Răspunsuri: 115
Subiecte: 9
Data înregistrării: Sep 2008
Reputație:
38
Zupi: 565 z
Deci, am apărut şi eu cu capitolul 6, mulţumesc frumos pentru comentarii, eu nu mă supăr.
După ce rupe sărutul, pleacă, încep să alerg după el prin casă, fără succes, a ieşit din apartament si am alergat dup el până când ajuns pe terasa blocului, îl privesc speriată cum se îndreaptă câtre marginea terasei, stă pe margine, privind în jos. Se întoarce câtre mine, mă priveşte preţ de câteva secunde apoi se aruncă, nu mă pot mişca, îmi simt picioarele grele grele ce parcă ar fii din plumb, am început să plâng şi să ţip. Deschid ochii şi văd că sunt la mine în cameră, mă ridic în şezut şi văd că nu era nimeni la mine în cameră. Mă scol din pat şi merg câtre balcon, tricoul pe care îl port este fleaşcă. Privesc apusul de soare, în zece minute soarele dispare, în locul său lăsând ca „oamenii nopţii†să trezească oraşul la viaţă. Intru în cameră şi vreau să ies dar aud nişte voci, lipesc urechea de uşă.
- Fugaku, ştii bine că băieţii pot sta la noi. aud vocea calmă a tatei.
- Voi unde veţi sta? aud vocea îngrijorată a mamei.
- Într-o garsonieră. o aud pe Mikato.
- Veniţi să staţi cu noi! spune mama entuziasmată.
„Ce? Trebuie să îl suport pe Uchiha şi la liceu şi după ore? Dar ce se petrece?†Mă întreb eu închizând ochii.
- Nu vream să vă deranjăm, deja ne faceţi o mare favoare că ne primiţi copii la voi. Îl aud pe Fugaku.
- Nu vreau să te aud, veniţi şi staţi la noi. aud vocea hotărâtă a tatei.
„Se pare că Uchiha se mută la noi. Dacă perversu ăla de Sasuke intră peste mine îi rup gâtul!†mi-am spus eu strângând din pumn.
Nu am mai stat să ascult şi aşa cum eram îmbrăcată am ieşit pe hot, fără să îmi pese că celor doi puşti Uchiha le vor cădea plombele din gură.
- Bună seara, domnule, doamnă Uchiha, Sasuke, Itachi, mama, tata. Spun eu repede, intrând în baie. Bag tricoul în maşina de spălat, dau drumul la apa caldă şi intru în duş. Stau în baie un sfert de oră, ies într-un halat negru, pufos. Intru la mine în cameră şi îl văd pe Sasuke stând în patul meu şi ascultând muzică la telefonul meu.
- Ce dracu faci? spun eu enervată.
- Nu se vede? mă întreabă el privindu-mi sâni.
- Ştii ce doar nu te mai atinge de lucrurile mele sau trebuie să îţi scriu undeva. Am spus eu încercând să îmi recuperez telefonul.
Acesta îmi întinse telefonul, când întind mâna după el, mă trage peste el. Mă prinde de mijloc, pune telefonul pe pat, se răstoarnă ajungând deasupra mea, mă priveşte câteva secunde, apoi îmi cuprinde buzele într-un sărut pasional, rupe sărutul şi îl privesc în ochii, parcă nu mai este acelaşi, la liceu, când e cu gaşca este mai rău ca un cub de gheaţă, acum ochii lui cerşesc dragostea cuiva. Îl împing de pe mine, mă ridic din pat şi merg câtre dulap, scot o rochie scurtă, fără bretele cu auriu şi de la bust în jos neagră, în picioare o pereche de sandale cu multe barete, din piele de şarpe cu toc cui, culeg ondulatorul de pe jos şi merg iar în baie. Mă schimb în acea rochie, mă încalţ, pentru că nu vreau să arăt ca o paraşută adunată de pe centură am optat pentru un creion dermatograf negru, tuş şi un liciu de buze, culeg o geantă de prin casă în care îmi pun tot ce am nevoie în afară de capul meu. Nu sunt Columbeanca dar nu mai am mult şi îmi bag şi eu capul în geantă. Îmi pun o scurtă din piele, maro şi ies din bloc, mă îndrept câtre Rock & Rolla caffe. Deşi este o cafenea, la subsol este cel mai tare club, nu mulţi ştiu de el şi sunt sigură că nu o să dau ochii cu Sasuke. Când ajung în spatele cafenelei, maimuţele care stăteau în uşă s-au dat de-o parte, făcându-mi loc. Am fost întâmpinată cu un pahar de whisky cu câteva cuburi de gheaţă. Am urcat în zona VIP unde erau şi fetele. Poate vă întrebaţi cum de nu plătesc intrarea sau cum de sunt întâmpinata cu alcool. Fratele mamei care a fost plecat în Londra şi s-a întors a deschis această cafenea, câte o data mai dau o mână de ajutor dar eu aleg tot, de asta locul este aşa de populat totul este făcut cu gust şi colaborăm şi cu Hard Rock. Când am ajuns sus, la masa unde erau fetele şi întreb de Ino, Temari îmi arată cu degetul unde se afla blonda. Mă întorc şi o vâd dansând în poala unuia, mă uit mai bine şi văd că e chiar drăguţ, ochii roşii precum focurile iadului, părul roşcat-sângeriu, făcut ţepi, plin de muşchii şi bineînţeles cu banana sculată de 20 de cm. Am schiţat un zâmbet, apoi am pornit câtre biroul meu şi al unchiului meu, un fost wrestler, ochii negrii, părul roz şi suflet mare, când mama şi tata sunt plecaţi verişorii mei mai mari se ocupa de mine şi ne distrăm pe cinste plus că îmi sunt şi gărzi de corp sau mai rău ca ăia de la BGS. Intru într-o cameră mare, pereţii de culoare aurului, o canapea, din piele albă, biroul alb şi el. Încui uşa şi verific să nu fii uitat ceva. Când să ies, în văd pe Sasuke prin club. Merg la masă, fără să îmi fese că Sasuke se uita la mine, merg la masă şi le văd pe fete vorbind, se pare că Ino şi-a terminat numărul.
