28-12-2009, 10:34 PM
asta e un fic facut cu Yaku-chii :D :zuppy06: e un yaoi cum nu ati mai citit :))
pun capitolul 1 si yaku-chii o sa o puna cap 2 si tot asa :))
lectura placuta :P
cap 1
’Franta ... Minunata Franta cu scolile ei de medicina, cu studentele si studentii ei buni la toate . Minunatul oras Paris , plin de porumbei indragostiti , cei ce se giugiulesc pe la colturi sau in parcuri .. ah ... frumosul oras al iubirii ... Dar numai la suprafata, caci nimeni nu stie de problemele ei interne, de epidemii, de boli, de tot ceea ce misuna in subsoluri, ascunzandu-se privirii si cunostintelor . NU ! Nimeni nu a aflat de toate maladiile pe care le poti lua numai printr-un sarut . Nu ! Si nici nu cred ca vor afla, caci ignorant e omul , indiferent de natura lui, indiferent de nationalitatea lui . Chit ca eu am fost pus sa le arat cat de atenti trebuie sa fie, alaturi de multi altii, nimeni nu se sinchiseste sa ma asculte ! Nimeni , desi pe fetele lor se poate vedea teama, frica aceea dezgustatoare ca si cum din secunda in secunda se asteapta ca ceva sa li se intample. Insa ignora ! heh... ce pot eu sa fac ca simplu medic ? ‘ reflecta , ochii pierduti in departari , hoinarind pe cerul albastru de dupa fereastra lui, un tanar doctor , proaspat absolvent al facultatii de medicina, cu specializare in probleme psihice .
Ochii , mai verzi ca marea insasi, mai luminosi decat soarele , se pierdeau abatuti asupra norilor, urmarind miscarea lor lenesa, in timp ce degetele sale lungi si albe se jucau pe manerul canii din care mai sorbea din cand in cand cate o gura de cafea . Isi aducea aminte de prima lui zi in acel spital, sperand ca in curand aceasta sa nu ramana decat un vis urat . Nu ii placea aici insa nu avea cui sa i se planga. In plus, era prea tanar. Nimeni nu si-ar fi plecat urechea la ce avea de spus. Cel putin asta credea el !
Sutele de manuale pe care le rasfoise ii consolidau aceasta parere, dovedindu-i ca omul se credea cea mai mare dintre fiinte, indiferent ce argumente i se aduceau ca nu era asa. Inhala incet, expirand pe gura, inchizandu-si ochii. El voise sa vina aici, sa ajunga sa lucreze cu cei mai renumiti medici existenti .
Banii parintilor i-ar fi putut cumpara demult tot ceea ce voise , insa el refuzase vehement, spunand ca nu voia sa triseze. Daca el ajungea acolo unde era acum prin alte mijloace decat cele pe care le folosise cu siguranta ca toate sfaturile si toate consultatiile ar fi fost doar niste scamatorii, nimic cu adevarat valabil . Nu dorea ca oamenii sa se indoiasca de ceea ce spunea el .
Ofta din nou, lasand cana goala pe birou , in timp ce toate amintirile de pana atunci i se revarsara in minte, creindu-i o migrena insuportabila. Chipurile atat de false insa zambitoare ale celor care , cica, de abea ii asteptasera venirea inca ii jucau dinaintea ochilor, desi trecusera trei luni decand trecuse pragul acelui spital . Trei luni cu nasul ingropat in hartii, prescriind Nembutal si Valium la diferiti pacienti, avand grija ca dozele sa fie exacte nu peste masura . Personal : el ura Nembutalul , caci efectele lui faceau din persoana respectiva o leguma , un soi de statuie flasca, fiinta ce nu dadea nici un raspuns la orice i se facea, durere sau placere. Groteasca imagine a ultimului sau pacient caruia trebuise sa ii administreze fortat Nembutal ii fulgera creierul obosit.
Isi trecu degetele prin parul scurt , in tepi si roscat, oftand, si gandindu-se la toate maladiile mintale ce se instaurau in acel spital . Dintre toate in care putuse ajunge, medicii sefi il exilasera in unul de nebuni, promitandu-i o avansare rapida din cauza studiilor sale superioare.
