Cand viata se complica

[Miss M]

Multumesc pentru comentariu :*. Ideea e ca eu aveam pregatite si urmatoarele 10 capitole si incerc sa le modific pentru a avea mai multa descriere, daca imi iese asta e alta poveste. :))

Capitolul IV

Am mers sa fac un dus inainte de culcare. Aveam nevoie sa ma relaxez. Muschii imi erau prea incordati. Las picaturile de apa sa curete evenimentele de azi. Aud batai in usa.
- Cine e?
- Eric.
- Intra.
Cabina de dus era opaca, deci nu ma putea vedea. Oricum, nu era genul de om care sa intre peste tine. Aveam incredere oarba in el pentru ca stiam ca o merita.
- Nu stau mult. Trebuie sa ma pregatesc de culcare.
- Bine.
- Elizabeth, in legatura cu Alex care “explora orasul”…
- Ce-i cu el?
- Te cauta disperat. As fi venit eu, dar mi-a luat motocicleta.
- Poftim?
- Credeam ca te-ai prins.
Intr-adevar, ma prinsesem. Dar refuzam sa cred. Nu-mi placea ideea ca acelui baiat sa-i pese catusi de putin de mine. Ii pasa, si asta era o problema in plus. Eram colegi de camera si nimic mai mult.
Usa baii se deschide iar. Ala e Alex. El nu ar bate cu siguranta.
- Hei, se si anunta ocazional! i-am strigat nervoasa.
- Serios? Nici nu stiam ca esti acolo.
- Ma rog… Ai grija pe unde calci, gresia este…
N-am apucat sa inchei propozitia. Bufnitura a zguduit casa. Ma asteptam la asta oarecum, desi nu parea prea neindemanatic. M-am infasurat in halat si am scos capul afara.
- Sunteti bine?
- Vom supravietui.
- Vorbeam cu Eric.
- Vorbeai la plural.
Alex a ramas intins, ignorand incercarile fratelui sau de a-l ridica. Era chiar amuzant sa-l vad intins. Parea mai vulnerabil, ceea ce imi dadea o senzatie de superioritate in fata lui.
- Ce faci acolo? l-am intrebat nedumerita. De ce nu te ridici? Daca s-o fi ranit? am continuat in minte.
- Ma uit la tine si realizez ca mai bine raman aici, desi nu va fi prea placut.
In clipa aceea am observat ca am o pozitie foarte instabila, dar era prea tarziu. Piciorul mi-a alunecat si am cazut fix peste Alex. A inceput sa rada, spre rusinea mea. Stupida, stupida, stupida! Nu pot sa cred ca am picat asa, ca proasta. Ma simt penibil.
- Ti-am zis eu. Cum ai supravietuit atatia ani?
- Simplu. Aveam camera mea, baia mea… A, si nu stiam cat e de urata viata.
M-am ridicat ajutata de Eric. Am iesit val-vartej, mergand in camera. Mi-am gasit pijamalele preferate in dulap. Ma pregateam sa ma imbrac. Nu vroiam sa-l vad. Hotarasem sa-i dau o sansa, doar ma salvase, dar era nesimtit. Desi, daca nu imi amortiza caderea…
- Ce ai vrut sa spui mai devreme?
Tipatul meu a fost atat de strident incat a trezit tot cartierul. I-am auzit pe Eric si pe mama la usa.
- A vazut un gandac, nimic mai mult, le-a explicat Alex. Apoi a intrat iar in camera. De ce ai tipat asa?
Chiar vazusem un gandac. Unul de 1 metru si 80 de centimetri, dar totusi un gandac.
- Nesim… Eram dezbracata, geniule!
- Si?
Doamne! Baiatul asta chiar este sub orice critica. I-as trage o palma, dar nu am chef sa vada mai mult.
- Deci n-as fi prima pe care o vezi. Am sau nu dreptate?
- N-ai.
- Minti. Stiu ca trebuie sa impart locul asta cu voi, dar am dreptul la intimidate in propria locuinta.
L-am auzit intorcandu-se. Mi-am dat ochii peste cap in timp ce am dat dezaprobatoare din cap. Mi-am luat pijamalele, apoi m-am intors spre el si i-am zis ca sunt gata. S-a uitat la mine, desi parea ca priveste prin mine. Am iesit din camera, inchizand usa. Privirea aia era prea patrunzatoare.
- Wow.
Wow? Ce exclamatie mai e si asta? L-am auzit respirand greu. Daca avea vreo problema? Am dat buzna si l-am vazut in acelasi loc, privind in gol. S-a uitat nedumerit la mine. Acum urma sa ma fac de ras. Ma obisnuisem.
- Eu… am uitat ceva. Peria. Uite-o!
- Lizzie…
S-a uitat in ochii mei. Nu! Acea privire pe care o urasc…
- Alexander, fa-mi un serviciu si lasa-ma in pace. Pentru totdeauna!