Cand viata se complica

[Leontina]

Noroc ca trec des pe la sectiunea de proza, pentru ca cineva a uitat sa ma anunte :-W
Dar revenind, cred ca asta e cel mai bun capitol de pana acum. Ai transmis foarte bine ceea ce simtea ea legat de faptul ca fusese abandonata de cei doi acolo si pentru faptul ca ii inscenasera totul. De ce o facusera, sper sa aflu ca devine deja prea interesant totul. Cel mai uimita cred ca am ramas cand ai spus de profesorul de matemtica. Ce legatur o avea el cu toate astea? A da, si tot mai trebuie sa explici ce sunt cei doi de fapt, pentru ca eu am in continuare banuiala ca sunt vampiri, desi in anumite situatii nu am mai fost sigura. Oricum sper sa fie o explicatie buna pentru toate astea.
Dar cred ca te-am laudat cam mult, asa ca acum o sa trec la greseli.:)) Sa nu ti se urce la cap. Ai vreo doua de tastare, dar nimic grav.
O chestie pe care am observat-o: La naiba-n praznic. Cred ca expresia corecta era alta, dar poate special ai pus-o asa, sa nu se sperie lumea :)) Puteai sa pui expresia originala daca puneai si un avertisment inainte de capitol, dar nu e cel mai important lucru deci trecem peste.
Cifrele scrie-le cu litere ca e mai frumos asa si cred ca e si mai corect de altfel. Vad ca insisti sa pui mai multe litere cand e vorba de o mirare, deci nu te mai bat la cap cu asta.

In concluzie a fost un capitol destul de bun si cred ca vei ajunge curand in miezul povestii, ca sa zic asa. Cam atat am avut de spus, mult succes in continuare. Iar data viitoare nu uiat sa ma anunti si pe mine...

[Miss M]

Multumesc pentru comentariu!:* Repica am pus-o intentionat asa si vreau sa mentionez ca nu sunt vampiri. S-ar fi abtinut ei la o fata ca Lizzie? :> Oricum, capitolul acesta e putin nefinisat, nu am apucat sa-l aranjez prea bine. Enjoy! >:D<