Dar nu mai credea in asta . Astepta doar ca ziua asta sa se termine.
Traind in secolul XXI nu era mare smecherie, stiind ca anul la care ne referim e chiar 2009 . Urat sezon pentru toate cele ce i se intamplasera ! Doar era primavara in Franta, desi el nu simtea deloc.
Un ciocanit la usa il distrase din contemplarea haotica a celor trei luni . Privi un minut seringa cu Librium de pe masa, mutandu-si-o apoi asupra celei din propriai mana : Valium. Voise sa si-o faca chiar inainte de a pleca, pentru a isi calma puternica durere de cap, ca sa nu mai mentionez acea anxietate de care suferea de patru ceasuri incoace, din motive misterioase.
Se ridica, agasat de aceasta vizita neasteptata, asezandu-si frumusel seringa in buzunarul halatului alb pe care il purta , si se apropie de usa, deschizand-o cu putere. De partea cealalalta , o bruneta micuta, o asistenta tanara si foarte frumoasa, ridica speriata privirea, atintind-o drept in ochii lui inrositi de nesomn . Buzele i se curbara instantaneu intr-un zambet politicos. Ii inmana rapid doua plicuri maronii si disparu intr-un fosnet de fusta si halat, fara sa se uite inapoi.
Tanarul doctor o privi o buna bucata de vreme , fara sa se miste, surprins ca fata nu ii adresase nici macar un cuvant. Ciudat pana si pentru el , daca statea sa se gandeasca .
Fiind cel mai tanar din acel spital ,la numai douazeci si cinci de ani, se asteptase ca ea sa rada un pic, sa se inroseasca si apoi sa fuga speriata, insa nu facuse asa. Se purtase foarte distanta fata de persoana lui, diplomata chiar, si plecase fara sa ii adreseze cuvinte inutile.
Doctorul se intoarse pe calcaie si pasi din nou in birou, inchizand usa cu piciorul in timp ce se uita la cele doua plicuri destul de burdusite. Pana la biroul micut din mahon negru lustruit pe care il avea , se impiedica de cosul de gunoi plin ochi de hartie mototolita, in timp ce picioarele incaltate in pantofi negri stralucitori tropaira seci pe covorul subtire si verde ce acoperea podeauna din caramira albastra. Peretii albi pareau neprimitori inca decand se construise acel corp auxiliar, insa cui sa ii mai pese ? El se obisnuise cu acea cutie de chibrite care i se daduse drept birou.
Cei drept, avea doua scaune plusate asezate exact inaintea biroului, stralucind oarecum in lumina palida a asfintitului , pielea maronie deschisa inspirand o anumita aura de bine. Scaunul inalt si negru de dupa birou statea falnic , facand umbra asupra podelei si ascunzand doar o treime din fereastra ce dadea spre curtea interioara a spitalului . In zare se putea vedea o padure destul de maricica . Cerul marginea aceasta priveliste !
Spre placerea lui personala , biroul se afla la etajul trei, astfel ca geamul nu ii fusese zabrelit. Privirea i se ridica usor, si se indrepta agale si oarecum trista catre coltul drept a camerei unde o canapea nu foarte confortabila insa destul de primitoare ii zambi din acel loc, invitandu-l la un somn in care cu siguranta se va trezi cu vreun junghi in spate. Marai scurt , visand cu ochii deschisi la patul foarte comod de acasa, asteptand ca o minune sa se intample si el sa scape de acolo !
Insa , inainte de asta, avea o treaba destul de importanta cu acele plicuri ,pe care deja recunoscuse sigla batatoare la ochi a congrasului medicilor. Respiratia i se ingreuna, anticipand cine stie ce lucru minunat din partea lor, desi stia, efectiv, dinainte ca nu va primi nimic care sa il multumeasca, care sa il incante . Inghiti in sec , uitandu-se infiorat la singura poza pe care o avea pe birou.