- Deci Sakura ce o să porţi la bal? mă înteroghează Temari
- Care bal? am spus eu privindu-le pe fete.
- Balul de iarnă! mi-a spus Ino privindu-mi faţa puţin palidă.
- Şi cu ce o să te îmbraci? mă întreabă temari privindu-mă curioasă.
- Păi o rochie făcută pe comandă. le-am spus eu făcându-le cu ochiul.
Am stat cam o oră în clob, apoi am plecat, mâine este balul de iarnă.
Flashback
- Arăţi perfect! a spus tata.
- Mulţumesc frumos. am spus eu privindu-mă în oglindă, port o rochie lungă, despicată într-o perte, cu pietre swarovsky, roşie din satin.
Sâni mari şi rotunzi sunt puşi în evidenţă de decolteul rochiei. Toţi se uitau la mine ca la o păpuşă barbie. Mă privesc în oglindă şi nu îmi vine să cred că eu sunt cea din oglindă.
Endflachback.
Când am ajuns acasă mi-am făcut un duş şi m-am dus în dormitor, văd o hură neagră, vreau să o deschid dar pe uşă intră Sasuke.
- Ce vrei să faci? mă întreabă el venind către mine.
- Nimic, dar ce cauţi tu acasă la mine? l-am întrebat eu ridicând o sprânceană.
- Păi ai mei renovează apartamentul şi ai tăi când au auzit că eu şi Itachi o să dormim pe la prieteni ne-au invitat la voi, când am ajuns ai tăi s-au rugat de ai mei să rămână şi uita-ne aici. mi-a spus el privindu-mă atent.
- Aha, deci trebuie să îmi împart camera cu tine, dacă te pune naiba să îmi umbli prin dulap îţi tai mâinile. i-am spus eu calmă.
- Bine dar o să am şi eu nevoie de puţin spaţiu. Mi-a spus el.
Am deschis jumătate de dulap care este gol, i-am pus hainele în dulap şi i-am lăsat un tricou care îmi place cum arat şi o pereche de pantaloni de trening negrii şi boxerii.
După ce şi-a făcut un duş a venit şi ne-am băgat în pat, ca să nu ne certăm pe pat am pus o pătură pe mijlocul patului. Deşi nu dorm, îi aud respiraţia lui Sasuke, de-o data simt o mână pe şold, nu îl bag în semna şi într-un final adorm.
Telefonul brunetului, începe să sune, întind mâna după el şi răspund.
- Da. spun eu nepăsându-mi că brunetul s-ar putea trezi.
- Cine dracu eşti şi ce tupeu ai să răspunzi la telefonul iubitului meu. Aud vocea piţigăiată şi enervantă a lui Karin.
- Karin vrei să te las fără dinţi în gură? Dacă mai suni la ora asta îţi rup capul ala care îl ţii ca sa nu te plouă-n gât, sunt Sakura. Ştii ce hai pa! spun eu şi îi închid telefonul în nas.
Îi arunc telefonul prin cameră, apoi adorm la loc. cineva trage de mine, deschid ochii şi îl vpd pe Sasuke.
- Ce? spun eu adormită.
- Trezirea este 13:45, peste cinci ore o să mă baţi la cap că de ce nu te-am sculat mai devreme, plus ca a venit un make up artist care e şi coafez.
Fără să mai zic nimic, mă ridic din pat şi merg câtre sufragerie. Când intru, în faţa mea vine Byron, îl iau în braţe apoi merg să mă spăl pe cap, ies cu un prosop în cap, încui uşa de la sufragerie, rămânând doar eu şi Byron, acesta începe să se ocupe de părul meu, după ce îmi dă cu o tona de fixativ în cap şi termină machiajul, mă ajută să mă îmbrac în rochie, mă încalţ cu o pereche de sandale roşii, îmi pun o pereche de cercei argintii, când ies îl văd pe Sasuke că mă aştepta în faţa uşii cu un trandafir albastru cu roz. Iau trandafirul în timp ce ne îndreptăm câtre bucătărie, când Sasuke a deschis uşa am fost întâmpinaţi de aplauze şi bliţurile aparatelor foto, Sasuke poartă un costum negru cu o cămaşă roşie şi cravata neagră, pusă la mişto. Într-un final pornim către bal, când intrăm
Eh, cam acesta este capitolul, aştept comentarii! Scuze pentru întârziere.
Răspunsuri: 185
Subiecte: 3
Data înregistrării: Oct 2010
Reputație:
52
Zupi: 159 z
hei! sunt shi eu p-aci.deci ,draga ,ficul tau e draguts. Incerci sa fii cat mai originala din cate observ eu...ai exprimari din viata de zi cu zi<ce dracu faci?>.in mod normal dinastea n-ar trebui s-apara intr-un fic...dar avand in vedere ca eroina ta e un pic rebela,se accepta.in rest ce sa spun,dialogul,ei bine, ai un pic mai moolt decat ar trebui...incearca sa mai reduci din el,si completeaza cu descriere.descrierea face ficul moolt mai interesant ,iti spun.:yes: imi place ficul tau....asa ca astept urmatorul capitol
:bye:
Unele iubiri nu prind rasaritul,
Altele traiesc doar pentru o vara...
Unele se pierd si le-nghite timpul,
Doar una te topeste,
Cand nu crede-ai s-apara!
