In sfarsit cu o intarziere de cateva zile, postam si noi lucrarile. Spor la vot!
Nota*: Lucrarea 1 este incompleta din pricina a diverse motive.
Lucrarea 1: Cartea Destinului
"Focul si gheata sunt doua elemente ce se opun total una fata de cealalta si care au fost alese de catre destin sa nu se poata intelege niciodata. Focul reprezinta pasiunea si vointa nemuritoare, pe cand gheata reprezinta intelepziunea si calmul nemuritor. Aceste calitati care sunt in contadictie mentiun echilibrul universului unul stabil si fac destinul sa existe. Dar acesta lege nescris a celor doua elemente a fost incalcata de catre doi zei, Zeul Leonis, protector al iubirii si a soarelui care a fost pun sub semnul focului si Zeita Mantra, protectoarea coiilor si a puritatii care a fost pusa sub semnul ghetii. Acestia doi au sfidat insusi destinul si au creeat un adevarat haos in timp si spatiu, dintr-un lucru simplu, datorita faptului ca s-au iubit. Incercand sa sfideze soarta au murit amdoi in cele mai groaznice chinuri si au dovenit inca o data ca nu poti sa te opui destinului!"
-Matt....Matt....Trezeste-te! se auzi o voce subita, cand, deodata, ma trezesc din trasa in care cartea pe care tocmai o citisem ma capturat. Vocea era a celui mai bun prieten al meu, Jake. Un om, pot sa spun, amuzant care tot timpul stie sa iti aduca zambetul pe buze si sa te faca sa te simti ca ai pe cineva apropiat pe care poti conta. Desi este el putin mai stangagi si simtul modei nu este o virtute pentru el, purtand mereua aleleasi haine in stil rap, blugi de culoare albasta si lungi, un hanorac rosu aprins pe care daca bate putin lumina te orbeste si o basca albastra care nu ii pune deloc in evidenta parul sau blond si ochii sai caprui, insa el este prietenul meu care imi sta tot timpul aproape si pentru asta nu am de ce sa ma plang.
-Ce?! M-am trezit. spun eu pe un ton somnoros, cand relizez ca sunt in masina si in drum catre viitoarea mea sotie, Kelly, cu care ma voi casatori maine. Astaiz ma duc la ea sa punem totul la punct pentru marea nunta de maine si dupa direct la petrecerea burlacilor impreuna cu Jake.
-Neata, somorosule! Vad ac te-a prins bine cartea. Despre ce este vorba in ea? intreaba amicul meu, si mare mi-a fost mirarea cand am auzit asta. Adica, Jake cel care pana acum credea ca intr-o carte si un hamburger nu este nici o diferenta este brusc interesat de carti! Lasand asta laoparte, m-am asezat mai bine pe scaunul masinii si am inceput sa ii explic.
-Este o poveste despre doi zei care s-au indragostit unul de celalat dar soarta nu ii lasa in pace deoarece amandoi au fost nascuti sub semne diferite. Este destul de interesanta carte, ar trebui sa o citesti.
-Regreat ca am intrebat. Nu imi plac povestiile siropoase, prefer sa raman la hamburgeri.
Acesta era Jake pe care il stiam si iubeam eu. Vesnicul gura mare care sta toata ziua si mananca in fata televizorului. Nici nu am terminat bine de explicat caci si realizez ca masina sport de culoarea negra care ne ducea la casa lui Kelly s-a oprit. Am coborat amndoi din masina si am inceput sa mergem pe tortuarul din fata casi catre locul unde se afla iubirea vietii mele. Era o casa mare si spatioasa facuta intr-un stil mai vechi unde locuia cu familia ei. De pe straduta o putea observa pe aceasta cum ma pandea din camera ei de la etajul doi. Am intrat frumos in casa, am salutat pe toata lumea, mai ales pe batranii casei care ne-au primit cu o ospitalitate desavarsita si nu in ultimul rand am vazut-o pe ea ca coboara scarile. Cu parul ei brunet si lung ca si intunericul, cu ochii ei albastrii pe care daca ii vezi nu are cum sa nu ii pici in plasa, coborea micuta mea eroina. Ii spun asa pentru ac ea a reusit sa ma salveze de o viata plina de tristete, de singuratate si de Jake, si sa ma faca cel mai fericit barbat din lume.