Parintii lui si cu el . Ceva din poza aceea il inspirase mereu , in toate eseurile si scrisorile pe care le facuse, poza aceea il ajutase enorm de fiecare data !
Zambi precaut, mutandu-si privirea apoi pe teancul de hartii , cautand caterul pe care il folosea de obicei pentru a deschide astfel de scrisori, si negasindu-l se apropie de partea stanga a camerei, acolo unde o biblioteca destul de mare statea, burdusita cu carti si diferite cutii in care ascunsese lucrurile de care avea sa se foloseasca mai tarziu . Auzi in fundal bazaitul radioului ce statea protapit langa fereastra , huruitul micutului frigider de langa birou acompaniidu-l in simfonia aceea lenesa. Isi musca buza de jos, oprindu-si una din acele crize de ras care il mai apucau din cand in cand, caci imagini destul de amuzante zamislite de imaginatia sa prea activa , ii treceau prin minte . Era prea stresat pentru propriul sau bine . Simti vag greautatea seringii cu Valium in buzunar, insa nu ii mai acorda mare atentie, ci incepu sa caute impacientat un cutit printre cutiile din biblioteca.
Intr-un sfarsit, dandu-se batut, curiozitatea spunandu-si cuvantul, tanarul doctor trase de colturile plicurilor, rupandu-le, si scoase colile albe de hartie, pe care scrisul acela uniform se intindea , randuri intregi ,plictisitoare. Se tranti pe canapea, asezand plicul mai mare langa el , inca nedesfacut, tinand in pumn cheia pe care o gasise in acesta, citind ceea ce medicul sef ii spunea. Se parea ca primise un nou post, mai bun ca acesta , la unul din spitalele acelea mari la care numai visase. Bucuria ,insa, nu isi facu simtita prezenta, caci spitalul respectiv gazduia si unii din cei mai periculosi criminali ai Frantei sau chiar si ai Germaniei si a Angliei, iar el va trebui sa ii trateze pe cativa dintre acestia, ca sa nu mai mentionez ca toti noii veniti trebuiau sa treaca pe la el, si daca nu se simtea in stare sa le preia cazurile, atunci putea sa le predea altor medici. El era pus ca un fel de sef peste toti medicii din acea institutie .
’Un soi de scoala de corectie ,insa in care medicii pot administra in voie sedative fara sa priveasca de doua ori la pacientul pe care il examineaza !’ ii trecu prin cam acest gand, neputand sa trateze la rece aceasta noua incercare la care era supus.
Terminand de citit, se uita la celalalt plic, cu mult mai mare, apropiindu-se vag de marimea unui colet. Inghiti in sec. Probabil erau cateva din dosarele viitorilor sai pacienti.
Se parea ca medicul sef stiuse ca el nu va refuza aceasta sansa . Micul geniu nu avea voia sa nu preia aceasta noua slujba ! Era de neconceput un refuz la ceea ce i se dadea !
Solomon ofta deznadajduit, lasandu-si capul pe spatarul canapelei privind tavanul ce se colora rapid intr-un sangeriu dezgustator, ca mai apoi, incepand din colturi, sa se prefaca intr-un albastru extrem de inchis. Ce bine mai era cand era doar un simplu tanar, acel invatacel naiv si plin de zel si sperante. Acum regreta oarecum ca voise sa termine repede scoala.
Isi aduse vag aminte de ultima despartire de care suferise, nu cumplit, caci isi administrase doza dupa doza de Librium ,aproape devenind depedent. Ochii vii si frumosi ai prietenului sau excentric chiar si la acea varsta ii arsera retina. Inca ii simtea pielea fina si alba, zambetul acela smecher ce se prefacea rapid intrunul de pura placere sexuala, mai sexy si mai excitant decat orice alt zambet, rivalizand cu cele feminine. Isi aduse aminte de el in cel mai frumos pe care il petrecusera impreuna : Haru in fata unei fantani arteziene , cu stropii luminati de soare stralucind pe langa el , atingandu-si vag clipul . Era exact ca un zeu antic grec pogorat pe Pamant . Parul negru cu suvite albastre fluturand usor in briza ce trecea pe acolo, in timp ce ochii albastri erau atintiti in zare, luminati si ei de curcubeul firav creat de razele calde si de apa ce sarea peste tot.