Imi iubesc:
My mamiiii, DeDal N.
Fetita mea ascultatoare si dulce ca o capsunica, Larisa
Iubirea mea, Iljimae Te iubesc, iubire!
Gemanarea mea draga, Natasha!
Surioara scumpa, Venus-Roseta . Am grija de fetita ta, fii sigura sys.
Nepotelele mele, •нąкü•, Rose. : * Va iubeste buni, scufitele mele.
Prietenii: Fallen Angel, Myranda ^_^, O.o.::draQusoR.::o.O
My fics: Ce a fost...nu va mai fi!
http://animezup.com/forum/showthread.php?tid=24414
Durere, adormi in zapada! http://animezup.com/forum/showthread.php?tid=24691
intrati cu incredere ^^
, chibi-ul lui
Răspunsuri: 115
Subiecte: 9
Data înregistrării: Sep 2008
Reputație:
38
Zupi: 565 z
Mulţumesc frumos pentru comentarii. Moon princess mulţumesc pentru sfat, da voi vorbi exact cum vorbesc în viaţa de zi cu zi pentru că nu sunt acel gen de persoană care vrea să o facă pe interesanta sunt destui în liceu care încearcă asta, asta sunt eu, sunt rebelă, sunt nebună dar nu dusă cu drezina sper că te-am lămurit şi nu numai.
Capitolul 8
Toată lumea se uita la mine şi la Sasuke, fetele se uită la mine ca mâţele în calendar. Aud o melodie de-a lui Jenifer Lopez, deşi nu sunt o fană Jenifer are câteva melodii care sunt destul de bune. Plec de lângă brunet, poate mi-am făcut apariţia cu el dar nu am de gând să stau cu el toată seara, lângă el a venit Karin şi gaşca de curve. Mă aşez pe un scaun la barul improvizat şi comand un suc de fructe de părute, lângă mine stă Kakaşi care citeşte o carte, este îmbrăcat într-un costum negru, dacă nu mă înşel este din colecţia de toamna-iarna a lui Cătălin Botezatu. Gust din lichidul dulce-acrişor, de aceeaşi culoare cu cerul, noaptea.
- Se pare că nu vine. spune acesta dezamăgit.
- Cine? mă trezesc eu întrebând.
- Directoarea Tsunade, am invitat-o se pare că nu o să vină.
Nu apuc să spun nimic să începe o melodie lentă, pun paharul în spatele meu, mă ridic de pe scaun şi îl trag pe Kakaşi după mine. Deşi pare ciudat nu vreau ca noul nostru diriginte să fie bosumflat când toţi ceilalţi de distrează. Acesta mă priveşte uimit, începem să dansăm şi toată clasa se uita la noi, Sasuke pare destul de încordat, ce e cu el? Melodia se termină iar noi ne retragem, pe ringul de dans intră Karin, îmbrăcată într-o rochie roz de te dor măselele, părul i-ar sta mai frumos dacă ii s-ar urca trei pisici turbate în cap sau dacă aş avea norocul ca vre-o pasăre că o confunde cu o toaletă. Se urcă pe Sasuke şi începe să danseze cică lasciv, îmi iau paharul şi merg către fete, la jumătatea drumul mă răzgândesc şi pornesc către ieşire, fete vin după mine, toate aveau privirile pline de ură. Îmi ridic privirea şi mă uit la cerul înstelat şi mândra lună care veghea liniştită parcă neascultându-mi cea mai arzătoare dorinţă din aceste momente, să se ivească mai soarele mai repede ca sa pot pleca acasă, nu o mai suport mult pe Karin, fiţele ei îmi dau dureri de cap iar vocea ei de vaca în călduri pune capac la orice. Fetele mi-au spus că se întorc, iar eu am aprobat din cap, nu ştiu cum de se pot întoarce în acea sală plină de idioţi şi curve, până la urmă este alegerea lor. O adiere uşoară de joacă cu părul meu lipindu-mil de obrajii cam palizi, netrezindu-mă la realitate. Privesc cerul înstelat dar defapt gândul îmi zburdă în altă parte, nici eu nu ştiu unde mai exact, multe întrebări fără răspuns îmi invadează mintea. Îl urăsc, de ce a intrat şi mai mult în viaţa mea? De ce el? Ce legătură are el cu mine, nici nu mă place, iar ura şi gelozia încep să pună stăpânire pe mine. Părul negru, scurt, şi acele două şuviţe blestemate care stau pe lângă chipul său angelic, pielea albă, fină, sprâncenele arcuite, buzele cărnoase, ochii negrii, inexpresivi, îl urăsc, îl urăsc pentru că trăieşte,respiră, mănâncă şi pentru că m-a făcut să mă îndrăgostesc de el! Am devenit marioneta lui, când este lângă mine mă simt în al nouălea cert, când e cu Pink Bitch mii se urcă sângele la cap. Scutur din cap alungându-mi gândurile şi bucurându-mă de spectacolul oferit de stele, natura îţi poate oferii multe, dacă ştii să apreciezi minunatul spectacol, nelăsând toate nimicurile să îţi distrugă şi ultima fărâmă de încredere pe care o mai ai în propriile forţe. Mă îndrept către intrarea în liceu, cobor scările maro şi intru în sală, într-un colţ în văd pe Sasuke că se lungea cu o curvă de-a lui Karin, Kita dacă îmi aduc bine aminte. Cu paşi lenţi merg către improvizaţia băieţilor şi îi zic lui Criss să îmi dea o sticlă de whisky şi un pahar, Hinata când mă vede cu sticla de whisky în mână vine şi îmi ia sticla înainte de a-mi pune în pahar alcoolul mult dorit, Temari vine şi mă scoate afară.