-Dragul meu, Matt! Bine ca ai venit caci am niste emotii groaznice pentru ziua de maine. imi spune un un glas ubitre si incet viitoarea me sotie. Eu o imbratisez puternic dupa care o sarut cu pasiune si ii spun:
-Nu are de ce sa iti faci griji draga mea, totul va fi bine.
Auzind acestea, parca s-a ma linistit si nu o condam ca era agitata, in fond maine era o zi importanta in viata amandurora, o zi in care ne vom schimba stiulul in care traim pentru totdeauna.
Dupa primerea calduroasa, ne-am asezat la masa si am discutat ultimele planuri pentru maine si ne-am asigurat ca totul o sa iasa perfect si toti invitatii o sa se simta bine, in timp ce Jaku golea frigiderul mameu lui Kelly. La finalul vizitei noastra, Kelly ne-a condus pe mine si pe tovarasul meu afara, ne-am sarutat din nou si cu tristete in suflet a trebuit sa ma urc din nou in masina neagra care trebuia sa ne duca catre un club din oras, fara sa realizez ca acesta este ultima data cand o mai vad pe Kelly asa cum este ea.
Fara sa mai stea pe ganduri, Jake a pornit masina si a calcat-o cat de tare a putut el. Pe drum discutam cat de tare o sa fie la acesta petrecere. Eu nu stiam nimic despre ce are el de gand sa faca sau ce a planuit asa ca l-am intrebat.
-Deci ce vom face in seara asta?
-Fi atent omul, am inchiriat un club doar pentru noi si inca cativa prietenii si am chemat si niste fete care sa ne danseze. Trbeuie sa ne simtim cat mai bine deoarece o data in viata te casatoresti. spune batranul meu amic care era mai nerabdator ca mine sa ajunga la petrecere
-Sper din tot sufletul sa ne simtim cat mai bine, caci de mai viata mea se va schimba intr-un mod radical. adaug eu incepand sa ma las dus de adrenalina.
In timp ce masina mergea pe sosea, eu mai rasfoiam putin cartea, cand il vad pe Jake ca face o fata de parca ar vedea moarta cu ochii si incerca sa puna o frana brusca. In fata nostra un sofer de pe contasens a scapat controlul masinii si se indrepta cu viteza catre noi. Impactul a fost iminent iar masina ne-a lovit in plin aruncandu-ne cateiva metri.
Dupa asta, firul intamplarilor mi s-a rupt si urmatorul lucru pe care care mi-l amintesc este ca m-am trezit intr-un pat de spital cu un doctor langa mine. Cand mi-am recapatat cunostinta am tresarit ca un fulger din pat si primul lucru pe care l-am intrebat pe doctoru a fost:
-Unde este Jake? Este bine?
-Nu ar trebui sa te fortezi atat de mult, ai niste coaste rupte dar vei fi bine. spune doctorul asezandu-si ochelarii cu mana si parca evitand sa imi spuna detalii despre tovarasul meu.
-Te mai intreb odata! Unde este Jake?! rabufnesc eu cu furie din patul rece si tare al spitalului. Doctorul se uita mai ciudat la mine dupa care isi ia sufletul in dinti si incepe sa imi spuna.
-Imi pare rau, chiar daca dumneavoastra a-ti scapat ca prin minune de accident, se pare ca amicul dumneavoastra nu a reusit sa se salveze. Acum 2 minute i s-a constatat decesul.
Dupa ce am auzit asta m-am ridicat din pat si am inceput sa fug pe holul spitalului fara sa imi dau seama ce fac sau unde ma duc, nu putea crede si accepta ideea ca bunul meu amic, Jake pe care il cunosteam de la gadinita nu mai este. Nu puteam sa accept ca a murit intr-un accident stupid, chiar inainte de marea zi in care trebuia sa imi unesc destinul cu Kelly. Deodata, ma bufnit plansul si tot ceea ce am vrut a fost sa o sun pe eroina mea si sa ii spun tragica veste. Am luat teefonul in mana si am inceput sa formez numarul ei cand o voce ciudata ma opreste:
-Stai-i-i! Opreste-te-te!
Am ramas mut de frica acnd am auzit asta si am inceput sa ma uite peste tot ca sa vad ce se petrece si de unde vine vocea. M-am uitat mai bine si langa mine se afla un salon care avea un geam mare. M-am uitat la geam si in loc de reflezia mea am vazut un demon urat, cu ochii rosii si cu coarne care se uita urat la mine si zambea intr-un mod sadic.
