când nu ne vorbim sau ne vedem o perioadă şi pe care o iubesc atât cât pot eu iubi o persoană care se îngrijeşte de mine, adică destul de mult.

În concluzie, Diddyşor îşi iubeşte muuult copilaşul pervers şi adorabiiil.


#42
Didi ♥

Ne cunoaştem de atâta amar de vreme, încât îmi permit să vorbesc despre tine cât vreau... şi ideea e... nu e asta, pentru că ştim amândouă că ne cunoaştem şi eu îţi ştiu personalitatea şi tu o ştii pe a mea, dar din pură gelozie şi dragoste am ocupat locul ăsta, nevrând să vină cineva să îl ia şi să mă lase aici singură şi neprihănită fără locul meu sus pus, de fapt jos pus... sub tine, unde îţi voi face o mini caracterizare care poate va fi inutilă, având în vedere că ne ştim, Didi, ne ştim bine de tot şi tare mi-e dor de tine şi aş vrea să ne vedem odată să îmi dai faimoasele huguri de care... hey, nu că aş avea neapărat nevoie că nu am un breakdown, dar le vreau, oh I want them, I want you, baby. * laughs*

În orice caz, Didi a mea este un capricorn cu ascendent în capricorn perfect care se înţelege perfect cu berbecul din mine şi care, huh, loves me * giggles* and I love her and it's a friggin' mutual feeling, isn't it?

În orice caz, ai un caracter vulcanic, uneori, eşti plină de energie şi dragoste şi... irascibiltate uneori, pe care o ascunzi în tine şi dacă e ceva ... de fapt, sunt multe lucruri la care te pricepi şi la care capricornii sunt buni în general, pentru că deh, sunt capricorni, oricum, te pricepi perfect să îţi ascunzi sentimentele deep down your soul and keep them there and you know, aparenţe and stuffs, smiling when you're crying şi tot cliche-ul ăsta despre care nu cred că este nevoie să intru în detalii. But actually, pe lângă diplomaţia caracteristică şi caracterul social, prietenos and all, se ascunde o fire vulcanică, păreri contradictorii adesea - în raport cu alte persoane, pentru că tu ai nişte principii bine bazate în căpşorul tău frumos şi adorabil. Oricum, ceea ce vreau să spun şi cred că ai înţeles tu deja, oricum, este faptul că tu eşti o persoană care ştie să se controleze şi poate să o facă şi apare ca o persoană foarte diplomată, liniştită, calmă şi răbdătoare, ceea ce şi eşti pe o parte. Iar pe de altă parte, cum zice o persoană pe care o cunosc eu, ai un foc ce te mistuie pe dinăuntru. Oh, lol.

I mean, you're burning with fire, baby. The thing is, ai multe sentimente deep buried in yourself, pe care nu le laşi afară şi nu le arăţi oricui, uneori poate nimănui, deşi îţi place să vorbeşti, să te descarci şi nu cred, sau nu vreau să cred şi nu vreau să se întâmple lol, că o să stai vreodată fără să spui cuiva ce se întâmplă, în mare, linii largi şi poate fără a intra în detalii. Tu eşti genul de persoană care este egoistă, ca şi mine de altfel, orgolioasă şi vrei multe, poate totul, pentru tine. Ca centrul tuturor lucurilor ce te înconjoară... şi de altfel, sunt convinsă că primeşti multă dragoste şi probabil eşti la fel de egoistă şi nemulţumită precum mine şi ai vrea atenţie non stop şi ai vrea 100% din toţi oamenii din jurul tău. Nu e ceva anormal. After all, we are human.

Dar eşti adorabilă, cu toată dragostea pe care o arăţi, cu grijile şi faptul că eşti împiedicată şi rătutită, sometimes and adorable and ... nu ştiu, e ceva caracteristic, eşti plină de şarm şi toate privirile TREBUIE să cadă asupra ta, pentru că în definitiv... atragi. Este tipic, poate, zodiei, sau poate doar ţie, Capricornul Suprem, Spiriduşul lui Moş Crăciun. Pur şi simplu eşti genul de persoană care atrage, care este o prietenă bună în ceea ce mă priveşte şi este de o adorabilitate atât de infinită încât îţi vine să o strângi, să te strâng în braţe până... well, you know what I mean. You're just that type of a person care, evident, are multe "defecte" şi prin asta nu vreau să spun chiar defecte, ci mă refer la trăsăturile puternice pe care le posedă, de altfel... nu mă exclud, în orice caz, cu cât sunt mai multe trăsăturile acestea puternice, cu atât mai dulci sunt trăsăturile calde în posesia cărora e afli şi cu atât mai mult te iubesc dudele astea, ca mine, din jurul tău.