Capitolul XV

Cand m-am trezit? Habar n-am. Ma uit pe geam( De cand devenise rotund?). Realizez ca suntem intr-un avion. Avion? Cum am ajuns aici? Alex inca doarme, la fel si…moment in care imi inghit nervii… Eric. Doar profu’ e treaz. Acum pot obtine cateva raspunsuri. Raspunsuri vitale pentru mine.
- Era mai usor sa te luam de la spital decat de acasa. De-asta au facut tot circul cu lovitura.
Scurt si sec. Il analizez pe nenea Andrew din cap pana-n picioare. Cred ca tipul omoara salile de fitness. Ochii lui, mici si caprui, sunt in contrast cu obrajii proeminenti. Parul lung si negru e prins intr-o coada. Are o figura grava, ca la armata. Tricoul ii scoate in evidenta musculatura.
- Si unde naiba vreti sa ma duceti?
- Undeva.
Misterios. Deci nu m-au salvat ca le era dor de mine. Nu! Trebuiau sa ma duca “undeva”. Incerc sa imi abat gandul de la detalii, ca sa nu ma sperii de posibila continuare a acestei calatorii. Hotarasc sa o sun pe Lilith, uitasem de ea in ultimul timp si regretam. Imi era prietena de la gradinita si era singura cu care ma intelegeam la scoala.
- Neata, somnoroaso.
- Somnoroasa? E 5 dimineata!
Ups, am uitat de fusul orar. Vina mea.
- Tu ai voie sa suni de la…
-…spitalul de nebuni? Nu. Am evadat.
Spusesem asta atat de calm, ca si cum fusese ceva firesc. Am chicotit. Doar eu stiu ca e perfect normal sa scapi dintr-un loc unde n-ai ce cauta? Deci toata scoala era informata de expeditia mea. Probabil ca Lilith era socata. Nu ma intereseaza, o sunasem cu un scop si aveam de gand sa imi pun planul in aplicare.
- Complicata treaba. Oricum, nu cred ca esti nebuna.
- Serios? Nici eu. Auzi, cu sobolanul de Kenny ce s-a mai intamplat?
- Dupa accidentul ala grav e inca imobilizat. Se zice ca s-a lovit destul de urat.
- Ala n-a fost un accident.
Inchid imediat, ca sa las acea urma misterioasa. Deci nenorocitul era inca in spital. Zambesc diabolic. In momentele alea, chiar aratam ca o evadata dintr-un lagar de exterminare. Ceea ce si eram, la drept vorbind. O saptamana poate schimba un om. Iar eu sunt exemplul in carne si oase.
- Aterizam in Anglia in 30 de minute.
Vocea stewardesei imi rupsese sirul gandurilor. Aterizam in Anglia? Aici lucreaza tata. O fi avand vreo legatura cu toata povestea asta? Trebuie sa sintetizez ceea ce am trait pana acum, poate deslusesc misterul.
Au aparut gemenii si am simtit ca ii stiu de-o viata. Sunt foarte puternici si ageri. Unul mi-a zis ca ma place si au avut grija sa uit. Nu le-a mers si, ca sa nu-i pot opri cand incercau sa plece, au avut grija sa se creada ca n-am toti boii acasa. Desi probabil nu vroiau cu adevarat sa se creada ca sunt nebuna. Pentru ca, la o saptamana distanta, sa apara noaptea la un geam aflat la etajul 2 si sa ma ia cu ei si cu proful de mate(ciudat om) in Anglia! A, si mai era si usa aia trantita, probabil de la vant. Prea complicate saptamanile astea. Acum speram doar sa merg intr-un loc comod si sa dorm bine. Dar cu siguranta nu o sa am timp de dormit.
As putea presupune ca tata vrea sa ma vada si ca a planuit “rapirea”. Desi putea veni el la mine. Varianta asta se clatina. Dar care mai exista? Niciuna, cred.
Ajungem pe aeroport. Andrew ii trezeste pe gemeni, mie mi-e prea lene. Ador pacatul asta. Desi, recunosc, imi surade ideea de a le arunca apa rece in cap. Oare vom lua taxiul? Masina neagra ramasese in America. Baietii iau bagajele in timp ce eu pierd vremea nepasandu-mi ca toti oamenii ma privesc speriati. Sa-mi inchipui: parul ciufulit, fata palida, cearcanele, camasa aia larga, branula si pantofii inexistenti. Eram bine!
- Cred ca arat ca o nebuna.
Constat asta pe un ton fals, trist. Sunt curioasa daca ma va lua peste picior, ca de obicei.
- Da, arati.
Exact cum ma asteptam de la el.
- Doar pana te privesc in ochi. Cand ii vad, albastrii si limpezi, ca cerul intr-o zi senina si… minunata, se vede ca esti perfect normala.
Raspunsul lui Alex imi atinge inima, ma face sa rosesc, in timp ce-l privesc adanc cu ochii pe care ii place atat de mult. Oare ce e sentimental asta? L-as putea privi asa o vesnicie. As vrea sa-l iau in brate, dar ma opreste nemernica aia de branula. Sa o smulg! Gata, e mult mai bine. Acum chiar aratam ca o bolnava mintal. Asta e pentru toti dusmanii mei, sa moara de oftica! Pacat ca nu ma vede niciunul, dar…
Inaintam spre o masina rosie. Simt asfaltul rece sub talpi, senzatie care ma infioara. Cat despre masina… Si asta are geamurile fumurii. Pai ori o facem cum trebuie, ori n-o mai facem deloc! La volanul asteia cine o fi? Stai sa ghicesc: profa de engleza. Aveam o vaga presimtire legata de ea, inca de cand vazusem BMV-ul. Intram in vehicul. Bai nene, chiar era profa de engleza! Nu cred asa ceva. Casc gura cat sa pot inghiti o casa si ma holbez nu tocmai politicos. Reusesc sa imi adun puterile, indrugand in barba:
- Ce se petrece aici?
- Intra in masina si dupa discutam.
- Nu ma misc d’aci pana nu imi spuneti ce-i cu profesorii si ce cautam in Anglia!
De data asta am vorbit tare, ca sa se vada cat sunt de hotarata. Ce urmeaza, profesoara de geografie? Sau proful de sport? De ce san u aducem toata scoala aici?!
- Lizzie, ai incredere.
Puteam sa mai am incredere in tine, Alex? Puteam sa mai am incredere in cineva, dupa ce mi-ati facut? Sunt inconjurata de tradatori. Da-o incolo de incredere! Mi-e frica pentru viata mea, desi stiu ca daca vreti sa ma omorati, o puteati face si in America. Dar sentimentul de neincredere nu dispare. Daca o sa ma lasati uitata undeva, intr-o padure?
Am urcat in masina, tematoare. Gandeam cateva detalii. Probabil acum vom merge intr-un loc nebanuit, vreo agentie secreta, ceva. Deja nu ma mai impresioneaza nimic. Cel putin asa cred. Sunt prea curioasa ca sa ma mai sperii acum.
Si totusi…

[Leontina]

Mersi de anunt :* Sunt aici gata sa comentez.
Cred ca te-am laudat cam mult data trecuta, ca acest capitol nu a fost la fel de bun. Dar nimeni nu e perfect, deci se mai fac si greseli. Tuturor ni se mai intampla.
Incep cu ceea ce m-a deranjat cel mai mult:

E: Neata, somnoroaso.
L: Somnoroasa? E 5 dimineata!
Ups, am uitat de fusul orar. Vina mea.
L: Tu ai voie sa suni de la…
E:…spitalul de nebuni? Nu. Am evadat.

Sa nu mai faci asta. Astfel de lucruri se fac in piesele de teatru nu in proza. Tu ar fi trebuit sa pui semnele de dialog, asa cum ai facut si pana acum. Si apropo de dialog au fost anumite chestii, ca aceasta discutie, spre exemplu, care ar fi putut fi inlocuite cu naratiune. Parca ar fi fost mai bine asa. Nu mi s-a parut sufiecient de importanta discutia deci se putea trece mai repede peste ea.
Descrierea a fost buna, iar actiunea s-a desfasurat bine, nici repede, nici incet.
Ai cateva greseli de tastare, dar nimic dramatic.
In rest mi s-a parut destul de interesant. Acum chiar ca m-ai fcut curioasa. Iar daca tatl ei chiar are legatura cu tot ce se petrece, as cam avea eu o idee despre ce este vorba. Dar voi afla in curand banuiesc.

Cam atat, astept continuarea si sper ca nu te-a deranjat ceva din comentariul meu.