-Trebuie sa te desparti de Kelly. spune Demonul catre mine. Auzind astea nu mai puteam sa ma misc de spaima si nu stiam ce sa mai cred. Credeam ca totul este un vis urat si pe cand am sa ma trezesc am sa imi revin
-Asta a fost primul si ultimul avertisemnt. Destinul nu poate sa va permita sa fi-ti impreuna. Ea este pusa sub semnul "ghetii: iar tu sub semnul "focului" daca continuati asa o sa muriti amandoi. cuvintel astea au pus colac peste pupaza si am inceput sa o iau la fuga, si un singur lucru imi venea in minte, cartea intitulata "Foc si Gheata". Totul parca se petrecea ca si in carte, prima data cel mai pun prieten al zeului Leonis a mururit dupa care un demon asemanator cu cel ce mi s-a aratat mie i s-a arata si lui si ia spus exac acelasi lucru despre el si Mantra.
Dupa intamplarea asta am hotarat sa ma duc si sa il vizitez pe cel care a scris acesta carte, care era un autor faimos de la noi din oras si stiam exact unde sta. M-am imbracat cu ce haine am gasit si am ieist pe furis din spital fara sa ma vada nimeni. Vremea a inceput sa se inrautateasca si o furtuna sa pornit afara, dar asta nu ma oprit din drumul meu. Am ajuns la blocul in care statea autorul si am urcat pana la etajul trei unde ii era apartamentul. Am inceput sa bat la usa ca si un descrierat si dupa cateva secunde imi deschide usa un mos de statura mica si cu parul carunt
-Cine esti tu si ce vrei? ma intreaba Mosul pe un ton agresiv
Am intrat furios in casa lui, fara sa ii cer macar oermisiunea si m-am dus in mijlocul sufrageriei
Lucrarea 2: In plus fata de tine...
_Focul si gheata simbolizeaza opusul doar prin existenta lor. Nu se pot avea unul in jurul celuilalt fara ca nenumarate consecinte sa apara, insa pentru un scop comun aceste doua elemente primordiale se contopesc si creeaza...Viata._
Sectia de urgenta a spitalului "Blue Heart" era ca in fiecare seara linistita, mult prea linistita. Asistenta ce se ocupa cu receptia isi astepta cu nerabdare schimbul de tura. Probabil ca ar fi vrut sa ajunga acasa, poate avea copii, un sot, o familie sau poate ca doar vroia sa doarma in patul ei confortabil. Starea de monotonie era pretutindeni, de fapt atmosfera asta domina sectia aceasta a spitalului de cateva luni. Ultima oara cand ceva imoprtant se petrecuse aici a fost un accident de masina soldat cu un nas spart si cu o mana rupta.
Vremea parea sa fie in acord cu cele ce se petreceau in interior. Vantul isi facea simtita prezenta uneori, insotind de rafale de ploaie ce nu se sinchiseau sa ude pamantul prea mult sau sa faca asta in mod violent.Cerul parea sa stea, doar sa stea ,incarcat cu nori care torturau incet pe cei care sperau la un sfarsit de saptamana insorit si fara baltoace. Vantul batu iarasi violent facand un copacel sa se miste si sa se loveasca de fereastra e langa intrare. Zgomotul o facu pe asistenta adormita sa tresara parca fiind trezita dintr-un vis urat. Se uita in jur si observa in capatul holului o alta asistenta care venea sa ii ia locul.
-Buna Katie! Asistenta obosita o saluta pe cea noua cu un zambet ce exprima atat satisfactie cat si compatimire.
-Buna Marta! Norocoaso, ai scapat. Presimt ca ma va astepta o noapte lunga si nu doar din cauza vremii de afara.
-Chiar imi pare rau de tine. Mi-ar placea sa raman sa iti tin de urat, dar maine am examen. Mintea, dar astfel de minciuni pot cladi o prietenie noua si consolida pe cele vechi.
-Nu-i nimic, spor la examen!
Marta ingaima un multumesc, apoi se facu nevazuta in liftul angajatilor.
Katie se instala la birou incercand sa aranjeze niste hartii. Isi arunca ochii peste dosarele aranjate haotic si vazu un om dormind pe unul din scaunele destinate pacientilor ce ajungeau din nefericire la urgente. Domnul acela era bine facut cu un par carunt ce ii aducea un plus de sarm , iar barba ce o purta il facea sa para serios. Aceasta ocoli biroul si se indrepta catre domnul care dormea putin prea zgomotos. Katie il atinse pe umar si i se adresa politicos.
