03-07-2011, 10:51 PM
Scuze ca nu l-am pus azi dimineata, avaand in vedere ora la care m-am culcat... si ora la care m-am trezit...
CAPITOLUL 2
Ochii mei de un verde sters privesc abatuti la peisajul mohorat. Ploua. Ploua cu stropi mari ce parca se izbesc de sufletul meu, adancind rana deja destul de dureroasa. Lacrimile reci ale cerului imbratiseaza strans pamantul .Copacii se clatina rapusi de vantul puternic. Siluetele lor impunatoare scaldate in lacrimile cerului completeaza peisajul mohorat din fata casei .Strazile sunt pustii, singurele care mai tulbura din cand in cand linistea de mormant ce impanzea micutul orasel sunt masinile, stropind firele taioase de iarba proaspat incoltita. Imi intorc din nou privirea catre scrisoarea aflata in mana lui Dan ce o fixa cu ochii sai albastri ca adancurile unei mari involburate. Ma intreb de ce a trebuit sa ma nasc asa. De ce nu am putut avea si eu o viata normala? De ce trebuie sa omor cu mainile mele persoana ibita? Da, il iubesc si l-am iubit intodeauna, ca o boala de care odata luata nu mai poti scapa. Il iubesc asa cum nu am mai iubit pe nimeni niciodata. E datroria inimi de a iubi, dar datoria pe care o am fata de tatal meu, fata de Rusia, datoria de a omora familia Uchiha fara macar sa clipesc pare mai importanta decat orice. Ce n-as da sa dau timpul inapoi, mama si tata sa nu se fi intalnit iar eu si fratele meu sa nu ne fi nascut. Mi-am patat mainile de sange de atatea ori, sange crud de la copiii marilor magnati pana la batranii sefi ai mafiilor, familii si clanuri intregi. As merita sa putrezesc in inchisoare pentru tot ce am facut in aceasta scurta viata de om, mai apoi sufletul meu sa arda in strafundurile iadului. Am varsat lacrimi amare in timp ce omoram cu sange rece. Iar acum, cand in sfarsit sufletul meu mort demult renegase aceea parte ce ne induce regretul, remuscarea, numita constiinta, trebuie sa il ucid pe baiatul ce mi-a furat inima, baiatul cu cei doi ochii negri patrunzatori, in care ma innecam ca in cele mai adanci oceane, acei ochii negri abisali, cei mai frumosi ochii vazuti de mine vreodata.
Dan ma atinge incet pe umar facandu-ma sa tresar. Acesta ma priveste trist. Parca stie cat sufar, stie cat l-am iubit si cat il iubesc. Parca stie ca e o misiune prea grea pentru inima mea ranita, sa il vad pe barbatul iubit mort de mana mea. Ma intind incet pe patul moale cu asternuturi albe, parul meu roz bombon curgand delicat amestecandu-se cu albul imaculat al patului.
-Dan, stii ca inca il iubesc...
Lacrimile incep sa curga in voie pe obrajii mei trandafirii. E prima oara cand plang dupa ce a plecat brunetul. Imi intorc tematoare privirea catre chipul alb ca spuma laptelui al fratelui meu ce ma priveste adanc oftand.
-Stiu. Spune acesta luandu-ma in brate.
Dan mereu a stiut cum sa ma linisteasca, mereu ne-am avut doar unul pe altul, el e persoana in care am cea mai mare incredere.
Intodeauna am ucis cu sange rece, dar primul om pe care l-am omorat la varsta de 8 ani, a fost unchiul meu. Cel cu care tata nu s-a inteles niciodata, omul ce mi-a tinut loc de tata, omul ce m-a antrenat inca de la patru ani. Am omorat copii nevinovati, copii in floarea varstei, tineri indragostiti, femei insarcinate fara sa simt nimic. Dar pe el nu pot sa il omor. El si fratele meu sunt singurii oameni fara de care nu as putea traii.
