Blestemul sangelui

[Jigoku]

Capitolul 1

[i]Era acolo si jurase sa se razbune. Simtea acea ura crescand il el inca de acum o suta de ani.

[starnight]

Wow...interesant fic.
Se pare ca sunt prima.
Ce sa zic...e o idee interesanta si sunt curioasa daca e a ta.
Fara suparare,dara s vrea as piarda copilul.De ce?Pentru ca poti descrie mai bine sentimentele ei.As vrea as plece din casa aia.Sper ac la cina sa apara un baiat dragut care sa o poata scoate din casa aia,dar sa nu se indragosteasca din prima.
In fine...descriere ai,dar nu strica puti mai multa.Cap a fost scurt9mi-ar placea sa fie mai lung),dar imi place ca e reusit.
Ce sa zic..astept nextul si promit ac voi incerca sa fiu o cititoare fidela,chiar daca in timpul sap nu voi prea posta!

[Apathy]

greseli de tastare nu mai ai, deci nu prea mi-ai mai lasat ce sa critic T^T
" insemna inceputul unei lungi lectii de cum sa fie o adevarata doamna"
nu-mi suna deloc bine:-?, suna oribil cand citesti fraza aia-_-
"Sus, se intalni cu sora mai mica a lui Lion,care o impinse ca din greseala."
ori a impins-o din greseala, desi se vede mai tarziu, ca a fost intentionat...
"ca" ala era mai bine sa nu-l fii pus...
descrierea... eu sunt obsedata de ea. Stiu cat de bine descrii, insa in acest capitol nu e deajuns... sper sa in urmatorul sa fie mai multa;;)
cam atat am avut de spus...
ideea fic-ului... presupun ca e orginala, o sa ma lamuresc despre ce e vorba mai mult, cand o sa postezi continuarea..
pana atunci :bye:

[Jigoku]

Capitolul 2

Sirenele spargeau linistea noptii, ridicand in urma lor praful de pe alee. Doi oameni au coborat din ambulanta si au alergat spre corpul inert al tinerei Emily.
In timp ce unul ii verifica pulsul,colegul sau desfacu o targa.Lion privea pierdut intreaga scena. Un calm care nu-i apartinea pusese stapanire pe el.Ceva in interiorul lui ii spunea sa lase lucrurile sa decurga normal, totul urma sa fie bine,viata avea sa decurga normal,Emily avea sa se ridice singura si sa-i zambeasca la fel de cald ca intotdeauna, iar el urma sa mangaie usor salasul copilului,insa totul era doar o iluzie.
Doamna Devis si fiica ei s-au uitat un moment una la alta,dupa care au inceput sa lacrimeze discret,apropiindu-se de Lion si privindu-l cu falsa compasiune.Batrana arunca o privire plina de multumire dar si uimire tinerei Divon, dupa care isi mangaie fiul. Fata isi arcui buzele subtiri intr-o tentativa de zambet,iar ochii ii scanteiau de placere.
-Ce s-a intamplat ? sopti tanarul, revenit brusc la realitate.
-S-a impiedicat pe scari ! icni doamna Devis printre suspine.
Le privi pe amandoua cu suspiciune,citind in privirile lor multumirea si entuziasmul. Ele sperau ca Emily sa piarda copilul, sa nu o mai lege nimic de un Devis si sa plece pentru totdeauna. Nu vroia sa auda false pareri de rau, asa ca isi saruta mama in fuga,dupa care lua cheile de la masina si se indrepta spre iesire cu pasi mari, parca special calculati.
Pana la spitalul din orasel erau cam zece minute,dar nu avea de gand sa piarda timpul,asa ca apasa pedala de acceleratie si zbura pe sosea.
Incepuse sa realizeze cat de grava era toata situatia.Pana acum cateva minute fusese cuprins de o forta exterioara,una care il calma si ii ordona sa fie linistit, ca o adiere ce-i trecea prin minte ucigand orice urma de nesiguranta.
I se parea nedrept sa fie stapanit de altceva,desi nu stia exact ce.Uneori simtea nevoia de a se exprima, de a plange si de a simti durerea pe care cei din jur o aratau.
Ii era pur si simplu imposibil.
Acum insa,puterea aceea disparea. In locul privirii intunecate si ciudat de calme de dinainte,aparu disperarea si teama puse stapanire pe trupul sau.Mainile ii tremurau si incerca sa tina masina pe sosea.
-Doamne,Emily

