Ayumi

[Ada]

[edit Aly]Tip Critica Permisa: Stil / Limbaj / Idei / Forma / Gramatica.

Hey! Sunt Ada si de ceva timp ma gandesc la aceasta poveste- primul meu fanfic:). Este vorba despre o fata pe nume Ayumi, cu un trecut asemanator cu cel al Sasuke, dar cu o alta viziune asupra vietii. Astept comentarii, pareri, critici si va rog sa-mi spuneti daca ati vrea sa pun si urmatoarele capitole:D.

Disclamer:Nu detin nici un personaj din manga/anime-ul Naruto (inafara de cele inventate de mine) si nu fac profit de pe urma lor.

Ayumi (Another Naruto Story)

PROLOG
Nu… nu voi putea niciodata uita acele momente… momentele in care m-am nascut cu adevarat… m-am format ca persoana.... si am capatat un SCOP in viata pentru care INCA mai lupt.
Totul in jurul meu era atat de rosu… O lume plina de sange: familia mea, rudele care mi-au fost alaturi, prietenii mei de suflet… toate trupurile lor neinsufletite erau acolo, in acea camera… Si acum mi-o amintesc: peretii zugraviti in culori calde, pastelate, dar cu pete imense de sange, ferestrele odinioara largi si primitoare, dar in acele momente erau acoperite cu o bucata de material negru si vechi… Totul era mascat atat de bine de cel care a savarsit acea fapta… Am izbucnit intr-un planset necontrolat, pe care nu il mai putea auzi nimeni altcineva… Lacrimile curgeau fara oprire peste acei oameni pe care i-am iubit… si pentru care nu am putut face nimic la momentul oportun… eram mult prea fraiera, prea lasa si prea SLABA pentru a-l confrunta direct pe EL. I-a fost MILA de mine… Si nu m-a lasat in viata pentru marea “dragoste” ce mi-o purta… ci pentru ca eram veriga slaba din jocul lui, care nu reprezenta nicio problema cat de mica… Dar mi-am amintit de unica persoana pe care o mai aveam:
- Mamaa! am strigat urcand scarile disperata.
Era in dormitorul ei… se odihnea pe doua scanduri… tot ceea ce ramasese din mobilierul din lemn de cires…
- Mama, de ce… de ce ne-a facut asta? De ce nu puteam avea o viata normala…?
Mana ei fina imi mangaia fata umeda… o mangaiere atat de delicata, pe care nu o mai simtisem de atata vreme… Nu am putut deslusi prea multe cuvinte… Vocea ei era slaba, ragasusita… Era obosita dupa lupta pe care o purtase cu propriul ei fiu…
- Ayumi… micuta mea…ai dreptate… tu nu meritai sa patesti asa ceva… dar viitorul tau e total compromis aici… trebuie sa pleci in Satul Ascuns in Frunze…
Aceste cuvinte m-au socat… de ce era necesar sa-mi parasesc satul natal?... Sa abandonez singura fiinta iubita pe care o mai aveam? Stiam ca era in pragul mortii, dar poate mai existau cateva sperante…
- Mama, nu te pot parasi… NU VREAU sa te parasesc… si in niciun caz nu pot pleca in Konoha! Nu cunosc pe nimeni acolo, nu stiu ce ar trebui sa fac in continuare! Mamaa! lacrimile mele reci ii umezeau fata palida…
-Ayumi, tu trebuie sa te trezesti la realitate… lumea nu e atat de frumoasa pe cat pare… trebuie sa inveti sa accepti asta… te comporti ca un copil mic…dar sa stii ca voi fi mereu alaturi de tine, in orice cotitura a vietii… micuta mea, te iu….
Nu a mai reusit sa continue… Si-a inchis ochii obositi pentru eternitate… Am imbratisat-o puternic pentru ultima data, in timp ce lacrimile curgeau necontrolat… Din acel moment, am jurat ca ma voi razbuna pentru tot ceea ce a facul EL. Voi creste, ma voi antrena si nu voi permite ca EL sa mai traiasca prea mult. Scopul meu in viata a devenit acela de a-l ucide, chiar daca trebuia sa las in urma un trecut dureros.

