Nu ești un membru încă? Înregistrează-te acum!
Creează un cont nou  

Because we are rebels!

#1
Deci, imaginaţia e duşmanul meu numarul unu, dar “beculeţul” se aprinde şi ideile îmi vin. Capitolul este destul de scurt că e făcut de curând şi temele îmi ocupa 85% din timpul meu liber. Acept orice fel de critică. Nu sunt perfectă dar nici nu renunţ! Ficul conţine înjurături şi scene +18.

Disclimer: Nu deţin nici un personaj ce îi aparţine lui Masashi kishimoto din anime-ul manga-un “Naruto” şi nu fac profit de pe urma acestor personaje întâmplări.

Cap 1.

Stau ghemuită lângă geam şi privesc străduţele prăfuite şi blocurile din sticlă care par părăsite. Câte o maşină mai trece din când în când, sper că într-o zii să scap din casa asta. Mi-am spus eu lăsând capul pe spate. Sar pe parchetul din lemn de nuc şi îmi târăsc picioarele până în faţa patului, mă aşez pe marginea patului privind în gol. Telefonul mă readuce la realitate cine mă putea suna la ora două dimineaţa decât Hinata cea mai bună prietenă a mea să mii se plângă că iar s-a certat cu părinţi ei, ori colegii de clasă care au chef de glume proaste. Mă uit să văd cine este dar numărul îmi este total necunoscut aşa că îl las să sune până se plictiseşte şi poate închide. Ies din cameră, o încui şi intru în baie, arunc hainele în coşul cu rufe şi pe gresia neagră. Întru în cabina de duş şi dau drumul picăturilor de apă, mă trezesc numai gata de o noapte în club. După o oră ies din duş şi îmi pun pe mine un tricou negru şi o pereche de pantaloni scurţi roşii, rup o foaie din caiet şi scriu mare pe ea „Sunt în club nu mă aşteptaţi” şi mi-am luat o geantă neagră din piele şi am ieşit din apartament. Calc cu grijă pe gresia rece pentru a nu trezi vecini. Când mă văd liberă merg puţin mai repede deoarece nu vreau să risc să mă vadă vecinii şi să mai intru în belele cu ai mei. După un sfert de oră de mers pe jos văd cel mai renumit club, Kobe Club intru şi mă duc la bar.
- Cu ce vă pot servi? Mă întreabă un bărbat înalt, părul blond este destul de ciufulit, ochii albaştri precum cerul, cămaşa neagră stătea pe el ca dracu pe cruce, pe gât are un tatuaj care nu ce vedea prea bine din cauza rujul.
- Un Kiss în the dark. Am spus eu aşezându-mă pe unul din scaunele din jurul barului.
- Văd că mulţi s-au lipit de băutura asta. A spus acesta zâmbind.
- Uite şi al doilea motiv de ce vreau băutura asta. Am spus eu uitându-mă prin club.
Acesta nu a mai spus nimic şi mi-a dat băutura, am gustat din lichidul rozaliu. Am mai stat până la ora patru fără douăzeci de minute. Am mers destul de repede dar nu pe şapte cărări cum plecăm de obicei. Odată ajunsă acasă mi-am mai făcut un duş şi într-un final m-am simţit obosită. Am intrat în dormitor dar am văzut că deja era ora 6 mi-am dat cu perna în cap şi un şut în cur ca trebuie să mă pregătesc de ore am aruncat doua caiete, un pix şi gata geanta pentru şcoală. Am deschis dulapul şi mi-am scos un tricou negru cu câteva modele albastre pe el şi o pereche de blugi cu multe tăieturi tot negri mi-am pus câteva lanţuri la pantaloni, creionul dermatograf îmi pune ochi în evidenţă. Ies din camera cu cheile în mâna, intru în bucătărie iau un bol mare îl umplu cu lapte şi pun cereale în laptele rece. Deschid televizorul şi văd că iar o să plouă în Bucureşti. Perfect când îmi e şi mie lumea mai dragă trebuie să plouă! Îmi piere pofta de mâncare şi plec către liceu. La ora şapte şi cinci minte eu umblu de nebună pe străzi. Chiar îmi trebuie o ocupaţie, să compun cântece, să croşetez. Simt lacrimile