Nu ești un membru încă? Înregistrează-te acum!
Creează un cont nou  

Capitulare

#11
Deci la inceput am crezut, atunci cand acesta sa pus ca sa-l sarute.. am crezut ca Lucas are sa-l cuprinda in brate, iar el sa se sperie, naiba ca daca facea asta saream si eu in sus. :))
Chiar m-am gandit la idea asta, adica ca Lucas sa reinvine, insa nu ca vanpir, bine e strigoi. Oricum geniala idee. :X:X Chiar mi-a placut, pana si eu m-am speriat, cu adevaratelea.
Si scuze ca nu am lasat asa de repede comm, din cauza ca a trebuit sa scriu la mate, ca aveam 30 de subpuncte, in total. :))

Dar in fine revenim la fic, deci foarte mult mi-a placut idea, chiar foarte mult. Abia astept urmatorul capito, chiar nu mai am rabdare.
Descrierea a fost super, greseli chiar nu ai avut. Pe scurt a fost un capitol pe cinste, l-am sorbit prin citit pe tot. :))

#12
Bietul Caleb...trebuie sa recunosc ca are ceva tupeu sa raman acolo peste noapte. Eu una nu as fi in stare...si uite asa ne dam seama cat de mult tinea defapt la Lucas...sau mai bine zis cat de mult il iubea.
Am sarit un pic de pe scaun cand am citit parte de final cand Lucas se trezeste si il musca...dar sa nu-l omoare k ma apuc eu sa-l bantui...:))
Misto cap...ca de obice dealtfel...astept nextul poop si spor

"Omul este cel mai putin el insusi,atunci cand vorbeste in propria persoana.Da-i o masca si el va spune adevarul."Oscar Wilde
[Imagine: chibi_5001.gif]
, chibi-ul lui

#13
O ma gaaaaaa :O Deci sunt in stare de soc stii tu :)). Imi cerc scuze ca nu am comentat la al doilea capitol dar stii cum e cu lenea asta. So Luca e strigoi xD. Imi plac ideile tale din ce in ce mai mult ^^ Descrierea my dear este foarte frumoasa, nu am ce comenta la ea, naratiunea, idem descrierea. Actiunea nu a fost nici pe departe grabita si dialogul nu a fost sec. Greseli de tastare am vazut dar nu sunt grave asa ca te iarta Mosu xD. Ti-am zis ceva cu ghilimelele :-w. Data viitoare asculta-ma ca fac urat! Siii parca ficul era yaoi din cate am citit eu la titlu? Unde sunt scenele Yaoi? Vreau Yaoi tu nu auzi?:)). So, atat am avut de zis. Astept nextu si nu uita sa ma anunti cand il pui. Buh bye! :*
[Imagine: EnvYQ.png]

#14
Bau:)))Aterziez si eu aici,sis.Sti parerea mea,femeie.Ador focul asta:x Doamne,cat o urasc pe Charoltte asta.Are numele ca aia din H2O.
Bietul Caleb,aoleo Lucas e vampir? S-a sculat din morti si e mai rau ca niciodata:-?? Cam asta e impresia pe care mi-a lasat-o.
Cand apare printu?Da,printul ala frumos...sti tu >:) si cand o sa-l picteze Caleb? 8->
Vreau scene yaoi.Sti,mi-a lasat un gust amar scena dintre Caleb si p*z*a aia,care e o mare tar*a.:)))
Greseli de tastare nu am vazut,nu am cautat....orcum,ai talent :x poate te faci scriitoare,cine stie.....:-??
Grabeste-te cu nextul:x Ti-am mai zis ca asta e preferatul meu?:x Daca nu afli acum:P
Sunt curioasa ce va face Lucas,cum o sa reactioneze Caleb si aparitia printului va fi un adevarat soc,in sensul incendiar.
Am luat soc orcum,sti tu...de atunci.Iti zic pe mess baby:x Nu am sa stric surpriza:-??:)))
Poop:*Love you,yeah.
P.S.Am sa-ti zik tot pe mess ce vreau,daca scriu pe aici.....am sa sochez lumea=)))

