Nu ești un membru încă? Înregistrează-te acum!
Creează un cont nou  

Avatar

#11
I'm here, I'm here~ With a new chapter. ^^ Thank you all pentru ca cititi si ca ma sustineti. Love you~ ^^
FuNnY bUnNy; De asemenea, love you~ *hug* Sunt happy ca iti place si sper ca in continuare sa nu dezamagesc pe nimeni. Nu stiu cat de indrazneata e ideea mea; dar cert e ca e incalcita rau. :)) Si nu am renuntat de tot la Liam si Caleb. Vor aparea, dar prefer sa nu fac tocana de personaje si cupluri si sa le incurc numele pe acolo. -.- In plus, ai sa vezi cam care e intentia mea. Oh, stiu ca te ametesc mai tare, dar asta e. :)) De aia nu e bine sa vorbesti cu mine... O.O Anyway, thank you again~ Fiindca chiar daca tu spui ca nu am de ce sa-ti tot thank you, eu simt nevoia sa o fac. ^^

Cu drag, VandaQ


Era Josie...

Zapada cadea in valuri, orizontul pierzandu-se dupa perdeaua grea de ninsoare. Prin ceata groasa se distingeau doua siluete, abia recunoscandu-se printre fulgii mari de nea. O femeie satena, cu ochii aproape in lacrimi, tinea strans de mana o fetita. Copila era imbracata sumar, avea o rochie ce trecea de genunchi si niste ghete captusite cu blana, iar pe deasupra un palton gri, scurt la maneci. Tremura nestiutoare si umbrele diminetii o invaluiau fara mila. Amandoua inaintau greu prin mlastina alba, obrajii si mainile rosindu-le de frig. Aburii ieseau aproape inghetati din gurile lor, apoi femeia se opri, uitandu-se cu dezamagire spre o cladire inalta. O rafala de vant spulbera zapada din fata ei si citi poticnindu-se tablita inscriptionata de deasupra usii cladirii: "Centru de adoptie". Se uita in jos la fetita ce o privea nelamurit, apoi inainta pe poteca din fata imensei case, batand pe urma in usa masiva din stejar. Astepta cateva secunde, cu ochii pironiti catre copilul de langa ea, apoi isi ridica privirea, batand inca o data in usa. Usa se deschise si de dupa ea se zari o femeie durdulie ce zambea cald; obrajii celor doua necunoscute fura loviti de un val de caldura ce venea din casa, apoi, de dupa femeie, niste capuri aurii isi facura aparitia, susotind.
- Ea e? intreba unul din baieti, uitandu-se curios la cele doua siluete ce stateau inca in pragul usii.
- Ssst! Mike, treci in sufragerie! spuse pe un ton autoritar femeia, apoi isi intoarse privirea catre cealalta femeie. Domnisoara Clamp, ne bucuram ca ati hotarat sa o lasati pana la urma aici. Va fi in regula. Joan Clamp zambi nesigur, apoi saruta fetita, o lacrima mare scurgandu-i-se pe obrazul rece. Isi sterse in graba fata si isi desprinse mana inclestata de a fetei.
- Mami? intreba speriata fetita si o vazu pe femeie cum pleaca de langa ea, zguduita de un plans amar. Femeia durdulie inchise usa si, cu un zambet dulce, ii spuse fetei:
- Haide, scumpo. Mami a ta va fi bine. Vei sta o perioada aici. Ochii fetei scrutara cu grija chipul femeii, apoi isi intoarse capul spre usa si se lasa trasa de mana spre interiorul casei. Ochii aceia verzi si acea cautatura blanda, usor speriata, ca a unui animal lipsit de aparare, dezvaluiau o apartenenta stranie, un fel de aer familiar; era Josie.


Nu te iubesc...

Corpul ei frumos construit, imbracat doar intr-o rochie vaporoasa, trecea pe holurile casei. Parul blond ii era strans intr-un coc elengant, in timp ce in mana tremuranda tinea o foaie, abia abtinandu-si plansul. Intra in biroul sotului ei fara sa bata la usa si ii puse pe birou foaia mototolita. Ethan o privi nepasator si o intreba din priviri ce este, iar femeia ii spuse pe un ton dezamagit si suparat:
- Iar ai facut-o?
- Ei, macar nu am mai facut-o in patul nostru.
- Credeai ca nu o sa gasesc asta? Cine e Caleb? Vocea ii era tremurata din cauza nervilor, iar ochii il priveau nemilos pe cel din fata ei.
- Un pusti. Uite, am o fire caritabila, sa stii. Eu doar l-am ajutat sa-si revina.
- Culcandu-te cu el?! striga femeia si chipul lui Ethan se schimba in unul dur. Se ridica de pe scaunul inalt si o privi de femeie, apoi isi propti mainile pe suprafata biroului.
- Da! Asa cum ai facut tu cu majordomul, gradinarul si restul angajatilor!
- Dar asta e alta situatie! Era la inceput, nu te iubeam, iar parintii ma obligasera sa ma marit cu tine!
- Eu cred ca e aceeasi situatie, spuse calm Ethan si se indrepta spre micul sau bar pentru a-si turna un pahar de tarie.
- Adica? Cum sa fie aceeasi situatie? spuse femeia si, deznadajduita, se apropie de Ethan, masandu-i umerii putenici. Bine... O sa trec cu vederea si de data asta. O sa trecem peste si nu o sa mai amintim de asta... Haide, sa mergem in camera... Vocea ii era lingusitoare si atingerile tandre. Ethan lasa paharul pe tava si se intoarse spre ea, tinandu-i mainile.
- Nu uitam nimic. Tu nu intelegi un lucru esential: nu te iubesc! Si nici tu nu o faci. Lorie, sa recunoastem. Niciodata nu o sa ajungem sa tinem unul la altul. Daca cumva iti faci griji in privinta banilor, sunt ai tai. Sumele pe cere le platesc eu pentru micile mele placeri sunt niste chilipiruri in comparatie cu cat iti dau tie. Lorie se uita la el o clipa, apoi isi lua mainile si ii spuse pe un ton neutru:
- Bine. Poate ca ai dreptate. Nu te iubesc.
- Sa fim sinceri, Lorie. De ce incercam sa parem cuplul perfect? Stii bine ca nu e asa...
- Stiu, Ethan, spuse femeia si zambi. Oricum nu cred ca te-as iubi mai mult decat ca pe un frate. Dar, totusi, imi pasa de tine, neghiobule... Lorie se apropie de el si se lasa curpinsa de bratele lui puternice, zambind.
- Stiu, micuto, stiu. Si mie imi pasa de tine... Hai sa facem o intelegere.
- Care? spuse femeia si se uita spre el, tinandu-si inca mainile pe pieptul lui.
- Lasam scenele de gelozie si certurile pentru telenovele. Sa fim naturali si sa jucam rolul de sot si sotie doar cand iesim impreuna din casa.
- Iar cand suntem doar noi sa fim copiii ce se jucau in nisip?
- Daca as fi stiut ca parintii nostri ar fi avut obsesiva idee ca ne potrivim de minune doar pentru ca eram priceput la arhitectura si tu la design, ma lipseam de jocul in nisip cu tine, spuse razand Ethan si femeia chicoti scurt. Dar da, asta e ideea.
- Am inteles. Si, daca tot suntem sinceri, trebuie sa iti marturisesc ca si eu am calcat stramb.
- Patratele, spate lat, ochi albastri? spuse amuzat Ethan.
- Ochi verzi de data asta.
- Nu potriveste profilului de barbat perfect pentru tine, spuse Ethan si zambi amuzat, apoi o stranse pe sotia lui in brate.


Pentru momentele tale de stralucire...