reci ale norilor care mă readuc cu picioarele pe pământ. Într-un final ajung la şcoală ca de obicei absentă la prima oră. Aştept să se sune şi intru în clasa unde ca de obicei Hinata mă aşteaptă. Îmi arunc ghiozdanul şi mă uit pe orar, văd că următoarea oră aveam matematica, „bucuria” mea, mai aveam puţin şi săream pe profesoara cu drujba în mâna dar nu pot deoarece este directoarea. Se sună de intrare şi eu mă aşez în bancă. Văd şase băieţi care cara trei bănci cu tot cu scaune. După ei intră şase băieţi foarte drăguţi. După ei intră profesoara şi toată clasa se ridică în picioare.
- Bună ziua! Am spus noi în cor.
- Bună ziua copii, din câte a-ţi văzut aveţi noi colegi şi îi rog să se prezinte. A spus aceasta aşezându-se pe scaun.
- Bună, numele meu este Naruto Uzumaki am 17 ani şi îmi place să mănânc, să cânt la tobe şi să îmi fac prieteni.
- Numele meu este Sasuke Uchiha, am 17 ani. A spus acesta scurt şi la obiect privind prin clasă.
- Eu sunt Neji Hyuga, am 17 ani, sânt la chitară-bas şi îmi place să merg prin cluburi.
- Ei bine eu sunt Kiba am 17 ani, îmi place să ascult muzică şi iubesc animalele.
- Gaara îmi pare bine că fac parte din această clasă. spuse acesta plictisit.
- Sunt Sikamaru, îmi place să compun cântece, să cânt la pian.
- Băieţi vă rog să luaţi loc. A spus profesoara.
A început să scrie pe tabla tot felul de radicali, când s-a întors eu am început să mă prefac că scriu exerciţiul. Aşa a trecut toată oră fiecare uitându-se la noi colegi sau scriind exerciţi.
- Hei Ten Ten ce oră avem? Am spus eu privind pe geam.
- Sport! A spus o voce necunoscută mie. Se pare că blondul vroia să îşi facă prieteni.
- Şi dupăia? Am spus eu întorcându-mă.
- Şedinţa cu oroarea. A spus Temari zâmbind.
- Bună, numele meu este Naruto! Tu cine eşti? M-a întrebat acesta apropiindu-se de mine.
- Sunt Sakura. ÃŽmi pare bine Naruto.
- Deci Sakura îmi poţi spune ceva despre unii colegi?
- Fereşte-te de Tipa aia cu părul roşcat turbat şi de pipitele ei. Numele ei e Karin şi se crede buricul pământului. Restul sunt de treabă.
- Mersi frumos de sfat. Cine e fata aia cu părul brunet şi ochii ciudaţi?
- Este Hinata cea mai bună prietenă a mea şi verişoara lui Neji. Haide să ţii le prezint şi pe celelalte.
- Fetelor el este Naruto noul nostru coleg. Naruto ele sunt Hinata, Temari, Ten Ten, Ino ÅŸi Kira
Am coborât jos în sala de sport şi ne-am aşezat pe bancă. A venit un profesor înalt cu părul castaniu şi ne-a spus că ora de sport nu se mai ţine. Am mai stat până la ora 18:30 la şedinţă care până la urmă s-a anulat. Când să ieşim din clasa curentul s-a oprit şi toate fetele au început să ţipe. Simt două braţe care îmi înconjoară talia şi buzele cuiva care îmi sărută gâtul. Mă zbat să mă eliberez din braţele persoanei misterioase. Toţi din clasă au plecat numai eu şi el am rămas în clasă. M-am întors cu spatele şi am mers până la balustradă unde era să cad din cauza întunericului dar o mână m-a prins şi m-a tras în sus. Simt cum m-a ridica de la sol şi coboară treptele cu mine. Când ieşim afară din şcoala am vrut să văd cine este dar avea gluga de la hanorac trasa pe cap.
- Mulţumesc, dar cine eşti? Am întrebat eu încercând să îi văd chipul.
- Nimeni important, ne vedem mâine. A spus acesta întorcându-mi spatele şi plecând.
Am rămas pe gânduri şi am plecat către casă. Când am ajuns în bucătărie stăteau mama şi tata.
- Bună mamă, tata. Am spus eu luând o sticlă cu apă plată.
- Bună seara scumpo! Masa este gata în cinci minute. A spus mama uitându-se în cuptor.
