Being Me

[RaYnutza]

“E atat de greu si de dureros sa stai intre minte si inima si sa te lupti sa o impaci pe cea din urma cu dreptatile celei dintai - Gala Galaction”
M-am indragostit ! Dragoste la prima vedere !


M-am mintit singura. Ma mint in continuare, sunt atat de constienta de sentimentele mele, incat refuz sa cred ca e adevarat ce mi se intampla. Sunt indragostita. Nu stiu cum s-a intamplat, dar am reusit sa ating imposibilul. Cu toata fiinta mi-am dorit sa nu mai trec prin asta, sa nu revina suferinta cauzata de iubire. Cele mai grave si dureroase rani din cauza asta iau nastere. Mi s-a spus odata ca voi cunoaste din nou ce inseamna dragostea, oricat m-as impotrivi, fiindca nu depinde de mine, iar in momentul cand o voi face nu se va compara nici pe departe cu ceea ce am simtit pe cand eram doar un copil, dragostea de om matur fiind cu mult mai profunda din cauza magnitutidinii sentimentelor. Am negat cu tarie ca asta mi se va mai intampla vreodata. Imi doresc din nou, sunt in stare sa apelez la puterea divina, sa stearga cu buretele aceste “mizerii”, sa le inchida cu lacat in ultima camera din capatul inimii. Daca exista ingeri pazitori, atunci ii rog pe toti sa-si uneasca puterile sa ma protejeze de acest sentiment, sa sopteasca inimii ca eu sunt cea care decid asupra judecatei mele, asupra vointei mele. As face inconjurul lumii, as traversa cele sapte mari doar ca sa nu mai cunosc suferinta asta care ma mocneste pe dinauntru. Inca nu sunt complet vindecata de ranile trecutului, inca mai am lucruri de invatat, inca trebuie sa ma definesc, sa ma indrept, refuz sa patesc asta.
Unii abia asteapta sa ma foloseasca, sa ma prinda in mrejele lor, sa le cad in plase. El e unul dintre aceste persoane, doar ca e un “vrajitor” galant, se diferentiaza de restul prin prezenta, atitudine si farmec. E formidabil, apare pe neasteptate, in cele mai ciudate momente, parca stie exact cand sa bata fierul cat e cald. M-a vrajit din prima clipa in care l-am vazut, doar ca atunci am putut fi ceva mai reticenta, cu toate ca si-a lasat amprenta asupra mea din prima.
Era o zi racoroasa de septembrie cand l-am cunoscut. Mi se stricase calculatorul, si cu ajutorul lui tata am comandat piese pentru un calculator nou, care urma sa fie asamblat de cineva prieten cu el. Mi-l si imaginam cum arata, ori un pusti, slab mort, cu mutra de soarece de biblioteca, sau cineva in varsta, fara pic de “parfum cu testosteron” care sa pluteasca in jurul lui. In ziua cand a venit sa-mi livreze noul calculator, am coborat entuziasmata din bloc sa il conduc spre apartamentul meu pentru a mi-l instala. Nu ma gandeam la nimic altceva, decat la noua mea jucarie. Cand l-am vazut pe respectivul, am simtit ca imi fuge pamantul de sub picioare. “E imposibil, ca un IT-st sa arate atat de bine”, a fost primul meu gand.
Avea o alura de “baiat rau” vizibila de la un kilometru. Am scuturat din cap si am incercat sa ma concentrez pe noua mea jucarie. Am mers in casa, mi-a instalat bebelusul, si am stat putin de vorba. Foarte simpatic, si amuzant baiatul. Mi-a cazut cu tronc imediat. Il ascultam si ma simteam vrajita, de parca ar fi stat timpul in loc. Nu as fi vrut sa plece, as fi vrut sa imi sacrific calculatorul, sa-I dau doua ciocane, poate asa ar ramane 2 zile la mine pana il asambleaza la loc.