In camera lui, Alan abia ca putea sa auda ceva. Statea pe pervazul geamului, cu fruntea lipita de suprafata rece a sticlei, si asculta tacerea. O tacere mormantala si rece ce il invaluia tot mai mult cu soaptele ei ademenitoare. Ofta brusc si buzele lui se rasfransera intr-un zambet senin, in timp ce lacrimile ii patau chipul frumos si alb.
- Draga, a venit un colet pentru tine! striga Kim Wilson de dupa usa camerei lui si Alan isi sterse lacrimile, luand-o spre usa. O deschise si intalni privirea zambitoare a femeii, apoi lua pachetul, multumindu-i. Era o cutie alba, mica, legata cu o funda albastra; o scutura putin pentru a-si da seama ce se afla inauntru, apoi, asezandu-se pe pat, desfacu funda si dadu la o parte capacul cutiei. Deasupra trona un biletel pe care il lua si vazu stralucirea pandantivului de forma cheii Sol.
"Pentru momentele tale de stralucire...
Admiratorul tau secret."

Alan se uita, zambind, la lantisor si il scoase cu grija din cutie, apoi, cu miscari fine, si-l puse la gat.
- Mama! striga acesta privindu-se in oglinda. Kim intra in camera curioasa si intreba:
- Ce e?
- Uite, spuse baiatul si ii arata lantisorul.
- Iubitule... E superb. Cine ti l-a trimis? spuse femeia privind bijuteria de la gatul fiului sau.
- Nu stiu. Este semnat "Admiratorul tau secret".
- Admirator secret? spuse femeia si chicoti. Ei, se pare ca i-ai cazut cuiva cu tronc, continua aceasta si zambi dulce. Alan mai privi o data lantisorul si ii zambi maica-sii, intrebandu-se cine poate fi misteriosul admirator.


Poate ca numele tau nu este chiar nepotrivit...

Statea in fata usii masive, uitandu-se la sonerie si, in cele din ruma, apasa pe aceasta. Usa se deschise si in fata ei aparu o femeie zambitoare ce o intreba:
- Da? Cu ce te pot ajuta?
- Doamna Jones?
- Da, eu sunt, Clare Jones. De ce?
- O caut pe Faith, fiica dumneasvoatra, spuse Josie si zambi catre femeie. Clare striga numele fetei, apoi, din capul scarilor se ivi Faith, uitandu-se suprinsa spre Josie.
- Va las singure, spuse Clare si Faith iesi din casa, inchizand usa.
- Ce faci aici? o intreba direct satena, privind-o pe Josie inca la fel de surpinsa.
- Am venit sa vad daca esti in regula.
- Sunt in regula... Se priveau fara sa spuna nimic, de parca cuvintele erau de prisos, apoi Josie o prinse in brate pe Faith ce tremura din cauza frigului.
- Imi pare rau... spuse Faith si Josie se desprinse putin din imbratisarea ei, privind-o.
- Pentru?
- Ca am plecat asa. Trebuia sa...
- Ssst... spuse Josie oprindu-i cuvintele cu degetul sau ce si-l puse peste buzele calde ale lui Faith.
- E in regula. Nu trebuie sa iti ceri iertare. Ii zambi dulce si o saruta pe buze scurt, simtind dulceata acestora pentru un timp. Faith zambi la randul ei si se lasa cuprinsa de bratele protectoare ale roscatei.
- Nu credeam ca vei veni.
- Ei bine, sunt aici.
- Multumesc... spuse Faith cu o voce stinsa si isi inchise ochii, zambind.
- Acum ar fi bine sa treci in casa caci ai sa racesti, spuse Josie si o saruta protectiv pe frunte. Tura mea incepe la doua azi.
- Voi fi acolo, promise Faith si se lasa sarutata din nou de Josie, apoi pasi in casa, rezemandu-se de usa. Josie se departa de usa, luand-o pe poteca din fata casei si zambi, uitandu-se spre cer. Poate ca numele tau nu este chiar nepotrivit... Speranta...isi spuse si isi continua mersul prin zapada, zambind si bagandu-si mainile reci in buzunar.
Nando  mo kimi no moto e...
No matter how many times it will be, I will go back to you
[Imagine: 346l2lx.jpg]

#12
Buna!:*. Vad ca ai adus un nou capitol care lamureste unele lucruri pentru mine. Banuiam eu ca Josie nu a avut o viata tocmai fericita. Ma intreb de ce a lasat-o mama ei la casa de adoptie. De asemenea am inteles de ce Ethan se comporta asa , pentru ca incearca sa acopere unele lipsuri din relatia lui cu nevasta-sa. Firea lui "caritabila" s-ar fi putut manifesta si in cazul unor balene esuate sau al unor copii bolnavi , dar bineinteles ca el a ales ceva care sa-i aduca lui placere. Eram sigura ca Josie si Faith se vor reintalni:). Dar , ce este cel mai important , nu ai avut greseli gramaticale. Felicitari si tine-o tot asa!>:D<. Te astept cu un nou capitol care sunt sigura ca va fi la fel de interesant sau poate si mai interesant decat asta , si stai linistita , pentru ca pe mine una nu ma vei dezamagi cu siguranta^^. Ceau!<3

#13
Hei, guys~ Am ajuns si eu, dupa o maree pauza, cun un nou capitol. Lectura placuta~
FuNnY bUnNy; eh, eh, parca incepe sa se desluseasca telenovela, nu? :)) Stiu, e greu pana te prinzi. Nici eu nu stiu inca cum am putu scrie asta, crede-ma... O.O Thx for comm. *hug*
Cu drag, VandaQ


Baiatul se ridica in sezut apoi se aseza deauspra lui Liam...

O liniste frugala domnea in intreaga incapere, in timp ce fumul se ridica in valuri catre tavanul alb. Liam privi o clipa baiatul adormit de langa el si zambi pentru sine, apoi isi stinse tigara, imbratisandu-i corpul mai firav decat al sau. Baiatul scanci scurt apoi isi deschise ochii, zambind scurt.
- Hei. Cum ai dormit? spuse zambind Liam si ii saruta fruntea.
- Bine. Am dormit mult?
- Nu chiar. Au fost altii mai lenesi ca tine. Baiatul se ridica in sezut apoi se aseza deasupra lui Liam, parul saten revarsandu-i-se pe pieptul blondinului.
- Chiar? Credeam ca eu sunt singurul.
- Nu-ti face iluzii, Erik. Doar pentru ca stau cu tine nu inseamna ca ai dreptul sa sari pe mine, spuse Liam si il indeparta pe baiat cu un zambet amuzat.
- Eeh... Am incercat.
- Dar nu a dat roade, ii spuse Liam verisorului lui.
- Si ce? Chiar daca suntem rude, nu ma pot abtine. Esti mult prea...
- Mi s-a mai spus, i-o taie scurt Liam razand. Erik se ridica din pat, stramband din nas cand vazu scrumiera de pe noptiera.
- Tigarile au sa te duca in mormant, blondinule.
- Sau in spital la etajul unu, spuse Liam si se ridica si el din pat, cautandu-si telefonul.
- Sub perna, ii spuse Erik si isi lua haina pe el. Te vezi cu Caleb? ii spuse apoi, privindu-l.
- Mai incolo. De ce? Esti cumva noul lui aliat si ai de gand sa imi spionezi miscarile?
- E gelos? spuse razand Erik si il privi pe varul lui, apoi se incalta. Liam isi trase pe el haina si se incalta, luand-o apoi pe hol dupa Erik.
- Cateodata, raspunse blondinul si isi trecu o mana dupa gatul varului sau, iesind din apartamentul acestuia. Baiete, trebuie sa mai prinzi ceva carne pe tine, spuse chicotind Liam.
- Dupa ce-l termin pe Freud de citit, ma voi asigura ca voi face si asta. Liam zambi si inainta pe holul blocului impreuna cu Erik, spunand plin de teatralitate:
- Erik Key, psiholog in devenire!
- Liam Key, pierzator in cursa pe scari in devenire! spuse razand Erik si o lua la fuga pe scari urmat indeaproape de Liam.

