Black Soul Revival [+18] [yaoi]

[Yaku-chin]

Multumim Myuu de coment:D acum capitolul urmatoru care vine mai greu ( doar aici e vorba de mn nu? :D )

Capitolul 2


Tic.Tic. Tic.


In loc ca ceasul sa mearga inainte, astfel orele , zilele, saptamanile, lunile si anii sa treaca, mi se pare ca merge inapoi, facandu-mi mie in ciuda. Desi treaceau doar cateva secunde eu ma bucuram pentru cateva clipe, ca apoi sa realizez ca pe langa acele secunde ce se scurgeau nespus de greu , mai aveam de asteptat ore, zile, saptamani, luni, poate chiar ani ca totul sa se termine, sau pentru mine, sa inceapa.
Vedeam inca razele soarelui ce se revarsau asupra mea si a pamantului, si ma intreb: cat timp va mai dura aceasta asteptare, ca razele soarelui sa dispara si sa apara cele ale lunii, apoi iar cele ale sorelui si apoi ale lunii , si tot asa? Cat timp voi mai sta sa observ norii liberi ce se plimba pe infinitul albastru, fara sa simt aerul racorindu-mi trasaturile fetei? Cat va mai dura rabdarea, setea de razbunare si regretul ce se afla in mine? Cand o sa accept si o sa ma resemnez, cand o sa pot sa uit? Ma intreb oare chiar asta merit? Atat de mult am gresit incat sa fiu privat de atatea lucuri? Sa mi se arate adevarul intr-un mod atat de crud, inca ma sfasie fiecare gand, fiecare vorba in parte? Cat? Oare cat va mai dura? Dar intrebarea de baza: cand se va termina totul?


Curand….sau poate niciodata.