- Ce vrei să faci? Iar vrei să bei? Ştii bine ce ţi-a spus doctorul. îmi spune aceasta serioasa
- De parcă ştii ce însemnă să suferi din cauza unui idiot fustangiu care se linge cu fiecare fată care îi pica la picioare şi tot trecutul să vină peste tine vrând să te distrugă! Spun eu lăsând lacrimile cristaline să mii se scurgă pe obraji palizi. Temari îmi şterge lacrimile şi mă ia în braţe, neştiind că discuţia noastră a fost ascultată de cineva. După ce mă liniştesc îi urez lui Temari distracţie plăcute eu plec către casă sub pretextul că nu mă simt bine.
Flashback.
Priveam prin cabinetul alb, aşteptând nerăbdătoare rezultatul analizelor, în cabinet intră un bărbat de vre-o 35 de ani, înalt, blond, bine făcut cu ochii negri obosiţi şi încercănaţi. Acesta citea nişte foi şi nu pare tocmai vesel.
- Ce se petrece domnule doctor? întreb eu curioasă.
- Se pară ce acele sticle de whisky nu ţi-au făcut tocmai bine, domnişoară Haruno. spune a cesta citind nişte foi.
- Fiţi mai explicit, vă rog. spun eu privindu-l pe acesta serioasă.
- Cum să îţi explic să înţelegi şi să nu leşini.
- Dacă mai bei o singură gură de alcool mori. a spus acesta, serios.
Belesc ochii, simt că patul de învârte cu mine, dau ochii peste cap si totul negru
Endflashback
Când am ajuns acasă mi-am pus un pahar cu suc de portocale şi am plecat la mine în cameră, este deja trei dimineaţa, mă dezbrac de rochie, o pun pe scaun, îmi iau pe mine un halat şi intru în baie, mă demachiez şi intru în cabina de duş, apa caldă îmi încălzeşte trupul rece. Dacă apa ar putea vindeca şi rănile sufleteşti aş sta în apă toată viaţa. Mă ghemuiesc în cabină, aşezându-mă în şezut pe suprafaţa rece, lacrimi reci încep să îmi curgă pe faţă, parcă neputând să le opresc, îmi vine să ţip şi să arunc cu ceva după el, nu şi-ar da seama că ţin la el nici dacă i-as scrie sau desena mare pe un perete. Ură, acest cuvânt este simplu dar poartă multe sensuri. Poţi urî din dragoste, poţi urî din simplul fapt că în loc să ţii se întâmple şi lucruri bune păţeşti numai lucruri rele. M-am ridicat mi-am spălat părul cu un şampon cu miros de trandafir şi un gel de duş cu miros de vanilie. Ies din baie cu acel halat pe mine şi un prosop în cap. Îmi usuc părul şi îl las liber, mă îmbrac cu un tricou alb şi o pereche de pantaloni, scurţi, albi. Mă bag în pat şi adorm cu un singur gând, toamna a trecut destul de repede, iar vacanţa de iarnă a venit!
Simt un miros de parfum masculin, mă depărtez de Sasuke iar mirosul, mă urmăreşte, mă dau mai mult în faţă, simt cum alunec din pat, fac contact cu podeaua rece, mă ridic ca arsă în şezut şi văd că brunetul a adu-o şi pe Karin la mine în cameră, nu mai stau pe gânduri, merg pe partea brunetului şi îl iau pe Sasuke de ureche şi pe Karin de păr, aceştia se trezesc instantaneu, Sasuke ia păruta şi îl bag în sufragerie iar pe Karin o dau afară din casă, mă încui şi adorm la loc. Telefonul a început să sune ca nebunul, ia stai, eu mi-am pus telefonul pe silenţios. Iau telefonul brunetului şi îl bag într-un pahar cu apă, are destui bani şi îşi ia altul. Dau să adorm iar dar nişte bătăi în uşă mă trezesc din starea în care mă aflam. Rostesc destul de tare nişte cuvinte foarte bine alese şi merg către uşă cu paharul cu apă în care plutea telefonul lui Sasuke, deschid uşa şi îl văd pe brunet, îi înmânez paharul pe care îl ţineam în mâna stângă, apoi închid uşa. Aud nişte înjurături şi mă bag iar în pat, peste câteva minute acele bătăi revin, deschid uşa nervoasă şi îl văd pe Sasuke negru de supărare. Acesta îmi prinde mâna strângă şi mă strânge violent. Vreau să îi dau o palmă peste faţă dar îmi prinde ambele mâini, închide uşa cu piciorul şi se asigură că nu va fii deranjat, privesc oarecum speriată scena care urmează să se desfăşoare iar eu aveam cel mai mult de suferit. Mă lipeşte de dulap şi începe să îmi sărute gâtul fin, coborând către sâni, îşi strecoară o mână pe sub tricoul meu, când vrea să mi-l dea jos la uşă bate cineva, nu ştiu cine dar am alergat către uşă, am deschis şi am intrat val-vârtej în baie.
„Dracu să te cânte şi descânte Uchiha!†spun eu privindu-mi faţa speriată pe care o am.
Îmi dau cu nişte apă rece pe faţă şi ies din baie, trec pe lângă Sasuke care are un zâmbet şmecher pe faţă. Ce o mai plănui băiatul asta?
- Sakura, pari foarte obosită deşi am înţeles că ai venit destul de repede acasă. A spus Mikato privindu-mă îngrijorată.
- Sunt bine, puţin obosită dar bine. Am spus eu bând dintr-o sticla de suc de portocale. Iau sticla şi mă scuz, mergând la mine în cameră.
