Nu ești un membru încă? Înregistrează-te acum!
Creează un cont nou  

Sângele tău este cerneala mea

Um, sincer,l-am citit de ceva timp,dar doh,am fost ori prea leneșă ori n-am mai intrat pe Animezup așa des și am uitat. :- ??
În fine, sunt aici,acum și asta contează.

Capitolul..a fost drăguț.Am observat ceva greșeli p-acolo,dar deh,cine nu greșește?Povestea devine din ce în ce mai interesantă.Mâhm,n-am fost mulțumită de mărimea capitolului.Tu,ești de vină,pentru că m-ai obișnuit cu capitole extrem de lungi așa că deh.. ^^
Mă bucur că în acest capitol a apărut puțintel și Ace. <3
În rest ,îți mai spun că îți mulțumesc pentru că m-ai anunțat și te rog să o faci în continuare.

Multă imaginație și spor la scris.
*hug*

' You say you love rain,but you use an umbrella to walk under it.You say you love sun,but you seek shade when it is shining.You say love wind,but when it comes you close your window.So that's why I'm scared when you say you love me. ' -Bob Marley

Aşadar, după ce cu nesimţire v-am lăsat mai mult de o lună să aşteptaţi, am venit cu continuarea. Desigur, nu e ceva atât de strălucit, mi se pare o tâmpenie uriaşă şi nu ştiu de ce am venit să-l pun. Nu este corectat, mi-a fost lene şi tot nu mi-ar fi plăcut. Ei, ce să fac, trec printr-o perioadă în care imaginaţia mea este egală cu zero.
De un singur lucru sunt mulţumit la actualul capitol şi anume lungimea - 9 pagini în word.
Fără alte introduceri, lectură plăcută!


Extra – Shawn





Viaţa mea nu a fost niciodată uluitoare sau mininată – cum, probabil, vă aşteptaţi de la un înger. Desigur, nu pot să mă plâng fiindcă aveam toate bogăţiile materiale pe care mi le dorisem sau pe care, pur şi simplu, le primisem. Însă, de la naştere a existat o persoană ce mă întrecea, ce era mai bună decât orice altă fiinţă din familia mea. O persoană pe care începeam să o urăsc din străfundul sufletului meu. Şi, desigur, ajunsesem să o detest nespus.
Ace. Minunatul şi incredibilul Ace. Persoana ce era favorizată în familia noastră. Pentru mine era pur şi simplu vărul meu mai mic. O persoană ce îmi semăna extrem de mult, dar eram foarte diferiţi.
Cum toate lucrurile au un început şi un sfârşit, trebuie să o iau cu începutul ce nu prevestea deloc furtuni, dar care le-a adus.

Trecuseră doisprezece ani de la naşterea vărului meu, treisprezece de la a mea. Eram în grădina raiului, cel mai frumos loc posibil, jucându-ne. Rudele noastre erau buni prieteni, iar acest lucru a adus un plus relaţiei dintre mine şi Ace. Ne jucam tot timpul, petreceam multă vreme împreună făcând diverse lucruri. Amândoi credeam că ne asemănăm mult şi spuneam că o să fim prieteni pe vecie.
Puţin timp mai târziu, l-am văzut pe Ace venind alergând înspre mine, cu un mic cuţitaş în mână. Avea o conformaţie specifică îngerilor – slab, înalt şi cu pielea albă. Semăna leit cu mine chiar şi la culoarea părului, a amândurora semănând cu smoala. Singura diferenţă se observa la înălţime, eu fiind cu câţiva centimetrii mai mare şi la culoarea ochilor. Culoarea ochilor lui Ace era extrem de schimbătoare – şi asta era din cauza stărilor sale sufleteşti. Când îi avea precum pana corbului era nervos, iar când erau galbeni sau albaştrii era fericit. Nimeni nu ştia acest mic detaliu legat de Ace, numai noi doi ştiind de acest lucru.

- Jesse! Jesse! mă strigă Ace agitat, trântindu-se în genunchi lângă mine.

Am dat din cap încet, întinzându-mi aripile albe, amorţite. Erau de şase ori mai mari decât mine şi când le mişcam făceau tot ce era în jurul nostru să zboare. Prea puternice şi foarte greu de controlat.