Privi spre locul de unde provenea clinchetul, uitandu-se fermecat la baiat...


Barul era aglomerat si toata linistea era inghitita de sunetul paharelor ciocnite, al rasetelor zgomotoase si al vocilor distincte. Clinchetul obisnuit se auzi si, de dupa usa, intra Liam urmat de un baiat slabut si saten ai carui ochi albatri scrutara cu rapiditate interiorul localului.
- Liam, scumpule, esti aici! Slava cerului. Ia sortul si treci la treaba, spuse Alisa ce spala necontenit vase. Liam ii facu un semn cu capul lui Josie care ii zambi drept replica, apoi isi lua sortul si o saruta pe Alisa in semn de salut.
- Hei, Aly, spuse degajat Erik si isi dadu jos haina, suflecandu-si manecile.
- Hei, scumpete. Liam, de ce nu mi-ai zis ca il aduci pe scumpete asta mic? I-as fi pregatit o cafea buna, spuse Alisa si il ciupi dragastos de obraz pe Erik.
- Nu-i nevoie. Te ajut cu vasele? spuse baiatul si zambi catre femeie.
- Mi-ar prinde bine. Cu un zambet familiar pe chip, Erik se apuca de spalat vase si umplut pahare, in timp ce Josie si Liam serveau, ca de obicei, miscandu-se alert printre mese. Parea ca mai toate mesele era ocupate si, desi locul era destul de mare, cand era plin de oameni, se transforma intr-o adunare neindentificabila de persoane. Multi dintre clienti se cunosteau unii pe altii, altii venisera pentru prima oara, insa o calmitate generala si buna stare stapanea in totalitate locul.
Clinchetul usii se auzi din nou si, insotit de o rafala de vant, isi facu aparitia un tip inalt si bine legat, a carui ochi caprui, joviali, cuprinsera dintr-o privire intreaga incapere. Erik isi intoarse din instinct capul si privi spre locul de unde provenea clinchetul, uitandu-se fermecat la baiatul ce tocmai intra in bar. Tocmai turna niste bere intr-un pahar si aceasta incepu sa curga pe tejghea in jos; el era mult prea prins de imaginea noului venit pentru a fi atent la altceva.
- Hei, Erik! Ce faci? spuse Aly privind mizeria de pe jos. Satenul se trezi din visare si realiza ce prostie facu, cerandu-si in graba scuze Alisei, care, insa, vazu ca Erik era oricum paralel cu lumea. Zambi pentru ea si il batu pe umar, spunand:
- Ma duc eu dupa mop.
- Bine... pronunta absent Erik si vazu cum Liam il saluta pe tipul cel nou, schimband cateva cuvinte cu el.
- Cine e ala? intreba Erik la fel de absent.
- Huh? Cine? Ala? spuse Alisa si se uita in directia baiatului roscat ce tocmai se aseza la masa.
- Da, tipul pe care l-a salutat Liam.
- Ah... Pai, e o treaba mai complicata. El e...
- Aly, am nevoie de trei cafele rapid! striga Josie si Alisa ii spuse in graba lui Erik:
- Ma cheama datoria, scumpule. Femeia se departa de el si se apuca de facut cafea, in timp ce satenul inca nu-si desprinse privirea de pe necunoscut. Pentru o clipa, ochii strainului se uitara in directia lui Erik, acesta rosind si facandu-se ca are de treaba; il privi un timp, apoi isi schimba directia privirii spre Liam ce tocmai ii lua comanda.
- Ce sa fie, Harold?

Esti doar o joaca pentru el...


Mii de lumini suspendate in intunericul acela viu se inchegau cuprinse in peisajul viu al orasului. Simtea raceala zapezii si cum vantul trece aproape prin el, insa zambea, buzele tremurandu-i de frig. Se mai uita o data la oras, apoi se intoarse si calca cu grija pana cand dadu de scara si incepu sa coboare. Ajuns in interiorul blocului, ii era mai cald, insa tanjea inca dupa privelistea nocturna a orasului de la inaltimea blocului de zece etaje.
- Poate ca asta ma va inspira, isi spuse Alan, dardaind de frig. Cobora in graba scarile, in mare parte ca sa se incalzeasca, apoi iesi din bloc, luand-o rapid spre casa. Mergea in pas alert, trecand neasator pe langa persoanele din jurul lui, cand, in lumina venita de la o vitrina, zari un glob de cristal. In el era un inger ce tinea in mana o harpa, in timp ce alti doi ingeri cantau cu vocea; Alan ramase pironit in mijlocul trotuarului, fermecat de obiectul de dupa geamul de sticla.
- Ciudat sa ne intanim chiar aici, se auzi o voce din spatele lui si, intorcand capul, zari privirea lui Ethan, atintita asupra globului.
- Domnule Hall... Cum de sunteti aici? spuse zambind politicos Alan.
- Domnul are caile Lui si eu le am pe ale mele, spuse barbatul desprinzandu-si privirea de pe vitrina si privindu-l pe baiatul de langa el. Dar tu?
- Eu... Umm... Ma plimbam, spuse Alan evitand sa spuna adevarul; Ethan il privi o clipa, apoi ii spuse zambind:
- Iti place acel glob?
- Da. E frumos, nu? spuse zambind Alan si mai arunca o privire vitrinei. Ethan privi putin globul, de parca ar fi memorat ceva, apoi, zambind, ii spuse baiatului:
- Ai timp pentru o cafea?
- Cred ca da, spuse baiatul si pornira impreuna spre masina lui Ethan ce era parcata la cateva minute distanta. Parcursera drumul pana la casa barbatului si, in scurt timp, ajunsera acolo.
- Intra si fa-te comod, ii spuse zmabind ospitalier Ethan. Alan intra in casa, uitandu-se in jur si analizand obiectele si ordinea acestora, apoi isi dadu jos haina si astepta pe canapea in living cat Ethan prepara o ciocolata calda pentru el.
- Poftim, spuse zambind barbatul si ii inmana cana cu ciocolata lui Alan ce multumi respectuos. Acesta sorbi incet, in timp ce Ethan ii urmari toate miscarile atent, si linistea se aseza peste cei doi. Casa era scufundata in tacere si parea ca aceasta devine din ce in ce mai stanjenitoare.
- Stii, nu ti-am spus data trecuta, insa sunt un fan de-al tau, spuse Ethan, in cele din urma, si Alan puse cana pe masa scunda din fata lui.
- Chiar?
- Aha... Un mare fan, continua Ethan apropiindu-se de brunet. Alan il privi o clipa, apoi, cu un zambet stingherit pe fata, ii spuse:
- Multumesc, domnule H...
- Ethan, il corecta zambind barbatul. Imi poti spune Ethan.
- Multumesc, Ethan, reformula baiatul, zambind la fel de nervos. Stiti, cred ca s-a facut tarziu si...
- Cel mai mult imi place cum canti Chopin. Ethan ii zambi si se apropie din ce in ce mai mult de el, prinzandu-i barbia. Si nu numai.
- Eu... Chiar trebuie sa plec, spuse Alan si vru sa plece, insa se trezi cu incheieturile prinse. Il privi banuitor si speriat pe Ethan si incerca sa mai spuna ceva, insa cuvintele rezonau doar in mintea lui fiindca glasul ii era gatuit de teama si, totodata, emotie. Ethan isi apropie buzele de urechea sa, pe care o musca suav, apoi sopti pe un ton tandru:
- Si nu numai muzica ta imi place. Imi placi tu cu totul...
- Domnule Hall, imi pare rau! Eu chiar trebuie sa plec! spuse Alan imbujorandu-se si avand lacrimi in ochi. Se smuci de langa barbat si isi lua in graba haina, iesind din casa. Corpul ii tremura, insa nu numai din cauza frigului; simti cum lacrimile ii parasesc ochii, lungindu-se pe obrajii lui rosii si cum bataile inimii lui sunt din ce in ce mai nebune. Doar se joaca... isi tot repeta si o lua cu pasi mari si grabiti spre casa. Esti doar o joaca pentru el...
In casa, Ethan ramase aproape in aceeasi pozitie, apoi se rezema de spatarul canapelei, oftand. Lua cana inca aburinda de pe masa si bau din ea, avand grija ca buzele lui sa atinga locul unde buzele lui Alan atinsesera cana. Isi linse apoi buzele zambind si lasa cana pe masa, intinzandu-se pe canapea si oftand din nou.
- Aproape ca reusisem... isi spuse el si zambi, inchizandu-si ochii si ducandu-si mana la buze.
Nando  mo kimi no moto e...
No matter how many times it will be, I will go back to you
[Imagine: 346l2lx.jpg]

#14
Gata cu lenea, se mai schimba vremea~ Mda, nu o sa ma apuc niciodata de scris poezii, asta e clar. Anyway, dragilor, am adus si next-ul. Multumesc ca cititi si ma sustineti~ 'Love you, all. ^^

Cu drag, VandaQ


Poate fi el? ...