Oricat de frumos ar fi fost Solomon considerat, doctorul tot credea ca fostul sau prieten era mai frumos, mai atragator, mai ... special decat fusese el vreodata . Desi se insela. El nu se vazuse niciodata clar chiar daca se facuse medic psiholog specialist, in timp ce Haru se facuse chirurg plasticiant. Probabil si profesiile ii apropiasera pe cei doi.
Dar alunga pana la urma trecutul inapoi in cutia lui , ascunzandu-l in praful uitarii. Nu isi daduse seama ca inchisese ochii pana ce privirea i se focaliza, si observa ca atipise. Soarele apusese de multisor se parea.
Casca, se intinse, insfaca dosarele inca impachetate, si se ridica, luand cheile de pe birou. Avea sa le citeasca acasa. Era asteptat la noul post in maxim doua saptamani asa ca avea timp sa incheie toate retetele pe care le avea de completat. Se simti oarecum nostalgic cand parasi biroul , insa alunga sentimentul , si pleca catre parcare, neluand in seama coridoarele pustii si luminate puternic . Nu auzi mormaielile nefericite ce veneau de la pacienti, si nici tropaielile usoare ale asistentelor grabite sa ajunga la toti internatii.
Viata grea asta de sora medicala. In special pentru cele noi. Saracele ! Ofta, insa nu se mai uita in urma
Masina lui , un Mercedes negru decapotabil , straluci in lumina data de luna, invitandu-l la un drum lung si plicticos, catre apartamentul sau. Parisul era un oras nelinistit chiar si la cele mai matinale ore, asa ca o sa intarzie oricum pana sa ajunga in apartamentul sau si sa isi telefoneze parintii.
Tanarul doctor Solomon Grace isi intoarse obosit masina si accelera catre iesirea din parcarea spitalului, surazand in sinea lui . Odihna !
pun capitolul 1 si yaku-chii o sa o puna cap 2 si tot asa :))
lectura placuta :P
cap 1
’Franta ... Minunata Franta cu scolile ei de medicina, cu studentele si studentii ei buni la toate . Minunatul oras Paris , plin de porumbei indragostiti , cei ce se giugiulesc pe la colturi sau in parcuri .. ah ... frumosul oras al iubirii ... Dar numai la suprafata, caci nimeni nu stie de problemele ei interne, de epidemii, de boli, de tot ceea ce misuna in subsoluri, ascunzandu-se privirii si cunostintelor . NU ! Nimeni nu a aflat de toate maladiile pe care le poti lua numai printr-un sarut . Nu ! Si nici nu cred ca vor afla, caci ignorant e omul , indiferent de natura lui, indiferent de nationalitatea lui . Chit ca eu am fost pus sa le arat cat de atenti trebuie sa fie, alaturi de multi altii, nimeni nu se sinchiseste sa ma asculte ! Nimeni , desi pe fetele lor se poate vedea teama, frica aceea dezgustatoare ca si cum din secunda in secunda se asteapta ca ceva sa li se intample. Insa ignora ! heh... ce pot eu sa fac ca simplu medic ? ‘ reflecta , ochii pierduti in departari , hoinarind pe cerul albastru de dupa fereastra lui, un tanar doctor , proaspat absolvent al facultatii de medicina, cu specializare in probleme psihice .
Ochii , mai verzi ca marea insasi, mai luminosi decat soarele , se pierdeau abatuti asupra norilor, urmarind miscarea lor lenesa, in timp ce degetele sale lungi si albe se jucau pe manerul canii din care mai sorbea din cand in cand cate o gura de cafea . Isi aducea aminte de prima lui zi in acel spital, sperand ca in curand aceasta sa nu ramana decat un vis urat . Nu ii placea aici insa nu avea cui sa i se planga. In plus, era prea tanar. Nimeni nu si-ar fi plecat urechea la ce avea de spus. Cel putin asta credea el !