- Ce-ar fi să ne facem fraţi de sânge? întrebă, dându-şi părul brunet de pe frunte.
- Dar suntem legaţi prin sânge. Ce rost ar mai avea asta? De ce nu vrei o brăţară a prieteniei făcută din câteva şuviţe de păr? Ar însemna acelaşi lucru.
- Da, dar când sângele tău se combină cu al meu şi viceversa, atunci chiar vom fi un fel de fraţi. O să fim legaţi pentru eternitate. Te rog, Jesse! Pentru mine.

Era doar cu un an mai mic decât mine şi era mult prea smiorcăit. Nu înţelegeam cum reuşea performanţa de a se plânge atât de des şi de a-i convinge pe oameni să-l asculte şi să-i facă pe plac. Oftând, am aprobat şi mi-am întins mâna. Acesta zâmbi, iar aripile i se întinseră în spate şi se mişcară uşor. A luat cuţitaşul în mâna dreaptă şi l-a apăsat uşor pe încheietura mea, până când lichidul roşiatic şi-a făcut apariţia. Nu am simţit aproape nimic, poate doar o mică înţepătură. Apoi, a făcut acelaşi lucru la încheietura sa stângă şi a apăsat-o peste a mea. Nu ştiam dacă avea să funcţioneze şi mă îndoiam destul de mult, dar am oftat şi l-am lăsat să îşi facă plăcerea. În fond, poate aveam să fim prieteni o eternitate.

Jumătate de an mai târziu, ne aflam în acelaşi loc, discutând. Aripile ne fluturau încet, lovind aerul, iar noi stăteam turceşte, faţă în faţă. Penele sale erau crem pe alocuri, pe când ale mele aveau urme întunecate.

- Simt că o să se întâmple ceva azi, a spus, privind în dreapta sa.

Ochii îi erau întunecaţi şi am ştiut că nu glumea deloc. Mă întrebam ce se putea întâmpla când, aici, cel mai tragic lucru era momentul când un înger bătrân nu îşi mai putea lua zborul atât de rapid. Cel puţin, asta era părerea mea fiindcă toată lumea discuta câteva săptămâni despre incident.
Apoi presimţirea lui Ace se adeverise, înspre noi zburând o fiinţă ce m-a lăsat fără cuvinte. Părul şaten deschis, drept şi lung, îi cădea în valuri peste umerii micuţi, ochii căprui îi erau bucuroşi, iar buzele roşiatice erau arcuite într-un zâmbet. Era înaltă, iar chipul îi era măsliniu, atât de nespecific unui înger. Aripile erau de trei ori cât ea, crem şi stăteau în jurul ei, parcă apărând-o. M-am uitat la Ace şi am realizat că el nici nu i-a simţit prezenţa sau, poate, nu a interesat-o deloc.

- Ace al meu! a ţipat fata, sărind direct la gâtul lui.

Brunetul s-a crispat şi şi-a strâns aripile în jurul său, îndepărtând-o. Şatena s-a conformat, dar continua să îl privească, cu ochii strălucindu-i. Nu înţelegeam ce era în capul lui Ace, cum refuzase o asemenea fată, dar ştiam că el aştepta momentul său tragic. M-am uitat la şatenă, întrebându-mă dacă avea să mă ia în braţe precum pe el, dar nici urmă de aşa ceva. Abia de mă observase. Pe când eu nu puteam să îmi iau ochii de la ea, de la chipul ei, de la corpul ei, de la aripile ei. Eram absorbit de întreaga ei fiinţă şi în astfel de momente aş fi dat orice pentru a fi în pielea lui Ace. Orice.

- Arhanghelii te admiră, Ace! Sunt foarte impresionaţi de tine şi de puterile tale. Se gândesc chiar să îţi dea un grad mai important, spuse fata agidată, vrând să capete atenţia lui.

Şocat, am privit-o clipind des, neînţelegând ce se întâmpla. Să îi dea un grad mai important? Atât de devreme? Pentru ce? Gelozia începea să se nască uşor în sufletul meu şi am început să mă enervez când am văzut reacţia lui Ace. S-a uitat cu coada ochiului la tipă, apoi a revenit cu privirea asupra mea şi a întrebat-o cine e. Nu părea interesat, dar observase interesul meu.

- Aileen. Logodnica ta, a răspuns înţepată.

