02-11-2011, 04:03 PM
Dupa cum sa zis lucrarile.
Lucrarea 1:
Luciditate morbidă
Înainte ca totul să devină irespirabil, te priveam neclintit cu un sentiment profund ascuns şi-mi spuneam mie însumi că voi exista în continuare, speram că-mi va mai rămâne ceva timp pentru a te admira. Însă timpul devenise inoxerabil, iar eu mă frângeam la fiecare clipă ; spaţiul se strângea în jurul meu, mă pierdeam în uriaşa fereastră demult deschisă. Şi reflectam ... Poate asupra ta, a norului de fum pe care-l lăsai atunci când te săturai de mine.
Cum de mă uitai atât de repede? Cum de deveniseşi atât de obişnuită să mă abandonezi ? Sincer mărturisesc că mă simţeam extrem de singur şi, într-un oarecare propriu impuls prostesc, am fost împins să mă dezbrac de acea monotonie, de banalitatea cu care am fost învăţat chiar de tine. Oh, draga mea, cât de mult îmi lipseşti ! Jur că voi decădea curând, sunt atât de pustiit, nici măcar nu mai respect anostitatea din trecut.
Şi vântul continua să-mi bată în faţă, aducând odată cu el, obsesia neuitată, dorul atât de neînsemnat în faţa ta...
Mai ţii minte cum îţi luam părul între degete şi-ţi tot şopteam iubito ? Şoaptele se regăseau într-al meu suflet ordinar, iar glăsuirile tale pline de o falsitate admirabilă mă înţepau ; îmi zgâriau globii oculari, fiecare cuvânt repetat mă prelungea undeva în vise... Dar somnul nu venea, întârzia de fiecare dată când mă gândeam la momentele noastre. Şi ar miji acel fantastic dintre noi doi, la nesfârşit; la nesfârşit, îţi spun.
Iubito, îţi mai aduci aminte de mine ? Mă îmbrăţişai doar când te simţeai absurdă şi eu mai rău ca tine, era reciproc. Acum ai mai simţi nevoia să retrăieşti ? Să te acoperi în giugiul meu, al înseşi depresiei ?
Haide, retrăieşte odată cu mine morbida iluzie a romanticului irosit.
Lucrarea 2:
Prieteni
Parca nori se adunasera deasupra lui, statea linistit, ingandurat doar privea la cer si se uita in gol.Vroia sa faca ceva care nu mai era demult posibil. Pe dealul verde, era singur si ii lipseau asa de mult prietenii care ii faceau viata mai frumoasa.
Deodata se intrista,parca totul in jurul lui era gri doar cativa stropi de ploaie ii alinau suferinta. Dar netinand cont ca ploua soarele tot lumina puternic, nefiind de ajuns pentru a da totul uitarii. De fiecare data cand vedea fericire ii veneau mereu in minte acele clipe. Totul era frumos,atatea clipe si ganduri de neuitat, dar toate astea se sfarsira intr-un moment de distractie, aparand mereu sentimental de vinovatie si mereu acelasi vise si momente tragice.
Parca’cum se ridica si se duse acasa, toti il asteptau in acel loc plin de viata, nestiind ca aceasta va fi ultima lor petrecere. <hahahahaaa> se auzea pana pe marte si din ce in ce mai multa buna voie si veselie. Cu toti am vrea sa fie asa dar nu,can usa a fost daramata frica ma indepartat iar cand ma-m intors am vazut sange.
O da!!Sange,iesind la lumina din trupurile prietenior mei.Na-m vrut niciodata sa stiu cine a facut asta, stiu doar ca nu am fost acolo….
Oare sa fie asta o pedeapsa? Oare de ce? Na-m fost acolo!!, si doar asta conteaza
Sentimetul de vinovatie te omoara incet-incet, oare asta sa fie o incercare??Nu mai conteaza oricum,amintirile sunt tot ce mi-au mai ramas incercand sa traiesc.
Ploaia se oprise, si el incepu’ sa se miste. Mergea usor spre casa cu capul plecat neputand sa faca altceva.Acolo era singurul sau loc unde era impacat, dormind pentru a nu lasa amintirile sa-l intristeze.
Si poate asa e mai bine, poate ca intr-o zi isi va cred propia lume, dar niciodata prieteni nu se vor putea inlocui.
Start vot!!
