16-01-2009, 11:20 PM
nicioun commentariu? nu-i nimic, o sa fiu rabdatoare
Capitolul 3: Dincolo de portal
Prajiturica intrase in portala. Inauntru parca aluneca pe un tobogan infinit. Dar deodata se zari lumina.
Prajitura cazu jos, pe pamant, sau asa parea. Era un loc ciudat, unde dulciurile predominau. Pietrele erau bomboane mici colorate. Copacii aveau in loc de frunze vata-de-zahar. Casele erau din turta dulce iar gardurile lor erau acadele-bastonase. Toate plantele si animalele erau jeleuri colorate. Lacul , in loc de apa avea esenta de vanilie. In fata prajiturii se ridica un palat mare care era deasemenea din prajituri si bomboane. Intr-o gradina de langa palat se afla un scaun pe care statea un omulet ciudat care avea o pelerina si o coroana pe cap. Prajiturica se apropie de acel loc. Garzile au oprit-o. O voce de barbat se auzi:
-Lasati-o sa treaca. Cine esti tu? Nut e-am vazut prin aceste imprejurimi.
-Eu am fost creata de curand intr-un laborator al unui om si am fost trasa intr-un portal care m-a adus aici.
-Se pare ca vi din lumea omanenilor.
-Da, si nu imi place acolo. Oamenii ne mananca semenii zilnic fara mila si spun ca suntem doar niste prajituri.
-Candva, am trimis o armata foarte numeroasa, cam 1000 de soldati, pentru ai ingenunchia pe oameni. Dar am dat gresi. Noi eram mici, dar ei erau mari. In putin timp, fara niciun efort, acestia ne-au mancat locuitorii.
-Cat de trist! Nu imi vine sa cred ca niste fiinite atat de renumite despre care se vorbeste ca au suflet bun, pot manca niste fiinite de alta specie. Dar nu am avut onoarea sa va cunosc.
-Ma bucur ca spui asta. Cred ca infatisarea mea spune multe. Eu sunt Contele de Turta-Dulce si conduc acest tinut, numit Dulcenia.
-Eu nu am nume. Sunt un nimic. Locul meu este undeva unde sa fiu singura. Spuse prajiturica amagita.
-Aici iti este locul! Impreuna vom cuceri lumea oamenilor si le vom arata ca trebuie sa aiba respect nu numai intre ei, ci si cu alte fiinite care nu sunt de aceeasi rasa.
-Cand am fost creata, omul acela a vrut sa imi dea sa mananc una din neamul meu! As face orice pentru a va ajuta sa ii ingenunchiati pe oameni! Spuse prajitura stergandu-si lacrimile.
-Ma bucur ca vrei sa ne ajuti! Hai cu mine in palat si iti voi spune o poveste.
Prajitura aproba si merse impreuna cu contele in palat. Cand au ajuns in sala tronului, prajitura a fost uimita. Acolo se afla un scaun imens care era al contelui. Perdelele erau lungi si acopereau ferestrele care pareau contruite din cuburi de zahar. In mijlocul salii se afla o fantana cu ciocolata iar pe pereti aveau tablouri ce pareau ale familiei contelui. Acesta se aseza pe imensul scaun si incepu sa ii povesteasca prajiturei:
-Noi am avut multe incercari de cucerire a oamenilor dar toate au dat gresi. Tot ce ne trebuie este o arma cara sa nu le faca rau, dar macar sa ii sperie pe oameni. Legenda spune ca exista o arma ascunsa care are ca scop cucerirea oamenilor. Dar nimeni nu stie unde este ascunsa. Intr-o carte veche din biblioteca se enumera locurile unde se ascund bucati de harta si bijuterii care folosesc pentru activarea armei. Dar pana acum, toti care au incercat sa se aventureze au sfarsit din primele momente. Aventura este periculoasa dar are ca premiu ceva foarte folositor.
-Si credeti ca eu as putea sa merg in aceasta aventura?
-Eu nu cred, stiu ca poti! Iti voi da la dispozitie 1 zi pentru a te gandi si sper din tot sufletul ca va fi raspunsul care mi-l doresc!