- Dacă nu te superi în seara asta nu o să mănânc în seara asta. Am spus eu ieşind pe uşă.
Mama nu a mai spus nimic doar a aprobat din cap că nu e nimic. Şi m-am dus lam ine în cameră.
Mi-am făcut un duş încercând să îmi limpezesc gândurile dar mereu îmi veneau în minte acele momente. Ies din duş cu un prosop în jurul corpului. Intru la mine în cameră şi văd că începe să îmi sune telefonul. Răspund şi aud vocea calmă a lui Ten Ten.
- Sakura veşti noi! Am aflat că în seara asta Uchiha şi prietenii lui merg în Bamboo, hai să mergem şi noi! A spus aceasta entuziasmată.
- Bine. Am spus eu absenta.
- Ne vedem peste o oră. A spus aceasta şi mi-a închis telefonul în nas.
Cele mai bune prietene ale mele. Ten Ten ne ştim de la grădiniţă, are părul şaten îl ţine prins în două cocuri, ochii căprui, Ino suntem prietene de ceva vreme, are părul blond precum spicul grâului şi ochii albaştri precum cerul, Temari are părul de aceeaşi culoare cu al lui Ino numai că îl are prins în patru codiţe, Hinata are ochii lila, părul negru cu reflexii albastre, Kira este mereu cu capul pe umeri, cânte foarte bine la tobe, are părul roşcat precum lavă şi ochii negri precum noaptea. Dacă nu m-am prezentat scuzele mele. Numele meu este Sakura Haruno am 17 ani, am părul roz
Mi-am scos o pereche de pantaloni scurţi roşi cu modele negre şi un tricou negru pe care scria „Just do it”, în picioare mi-am pus o pereche de sandale cu toc cui tot negre, mi-am luat o poşetă gen plic roşie în care mi-am pus luciul de buze, creionul dermatograf şi rimelul şi telefonul care este un Iphone 3GS. Am luat-o la fugă pe scările blocului fără să îmi pese de vecini. Într-un târziu am ajuns la club, am plătit intrarea şi am început să dau telefoane şi mesaje să văd pe unde sunt împrăştiate fetele. Mă uit în sus şi văd că nu e nimeni aşa că urc dar când să urc sus l-am văzut pe Sasuke care avea un pahar în mâna. În faţa mea apare un tip mare în costum care nu mă lasă să înaintez.
- Îmi pare rău domnişoara dar sus este petrecere privată. A spus acesta politicos.
- Nu mă pasionează petrecere de fâţe care e aici, m-am urcat din motive personale. Am spus eu uitându-mă după fete şi i-am văzut părul Hinatei.
Am coborât ca şi fulgerată de pe scări şi m-am dus la Hinata. Fetele şi-au dat seama destul de repede că sunt în spatele lor.
- Hai să mergem sus la drăguţei aia. A spus Temari fericită.
- Nu poţi intra. E o matahală care stă acolo. Petrecere privată. Am spus eu aşezându-mă lângă Hinata şi Ten Ten.
- Nu avem pic de noroc. A spus Hinata dezamăgită de încă un eşec.
- Ştii îmi pasă ei au petrece lor acolo sus noi o să o ţinem aici pe a noastră. Am spus eu încercând să nu par dezamăgită.
Fetele stăteau şi se uitau la mine de parcă eram un extraterestru. Hinata mi-a făcut semn să mă uit în spate. Am lăsat capul pe spate văzându-l pe Gaara care avea o sticlă de whisky în mâna şi se ţinea de un stâlp. M-am ridicat şi l-am ajurat să se aşeze pe canapea.
- Domne câte kilograme are porcul acesta ca deja mă doare spatele! Am spus eu văitându-mă.
- Am venit aici să îţi spun că Sasuke te place! A spus acesta uitându-se la mine.
Îl văd pe Sasuke că vin spre noi probabil ca să îl adune pe Gaara. Dar spre uimirea mea a vrut să vorbească cu mine. Am ieşit pe terasa clubului şi ne-am dus lângă balustradă.
- Tu chiar mă placi? L-am întrebat eu pe Sasuke lăsând capul în jos.
- Mai ştii. A spus acesta uitându-se la stele.
- Îmi spui? Sau îmi pierd timpul degeaba aici. Am spus eu întorcându-mă cu spatele la bară din fier.
- Dacă asta crezi fă cum vrei. A spus el nepăsător.