Baiatul mergea cu pasi repezi spre destinatia sa, asezandu-si cu un gest scurt sapca inainte sa bata la usa. Batu cu putere in usa mare si de dupa ea o zari pe Kim zambitoare.
- Familia Wilson? intreba curierul politicos.
- Da.
- Ati primit un pachet. Va rog semnati aici, spuse baiatul si ii inmana femeii o hartie. Kim semna si lua pachetul ce era putin mai mare decat precedentul. Il intoarse pe toate partile, cantarindu-i greutatea, apoi isi striga fiul ce cobora in graba scarile.
- Draga, uite ce am primit. Se pare ca admiratorul tau secret nu se da batut asa usor. Kim surase dragastos si Alan o privi curios, mutandu-si apoi privirea spre pachet. Il lua din mainile femeii si desfacu rapid cutia de carton gasind o alta, impachetata frumos si cu o funda rosie deasupra. Desfacu si cea de-a doua cutie si gasi in interiorul acesteia acelasi bilet ca si in cea precedenta.
- Citeste-l, il indemna Kim cu un zambet curios pe chip.
- Pentru momentele tale de inspiratie... Cu drag, Admiratorul tau secret, citi Alan apoi se uita in cutie, ramanand inmarmurit. Scoase cu grija globul si il privi, zambind ca un copil mic de Craciun.
- Oh, Doamne... E asa frumos! exclama Kim privind fermecata globul de cristal cu cei trei ingeri ce cantau.
- E...
- Cine poate fi oare? spuse Kim si chicoti nerabdatoare.
- Nu stiu, n-am idee, spuse Alan scuturand entuziasmat globul.
- Oricine ar fi, stiu sigur ca nu se sfieste sa cheltuiasca.
- Asa cred... Stii, am vazut globul asta intr-o vitrina si m-am gandit ca e asa frumos. Aveam de gand sa strang ceva bani ca sa-l cumpar.
- Atunci misteriosul admirator e si spion mai nou? spuse femeia si chicoti.
- Asta sau... Era acolo... spuse Alan si privi globul curios. Poate fi el? se intreba si incerca sa-si faca inima sa bata normal. Dar ce interes ar avea? Niciunul...

Sau nu? ...


Dimineata se ridica semeata, inghitind umbrele noptii intr-un un giulgiu de lumina. Razele soarelui palid si obosit se intrevedeau printre perdelele groase ce atarnau lenese la geam. Harold se trezi ametit, cu o durere de cap ingrozitoare, si mormai cateva injuraturi. Vrand sa se ridice, realiza brusc ca mai e cineva in pat cu el; se uita atent la baiatul ce dormea profund si ii analiza chipul frumos.
- Harold, tata, asta da bucatica buna, isi spuse el zambind multumit de sine. Se apleca peste baiatul de langa el si ii inveli corpul gol, apoi se dadu jos din pat, luand-o spre baie pentru a-si spala fata. Privirea ii era inca in ceata, insa dupa o cafea avea sa fie bine. Isi trase pe el o pereche de blugi gasiti prin camera si intra in bucatarie, incepand sa prepare cafeaua, cand auzi scancete si mormaieli din camera alaturata. Iesi din bucatarie, privindu-l pe baiatul buimac si ii spuse, aprinzandu-si o tigara:
- 'Neata.
- E deja dimineata? pronunta satenul si incerca sa se ridice insa nu reusi.
- Ar fi bine sa stai in pat o vreme, ii spuse Harold zambind amuzat. Te-am avertizat aseara ca asta se va intampla, frumosule. Erik se imbujora si ii spuse, tragandu-si cearsaful pe el:
- Stiu...
- Ce e? spuse Harold chicotind si se aseza langa el in pat, incercand sa ii ia cearsaful de pe chip.
- Nimic... Idiotule...
- De ce oare ma asteptam la asta? Oricum am auzit-o de prea multe ori, spuse razand Harold si mai trase un fum din tigara. Nu te va certa verisorul tau drag ca te-ai culcat cu mine?
- De ce sa ma certe? intreba Erik si se intoarse spre Harold.
- Nu stiu. Am intrebat. Poate pentru ca el ma stie mai bine decat tine.
- Ce vrei sa spui? spuse Erik si deveni brusc curios.
- Zic doar ca nici nu ma cunosti si sigur te astepti sa-ti cad in genunchi si sa-ti cer o posibila viata impreuna. Ei, asta nu se va intampla, ii spuse Harold si ii facu cu ochiul. Ai fost bun. O data. Insa nu inseamna ca se va mai repeta, nu?
- Ce? intreba stupefiat Erik, vocea tremurandu-i. Cum adica nu se va mai intampla?!
- Ti-am spus: data viitoare cand ne vom vedea s-ar putea sa uit ca ai trecut prin patul meu.
- Dar... Ce naiba! spuse Erik si aprope ca lasa lacrimile adunate in ochii sai albastri sa se reverse peste obraji. Esti un bou! ii spuse taios lui Harold si se ridica, suspinand de durere. Harold il privi impasibil si continua sa-si fumeze tigara, in timp ce Erik se imbraca cu greu, abia tinandu-se pe picioare.
- Nu vrei sa-ti faci un dus inainte sa pleci?
- Du-te dracului! se rasti Erik si il privi cu furie, lacrimile cazandu-i pe obraji. Harold il privi surpins si isi dadu seama ca facuse o greseala; poate ca nu ar fi trebuit sa fie asa dur cu satenul. Fara sa se poata misca, il vazu pe Erik cum se departeaza de el si auzi cum usa de la intrare e trantita.
- Ai facut ce trebuia... isi spuse dupa plecarea lui Erik. Nu puteai fi cu el si trebuie sa inteleaga asta, isi spuse din nou oftand, din ce in ce mai putin convins de ceea ce isi tot repeta in minte. Caleb era singurul cu care ai fi putut fi... Singurul... Sau nu?


Cred ca ar fi bine sa-l uiti...