[Miss M]

@ Leontina, nu m-a deranjat nimic, criticile sunt mereu bine-venite. >:D<


Capitolul XVI

- Eu nu mai pot sa tac.
Replica in sine ii denunta continutul. Stau pe bancheta din spate, holbandu-ma pe geam. Imi vine sa-l lovesc pe Eric, care zambeste vag amuzant de ceea ce tocmai am spus. Desi nu las sa se vada asta, ultima saptamana si-a pus amprenta pe mine. Simt nevoia unei companii, a unui om care sa nu ma lase singura. Nu as mai suporta sa raman izolata nici macar o clipa.
- Are tata vreo legatura cu asta?
Stupida intrebare. L-am auzit pe Andrew injurand printre dinti. Care e problema lui? Apoi realizez ca cei doi baieti nu imi vorbisera despre familia lor niciodata. Poate era un subiect tabu. Si eu il abordez. Poate se intamplase ceva cu ai lor, ceva rau.
- Nu, n-are nicio legatura.
Alex a zis cuvintele astea tremurat. Ce prostie facusem? In tonul sau se citea tristetea. Pai, acum ca am infipt cutitul in rana, trebuie sa-l scot pe partea cealalta. Indiferent cat de tare doare.
Nu! Eu nu sunt asa. Dar curiozitatea se zbate, vrea sa se aline. Ma las peste geamanul cu ochii calzi. Asa, curiozitatea va fi inlocuita de suparare. Este rece, exact cum ma asteptam. Ma priveste nedumerit. Fata aceea face milioane! Ii arunc o uitatura scurta, apoi inchid ochii. Bratul imi pulseaza dureros. Ma uit spre semnul lasat de branula. Imi amintesc iar de locul ala groaznic. Imi sterg piaturile de sange cu maneca “rochiei”.
Imi ridic ambele maini si le cercetez pe rand. Incheieturile sunt vinete. Ma legasera. Nu imi puteam imagina cat de turbat sa fie un om ca sa fie nevoie sa-l lege. Le spusesem asistentelor ca sunt cat se poate de normala, dar atunci cand izbucneam brusc in plans credibilitatea mi se spulbera. Nu ca ar sti ele prin cate trecusem eu si cum ajunsesem acolo, dar in zilele noastre toate cartile se judeca dupa coperta.
Sunt prea concentrata pe acele amintiri. Nu il vad pe Eric cand imi ia mainile si mi le lipeste de fata lui. Vrea sa mi le sarute, dar il opresc.
- Ultima data cand ai facut asta mi-ai schimbat viata.
Zambeste trist. Intoarce capul, dar e prea tarziu. Zarisem lacrima aceea hoinara, ce isi incepuse coborarea. Mi-e mila de el. E framantat de ceea ce facuse. Imi pun palmele pe obrajii lui si il intorc hotarata. Ii sterg picatura de apa sarata ce ii umezise chipul. Ma priveste cu ochi mari si rugatori. Isi pune mainile peste ale mele si apasa. Sunt calda si asta il calmeaza. Ii zambesc bland. Continua sa ma priveasca. Acelasi verde intens si tulburator, cu reflexii calde. Parca asteapta ceva de la mine.
- Te iert.
Fata i se lumineaza deodata. Se simtea mai bine. Sunt un inger, ce sa-mi faci? Am spus din inima acele cuvinte. Il vad pe Andrew zambind. La asta nu se asteptau. Aratam fioroasa, nu ma mira ca parerea pe care le-o lasasem nu era cea mai buna. Ma apropii incet de Eric. Fetele noastre aproape ca se ating. Il sarut pe ambii obraji. Ma trage langa el. Inchide ochii si ma imbratiseaza. E fericit. Priveste cerul cu un zambet multumit pe fata.
- Dar eu?
Ma bufneste rasul. “ Si bestia prinse a vorbi.”. Alex ma priveste cu fata clasica de catelus plouat. Vreau sa fiu rea. Ma intorc spre el si ii cuprind fata cu mainile. Ma uit adanc in ochii lui, de care nu ma mai temeam. Verdele inghetat ma fixeaza, curios. Ma apropii usor. Il sarut pe obrazul stang, apoi il privesc din nou in ochi. Il sarut si pe obrazul drept. Imi duc mana pe spatele lui, aducandu-l mai aproape. Constiinta mea urla un “Nu!” hotarat, dar nu o ascult. Ii presez buzele cu ale mele. Doar cateva secunde. Apasat si dulce, ca sa ma tina minte.
- Asta pentru ca sunt, si citez, “moarta dupa tine”.
Asta a fost pentru Eric, pe care tocmai l-am citat. Stiu ca mi-a aruncat acele vorbe dure la nervi, dar nu imi pasa, desi acum probabil ca regreta. Ma jignise astfel exact cand eram mai vulnerabila, pe patul de spital, slabita si neajutorata. Pentru asta n-aveam sa-l iert asa usor.
Alex inca ma priveste incremenit. Baiatul asta! Isi zdrobeste buzele intre ele, gandindu-se probabil daca tot ceea ce s-a intamplat a fost sau nu real.
- Orice, doar nu uita sa respiri.
Zambesc, amuzata de fata lui. Face o figura intrebatoare, apoi zambeste strengareste.
- Orice?
- Da.
Se intinde brusc spre mine. Forta cu care vine ma determina sa ma dau mai in spate, izbindu-ma de fratele sau. Nu apuc sa reactionez, ne sarutam deja. Adica ne atingeam buzele, nu se putea numi sarut. Ii placea gestul. Si eu fusesem proasta, acum platesc.
Profesoara de engleza incepe sa rada. El era rosu tot. Inspira pe gura, expirand zgomotos. Zgomotos a fost si cand l-am pocnit. Eric ma fixeaza. Privirea lui e plina de subinteles. Presimt ca m-am asezat bine intre ei, evitand astfel un conflict. Inchid ochii si ma las purtata in tara viselor.