Ochii ii erau atintiti asupra cerului. Il privea cu invidie, cu ciuda, cu dorinta si cu admiratie. Tacanitul ceasului de la mana dreapta ce se afla sub capul sau ii ajungea pana la urechi, facandu-l sa ofteze resemnat.
Razele soarelui ii alintau corpul racit de solul tare si inghetat. Camasa alba cu dungi grii ii era desfacuta la toti nasturii , astfel razele ii atingeau corpul de portelan, facandu-l sa se bucure de caldura impartasita. Hainele sifonate ii dadeau un aspect neglijent, de om ce nu stia ce era aia curatenie; si in ciuda tuturor aparentelor, lui chiar nu ii pasa de astfel de lucruri.
Inchise incet ochii vrand sa isi limpezeasca gandurile, sentimentele ce inca zaceau ascunse in interiorul sau , si pe care incerca sa le renege. Durerea din piept se facea simtita, din nou, ca un adaos al cutitelor ce ii erau infipte in inima, acum mai aparea si o spada, ce taia bucatile de suflet in mici diviziuni, care se imparteau si ele din nou, si din nou, si din nou. Cu fiecare secunda ce trecea o simtea si mai prezenta, si mai mare si mai dureroasa. Muschii ii erau incordati datorita nervozitati ce punea stapanire pe el, datorita regretului si faptului ca gresise.
Un zambet amar se afisa pe chipul indurereat de portelan, ochii inexpresivi priveau din nou cerul oferindu-I atentie, confesandu-i-se. Culoarea albastra se transforma incet , dar vizibil, in mov, apoi in rozaliu, iar norii cei albi aveau acum o tenta de portocaliu, pana si cerul se schimba din cauza timpului.
Se ridica lenes fara prea mult chef de pe pamantul rece. Isi aranja putin hainele, prinzand camasa la unul dintre nasturi, apoi pasii sai se indreptara spre o tinta fixa. In fata sa se vedea o cladire impunatoare si sombra. Se apropie de usa mare din fier ce era pazita de patru gardieni. Il salutara cu respect, iar el le raspunsese printr-un gest amical din incheietura, apoi intra inauntrul cladirii.In interior se putea simti un miros imbaxit, un amestec de transpiratie, fum de tigara si multe alte mirosuri neidentificabile. Era o galagie infernala, voci peste voci, se puteau distinge tipete, injuraturi, batai si multe altele. Merse de-a lungul unui coridor prost luminat, intalnindu-se cu mai multi prizonieri care il salutara cu respect, sau poate teama, nu il prea interesa .
Se opri la celula cu numarul 332, unde o mica pancarda era lipita pe cateva gratii , iar pe ea era gravata numele detinutilor :Jordan Jonathan si Orlando Mausol.
Orlando pasi incet in interiorul celulei si il observa pe noul sau “coleg”. Era un tanar micut de statura, blond si cu ochii negrii , acuzat de tentativa de omor. Privind spre acel tanar se revazu pe el, acum cinci ani, cand pentru prima data pasise in acea inchisoare . Inca putea resimtea acele sentimente ce il invadasera intr-o clipa. Putea observa in ochii tanarului teama, disperarea , furia, frica si toate acele trairi ce il stapanisera in acea perioada.
Incerca sa ingnore acele aspecte vazandu-si de propriile procupari. Lua hartoagele de pe pat uitandu-se amanuntit pe ele. In curand avea sa se iasa de acolo . Cinci ani trecusera extrem extrem de greu. Insa acum totul se scursese, invinsese.Era castigatorul, intr-un joc deja pierdut. Atunci iesise ultimul, iar faptele se consumasera rapid, prinzandu-l pe el in cusca aceasta. dar acum aceeasi competitie, acel joc al mortii, pierdut din cauta propriei nesabuinte, avea sa reinceapa cu noi jucatori , cu noi arme, si cu noi premii. Putea deja savura gustul victoriei, stia sigur ca ea nu se astepta ca el sa se reintoarca. Il treceau fiorii numai cand isi amintea de acea faptura demonica. Zambi din nou. Planuise acest moment cu atata precizie, cu atata rabdare, incat acum ii se parea ca aceste cateva ore se scurgeau mai greu decat anii petrecuti aici. Insa nu putea spune ca regreta faptul ca se schimbase in acest timp, putea spune ca invatase si realizase multe. Acum aprecia lucrurile mai mult decat inainte, acum nu mai era acelasi pusti de 19 ani ce intrase la inchisoare , acuzat de furt, crima si trafic de droguri. Inca simtea durerea aceea din piept, otrava care inca ii curgea prin vene, sentimentele acelea de ura si necredinta exact ca in momentul in care realizase cine il tradase . Nu se asteptase sa fie injunghiat atat de brutal pe la spate, nu de la ea, in orice caz. Si tot ce facuse era sa o iubeasca, sa o protejeze. Iar ea il tradase, il omorase in cel mai josnic mod posibil. Insa acum realiza ca degeaba regreta, degeaba sesiza ca gresise, acum totul nu mai avea valoare, era doar o rana infectata si netratata.
Inca mai avea pozele cu ea, inca mai avea scrisorile pline de sarcasm din partea ei, in care ii radea in fata, in care ii spunea tot adevarul. In acele clipe credea ca totul e o minciuna, spera sa fie, voia cu adevarat . Insa nu era asa. Nu intelegea , chiar nu putea concepe: cu ce gresise atat de tare incat sa merita una ca asta? E drept ca omorase cateva insecte ce se dadeau drept oameni, dar politia nu stia de acele crime, el se afla acolo pe baza unor probe false, a unor omucideri la care el nu participase si de care nu auzise , si aici era doar mana acelei vipere, ea il bagase in aceasta incurcatura.