#15
Fetele mele, multumesc pentru comentarii >:D< M-am intors si cu o continuare >:D<
ma bucur mult ca va place:*


*
Am tipat speriat, deschizandu-mi ochii de o culoare albastra si cu tente aurii pe margini de parca ar fi fost demonici, intorcandu-mi privirea catre trupul trecut in nefiinta. Avea aceeasi pozitie, de parca ar fi inlemnit. De fapt chiar era... Era trecut in eternitate acum si, oricat de mult m-ar durea, nu avea sa se mai intoarca, nu avea sa-mi mai zambeasca, nu avea sa ma mai ajute cu sfaturi cand aveam o problema, ci va fi doar acolo, in inima mea. Imi parea rau, groaznic de rau, insa asta era, trebuia sa accept adevarul, imi era rau.
Respiram greu si eram ud leoarca. Incepuse, probabil, sa bata vantul, fiindca lumanarile aprinse palpaiau, iar mie imi era frig din cauza stratului fin de transpiratie de pe trupul meu. Spre fericirea mea, ceea ce vazusem cu putin timp in urma fusese doar un vis banal, un cosmar, mai bine zis, datorat imprejurarilor, si anume faptului ca ma aflam in mausoleu cu un mort, intr-un cimitir plin de astfel de lucruri. Probabil si povestile ce se tot auzeau imi alimentau imaginatia. Si totusi lacrimile imi curgeau siroaie pe chip. Plangeam in liniste, fara sa ma auda nimeni, nu ca ar fi putut-o face cineva in acest loc.
Lacrimile continua sa mi se prelinga pe chipul malid, transfigurat in lumina bolnavicioasa a lumanarilor. Ritmul respiratiei mi se accelerase din nou, iar inima isi grabise bataile. Nu stiam ce sa fac, eram ingrijorat. Aceste lucruri nu mi se mai intamplasera niciodata. Ma simteam debusolat si eram si ingrijorat de faptul ca ramasesem in cimitir. Povestile cu strigoi si vampiri se pare ca avusesera un impact mare asupra mea, desi nu imi dadusem seama de asta.
Am privit atent pe fereastra prin care incepusera a se strecura primele raze de soare ale noii zile. Desi nu-l vedeam, stiam ca cerul are acum o culoare sangerie, iar luminile ce se jucau acum in inaltul sau ii dadeau o tenta stranie. Ma intrebam ce era cu visul, ce voia sa insemne. Probabil Lucas vrusese sa imi spuna ceva, poate sa-si ia adio, poate... Multe lucruri mi se plimbau prin minte acum. Nu-mi venea sa cred ca se crapa de zi. Aveam impresia ca trecuse foarte putin timp de cand adormisem, cateva minute, nu atat de mult. Am privit dezorientat in jurul meu, incercand sa-mi dau in continuare seama daca ceea ce vazusem era doar plasmuirea imaginatiei mele sau fusese realitate. Pozitia cadavrului si saninatatea chipului sau imi confirmau insa ca visasem.
Nimic nu arata schimbat, totul fiind normal, sau cel putin asa mi se parea mie acum. Probabil mintea imi juca feste, probabil regretul ca o avusesem chiar pe cea care trebuia sa ii fie logodnica amicului meu, multe lucruri puteau fi clasate in acest sens, insa niciunul nu ma satisfacea asa cum trebuie, sa imi dea o farama de adevar. Continuam sa cred ca fusese o farama de realitate in visul meu, un fel de prevestire, ceva de genul.
- A fost prima noapte, spun in soapta, aplecandu-ma peste trupul neinsufletit al iubitului prieten si sarutandu-i pielea fruntii rece ca gheata. Eram constient ca nu il voi mai revedea vreodata, tronul urmand sa-i fie bagat in piatra mausoleului. Lacrimile care se rarisera pe chipul meu cu putin timp in urma reincepura sa curga iarasi, facandu-mi inima sa mi se stranga parca in piept. Cum putuse Lucas sa-si ia zilele? De ce ma lasase singur si de ce alesese sa moara pentru ceva ce avea sa fie reparat? As fi putut intra eu in puscarie pentru el, as fi facut tot posibilul ca el sa fie bine, numai sa nu isi ia zilele! Dac-as fi stiut la timp...
Eram insa fericit. Putusem petrece prima noapte a lui Lucas printre morti cu el. Nu voise niciodata sa fie singur, asa ca l-am insotit in aceasta calatorie ale carui sfarsit nu aveam sa-l cunoastem niciunul dintre noi vreodata. Deja imi era groaznic de dor de el, voiam sa fie langa mine, sa ne distram ca si pana cum, sa facem orice-i placea lui, sa fac pe Dom Juan si sa ii cuceresc fetele pentru ca, mai apoi, el sa profite de trupul lor. Voiam orice, numai el sa se intoarca, ceea ce nu ava sa se intample vreodata.
In ciuda faptului ca Lucas era fiu de nobil, pe cand eu... Eu eram doar un simplu baiat din popor, el ma iubise. De cand ne cunoscusem intaia oara, cu mult-mult timp in urma, fusesem de nedespartit. Legatura dintre noi fusese atat de stransa incat avusesem momente in care simtisem ceea ce se intampla unul cu celalalt. Iubeam asta la noi doi. Stiam... In momentul in care el isi luase zilele, eu simtisem. O durere surda in piept ma facu sa imi dau seama ca lui i se intamplase ceva rau. Ramasesem fara respiratie pentru cateva minute, plamanii parca refuzau sa-mi ia aer, narile mi le simtisem pline cu un lichid murdar, trupul era supus unei presiuni uriase... Apoi situatia se agravase, fiindca ma duruse ingrozitor. Nu intelegeam ce fusese, insa stiam ca i se intamplase ceva rau lui.