Sutele de manuale pe care le rasfoise ii consolidau aceasta parere, dovedindu-i ca omul se credea cea mai mare dintre fiinte, indiferent ce argumente i se aduceau ca nu era asa. Inhala incet, expirand pe gura, inchizandu-si ochii. El voise sa vina aici, sa ajunga sa lucreze cu cei mai renumiti medici existenti .
Banii parintilor i-ar fi putut cumpara demult tot ceea ce voise , insa el refuzase vehement, spunand ca nu voia sa triseze. Daca el ajungea acolo unde era acum prin alte mijloace decat cele pe care le folosise cu siguranta ca toate sfaturile si toate consultatiile ar fi fost doar niste scamatorii, nimic cu adevarat valabil . Nu dorea ca oamenii sa se indoiasca de ceea ce spunea el .
Ofta din nou, lasand cana goala pe birou , in timp ce toate amintirile de pana atunci i se revarsara in minte, creindu-i o migrena insuportabila. Chipurile atat de false insa zambitoare ale celor care , cica, de abea ii asteptasera venirea inca ii jucau dinaintea ochilor, desi trecusera trei luni decand trecuse pragul acelui spital . Trei luni cu nasul ingropat in hartii, prescriind Nembutal si Valium la diferiti pacienti, avand grija ca dozele sa fie exacte nu peste masura . Personal : el ura Nembutalul , caci efectele lui faceau din persoana respectiva o leguma , un soi de statuie flasca, fiinta ce nu dadea nici un raspuns la orice i se facea, durere sau placere. Groteasca imagine a ultimului sau pacient caruia trebuise sa ii administreze fortat Nembutal ii fulgera creierul obosit.
Isi trecu degetele prin parul scurt , in tepi si roscat, oftand, si gandindu-se la toate maladiile mintale ce se instaurau in acel spital . Dintre toate in care putuse ajunge, medicii sefi il exilasera in unul de nebuni, promitandu-i o avansare rapida din cauza studiilor sale superioare.
Dar nu mai credea in asta . Astepta doar ca ziua asta sa se termine.
Traind in secolul XXI nu era mare smecherie, stiind ca anul la care ne referim e chiar 2009 . Urat sezon pentru toate cele ce i se intamplasera ! Doar era primavara in Franta, desi el nu simtea deloc.
Un ciocanit la usa il distrase din contemplarea haotica a celor trei luni . Privi un minut seringa cu Librium de pe masa, mutandu-si-o apoi asupra celei din propriai mana : Valium. Voise sa si-o faca chiar inainte de a pleca, pentru a isi calma puternica durere de cap, ca sa nu mai mentionez acea anxietate de care suferea de patru ceasuri incoace, din motive misterioase.
Se ridica, agasat de aceasta vizita neasteptata, asezandu-si frumusel seringa in buzunarul halatului alb pe care il purta , si se apropie de usa, deschizand-o cu putere. De partea cealalalta , o bruneta micuta, o asistenta tanara si foarte frumoasa, ridica speriata privirea, atintind-o drept in ochii lui inrositi de nesomn . Buzele i se curbara instantaneu intr-un zambet politicos. Ii inmana rapid doua plicuri maronii si disparu intr-un fosnet de fusta si halat, fara sa se uite inapoi.
Tanarul doctor o privi o buna bucata de vreme , fara sa se miste, surprins ca fata nu ii adresase nici macar un cuvant. Ciudat pana si pentru el , daca statea sa se gandeasca .
Fiind cel mai tanar din acel spital ,la numai douazeci si cinci de ani, se asteptase ca ea sa rada un pic, sa se inroseasca si apoi sa fuga speriata, insa nu facuse asa. Se purtase foarte distanta fata de persoana lui, diplomata chiar, si plecase fara sa ii adreseze cuvinte inutile.