So... babe, je t'aime.

#43
TEEEEEEEEEH. ♥

tu. tu. tu. TU!

EÅžTI COMPLET NEBUNÄ‚!

Åžtii foarte bine de ce.

Aşa, mă rog. Teh mamă, tu eşti dificilă. Da’ dificilă rău. Şi greu de înţeles. Încăpăţânată. Dură câteodată şi uneori chiar insensibilă ( nu cu mine sau cel puţin nu până acum ). Şi totuşi mă pot mândri cu faptul că sunt una din puţinele persoane care te înţeleg şi te iubesc aşa cum eşti. Poate pentru că şi eu sunt la fel de greu de înţeles şi de dificilă ( sau fiindcă sunt o persoană tolerantă şi răbdătoare. Şi antrenată – maică-mea-i tot berbeacă 21 ). De aici cred că şi performanţa ta de a vedea dincolo de cum sunt eu de fapt. Pentru că, la naiba! tu ai văzut toate chestiile alea pe care am tot încercat să le ascund grr. Tuuu, m-ai deconspiraaaat!

Aşa. Tu eşti tipul ăla de persoană matură care spune ce vrea, când vrea şi n-o interează nimic altceva pentru că are o părere şi un cuvânt de spus şi admir asta, pentru că e nevoie de astfel de persoane în ziua de azi. Eşti o persoană care face mereu ce-i place şi când are chef, care vrea totul pentru ea ( dăăh, egoismul ăsta, ce ne-am face fără el? Am duce lipsă de foarte multe. ) şi care nu se dă înlături de la nimic, face faţă provocărilor şi se aruncă mereu cu capul înainte fără să se gândească măcar puţin că se poate lovi de un zid invizibil numit consecinţă, risc sau realitate – depinde de caz. Eşti de asemenea şi o persoană inteligentă şi eu ador genul ăsta de persoane cu care poţi vorbi despre multe lucruri, mai ales chestii despre facultate şi ce vom face mai departe; ai un vocabular foarte bogat şi asta pentru că citeşti multe cărţi – de fapt iubeşti cărţile la fel de mult cum le iubesc şi eu ( apropo de asta, mă bucur enorm că a început să-ţi placă literatura franceză pe care eu una o ador ). Mânca-ne-ar mama de bibliomane.

Tu nu eşti doar o persoană absolut minunată, energică, sociabilă, veselă, vorbăreaţă. O berbeacă, care-mi seamănă izbitor ( şi surprinzător ) de mult, cu care pot abera despre absolut orice, oriunde, oricum ( apropo de aberaţii – mai ştii fanteziile noastre cu Roy, Ed şi Greed din FMA Brotherhood? Sau când vorbeam despre cum ar fi să locuim împreună când vii la Bucureşti la facultate şi că aşa ne-am putea asigura că suntem în regulă? ), cu care mă completez în mai toate şi cum te-am mai descris eu înainte, ci eşti, fără dar şi poate, cea mai bună prietenă pe care aş fi putut-o avea vreodată. Când mi se întâmplă ceva, de bine de rău, prima la care mă gândesc eşti tu şi, cum de multe ori nu am credit ( nu e vina mea că-mi cheltui bani aiurea cu ieşiri în oraş! Oh, ba da. Este 4 ), mă oftic de mor că nu eşti aici lângă mine să vorbim şi să mă descarc, să te bucuri sau să plângi cu mine. Dar cineva mi-a zis că prieteniile la distanţă sunt cele adevărate pentru faptul că rezistă atâta timp în ciuda acestui obstacol. Şi tot tu eşti cea care mă sprijină şi mă încurajează în tot ce fac. Mă ajuţi cu sfaturi, mă înţelegi şi eşti dispusă să faci orice ca să mă faci să mă simt bine. Hah, deci când o să te văd o să-ţi dau îmbrăţişările astea pe care le tot ceri! Să te pregăteşti, bine? Psihic şi fizic. Meeeeh, exagerez.