Ştiu capitolul e super scurt dar nu am prea avut timp să scriu mai mult la el. Scuze!

#2
Ok. Sa vedem:
- Descrierea : e binisor, nici prea mult si nici prea putin, dar incearca sa descrii sentimentele personajelor si sa le conturezi mai bine si propozitia aceea tipica incepatorilor "Buna eu sunt x si am paru y si am w ani si ma imbrac cu z jacheta si am un telefon k" e total p-afara.
- Actiunea : prea grabita :grr:. incearca sa o extinzi prin cuvinte expresive si prin propozitii mai lungi
- Dialogu` : putin cam sec...asta nu e bine..pune si tu niste cuvinte mai complexe si incearca sa faci replicile originale
- Ideea : simpatica...e originala si asta imi place :love:
- Estetica : nu am vazut greseli de ortografie, dar ceva mi-a atras atentia : nu mai pune majuscula cand completezi replica unui personaj (Ex: "- Cu ce vă pot servi? Mă întreabă un bărbat înalt..." transforma in "- Cu ce vă pot servi? mă întreabă un bărbat înalt")...da mai bine si am observat ca mai lipsesc virgule.

Bun...cam asta a fost. In medie imi place :bv:...vreau nextu` ca sa-mi pot face o parere mai grasa despre fic. Nu te descuraja si continua, te rog ;).
[Imagine: Shou_Cat_by_Reila_Komatsu.gif]

#3
Hello...:)
Sooo, Purpleberry is here. Nu am de gand sa pierd vremea, asa ca sa incepem:
In primul rand, imi place titlul, dar de ce naiba l-ai pus in engleza?! Ca sa para mai "cool" ? Parerea mea e ca, daca scrii in romana, pui titlul in romana, nu are absolut niciun rost sa-l pui in engleza, germana, thailandeza sau mai stiu eu ce.
Ideea.Nu ma atrage. Vesnica poveste SasuSaku, ei adolescenti, numai ca de data asta Sakura e "rebela". Si Sasuke s-a indragostit de Sakura atat de usor? Inca din primul capitol? In cazu' asta, povestea ta va tine nu mai mult de 5-6, poate cu putin noroc 10 capitole... Sincer, din punctul meu de vedere nu e nimic diferit. Sakura e prietena cea mai buna a Hinatei, iarasi colegi noi... Aaa, da si acea propozitie atat de stupida: "Ah, am uitat sa ma prezint... Numele meu e x, am y ani, parul meu e nu stiu cum si bla bla bla bla". Ok, Who said I have to be normal(ap, mijto nick) si ceilalti care cititi ce am scris... De cate ori ati vazut voi intr-o carte ca personajul principal se prezinta?! Sunt total satula de replica asta inutila. Si sa nu uit... Foarte multe ficuri pe care le-am citit (inclusiv in acesta, din pacate) am gasit: "parul blond ca spicul graului" sau "ochii albastri precum cerul". Replici folosite foarte des si cu (,) care umpleti randurile degeaba cu detalii nefolositoare. La naiba, ce-l intereseaza pe cititor cu ce se imbraca de fiecare data Sakura sau ce telefon are? Oricum n-am idee cum arata mobilu' ala. La imbracaminte, ai putea sa descrii altfel infara de "Sakura purta un tricou x, pantaloni de y culoare"... gen: "Vantul batea aspru, asa ca mi-am stans jacheta de culoare roz." Ai prins ideea?
Actiunea este grabita, dar nu foarte cum am vazut in alte ficuri. Ai trecut prea repede de la o zi la alta, de la noaptea petrecuta in club (in care apropo, n-am aflat nici macar ce-a facut Sakura acolo) la ziua de scoala.
Descrierea. Verdict: varza. Cum ziceam, doar a hainelor 8-). Incearca totusi sa descrii si sentimentele personajelor, m-ar fi interasat mai mult. De exemplu, cum s-a simtit Sakura cand a aflat ca Sasuke o place si dup-aia aproape o ignora? Iii batea inima, tremura de bucurie sau ii era indiferent?
Dialogul. Ei bine, te felicit ca nu l-ai folosit in exces si nici nu este foarte sec. Se putea insa si mai bine.
Greseli de punctuatie. Am vazut destul de multe, cea care mi-a atras atentia a fost: "un tatuaj care nu ce vedea prea bine din cauza rujul." Okeeei, n-am inteles: era Sakura data cu prea mult ruj si nu a vazut tatuajul? Tipu' isi tatuase niste buze date cu mult ruj? Sau poate ca vreo tipa pupase bratul barmanului? Aaaa, da si legat de barman: prima data cand l-ai descris (blond cu ochi albastri, parca) am crezut ca era Naruto. Ei bine, atunci chiar devenea interesanta actiunea. Ai mancat destule virgule si au fost multe greseli de exprimare. Nu le mai mentionez. Ar trebui sa mai verifici o data capitolul dupa ce l-ai scris. Eu, de exemplu, verific o propozitie de vreo 3-4 ori si tot gasesc greseli.