Nici nu stiu cum am ajuns in acel loc atunci. Simteam ca nu ma tin picioarele, vedeam incetosat, imi venea ameteala si multe lucruri ma impiedicau sa gandesc normal. Cand i-am vazut atunci trupul fara viata... Am cazut in genunchi. Cerul imi cazuse parca in cap, iar pamantul imi fugise de sub picioare. Tremuram din toate incheieturile, parca as fi fost curpins de friguri, iar el statea acolo, cu ochii deschisi, fixand un punct fix din aer. Licarirea vietii din ei disparuse de putin timp, acum ramanand sticlosi. Ii vedeam parca rotindu-se. Doream sa ii aud vocea dulce sau sa-i vad buzele cum imi mimau numele cand ne jucam, doream sa il vad miscandu-se. Insa nu, el statea acolo, lipsit de cel mai de pret lucru: viata.
Imi venea sa urlu si nu puteam, sa plang si tot nu puteam. Ceva ma impiedica. In cele cateva zile cat fusese tinut in casa, dupa traditie, il simtisem langa mine. Nu trupeste, ci sufleteste. De cateva ori mi se paruse chiar ca ii aud vocea cum imi soptea numele, alte ori am simtit o atingere rece sau un suflu de gheata. Stiam ca el e inca acolo, asteptand parca ceva. Simteam insa ca ma protejeaza si nu trebuie sa ma tem deloc de el, fiindca era cu mine doar pentru binele meu. De cand fusese dus in cimitir nu il mai simtisem. Parca disparuse, parca fugise de langa mine. Speram ca si-a gasit linistea si e fericit acolo, intr-un loc mai bun.
M-am ridicat in picioare si am depus un al doilea sarut, de data aceasta pe buzele lui Lucas. Erau reci cum nu mai fusesera niciodata. Nici macar in iarna in care fusese cel mai frig, iar noi merseseram la colindat, nici macar atunci nu fusese atat de rece. Atunci ne sarutasem de curiozitate si din greseala, fiindca el cazuse peste mine, in zapda de peste un metru, si buzele inghetate ale sale se lipisera de ale mele. Convenisem sa uitam incidentul si nu pentru faptul ca realizam ce ar insemna asta, ci doar pentru ca eram niste baietei rusinosi. Acum insa, sarutul dat era solemn. In gandul meu ii jurasem prietenie eterna. Speram din suflet ca el, Lucas, sa nu ma uite vreodata si ca ne vom reintalni candva, in Cealalalta Lume.
Am pus inapoi capacul cosgiugului, apoi am iesit din mausoleu, inchizand usile masive si continuand sa plang. Nu avea niciun rost sa-mi mai opresc lacrimile acum, fiindca orice as fi facut, Lucas nu s-ar mai fi intors. Imi ramasesera doar amintirile cu el, doar clipele petrecute impreuna, doar zambetul sau sau vocea suava cand stateam pana noaptea tarziu, scriind sau citind la lumina lumanarii. Am iesit de pe aleea secundara a cimitirului, pasind agale printre atatea cruci si ajungand pe cea principala, ce ducea spre usa de la intrare. Desi inca nu se ridicase soarele, cerul avea aceleasi tente sangerii care ma fermecau. Fiecare lucru imi aducea aminte de bunul meu prieten. Candva statusem impreuna si privisem rasaritul, depanand amintiri si povestind primele noastre aventuri cu fete sau femei. Subiectul nu ne mai facea sa ne rusinam atunci, devenisem mai maturi.
Am pornit agale spre casa, obosit din cale-afara. In ciuda faptului ca dormisem aproape toata noaptea la mausoleul iubitului meu prieten, eram extenuat si secat parca de puteri. Voiam sa ajung acasa si sa ma intind in pat, insa mai aveam de parcurs o buna parte din aleile orasului pustiit. Abia acum incepusera cei cativa lucratori pe la nobili sa iasa din case si sa se indrepte catre muncile lor. Bunica trebuia sa se afle si ea printre ei, fiindca lucra la un conte venit de curand in aceste locuri. Nu il cunosteam si nici nu aveam de gand sa fac asta vreodata, nu imi pasa unde lucreaza ea, pentru mine contau artele. Traiam si de pe urma platii ei, dar si de pe urma vanzarii tablourilor mele, fiindca eram mictor si eram des cautat de diferite persoane spre a le pune pe panza protretele sau unele peisaje.
Bunica tocmai iesea in momentul in care eu am ajuns acasa. Eram trist si plansesem.
- Caleb, e totul in regula? ma intreba cu vocea ei blanda, sarutandu-ma pe frunte, asa cum facea cand eram mic. Am dat afirmativ din cap, dupa care, urandu-i o zi buna, am urcat in mansarda mea. Mi-am aruncat hainele pe podea, aruncandu-ma apoi in patul meu. M-a trecut un fior in momentul in care am inchis ochii, iar apoi l-am simtit pe Lucas, bunul meu prieten. Era cu mine in camera si ii simteam ochii atintiti asupra mea, insa nu indrazneam sa ii deschid. Nu-mi era frica de el, stiam prea bine ca nu e aici pentru a-mi face ceva rau, insa ma temeam ca daca voi incerca sa il privesc el va disparea, iar eu voi continua sa plang.
In scurt timp am cazut intr-un somn adanc. Inca ii simteam prezenta acolo, in camera mea, si eram fericit. Am murmurat ceva in somn, apoi am cautat plapuma, insa, negasind-o, am renuntat si m-am facut ghem pe suprafata moale. Atunci, o mana nevazuta o aseza peste mine, iar o atingere calda ma facu sa scot un nou scancet si sa-i pronunt numele prietenului meu...
"Iadul e gol si toti diavolii sunt aici. " (W. Shakespeare)