-Dr. Zelman! Iarasi ati adormit in sala de asteptare.
Doctorul Zelman deschise ochii doar atat cat sa vada cu cine vorbeste, apoi ii inchise din nou.
-Tu asistenta K69, crezi ca nu stiu ca am adormit? Intrebarea ce se vroia mai mult retorica a fost mai mult decat nepoliticoasa, dar Katie parea ca era obisnuita cu astfel de comportamente.
-Imi pare rau , dar am sa va cer sa plecati in sala doctorilor, aici nu este loc de dormit.
Raspunsul nedorit al lui Katie a fost mai mult decat autoritar, deoarece l-a facut pe Dr. Zelman sa se ridice si sa plece catre sala doctorilor.
-"Asta nu e loc de dormit". Dr. Zelman incerca sa imite vocea asistentei folosind un ton ascutit.
Gestul imatur nu o supara nici decat pe tanara asistenta, dar aceasta s-a simtit mult mai usurata ca nu il avea prin preajma pe doctorul care nu avea chiar cea mai buna reputatie din spital.
Doctorul Zelman isi continua drumul catre sala doctorilor, aceea camera pe care o detesta nu prin modul in care era aranjata ci prin prisma a ce alte persoane adapostea. Ajuns in sala, toate elementele pe care le ura in aceea incapare erau adunate la un loc. Pe de o parte se aflau asistentii barbati care in ciuda faptului ca aratau foarte masculin erau mai degraba o adunatura de "muieri" in opinia doctorului, fapt pentru care acesta incerca sa ii evite pe cat posibil. In celalalt colt se aflau asistentele, care erau la fel de detestate de catre doctorul Zelman. Acesta nu considera ca ele ar trebui sa munceasca ci doar sa se ocupe de treburi casnice, de asemenea el oricum nu considera barfa ca fiind munca . Pe langa aceste grupuri se mai aflau ceilalti doctori care se aflau in pauza si stateau indiferenti fata de ceilalti din jur. Totusi acolo era ceva ce doctorul Zelman detesta mai mult decat orice din spitalul "Blue Heart" si anume Dr. Anders.
Dr. Anders era tocmai opusul doctorului Zelman, dar el nu il ura pentru ca respecta drepturile femeilor sau ca avea grija sa nu incalce nici-o regula de conduita atunci cand se plimba prin spital , ci pentru ca el mereu isi rezolva cazurile prin metode parca scrise in manual. Anders era tipul atletului cu un corp bine facut, mereu in forma si cu un par lung prins in coada. Avand acel zambet perfect, mai mult ca sigur fetele ii erau mereu prin preajma, cel putin dupa perceptia lui Zelman. Potrivit lui Zelman , acel doctor care nu stie sa improvizeze in situatii de urgente sau care respecta prea mult regulile, nu se poate numi doctor in adevaratul sens al cuvantului. Din pacate pentru Zelman, Dr. Anders nu a avut niciodata un caz extrem care sa il faca sa se abata de regulament, astfel dandu-i o deschidere pentru glume si aluzii usturatoare din partea "geamanului sau malefic", cum adesea se autointitula Zelman atunci cand vorbea cu alti doctori ce rar ii impartaseau gandurile.
Tocmai in momentul in care Zelman se pregatea sa se angajeze intr-o discutie presarata de aluzii si glume, beculetul rosu de deasupra semnului "Iesire" se aprinse. Pentru toti doctorii si asistentii liberi asta nu insemna decat un singur lucru. O urgenta.
Vantul si ploaia isi facura loc inauntrul salii de asteptare in momentul in care usile se deschisera larg, facand loc targilor cu raniti sa intre in blocul operator. Cand Zelman si Anders au ajuns la iesire, trei targi erau deja gata de preluare, dar ca printr-o minune sau doar o coincidenta, cei doi doctori au pus mana pe o singura targa. Contactul vizual era dur, iar doctorii pareau ca nu aveau de gand sa faca vre-un compromis. Timpul ii presa, iar Zelman stia cum sa faca din acest lucru un avantaj.
-Anders, da-i drumul, stii bine ca eu nu am sa renunt si fiecare secunda conteaza, asa ca mai bine renunti si ii salvam viata.Temperamentul prea moale al lui Anders l-a convins sa renunte astfel a plecat si a ales o alta targa.