Când vreau să închid uşa în prag apare Sasuke care intră şi el în cameră, privindu-mă, atent la fiecare mişcare pe care o fac. Vreau să ies din cameră dar acesta închide uşa şi o încuie, vreau să merg pe balcon, dar Sasuke m-a luat pe sus la propriu şi m-a pus în pat, punându-se peste mine. Nu stau într-o poziţie foarte comodă. Acesta se lasă peste mine cu toată greutatea, prinzându-mi mâinile şi începând să îmi sărute gâtul violent, îmi caută buzele şi le găseşte destul de repede, îşi strecoară limba în gura mea începând o joacă pe cinste, rupe sărutul şi îmi da jos tricoul lăsându-mi la vedere sâni mari şi moi, mă trage peste el, rup sărutul pentru a lua aer, văd în ochii lui o anume sclipire, oare ţine la mine sau vrea dor să mă treacă pe „lista†lui, nu îmi pasă, îl iubesc. Acesta se urcă peste mine începând să se joace cu sâni mei, coboară cu săruturile.
E cam asta este capitolul, îmi cer scuze pentru greşelile de tastare sau exprimare. Aştept comentarii, păreri, sfaturi.
Răspunsuri: 185
Subiecte: 3
Data înregistrării: Oct 2010
Reputație:
52
Zupi: 159 z
hei!am reusit sa ajung la ficul tau.deci,in primul rand vreau sa stii ca am inteles ideea ,mai lamurit..:-j sa stii ca nu am nicio problema cu exprimarile pe care le ai in pov, dimpotriva cu acestea ai facut ficul mai original si asta imi place.sper ca nu te-am suparat cu acel com...oricum referitor la ultimul cap ...,tin sa spun ca e absolut genial..te imbunatatesti privind cu ochii...sa vedem:descriere,stai f bine la capitolul asta:bv:,a fost absolut mirific cum ai descris atmosfera(ce-am ras cand ai descris-o pe Karin,nici eu nu prea o inghit in anime...<imbracata intr-o rochie roz de te dor maselele,parul i-ar sta mai frumos da i s-ar urca trei pisici turbate in cap....>:)) ai fost tare la faza asta),dialogul nu e sec ,bv,naratiunea este,cu gramatica stai f bine din cate observ...cam atat am avut de spus (PS:mersi ca mai anuntat!)...referitor la ce ai spus despre fetele pline de fite de la sc,sunt total de acord,nici eu nu le inghit,mai degraba ma inteleg cu fetele mai "deosebite" sau "nebune" cum ai spus tu...asa ca nu am nicio problema cu felul tau de-a fi(dimpotriva ,cred ca o sa ne intelegem fb)...deci astept nextuu draga...:*
:bye:
Unele iubiri nu prind rasaritul,
Altele traiesc doar pentru o vara...
Unele se pierd si le-nghite timpul,
Doar una te topeste,
Cand nu crede-ai s-apara!
Imi iubesc:
My mamiiii, DeDal N.
Fetita mea ascultatoare si dulce ca o capsunica, Larisa
Iubirea mea, Iljimae Te iubesc, iubire!
Gemanarea mea draga, Natasha!
Surioara scumpa, Venus-Roseta . Am grija de fetita ta, fii sigura sys.
Nepotelele mele, •нąкü•, Rose. : * Va iubeste buni, scufitele mele.
Prietenii: Fallen Angel, Myranda ^_^, O.o.::draQusoR.::o.O
My fics: Ce a fost...nu va mai fi!
http://animezup.com/forum/showthread.php?tid=24414
Durere, adormi in zapada! http://animezup.com/forum/showthread.php?tid=24691
intrati cu incredere ^^
, chibi-ul lui
Răspunsuri: 1.943
Subiecte: 126
Data înregistrării: Sep 2008
Reputație:
824
Zupi: 30.743 z
http://animezup.com/forum/showthread.php?tid=24230
Ia treceţi voi pe aici şi din momentul ăsta poate nu respectaţi ce e pe aici :P că ne supărăm rău.
PS pentru autoare : Mda sorry că m'am băgat aşa în ficul tău. Cred că trebuie să mă revansez cu un comentariu. Stai trei minuţi să citesc.
Um referitor la fic nu ştiu dacă ştiai dar nu se acceptă cuvintele urâte şi înjuriile într - un fic. If ya want to put them there, use cenzură. În mare parte n-ai probleme gramaticaLE cum mulţi din această secţiune au, so indiferent de ce idee foloseşti, gramatica e bună şi din estetică se vede că ai naraţiune. naraţiune e atunci când scrii ceva [ când NU ai naraţiune înseamnă că ai NUMAi dialog ] asta e mai mult un punct pentru unele domnişoare ce zic la unele ficuri că autorii nu au naraţiune. [ parcă ele ar ştii ce e aia ].
În mare parte totul e marfă tot ce se poate. Spor cu sasuke şi Sakura în continuare. La faza cu spitalul şi că moare nu prea am înţeles, dar e chiar mişto ficul nu neg.
