Capitulare

[Beatrix LaVey]

Va multumesc tuturor pentru comentarii >:D< Nici nu stiti ce fericita ma faceti :">


*

Uitasem in scurt timp insa toate incidentele, fiindca eram din ce in cem ai fericiti. Numarul tablourilor crestea pe zi ce trece, iar eu nu-mi incapeam in piele de fericit ce eram. Mi-am inchis ochii, lasandu-l pe Eric, care se afla pe mine, sa-mi faca masaj. Imi mangaia spatele cu o crema frumos mirositoare, care ma facea sa mi se faca somn.
- Ce bine faci... rostisem binedispus, rasufland usurat. Ai un talent aparte! am spus, iar el imi daduse un sarut pe ceafa. Nu-mi venea sa cred ca statea din nou sub el. Nu se intampalse absolut nimic, insa... Insa il voiam. Cat de curand, il voiam si trebuia sa-l am.
- Iti place? intreba pe un ton provocator, iar pe mine ma trecuse un fior.
Ciocanise cineva la usa, iar Eric ii dadu respectivei persoane voie sa intre. Ma rosisem tot cand vazusem o tanara slujnica uitandu-se la noi cu ochii mari. Oare nu stia? Ma mira sa nu stie, fiindca Eric nu se ascundea si ajunsesem sa nu ma mai ascund nici eu acum.
Din cand in cand, simtisem si dorul unei femei. Voiam sa mai stau si eu sus, ceea ce insa nu spusesem.
- Stapane, a sosit o scrisoare... rostise sovaind tanara, facand in acelasi timp o plecaciune. Se apropie de Eric, i-o inmana, apoi pleca. M-am intors in acel timp pe spate, apoi m-am ridicat, incepand sa-i masez eu umerii lui Eric, desi era imbracat. Acesta citea cu atentie.
- E de la o veche cunostinta, spuse surazand, insa cu tristete. Este... Ah... E... incepu sa se balbaie, iar eu nu stiam cum sa-l fac sa-si dobandeasca ceva curaj. Am inceput sa-l sarut usor pe gat, pe ceafa, plimbandu-mi limba cu blandete si, pana la urma, dupa ce ofta zgomotos, continua: E vorba de tata meu...
Nu stiu de ce, insa, cand am auzit de tatal sau, m-am crispat fara sa vreau. Am devenit mai rigid si incepusem sa tremur ingrijorat. MI-am muscat fara sa vreau buza inferioara pana ce pielea incepuse sama usture si am plecat usor urechea, ascultand. Dar tacea.
- Eric? am intrebat in soapta, iar el se intoarse spre mine cu parere de rau. Avea ochii in lacrimi. Nu putuse sa citeasca in cotninuare, asa ca imi inmana mie scrisoarea. De cum mi-am aruncat ochii pe ea insa, mi-as fi dorit sa nu ajung sa o citesc vreodata:
"Stimate domn de Lioncourt,

Va adresam aceasta scurta epistola pentru a va informa de condamnarea domnului de Lioncourt Senior, din data de 6 iunie, ora 12:00. Prezenta este obligatorie.
Cu stima si respect, contele de Brasckleton, ofiter in slujba regelui "