Cam asta ar fi de spus. Stiu ca am fost mult mai dura decat de obicei. Daca comentariul meu te-a deranjat, doar da-mi pm si rezolvam noi. Parerea mea e ca ai nevoie de "un sut in fund" pentru a evolua. Sunt satula de replici "vaaai, ce dragut e ficul tau, e absolut superb" cand povestea e de tot c**atul (stai calma, nu zic ca a ta e asa). Toti zic ca e "dragut" doar ca sa nu se iveasca certuri pe site. Oamenii nu sunt sinceri. Sau faptul ca la un fic prost se comenteza de N ori si unul la care "scriitorul" munceste 4-5 ore sunt doar 2 comenturi prapadite.

P.S.: Eu nu zic sa te lasi de fic. Dar pentru ca povestea ta sa fie mult mai frumoasa, ar trebui sa aplici sfaturile de mai sus. Consider ca am trecut de statutul de "incepatoare" si am dreptul sa spun asa ceva.

Astept nextul sa vad cum ai evoluat.
Bye!:*
[Imagine: 11qpgxx.jpg]

Naruto FanFiction || Vreau sa fiu EU

#4
Pai..Bunaaa!!!
Ficul tau este foarte interesant. Deci, greseli nu prea am vazut dar sa-ti spun drept nici nu m-am uitat dupa ele :D

O singura obiectie:
Am vazut ca si altii ti-au spus asta dar actiunea este un pic cam grabita.
Am mai vazut si ca ai descris-o pe Sakura de doua ori: la inceput si la mijloc.
Nuhs daca tu ai vrut asta sau daca nu ai fost atenta. In concluzie, straduieste-te mai mult si ficul iti va iesi mult mai super!
Daca mesajul meu te-a deranjat da-mi un PM.
Ja Ne y Gambate!!!

#5
Dacă tot am promis, aici sunt . Eh, şti deja ce face lenea din mine, deci nu mai spun povestea.

Am citit capitolul cu mult înainte de a te gândi să îl postezi . I-ai schimbat titlul . E mai bine aşa .
Ce să îţi mai spun :-? . Ah, trebuie să termini o propoziţie când termini de spus o mică idee . Dar tu, pui pur şi simplu virgulă între ele . Nu .

Citat:Mi-am scos o pereche de pantaloni scurţi roşi cu modele negre şi un tricou negru pe care scria „Just do it”, în picioare mi-am pus o pereche de sandale cu toc cui tot negre. mi-am luat o poşetă gen plic roşie în care mi-am pus luciul de buze, creionul dermatograf şi rimelul şi telefonul care este un Iphone 3GS.
Este un mic exemplu . Ai ce ai cu I-phone .

Sper să te descurci . Succes !

#6
Heloo!>:D<

Sa incepem:
Cu descrierea stai binisor desi e loc si de mai bine.
Naratiunea e chiar buna. Bravo tie!
Dialogul cam amestecat trebuie doar putin exercitiu.

Si acm greselile pe care le-am observat: "fata patului" "marginea patului" pat, pat repetitie; "Telefonul mă readuce la realitate-punct- cine mă putea suna la ora două dimineaţa decât Hinata ..."; vecinii au sughitat de i-au gasit ce nu i-au gasit toata viata:)) "Calc cu grijă pe gresia rece pentru a nu trezi vecini. Când mă văd liberă merg puţin mai repede deoarece nu vreau să risc să mă vadă vecinii şi să mai intru în belele cu ai mei." vecini vecinii repetitie; "După ei intră şase băieţi foarte drăguţi. După ei intră profesoara şi toată clasa se ridică în picioare." dupa ei, dupa ei repetitie din nou...