Blog:
Codul Cuvintelor | L'art de L'amour

#16
Ehh in sfarsit am terminat ^^". Ce capitole faci my dear. Gigantice fata de ale mele pot zice. M-ai socat cu ultima parte zau. Las ca am eu o viziune de ce se va intampla in capitolul urmator >:). So, sa revenim. Descrierea a fost frumoasa si in cantitati foarte mari exact asa cum imi place mie. Naratiunea este la fel de frumoasa ca descrierea, actiunea nu a fost deloc grabita. Imi place cum decurge. Leeent si frumos. Dialogul... au fost doua replici. Se pare ca nu sunt singura care nu prea pune dialog :)). In concluzie dialogul nu a fost sec. Greseli de tastare am vazut doar doua dar nu sunt grave. Sincer, daca scriam eu un capitol la fel de mare, mai putin de cinci greseli nu erau. Se pare ca esti atenta cand scrii ;)). Imi place asta. So, ce as mai putea zice in afara ca imi place si ca astept nextul? Deci te rog sa ma anunti cand il pui. Oricum o faceai dar nah... Buh bye! :*

Prima >:)
[Imagine: EnvYQ.png]

#17
Oh Doamne! De ce a trebuit sa fie un vis ?! o.O
Gaby, ma uimesti pe zi ce trece. >:D<
Nu stiu de ce a mai aparut si Charlette aia in peisaj, din nou. Ea crede ca il poate face sa uite de Lucas. Imposibil [-(
Si revenind, ai lasat o umbra de mister in urma, fato. Ce-i cu mana aia din final? Chiar sunt curioasa, dar cel mai mult, sunt nerabdatoare sa aflu ce se va mai intampla. ^^ Draga mea, iti urez tot succesul din lume! Mai vb la urmatorul capitol :]