Te apreciez şi pentru că în ciuda defectelor mele tu mă crezi încă o persoană puternică, cu şarm şi care atrage privirile tuturor asupra sa şi cum mă mai vezi tu. Eşti atât de drăguţă cu mine şi câteodată chiar nu înţeleg de ce, dar eh, tac din gură şi îmi zic că nah, poate merit că ştiu că tu nu faci şi spui lucruri degeaba.

La partea cu scrisul nici nu mai e nevoie să zic ceva, noi suntem perechea ideală. Ne coordonăm perfect în toate şi avem nişte idei geniale; ne potrivim de minune.

Pe scurt, eşti o persoană adorabiiiiilă şi eu ador persoanele adorabiiile. Şi te iubesc enorm ( atât de mult că am nişte momente de gelozie pură când văd cât poţi să vorbeşti cu alţii ) şi tu ştii foarte bine asta. Ah, şi ador când scrii one-shot-uri pentru mine; mă simt al naibii de specială 15.

Je t'aime, ma brioche.

( na, că acum eşti pe locul tău sus pus )

#44
Hey, Cherie, remember me :]]?
Nu am mai vorbit de o groazaaa de timp O_o Chiar ca ! Chiar daca nu prea am vorbit noi asa mult, eu una mi-am format o parere despre tine, cum esti tu in general. Esti o persoana extrem de draguta si foarte de treaba, dupa parerea mea. Cand vorbeam noi doua, ne intelegeam ( zic eu ), vorbeam despre carti :]] ( o pasiune comuna ), de filme parca, de ficuri. Avem gusturi comune, ceea ce probabil m-a facut sa te admir :]]
Pe langa aceste lucruri, imi place caracterul tau. Imi place ca esti orgolioasa, incapatanata :]] La fel ca si mine. Se spune ca orgoliul este un defect, eu il vad ca pe o calitate >.< Nu te dai batuta niciodata si lupti pana la capat. (ambitioasa mea :]]). De asemenea, esti amuzanta si esti o fire foarte prietenoasa. Iti faci prieteni foarte usor, din modul tau de a fi. Am vazut cateva poze cu tine si pot sa spun ca este adorabil de cute :]]
Donno what to say...esti o fire puternica, perfectionista, narcisita, you know :]]...Imi place cum scri, iti ador talentul, lucrarile. Ai stofa de scriitoare, ceea ce probabil ca deja sti xD.
[Imagine: tumblr_lw7j04DPq01r5ikx8o1_400_large.gif]
My mama always says that I'm cute. I don't believe her. I'm more than that !

Shake, shake that booty for Beckha !


#45
Bekiiiii. ♥

De când aşteptam să te caracterizez. :3

Aşa, noi două vorbim aproape zilnic şi în decursul timpului de când ne cunoaştem, până acum, mi-ai devenit foarte dragă. Nu ne-am certat niciodată, deloc, ne înţelegem foarte bine, întotdeauna îmi place să vorbesc cu tine. Şi tu, draga mea, da, tu, eşti una din persoanele cu care mă înţeleg super bine - şi ţi'am spus asta de multe ori - şi nu cred că aş putea să mă cert cu tine. Eşti vorbăreaţă şi, uau, pot să vorbesc cu tine despre orice, despre cărţi, filme, seriale, drame, până la cât de frumos şi drăguţ e cutare sau cutărică. 21

Tu eşti genială; îmi semeni foarte mult, amândouă suntem nişte tăuroaice puternice, spui tot ce gândeşti, eşti sinceră, amabilă, dornică să cunoşti noi persoane. 15 Eşti genul de fată sociabilă, de treabă cu persoanele care-ţi plac, cu care te înţelegi şi nu eşti cu două feţe. Adică, eşti sinceră. Şi foarte dulce, fană a kdramelor. Înţelegătoare. Foarte . . . stai să găsesc cuvântul potrivit, energică, da, eşti energică, activă, implicată în ceea ce faci şi când vrei ceva, eşti foarte perseverentă, nimeni nu te poate opri să obţi ceea ce ai dorit ( I mean, mi-ai spus că vrei să intri la acel liceu şi ai intrat, cu medie foarte mare :3 ) . Îţi plac cărţile romance, mai ales cele scrise de S.B.

