Biografie nesfarsita

[Ҝa-вοοm!™]

Chapter V :


Femeia tot continua sa se indeparteze tinand fetita de mana in timp
ce eu nu-mi gaseam in minte cuvinte care sa o defineasca in intregime
pe aceea fiinta care cu greu as fii numit-o eu mama,depinde ce parere
avea propia ei fiica despre ea.Mda...Aceasta fetita mi-a deschis ochii
aratandu-mi in ce m-am transformat.Nu mai stau pe ganduri si ma indrept
catre cea mai apropiata biserica.Zaresc la cativa metri o
clopotnita.Ma apropii si zaresc biserica in care am fost crestinata eu.Pe atunci mama si tata se iubeau mult.Asadar,ma apropii cu sfiala de aceea incapere.Nu era mai nieni in biserica,doar baiatul de la intretinere.Ma apropii de el si il intreb unde este preotul.El se uita la mine parca desprins de realitate.Ii mai repet de vreo doua ori intrebarea adresata de mine.Atunci el izbuti
sa zica:"Esti frumoasa."
`Ah?Frumoasa?Adica...Nici urata nu sunt,dar nici asa frumoasa ca in
momentul in care ma vezi sa imi faci acest compliment.In acel moment
baiatul care era cu vreo paisprezece ani mai mare cu mine se apropia
de mine gata sa ma sarute.Atunci eu il pleznesc de cazu pe podeaua
rece inconstient inca zambind...Ce Dumnezeu ? De cand am eu atata
putere sa pun la pamant un barba-da` ce vorbesc?Mai inainte chiar eu am pus la pamant mai multi barbati toti mai solizi decat mine.Acum,ce mai urmeaza sa fac ?
Iau in calcul o tehnica de sinucidere.Prea bine ! Ma urc pana in
clopotnita si imi iau adio de la lume, pentru a doua oara...Ma arunc in gol lasandu-ma ghidata de gravitatie.Ajung la pamant si capul mi se trantise de suprafata rece si tare a betonului.Nu simtisem nimic,doar un fior.Ma ridic dupa care iau in calcul alta tentativa.Imi leg un bolovan de gat si ma arunc in lacul de langa biserica.Am ajuns pana la mal,pestii speriindu-se de mine.E chiar surpirinzator , respir sub apa!Sa nu credeti ca sunt vreo sirena sau ceva femeie-cu-branhii...
Ies la suprafata dupa care zaresc luminile aprinse in biserica.O iau la goana si intru inapoi.Il vad pe preot,un barbat de vreo 25-26 ani care tocmai aprindea lumanarile.Se uita si el la mine si ma chema langa el.Imi oferi un pahar cu apa si un prosp ca sa mi-l pun pe spate,sa nu racesc.De parca asta ma interesa pe mine acum.Acum ii adresez tot soiul de itrebari in legatura cu aceste mituri,miturile vampirilor.El isi scarpina fruntea de parca stia despre asta.Ii intinse o cruce de lemn spunandu-mi sa o iau in mana.Am luat-o,dar...nimic.Nici un fior,nici o rabufnire,nimic!Atunci el se uita mirat la mine cand eu m-am intristat."Te simti bine?"Atunci ma uit in ochii lui,acetsa avand privirea la fel ca baiatul de la intretinere,dar stranse pumnul amintindu-si de sotia lui,de copii lui."Nu poti sa mori.E un lucru cert.Dumnezeu a vrut sa te pastreze pe acest pamant.Te considera speciala.Nu lua in calcul ca esti vampir.e doar un mit.Asta e tot.Ai grija de tine.".Spuse aceste vorbe dupa care se indeparta de mine.Eu?Simpatizata de insusi Mantuitorul?Pai...nu e prea cert.In copilarie nu mergeam prea des la biserica...

Lectura placuta.