#18
Multumesc pentru comentarii, fetele mele >:D<
Am venit :x


*

- Caleb, am treaba cu tine! sitrga bunica de jos. Eu, care ream la mansarda mea, m-am imbracat rapid intr-un capod gros si am coborat la ea. Ma intrebam ce vrea acum, eram curios. De obicei nu-mi cerea ajutorul decat daca era ceva foarte important, altfel nici nu se deranja ea sa ma cheme s-o ajut, trebuia s-o intreb eu si sa insist. Femeia asta ma iubea ca pe ochii din cap si ii eram recunoscator ca ma cresscuse.
- Da? am intrebat cascand, dupa care i-am urat un calduros '' Buna dimineata '' si am sarutat-o usor pe frutne. Mi-a zambit dulce si m-a sarutat la randul ei, apoi imi ura si ea '' Buna dimineata '' si, dandu-mi la o parte parul blond si ciufulit din ochi.
- Caleb, dragul meu, rosti femeia apoi, contele de Lioncourt doreste sa-i faci portretul lui si logodnicei sale.
Am ramas uimit in momentul in care am auzit acest lucru. Mai fusesem cautat de diferite persoane, insa niciodata de un conte, cu atat mai putin de unul asa de bine cunoscut. Chiar imi suradea ideea de a ajunge sa ii fac un portret, fiindca visam sa ajung departe cu talentul meu si eram constient ca, pentru asta, am nevoie de o persoana care sa ma ajute. Pana acum, acea persoana fusese Lucas. Acum insa trebuia sa caut alta persoana, si deja imi venise ideea de a ma imprieteni cu acest conte de Lioncourt, care imi imaginam a fi un batran care abia isi tarsie picioarele si s-a logodit cu o fata tanara si frumoasa, cum se intampla deseori in aceste timpuri.
- Cand asta? intreb trezit din visare si adresandu-i un zambet sincer bunicii mele scumpe, care avea sa ma ajute sa fac ceea ce imi doresc. Ma bucuram ca ma recomandase acestui om.
- Astazi te asteapta, dupa-amiaza. Iti va da el mai multe detalii cu privire la desenele pe care urma sa i le faci. Am sesizat imediat faptul ca a zis nu doar un tablou, ci mai multe. Am tacut din gura, continuand sa ascult ceea ce are de spus. N-a mai continuat insa, ci m-a imbratisat strans.
Dupa ce am mancat nitel, mi-am facut toaleta si apoi, imbracat frumos, subire, mi-am luat panza si culorile si am plecat catre rau, fiindca doream sa pictez peisajul acela ce ma fermecase de mult-mult timp. Era o apa limpede in care cerul albastru si plin de nori pufosi se oglindea. In jurul acestuia, pe maluri, se aflau salcii batrane care isi aplecau pletele lungi peste suprafata de oglinda. Unde raul se rotea, facand o curba interesanta, era un cires ale carui flori isi scuturasera petalele roz pe apa. Arata magnific, asta era ceea ce vreau sa desenez, plus ca in spate se vedea malul celalalt, fiindca raul se unea cu un altul, rezultand un singur brat din cele doua. Frumusetea peisajului ma acaparase acum mult timp.
Ajuns acolo, in locul in care eu si Lucas pierdeam timpul in trecut, am aranjat ustensilele si mi-am dat bluza jos, ramanand intr-o camasa subtire din cauza caldurii. Ma aflam la umbra si in apropierea apei, ceea ce facea sa fie ceva mai racoare, insa tot am facea sa-mi fie cald. In apropiere se afla un izvoras frumos de unde puteam bea apa. In ciuda faptului ca era doar primavara, caldura dogoritoare nu se lasa asteptata, aflandu-ne in luna mai. Am ramas uimit in momentul in care am vazut o umbra dupa o salcie, disparand, strecurandu-se printre celelalte salcii, apoi i-am pierdut urma.
Eram cat se poate de sigur ca acela nu e un om, ba chiar ii simteam prezenta lui Lucas, insa ceva mai departe de mine. Nu ma temeam, doar ca inima imi fusese cuprinsa de dor. Am vrut sa-l urmez, insa stiam ca nu aveam de ce sa o fac si poate l-as fi suparat si n-ar mai fi venit. Ma asteptam sa vorbim dupa ceva timp. Gandeam ca poate sunt nebun, sau daca nu sunt nebun, atunci aia chiar e fantoma lui Lucas. Nu incercam sa ma mint ca e totul bine, mai vazusem si cand eram mic persoane pe care ceilalti nu le vedeau. Bunicul meu ma obligase intr-o zi sa blochez viziunile acelor oameni nevazuti pentru ei si asa facusem pana in acel moment, cand il vazusem pe Lucas.