Şi ai cele mai geniale, adorabile şi minunate idei. Plus, tu eşti minunată, adorabilă, puternică, specială, inteligentă. Iar eu te iubesc foarte foarte mult, pentru felul tău de a fi, pentru ceea ce eşti şi ştiu că preţuieşti că te iubesc aşa mult. >:d<
Loveee~
[Imagine: 2uihshu.gif]

[Imagine: TheDream.png?t=1276345103][Imagine: EunHye22.png?t=1284281440][Imagine: 04.png?t=1304468354]
You’ve Fallen For Me.













#46
Asa...de cand asteptam eu sa te prind :]] Acum nu mai ai scapare : >
Mai intai de toate, merci mult pentru caracterizare. Esti o scumpa si asa vei ramane mereu. Te iubesc enorm de mult, nici nu ai idee. Nici eu nu am O_O Nici nu stiu cu ce sa incep, deoarece as putea sta aici pana maine dimineata descriindu-te. Tot nu m-as plictisi :]]

Deci, tu esti a mea ! Ai inteles? Nu te dau nimanui, nici lui Hero ! :]] Sa-ti intre bine in cap >.> Nu-mi vine sa cred ca ne cunoastem de mai mult de un an si "inca nu am numarul tau de telefon", remember? =]] (da...a trecut nu stiu cate saptamani si eu tot nu am minute, nu stiu cand ma duc sa incarc telul ala.) Pe langa asta...nu-mi vine sa cred ce repede a trecut timpul O_o Nu vreau sa treaca asa repede, caci dupa ne facem mari, ne maturizam, bla blauri si cand o sa mai vorbim noi de tipi draguti din Coreea si de dramele noastre preferate? :]] Pe ala cu nume ciudat n-o sa-l uit cat voi trai, desi numele nu-l voi retine niciodata O_O Iti dai seama ca inca n-am gasit o poza cu el gol .__. God, timid mai e. Cum oare sa-l numim? Ala din Cn Blue? Ala din Heartstrings si You're beautiful? Ala pe care nu l-am vazut sarutand o fata pana la episodul 4 din Heartstrings? 24

Acum trecand la caracterizarea ta...God, era sa uit de tine, gandindu-ma la tot felul de prostii -_-" Esti geniala din toate punctele de vedere. Nici nu imi imaginam ca pot intalni o astfel de persoana, mai ales pe internet. Esti prima fata cu care m-am imprietenit pe forum, prima cu care am vorbit, prima care mi-a urat bun venit, lol :]] Mereu esti pe primul loc : > Esti foarte de treaba, foarte frumoasa, cute, sexy (desi o persoana nu poate fi si cute si sexy in acelasi timp, insa tu intreci limita posibilului), foarte narcisista ca mine, tembela, incapatanata, hiperactiva etc. Imi place sa-mi petrec timpul vorbind cu tine despre toate tampeniile posibile si imposibile, pentru ca simt ca tie iti pot spune orice. Mereu ma distrez atunci cand discut cu tine, despre absolut orice, nu conteaza cat de idiot este acel lucru, tot e plin de amuzament cu tine.
La inceput mi s-a parut ca ai fi o tipa foarte timida, desi nu stiu ce m-a determinat sa cred asta. Insa, cu timpul mi-am dat seama ca tu ai putea fi mult mai nebuna ca mine O__O Ceea ce e bine : >, deoarece esti pe placul meu :]] Esti foarte prietenoasa si foarte atenta cu toata lumea de pe aici, iti faci prieteni foarte usor si toata lumea te adora :]] Avem aceleasi gusturi, you know? Poate asta m-a facut sa ma apropii atat de mult de tine. Suntem amandoua aceeasi zodie, eu sunt mai mare decat tine doar cu cateva zile, mwahaha :]] I'm the boss :]] Imi place ca esti o fire ambitioasa, lupti pana la capat si in final obtii ceea ce iti doresti.

Ma simt norocoasa sa stiu ca esti una dintre prietenele mele cele mai bune. Sper sa ramanem prietene in continuare, pentru mult, mult timp. Si la patruzeci de ani sa vorbim :]] Nu stiu ce sa mai spun. Te iubesc foarte mult si ar trebui sa te simti mandra, deoarece rar imi ajunge cineva la inima asa cum mi-ai ajuns tu xD. Esti perfecta si esti o frumoasa si sper sa ramai mereu asa. De asemenea, este geniala, un geniu innascut, plina de idei(mai mereu perverse si sti prea bine ca nu eu incep), vorbareata, lenesa ca si mine - gandacul meu de Colorado :]]

Cam atat ca ti se urca la cap xD.
[Imagine: tumblr_lw7j04DPq01r5ikx8o1_400_large.gif]
My mama always says that I'm cute. I don't believe her. I'm more than that !