- Ce? Serios? intreba chicotind Erik desi ochii lui nu tradau aceeasi fericire. Si ce ti-a trimis?
- Lantisorul si un glob din ala de Craciun. Frumos, nu? ii spuse Alan aratandu-i lantisorul de la gat. Alan il privi zambitor si dadu afirmativ din cap, bucurandu-se pentru prietenul lui.
- Ce ai prima ora? intreba Alan dorind sa schimbe subiectul.
- Matematica, spuse plictisit Erik si privi cerul innorat. Nu ma dau in vant dupa mate...
- E numai asta? intreba zambind atotstiutor Alan. Ce s-a intamplat, oricum, cu tine?
- Adica? intreba satenul, plecandu-si privirea. Inaintara in acelasi ritm ceva timp, apoi Alan ii spuse cu o voce ingrijorata:
- Cine e si ce a facut?
- E un nenorocit, nu merita sa vorbim despre el. Tu ce ai prima ora? ii spuse Erik incercand sa evite o posibila discutie pe tema aceea. Ii zambi nesigur si vazu ingrijorarea din ochii prietenului sau. Alan se opri din mers si il apuca de mana pe Erik ce il privea intrebator.
- Te rog, spune-mi. Ai mai fost ranit, insa nici chestia cu admiratorul secret nu te-a facut sa-ti schimbi privirea aceea suferinda.
- Ti-am spus ca nu merita, spuse Erik zambind la fel, ochii lacrimandu-i insa.
- Te rog...
- E un idiot si jumatate care dupa ce mi-a tras-o a spus ca va uita de numele meu! spuse disperat Erik, ascunzandu-se in bratele lui Alan.
- Hei, e in regula... De fapt, stiu prin ce treci. E ok, trebuie sa gasesti doar puterea sa uiti. Erik nu mai raspunse; plansul si supinele ii luau tot aerul si, fara sa-si dea seama, incepu sa tremure gandindu-se la Harold.
- Esti bine? intreba Alan cand plansul satenului se poticni. Erik dadu afirmativ din cap, incercand sa zambeasca, si se desprinse din imbratisarea lui Alan.
- Ce ar trebui sa fac, Al? ii spuse, in cele din urma.
- Cred ca ar fi bine sa-l uiti... Sau, daca nu poti, macar sa incerci sa-l tratezi asa cum o face el, ii spuse zambind Alan desi nici el nu era sigur pe ce spusese; cum sa-l uite pe Ethan? Ar fi fost cu neputinta.
- Asa cred... Haide, o sa intarziem la ore, ii spuse zambind linistit Erik si o luara iarasi la pas spre liceu. Desi stia ca sfatul lui e unul cat se poate de rezonabil, Alan se simtea prost ca fusese atat de ipocrit sa ii ceara lui Erik sa-l uite pe acel tip cand el insusi nu putea uita de Ethan.
Nando  mo kimi no moto e...
No matter how many times it will be, I will go back to you
[Imagine: 346l2lx.jpg]

#15
Hi!:*. Scuze ca nu am lasat comment la penultimul capitol , dar a trebuit sa eliberez calculatorul pentru altcineva si n-am apucat sa-l termin de citit:D. Dar acum le-am terminat pe amandoua si sunt gata de comentat. Se leaga frumos povestea ta , cum au personajele legatura unele cu altele.
Dar spune-mi , pe ce planeta l-ai dus pe acel Liam dragut cu toata lumea si amabil si zambitor? Am vazut o alta latura a lui care nu prea mi-a placut. In afara faptului ca il inseala pe Caleb , tipul profita de verisorul lui. Adu-l inapoi din cealalta dimensiune pe tipul ala simpatic , te rog:o3.
In schimb , varului sau , Erik , ii pusesem eticheta de "panarama" cand am vazut ca s-a culcat si cu profitorul cu numele de Harold. Dar apoi mi-am dat seama ca e doar un pusti naiv care cauta putina afectiune "adevarata" din partea cuiva si este gata pentru asta sa se arunce cu capul inainte in fata oricarei oferte care i se face.
Iar Ethan e alt profitor rasfatat care vrea neaparat "jucaria" pe care a pus ochii , cu riscul de a distruge inocenta cuiva , si incearca sa o "cumpere" prin tot felul de cadouri si mijloace.
A venit timpul sa enumeram greselile , care nu sunt multe:
~Penultimul capitol~
-"a carui ochi caprui"(ai carui)

~Ultimul capitol scris~
-"isi striga fiul ce cobora in graba scarile"(cobori)
-"nu se sfieste sa cheltuiasca"(sa cheltuie)
A aparut din nou problema cu "î" la sfarsitul cuvantului. Ai grija cum faci sa o rezolvi;).
In rest totul e ok , descrii subtil dar sugestiv si nu incurci planurile.
So , te astept cu alt capitol bine scris. Ceau!>:D<

#16
Mdaaa~ Tacere lunga, mult timp de cand nu ne-am vazut. But I'm here, with a new chapter. Hope you'll like it~
FuNnY bUnNy: Odoodoo~ Dar nu trebuie sa iti ceri scuze. :)) Nimeni nu te obliga sa lasi comm. Anyway~ NU! Liam e un scump. Erik e doar varul lui. :)) Nici nu se gandeste sa il insele pe Caleb. * Ar fi, oricum, decapitat dupa asta * Cat despre Eik, si el e un scump~ :X Si da, ai intuit bine. E un "copilas" ce cauta atentie. ^^ Dar... Lui Ethan nu ii pot lua apararea. :)) Ai dreptate, vrea cu orice pret sa obtina "jucaria". Ma bucur ca iti place si ca citesti in continuare~ Hug youu~ ^.^
Cu drag, VandaQ


Atunci fusese ultima data...

Statea ghemuit, tremurand nevolnic si isi acoperea cu mainile urechile, asteptand ca linistea sa invaluie casa. Insa asta nu se intampla; el statea in acelasi colt si auzea totusi plansetele si tipetele din camera alaturata. Auzi usa de la camera parintilor sai deschizandu-se si tresari puternic, asteptandu-se ca linistea sa apara si sa ii vindece toate ranile; insa nici asta nu se intampla si, fara apararea mainilor sale, auzi toate cuvintele acelea dureroase de parca i-ar fi fost adresate lui.
- Pleaca! Pleaca, daca nu iti convine!
- Bine, dar Harry ramane cu mine!
Apoi linistea... O liniste rece si grea invalui totul cu bratele sale protectoare, iar baiatul iesi din coltul sau, ascultand atent soaptele noptii. Auzi supinele mamei sale si cum lacrimile tatalui sau se pravalesc pe podea in timp ce acesta isi turna un pahar din acele bauturi cu miros tare; auzea cum creanga piersicului din fata casei batea in geam, impinsa de un vant rece si puternic; auzea cum stropii de ploaie se lasa in jos pe pamant, cerul spaland cu lacrimile sale amintirea acelei nopti. Atunci fusese ultima data cand isi vazuse tatal si, totodata, cand mai statuse in camera lui...


Pleaca...