Pacientii au fost stabilizati. Accidentul in urma caruia un automobil si un autobuz s-au ciocnit s-a soldat cu opt victime, dar fara ca politia sa fi intervenit intr-un timp atat de scurt, nu se stia in ce circumstante s-a intamplat nefericitul accident. Sase dintre pacienti au fost tratati cu succes, acestia avand numai rani superficiale, insa doi dintre cei opt erau inca in stare grava. Unul dintre ei, tanar in jurul varstei de 25 de ani, avea o rana grava la cap si multe alte leziuni la nivelul toracelui. Acesta era cel pe care Zelman l-a ales mai devreme in sala de asteptari. Celalalt pacient era o fata de 20 de ani care a incaput pe mana doctorului Anders. Aceasta se prezenta cu o mana rupta si la fel ca si tanarul baiat o rana foarte grava la cap. Cazurile se agravau deoarece ambii pacienti sufereau de amnezie, ingreunand munca doctorilor.
-Rulati un diagnostic si vedeti tot ce puteti afla despre istoricul medical al tanarului.
Zelman era entuziasmat, simtea ca fiecare caz cat de mic il poate face sa uite de plictiseala. Totodata putea sa intre in conflict direct cu Anders care lucra alaturi.
-Hey Anders! Vreau sa stiu ce ti-a picat.
Dr. Anders iesi din salonul in care fata era bandajata si se uita la Zelman.
- Ar fi bine sa nu mai tratezi pacientii ca niste foi din dosare, noi ne jucam cu viata unor oameni aici. Oricum presupun ca tu nu poti fi ajutat.
- Tu chiar esti femeie?! Te-am intrebat ce ti-a picat, vrei sa iti zic pe silabe?
-O tanara de 20 de ani cu o rana urata la cap, leziuni severe si amnezie. Tie?
-Similar. Ai terminat? Am treaba de facut.
Zelman pleca in salonul sau incercand sa il trateze pe noul sau caz. Intre timp Anders ramasese o clipa in hol, uimit de imaturitatea de care dadea dovada un medic specialst. Timpul il presa si pleca de asemenea catre pacienta lui.
Istoricul medical nu a putut fi stabilit in nici-unul dintre cazuri, asa ca doctorii au fost nevoiti sa ii intrebe pe pacienti, stiind ca probabil ca nu vor afla nimic din cauza amneziei. Dupa un interogatoriu lung de fiecare parte, doctorii au avut parte de acelasi raspuns " Simt ca trebuie sa imi amintesc ceva".
-Atunci aduti aminte, fir-ar sa fie! Zelman isi iesea din fire. Nu ii era in obisnuinta sa piarda pacienti, iar in situatia data fara istoric si alte date, pacientul era pe drumul pierzaniei.
In salonul de vis-a-vis, doctorul Anders se afla in aceeasi situatie, dar stia sa abordeze problema intr-un mod diferit.
-Daca iti amintesti ceva, orice nu ezita sa ne spui. Rana de la cap se agraveaza si nu iti putem administra medicamente deoarece ne este frica de reactii alergice, iar in momentul asta un test alergenic ar fi prea riscant.
Fata tinerei fete se schimba intr-un mod dramatic, ii era frica de moarte si facea tot ce putea sa isi aminteasca, dar amnezia se afla in calea ei.
- Cazul asta se agraveaza, nu e normal ca o fata care pare atat de sanatoasa ca ea sa sufere o scadere brusca a temperaturii. Adica, daca rana s-ar infecta temperatura i-ar creste mult, dar acum are cu 3 grade mai putin decat normalul.
-Mai mai, poate vrei sa facem schimb de pacienti, spuse Zelman care aparu de dupa colt si incepu sa rada de Anders. Al meu a facut febra si l-am bagat pe antibiotice, in scurt timp se va pune pe picioare si amnezia va disparea.
-Termina sa mai tratezi pacientii superficial. Cum ai putut sa ii dai antibiotice daca nu stii nimic despre el. In starea in care e un simplu soc anafilatic i-ar fi fatal.
-Cate odata mai trebuie sa si risti. Zelman facu cu mana si disparu in salonul in care tanarul baiat era chinuit de febra si de dureri.
Anders nu mai stia ce sa faca, starea in care era pacienta lui il punea sa faca o decizie grea; trebuia sa aleaga intre a risca sa o puna pe o medicatie adecvata, dar care putea sa ii fie fatala sau sa o stabilizeze pana amnezia i s-ar fi ridicat, dar asa ar fi putut fi prea tarziu. Katie se afla printre asistentele care il ajutau pe doctorul Anders cu cazul si atunci cand a auzit de starea pe care o are pacienta a simtit nevoia sa vorbeasca cu doctorul.