Nu stiam daca ceea ce era scris era o gluma sau nu, fiindca era scris in graba, parea chiar prosteste acel lucru, mi se parea doar o prostie. Insa Eric se parea ca stie mai multe. Nu aveam de gand sa incerc sa-l supar, intrebandu-l cine stie ce, dar ,spre marele meu noroc, o spuse singur:
- Cand... Cand a incercat sa... Pe tine... Sa... incepu sa se balbaie, l-am izgonit, stii. A fost anuntat si regele, stii, sodomie, asta... Si acum e acuzat grav de sodomie, a violat un... Un baietel, spuse printre suspine. Un baietel, apoi un pustiulica pe la vreo doisprezece ani, a fost prins... In fapt.
Am ramas cu gura cascata in momentul cand am auzit. Nu-mi venea sa cred, sa fie prins in fapt, in timp ce... Nu puteam concepe! Mi se facuse stomacul ghem si incepusem sa tremur fara sa vreau, chircindu-ma in pat .Eric, care observase acest lucru, se ridica si ma lua in brate. Era trist, mai trist decat vazusem pe cineva vreodata. Se apleca asupra mea si ma saruta usor.
- Imi pare rau ca a trebuit s-o spun... imi sopti la ureche, apoi imi saruta pavilionul cum nu facuse niciodata pana atunci. Am simtit imediat o lacrima de-a sa cum pica pe obrazul meu si, usor, se prelinge in jos. Tresarisem fara sa vreau pentru a doua oara. Caleb, trebuie... Trebuie sa ma duc, rosti in soapta, lacrimile curgandu-i acum siroaie pe chipul frumos.
L-am luat in brate. Imi era teribil de mila de el, nu merita sa sufere. Tineam atat de tare la el... Si nu-mi venea sa-l las, desi eram speriat de relatia asta a noastra, ma teroriza ideea de a fi impreuna cu un baiat. Am inchis ochii, strangandu-l la pieptul meu, dupa care l-am sarutat usor pe buze.
- Eric, vin cu tine, puiule... am spus in soapta, fara sa pot renutna la aceasta idee. Trebuia sa fiu langa el, cu toate ca nu imi priia ideea de a ajunge sa vad o persoana cum moare .Insa pentru el, la care incepusem sa tin enorm, trebuia sa fac acel lucru, fiindca avea nevoie de mine, era clar ca ar fi fost distrus.
Tanarul se uitase la mine. Ochii sai caprui si frumosi sclipisera de admiratie, cu lacrimi cristaline, si am inghitit in sec, realizand ca, orice as fi facut, nu-l puteam lasa in niciun caz asa, sa sufere in tacere, fara niciun ajutor. L-am sarutat inca o data, incet, cum eram eu obisnuit, si am inceput sa-i mangai parul negru ca abanosul si parfumat. Mirosea a flori de liliac. Am tras cu putere in piept, dupa care l-am sarutat iarasi. Buzele ii erau usor intredeschise si, imediat cum le-au simtit pe ale mele, mi-a raspuns sarutului, de parca aia era ceea ce astepta.
- Iti multumesc din inima, Caleb, dar nu pot sa... Nu pot sa te las sa vezi tu... Asa ceva. Ingerul meu, tu nu ai voie sa vezi lucruri rele... imi spuse in soapta, cu pauze mari in vorbire, dupa fiecare propozitie. Se vedea clar ca e socat de-a dreptul, iar eu nu stiam cum sa fac sa ii spulber asta din minte. L-am sarutat inca o data, mai lung, iar el isi inclestase mainile in suvitele mele galben-balaie, strangand usor pana in momentul in care am scancit si mi-a dat drumul.
Am zambit. Era asa de dulce... Asa de copil. Nu-mi venea sa cred ca el era cel care ma avusese, el era puternicul conte de Lioncourt, pentru care pictam eu si la care tineam asa de tare. Mi-am inchis ochii, strangandu-l la peipt.
- Hai sa facem o baie, am spus in soapta, preluand asupra mea tot ceea ce stiam ca ii apartine lui, si anume comanda. M-am indreptat usor catre o slujnica, adresandu-ma acesteia aproape in soapta: Te rog, pregateste baia pentru mine si conte...
Zis si facut, femeia pleca. Baiatul care acum parea distrus m-a facut sa fiu strabatut de un fior placut. Am zambit multumit, inchizandu-mi ochii, si l-am luat pe Eric, care acum era distrus, mergand spre camera udne dormisem pana atunci.
- O sa... Iti vine sa crezi? intrebase in soapta. Uite, ii seman... Imi plac baietii, Caleb... imi spuse in soapta si am suras trist, de parca nu as fi stiut acel lucru. Cum sa nu stiu?! Doar ma avusese...
Si totusi nu ma deranja. Cu toata acea durere, ma simtisem magifnic, imi placuse sa il simt in mine. De fiecare data cand imi aduceam aminte de acele detalii, acele sentimente, ma treceau fiori.
L-am condus in camera, intinzandu-l pe pat.
- Gsata, scumpetea mea. Nu te mai gandi, intelegi? Nu inseamna ca ai mostenit de la el... Eu nu mi-am cunoscut parintii, insa cred ca tatalui meu nu i-au placut baietii. Cu toate astea, mie-mi plac... Imi placi tu.
Rosisem groaznic, insa nu puteam face altceva in afara de a-mi ascunde privirea. Tremuram si nu-mi venea sa cred ca spusesem acel lucru, dar nu mintisem. Imi placea Eric si nu aveam de ce sa ma jenez sau sa ascund acest lucru.
"E prea tarziu sa-i pun capat... " mi-am spus in minte. De o foarte buna bucata de timp imi spuneam ca trebuie sa incheiem, sa plec, sa se sfarseasca tot. Nu fusesem insa in stare, iar acum eram nevoit sa stau. Nu ma durea, nu ma deranja cu nimic...
- Realizezi ca nu e normal ca doi baieti sa fie impreuna, Eric? Noi doi nu putem forma o familie, scumpule, nu putem... E ciudat, lumea ne va judeca.
- Zau? intrebase sceptic. Mi-am inchis ochii, aplecandu-ma asupra sa pentru a-i cuprinde buzele si gustandu-i-le. Incet, dupa ce ne-am despartit, imi spuse: Ingeras, nu trebuie sa te ingrijesti tu despre acest lucru. Iubirea mea, se vor rezolva lucrurile, crede-ma. Voi avea grija sa fim fericiti, indiferent de ce va zice lumea. Nici moartea nu ne va desparti!
- Nici moartea.... Nici moartea nu ne va desparti! am repetat dupa el.
Abia acum realizam ca ochii imi erau impainjeniti de lacrimi. Se rostogoleau pe chipul meu, fara sa se poata opri.