***
Simteam o vaga senzatie de frig, care imi strabatea corpul si ma facea sa tremur. Acum mi-e cald. Deschid ochii. Gemenii ma imbratisasera. Vorbesc in soapta, ca sa nu ma deranjeze. Cum pot fi asa draguti uneori? Si alteori, niste monstrii fara pereche… In mod normal mi-as fi exprimat dorinta de a avea putin spatiu, dar nu acum. Imi e bine asa, intre ei. Cat mai aveam de mers? Dupa temperatura, imi dau seama ca urcam. Ma ridic si privesc pe geam.
Munti ascutiti si inalti, acoperiti de paduri tinere de conifere. Peste tot. Drumul e ingust, necirculat. Curand intram intr-o dumbrava. Terenul e accidentat si, cu fiecare groapa depasita, saltam o data cu masina. In fata e o stanca mare, de un gri palid. Acceleram. O sa o izbim in plin, ce naiba! Incep sa tip. Baietii imi pun mana la gura.
Profesoara are o licarire de nebunie in ochi. O sa ne faca una cu pamantul. Calca acceleratia pana in podea, zambind sadic. Ii placea faptul ca o sa ne omoare? Strang ochii, scrasnind din dinti. Aud niste rasete timide. Au prostul obicei sa rada in momente de incordare maxima.
- Gata, Lizzie. Poti sa-i deschizi.
Nici acum nu murisem? Atunci nu mai mor deloc.

[Leontina]

Buna :*
Hmm, un capitol destul de scurt. Nu prea s-au intmplat multe. Ma asteptam ca daca tot a pus acea intrebare ar fi putut sa primeasca si explicatia. Adica, na... Cat mai ai de gand sa ne tii in suspand? :((
Asa, greseli de tastare ai cateva, fii mai atenta data viitoare.
Nu prea am ce sa zic. Pana la urma cred ca ai fi putut sa faci capitolul un pic mai lung si sa explici ce se tot petrece. Bine, am ramas un pic dezamagita ca tatl ei nu e implicat. Mi-ai distrun intreaga teorie :))
Ce as avea sa-ti reprosez, desi sunt putin subiectiva aici, ai putea sa faci si tu propozitiile alea putin mai lungi. Parca era mai bine la inceput cand le faceai asa(sau imi amintesc eu gresit?).

Cam atat deocamdata, astept nextul :P

[LoLix]

Buna, imi pare nespus de rau ca nu am mai putut comenta dar sa stii ca ti-am urmarit fic-ul capitol cu capitol si ma pasioneaza din ce in ce mai tare. Pai ti-as lasa un comentariu in care sa adaug toate capitolele dsar eu nu fqac asa decat atunci cand vreau sa mentionez greseli si sincer nu am vazut asa ca ma voi asa doar pe ultimele doua. In primul rand eu nu as fi mers cu ei nici macar nu as fi plecat din spital sincer nu as mai fii avut incredere in ei si totusi a mers acum chiar ca mor de curiozitate mai ales ca a mai aparut si profa de engleza si ca venii vorba mama da ce ghicitoare buna e Lizzy. Pai eu chiar sper ca nu te-ai suparat pe mine din cauza ca nu am mai comentat dar am avut ceva probleme cu calculatorul si a cam durat ceva timp pana am rezolvat-o promit ca de acum inainte sa comentez la fiecare capitol nou. Iti multumesc ca m-ai mai anuntat si sper sa ma anunti in continuare daca vrei, eu te pup si iti urez spor la scris bye bye.

[Miss M]

Multumesc mult pentru comentarii :*. LoLix, stai linistita, n-am motive sa ma supar, nu ti-oi da in cap doar pentru ca ai avut probleme cu pc-ul, sunt patita :)).