Am inceput sa fredonez o melodie, luand pensula si apa intr-un pahar vechi si incepand sa pictez ceea ce vedeam. Lucas era din ce in ce mai aproape si, cu fiecare pas pe care il facea spre mine, simteam si o adiere usoara. Pletele salciilor incepura sa se legene usor, iar vantul imi gadila pielea fina, jucandu-se in parul meu blond. Ochii mi-au cazut ceva mai tarziu pe soarele ce incepuse sa isi schimbe pozitia, sa coboare, dandu-mi de inteles ca se apropie ora patru, cand ma hotarasem sa ma duc.
Desenul il terminasem, spre norocul meu, fiindca eram iute de mana. Desigur, mai aveam de lucrat la el, insa culorile de ulei imi permiteau sa revin asupra lor, fiindca nu se uscau o buna perioada de timp. Fericit, mi-am strans lucrurile si am pornit catre locuinta contelui de Lioncourt, un conac impunator. Nu se afla departe de locul unde eram eu, asa ca am ajuns in mai putin de un sfert de ceas. Am intrat in curtea mare si plina de flori, lasandu-ma imbatat de mirosul incantator. Un servitor a aparut in fata mea, graind usor:
- Domnisorul Caleb? Eu am dat afirmativ din cap. Sunteti asteptat de contele de Lioncourt. Se afla in gradina din spate, imi spuse si ma conduse in acel loc. Am ramas cu gura cascata sa-l vad pe contele de Lioncourt: un tanar inalt, cam de douzeci si ceva de ani. Avea parul negru si lung, prins intr-o coada la baza gatului, ochii de un negru abisal si trupul bine sculptat. Puteam spune foarte clar ca asta chiar era un barbat foarte frumos.
- Buna ziua, spun incet, cu voce stinsa. Contele de Lioncourt era chair un barbat impunator. Se uita la mine, analizandu-ma parca. Imi zambi atent, dupa care imi raspunse la salut si, intinzandu-mi mana, imi spuse:
- Eu sunt Eric.
- Caleb, incantat, domnule Eric.
Auzind ceea ce am spus, contele se puse pe ras, dupa care, stergandu-si o lacrima din coltul ochiului, imi ceru sa-i spun simplu Eric, nu '' domnule '' sau '' conte '' sau mai stiu eu cum. Am inceput sa vorbim multe lucruri. Se interesa mult asupra vietii mele, insa oricum o cunostea pe bunica, asa ca stia oricum destule despre mine.
- Iti pot vedea desenele? ma intreba zambind, privind insistent asupra foilor mele.
- Ah, sunt doar schite, dom... Eric, dar da, sigur ca le poti vedea.
Contele zambi si ramase uimit cand vazu ce talent am la a desena. Ma felicita alegandu-si cuvintele atent, dupa care ma intreba:
- Pot vedea acea panza?
Am dat afirmativ din cap si i-am intins noul tablou pe care il pictam, inceput abia cu putin timp in urma. Se minuna si de data asta, dupa care imi ceru:
- Crezi ca mi-ai putea desena si mie asa minunatii?
- Sigur, spun incet, rosind in obraji datorita atator complimente pe care mi le tot facea. Spuneti-mi...
- Nu-mi vorbi protocolar, Caleb, te rog. Suntem tineri, nu trebuie sa facem asta, in ciuda faptului ca ne purtam respect.
- Bine, Eric. Deci, spune-mi cum ai vrea sa arate tabloul tau si al logodnicei? Spunand acestea, l-am fixat cu privirea, asteptand raspunsul sau. Un servitor se apropie de noi, cerandu-ne politioc sa intram in casa, fiindca se apropia furtuna. Abia acum mi-am dat seama cat de intunecat e cerul, iar noi, aflandu-ne la umbra unor copaci desi, nu realizasem asta.
Mi-am strans schitele si desenele si am pornit catre casa. Eric imi puse mana pe talie, indemnandu-ma sa intru, fiindca incercasem sa-i dau lui voie sa intre inainte, insa nu accepta. Ma conduse catre camera sa si le ordona servitorilor sa nu ne deranjeze, dupa care inchise usa si, deschizand usa de la balcon si iesind acolo.
- Lasa-ti desenele pe masa si alatura-mi-te, imi spuse usor si imi zambi.
I-am zambit si eu si am iesit in balcon, privind cerul cenusiu acum. Eric expira aerul si spuse:
- In curand aerul se va racori... Se intoarse in acel moment spre mine si adauga cu zambetul pe buze: Ar trebui sa ne cunoastem mai bine! imi spuse si isi puse mana pe umarul meu.
"Iadul e gol si toti diavolii sunt aici. " (W. Shakespeare)