Sala era plina de susoteli si rasete calde, mirosul de parfum de calitate impregnand aerul cu aromele sale dulci si senzuale. Cortina rosie inca era netrasa, in timp ce ultimele locuri erau ocupate. Ethan patrunse in sala, respirand greoi din cauza mersului alert ce il avusese pana acolo, si se aseza pe un scaun, dandu-si jos paltonul. Sala incepea sa devina din ce in ce mai nelinistita, apoi, cu o maretie incontestabila, cortina rosie se ridica, dezvaluind trupul unui baiat ce statea in pozitie rigida zambind. Sala fu curpinsa apoi de sunetul aplauzelor asurzitoare si, dupa ce pianistul se apleca usor, linistea patrona din nou intreaga incapere. Alan cuprinse cu privirea sala si zambetul ii pieri cand intalni ochii lui Ethan; incerca sa-si revina, insa inima ii batea din nou dement, si isi lua locul la pian, concentrandu-se doar asupra lui. Trecu cu degetele incet si fin peste clape, zambind pentru sine, si, inchizandu-si ochii, incepu sa apese pe clape, desprins parca de lumea exterioara. Totul in jurul lui se topi si ramase doar el si sunetele produse de pian ce il invaluiau intr-o mantie sonora si linistita. Era ca si cum muzica si notele treceau prin el, se revarsau in toata fiinta lui si il faceau sa tremure de placere la fiecare acuta sau la orice alta combinatie de sunete; degetele lui se msicau cu frenezism, in timp ce ochii ii erau tot inchisi, iar corpul rigid. Trecu de la ritmul vioi la unul mai lent, mai sobru, ridicandu-si usor capul si simti cum totul e mistuit de intunericul din jurul lui si de muzica calma. Se misca fara sa-si dea seama, ca intr-o transa, incapabil sa se gandeasca la ceva, incapabil sa faca altceva; miscarile ii erau din ce in ce mai vii si mai puternice, inima ii batea din ce in ce mai tare, sunetele erau din ce in ce mai rapide. Apoi... Din intunericul in care era inconjurat, lumina rabufni ca o rafala, aproape dezechilibrandu-l, facandu-l sa tresara si sa tremure, ii ingheta respiratia si ii facu inima sa stea in loc. Apasa pe o ultima clapa cu putere si deschise ochii, inspirand cu putere aer de parca pana atunci ar fi fost mort si ar fi reinviat. In prima clipa nu vazu nimic altceva decat clapele pianului si zambi intim, aproape dragastos, intrumentului din fata lui; apoi un alt val de aplauze se ridica in sala si vazu intreaga multime de oameni aclamandu-l in picioare. Se departa de pian, zambind emotionat, si facu o plecaciune, radiind de fericire. Sala inca era in picioare, toti spectatorii avand lacrimi in ochi, si, fara sa vrea, Alan se uita in directia lui Ethan ce era si el in picioare aplaudand. Barbatul ii facu cu ochiul, zambind tandru, gest in urma caruia obrajii lui Alan se inrosira, apoi baiatul se mai apleca o data, auzind inca uralele publicului, si o lua spre culise, inima sagetandu-i pieptul.
- Ai fost minunat, scumpule! ii spuse Kim ce il astepta cu un zambet mandru pe chip.
- Multumesc, mama, spuse Alan si o stranse pe femeie in brate, apoi simti o mana puternica atingandu-i umarul. Isi intoarse capul si vazu chipul frumos al lui Ethan, ochii lui privindu-l calm.
- Buna, Alan, spuse Ethan cu aceeasi voce stapanita.
- Ethan...
- Domnul Hall, parca, nu? spuse Kim zambitoare si Ethan ii saruta mana, dand afirmativ din cap.
- Doamna, imi permiteti sa va rapesc fiul pentru cateva secunde?
- Oh, spune-mi Kim. Si, poti sa-l rapesti, dar doar daca nu ceri rascumparare, spuse femeia chicotind si se departa de cei doi.
- Ce faci aici? pronunta Alan, incercand sa evite privirea satenului.
- Am venit sa vad pianistul meu preferat. Urma apoi o clipa de liniste si Ethan ii ridica chipul baiatului, continuand: Si sa-ti spun ca ai uitat asta, cand ai plecat in graba de la mine. Isi apropie buzele de ale baiatului si Alan nici nu avu timp sa realizeze ce se intampla cand simti ca buzele ii sunt cuprinse intr-un sarut tandru si pasional. Lupta cu toata vointa sa nu se predea pasiunii si patimii ce il invaluira si, in cele din urma, isi desprinse buzele de ale barbatului si spuse pe un ton hotarat:
- Gata! Inceteaza! Si pleaca. Nu vreau sa te mai vad. Ethan il privi buimac, nestiind ce are in minte Alan, insa vazu lacrimile baiatului ce stau sa cada si il imbratisa strans, soptindu-i:
- Esti sigur de asta? Baiatul ofta imperceptibil si incerca sa-si abtina plansul muscandu-si o buza, apoi il departa pe Ethan de el si se intoarse cu spatele, spunandu-i:
- Pleaca... Lacrimile incepura a-i brazda chipul insa isi pastra calmitatea si rigiditatea in voce si repeta:
- Am spus sa pleci! Ethan il mai privi o data, vrand sa-i spuna ceva, insa renunta in ultima clipa si pleca, lasandu-l singur pe Alan. Baiatul isi sterse lacrimile si, inconstient, se uita in directia in care Ethan pleca, implorandu-l parca din priviri sa nu-i dea ascultare.

Baiatul ala cred ca il va face pe Harold sa se tarasca in genunchi...

Statea trist la o masa, fumand o tigara si privind cerul innorat de afara. Se uita inca o data prin bar, vazand zambetul lui Liam si al celorlalti clienti. Doar el era nefericit? Facu un semn cu mana si Liam sosi la fel de zambitor, spunandu-i:
- Alt pahar, Harold?
- Da, si asta, spuse roscatul incercand sa zambeasca. Doar ca am o intrebare.
- Ce e?
- Erik astazi nu vine pe aici? Liam il privi rece si ii spuse pe un ton ce nu permitea replica:
- Harold, mai bine l-ai lasa pe Erik in pace. Nu vreau sa te joci cu el sau sa faci mai mult rau decat ai facut deja.
- Deci ti-a spus.
- Imi spune totul. Asa ca mai bine o lasi asa, pana ce lucrurile nu devin si mai rele. Harold il privi furios pe Liam si scoase o bacnota din buzunar, spunandu-i ostil blondinului:
- As vrea sa vad cum ma tii departe de el! Isi lua haina si, fara sa mai bage in seama pe nimeni, iesi din bar. Liam ofta ingreunat si lua banii de pe masa, ducandu-se la bar.
- Aly, ai cateva minute? intreba blondinul si Caleb se opri din mestecat o aluna cand vazu chipul ingrijorat al lui Liam.
- Ce s-a intamplat? intreba Caleb inaintea Alisei si femeia il privi la fel de curioasa ca brunetul.
- Harold...
- Ti-a facut probleme din cauza mea? spuse Caleb si il prinse in brate pe blondin. Liam il imbratisa pe brunet si ii saruta fruntea, spunand:
- Nu, nu are legatura cu tine. Ii zambi calm si dulce, apoi isi muta privirea asupra Alisei.
- E Erik, nu? intreba femeia si zambi pentru ea. Liam dadu din cap si ii spuse pe un ton neputincios:
- Am crezut ca...
- Nu e vina ta, dragule. Stiu ca la asta te gandesti, insa Erik e destul de matur sa se gandeasca singur. Nu o mai fa pe verisorul protectiv cu el.
- Dar el e...
- Destul de mare sa ia propiile decizii! Si, sincer, baiatul ala cred ca il va face pe Harold sa se tarasca in genunchi, spuse Alisa chicotind si ii facu cu ochiul.
- Daca tu spui, spuse zambind amuzat Liam, gandindu-se la imaginea lui Harold in genunchi.
- Baiatul ala e mai al dracu' decat crezi, scumpule. Asa ca nu-ti mai face griji si treci la treaba! spuse din nou Alisa zambind si Liam ii multumi, apoi lua tava si se departa de bar.
- Chiar ai crezut ce ai spus? spuse Caleb zambind amuzat dupa ce pleca Liam.
- Adica? Normal ca o cred! Tu nu o crezi? intreba Alisa privindu-l pe brunet.
- Nu prea. Il cunosc pe Harold si stiu ca nu ar fi in stare sa-i pese de nimeni inafara de propria-i persoana.
- Nu fi asa sigur. As putea paria ca Erik il va face sa ii manance din palma.
- Pe cat? spuse zambind provocator Caleb.
- Ce zici de cincizeci de dolari?
- De acord, spuse Caleb si zambi, strangand mana Alisei, gandindu-se ca nu avea sa piarda acel pariu; Harold nu era genul care sa se injoseasca pentru nimic in lume.
Nando  mo kimi no moto e...
No matter how many times it will be, I will go back to you
[Imagine: 346l2lx.jpg]