Doctorul se intoarse pe calcaie si pasi din nou in birou, inchizand usa cu piciorul in timp ce se uita la cele doua plicuri destul de burdusite. Pana la biroul micut din mahon negru lustruit pe care il avea , se impiedica de cosul de gunoi plin ochi de hartie mototolita, in timp ce picioarele incaltate in pantofi negri stralucitori tropaira seci pe covorul subtire si verde ce acoperea podeauna din caramira albastra. Peretii albi pareau neprimitori inca decand se construise acel corp auxiliar, insa cui sa ii mai pese ? El se obisnuise cu acea cutie de chibrite care i se daduse drept birou.
Cei drept, avea doua scaune plusate asezate exact inaintea biroului, stralucind oarecum in lumina palida a asfintitului , pielea maronie deschisa inspirand o anumita aura de bine. Scaunul inalt si negru de dupa birou statea falnic , facand umbra asupra podelei si ascunzand doar o treime din fereastra ce dadea spre curtea interioara a spitalului . In zare se putea vedea o padure destul de maricica . Cerul marginea aceasta priveliste !
Spre placerea lui personala , biroul se afla la etajul trei, astfel ca geamul nu ii fusese zabrelit. Privirea i se ridica usor, si se indrepta agale si oarecum trista catre coltul drept a camerei unde o canapea nu foarte confortabila insa destul de primitoare ii zambi din acel loc, invitandu-l la un somn in care cu siguranta se va trezi cu vreun junghi in spate. Marai scurt , visand cu ochii deschisi la patul foarte comod de acasa, asteptand ca o minune sa se intample si el sa scape de acolo !
Insa , inainte de asta, avea o treaba destul de importanta cu acele plicuri ,pe care deja recunoscuse sigla batatoare la ochi a congrasului medicilor. Respiratia i se ingreuna, anticipand cine stie ce lucru minunat din partea lor, desi stia, efectiv, dinainte ca nu va primi nimic care sa il multumeasca, care sa il incante . Inghiti in sec , uitandu-se infiorat la singura poza pe care o avea pe birou.
Parintii lui si cu el . Ceva din poza aceea il inspirase mereu , in toate eseurile si scrisorile pe care le facuse, poza aceea il ajutase enorm de fiecare data !
Zambi precaut, mutandu-si privirea apoi pe teancul de hartii , cautand caterul pe care il folosea de obicei pentru a deschide astfel de scrisori, si negasindu-l se apropie de partea stanga a camerei, acolo unde o biblioteca destul de mare statea, burdusita cu carti si diferite cutii in care ascunsese lucrurile de care avea sa se foloseasca mai tarziu . Auzi in fundal bazaitul radioului ce statea protapit langa fereastra , huruitul micutului frigider de langa birou acompaniidu-l in simfonia aceea lenesa. Isi musca buza de jos, oprindu-si una din acele crize de ras care il mai apucau din cand in cand, caci imagini destul de amuzante zamislite de imaginatia sa prea activa , ii treceau prin minte . Era prea stresat pentru propriul sau bine . Simti vag greautatea seringii cu Valium in buzunar, insa nu ii mai acorda mare atentie, ci incepu sa caute impacientat un cutit printre cutiile din biblioteca.
Intr-un sfarsit, dandu-se batut, curiozitatea spunandu-si cuvantul, tanarul doctor trase de colturile plicurilor, rupandu-le, si scoase colile albe de hartie, pe care scrisul acela uniform se intindea , randuri intregi ,plictisitoare. Se tranti pe canapea, asezand plicul mai mare langa el , inca nedesfacut, tinand in pumn cheia pe care o gasise in acesta, citind ceea ce medicul sef ii spunea. Se parea ca primise un nou post, mai bun ca acesta , la unul din spitalele acelea mari la care numai visase. Bucuria ,insa, nu isi facu simtita prezenta, caci spitalul respectiv gazduia si unii din cei mai periculosi criminali ai Frantei sau chiar si ai Germaniei si a Angliei, iar el va trebui sa ii trateze pe cativa dintre acestia, ca sa nu mai mentionez ca toti noii veniti trebuiau sa treaca pe la el, si daca nu se simtea in stare sa le preia cazurile, atunci putea sa le predea altor medici. El era pus ca un fel de sef peste toti medicii din acea institutie .