Capitolul XVII

E o caverna de dimensiuni medii, bine iluminata. In fata exista un tunel sapat direct in piatra. Se pare ca vom trece prin el. Drumul nu dureaza mult si, curand, ne pomenim in ceva ce pare a fi un hangar urias. Miriam(asa o cheama pe profa de engleza) opreste masina. I-as spune cateva, dar sunt absorbita de dimensiunile incaperii in care ne aflam.
Coboram. Podeaua era rece si aerul umed. In jurul nostru se aduna mai multi oameni de o varsta apropiata mie. Dupa comportamentul prietenos al gemenilor, imi dau seama ca ii cunosc pe acei adolescenti. Ii saluta si vorbesc insufletiti. Ma facusem mica intre “escortele” mele. Inca port camasa aceea lunga si larga. Ma enerveaza privirile insistente. Ma simt intimidata, ma simt prost. Sunt ca atractia principala de la un circ, pe care toti o privesc curiosi. Si nu sunt tocmai o atractie frumoasa, in starea mea.
- Deci ea e?
- Asa se pare.
- Nu glumeau cu spitalul de nebuni.
- Saraca fata, lasati-o in pace! Voi sunteti nebunii aici.
Ultima voce era a unei fete. Vine in fata. O privesc atent. Este putin mai inalta decat mine, cu parul vopsit in rosu si cu ochii negri. Poarta un tricou roz si o pereche de jeansi albastri. Are un zambet dulce pe fata, iar cand privirea ei o intalneste pe a mea realiez ca tocmai am facut rost de o prietena. Mi-a luat apararea inainte sa ma vada, ceea ce pentru mine valoreaza enorm.
- Buna Alex, Eric. Ne intrebam daca mai ajungeti secolul asta.
Baietii isi dau ochii peste cap si zambesc prietenosi. Jo le pune mana pe umeri, uitandu-se cand la unul, cand la altul, asteptand un raspuns.
- Buna, Joanna. Din pacate nu s-au inventat vehicule care sa mearga cu viteza pe care am vrea-o noi.
Alex ii raspunsese detasat. Se cunosteau bine, deci. Fata ii impinge usor in lateral, trecand printre ei cu o miscare gratioasa. Vine langa mine si ma imbratiseaza incet, zambind sincer. Gestul asta tradeaza prietenia pe care nu am de gand sa o refuz.
- Tu trebuie sa fii Elizabeth.
- D..da, eu sunt. Incantata.
I-am intins mana. Mi-a luat-o intr-a ei si a privit-o atent. Cred ca o intereseaza intepaturile de la branule. Ii priveste pe gemeni. Expresia fetei ei… E ingrijorata de ceva anume. Raman uimita cand Eric ii spune ca nu ma droghez. Despre mine vorbea? Nici nu stiu cum arata drogurile. Adica… I-am vazut pe unii colegi in spatele scolii, dar nu am fost niciodata tentata sa incerc. Desi asta m-ar fi ajutat in unele perioade, era un viciu de evitat.
- Viata in clinica de psihiatrie e grea. Asa, acum ca am vazut toata gasca, imi spune si mie cineva ce caut aici?
Prind curaj. Sunt nerabdatoare sa aflu ce-i cu mine. Si n-am sa las pe nimeni sa-mi stea in cale.
- Vei afla imediat, domnisoara Williams.
Domnul care a spus asta e inalt, bine facut, cu parul carunt si cu ochelarii lasati neglijent pe nas. Presupun ca el e boss pe aici, din moment ce umbla cu Miriam si Andrew. Se apropie de mine. Mi se pune un nod in gat. Ceva la omul asta ma nelinisteste. Este impunator, dar in acelasi timp dezagreabil.
- Draguta costumatie. Mda, ce sa zic. Altceva nu vedea? Eu sunt profesorul Matthew Arnolds.
Alt profesor? Moarte lui. In fine, de-abia astept sa aflu toata povestea, asa ca nu am sa comentez. Macar pe moment. Prea multi profesori, prea multe complicatii. Sa vedem ce spune batranul.
- Jo, condu-o pe musafira noastra in camera voastra.
Stai, urmeaza sa locuiesc cu Joanna? M-am obisnuit cu gemenii. Acum, cu toate aceste noutati, ma simt nesigura. As prefera sa ma familiarizez treptat, nu sa ma aleg cu o colega de camera si cu priviri curioase in spatele carora se ascund presupuneri socante. Nu in prima zi. Poate pot profita putin de statutul de “oaspete”.
- Nu pot sta cu ei?
Toate soaptele inceteaza. Oripilare totala. Toti se uita chioras la mine. Fetele, ca la o nebuna, iar baietii… Nu conteaza. Chiar asa o mare idiotenie am spus? Domnul Arnolds ma priveste grav. Doar Eric si Alex sunt amuzati de situatie. Nu mi se pare ceva atat de anormal. Mie, dar lor…? Creierul imi atrage atentia ca am facut ceva gresit. Dar inima imi urla sa continui, indiferent cat va dura.
- Nu mai au locuri in camera.
Sec om. Si seaca e si scuza aceea de-a dreptul patetica. Stiu ca ceea ce urmeaza sa fac va soca audienta(nu ca n-ar fi deja socata). Poate e mai bine asa. Sunt nervoasa si vreau sa le arat ca-mi pot purta singura de grija. Pe langa asta, nu e ca si cum as vrea sa stau cu ei din anumite motive…
- Ei, si? Dorm cu unul dintre ei. In pat, am adaugat special ca sa las o anumita impresie. Va fi amuzant sa o spulber ulterior. Macar asa voi avea ceva de facut pe aici. Imi pun mainile in solduri, in timp ce bat cu piciorul drept in podea. Stiu ca arat ca o tacanita de prima mana. Adica, am ajuns la o clinica de psihiatrie. Ii arunc o privire lui Eric, conturandu-mi sentimentele cu ajutorul ei. Ce pot sa patesc?
- Domnisoara, nu cred ca e potrivit pentru o fata sa…
- Lasa-ma cu domnisoara. L-am tutuit. Ha! Am stat si mai si, nu-mi pasa daca e potrivit sau nu. Gata cu politetea, omul si-o cere cu insistenta. Nu sunt doar o “domnisoara”. Pe langa asta, tipii astia n-ar lovi nici o musca, continui, fluturandu-mi mana spre ei.
Aici intervine Alex cu replica de duh. Va interveni, nu-i asa? Si daca nu? Atunci, ei bine atunci voi arata ridicol. Si asta in prima mea ora aici.
- Mai bine o ascultati, sa nu va captusiti cu o “mortala”.
- Ma uimeste uneori…totul la tine. Si nu in sensul bun.
Incepem sa vorbim, adica sa ne certam, uitand total de public. Tipic noua. Presupun ca batranelul acela zbarcit ne va intrerupe din clipa in clipa. Ii tip ceva nu tocmai frumos geamanului 1, in timp ce el da exasperat din maini.
- Alexander, tot nu consider a fi ceva normal…
Ceva in tonul mosului ma enerveaza teribil. El ma enerveaza teribil. Alex se intoarce spre el, apoi spre mine, cercetandu-ma din cap pana in picioare, in timp ce batranul pocneste nelinistit din degete. Vai, cat de enervant! Presimt continuarea.
- Hop!
S-a auzit o exclamare din partea salii. Ma prinsese la fix, ca de obicei. Nu ma lasa sa ma ridic, asa ca il iau de gat. Il privesc rugatoare in ochi, sperand ca va spune ceva. E de partea mea, stiu sigur.
- Lizzie sta cu noi si punct. Daca e, dorm eu pe canapea.
Cata vehementa! Iese cu pasi apasati si ma duce pe brate, departe de multimea curioasa. Are curajul sa-l infrunte pe babac pentru mine. Si Eric la fel, sunt convinsa. Dar el e omu’ din umbra. Sunt fericita. Tocmai am castigat prima lupta aici. Urmeaza multe altele. Ma las condusa spre noul meu adapost, in timp ce ma gandesc la cat de dragut a fost Alex acum cateva momente. Am ajuns.
E un fel de apartament, dar fara bucatarie. Din usa treci intr-un hol micut, care are o usa pe partea stanga. Baia, presupun. Dupa hol urmeaza un altul, cele doua formand un T. In partea dreapta e camera lor. Doua paturi aproape lipite, un birou alipit unui dulap, doua noptiere pe care se afla cate un notebook negru si…oh! Un pian! Camera e vopsita intr-un crem deschis, iar podeaua e acoperita cu parchet inchis la culoare. In al doilea hol, intre camera baietilor si sufrageria micuta, e dressingul. Sufrageria e putin mai mare decat dormitorul, vopsita la fel ca acesta. Mobilierul consta intr-o sofa de piele cafenie cu doua fotolii, o masuta de sticla si o biblioteca in care se aflau trei randuri de carti si un televizor plat.
Imi las valiza intr-un colt si ma trantesc pe unul dintre paturi, adormind imediat.

