25-09-2009, 12:41 PM
Bună ziua şi bine v-am găsit. Înainte de a spune câte ceva despre mine, ar fi mai bine să evidenţiez câteva lucruri. Iată care sunt acele lucruri :
1. M-am înscris de două ori pe acest forum. Prima dată a fost din pasiune. A urmat o serie de „călcat în străchiniâ€, serie pentru care sunt vinovată, recunosc. A doua oară m-am înscris pentru că vroiam s-o iau de la capăt, dar am renunÅ£at din pricini străine mie, adică din aroganţă. O vreme am fost împărÅ£ită între furie ÅŸi ură. A venit timpul să aleg între furie ÅŸi ură ÅŸi am ales noul început. Vreau să fie clar un singur lucru : nu cer să-mi acordaÅ£i încă o ÅŸansă pentru că am cerut mai multe ÅŸanse decât s-ar cuveni.
2. Ştiu foarte bine că administratorii acestui forum sunt împotriva ştergerii de conturi, aşa că aş avea o singură rugăminte : să dezactiveze măcar conturile userilor : Dei şi Alexis Carrington. Acele conturi îmi aparţin, dar nu mai ştiu nici măcar parola lor pentru a mai mă folosi de ele. Nu doresc ca administratorii să-mi schimbe parola la unul din acele conturi şi pe urmă să mi-o trimită prin mesaj privat pentru ca eu să mă pot folosi de unul din acele conturi, ci vreau să rămân pe acest cont nou-nouţ.
3. Am observat că s-au produs multe modificări pe acest forum şi ţin neapărat să felicit administratorii pentru efortul şi grija depuse întru îmbunătăţirea forumului.
Acum să dau câteva detalii referitoare la mine :
1. Prefer să mă ştiţi drept Eileen. Este în Irish şi în limba română este identic cu cel de-al doilea prenume al meu.
2. Nu-mi cereţi să spun vârsta reală pentru că nu vreau acest lucru. Sunt foarte mare. Mai mare decât oricine pe acest forum, deci e de la sine înţeles că nu mai sunt la şcoală, că am terminat cu şcolile. Nu, nu mă fericiţi, pentru că am un loc de muncă şi nu-i uşor deloc să faci faţă problemelor ce se ivesc zi de zi la acest loc de muncă.
3. La prima mea înscriere pe acest forum am avut câţiva useri cu care mă împrietenisem foarte tare, iar acum acei useri au plecat, migrând pe alte forumuri. Nu deznădăjduiesc şi sper ca totuşi să-mi fac câţiva prieteni pe acest forum.
4. Nu folosesc niciun fel de client de mesagerie, aşa că nu-mi cereţi id-uri, pentru că nu am.
5. Cândva scriam, dar niciodată nu m-am considerat scriitor în adevăratul sens al cuvântului. Staţi liniştiţi, nu o să umplu forumul cu lucrurile vechi pe care le-am scris odată.
6. Îmi place să caut diverse lucruri pe internet şi dacă voi găsi ceva interesant, fiţi siguri că o să împart şi cu voi.
7. Mă pasionează tot ce ţine de civilizaţiile vechi şi dacă membrii staff-ului acestui forum vor fi de acord, aş fi onorată să pot deschide un topic dedicat civilizaţiilor.
8. Datorită vârstei înaintate pe care o am, nu mă uit la anime-uri şi nu citesc manga. Însă savurez cu aceaşi plăcere, ca atunci când eram mică, Tom şi Jerry. Puteţi să râdeţi, dacă doriţi.
9. Dacă există întrebări, vă rog să nu ezitaţi şi să mi le puneţi.
10. Pentru a nu pune întrebarea în altă parte, o pun aici. Shout-box-ul mă enervează şi-mi distrage atenţia. Cum fac să-l dezactivez, adică să nu-l mai văd deloc ? Dacă ţine de administraţia forumului acesta, atunci, rog pe cineva să mă ajute în această problemă.

Nihil sine Deo - Nimic fara Dumnezeu !