Shake, shake that booty for Beckha !


#47
Beki :3. Uhhh 9.
Tu ai fost prima persoană de pe zup cu care am interacţionat la început şi aveai nişte idei foarte bune, cât şi trăznite. Eşti genială tot timpul şi foarte-ultra-mega sinceră, ceea ce apreciez la tine. ^^
Eşti de o frumuseţe rară, şi crede-mă nu glumesc deloc şi nici nu am mărit lucrurile * nu-mi place hiperbolă 9 * Eşti directă şi le spui lucrurilor pe nume, ca mine aşa, şi îţi poţi face prieteni noi foarte uşor şi cu toate astea, nu aş vrea să fiu în pielea celui care te calcă pe coadă, eşti foarte rea atunci când ai un motiv întemeiat, cel puţin aşa cred. x'3
Îmi place să vorbesc cu tine, atunci când o fac şi, apropo, notă: trebuie să vorbim mai des.
Love ya hun hug.
[center][Imagine: 2isxfr.jpg][/center]
Mulţumesc, Abbeh. Ly <3.

[center][Imagine: lh4lc.gif][/center]

#48
Snow\' ♥

>:d< EÅžTI GENIALÄ‚.

Aşa, tu eşti fosta mea colegă de clasă, de bancă ( ai fost vreo doi ani : )) ) şi din toamnă vom fi la acelaşi liceu, dar nu la acelaşi profil, dar asta e. Filologie versus mate-info. :3
Tuuu eşti frumoasă, da, chiar eşti, şi mă enervezi super tare când te subapreciezi +.+ şi-mi vine să dau cu geanta în tine de fiecare dată când faci asta sau faci vreo nebunie, în sensul nu chiar bun ( hei! chiar am dat cu geanta ). Eşti sentimentală, pui prea repede totul la suflet şi asta nu e întotdeauna ceva bun, şi chiar mă supăr când începi să suferi - strigi - plângi pentru orice persoană, care nu merită. Tu eşti foarte veselă, energică; şi pot de foarte multe ori - cam întotdeauna - să te conving că am dreptate - şi chiar am - sau să faci ceva ( cine te convingea să stai pe bancă cu ea în ora de sport? eu, eu xDD )

Eşti vorbăreaţă, simpatică, puternică, poţi să faci faţă la orice şi oricine. Încăpăţânată, vrei să iasă ca tine, chiar dacă uneori nu ai dreptate. Îţi place să cunoşti persoane noi; îţi place să vorbeşti mult, crezi în oameni prea repede şi unele nu ar merita încrederea ta. Eşti fană Naruto, ai văzut vreo 100 de ep. în câteva zile. Cu tine pot să vorbesc despre orice, cred că eşti una din puţinele persoane care ştiu cât pot să fiu de nebună, perversă - dar nu într\'un sens rău -.
Eşti genială, adorabilă, dar ca o pisicuţă, pregătită să scoţi oricând ghearele. 15 Când te enervează cineva, uau, îi recomand să-şi păzească pielea. 21 Sarcastică, inteligentă, nebună, foarte nebună, frumoasă şi puternică.
Te iubesc foarte mult, mult mult, ÅŸi eÅŸti una dintre persoanele pe care le iubesc enorm de mult. >:d<
[Imagine: 2uihshu.gif]

[Imagine: TheDream.png?t=1276345103][Imagine: EunHye22.png?t=1284281440][Imagine: 04.png?t=1304468354]
You’ve Fallen For Me.













#49
A mea e! A mea! Deci am zis, a mea hug.
Dau edit imediat x3.