’Un soi de scoala de corectie ,insa in care medicii pot administra in voie sedative fara sa priveasca de doua ori la pacientul pe care il examineaza !’ ii trecu prin cam acest gand, neputand sa trateze la rece aceasta noua incercare la care era supus.
Terminand de citit, se uita la celalalt plic, cu mult mai mare, apropiindu-se vag de marimea unui colet. Inghiti in sec. Probabil erau cateva din dosarele viitorilor sai pacienti.
Se parea ca medicul sef stiuse ca el nu va refuza aceasta sansa . Micul geniu nu avea voia sa nu preia aceasta noua slujba ! Era de neconceput un refuz la ceea ce i se dadea !
Solomon ofta deznadajduit, lasandu-si capul pe spatarul canapelei privind tavanul ce se colora rapid intr-un sangeriu dezgustator, ca mai apoi, incepand din colturi, sa se prefaca intr-un albastru extrem de inchis. Ce bine mai era cand era doar un simplu tanar, acel invatacel naiv si plin de zel si sperante. Acum regreta oarecum ca voise sa termine repede scoala.
Isi aduse vag aminte de ultima despartire de care suferise, nu cumplit, caci isi administrase doza dupa doza de Librium ,aproape devenind depedent. Ochii vii si frumosi ai prietenului sau excentric chiar si la acea varsta ii arsera retina. Inca ii simtea pielea fina si alba, zambetul acela smecher ce se prefacea rapid intrunul de pura placere sexuala, mai sexy si mai excitant decat orice alt zambet, rivalizand cu cele feminine. Isi aduse aminte de el in cel mai frumos pe care il petrecusera impreuna : Haru in fata unei fantani arteziene , cu stropii luminati de soare stralucind pe langa el , atingandu-si vag clipul . Era exact ca un zeu antic grec pogorat pe Pamant . Parul negru cu suvite albastre fluturand usor in briza ce trecea pe acolo, in timp ce ochii albastri erau atintiti in zare, luminati si ei de curcubeul firav creat de razele calde si de apa ce sarea peste tot.
Oricat de frumos ar fi fost Solomon considerat, doctorul tot credea ca fostul sau prieten era mai frumos, mai atragator, mai ... special decat fusese el vreodata . Desi se insela. El nu se vazuse niciodata clar chiar daca se facuse medic psiholog specialist, in timp ce Haru se facuse chirurg plasticiant. Probabil si profesiile ii apropiasera pe cei doi.
Dar alunga pana la urma trecutul inapoi in cutia lui , ascunzandu-l in praful uitarii. Nu isi daduse seama ca inchisese ochii pana ce privirea i se focaliza, si observa ca atipise. Soarele apusese de multisor se parea.
Casca, se intinse, insfaca dosarele inca impachetate, si se ridica, luand cheile de pe birou. Avea sa le citeasca acasa. Era asteptat la noul post in maxim doua saptamani asa ca avea timp sa incheie toate retetele pe care le avea de completat. Se simti oarecum nostalgic cand parasi biroul , insa alunga sentimentul , si pleca catre parcare, neluand in seama coridoarele pustii si luminate puternic . Nu auzi mormaielile nefericite ce veneau de la pacienti, si nici tropaielile usoare ale asistentelor grabite sa ajunga la toti internatii.
Viata grea asta de sora medicala. In special pentru cele noi. Saracele ! Ofta, insa nu se mai uita in urma
Masina lui , un Mercedes negru decapotabil , straluci in lumina data de luna, invitandu-l la un drum lung si plicticos, catre apartamentul sau. Parisul era un oras nelinistit chiar si la cele mai matinale ore, asa ca o sa intarzie oricum pana sa ajunga in apartamentul sau si sa isi telefoneze parintii.
Tanarul doctor Solomon Grace isi intoarse obosit masina si accelera catre iesirea din parcarea spitalului, surazand in sinea lui . Odihna !
, chibi-ul lui candy_cane
"Furiile Iadului sunt mai blande decat femeia badjocorita" - SK-'Apocalipsul'