[LoLix]

Buna, mersi ca m-ai anuntat. Sincer e de admirat curajul lui Lizzy adica altcineva (eu) ar fi facut exact ce i se spune mai ales ca e intr-un loc strain. Am uitat data trecuta sa mentionez ca are un curaj de nedescris eu credeam ca o a lesine sau o sa faca cu inima cand profa de istorie baga viteza spre acea stanca si totusi m-am inselat. O cred pe Lizzy sa adoarma imediat dar totusi putea si ea sa se schimbe ca sincer s-ar putea sa aiba un soc major cand se va trezii in acea camasa si mai ales daca e intuneric in camera dar tinanad cont ca sunt si gemenii acolo banuiesc ca e exclusa situatia asta dar pot si eu sa ma gandesc la orice corect? Si ai zis ca nu imi iei gatul ca am avut probleme ce stiu eu orice e posibil adica nu vreau sa zic de tine zic in general oricum multumesc ca m-ai anuntat si sa stii ca eu vreau sa pui next-ul maine ca vreau sa vad cum se acomodeaza Lizz in noul ei mediu de viata si mai sunt si curioasa care e legatura dintre ea si gemeni asta nu am inteles inca dar o sa alfu deci spor la scris si nu uita sa ma anunti bye bye >:D<

[Leontina]

Mersi de anunt >:d<
Ti-as fi lasat comm aseara, dar se facuse cam tarziu si mi se inchideau ochii. Dar cum sunt aici gata sa comentez.
Imi place curajul lui Lizzie si tupeul de asemenea. Parca mi-ar fi placut daca si-ar fi schimbat hainele acelea de spital cu aleceva inainte de a ajunge acolo. Eu una as fi vrut sa arat cat de ct prezentabil, mai ales daca eram dusa intr-un loc necunoscut. Dar astea sunt deciziile tale, tu stii mai bine.
Ce as avea de criticat. Pai, parca nu i-ai descris sentimentele prea bine in numite momente. Ar fi mers mai mult, cred. Adica, totusi se afla intr-un loc strain, nu stia ce se intampla si nu primea nicio explicatie. Eu as fi fost cel putin confuza, daca nu si speriata, desi Lizzie nu poare genul care sa se speria prea usor, totusi...
Eu parca as mai fi redus putin din dialog, nu mult, doar vreo 2-3 liniute de dialog.
Actiunea mi s-a parut purin grabita mai spre sfarsit, dar in rest a fost ok.
Pai, cam atat deocamdata. Astept nextul si spor la scris :P

[Miss M]

Buna, multumesc mult pentru comentarii!>:D<
@ LoLix, m-ai facut sa rad. Mi-a placut la nebunie ce ai zis legat de infarct. Era profa de engleza, dar nu conteaza, din moment ce nu e profesoara cu adevarat :)).
@ Akane, niciodata nu e prea tarziu, stai linistita. ;)
@ Leontina, Lizzie e o fire lenesa, foarte lenesa. Pe langa asta, indurase destul pentru o zi. Eu una nu m-as fi schimbat de fata cu gemenii intr-o masina care mergea cu viteza a 5-a :D. Si stii bine ca sunt un dezastru la capitolul sentimente, ce sa-mi faci?
Multumesc mult ca imi cititi ficul si sper sa nu va dezamagesc. :*