-
Răspunsuri: 115
Subiecte: 9
Data înregistrării: Sep 2008
Reputație:
38
Zupi: 565 z
Mulţumesc pentru comentarii! Lynn nu este nici o problemă, îmi cer scuze că nu am cenzurat cuvintele. Aşa am apărut şi eu pe aici! Atenţie, acest capitol este +16 sau +18
Capitolul 8
Şi îmi deschide pantaloni, scoţându-i cu tot cu chiloţi de pe mine, a continuat că îmi sărute pielea până a ajuns în acel loc care arata că încă sunt fata cuminte. Începe să se joace cu limba, încerc să mă abţin să nu gem dar este imposibil, gemete înfundate se aud în toată camera şi cred că mă aud şi vecini, dar cui îi pasă? Brunetul mă masează, muşcându-mi gâtul destul de încordat, dragostea şi plăcerea pe care o simt în aceste momente, parcă de vis mă fac să îl vreau din ce în ce mai mult. Acesta îşi scoate boxeri de pe el, lăsându-şi mândria la vedere, o are destul de mare şi groasă, îşi pune un prezervativ pe instrument şi se urcă iar peste mine, simt că faţa îmi arte când „micuţul amic†al brunetului este gata, gata să mă penetreze. Brunetul îmi captează buzele într-un sărut apăsat, penetrându-mă. Îmi arcuiesc spatele din cauza dureri, câteva firicele de sânge şi-au făcut apariţia. Începe să se mişte în interiorul meu, mişcările sale, destul de lente şi calculate, mereu dute-vino, au făcut durerea să dispară şi să fie înlocuită de o plăcere nebună, acesta se împinge mai tare în mine, apoi iese din mine şi se pune pe perna sa lângă mine, se duce până la baie şi revine cu o pereche de boxeri pe el, se bagă în pat şi mă ia în braţe, într-un final somnul ne cuprinde iar, este deja destul de târziu. Adorm în braţele brunetului, ascultându-i inima. Orele trec pe lângă noi ca o secundă, începe să îmi sune ceasul dar brunetul îl opreşte. Mai mult adormită decât trează, pun capul la loc pe pernă şi adorm. Peste câteva ore mă trezesc şi văd uşa de la jumătatea dulapului lui Sasuke deschisă, rafturile goale, hainele brunetului dispărute, pe birou văd un aparat foto, un stick si o cutiuţă acoperită cu catifea roşie, deschid acea cutiuţă şi văd o pereche de cercei din aur, foarte frumoşi, dau drumul la laptop şi bag stickul şi văd pozele de la bal, dau drumul la aparatul foto şi vad ca este o filmare făcută în dimineaţa asta, o deschis şi văd faţa, supărata, obosită şi nervoasă a brunetului.
„Draga Sakura, îmi cer scuze. Ce spun eu frate, nu cred că mă vei putea ierta vre-o dată, plec în această dimineaţă cu mama, tata şi Itachi în Londra, ai grijă de tine!†şi filmarea se opreşte.
Lacrimi amare au început să îmi curgă pe obrajii palizi.
„Ţi-ai bătut joc de mine j***ă împuţită!†mi-am spus eu în gând, simţeam că îmi cade cerul în cap şi pământul îmi fuge de sub picioare.
Am închis aparatul foto, mi-am făcut un duş mi-am ales un tricou alb, destul de decoltat, o pereche de pantaloni trei sferturi negrii şi pereche de cizme negre, cu toc cui, îmi prind părul moale într-o coadă împletită, îmi iau haina de piele, neagră pe mine, o geantă mică şi ies din casă. Merg până la un magazin din apropiere de unde îmi iau trei sticle de whisky. Ajung acasă, mă duc la mine în cameră, desfac prima sticlă şi o pun la gură, până nu o termin nu o las, jos. Începe să mii se facă cald, scot tricoul de pe mine. Rămân doar în sutienul, auriu care îmi ţine sâni în frâu, scot şi pachetul de ţigări, încep să fumez. O oaie care păştea liniştită în creierul meu mi-a atins un fir electric, dându-mi o idee. Scot telefonul, îmi fac o poză cu cea de-a doua sticlă de whisky, pe care o termin ca pe prima şi i-o trimit brunetului. Cred că brunetul a primit poza, deoarece m-a sună, vreau să pun telefonul la ureche dar simt nişte palpitaţi, scap telefonul, căzând lângă pat, auzind vocea brunetului, care mă striga disperat din ce în ce mai depărtat. Dau ochii peste cap şi totul negru.
Simt o durere groaznică în piept, deschid ochii şi o văd pe mama care plângea, tata ţipa la telefon de pe hol şi fetele care stăteau lângă mine. Tuşesc forţat, mama mă priveşte uimită şi sare pe patul meu, vreau să ridic mâna dar îmi este imposibil, văd că în mâna dreaptă am o perfuzie şi se pare că nici mâna stângă nu a scăpat de idioatele alea de ace. Într-un final a hotărât si mama să mă lase să respir, nu după mult timp uşa de la salon se deschide. Doctorul vine şi se aşează pe pat, pe celălat pat venind alt pacient. Deja mă gândesc la mâncarea groaznică pe care trebuie să o mânânc, fără sare sau vre-un gust.
- Ai un corp foarte rezistent. aud vocea doctorului care mă priveşte glumeţ.
- Cât timp trebuie să mai stau în spital. am întrebat eu privind salonul bolnav in care trebuia sa stau.
Noroc că nu stau singură, dar nu înţeleg de ce nu îşi dă jos gluga de pe cap. Mama, tata şi fetele pleacă şi mă lasă doar cu acel tip în salon, noroc că mi-au scos perfuziile că altfel începeam să cobor şi sfinţii şi părinţii din pot. Când vreau să ies pe uşă mă dezechilibrez dar puştiul vine repede şi mă prinde de talie, ajutându-mă să îmi recapăt echilibrul. Acesta mă conduce până în faţa toaletei. Când ies nu mai este, am ajuns destul de repede în salo, se pare că nici în salon nu îl găsesc, cu chiu cu vai intră în salon, urmat de o asistentă, două chibrituri în loc de craci, nişte scobitori în loc de mâini şi mai slabă decât scândura de la gardul bunicii de la ţară, machiajul strident, buzele subţiri, părul blond, întins cu placa, oare cât a stat cu placa în cap de îi stă parul aşa, nici dacă nu te-ai spăla un an nu ţi-ar sta părul aşa în cap. Aceasta închide uşa, făcând un zgomot insuportabil, până la urmă, acesta îşi dă gluga jos din cap, văd o claie de păr blond. Simt cum mii se pune un nod în gât, mă aşez din nou în pat fără să îmi pese că stau cu Deidera în cameră. Îmi iau telefonul, căştile şi ascult o melodie a celor de la Papa Roach „Hollywood Whore†cred că s-ar potrivi mai bine t******r din liceu. Telefonul începe să sune, mă uit la el şi văd că „deşteptul†care mă sună este nimeni altul decât Sasuke, îi întind telefonul lui Deidera care mă priveşte uimit.