-Doctore, imi cer scuze daca sunt prea directa, dar atunci cand am facut practica la Medicina am avut un caz asemanator. Un tanar a suferit o cadere brusca a temperaturii, iar doctorii nu au stiut ca in cazuri izolate infectia se poate manifesta cu temperatura scazuta, nu cu temperatura mare. Sunt sigura ca stiati si dumneavoastra , dar din cauza stresului probabil ati uitat.
-O doamne...Chipul lui Katie se transforma, a crezut ca a facut o greseala si acum se temea sa nu fie certata. Esti geniala, am uitat cu totul de acest aspect. Acum trebuie sa o punem pe antibiotice, dar ramane intrebarea daca sa risc sau nu.
Katie se uita la el cu niste ochi mari, nu mai fusese niciodata atat de mandra de ea, mai ales ca acum un doctor genial a laudat-o.
-La naiba, am sa risc, daca trebuie sa fac ceva atunci un grad mai mare de risc nu va strica, oricum fara medicatie s-ar putea sa aiba chiar mai putin de trait.
Dupa ce medicatia a fost administrata doctorii puteau lua in sfarsit o pauza asa ca amandoi au iesit pe hol pentru a bea cate o cafea. Anders a incercat pe cat posibil sa il evite pe Zelman, dar holul fiind mic au trebuit sa imparta aceeasi banca. Se asternu o tacere mormantala, iar cand Zelman a vrut sa faca o remarca suparatoare la adresa celuilalt a fost intrerupt de catre directorul spitalului. Era un om mare cu o inaltime de aproape doi metrii si cu o mustata stufoasa. Cand te uitai prima oara la acest om, faptul ca era un neuro chirurg era ultimul lucru ce iti putea trece prin minte. Atunci cand a ajuns in fata celor doi doctori lumina din micutul hol a fost de-a dreptul opturata.
-Buna seara , baieti! Am nevoie de cele doua saloane pentru niste pacienti cu nevoi speciale asa ca luati-va cazurile si va mutati la Terapie Intensiva.
Exprimarea acestuia nu a fost pe placul doctorului Anders, dar amandoi docotri s-au supus si si-au mutat pacientii la Terapie Intensiva.
Pentru a lucra in conditii cat de cat decente, spatiile in care erau asezati pacientii erau delimitate de catre draperi groase din bumbac, astfel ca nici doctorii nici pacientii nu se vedeau.
-Dr. Zelman, starea pacientului s-a ameliorat insa febra persista, spuse o asistenta draguta ce parea a fi in primele zile de practica.
-Vai, multumesc pentru stiri Capitane Reluare, cred ca imi puteam da si eu seama de asta.
Raspunsul raspicat al doctorului o facu pe asistenta sa izbucneasca in plans si sa fuga spre iesire, aceasta fiind observata de catre Katie si Dr. Anders.
-Se pare ca Zelman este stresat, zise Anders cu un zambet de satisfactie care insa disparu treptat atunci cand isi dadu seama ca nu era tocmai in dispozitia de a glumi.
- Asta face mereu atunci cand este stresat si nu stie cum sa rezolve ceva, este doar ceva obisnuit. Katie isi facea de lucru cu instrumentele de pe masuta stralucitoare, luandu-le pe fiecare in parte sa le lustruiasca. De asemenea pacienta dumneavoastra pare fi in aceeasi stare cu tanarul de langa. Starea s-a ameliorat, dar temperatura este la fel de mica.
-Da, este de-a dreptul frustrant.
Totul era nemiscat, linistea cuprinse sectia de Terapie Intensiva a spitalului, acum numai aparatele isi mai faceau simtita prezenta cu cate un "bip" la fiecare cateva secunde. Toata linistea asta le dadea doctorilor un moment de relaxare si de contemplare asupra situatiei.
Dupa jumatate de ora de asa numita relaxare, un zgomot puternic disturba linistea profunda ce se asternu. Acest zgomot care venea din rezerva pacientei doctorului Anders, ii distruse concentrarea lui Zelman care pleca furios catre sursa sunetului. Cand a ajuns de partea cealalta a draperiei acesta suferi un soc pe moment. Tanara suferea niste atacuri, iar Anders dormea intr-un colt pe un scaun.