Cred ca daca ar murii ei, eu nu as mai putea traii. Dar totusi, brunetul va trebui sa moara sub privirile mele, rapus de mainile mele, innecat in lacrimile mele, dar nu numai el ci si familia lui. Si toata aceasta suferinta numai pentru a pune mana pe mafia japoneza.
http://images2.fanpop.com/images/photos/...90-550.jpg Unchiul Sakurei
CAPITOLUL 2
Ochii mei de un verde sters privesc abatuti la peisajul mohorat. Ploua. Ploua cu stropi mari ce parca se izbesc de sufletul meu, adancind rana deja destul de dureroasa. Lacrimile reci ale cerului imbratiseaza strans pamantul .Copacii se clatina rapusi de vantul puternic. Siluetele lor impunatoare scaldate in lacrimile cerului completeaza peisajul mohorat din fata casei .Strazile sunt pustii, singurele care mai tulbura din cand in cand linistea de mormant ce impanzea micutul orasel sunt masinile, stropind firele taioase de iarba proaspat incoltita. Imi intorc din nou privirea catre scrisoarea aflata in mana lui Dan ce o fixa cu ochii sai albastri ca adancurile unei mari involburate. Ma intreb de ce a trebuit sa ma nasc asa. De ce nu am putut avea si eu o viata normala? De ce trebuie sa omor cu mainile mele persoana ibita? Da, il iubesc si l-am iubit intodeauna, ca o boala de care odata luata nu mai poti scapa. Il iubesc asa cum nu am mai iubit pe nimeni niciodata. E datroria inimi de a iubi, dar datoria pe care o am fata de tatal meu, fata de Rusia, datoria de a omora familia Uchiha fara macar sa clipesc pare mai importanta decat orice. Ce n-as da sa dau timpul inapoi, mama si tata sa nu se fi intalnit iar eu si fratele meu sa nu ne fi nascut. Mi-am patat mainile de sange de atatea ori, sange crud de la copiii marilor magnati pana la batranii sefi ai mafiilor, familii si clanuri intregi. As merita sa putrezesc in inchisoare pentru tot ce am facut in aceasta scurta viata de om, mai apoi sufletul meu sa arda in strafundurile iadului. Am varsat lacrimi amare in timp ce omoram cu sange rece. Iar acum, cand in sfarsit sufletul meu mort demult renegase aceea parte ce ne induce regretul, remuscarea, numita constiinta, trebuie sa il ucid pe baiatul ce mi-a furat inima, baiatul cu cei doi ochii negri patrunzatori, in care ma innecam ca in cele mai adanci oceane, acei ochii negri abisali, cei mai frumosi ochii vazuti de mine vreodata.
Dan ma atinge incet pe umar facandu-ma sa tresar. Acesta ma priveste trist. Parca stie cat sufar, stie cat l-am iubit si cat il iubesc. Parca stie ca e o misiune prea grea pentru inima mea ranita, sa il vad pe barbatul iubit mort de mana mea. Ma intind incet pe patul moale cu asternuturi albe, parul meu roz bombon curgand delicat amestecandu-se cu albul imaculat al patului.
-Dan, stii ca inca il iubesc...
Lacrimile incep sa curga in voie pe obrajii mei trandafirii. E prima oara cand plang dupa ce a plecat brunetul. Imi intorc tematoare privirea catre chipul alb ca spuma laptelui al fratelui meu ce ma priveste adanc oftand.
-Stiu. Spune acesta luandu-ma in brate.
Dan mereu a stiut cum sa ma linisteasca, mereu ne-am avut doar unul pe altul, el e persoana in care am cea mai mare incredere.
Intodeauna am ucis cu sange rece, dar primul om pe care l-am omorat la varsta de 8 ani, a fost unchiul meu. Cel cu care tata nu s-a inteles niciodata, omul ce mi-a tinut loc de tata, omul ce m-a antrenat inca de la patru ani. Am omorat copii nevinovati, copii in floarea varstei, tineri indragostiti, femei insarcinate fara sa simt nimic. Dar pe el nu pot sa il omor. El si fratele meu sunt singurii oameni fara de care nu as putea traii.
Cred ca daca ar murii ei, eu nu as mai putea traii. Dar totusi, brunetul va trebui sa moara sub privirile mele, rapus de mainile mele, innecat in lacrimile mele, dar nu numai el ci si familia lui. Si toata aceasta suferinta numai pentru a pune mana pe mafia japoneza.
http://images2.fanpop.com/images/photos/...90-550.jpg Unchiul Sakurei