Capitolul XVIII

- Trezirea, somnorici!
- Neata, Jo.
Ii retinusem numele fetei pentru ca parea singura care nu ma crede nebuna.
- Inca mai porti camasa aia? Tz, tz, tz! Nu ma mira impresia pe care ai lasat-o.
Deci lasasem o impresie. Sau mai multe. Arunc uniforma tipica locului de unde am venit la cosul de gunoi. As fi rupt-o in bucatele, dar atunci chiar as fi intrat la banuieli in legatura cu sanatatea mea mintala. Fac un dus rapid, ca sa-mi destind corpul. Picaturile de apa ma lovesc incet, gadilandu-ma. Imi iau o bluza alba, decoltata si o pereche de pantaloni de trening negri, pe care ii asortez cu niste adidasi. Joanna imi spune ca dupa micul dejun avem o adunare. In sfarsit voi afla ce-i cu tot balamucul asta. Recunosc, mor de curiozitate. Dar pana atunci, am de infruntat prima mea masa aici. Nu ma deranjeaza ideea de a manca, sa nu existe neintelegeri. Doar ca privirile de ieri mi-au ramas intiparite pe retina si nu ma lasa sa le uit. Daca nu ar fi fost gemenii si fata asta atat de draguta, probabil ca acum as sta ghemuita sub patura, fiindu-mi frica si de propria umbra. Dar ei sunt aici si asta imi da curaj.
- Si… cum ai dormit azi-noapte?
Numai la dormit nu se gandeste ea acum. Ii povestesc despre noptile cu gemenii ca sa o linistesc, apoi pornim spre cantina. Holul e lung si slab luminat. E putin frig, poate datorita faptului ca stam la cativa metri buni in interiorul unui munte. Ma ciocnesc cu un pusti de vreo 17 ani, care ma ia in brate. Par negru, ochi caprui, statura impunatoare. Imi aminteste de cineva. Nu realizez ca tipul ma trage spre el. Doar nu are de gand sa…
- Au! Care-i problema ta?
Problema mea? Nu, n-am nicio problema. Sau am? Ia sa se gandeasca si creierasul ala al tau, care ar fi problema cand te izbesti de un baiat necunoscut si el sare sa te sarute? Ah, ce bine ma simt. I-am tras o palma cat toate zilele, apoi am trecut mai departe. Doar pentru ca impart camera cu doi baieti, nu inseamna ca sunt o usuratica. Nu ma uit in spate, trebuie sa-l ignor total. In fond, nu merita atentia mea si pe a niciunei fete, sunt sigura. Jo ma priveste ciudat. Ii observ maioul gri cu o funda mare pe breteaua stanga, colantii negri si balerinii luciosi, lasand-o sa-si gaseasca vorbele. Dupa cateva balbaieli fara sens resuseste sa indruge:
- Tu realizezi pe cine ai pocnit? Ala era baiatul antrenorului!
- A lui Andrew?
Ii spusesem pe nume din obisnuinta. Antrenor pentru ce? Si cum fusese lasat tipul sa aiba copii? Nu apuc sa aflu raspunsul la toate intrebarile mele. Ajungem in sala de mese. Toate privirile se indreapta spre mine. Nicio presiune! Ii vad pe gemeni, care imi pastrasera un loc. Merg spre ei, ignorand privirile insistente ale baietilor, care viseaza probabil la noaptea trecuta. Vai, si ce uitaturi urate primesc de la fete! Invidia e de vina? Probabil. Nu stiu de ce, dar cred ca Alex si Eric sunt destul de ravniti pe aici.
- ‘Neata, baieti. A fost o noapte geniala!
O spusesem special ca sa ii las pe ceilalti sa-si faureasca fanteziile cu incredere. Le-am facut cu ochiul gemenilor, ca sa nu ma dea de gol.
- ‘Neata, Lizzie. Wow, arati…uman. Mult mai bine decat ieri, oricum. Si da, a fost genial. Ai dormit toata noaptea, ar fi continuat probabil. Dar nu a facut-o, special ca sa nu ma supere.
- Alex, n-o sa crezi ce a facut fata asta!
Jo e foarte entuziasmata. N-apuca sa ii impartaseasca fapta mea eroica. Tipul in cauza intra si toti se ridica in picioare. Toti, mai putin eu, bineinteles. Am atatia nervi pe omul ala… Mai si vine incoace. El crede ca ma poate saruta doar dupa “impresia” lasata ieri? Iau o furculita de pe masa, spre amuzamentul tuturor. Cred ca expresia fetei mele este crunta, iar corpul, incordat ca pentru o lupta.
- Hei, scumpa!
Da’ isi permite cam multe soarecele asta! Indoi tacamul. Stai! Am indoit un obiect din metal! Cat de tare e asta? Am timp sa ma gandesc mai tarziu.
- Scumpa e ma-ta.
Murmur general. Nimeni n-are curajul sa-l infrunte pe idiotul asta? Asa deci. Si-a gasit nasul. Adica nasa. Alex ma intreaba daca asa, din intamplare, i-am dat o palma lui William. Mda, dragut nume. Ii raspund afirmativ, cu un zambet siret.
Gata si murmurul. Fete socate peste tot. Ma ridic si merg la Willie. Il privesc in ochi rugatoare, apoi ii aranjez gulerul camasii, in timp ce i-o trantesc pe un ton dulce:
- Eu nu sunt, nu am fost si nu voi fi scumpa nimanui de aici. Mai ales a ta, fraiere.
1-0 pentru mine. De fapt, 2-0. Ma simt mult mai bine. Imi reiau locul, apoi decid sa ma impun complet in fata tuturor. Cu o replica. Doar una. Daca tot am lasat o impresie urata, macar sa creez un intreg scut in jurul meu. Si nervii pe care ii am oe acest pusti ma vor ajuta in acest moment.
- Voi stati in picioare pentru clovnul asta sau mutra lui v-a amintit de rugaciune?