Credea ca va scapa de el bagandu-l in inchisoare, credea ca nu se va razbuna, credea ca ea era invingatoarea, insa avea de gand sa ii demonstreze contrariul. Ura din el crescuse si mai mult , si desi il durea, il durea fiindca chiar o iubise, si poate chiar inca o iubea , inca mai avea sentimente pentru ea, nu putea renunta la razbunare . Isi acoperi chipul cu o palma, strangand din ochii: cat de idiot putea fi, aceea femeie nici macar nu tinea la el, nici macar ca la un adversar, iar el statea acolo, pierzandu-si timpul gandindu-se la ea. Ofta, si incerca sa isi alunge gandurile ce ii dadeau tarcoale. Simtea ca se sufoca daca mai statea mult in acea parte a trecutului, o amintire cu ea. Ar fi vrut sa o uite, dar asta insemna sa o lase sa se bucure de jocul castigat necinstit si nu avea de gand sa fac una ca asta, nu degeaba a planuit in fiecare minut cat fusese capitiv ce avea sa faca,acum nu putea da inapoi oricat ar fi vrut. Dar nu, chiar nu avea motive sa nu vrea una ca asta.
Citea cu atentie documentele ce le avea in maini. Nimeni nu avea sa afle ca va fi eliberat, ce usurare. Va fi scandalos, cand vechi asa zisi prieteni isi vor primi pedeapsa. Inca nu era sigur daca sa ii omoare lent si dureros, sau rapid astfel incat sa nu stie ce i-a lovit?Ii suradea insa prima varianta. Ce rost ar avea sa ii omoare daca ei nu ar sti cine i-a trimis pe lumea cealalta? Avea sa ii expedieze intr-o excursie ce si el o dorise candva, le va face doar o mica favoare, nu numai lor, ci si intregi lumi .
Arunca dosarele undeva pe jos si nu statu sa se uite, ci se intinse pe placa din beton numita pat si incerca sa adoarma. Somnul il prinse in mirajele sale relativ repede, insa el inca putea simti greutatea ce ii apasa inima si constiinta, dar nu voia sa o bage in seama, dorea sa o ignore, insa ea era acolo, era prezenta. Ii reamintea totul, fiecare bucatica a vieti sale, fiecare esec, fiecare victorie, ura ca isi aminteste totul, uneori memoria nu era asa buna pe cat ziceau alti. Desi avea ochii inchisi, si era intuneric, in abisul sau tenebros, imaginea ei, era acolo, mereu prezenta si de cate ori incerca sa o omoare, de cate ori avea posibilitatea sa o faca, ezita . Se trezi speriat atunci cand in propriul vis golantele ii intrara in corpul fragil iar el simtii durerea ei, poate chiar o durere mai mare. Era clar, era cel mai mare idiot de pe fata pamantului. Ofta, nu avea leac. Stia ca ea nu merita nimic, absolut nimic, nici Infernul nu o merita, de Rai nici nu trebuia pomenit.
Un gardian intra in celula rugandu-l pe Orlando sa il urmeze, Jordan era uimit: cum de gardianul il privea cu umilinta pe colegul sau?
Orlando obseva aceasta privire ciudata a baiatul si ii facu cu ochiul. Mergea in fata gardianului, stia unde avea sa se duca . Stia ca sosise momentul. Ii deschise o usa si apoi alta si alta. Intra intr-o incapera destul de maricica, unde directorul inchisori discuta cu prietenul sau .
-Domnule Mausol a sosit vremea sa iesiti din aceasta vagauna .
Spuse directorul inchisori foarte vesel, tonul sau incerca sa imita bucuria, satisfactia, ca si cum urma sa se intample ceva foarte frumos, minunat, de care se putea bucura, pe care il incanta.
-Scuteste-ma Jensen, sti ca daca voiam puteam iesi de aici imediat, nu? Facu o mica observatie sarcastica, pe un ton acrit, Orlando uitandu-se plictisit la cel ce i se adresase.
-Bineinteles, domnule.
Vocea directorului era putin alarmata, speriata. Nu voia sa supere aceasta faptura ce numai umana nu parea fi.
-Inainte sa plec, nu uitati ca vreau sa scoateti de aici cateva persoane.Anthony ai facut tot ce te-am rugat nu?
Ochii i se indrepta cartre prietenul sau ce ranjea satisfacut. Acesta afirma dand din cap.
-Uite hartia cu cei ce vreau sa iasa, si….pe nou detinut, Johnny ala, care era cu mine in “ camera”.
-Bineinteles, bineinteles! Acum puteti pleca , oficial sunteti un om liber, domnule Mausol, domnule Anthony a fost o placere sa lucrez cu dumneavoastra in acest timp destul de scrurt.
Barbatul numit Anthony se ridica, avand inca ranjetul pe buze la vederea prietenului sau. Amandoi se indreptau spre un nou viitor, unu deja planuit si sigur.
Aerul libertati parea atat de curat, de pur, inca nu putea explica acel sentiment ce il stapanise, si involuntar un zambet ii aparu pe chip. Anthony isi urmarea prietenul atent, cat timp trecuse de cand nu mai vazuse cerul cu norii lui liberi si soarele maiestuos ? cat timp fusese captiv? Doar cinci ani, doar cinci.
-Liber, prietene, in sfarsit liber! afirma Orlando cu un glas stins.
In sfarsit avea curajul sa isi satisfaca setea de razbunare, sosise timpul . Prevedea un viitor destul de sangeros si dureros, dar oare previziunea sa era buna?