Bafta Addeh. xD
Lucrarea 1:
Luciditate morbidă
Înainte ca totul să devină irespirabil, te priveam neclintit cu un sentiment profund ascuns şi-mi spuneam mie însumi că voi exista în continuare, speram că-mi va mai rămâne ceva timp pentru a te admira. Însă timpul devenise inoxerabil, iar eu mă frângeam la fiecare clipă ; spaţiul se strângea în jurul meu, mă pierdeam în uriaşa fereastră demult deschisă. Şi reflectam ... Poate asupra ta, a norului de fum pe care-l lăsai atunci când te săturai de mine.
Cum de mă uitai atât de repede? Cum de deveniseşi atât de obişnuită să mă abandonezi ? Sincer mărturisesc că mă simţeam extrem de singur şi, într-un oarecare propriu impuls prostesc, am fost împins să mă dezbrac de acea monotonie, de banalitatea cu care am fost învăţat chiar de tine. Oh, draga mea, cât de mult îmi lipseşti ! Jur că voi decădea curând, sunt atât de pustiit, nici măcar nu mai respect anostitatea din trecut.
Şi vântul continua să-mi bată în faţă, aducând odată cu el, obsesia neuitată, dorul atât de neînsemnat în faţa ta...
Mai ţii minte cum îţi luam părul între degete şi-ţi tot şopteam iubito ? Şoaptele se regăseau într-al meu suflet ordinar, iar glăsuirile tale pline de o falsitate admirabilă mă înţepau ; îmi zgâriau globii oculari, fiecare cuvânt repetat mă prelungea undeva în vise... Dar somnul nu venea, întârzia de fiecare dată când mă gândeam la momentele noastre. Şi ar miji acel fantastic dintre noi doi, la nesfârşit; la nesfârşit, îţi spun.
Iubito, îţi mai aduci aminte de mine ? Mă îmbrăţişai doar când te simţeai absurdă şi eu mai rău ca tine, era reciproc. Acum ai mai simţi nevoia să retrăieşti ? Să te acoperi în giugiul meu, al înseşi depresiei ?
Haide, retrăieşte odată cu mine morbida iluzie a romanticului irosit.
Lucrarea 2:
Prieteni
Parca nori se adunasera deasupra lui, statea linistit, ingandurat doar privea la cer si se uita in gol.Vroia sa faca ceva care nu mai era demult posibil. Pe dealul verde, era singur si ii lipseau asa de mult prietenii care ii faceau viata mai frumoasa.
Deodata se intrista,parca totul in jurul lui era gri doar cativa stropi de ploaie ii alinau suferinta. Dar netinand cont ca ploua soarele tot lumina puternic, nefiind de ajuns pentru a da totul uitarii. De fiecare data cand vedea fericire ii veneau mereu in minte acele clipe. Totul era frumos,atatea clipe si ganduri de neuitat, dar toate astea se sfarsira intr-un moment de distractie, aparand mereu sentimental de vinovatie si mereu acelasi vise si momente tragice.
Parca’cum se ridica si se duse acasa, toti il asteptau in acel loc plin de viata, nestiind ca aceasta va fi ultima lor petrecere. <hahahahaaa> se auzea pana pe marte si din ce in ce mai multa buna voie si veselie. Cu toti am vrea sa fie asa dar nu,can usa a fost daramata frica ma indepartat iar cand ma-m intors am vazut sange.
O da!!Sange,iesind la lumina din trupurile prietenior mei.Na-m vrut niciodata sa stiu cine a facut asta, stiu doar ca nu am fost acolo….
Oare sa fie asta o pedeapsa? Oare de ce? Na-m fost acolo!!, si doar asta conteaza
Sentimetul de vinovatie te omoara incet-incet, oare asta sa fie o incercare??Nu mai conteaza oricum,amintirile sunt tot ce mi-au mai ramas incercand sa traiesc.
Ploaia se oprise, si el incepu’ sa se miste. Mergea usor spre casa cu capul plecat neputand sa faca altceva.Acolo era singurul sau loc unde era impacat, dormind pentru a nu lasa amintirile sa-l intristeze.
Si poate asa e mai bine, poate ca intr-o zi isi va cred propia lume, dar niciodata prieteni nu se vor putea inlocui.
Start vot!!
Bafta Addeh. xD
Elda Taluta
Sarks Sark
Ark Alks
Sarks Sark
Ark Alks