[Apathy]

pai.. imi place ca a murit cineva in capitolul asta;)) si ador ura care o transmit unele personaje
nu am vazut nici o greseala de tastare... din nou...
"doi oameni de paza il stransera de brate"
stransera... mie imi suna ca si cand l-ar imbratisa, poate... il oprira sa mearga in sala de operatie:-??
"sa-i tii pe cei dragi departe de suferinzi"
stiu ca se foloseste, insa mie cel putin nu-mi place cand citesc fraza asta... cuvantul ala strica totul... " cei care sufera" - stiu ca asa era mai lung insa asa parca suna mai bine:-??
astea au fost doar niste pareri...
in rest chiar mi-a placut capitolul... descrierea a fost perfect echilibrata...
:bye:

[Jigoku]

Capitolul 3

Privirea i se intuneca si un scancet i se infunda in gat.
-Nu,nu din nou� sopti el,ca un omagiu adus vechii lui stari.
Acum era condus de acea forta, ochii ii devenira limpezi,privirea se intuneca, sclipirea ii disparu,glasul ii era sigur si detasat :
-Totul este asa cum trebuie sa fie.
Spuse totul cu raceala, ca si cum nu l-ar fi interesat, ca si cum s-ar fi asteptat la asta.
Ceva in interiorul lui se lupta cu acea forta superioara, care punea stapanire pe trupul si creierul lui.Imagini de la inmormantarea primei lui sotii ii fulgerara privirile si totul incepuse sa devina confuz.
Nici in urma cu cinci ani, la inmormantarea lui Caroline nu fusese capabil sa verse vreo lacrima, desi sufletul ii tipa de durere.
Statuse cu privirea atintita asupra sicriului, iar fragmente de soapte ii strabateau mintea � Totul�.asa�.trebuie �. Se saturase sa i se comande emotiile, dar nu putea face nimic.
Privirea lui absenta,ochii goi, ii speriasera pe cei de la inmormantare aproape in aceeasi masura in care il tulburasera pe doctor.
Alte fragmente treceau prin mintea lui,insa depuse un efort de care nu era capabil pana atunci si le alunga.
-Copilul� sopti cu ochii sclipind din nou a durere dar si a speranta.Copilu,e bine ?
Barbatul in halat din fata sa il privi bland si ii raspunse calm si cu un glas plin de mila,fortandu-se sa spuna totul dintr-o rasuflare, pentru a nu-si pierde curajul :
-Aveti un baiat�dar ma tem ca nu i se dau prea multe sanse de supravietuire.
Controlul strain se risipi brusc si disparu in neant iar Lion scanteie de manie, dupa care spuse ferm :
-Copilul va trai, daca mi-l ucideti, va voi sterge de pe fata pamantului !
Din glasul sau disparuse orice urma de blandete sau disperare, fiind inlocuite de furie si convingere, cuvintele patrunzand atat de departe incat doctorul se dadu mai in spate,inchizand ochii parca dorind sa le astupe,insa ele continuau sa-i sageteze creierul, fiind sigur ca Lion ii va omori pe toti daca baiatul nu supravietuieste.
Dadu din cap putin nesigur,privindu-l in continuare in ochi pe tanarul tatic, insa frica ii patrunsese adanc in suflet, odata cu un respect ciudat,fata de persoana care-si dorea copilul cu atata ardoare, incat ar fi ucis pentru a-l pastra , dupa care incerca sa spuna ceva,insa din gat ii iesira doar franturi de cuvinte, el insusi fiind incapabil in a le intelege.
S-a multumit sa zambeasca,insa grimasa de pe chipul lui nu semana nici macar cu o incercare de suras.
In doua zile, in ciuda starii initiale, baiatul era perfect sanatos si tatal sau l-a putut lua acasa.
Divon Devis paruse incantata sa aiba grija de copil, insa nu-si putea descrie satisfactia cand auzise de moartea lui Emily, un zambet ii scalda fata, neobosindu-se sa si-l ascunda de Lion, insa ii paru destul de rau cand vazu ca durerea din ochii fratelui ei se adancea cu fiecare gand, asa ca se multumi sa preamareasca Inaltul in camera ei, sa lase tanarul sa-si planga sotia.
Se gandea cu placere la momentele in care ochii fetei se umpleau cu lacrimi, parandu-i de asemenea bine ca n-a facut parte din viata lor mai mult de doi ani.
A doua zi, urma sa fie inmormantarea.Doamna Devis si domnisoara Divon s-au ocupat de toate.
Sala, frumos decorata cu lemn masiv,de stejar, stralucind a curatenie si mirosind a flori, a fost furmos asezata, aducandu-se cateva scaune care fusesera asezate intr-un semicerc in jurul sicriului, ca cei dragi sa poata ramane acolo pentru a-si lua adio, feriti de ochii celor curiosi,de doua usi masive,in spatele carora se aflau alte scaune imbracate in material albastru, decorat manual, ce ofereau eleganta intregii sali, eleganta pe care Emily nu o merita, din cate credea doamna Devis, a fost umpluta cu trandafiri albastrii, in jurul sicriului se ridica o mare din acestia, parfumul lor imprastiindu-se peste tot, iar raposatei i s-a asezat pe rochia cu care urma sa fie inmormantata,unul alb,stralucitor, cules de dimineata din gradina,avea inca roua pe unele petale, iar spinii ii fusesera indepartati cu grija, lasand totusi florii un aspect natural, care oferea o pata de culoare acelui albastru trist si monoton, dar stralucitor pe minunatele petale ale florilor proaspete.
Rochia lui Emily era si ea albastra, un albastru deschis, aceeasi culoare cu cea care o purta in ziua cand murise.
Era lunga, dintr-un material fin si scump, atent decorata cu flori discrete, din matase, iar parul ii fusese pieptanat si aranjat atat de frumos, incat semana cu o printesa. Parul blond era atat de stralucitor printre trandafirii albastrii, iar Lion s-a aplecat si a sarutat-o pe obraz,pentru ultima data,dupa care a iesit din camera,nu mai suporta sa o vada acolo, sa tot astepte ceva, un zambet sau un fluturat de ploape,asa cum doar Emily stia.
Copilul era infasat intr-un material alb, iar ochii lui micuti se deschideau din cand in cand, analizand curiosi diversele forme de viata care ii atingeau obrazul, gangurind cand cineva incerca sa-l ia in brate si zambind stramb cand i s-a aratat un trandafir.
Lacrimile au inceput sa curga pe chipul lui micut in momentul in care Lion i-a aratat trupul inert al mamei lui, care parca dormea. In interiorul sau, ura deja incepuse sa prinda contur, insa fiinta ce statea in sicriul cu capac de sticla nu era vinovata cu nimic.Avea sa se razbune pe cei care facusera asta si o stia foarte bine.
Ochisorii ii erau rosii, insa doctorii spusesera ca era posibil sa-si schimbe culoarea pe masura ce crestea,doar pentru a mai linisti reactia tampa a lui Lion cand l-a vazut prima data.
-E al meu si il voi iubi oricum, soptise el, strangandu-si fiul in brate.