Nu îi plăcea indiferenţa cu care era tratată de el.
Aproape că mi s-a oprit inima în loc când am auzit ce spusese tipa şi am sperat din adâncul sufletului ca aceasta să fie o glumă. Una foarte proastă. Dar nimeni nu râdea, iar Ace făcuse ochii mari, îngroziţi. Amândoi ştiam că asta fusese deja decis şi nu mai puteam face aproape nimic. Încet, deveneam foarte invidos pe ce avea vărul meu – o „promovare” şi o prinţesă la braţ. Mi-am îngustat ochii când Ace a spus un „prea bine” scurt şi s-a ridicat, luându-şi zborul. Încheietura unde mă tăiase pentru a fi fraţi de sânge îmi zvâcnea.

- Aşa se poartă tot timpul? întrebă, nevinovată, Aileen.
- Nu, am răspuns nervos, ştiind, însă, că nu era vina ei.

Simultan, am ridicat amândoi din umeri, ea începând să dea din aripi, dispărând după un nor. Am rămas acolo, privind în urma ei şi invidiindu-l nespus de mult pe vărul meu. El le avea pe toate, iar eu... Iar eu, ce? Ce aveam eu şi nu avea el? Nimic.
În acel moment, am ştiut că ura mea pentru el începuse să ia naştere. Ştiam că totul între noi era pe sfârşite.

Doi ani mai târziu, stăteam singur pe un zid de piatră, privind în gol. Îmi retrăsesem aripile în corp, acestea făcându-mi pielea să pulseze. Era o durere uşor de suportat, insesizabilă. Încercam, în zadar, să mă obişnuiesc cu ultimele evenimente, dar îmi era imposibil. Ace avea o logodnică minunată şi avea funţii importante în paradis. Eu rămăsesem acelaşi înger neînsemnat, în comparaţie cu celebritatea de vără-miu.

- Jesse, s-a auzit o voce răguşită, venind din spatele meu.

Nu a trebuit să mă întorc pentru a-mi da seama că respectivul era Ace. Venea dispre bibliotecă – o clădire impunătoare, din piată albă. Aripile îi fluturau lent în spate, iar ochii îi erau deschişi la culoare. Purta nişte pantaloni albi şi un tricou de aceeaşi culoare, larg. S-a aşezat lângă mine pe zid şi a căscat.

- Shawn, l-am corectat imediat, cu o voce acră.
- Da, da, cum spui tu. Nu înţeleg de ce preferi să ţi se spună astfel. E o tâmpenie şi noi toţi o ştim. Până şi Aileen e de aceeaşi părere – nu ţi se potriveşte. Ar fi mai bun pentru tine dacă ai fi un înger căzut sau dacă ai fi malefic.

L-am ignorat, nepăsându-mi ce îmi spunea. El nu ştia motivele pentru care îmi schimbasem numele şi nici nu avea să le afle. În fond, de ce i-ar păsa? Acum avea prieteni din înalta clasă şi eu eram persoana cu care îşi petrecea timpul atunci când ceilalţi erau ocupaţi. Situaţia asta se schimbase de când apăruse Aileen, al cărei tată era un serafim. De atunci, Ace s-a schimbat mult – fără voia sa, fiind împins de ceilalţi. Era uşor de manipulat, un lucru ce-l uram la el. Dar ce detestam mai mult, era faptul că o avea pe Aileen, tipa după care ajunsesem să fiu îndrăgostit orbeşte. Şi nu o iubea deloc, stătea cu ea fiindcă era obligat.
Îl detestam pe vărul meu şi de fiecare dată când în vedeam tăietura din încheietură îmi zvâcnea.
Îmi schimbasem numele în Shawn, la puţin timp după ce Ace se îndepărtase de mine. Jesse, pentru mine, reprezenta un nume plin de amintiri, majoritatea legate de vărul meu şi fratele meu de sânge. Când am ales să mi-l schimb, am hotărât să mi-l schimb, voiam să las în urmă tot ce se întâmplase între noi. Să uit de prietenia noastră şi să îl am pe lista de duşmani. Timp de doi ani, ura mea împotriva sa se dezvoltase, iar acum era mult mai mare decât am crezut vreodată că o să fie. Shawn, pentru mine, era o nouă persoană. Una rece, dură, de neclintit. Un Shawn pe care nu vrei să-l ai ca prieten, dar nici ca duşman. Cineva ce era de neîncredere, rău. Malefic, poate. Ştiam că pentru a deveni aşa ceva trebuia să cad, să devin un înger căzut, lucru ce nu mă încânta atât de tare. Puteam să aleg calea întunecată, să cad sau să rămân aşa.
Câteva ore mai târziu, priveam cum luna se lasă peste paradis şi cum îngerii se îndreptau grăbiţi către casele lor. Ace plecase nu ştiu unde, nici nu dădusem atenţie vorbelor sale. Îmi legănam picioarele, lovind cu ghetele negre piatra deschisă la culoare. Am auzit paşi apropiindu-se de mine şi am sperat să nu fie vreun prieten enervant sau, mai rău, Ace. Însă, am fost surpins să realizez că persoana din spatele meu era chiar Aileen. Plutea la câţiva metrii de sol, cu mâinile împreunate şi cu buzele tremurânde.