Edit:

Berry!
BFF-ule ştii că te ador, da? ;; ).
Eşti pur şi simplu adorabilă şi genială. Hmm, chiar dacă nu vom mai fi colege, vom fi în acelaşi liceu, deci ne vedem în pauze ceea ce e foarte bine ;3.
Eşti încăpăţânată şi ai face orice să ajungi unde îţi doreşti şi să obţii ce îţi doreşti * ne, ia ghici cu cine semeni aici ? Cu mine, logic 65. ( am precizat că să nu-ţi fugă mintea cine ştie la cine ) *
Ai stilul tău caracteristic de a critică pe cineva şi eşti o fiară când cineva te atacă/insultă/vorbeşte pe la spate * un bun exemplu, ar fi atunci cu Gabriela. Nu o să uit asta niciodată 9. *
Hmm, îmi place să te văd zâmbind şi gata! Aşa că zâmbeşte pentru mine 108. * defapt nu doar pentru mine, doar fă-o! *

Eşti o persoană cu simţul umorului şi asta îmi place mult la tine, şi oh da, eşti sinceră :3. Prietenoasă eşti mai mereu şi sociabila; îţi poţi face foarte repede prieteni, nu-i o problemă asta. La băieţi, uhm, eşti cam pretenţioasă şi dacă nu-ţi găseşti un băiat potrivit care să-ţi şi covina, ofc, în a 9 a, îţi bag eu unul pe gât! * ce fel a sunat o_O *

Eşti o '' maşină '' de citit şi desigur, mă corupi şi pe mine să citesc, nu că aş regreta sau ceva.
În concluzie, nu vreau să te pierd niciodată 45. Ai auzit? De mine nu mai scapi!!!
Te iubesc > : D <.
[center][Imagine: 2isxfr.jpg][/center]
Mulţumesc, Abbeh. Ly <3.

[center][Imagine: lh4lc.gif][/center]

#50
Ah, nu ratez eu ocazia de a te caracteriza pe tine, măi Alexule 65

Tu eşti o persoană specială în adevăratul sens al cuvântului, sincer, şi nu, nu doar pentru mine, tu eşti specială pentru că, ei bine, eşti ! Eşti adorabilă - mereu -, eşti şi rea - atunci când vrei -, eşti sufletistă - aşa ca mine - şi eu îţi tot spun să nu mai pui suflet în tot, că vezi şi tu cum este ... Ca să plângi la urmă trebuie să ai suflet, şi sincer ? Tu ai cât pentru doi sau chiar mai mult !

Citeşti cărţi marfă, sincer, dacă vreau să citesc o carte care să fiu sigură c-o să-mi placă, apelez la tine fără nicio ezitare. Eşti o prietenă bună, genială, sinceră, iubitoare ... o grămadă de calităţi sunt înghesuite în tine şi d-aia te iubesc - ok, ştii tu că nu numai de asta, te iubesc aşa cum eşti :] -.
La orice oră te sun tu răspunzi şi mă susţii, sau îmi trimiţi un mesaj şi ai grijă să mă faci să râd, sau măcar să zâmbesc, atunci când plâng şi am o gândire total neifrească şi văd doar jumătatea goală a paharului.

Eşti frumoasă, sincer, şi aş vrea să te văd făcând aşa cum fac eu " Treci pe lângă oglindă şi-ţi spui că eşti atât de frumoasăăă !" 21 Pentru că ai toate motivele să faci asta.

Ştiu că ai avut tu de suferit în ultimul timp cu ... ăhm, ştii-tu-la-ce-mare-mare-mare-idiot-fără-pereche mă refer, dar acum eşti happylicious - sper !! să nu te facă şi ăsta să plângi, că îl castrez - şi sper să rămâi aşa, pentru că e minunat să te văd - sau mă rog, să te ştiu - zâmbind.

Asculţi muzică bună, îmi place absolut fiecare melodie pe care o ascultăm şi din cauza ta sunt obsedată de melodia asta şi, meh, e doar un exemplu, căci mai sunt multe melodii pe care le ştiu de la tine - din simplul fapt că eu sunt leneşă şi nu caut - 21

Aş putea vorbi până mâine despre tine, dar ar cam fii cazul să mă opresc niţel că apoi o să-ţi fie lene să citeşti ce-am scris despre tine :]]
Eşti o fată pe cinste şi eu te iubesc enorm ! hug



Subiecte de discuție similare...
Subiect: Autor Răspunsuri: Vizite: Ultimul răspuns
  Minciuna despre userul de deasupra Shiva 42 53.090 27-01-2012, 12:14 AM
Ultimul răspuns: Lia
  Trezeste-te, arunca, hraneste & deseneaza userul de deasupra. Aly 2 2.974 25-01-2012, 04:06 PM
Ultimul răspuns: Ryuu


Utilizatori care citesc acest subiect:
14 Vizitator(i)