-Hey Anders! Pacienta ta moare, dar mai poti dormi cinci minute..speri ca nu te superi ca te-am deranjat.
Zelman nu mai astepta reactia lui Anders asa ca sari sa o ajute pe fata care se chinuia sa respire.
-Preiau eu de aici. Asistenta...Anders se trezi si sari imediat sa il inlocuiasca pe dr. Zelman, care pleca inapoi spre pacientul sau, dar spre uimirea sa tanarul se afla in aceeasi stare ca si a pacientei din rezerva alaturata.
Ambii doctori stiau ca antibioticele erau cauza atacurilor asa ca au intrerupt administrarea lor si au incercat din rasputeri sa ii stabiizeze pe cei doi tineri. Dupa ce au reusit sa ii calmeze, Anders izbucni intr-o criza de nervi acuzandu-l pe Zelman de cele intamplate.
-Nenorocitule, tu m-ai facut sa imi incalc principiile si sa actionez pripit, spuse Anders dand la o parte draperia ce ii despartea pe cei doi pacienti. Tu esti de vina pentru tot.
-Asta nu este adevarat, tu ai actionat rational si stiai ca a administra medicamentele alea era singura sansa a fetei. In plus nu vad cum iti etalai principiile atunci cand in timp ce dormeai, pacienta ta suferea un atac.
In timp ce cearta doctorilor continua, pacientii au ajuns sa se vada pentru prima oara de la intrarea in spital. Amandoi se uitau in ochii celuilalt si treptat uimirea de pe fata lor a disparut locul ei fiind luat de zambete. Zambete de bucurie, apoi amandoi au izbucnit in plans.
Cei doi doctori se uitau curiosi la pacientii, care se purtau mult mai ciudat decat ei.
-Ne pare rau Dr. Zelman, numele meu este John, iar ea este Bella, zise tanarul pacient.
-De unde stii tu...amnezia s-a ridicat?
-Da, spuse tanarul plin de fericire, ne amintim tot. Drumul spre spital si cum am ajuns aici.
Cei doi doctori au ramas de-a dreptul umiti de cum amnezia a trecut tinand cont ca trebuia sa treaca cel putin doua zile pana la vindecarea ei.
-Ne-am adus aminte cand ne-am vazut unul pe celalalt, zise Bella. Ne aflam in masina mea in drum spre spital atunci cand un autobuz ne-a taiat calea lovindu-ne frontal.
-Macar acum stim cum s-a intamplat accidentul, dar ai zis ca va aflati in drum spre spital. De ce?
-Amandoi aveam suspiciunea ca am luat virusul HIV asa ca ne-am decis sa venim la un control, iar programarea noastra era tocmai la ora 20:00.
La auzul spuselor fetei, doctorii se privira si apoi izbucnira in ras spre stupoarea celor doi tineri.
-Ne pare rau, zise Anders. toata seara am incercat sa aflam ce aveti, dar starea voastra nu ne permitea sa va facem teste asa ca am riscat si v-am administrat antibiotice, dar acum ca ne-ati spus de banuirea voastra, este mai mult ca logic ca HIV-ul sa va faca sa reactionati la medicamente.
-Multumita intalnirii voastre acum stim ce tratament sa va administram, zise la randul sau Zelman. Desigur, sa aveti HIV este deasemenea o veste proasta.
Pacientii au fost resemnati, dar s-au bucurat ca au scapat cu viata din acel groaznic accident.
Dupa cateva zile in spital si nenumarate analize, tinerii au fost liberi sa plece acasa si cu vesti bune. HIV-ul a fost descoperit foarte devreme si cu tratamentul adecvat il puteau vindeca completastfel putand sa duca o lunga viata fericita.
Things i don't have:
-Money
-A f**k to give
![[Imagine: Final_Flash.png]](http://images.wikia.com/dragonball/images/6/63/Final_Flash.png)
![[Imagine: tumblrlx7b30asgu1qg0svn.gif]](http://imageshack.us/photo/my-images/694/tumblrlx7b30asgu1qg0svn.gif/)
![[Imagine: 435807fbnxzdbgby.gif]](http://dl7.glitter-graphics.net/pub/435/435807fbnxzdbgby.gif)
![[Imagine: 1370639wghbdmxzm0.gif]](http://dl9.glitter-graphics.net/pub/1370/1370639wghbdmxzm0.gif)