- Trebuie să vorbim, a spus încet.
- Ascult. Ia loc.

M-am dat mai în colo, făcându-i loc pe piată. S-a aşezat şi şi-a strâns ochii, oftând.

- Eu... Eu... te iubesc, Shawn. Nu pot să te uit, mă gândesc zi şi noapte la tine ... Ştiu că sunt egoistă fiindcă sunt logodnica lui Ace şi îţi spun ţie asta, însă asta simt.

Vorbele sale mă şocară de-a dreptul şi nu am putut decât să îmi aşez mâinile pe obrajii ei înroşiţi şi să îmi apăs buzele peste ale ei. A fost un sărut flămând, plin de dorinţă. După atât de mult timp în care am tânjit după ea, după atât de multe momente când m-am întrebat dacă îl iubea pe Ace, după ce suferisem atât... Am primit o veste bună. Însă sărutul nostru fusese întrerupt de o persoană ce şi-a dres vocea. Ne-am îndepărtat amândoi temători şi l-am văzut pe minunatul meu văr stând cu braţele încrucişate la piept, ridicând din sprânceană. Nu părea prea bucuros, ba chiar deloc. Mai repede decât mă aşteptasem, el m-a prins de gulerul tricoului, strângându-l.

- Ce faci? am întrebat, începând să dau din aripi.
- Privesc cum prietenul meu cel mai bun se sărută cu logodnica mea, mârâi el.
- Prietenul tău cel mai bun? am repetat, aproape scuipând cuvintele. Vezi să nu. Şi de când o iubeşti pe Aileen?

În vocea mea se distingea ura mea profundă pentru el. Şi el a părut să observe asta şi a părut uimit de acest lucru. Oare, în tot acest timp, mă crezuse prietenul lui? Cât de fraier mă credea. I-am prins mâna, înfăşurându-mi degetele în jurul încheieturii sale şi strângându-l până mi-a dat drumul. Apoi, am dat din aripi, mişcându-mă puţin mai în spate. Cu coada ochiului, am putut s-o văd pe Aileen cum stătea temătoare pe zidul din piatră, cu mâinile tremurânde. Era sperată din cauza lui Ace. Am scrâşnit din dinţi.

- Nu o iubesc, admise el fără să îi pese de ce simţea Aileen. Dar cum crezi că ar reacţiona cei de sus când ar vedea asta?

Îi păsa mai mult de impresia celorlalţi decât de foştii săi prieteni? Era trist şi enervant. Mă scotea din sărite comportamentul său şi mi-am ieşit din fire când am văzut iarăşi chipul lui Aileen. În acest moment, nu îmi mai păsa dacă aveam să fiu izgonit din rai. Voiam doar să îi dau o lecţie. Am întins mâna înspre el şi vântul puternic a început să îl lovească. Era un truc ce îl învăţasem în şcoală şi, sincer să fiu, nu prea credeam că avea să îmi fie de ajutor vreodată. Ace şi-a pus braţele în faţa chipului, apărându-se, şi îşi ridică mâna, în ea făcându-şi apariţia un fulger. Pe moment, m-a bufnit râsul la vederea lui.

- Cine eÅŸti tu? Zeus? am pufnit.