Dar, a plecat. Intre timp am uitat de el, am inteles-o ca pe o pasiune trecatoare, pana intr-o zi cand din plictiseala, la munca, l-am cautat. Nu am vorbit mult, am schimbat cateva vorbe, dar au insemnat prea mult pentru mine, reusise sa ma scoata din monotonia si plictiseala sufocanta care ma apasa. Am mai continuat sa vorbim pret de un an, dar nu atat de des. Discutiile noastre au fost doar pe mess. Nu am avut ocazia sa ne intalnim pentru ca singurul motiv ar fi fost vreo defectiune a calculatorului, asa ca nu a insistat niciunul din noi sa ne intalnim. Ce-I drept, vorbeam rar, dar si cand vorbeam, uitam de tot si toate, eram atenta doar la el, la glumele lui, la conceptiile lui, la tot ceea ce insemna EL. Nu am luat in seama sentimentele. Inca eram in perioada in care aveam destul de multe probleme, cu alcoolul si aventurile, asa ca nu am analizat ceea ce simteam. A venit din nou momentul unei intalniri. O eroare urata imi ameninta sistemul de operare al calculatorului, asa ca singura solutie era ca el sa vina sa mi-l remedieze. Nu ne-am intalnit, fiindca am incercat sa-l evit, am incercat sa nu-l vad, simplul gand ca urma sa imi apara in fata ochilor imi facea inima sa bata nebuneste. Pana la urma, mi-a remediat problema de la distanta. Nu ne-am intalnit, dar am simtit un regret apasator ca nu am apucat sa-l vad, si nu stiam cum sa fac sa ne intalnim asa ca i-am sugerat sa iesim la un film dupa multe discutii in contradictoriu cu judecata mea. A acceptat. Cand a acceptat am fost atat de fericita, incat zile la rand cand ma gandeam la el aveam niste fluturasi de necontrolat in stomac, senzatie placuta, dar dureroasa in acelasi timp, fiindca stiam ce inseamna dar refuzam sa ascult.
Ziua cu pricina a sosit. Am fost atat de entuziasmata incat nu am putut sa mananc, sa fumez. De fiecare data cand fumam imi venea sa dau afara tot din cauza emotiilor. Cu ceva timp in urma hotarasem sa imi schimb viata, sa revin pe drumul bun, asa ca Solutia pentru a impusca doi iepuri deodata ar fi fost sa imi inchei ciclul vietii aventuroase cu el, in acea seara. Nu am reusit sa fac asta. Am avut parte de o intalnire perfect normala, vorbind, glumind. Fiecare minut alaturi de el imi facea inima sa o ia razna, erau momente cand ma uitam in ochii lui si uitam de mine, parca traiam sa-l ascult, ma vrajise atat de tare incat imi intra pe o ureche si imi iesea pe cealalta ceea ce imi spunea. Am simtit ca ceva e in neregula. Imi doream sa-l ating, sa-l iau de mana, dar nu am avut curajul. Singurul curaj pe care l-am avut a fost sa ma apropii incet de cealalta parte a scaunului meu, de o parte a pielii lui, numai ca se ferea. El a spus ca a fost inconstienta treaba, pentru ca mai tarziu il mustruluiam in gluma, dar pe dinauntru ma afectase si ma demoralizase. Nu mai eram in stare sa glumesc, vorbea doar el si-I sorbeam fiecare cuvant, pierzandu-ma din nou in vorbele si privirile lui. Mi-a spus ca sunt tacuta. Devenisem tacuta fiindca inima mea nu mai asculta ce o rugam, batea nebuneste, si imi doream sa inceteze, tot drumul petrecandu-l certandu-ma cu ea. I-am spus ca sunt si eu un pic somnoroasa cu un zambet fad pe buze. Mi-as fi dorit sa ne ratacim pe drum, asa cum facuse cand a venit la mine, sa nu se termine Bucurestiul, iar bulevardele sa aibe mii de kilometri. Stiam ca nu se va intampla nimic in seara aia. Datorita starii mele, m-am inhibat si mi-am reprimat orice vointa. Nu am avut curajul nici macar sa-l sarut. Cand mi-a sarutat obrajii am zis ca iau foc, dar mi-as fi dorit mai mult, numai ca nu am putut. Nu am mai fost pusa niciodata in situatia asta de neputinta. Eram beata, dar nu bausem nimic. Ma imbatase el, cu prezenta lui.