OMG mai sunt o gramada :((
Deci ai prea multe repetitii stiu ca vrei sa accentuezi unele idei dar incearca sa controlezi asta, pe urma la dialog ai grija cu punctuatia: "Numele meu este Sasuke Uchiha, am 17 ani. A spus acesta scurt şi la obiect privind prin clasă." suna mai bine asa: "Numele meu este Sasuke Uchiha si am 17 ani, spuse acesta cu o voce plictisita privind atent prin clasa cautand parca pe cineva cunoscut."
in fine ai niste litere mari pe unde nu trebuie si inca cateva greseli de punctuatie.


Bai spre ca nu te-ai suparat ca si eu sunt sigura ca am multe greseli in special in comm-ul asta dar vreau numai sa te ajut.
Pupiceii si multa inspiratie!:*

Imprevizibilul sporeste entuziazmul fiecarei povesti de dragoste.
Iar eu pretuiesc fiecare moment neasteptat. (o^.^o)

I love :
Mizuki-chi...o(^-^)o [ my mammy ] ; Layla. [ my sury ] ; Kayla. [ my sis ] ; E. H. [ my daddy ] ; PnÈ™ . [ my little rainbow ] ; Eve. [ Prajiturica mea ] ; Briskly. and Ronnie.

[Imagine: desktop.png]

Is something about change !!!



#7
Hey ! >:D< Daca tu mi-ai comentat ficul vin si eu la tine ! Deci.. ce pot zice ? Imi place.. Mai ales atitudinea lu' Sas'ke :]] Ce misterios e. O baga pe Sakura in ceata. Deci ceva critica.. ? Nu ma pricep insa vreau sa-ti zic ca la unele faze nu am priceput nimic. Absolut nimic. Am recitit acea fraza de vreo trei ori ca sa inteleg :]] Si tot n-am inteles :]]
Descrierea.. aaa.. nu ma pricep la ea dar sincer cred ca ar trebui sa descri mai bine sentimentele personajelor :-" [ mda.. de parca eu fac asa in ficul meu :]] ]
Actiunea.. da si mie mi se pare cam fugarita saraca :]] Imblanzeste-o putintel :D
Pai.. greseli.. sincera sa fiu nu am vazut.. defapt nici nu le-am cautat. Altceva.. sper sa nu te fi suparat comentariul meu :D
Te astept cu urmatorul capitol cat mai repede. Multa bafta si multa, multa inspiratie !
Chuu & Gambate ! :* >:D<

#8
Hello... oh ce mult mi-am dorit sa mai scri si alte ficuri pt ca le-am citit pe cele vechi tot deale tale si mi-au placut foarte mult. However si acesta e super tare,il ador, insa ideea nu prea e originala. Are totusi niste elemente... oarecum care nu am mai intalnit in alte ficuri desi cred ca se va schimba si v-a deveni mai originala dealungul capitolelor. So.. si ceva critica mai la obiect?:>. Ei bine, despre naratiune pot spune ca s-a agatat de tren si a facut inconjurul tari, pentru ca este foarte grabita. Treci foarte repede de la o " scena" la alta. Descrierea este cam putina, la capitolul descrieiri "mediului inconjurator" sunt foarte multe lipsuri, cu mai multe cuvinte nu prea sunt descrise locurile prin care a stat Sakura, care este dupa cum observ un personaj prinicpal, pentru ca in rest sentimentele ei sunt descrise bine. Asa ceea ce m-a deranjat este cum a fost descrisa Sakura: "Numele meu este Sakura Haruno am 17 ani, am părul roz"-geez, ai scris prea putin despre ea ,trebuia sa mai fi mentionat si despre personalitatea ei nu numai ca are 17 ani si parul roz:|. Greseli de taste am vazut cam multisoare... trebuia sa fi corectat capitolul inainte sa il postezi.
Astept cu nerabdare nextul >:D<^^ bye-bye.
Just the
way you know me..

#9
Chesse! Ficuleţ nou, yep? So, let's see.
Titlul... Vroiam sa fac o observatie dura, insa mi-am dat seama ca suna mai convingator in engleza decat in romana. Dar pe viitor incearca ceva care sa fie in aceeasi limba cu continutul, OK?
Descrierea atat fizica cat si cea morala e un pic cam slabuta. Pe masura ce apare un personaj nou, trebuie sa precizezi (suna ciudat) sentimentele naratorului/personajului principal. Nu uita ca descrierea fizica nu se rezuma doar la culoarea/parului, inaltimea, etc.
Actiunea este un pic grabita, mai ales spre sfarsit. Insa nu e ceva care se observa usor.
Dialogul e un pic cam multicel pentru primul capitol si nu e foarte sec.
Ai mici scapari cu semnele de punctoatie.
Well, spor la scris!

