Când cortina cade

[Abbeh.]

Aw, nu pot să cred că n-a trecut nimeni pe aici încă - nu pot să cred că n-am trecut nici eu -. Baka me. Oricum, n-am să-ţi las un comentariu lung, pentru că, ei bine, nu prea am ce să spun, dat fiind că în ochii mei totul e perfect. Îmi place estetica, am parcurs atât de uşor capitolul, iar ideea, ah, ţi-am mai spus eu ţie, e pur şi simplu genială - ca şi tine : )) -. Ador cum ai conturat-o pe Caroline şi îi ador şi numele, sună chiar foarte bine; Jasper pare atât de dulce, sincer, deşi încă nu mi-am putut formula o părere ca lumea despre el, îmi place cum e până acum - sper din tot sufletul să rămână dulciic -. Aş fi condamnat-o pe Anne dacă n-aş fii înţeles ce simte de fapt, e urât să te simţi abandonat, lăsat în urmă, îţi lasă un gust amar, un gol în suflet, pe care nu-l umple nimeni. Cum blonda - Anne - era mai mică când Carol a plecat era normal să se simtă aşa şi pe jumătate o condamn că nu trece peste, dar pe altă jumătate o înţeleg şi, dacă aş putea, aş sprijini-o. Era un citat care spunea că o persoană nu poate fii înlocuită de altă persoană, dar poate fii înlocuită de mai multe persoane, ei bine, sunt anumite persoane pe care pur şi simplu nu le putem înlocui, oricât am dori, nici cu toate persoanele de pe pământ. Probabil asta a simţit şi Anne atunci.
Iniţial credeam că Carolina va avea o aventură or something cu logodnicul Annei - da'da, m-am cam gândit la prostioare : )) -, dar acum că a apărut Jasper nu sunt atât de sigură că aş mai vrea să se întâmple - deşi ar fii totul mai piperat -
Îmi place cum i-ai conturat viaţa şi tot, iar ca idee e de-a dreptul originală, nu am mai citit ceva asemnător.

Aştept următorul capitol, sper să vii repede cu el.
Spor la scris şi multă multă imaginaţie, hun' ! >:D<