[Apathy]

So.. mi-a placut mult acest capitol...
Descrierea incaperii, a sentimentelor, dialogul... a fost magnific. Nu am gasit nici o fraza in neregula, ca sa nu mai spun ca din nou nu ai avut nici macar o mica greseala de tastare...
M-ai impresonat mult felul in care ai spus ca Lion era oribit de furie. Mi se pare foarte interesant ca copilul are ochii rosii, si plini de ura, sper sa devina un "monstru" cand va creste...
Inmormantarea a fost superba:x, ma asteptam la decoratiuni negre, in schimb ai pus o culoare ce reprezinta melancolia in adevaraul sens...albastrul. Iar imaginea rochiei albastre cu trandafirul alb de roua e de nedescris...
abia astept next-ul..:bye:

[starnight]

Well..imi place nextul,
Ai avut descriere suficenta.
Sentimentele personajelor au fost foarte bine descrise.
Greseli de tastare nu am vazut.
Ce sa zic...sunt curioasa ce va face copilul.
Imi place ideea ficului tau.
Tine-o tot asa!

[Jigoku]

[center]Capitolul 4[/center]
Trupul a fost inchis in mausoleul familiei,desi doamna Devis nu era de acord, considerand-o pe Emily o straina ce pangarea renumele familiei si puritatea sangelui celor ce se odihneau acolo,sange de altfel tulbure,la fel de tulbure ca apa de pe fundul unui lac ce aproape a secat,dens si murdar.
Totul era extrem de tacut,iar ploile la inmormantari au devenit deja un cliseu. Mausoleul se ridica tenebru dintre copaceii de liliac alb ce-l inconjurau slavindu-i maretia, stralucind in razele amurgului ce strapungeau norii grei de ploaie.
Era o constructie stranie, fiind formata dintr-un hol lung, urias chiar, iar pe stanga si pe dreapta de aflau camerele unde stateau neclintite sicriiele de sticla ale membrilor familiei,urmand ca dupa fiecare pereche sa fie o placa alba,de marmura,pe care se aflau anii in care traisera.
Pe usa ce ducea la Devis Augustus scria :
[center][b]

[Ryuu]

Cum am zis ..dau edit
Cat am asteptat eu acest capitol si multumesc pentru ca m-ai anuntat
Deci sa incep
Well...mi-a placut
am vazut doua greseli de tastare:-" dar nu le mai evidentiev:-p
descriere ai avut si dialogul ala ce s-a strecurat is el pe acolo nu este sec:-p
ja ne si incearca sa faci continuarea cat mai repede te rog[-o<
vreau sa vad ce se mai intampla ca eu sunt fanul nr unu al ficului tau>:))
ja ne:-p
:bye::-"