[Imagine: MANOWAR.jpg]
Brothers everywhere
raise your hands into the air
we're warriors, warriors of the World !

#10
Waw câte comentarii, ce norocoasa sunt! :]] Capitolul a venit mai târziu pe lume pentru că deşi nu am fost la ore mi-am luat temele iar pefesorii ne-au dat o grămadă de teme. Scuze deoarece capitolu este scurt. Dar înainte! Mulţumesc pentru comentarii. Ficul nu este aşa cum credeţi şi o să vedeţi ceea ce vreau sa spun. Ca să nu las un "mister" fără soluţie. Chelerul avea un tatuaj pe gât dar una din club îl muşcare de gât, lăsând amprenta rujului pe gâtul lui. Încă o dată mulţumesc pentru comentarii şi pentru sfaturi şi voi încerca să ţin cont de ce mi-aţi spus.

Capitolul 2

Am intrat în club roşe de nervi. Ce prost, încerci să vorbeşti cu el şi el cucu. Mă duc la masa noastră iar băieţii erau pe fete. Simţit că sângele îmi dă în clocot şi i-am luat la bătaie în club, lui Kiba i-am tras una în nas, următorul era Naruto căruia i-am tras una la „bijuterii”, Ten Ten i-a dat un cap în gura lui Neji iar Sikamaru nici nu se atinsese de Temari, pe Gaara l-am luat de păr şi i-am tras câţiva pumni în faţa de l-am leşinat, fetele au plecat iar eu am rămas să îl aştept pe Sasuke, într-un târziu apare şi Sasuke, mă duc la el şi îi trag un pumn în stomac şi o geantă în cap. Sper să le găsesc pe fete, deşi eram pe tocuri am început să alerg pe străzi. În faţa unui restaurant mă aşteptau fetele, cu chiu cu vai am reuşit să le aduc la mine acasă. Când am ajuns le-am dus pe fete în dormitoare eu lăsând-o pe Hinata să doarmă în camera mea, fetele au luat pijamale de la mine din dulap, unele fiind noi. Eu dorm doar cu pantaloni scurţi cu tricouri chiar dacă e iarnă sau vară. Într-un final Hinata a adormit cu lacrimi în ochii. M-am dus în birou şi mă gândesc dacă ce am făcut e cel mai bine. Fetele pot fi în pericol şi asta din cauza mea. E deja ora şase. Aud paşi prin casă, în birou intră tata care e într-un tricou negru şi o pereche de pantaloni de trening verzi. Faţă de frigul de afară în casă e cald şi bine. Asta nu mai e toamnă e iarnă doar că lipseşte zăpada. Tata are ochii negri precum întunericul dintr-o pădure deasă, părul roz, ca al meu, mai înalt decât mine cu un cap şi ceva, nimeni nu mă cunoaşte mai bine decât tata, de fiecare dată când sunt supărată vorbele calme ale lui tata şi zâmbetul său larg mă fac să mă simt ca un copil mic.
-Sakura am auzi că ai venit cu fetele la noi. a spus tata calm.
-Da, au avut o experienţă destul de ciudată. am spus eu accentuând cuvântul „ciudată”
Tata nu a mai spus nimic şi a ieşit din cameră. Priveam peretele din sticlă, soarele a început să răsară, cerul căpătând o nuanţă portocalie. Ies din birou şi intru în cameră încercând să nu fac gălăgie, îmi iau un prosop, o pereche de pantaloni de trening verzi dintr-un material care seamănă cu, catifeaua şi un tricou negru cu un fluture albastru, lenjeria intimă. Nu vreau să mă îmbrac gros pentru că nu are sens. Intru în duş dau drumul la apă şi arunc hainele în coşul pentru rufe murdare şi intru în cabina de duş, picăturile calde de apă îmi lovesc pielea albă, iau în mână şamponul, îmi pun în mână şi îl aplic pe păr, începând să îmi masez scalpul, după un sfert de oră ies din baie, se pare că Ino şi Kira s-au trezit. Am mers să o trezesc pe Hinata iar Ino pe Temari şi Ten Ten. Ne-am pregătit de liceu, Pentru că nu vrem să dăm bani pe medicamente ne-am îmbrăcat mai gros, câte o bluză cu mâneca lungă sau hanorac şi pantaloni lungi, fetele au mâncat dar eu nici nu m-am atins de bolul cu cereale, gândtindu-mă la ce ne-ar putea face azi băieţii. Am plecat către liceu şi se pare că fetele au uitat de incidentul cu băieţii. Intru în clasă şi văd că trebuie să stau cu Sasuke. Stai! Cu Sasuke?