- Ce vrei să fac cu el. mă întreabă el privindu-mă serios.
- Şi mai zici că eşti deştept, simplu, răspunde. am spus eu înmânându-i telefonul.
Acesta îl ia şi răspunde, ce pare că Sasuke îşi roade unghiile de nervi, aşa îi trebuie. Cred că acum mi-ar prinde bine să ies puţin cu Deidera, deşi mă doare, trebuie să îl suport, dacă vreau să mă răzbun ca la carte, trebuie să fac asta. Acesta închide şi îmi dă telefonul.
- Vrei? mă întreabă acesta cu subînţeles.
- Da. am spus eu scurt.
Acesta vine şi îmi captează buzele într-un sărut mult aşteptat, urăsc să o spun dar sărută mirific. Îşi strecoară limba în gura mea invitându-mă la joacă. Acum trebuie şi joc după regulile lui. Zilele au trecut cu greu, lunile şi mai greu iar într-un final a venit vacanţa de vară. Telefonul începe să îmi sune cu disperare în creieri. Iau telefonul de pe noptieră şi răspund.
- Unde arde? Spun eu oarecum nervoasă că boul de Sasori mă trezeşte aşa de devreme.
- Sakura, ai zis că vii să mă ajuţi cu pregătirea petrecerii pentru Temari. Aud vocea Hinatei.
Mă ridic în şezut şi mă uit la ceasul electronic, se pare că lenea a pus mâna pe mine. Îi zic că ajung într-o jumătate de oră. Îmi fac repede un duş, mă îmbrac cu o pereche de pantaloni scurţi, negrii, o bluză din plasă, neagră şi pe deasupra un tricou fără mâneci, mov. Merg către clubul „Blood forever†când ajung acolo o văd pe Hinata care se lingea cu Naruto. Mă bucur pentru ea, chiar mă bucur, dar eu de ce nu sunt fericită? Poate din cauza lui Uchiha. Fără să mai stau să mă gândesc am început să agăţ decoraţiile de pereţi. În câteva ore în care Hinata şi Naruto au făcut prostii in baie eu am terminat tot şi cu paşi lenţi mă îndrept către casă. Până la 23:00 mai este acum este 19:30. Întru în casă, îmi salut părinţii, merg să îmi fac un duş, îmi ondulez părul, mă îmbrac cu o rochie scurtă, roşie, sexy, mă dau cu parfum şi ies din casă, în faţa blocului se afla un motor negru, mai exact un Kawasaky Ninja ZX6R, negru cu albastru metalic. Acel băiat îşi dă jos casca de pe cap, mă duc către Deidera, acesta mă ia în braţe şi îmi sărută buzele, strecurându-şi limba în gura mea. Îi cuprind talia, neştiind că cineva ne priveşte. Acesta se dă jos de pe motor, mă ia de mână şi mergem către club, care nu este destul de departe, ştiind că urăsc să merg pe motor. Am ajuns în club, după noi au venit şi ceilalţi şi într-un final a apărut Temari. Nu ştiu ce am făcut dar cu excepţia băieţilor din gaşcă toţi băieţii, bărbaţii se uită la mine. Ies din sală şi mă duc către baie, când şi intru în baie, dau cu ochii de el, părul negru precum pana corbului, ochii negrii precum onixul. Poartă o cămaşă albă, o pereche de blugi albi. Mă priveşte cu un zâmbet şmecher pe faţă. Las două lacrimi să mii se scurgă pe faţă şi alerg către el dar pe el se pun Karin, începând să îl sărute. În spatele meu apare Deidera, îi iau de tricou şi îmi unesc buzele cu ale lui, acesta îmi lipeşte trupul de al său, sărutându-mi pielea fină. În privirea lui Sasuke puteam citi ura pentru Deidera, ce bine îmi pare.
După ce rup sărutul îi zic lui Deidera unde mă duc şi acesta aprobă din cap, mergând înapoi în sală.
După ce termin şi ies din baie, mă opresc în faţa oglinzii, văzând că arăt perfect. Mă spăl pe mâni, pe uşă întră cineva, nu bag în seamă, până vine şi mă întoarce către el.
- Ce cauţi aici? întreb eu nervoasă.
Acesta nu mai spune nimic doar îmi cuprinde buzele într-un sărut plin de dragoste. Sasuke rupe sărutul, luând o gură de aer, pe uşă a intrat Deidera, când a văzut că Sasuke mă sărută ,a scos pistolul şi a tras, noroc că am apucat să în împing pe Sasuke pe jos, glonţul nimerindu-mi pe mine pe mine în plămân. Sângele şi-a făcut apariţia, Dediera când m-a văzut a venit repede lângă mine, încercând să îmi oprească sângerarea. Pe uşă apare Hinata care era cât pe ce să leşine dacă nu o prindea Naruto. Naruto i-a chemat pe Gaara şi Neji care i-au scos afară din baie pe cei trei muţi. Mi-a dat cămaşa lui cu care a improvizat un bandaj, mă luat în braţe şi a ieşit cu minte din club, m-a urcat în maşină şi m-a dus cât de repede a putut la spital. Durerea devine deja insuportabilă, simt că nu mai am aer să respir. Naruto parchează în faţa spitalului, iese repede din maşină, îmi deschide portiera, mă ia în braţe, o închide cu piciorul şi aleargă către intrarea în spital, când l-au văzut tot plin de sânge au venit m-au pus pe o targă. Auzeam ceva înfundat, legat de o operaţie, simt o mască pe faţă, ochii încep să mii se închidă, neopunându-mă somnului care mă cuprinse.