Ridică din umeri, nepăsător şi lansă fasciculul de lumină înspre mine. Am sărit din calea lui rapid şi m-am aşezat în vârful unul stâlp. Folosind puţin mai multă energie, am început să arunc cu bolovani mari în direcţia sa, iar el se ferea cu abilitate. În următoarea secundă, întreaga zonă era un câmp de luptă unde se aflau numai bolovani şi fulgere. Amândoi ne feream cu abilitate printre obstacole, dar eu am fost distras de ţipătul lui Aileen. Se speriase fiindcă un fulger lovi zidul de lângă ea. Nu am observat când fulgerul s-a apropiat de mine şi, când l-am sezisat, era prea târziu. Mi-am strâns ochii, sperând la un sfârşit rapid, cu cât mai puţină agonie. Însă nu s-a întâmplat nimic. Când am deschis ochii, am văzut-o pe Aileen stând întinsă în faţa mea, cu ochii aproape închişi într-o baltă de sânge. A şoptit un „te iubesc”, iar apoi ochii i s-au închis pentru eternitate. Nu am putut să mă mişc deloc, stăteam împietrit şi voiam că cred că tot ce se întâmpla era doar un coşmar. Când am realizat că totul era real, am început să clipesc des şi m-am prăbuşit pe jos, lângă trupul neînsufleţit al lui Aileen. Începusem să o zgudui, sperând că se va trezi şi că îi voi putea vedea din nou ochii aceia de un căprui fermecător. Dar, încetul cu încetul, realizam că ea murise cu adevărat. Simţeam cum întregul trup îmi este rupt în bucăţi, cum inima îmi este sfâşiată. Nu îmi mai rămăsese nimic, doar ura. Cu pieptul sfâşiat de durere, m-am ridicat şi l-am ţintuit cu privirea pe Ace şi, fără alte cuvinte, mi-am luat zborul.
Aveam să cad.
Şi unicul meu scop era să-i fac pe ceilalţi să sufere.


Lumea oamenilor mi-a schimbat mult perspectiva asupra propriei vieţi şi, desigur, asupra celorlalte persoane din jurul meu. Am înţeles că, pentru fiecare, este mai importantă propria persoană şi că niciodată nu se gândeşte cineva numai la tine. Binele personal e pe primul loc. Mă întrebam cum îngerii puteau fi atât de interesaţi de cei din jurul lor, dar nu am putut răspunde la aşa ceva. Acum, că eram unul dinre căzuţi, puteam să fac şi rău şi bine, după propriul plac.

Într-o zi, pe când colindam străzile Manhattanului, am auzit două fete pronunţând un nume foarte cunoscut mie. Ace. Am clipit rapid şi m-am apropiat de roşcata cu forme atrăgătoare şi cu aspect de curvă – nu că şi cealaltă nu era tot aşa. S-a uitat lung la mine şi mi-a zâmbit pervers. Dacă aş fi fost un fraier de muritor, imediat aş fi sărit pe ea, excitat. Dar gesturile sale nu mă afectau deloc. În ochii mei era o altă curvă din zona asta.

- Cine e acel Ace despre care vorbeaţi? am întrebat, trecându-mi limba peste buzele atrăgătoare într-un mod care le-a făcut pe cele două să roşească.

Era aşa de uşor să farmeci nişte muritori. Făceai asta şi apoi ei îţi spuneau într-o secundă tot ce doreai. Atât de simplu.

- Ace Parker. Un tip brunet, înalt, cu pielea albă şi ochii schimbători la culoare. A apărut în ziar fiindcă pleacă la Londra şi acolo va sta în casa familiei Flanderg, a zis roşcata, întinzându-mi ziarul pentru a putea vedea poza şi apoi şi-a put mâna pe piciorul meu.

Gestul ei m-a scârbit, dar nu m-am retras imediat, fiind absorbit de imaginea verişorului meu. Era pe pământ deci. Am zâmbit, strângând ziarul în pumn şi ridicându-mi privirea spre cele două. Mă întrebam ce să fac cu ele, cum să scap fără vreo partidă de sex nedorită. Şatena a scăpat intenţionat un pix şi s-a aplecat după el, lăsându-mă să-i văd lenjeria din dantelă.

- Ce mică e lumea! m-am tezit exclamând, ridicând uşor din sprâncene. După ce mi-a venit o idee de a scăpa de ele, starea mea s-a îmbunătăţit şi mai mult şi am spus: Scrieţi-vă adresele aici şi am să vă fac o mică... vizită.