-Ce faci tu la banca mea. am spus eu lăsându-mi ghiozdanul pe bancă.
-A venit directoare şi ne-a spus că vom sta câte o fata cu un băiat. A spus Sasuke calm.
Am înjurat încet, pe uşă a intrat profa de biologie, care a început să ne spună tot felul de prostii, mă uitam la ceas mai rău ca la o bombă, într-un final a s-a sunat de pauză, mă ridic din bancă şi ies afară, aerul rece mă face să tremur dar mai bine să tremur decât să stau lângă Sasuke. Simt o mână caldă pe obrazul meu strâng, când deschid ochii văd în faţa mea era chiar Deidera. Ce dracu caută asta aici? Mă dau un pas în spate dar acesta mă prinde de încheieturi privindu-mă amuzat.
-Saku, nu credeam că o să dau de tine.
-Cine ţi-a spus unde mă găseşti? am întrebat eu calmă.
-Asta e treaba mea, ne mai vedem noi. a spus plecând.
-Mai vedem noi. Am spus eu speriată şi enervată.
Am mers în baia fetelor şi am auzit clopoţelul, i-am trimis un mesaj lui Temari. Am mai citit o dată mesajul să mă asigur că înţelege ce prostii scriu, „Temari, adu-mi geanta în baia fetelor ultima cabină, vino şi cu celelalte şi luaţi-vă ghiozdanele, e pentru binele nostru.” Am apărat pe „ok” şi mesajul s-a trimis. Am intrat în ultima cabină unde am ascultat muzică toată ora. Deşi mirosul era greu de suportat am aşteptat până s-a sunat. Le-am spus fetelor că am chef să mergem prin parc. Au acceptat bucuroase propunerea mea. Am mers într-un părculeţ micuţ, câteva leagăne agăţate de nişte lanţuri prin centrul leagănului, un tobogan în formă de banană. Am stat cam o oră în parc, frigrul de afară m-a făcut să plec câtre casă. Când intru în casă în văd pe tata cu mama şi Sasuke, Itachi parcă aşa am auzit că îl cheamă şi probabil părinţii lor, încercând să nu fac zgomot m-am dus până în faţa camerei mele unde m-am descălţat şi am intrat în cameră, am mers repede să îmi fac un duş, mi-am lăsat părul desprins, m-am îmbrăcat într-o rochie roşie lungă cu dumnezeu ştie ce pietre preţioase sau semipreţioase, despicată într-o parte, în picioare îmi pun o pereche de sandale cu toc de zece, e ceva nou pentru mine. Îmi dau cu puţin gloss roz, parfum şi ies din cameră mea.
-Bună seara, vă rog frumos să îmi scuzaţi întârzierea neanunţată. Am spus eu minţind
-Bună seara Sakura. A spus tata fericit.
-Sakura cred că îi mai ţii minte pe soţii Uchiha.
-Da, bună seara domnule, doamnă Uchiha. Am spus eu cu un zâmbet fals pe faţă.
Am servit cina în linişte, tata şi Fugaku vorbind diferite afaceri şi mamele noastre vorbind de modă şi despre noi. Eu, Sasuke şi Itaci tăceam şi ne uitam la părinţii noştri ca la extratereştrii, restul serii plictisindu-mă groaznic, într-un final au plecat iar eu m-am dus la culcare. Pornesc televizorul şi mă uit la „Titanic”. Simt cum pleoapele îmi devenind din ce în ce mai grele şi într-un final adorm. Telefonul începe să îmi sune în toiul nopţii.
-Cine e?
-Gândeşte-te de două ori cine îţi e prieten şi cine îţi e duşman. Aud o voce calmă, relaxată şi cunoscută, acea voce

Scuze că am întârziat şi capitolul este aşa de scurt dar este deja târziu. Aştept comentarii!




Utilizatori care citesc acest subiect:
2 Vizitator(i)