Blue Butterfly

[Hope:)]

Hello, everyone! De mult m-am gandit sa fac si eu o chestiuta pe aici, insa n-am avut curaj si nici inspiratie. Totusi, mi-am facut curaj si am scris ceva. Va avertizez ca primul capitol e cam plictisitor, insa, in continuare va fi super, dupa parerea mea...Chestia e ca de 3 ani incoace m-am delectat cu operele voastre, de aici am invatat tot ce stiu. Ce ar trebui sa stiti: am facut o colaborare cu Emo/Crazy/Girl. Eu voi povesti din perspectiva Sophiei. Ne vom gandi in timp din ce perspectiva va povesti ea. Fara alte comentarii, spor la citit si comentat:d. Nu prea suntem sigure daca o sa punem fantasy...
P.S.: fara 5 commuri nu postam continuarea...,

Prolog

Cateodata imi doresc sa dispar. Sa uit. Sa vad numai negru in fata ochilor. Sa-mi iau zborul si sa ma indrept spre stele, de unde sa nu mai cobor. Sa ma inec intr-o apa adanca, albastra.... Dar nu pot. Nu voi putea sa-mi fac niciodata rau singura. Asa ca imi traiesc viata asa cum nimeni nu o face.

Capitolul 1
Traiesc.Respir.Visez

-Lasa-ma! Lasa-ma!!! Roland, te rooog…ii spun baiatului din fata mea, zbatandu-ma din stransoare.
-Iarta-ma! N-am vrut! Iarta-ma…ma implora el, apropiindu-se incet si incercand sa ma sarute.
Ii simt respiratia accelerando-se…Dar, bang! Ii dau o palma de milioane. Se uita stupefiat in ochii mei. Chiar ii dau lacrimile..Ma intreb de ce? Pentru ca abia ii dadusem o palma, sau pentru ca el chiar simtea ceva pentru mine? Acum chiar sunt buimaca…Totusi, nu -mi iau cuvantul inapoi, nu eu.
-M-ai ranit de prea multe ori. Nu te mai suport! Te-am iubit, te iubesc si te voi iubi mereu, insa nu pot sa uit.Intelegi? Nu pot! Tip la el ca nebuna. Toti oamenii din parc se uita la noi. Mie, insa, nu-mi pasa. Un vanticel imi strabate parul, imprastiind parfumul prin aerul usor rece.
Ii intorc spatele ,imi iau ckateboard-ul si o zbughesc spre iesirea din Dyrham Park. Mii de stropi ma strapung. O ploaie de toamna incepe. Micutele cristale-mi curate sufletul. Sunt o noua Sophie. Renasc. E un sentiment pe care nu-l pot explica. E iubire profunda, amestecata cu ura, bucutie si tristete.
Deodata imi vineo o idée geniala. Beau putina apa din rucsac si ma duc la coaforul din apropiere. Ii c
cer coafezei sa ma tunda pana putin peste umeri si sa mi-l vopseasca roscat cu suvite negre. Ma asez frumos pe scaun, imi iau o revista si ma apuc de citit. Daca e sa ma scimb, baremi sa ma schimb din toate punctele de vedere. Timpul trece mai repede decat as fi crezut, avand in edera ca sunt asa nerabdatoare. Revista aceea chiar e interesanta. Vad ca au si un articol despre tricouri in stil rock si incep imediat sa ma uit la preturi sis a le studies cu atentie. Au diferite trupe si desene aplicate, sunt foarte frumoase, insa cel mai mult m-a atras unul cu un cap de mort care zambeste. Are o palarie neagra cu sclipici si cu albastru, in stil Gothic Lolita. E superb.
,,Trebuie sa mi-l iau. Ma intreb daca mai are mult asta…” ma gandesc uitandu-ma in oglinda.
-Oau! Ce mi-ai facut? Parca arata si mai bine asa, decat ca in imaginatia mea. Ma prinde mai bine,ii multumesc indirect fetei care imi usuca parul.
In oglinda se poate observa o fata cu parul negru, pana putin peste umeri, filat la varfuri, cu niste suvite potrivit de groase, de foc, cu un breton frumos coafat si cu un zambet urias pe fata. E exagerat de fericita. Mult mai fericita decat ar trebui.
Ii platesc cat pot de repede fetei de la casa si pornesc spre mall. Toti oamenii se uita la mine: unii cu invidie, altii cu admiratie, iar altii cu dispret. Prin toate colturile aud ,,Ia uita-te la ea! E fata si se da pe scandura aia de lemn”, ,,Ce haine poarta. Zici ca e in doliu…” sau, mai rar,, As vrea sa fiu si eu ca ea. Sa pot sa ma exprim cu atata usurinta.”. Dupa parerea me, skateboardingul e o arta. O arta care nu poate fi descurcata de oricine. E ca un labirint dintre care numai cei carora ,,speranta le moare ultima”, carora nu se dau batuti. Incerc sa tin in mine toate vorbele pe care pot sa le spun oamenilor care nu inteleg ce fac.
Imi iau placa sub brat si intru in cladira. Ma indrept direct spre magazinul din revista, caut o vanzatoare, ii descriu tricoul si o rog sa mi-l dea la probat. Imi mai iau si niste bligi cu taieturi, ca sa am cu ce sa port tricoul, le probez si merg la casa.
-Da, raman cu ele pe mine! ii spun vanzatorului, dandu-I etichetele rupte de mine. Sunt prea tari ca sa le mai dau jos! O zi buna! ii urez si plec spre casa.
Ploaia s-a oprit. Frunzele caramizii roiesc in jurul meu. Totul e un vis. Ma simt noua. Ma simt bine. Ma simt perfect.Imediat ajung acasa. Deschid usooor usa si ma indrept direct spre camera mea. Imi las placa intr-un colt si ma intend in pat. In cap mi se invart toate clipele petrecute cu Roland…
,,Ehh….A fost frumos cat a durat. Nu mai puteam sa-l support…Am plans prea mult pentru el.Gata. De azi sunt o noua eu”. Gandurile mi-au fost intrerupte de mama care intra fara sa bata la usa. Din nou…
-Ohh, Doamne Dumnezeule! Ce ti-ai facut la par? Si cu hainele tale ce s-a intamplat? Ma interogeaza mama.
-Off…Ce-am facut asa rau? M-am vopsit si eu ,,putin” si mi-am cumparat niste haine. Chiar aveam nevoie de ele. Tu niciodara nu ma lasi sa imi iau ce-mi place, ma plang la ea.
-Sophia, esti pedepsita! O luna de zile ma ajuti la treaba si nu iesi deloc afara!imi spune ea, gesticuland cu cel mai mare foc, si iesind din camera.
,,Mooor! Pur si simplu mor! Nu mai pot! Nu o mai support! ma gandesc, bagandu-mi in rucsac haine. Gata! S-a terminat totul!”
Peste ceva timp, mama ma vede isesind din casa...Tipa la mine cu toate puterile ei, iar eu dispar printre picaturile de ploaie. Niste picaturi mari si dese…