Cand am coborat din masina, iar el mi-a adresat ultimile cuvinte, m-am intors sa-l privesc si am simtit ca ma prabusesc. Vroiam sa fug de ochii lui, dar vroiam sa raman acolo pentru totdeauna. Sa-mi adun curajul sa ma duc sa-l sarut, dar nu puteam. Am plecat, cu ochii intepati de lacrimi. Da, lacrimi ! Stiam ce se intampla cu mine, si refuzam sa cred ca e adevarat. Nu puteam sa ma indragostesc, nu de el ! Am dat un pumn zdravan in peretele blocului si am fugit catre apartamentul meu, hotarata sa ma inchid in mine, sa ma cert, sa ma fac sa revin cu picioarele pe pamant, sa-mi blestem inima pentru ca e nenorocita si-mi vrea numai raul. Simteam o nevoie acuta de a-l cauta, de a-l face sa se intoarca inapoi, de a-l saruta, de a-l mangaia. M-am rezumat la un simplu mesaj superficial care nu dezvaluia nici macar o zecime din ceea ce simteam. Stiu ce fel de om este, este bun, dar total nepotrivit pentru mine, iar la randul meu sunt total nepotrivita. Niciodata nu m-as ridica la inaltimea asteptarilor lui. Si cu toate astea, am adormit cu gandul la el si m-am trezit cu gandul tot la el, toata ziua m-am gandit la el. Am simtit ca imi pierd mintile, ca imi pierd inima, la pulsul de 200 cand ii vedeam pozele imaginare facute cu camera foto a creierului. Pentru prima oara dupa mult timp am uitat de tot ceea ce ma inconjoara, parinti, iubiti, eu. Am uitat de mine, efectiv. Numar zilele cand il voi revedea inca o data, dar in acelasi timp numar secundele care se scurg cu viteza intunericului pana in momentul cand nu ma voi mai gandi, cand nu imi voi mai dori sa-l caut cu inflacarare, sa radem, sa glumim. Ar fi timpul sa plec, sa ma simt cat mai departe de el fizic, pentru ca psihic sunt mereu langa el, soptindu-i sa isi indrepte privirea catre mine, sa ma vada ca pe o potentiala iubita, sa isi inlature conceptiile pe care le are despre femei in general si sa-mi acorde o sansa. Nu ar avea nimic de pierdut, singura dezavantajata fiind eu, fiindca m-as complace in situatia asta, doar pentru a fi alaturi de el, dar stiu ca asta nu se va intampla. Sunt din nou lasata in urma, neapreciata, neiubita, asa ca decid sa merg inainte orice ar fi cu golul asta mistuitor pe care il am in inima.
De data aceasta sper sa reusesc ceea ce mi-am propus, sa-mi consum dorinta asta care ma arde pe dea-ntregul, cu toate ca stiu, si sunt sigura ca voi suferi mult cand ne vom vedea din nou de vietile noastre.
Asta e pedeapsa mea. Pedeapsa pentru trecutul meu. In sfarsit pot recunoaste ca mi-am gasit nasul, insa pentru a reveni la realitate e nevoie sa sufar, sa platesc pentru toate pacatele mele si sa ma intaresc sa pot merge inainte. Am nevoie de el sa ma ajute sa mor din nou pe dinauntru, sa imi reprim odata pentru totdeauna orice sentiment de caldura, blandete, mila, pasiune, iubire care risca sa iasa la iveala. As vrea sa existe alta solutie decat asta, dar din pacate nu. Ce nu te doboara, te intareste, se spune. Vreau sa fiu doborata, sa o iau de la inceput, nu doar sa ma intaresc.


~~SFARSIT~~