„Ce lumină puternică, caldă şi blândă. Am murit? Dacă da sunt în rai sau în iad?†mă întreb eu pe mine neştiind ce să spun.
Deschid ochii şi văd că sunt într-o cameră de spital, Naruto doarme într-un tricou negru, pe un scaun, lângă Naruto stă Sasuke care şi el doarme. Pe uşă intră mama, îmi duc repede mâna la gură ca să nu îi trezească pe cei doi bebeluşi. A început să bocească, pe uşă a intrat doctorul care nu a reuşit să îi trezească pe cei doi când a început să vorbească. Seamănă izbitor de mult cu Naruto, păr blond, ochii albaştri, pielea ciocolatie.Se uita ba la radiografie, ba la mine.
- Ai noroc Sakura. a spus el trezindu-i pe cei doi prinţişori adormiţi.
- Nu am nimic? am întrebat eu plictisită.
- Nu, ai scăpat ca prin urechile acului dar să laşi alcoolul. spune el râzând.
- Da domnule doctor, dar nici măcar un păhărel? spun eu privindu-l uimită pe omul din faţa mea.
- Nici! Spune blondul care se ridică de pe pat şi iese din cameră.
Sasuke când mă vede rămâne şocat, nici nu e de mirare, nu am nimic pe mine şi eu m-am ridicat din pat. Iau repede un cearşaf de pe acolo, mi-l pun în jurul trupului şi pornesc în căutarea băii. Trec pe lângă camere în care se află numai băieţi şi femei însărcinate.
Cam asta este capitolul, îmi cer scuze în cazul în care am greşeli. Aştept comentarii, păreri, sfaturi, etc.
Răspunsuri: 303
Subiecte: 19
Data înregistrării: Oct 2010
Reputație:
1.160
Zupi: 8.775 z
Uhh prima. Revin cu un edit. Nu las pe nimeni sa fie inaintea mea >:)
[Edit]
Ce mi-a placut capitolul asta:X Actiunea mi s-a parut putin grabita, dar deh nimica nare :P. In rest e totu' ok. Doar ca ultima faza m-a dat pe spate O_O Mi-a placut aaasssaa muult. Ca in telenovele:)) Ei bine, aproape. Doar ca aceasta e o telenovela superba si originala. Ce bine! Capitolul e lung. I like it :X Astept next. :X
Răspunsuri: 138
Subiecte: 7
Data înregistrării: Sep 2010
Reputație:
13
Zupi: 839 z
Interesant, dar, putin complicat sis. Sa vedem si de ce:
-pe la partea sau Deidara si spitalu, spui ca vede o claie de par blond, dupa care imediat, spui ca e Deidara. eu ma gandeam la ceva gen: "Imi aduc aminte cu greu numele lui, care este Deidara" sau altceva...
-si, atunci cand se scoala Sakura, tu spui:
" Telefonul începe să îmi sune cu disperare în creieri. Iau telefonul de pe noptieră şi răspund.
- Unde arde? Spun eu oarecum nervoasă că boul de Sasori mă trezeşte aşa de devreme.
- Sakura, ai zis că vii să mă ajuţi cu pregătirea petrecerii pentru Temari. Aud vocea Hinatei."
Aici m-ai bagat putin in ceata dar am lasat asta deoparte. Mi s-a parut putin de tot grabita actiunea, dar asta e doar parerea mea. Sa vedem si ce spun ceilalti :).
Cam atat. Astept continuarea, si sa-mi spui daca te-am deranjat cu ceva in criticile mele. :* Spor la scris!
Cioco mania :pls: ^_^
Răspunsuri: 95
Subiecte: 0
Data înregistrării: Jul 2010
Reputație:
29
Zupi: 712 z
Am cazut si eu pe aici .. nu mai stiu daca ti-am lasat un comentariu la fic, s-au nu? Daca nu, iti las acum.
Vreau ca ficul asta este super original si ca il citesc chiar de can l-ai postat. Imi place la nebunie si este printre preferatele mele. M-a atras foarte mult titlul si dupa de am citit primul capitol mi-a placut si mai mult. Mai ma atras foare mult cum ai modelat caracterul personajelor si povestea care pare atat de reala.
Asa sa revenim la fic. Descrierea mi-a placut foarte,la fel di acctiune care nu a fost grabita. Dialogul nu a fost sec, si poate am vazut doua trei greseli de ortografie dar am trecut peste ele.
Astept NEXT-ul si sper sa nu intarzie mult. Ja ne!
My movies: Operele Mele
My little children: .::Min::. , Frozen Soul, ~MusicxD~.
Nasica: deeaH2elen
Nepotica mea: Venus-Roseta
My sweet neighbor:Kayla.
Răspunsuri: 195
Subiecte: 7
Data înregistrării: Jul 2010
Reputație:
26
Zupi: 2.824 z
Heeyy! So, vad ca ai bagat nextul nyaa!
Well ai cam turuit naratiunea de ma faci sa ametesc. In al doilea rand ai avut si cateva greseli de exprimare si de taste "mă luat în braţe", "cu minte din club" si mai erau cateva insa nu mai stau sa le caut, de-a bi le-am gasit si pe astea (bine, doar pe astea le-am tinut minte nici nu cred ca mai erau altele>.>). In rest a fost curat, ai descris cu lux de amanunte mai ales la partea "fierbine" :perv:.
So waiting for new chapter :-bd.
Just the
way you know me..
|