Prajiturica a ramas ingandurata. Nu stia daca sa refuze sau sa accepte.
Capitolul 3: Dincolo de portal
Prajiturica intrase in portala. Inauntru parca aluneca pe un tobogan infinit. Dar deodata se zari lumina.
Prajitura cazu jos, pe pamant, sau asa parea. Era un loc ciudat, unde dulciurile predominau. Pietrele erau bomboane mici colorate. Copacii aveau in loc de frunze vata-de-zahar. Casele erau din turta dulce iar gardurile lor erau acadele-bastonase. Toate plantele si animalele erau jeleuri colorate. Lacul , in loc de apa avea esenta de vanilie. In fata prajiturii se ridica un palat mare care era deasemenea din prajituri si bomboane. Intr-o gradina de langa palat se afla un scaun pe care statea un omulet ciudat care avea o pelerina si o coroana pe cap. Prajiturica se apropie de acel loc. Garzile au oprit-o. O voce de barbat se auzi:
-Lasati-o sa treaca. Cine esti tu? Nut e-am vazut prin aceste imprejurimi.
-Eu am fost creata de curand intr-un laborator al unui om si am fost trasa intr-un portal care m-a adus aici.
-Se pare ca vi din lumea omanenilor.
-Da, si nu imi place acolo. Oamenii ne mananca semenii zilnic fara mila si spun ca suntem doar niste prajituri.
-Candva, am trimis o armata foarte numeroasa, cam 1000 de soldati, pentru ai ingenunchia pe oameni. Dar am dat gresi. Noi eram mici, dar ei erau mari. In putin timp, fara niciun efort, acestia ne-au mancat locuitorii.
-Cat de trist! Nu imi vine sa cred ca niste fiinite atat de renumite despre care se vorbeste ca au suflet bun, pot manca niste fiinite de alta specie. Dar nu am avut onoarea sa va cunosc.
-Ma bucur ca spui asta. Cred ca infatisarea mea spune multe. Eu sunt Contele de Turta-Dulce si conduc acest tinut, numit Dulcenia.
-Eu nu am nume. Sunt un nimic. Locul meu este undeva unde sa fiu singura. Spuse prajiturica amagita.
-Aici iti este locul! Impreuna vom cuceri lumea oamenilor si le vom arata ca trebuie sa aiba respect nu numai intre ei, ci si cu alte fiinite care nu sunt de aceeasi rasa.
-Cand am fost creata, omul acela a vrut sa imi dea sa mananc una din neamul meu! As face orice pentru a va ajuta sa ii ingenunchiati pe oameni! Spuse prajitura stergandu-si lacrimile.
-Ma bucur ca vrei sa ne ajuti! Hai cu mine in palat si iti voi spune o poveste.
Prajitura aproba si merse impreuna cu contele in palat. Cand au ajuns in sala tronului, prajitura a fost uimita. Acolo se afla un scaun imens care era al contelui. Perdelele erau lungi si acopereau ferestrele care pareau contruite din cuburi de zahar. In mijlocul salii se afla o fantana cu ciocolata iar pe pereti aveau tablouri ce pareau ale familiei contelui. Acesta se aseza pe imensul scaun si incepu sa ii povesteasca prajiturei:
-Noi am avut multe incercari de cucerire a oamenilor dar toate au dat gresi. Tot ce ne trebuie este o arma cara sa nu le faca rau, dar macar sa ii sperie pe oameni. Legenda spune ca exista o arma ascunsa care are ca scop cucerirea oamenilor. Dar nimeni nu stie unde este ascunsa. Intr-o carte veche din biblioteca se enumera locurile unde se ascund bucati de harta si bijuterii care folosesc pentru activarea armei. Dar pana acum, toti care au incercat sa se aventureze au sfarsit din primele momente. Aventura este periculoasa dar are ca premiu ceva foarte folositor.
-Si credeti ca eu as putea sa merg in aceasta aventura?
-Eu nu cred, stiu ca poti! Iti voi da la dispozitie 1 zi pentru a te gandi si sper din tot sufletul ca va fi raspunsul care mi-l doresc!
Prajiturica a ramas ingandurata. Nu stia daca sa refuze sau sa accepte.