Blog:
Codul Cuvintelor | L'art de L'amour

#19
Gabi, scuze ca nu am lasat comm si la celalalt capitol.
Insa sa stii ca l-eam citit pe toate, chiar si pe ultimul.
Imi plac foarte mult. :X:X
Tu si modul asta al tau de a scrie, mereu ma lasi pe aici surprinsa. :*

Capitolul asta a fost misterios, deci se putea sa fie Lucas acolo dupa salcie ?
Asta chiar ca vreu sa stiu. :X
Iar contele ala, hmm.. ciudat .. sa se cunoasca mai bine, eu nu am inpotriva, dar parca ghicesc ce are sa se intample in urmatorul capitol. :))

Scuze ca nu prea am commul mare, dar ce pot spune ca toate capitolele imi plac, faci o treaba buna, mereu ma uimesti cu ideeile tale. :X

#20
"ream" - "eram"
"chair" - "chiar"

Ce putine greseli! O.O
>:D<
Pai ma bucur ca ai postat. :] Faza cu acest conte chiar ma incanta, adica poate fi un posibil iubit pentru Caleb. :X Bineinteles, nu spun prostii, am vazut clar [ eh, ma rog, am citit ] ca Eric se cam da la Caleb. I mean... Ce-i cu atatea complimente, de ce l-a luat de talie si i-a pus mana pe umar ? Plus ca eu nu ma asteptam sa fie un conte atat de tanar. :]]
" Ar trebui sa ne cunoastem mai bine! " - Aham, si eu sunt de parere cu asta. >:)
My dear Gab, te astept cu nextul. Bye bye! ^^




Utilizatori care citesc acest subiect:
6 Vizitator(i)