#17
Heey!:*. A trecut ceva timp de cand nu am mai trecut pe aici:-". Dar am ceva timp sa citesc si sa las un comm;).
Le-ai luat apararea tuturor , dar lui Ethan nu i-ai gasit aripioarele de ingeras. Cauta-le in iad , sigur acolo le-a lasat cand a aterizat in ficul tau. Cat despre Liam , ziceai ca nu are de gand sa-l insele pe Caleb , dar din replica "- Nu-ti face iluzii, Erik. Doar pentru ca stau cu tine nu inseamna ca ai dreptul sa sari pe mine, spuse Liam si il indeparta pe baiat cu un zambet amuzat." eu am inteles ca cei doi au facut mai mult decat sa doarma. Am inteles eu gresit?
Am o nelamurire:D. Harold a zis la un moment dat: "Caleb era singurul cu care ai fi putut fi... Singurul... Sau nu?". El inca e cu Caleb sau s-a despartit de el?
Ai avut doua greseli , nesemnificative:
-"scoase o bacnota din buzunar"(bancnota)-nu stiu daca ai mancat o litera sau chiar ai gresit , d'aia am preferat s-o mentionez.
-"Nu o mai fa pe verisorul protectiv"(nu o mai face)-stiu ca toata lumea zice "nu mai fa aia" , dar e gresit. La fel e in cazul mai multor verbe(a duce->nu duce ; a zice->nu zice etc).
Ai mai inventat un cuvant:)). Nu exista "frenezism". Puteai zice "degetele lui se miscau cu frenezie".
Mi-a placut mult cum ai descris sentimentele lui Alan.
Deci , tine-o tot asa. Te astept cu next. Bye!>:D<

#18
Asaaa~ Am adus next-ul, din cate vedeti. Multumesc celor ce cititi si lectura placuta. ^^
FuNnY bUnNy. Mersi pentru comm, sucmpo. De fapt, Erik e varul lui Liam, daca nu ti-ai dat seama. Si Erik il admira mult pe Liam. O sa vezi mai incolo de ce. Cat despre Harold... Daca Caleb e cu Liam, atunci Caleb nu are cum sa mai fie cu Harry. * Oh, Doamne, ce telenovela! :)) *

Cu drag, VandaQ


Asta a fost o provocare...


Fara o tinta si fara nici un fel de notiune a timpului, trecea pe strazi ratacindu-si privirea prin cotloanele vietii sale si ale amintirilor. Se simtea dintr-odata parasit si uitat, mandru si onorabil, insa totodata misel si plin de aroganta. Auzea soaptele noptii imense si nimicnicia picaturilor de ploaie, simtea inca frigul ce-l curpinse si tremurul incontrolabil de frica, putea simti din nou gustul groazei si se lasa leganat de bratele ei cuprinzatoare. Isi indrepta privirea spre cer, ochii caprui cautand cu disperare un raspuns pentru acea stare, pentru ceea ce se intampla cu el; ochii albastri plini de lacrimi ai lui Erik inca ii bantuiau memoria, facandu-l din ce in ce mai constient de el. Traise in intuneric pana atunci. Un intuneric mistuitor si arzator, ademenitor, ce ii prinsese toata viata in adancurile sale fara margini si il tinuse ostatic pana atunci. Ceva in el se schimbase. Dar ce? Lumea i se parea mai rea, mai cruda si el insusi vedea defectele proprii. De ce traise intr-o lume a intunericului pana atunci? Incerca sa uite, sa nu se loveasca de problemele trecutului, insa, inconstient, traia in el; era exact ca in acea seara: cauta tacerea si se ferea de zgomotele din jurul lui, insa linistea nu mai ajungea la el si se simtea parasit.
Mersese prin zapada ore intregi, iar cerul isi imbraca haina de purpura, curpinzand cu intunericul lui intreg firmamentul. Luminile orasului prindeau viata si se inmulteau, iar gerul era din ce in ce mai greu de suportat. Mergea cu aceeasi pasi mari, grabiti, de parca ar fi pierdut ceva, de parca ar fi cautat un lucru vital; dar ce cauta? Apoi o lua pe o strada laturalnica, mergand printre blocurile ce o margineau. Trecu de labirintul acesteia si isi dadu seama ca e langa o sosea, masinile facand un zgomot asurzitor. Se uita buimac la ele si merse mai departe, cand, in fata lui, la distanta de cativa zeci de pasi, distinse un corp cunoscut. Isi grabi pasul, incepand sa alerge usor si striga, fara sa isi dea seama ca o face:
- Erik! Baiatul din fata lui se intoarse si privi curios in urma, vazandu-l pe roscatul ce alearga.
- Harold? spuse surprins Erik si astepta ca Harold sa il ajunga din urma. Ce cauti aici?
- Te cautam, spuse gafaind si zambind Harold.
- De ce? spuse rece Erik si isi continua drumul, incercand sa nu-l bage in seama pe roscat. Sau, daca nu poti, macar sa incerci sa-l tratezi asa cum o face el... ii rasunara in minte cuvintele lui Alan.
- Voiam sa-mi cer scuze, spuse Harold si il urma pe baiat. Ma ierti, nu-i asa? continua baiatul si il prinse de mana pe saten. Erik tresari si privi spre Harold, apoi isi desprinse mana de a lui si isi continua drumul.
- Nu am de ce sa te iert. In fond, nici nu te cunosc cum trebuie. Doar ne-am tras-o o data, spuse la fel de distant Erik, moment in care Harold ramase pironit locului aproape uimit de ceea ce spusese baiatul.
- Ok... Inteleg ca te-am ranit si stiu ce vrei sa faci. Vrei sa te porti cu mine asa cum m-am purtat eu...
- Te inseli, i-o taie scurt Erik si se intoarse spre roscat, zambindu-i. Spun doar adevarul, dragoste. Se ridica pe varfuri si, zambind siret, ii saruta scurt buzele, apoi continua sa mearga, lasandu-l pe roscat in mijlocul drumului. Harold il privi cum se departeaza de el si zambi pentru sine, spunandu-si:
- Asta a fost o provocare.


Oricum nu ai sa pleci...


Razele soarelui intrau nestingherit pe geam, perdelele din voal fiind trase, si ii cuprindeau corpul cu caldura lor seaca. Ethan statea sprijinit de pernele moi si fuma cu placere o tigara, in timp ce citea o pagina dintr-un ziar, plictisit.
- Marta! striga el catre slujnica lui si femeia aparu in cateva minute.
- Da, domnule?
- Adu-mi cafeaua, te rog, spuse acesta zambind si paturi atent ziarul, punandu-l pe noptiera. Se intinse dupa pantalonii lui ce erau pe scaun si isi scoase de acolo telefonul, cautand prin agenda. Apela un numar si astepta ca persoana cu pricina sa raspunda, in timp ce mai trase cateva fumuri din tigara.
- Alo? Doamna Wilson? Sunt eu, Ethan Hall, spuse pe un ton politicos si mieros Ethan. As vrea sa vorbesc cu fiul dumneavoastra. Auzi de partea cealalta vocea femeii, apoi cum il striga pe fiul sau si urma o pauza.
- Da? Ce vrei? se auzi vocea lui Alan.
- Sa vad ce faci. E prea devreme? spuse din nou Ethan si zambi, facandu-i semn Martei sa aseze cafeaua pe noptiera.
- Nu, nu e drevreme. E nepotrivit. Nu ai inteles ca nu vreau sa mai vorbesc cu tine? Si de unde ai numarul asta?
- Ti-am mai spus, frumosule. Domnul are caile Lui...
- Si tu le ai pe ale tale, stiu, il intrerupse Alan ce incerca sa-si stapaneasca emotia din glas.
- Exact. Voiam sa stii doar ca indiferent cat de mult ai vrea sa stau departe de tine, nu pot face asta.
- De ce?
- Daca vrei sa stii motivul, de ce nu iesi cu mine? Astazi. Te iau cu masina si mergem unde vrei tu. De cealalta parte a telefonului, Alan cantari cu precizie toate variantele si spuse, in final:
- Cu o singura conditie.
- Care? intreba Ethan si bau o gura de cafea, stingandu-si tigara. Ah, stiu! Vrei sa incetez cu romantismele si dulcegariile?
- Da, se poate spune si asa. Si mai e ceva, spuse nesigur Alan si continua pe un ton timid: As vrea sa stiu mai multe despre tine. Ethan zambi triumfator si spuse, aproape razand:
- Parca aseara ma voiai cat mai departe de tine. Alan se panica pentru moment, insa spuse pe un ton taios si copilaros:
- Oricum nu ai sa pleci. Si mai bine sa stiu cate ceva despre tine, decat sa-mi fii complet necunoscut! Vino pe la doua. Pa. Alan puse receptorul in furca, avand obrajii rosii, si surase nevinovat, apoi o lua spre bucatarie, cu gandul de a-si instiinta mama despre plimbarea lui cu Ethan.
- Pa... spuse Ethan, insa Alan inchise deja telefonul, si mai bau o gura de cafea privind soarele ce se ridica si mai mult pe cer.