Ce a urmat… S-au asezat toti in acelasi timp, rosind. Incep sa manance fara comentarii. Willie e stupefiat. 3-0. In ritmul asta il termin pana la pranz. Toata umilirea publica mi-a facut foame, asa ca infulec sandwichurile din farfurie fara sa privesc in jur. Le termin repede si ma ridic, pornind spre usa. Gemenii ma urmeaza tacuti, la fel si Jo. De fapt, toata lumea vine dupa mine. Cotesc de cateva ori si intru intr-o incapere imensa. Exact ca in filmele cu agenti secreti. Imi dau seama ca ajunsesem aici fara sa vreau si ca eram in fruntea grupului.
La o masa mare, de forma circulara, stau Andrew, Miriam si mosul. Langa mine apare domnul Eu Imi Permit Orice. Deci el era primul de obicei. De obicei. Vrea sa inainteze. Si sa i-o ia inainte unei fete? Ma asez in fata lui, apoi ma rasucesc pe calcaie, avand grija sa-l biciuiesc cu parul.
- Doamnele primele.
Am spus-o cu o oarecare ingamfare, nu ca ar merita altceva. Pe langa asta, eu sunt obiectul de studiu, momentan. Am prioritate.
- Vezi tu vreuna?
3-1. Deci asa, papusel? Bine, am sa te fac de ras in fata tatalui tau. O palma pentru tine, cu dedicatie. Am avut grija sa-mi las amprenta pe obrazul sau, dar nu a ripostat.
- Acum nu mai vad niciuna. Mars la locul tau.
Cuvintele mi-au iesit printre dinti, fara sa vreau. Sunt surprinsa ca ma asculta si se intoarce langa ceilalti. Inaintez hotarata. Imi dreg glasul, apoi, tunand nervoasa, intreb ce se petrece aici.
Ecoul incaperii e impresionant. Mos Matthew vine in fata. Ma cerceteaa din cap pana-n picioare, fara pic de jena. Ma las pe un picior si imi pun mainile in sold, pozand. Tot vrea sa ma vada, atunci sa ma vada in toata splendoarea. Aud cateva rasete inabusite si zambesc vesela. M-as putea obisnui cu locul asta. Si ceva imi spune ca asta va trebui sa fac.
- Alexander, esti sigur? Apropo, Elizabeth, arati mai bine decat ieri.
Imi dau ochii peste cap, nervoasa. Bine macar ca nu incepe sa flirteze cu mine. Babaciunea!
- Nu eram, dar dupa micul dejun m-am convins.
Hello, sunt si eu pe aici! Te-ai convins ca ce? Aoleu, ma omoara suspansul. Rupsesem si eu o furculita si acum…
- Cred ca deja o stiti pe Elizabeth, aici de fata.
Nu, le eram total necunoscuta, mai ales dupa tot ce facusem. Din ce era era omul asta? Sangele imi inunda obrajii. Ma intorc spre grup. Alex si Eric vin langa mine. Ce-as vrea sa aflu mai repede totul!
- Intoarce-te spre Arnolds, mi-a soptit geamanul 1.
Era semn de nepolitete sa stai cu spatele la mosi aroganti? De cand? Am un sentiment ciudat. Ma uit la fata batranului, dar simt ca trebuie sa o iau la fuga. Mai e putin, putin… Ma aplec brusc, din instinct. O vad pe Joanna aterizand langa nenea Matt. Dorise sa sara pe mine?
- Perfect.
Eric era in extaz. Ranjea, complet satisfacut de reactia mea. Mare chestie, ma ferisem ca sa nu mi-o iau. Inima incepe sa bata tot mai tare, de parca ar vrea sa iasa din piept. Inghit in sec si inchid ochii. Imi amintesc usa trantita la spital, saritura, furculita… Si acum asta. Cred ca incep sa ma prind ce se intampla. Ce-as vrea sa spun cateva lucruri! In primul rand, cat sunt de nervoasa. In al doilea rand, ce caut aici? In al treilea rand, cine sunt de fapt toti oamenii din locul asta? Puteam continua lista ceva timp. Inspir adanc si incerc sa ma calmez.
Simt cum cineva ma imbratiseaza pe la spate. In starea mea de incordare, mi-e mila de persoana respectiva. Il apuc de brate si il arunc. Na! Dar ups, uit ca trebuie sa-i si dau drumul. Cadem amandoi. Naiba sa te ia, Alex! Suntem atat de apropiati ca ii pot simti respiratia pe fata. Ne uitam unul la altul concentrati. Imi da un pupic pe varful nasului, scurt si brusc.
Toata lumea rade. Deci asa? Normal, nu ei stau sub el si tocmai au fost pupati. Ma uit sarcastica la zambetul lui. Bucura-te cat il mai ai. Ridic picioarele si il imping, apoi ma asez peste el. Din nou ne privim in ochi. Ii prind incheieturile cu mainile in timp ce imi apropii fata de a lui incet, incet… Ii dau un pupic scurt pe gura, apoi sar in picioare, cu fata la public, fluturandu-mi parul, ca sa-l aranjez.
- Si asa se face, concluzioneaza Miriam, venind langa mine. Incepem sa radem amandoua. Doar noi stim toata faza de ieri, din masina. Si Andrew o stie, dar el e prea sec pentru a avea darul de a sti sa rada. Alex e inca naucit. Se ridica si merge langa fratele lui, leganandu-se. Oare pentru ca sunt “mai grea decat par”? Ii zambesc triumfatoare.
- L-a sarutat?
- Da fata, am vazut si eu.
Soaptele astea dau ocolul salii. Cred ca am facut niste domnisoare invidioase. Ma simt puternica. L-am putut arunca. Asa, ca la judo, doar ca nu luasem lectii. A fost o reactie spontana. De care, trebuie sa recunosc, sunt mandra. Instinctele mele se imbunatatesc vazand cu ochii. Si acum, partea mai dificila.
Urma sa aflu adevarul.
Si ceva imi spunea ca n-o sa-mi placa ce voi auzi.