[Nywa]

Salut, manu is here. Ficul e simpatic si ideea imi place, dar mai ai mult pana sa fie un fic frumos. Acum sa venim cu criticile. In primul rand nu ai disclamer. Nu ai disclamer, poate sa ti se inchida ficul. Disclamerul este acesta:"Nu detin nici un personaj din manga/anime-ul Naruto si nu fac profit de pe urma lor". Poti sa il pui si la al doilea capitol, din cate am inteles eu :-? sau am vazut la alte ficuri. Vezi ca nu prea ai descriere. Fiindca scri la persoana I iti permite mult mai usor sa descri sentimentele personajelor, trairile, amintirile, psihicul lor. Naratiunea e oki, din punctul meu de vedere, dar puteai sa narezi mai mult un pic. Dialogul e oki. Felicitari, nu-i sec sau pus doar asa de forma. Vezi ca nu ai 40 de randuri si nu cred ca este luat ca un capitol. Trebuie sa ai minim 40 de randuri. Prea multe puncte de suspensie si strica estetica. Mai redu din ele, pentru a arata mai bine. Vezi ca la unele cuvinte, ti-ai activat din greselala Caps Lock-ul si arata ca si cand ar tipa acolo personajul.
Astept nextul si papa:-h

[Ada]

Am incercat sa tin cont de sfaturile lui manu si iata urmatorul capitol:

Cap. 1: SCHIMBARE

Era o dimineata racoroasa de primavara tarzie. Vantul adia usor peste dealurile inverzite, raspandind pretutindeni acel parfum inconfundabil al florilor de cires. Cerul, de un albastru pur, era zugravit ici-colo de nori albi si pufosi, care, prin dansul lor lent, te indemnau la visare. Curand, si-au facut aparitia cateva raze de soare timide, luminand pietrele colorate de pe drumul pe care il urmau sandalele mele de lemn. In mod normal, acel peisaj mirific era inceputul perfect al unei zile noi, pline de speranta, dar nu si atunci. Daca mi-as fi putut indeplini in acel moment un numar infinit de dorinte, ultima era aceea de a ma afla acolo.
De la mare distanta, puteam distinge cu usurinta portile impunatoare si masive ale Satului Ascuns in Frunze. Cu toate acestea, privelistea era dominata de un munte imens, pe care erau sculptate in detaliu chipurile celor patru mari conducatori ai satului, numiti Hokage. O amintire din trecutul meu indepartat isi facu loc printre gandurile melancolice:
O seara de toamna, petrecuta la lumina magica a unui foc de tabara… Doar eu, iubita mea mama si fratele mai mare, exact ca in vremurile bune. Vantul adia cu putere printre copacii ramasi fara pic de podoaba si imi imprastia pe intreaga fata de copil firele rebele de par ciocolatiu. Aveam in jur de 3-4 anisori si eram total fermecata de puterea si bunavointa fratelui meu. O ultima frunza aramie i-a atins delicat chipul, amintindu-i despre satul in care a devenit un adevarat ninja.
“Ayumi, iti voi povesti despre Konoha, un loc special pentru mine, in care ma voi simti mereu ca acasa. Acolo am invatat adevarata valoare a vietii, de la unul dintre cei mai mari ninja ai tuturor timpurilor. El este numit Hokage.”
“Ho-ka-ge?” a reusit acel copil mic sa ingane cu o voce plina de interes.
“Da, conducatorul satului. El are cea mai importanta sarcina: aceea de a apara fiecare locuitor in parte cu propria viata. Imi pare atat de rau, dar incepe o furtuna destul de mare si ar trebui sa plecam. Dar continuam maine dimineata povestile, bine?” m-a intrebat, schitand un mic zambet.
“Biine...” am raspuns imbufnata.
Sirul amintirilot mi-a fost insa intrerupt. Am observat de la distanta o persoana foarte cunoscuta. Par lung si blond inchis, prins in doua codite lejere la spate, niste forme feminine impresionante si un chip care parca nu imbatranise aproape deloc. Putea fi… Am alergat cat am putut de repede sprea acea silueta, intimp ce inima imi batea de bucurie.
- Tsunade! am reusit sa strig, iar un siroi de lacrimi cristaline umezea deja fata mea si hainele ei.
- Buna, Ayumi. Am auzit tot ceea ce ti s-a intamplat in Satul Ascuns intre Sunete. A incercat sa-mi zambeasca, in timp ce ochii ei caprui reflectau caldura interioara si multa iubire de care aveam atat de mare nevoie.
- Inca de cand am cunoscut-o, mama ta avut incredere in mine si mi te-a incredintat in cazul in care vei fi in pericol. Am venit cat am putut de repede din misiunea mea medicala din Satul Ascuns in Ploaie. Mi-a oferit o imbratisare calda, pentru a ma simti ca acasa si in siguranta.
I-am simtit mult timp lipsa lui Tsunade, nu o mai vazusem de aproape 2 ani. Era o foarte buna prietena de familie si ma vizita foarte des, iar eu o primeam de fiecare data cu entuziasm. Pot afirma cu usurinta ca era o sora mai mare pentru mine si sunt sigura ca si ea avea sentimente asemanatoare pentru surioara colegului sau de echipa. Nu am admirat mai mult pe nimeni altcineva in intreaga mea viata, ea reprezenta un adevarat model de urmat. M-a impresionat cu caracterul ei aparte: era talentata si draguta, dar isi pazea spatele afisand o atitudine dura. Cu toate acestea, Tsunade isi pastra mereu latura feminina. De ficare data cand am avut nevoie de ajutor, indiferent de situatie- practicarea unui nou jutsu sau o simpla cearta cu fratele meu-, ea a fost alaturi de mine. In acel moment, era singura persoana pe care o aveam aproape si nu doream sa o pierd.
- Ayumi, te rog urmeaza-ma. Iti voi prezenta Konoha si locurile importante din sat. Vocea ei delicata mi-a intrerupt gandurile si amintirile.
Satul Ascuns in Frunze era cu adevarat special, total diferit fata de cel natal. Cu o noapte in urma, a fost zguduit de o furtuna foarte puternica, care a distrus cateva case construite din lemn. Multi oameni, de la Genini la Jounini, erau dispusi oricand sa ajute la refacerea cladirilor. Cu toate acestea, in aer plutea o atmosfera vesela, primitoare, pe care nu o simtisem niciodata.
Tsunade m-a condus pana la marginea Konohei, intr-o zona linistita, unde se puteau auzi bataile vantului hoinar in ferestre si clinchetele usoare ale clopoteilor. Totul era inconjurat de o vegetatie bogata, formata din zeci de flori impresionante, cu miresme imbatatoare, pe care nu le mai vazusem nici macar in cartile din biblioteca tatului meu. O nuanta placuta de roz era oferita de ciresii infloriti din preajma unei case cu mansarda. Un mic iaz se intindea de-a lungul ei, care imita aprope perfect nuanta safirie a cerului. Cladirea avea o usa masiva rosie si ferestre mari, strajuite de perdelute cochete din matase alba, dar care permiteau trecerea catorva raze de soare pentru a inveseli interiorul. Acoperisul portocaliu se integra perfect in paleta de culori pe care mi-o daruia peisajul. Acea imagine mi-a dat imediat o stare de relaxare aproape completa. Banuiam ca acel loc trebuia numit “acasa”.
- Ma bucur mult ca iti place, mi-a zis Tsunade privindu-mi fata uimita. Am ales aceasta casa special pentru tine. Dar vestile bune nu se termina aici: de maine vei fi studenta a Academiei pentru a deveni un Genin al Satului Ascuns in Frunze.
Uimirea s-a tranformat in soc. Iar socul in frustare. De ce trebuia sa devin un ninja al Konohei? Mi se parea total absurd. In satul natal, devenisem Genin cu 1 an in urma si am absolvit Academia cu cea mai mare medie, felicitata de toti profesorii. Puteam avea un viitor stralucit… Acum 2-3 zile ma pregateam pentru Examenul Chuunin, iar acum ma intorceam la stadiul de student?
- Ayumi, nu putem risca… a adugat Tsunade ,intelegandu-mi schimbarea de stare. Trebuie sa te protejez. Nu putem risca ca cineva sa afle- el va veni dupa tine si nu iti va mai cruta viata a adoua oara. Doar eu si Al Treilea Hokage iti stim secretul. Dar trebuie sa-ti formezi o noua identitae: un nou nume, o alta infatisare, sa pari doar un locuitor obisnuit din Konoha.
Deci acesta era adevarul scop al mamei mele: dorea sa ma protejeze de fratele meu. Eram singura supravietuitoare a familiei, datoria mea era aceea de a duce povestea clanului mai departe.
- Imi pare atat de rau. Dar trebuie sa ma intorc inapoi in Satul Ascuns al Ploii. Camarazii mei nu se pot descurca pe cont propriu intr-o misiune asa de dificila.
- Dar… te vei intoarce curand?... am intrebat-o pe Tsunade atat de incet, incat nici macar eu nu-mi auzeam cuvintele.
- Cat de des pot, iti promit. Dar tu promite-mi ca vei ramane puternica.
Mi- dat un sarut de ramas-bun pe frunte si o ultima imbratisare. A plecat, lasandu-ma de una singura intr-o lume pe care de-abia daca o descoperisem…


Astept in continuare criticile si parerile voastre:)

[Ada]

M-am hotarat sa renunt la povestea mea, se pare ca nimeni nu comenteaza nimic:(. Nu vreau laude, mai degraba critici constructive. Am citit mai multe fan facuri, iar ideile mele sunt destul de asemanatoare. Nu mai are rost sa continui... Voi reveni probabil cu o poveste mai originala...
Pana atunci, bye-bye!:):-h