Urmele degetelor lui ramanand gravate pe suprafata geamului masinii...

Masina mergea cu viteza, taind aerul rece si ceata usoara ce se lasa. Soarele aproape ca se pierdea dupa linia orizontului, in timp ce luna rasarea mareata pe cerul pupuriu. Ethan arunca o privire baiatului de langa el, ce aproape motaia, si ii spuse, zambind:
- Sa nu adormi. Alan dadu din cap negativ, apoi, cu un zambet fugar pe chip, ii spuse:
- Ai spus ca imi vei spune mai multe.
- Mai multe despre mine, huh? spuse Ethan ganditor si isi pastra privirea la drum. Cu ce vrei sa incep?
- Nu stiu. Doar... Cu ce vrei, spuse intr-un final Alan si isi fixa privirea asupra chipului lui Ethan.
- In primul rand, incepu satenul, sunt casatorit. Pentru o clipa, o liniste apasatoare domni atmosfera, apoi Alan scapa un oftat adanc printre buze si isi lasa privirea sa cada asupra piesajului inghetat de afara. Ethan opri masina si isi intoarse privirea spre Alan, ce statea inca cu ochii pironiti dincolo de parbriz.
- De ce am oprit? intreba brusc brunetul, fara sa se uite la barbat.
- Drumul ma distrage. Facem o mica oprire. Acum sa-ti vorbesc despre mine. Cum am spus, sunt casatorit. Dar este o casatorie doar formala. Parintii nostri...
- O casatorie tot o casatorie ramane. Apropo, cand crezi ca pot sa ma intorc acasa? spuse Alan cu o voce afectata si isi rezema capul de geamul aburit.
- In curand. Lasa-ma sa continui. O cheama Lorie, dar imi este ca o sora si singurul motiv pentru care suntem casatoriti este ca parintii nostri erau apropiati si, cum ea era singura la parinti, tatal ei a vrut sa se asigure ca firma ajunge pe maini bune. De altfel, tatii nostri erau cumva parteneri. Firma tatei era o...
- Treci peste detalii, spuse enervat Alan. Nu vreau si povestea tuturor rudelor tale, doar...
- Am sa-ti dau cate detalii vreau! spuse calm si autoritar Ethan si isi impreuna bratele la piept. Acum taci si asculta. Alan il privi o clipa, cu retinere si dezamagire in privire, apoi ofta si se lasa in scaun, ascultand. Tatal meu avea o firma de constructii, continua satenul, iar tatal lui Lorie, Ben, o firma de design interior. Astfel a aparut ALP. Prin unirea celor doua firme. Intelegi?
- Da. Altceva? Vrei sa imi spui cum a aparut firma Nikon sau cum s-a inventat Cola? spuse usor iritat Alan si incepu sa bata din picior.
- Casatoria aceea nu inseamna nimic, spuse din nou Ethan, pastrandu-si calmul desavarsit. Apuca mana lui Alan si continua, baiatul privindu-l la fel de rece. Intelegi asta, nu?
- Da, inteleg. Oricum, nu are de a face cu mine, ii spuse brunetul si isi retrase mana. Ethan pufni amuzat apoi ii spuse direct si porni masina:
- Ai dreptate. Nu are legatura cu tine faptul ca sunt casatorit, dar are legatura faptul ca te iubesc. Motorul porni cu un torcait suav, apoi masina o lua inapoi pe drumul pe care venisera. Alan isi rataci privirea pe jos si inghiti in sec, apoi isi acoperi chipul cu o mana, dandu-si capul pe spate.
- Esti nebun.
- Da, stiu.
- Dar esti casatorit.
- Ma vrei, spuse Ethan sigur pe el si isi pastra privirea spre sosea.
- Ea ce va spune? spuse Alan si isi pastra pozitia, oftand imperceptibil.
- Acelasi lucru ce l-a spus si data trecuta. Ca tine la mine, dar nu ma iubeste si ma va felicita fiindca, slava tuturor zeilor, m-am gandit ca ar trebui sa ma dedic cuiva si nu mai umblu dupa toate fundurile bune pe care le vad. Alan pufni amuzat apoi isi dadu mana de pe chip, privindu-l indelung pe Ethan.
- Deci? spuse satenul, conducand in continuare atent.
- Opreste masina, spuse Alan zambind si Ethan executa "ordinul" baiatului. De cum lua piciorul de pe pedala, Alan i se aseza in brate si buzele lor se intalnira intr-un sarut pasional si plin de dorinta.
Soarele isi parasi locul pe firmamentul imens, iar luna se inalta din ce in ce mai linistita si puternica, stapanind peisajul inghetat si intunecat. Dincolo de crestele inecate in ceata, urletele duioase ale unui caine-lup rasunara cu putere, iar vantul suiera puternic, sculptand flori de gheata pe geamul inca aburit al masinii. In lumina azurie, venita de la luna, corpurile celor doi se contopeau cu frenezism, impreunand aceeasi dorinta nebuna de a se avea unul pe altul. Mana lui Alan se lipi de sticla rece a geamului, iar buzele lui parasira un ultim geamat puternic, apoi tot corpul ii cazu fara putere, urmele degetelor lui ramanand gravate pe suprafata geamului masinii, pana cand fura acoperite si acestea de un alt val de aburi si de ceata densa ce se profila misterioasa printre siluetele noptii.
Nando  mo kimi no moto e...
No matter how many times it will be, I will go back to you
[Imagine: 346l2lx.jpg]

#19
Deci wow...esti uimitoare.....Ador totul in ficul tau. Imi place mai ales de Caleb si de Ethan, iar apoi partea cu Faith si Josie sau cum o cheama?....Ai sa adaugi mai mult yuri? intreb nu pentru ca as fi o fana, nu doamne fereste! nu as lasa yuri pentru yaoi never. Doar asa, intrebam. Altceva nu pot sa mai spun, greseli de ortografie nu am observat, poate sunt eu chioara sau tu esti prea perfecta. Spor la scris si ja ne!
[Imagine: tumblr_lxg6bliYGm1qej54bo1_500.gif]

Stalk me, bite me and kill me with your love ~

#20
So hello!:*. Vad ca ai adus un nou capitol destul de lung:). Ba da , mi-am dat seama ca Erik este varul lui Liam si sunt curioasa sa vad de ce il admira pe blond. Cat despre Caleb , putea sa fie si cu Liam si cu Harold , dar el nu e genul de zdreanta ieftina , nu-i asa?;;). In sfarsit , Ethan si-a gasit alt scop in viata decat "sa umble dupa toate fundurile bune pe care le vede". Sper sa nu se abata de la acest tel.
Abia dupa ce am citit prima parte a acestui capitol mi-am dat seama despre care Harry era vorba la inceputul penultimului capitol. Deci nici roscatu' n-a avut o viata...normala , sa zicem , pana acum. D'aia a devenit un profitor. Dar il da Erik pe brazda.
Ai avut doua greseli:
-"fara nici un fel de notiune"(niciun)
-"Mergea cu aceeasi pasi mari"(aceiasi)
Iar ai folosit cuvantul "frenezism".
Naratiune ok , descriere sugestiva , a fost bine;).
Te astept cu next. Bye!>:D<




Utilizatori care citesc acest subiect:
1 Vizitator(i)