Da, sigur. Şi porcii zboară şi voi nu sunteţi deloc curve, am completat în gând, întinzându-le o bucată de hârtie.
Au gemut când le-am cerut aşa ceva şi au mai făcut câteva gesturi incredibil de tâmpite, dar nu le-am privit, preferând zidul din cărămidă din dreapta mea. În fond, cum să mă culc cu asemenea specimene? Cum? Nu voiam şi nu puteam face aşa ceva când o cunoscusem pe Aileen. Ea era prea stilată şi prea de primă clasă pentru a face aşa ceva.
Poate că aveau să fie supărate că nu le-am vizitat şi poate că o să mă blesteme. Însă aceasta era viaţa – nu că îmi păsa de viitorul lor – , iar a mea mă ducea direct în capitala Marii Britanii.

Câteva săptămâni bune l-am urmărit pe verişorul meu şi am observat cum se îndrăgostea de Cheryl Flanderg. Tipa chiar era drăguţă şi aveam dovada că Ace ştia ce fete să aleagă. Cu cât mai îndrăgostit avea să fie, atât de mult avea să se lovească. Cu timpul, privindu-i, un plan mi se contura în minte şi părea să fie cea mai bună idee avută de mine vreodată.

Când mă plimbam pe malul Tamisei, privind apa întunecată, i-am putut vedea pe cei doi asistând la un concert. Luminile reflectoarelor despicau întunericul nopţii şi mă făceau să mă strâmb. Pe măsură ce mă apropiam, realizam că muzica era dată mult prea tare şi mă întrebam cum rezistau oamenii acolo. Fiinţe fără creier. Mergeam agale prin mulţime, cu privirea aţintită pe Ace, când o tipă s-a lovit de mine, vărsându-şi berea pe noua mea geacă de piele.

- Du-te dracu! a ţipat, considerându-mă vinovat pentru tâmpenia sa.

Reacţia sa, atât de idioată, m-a enervat peste măsuri, pe cât şi mirosul de alcool ce venea din geaca mea. Nu puteam să sufăr oamenii de acest gen, iar în acea noapte nu stăteam prea bine cu nervii. Am afişat un zâmbet malefic, strângându-mi degetele în pumn.

- De ce nu te duci tu acolo? Iadul e un loc frumos.

Apoi, pocnind din degete, i-am sfâşiat gâtul, sângele curgând din rană şi întinzându-se pe asfalt. Berea i-a căzut pe tricou şi eu am zâmbit triumfător, aplecându-mă şi rupând o bucată din mâneca neagră. Mi-am şters jacheta de lichidul mirositor şi am zâmbit, privind oamenii cum se adunau în jurul nenorocitei victime. Măcar aşa atrăgeam şi eu puţin atenţia asupra propriei persoane. Am zâmbit şi m-am întors, simţindu-l pe Ace în spatele meu. M-am apropiat de el şi de iubita sa cu paşi lenţi, leneşi şi l-am auzit cum îmi mârâia vechiul nume, Jesse. Acru, l-am corectat şi am privit-o din nou pe Cheryl. Părea atât de mică şi nevinovată. Parcă nu voiam să-i fac rău, dar privindu-l pe Ace, am zis să o fac. Când i-am spus că Aileen era logodnica vărului meu – o minciună-nu-tocmai-minciună – ea m-a crezut imediat şi am putut observa chipul ei trist şi, desigur, faţa şocată a lui Ace, care nici nu a mai putut să spună ceva timp de câteva secunde.

- Jocul începe, vere, am rostit după plecarea dramatică a lui Cheryl, iar Ace mi-a aruncat o privire îndurerată.
- Optisprezece zile? Numărul magic la îngeri. În regulă.
- La final vom vedea cine-i cel mai bun.

Apoi plecă şi la fel am făcut şi eu.
Tic – tac. Orele treceau, zilele se scurgeau.

Când au mai rămas treisprezece zile până la final, am observat că Ace dispăruse. Şi chiar făcuse acest lucru, plecând înspre New York pentru a o salva pe Aileen. Sau, mai bine spus, pentru a reînvia sufletul ei. Desigur, acest lucru îmi provocă un râs isteric, nevenindu-mi să cred că acel tip, atât de fraier, era vărul meu. Mă bucuram, fireşte, că voia să o salveze pe iubita mea Aileen, însă era logic că ea nu mai putea învia. Până şi eu mă împăcasem cu ideea şi foloseam amintirea fetei pentru a-l supăra pe Ace. Însă el, puternicul, cică putea să o salveze. Oare nu îşi dăduse seama că, dacă murea, profeţia nu mai putea fi dusă la final? Se pare că nu realizase...
Timp de şapte zile, am supraveghiat-o pe Cheryl şi acest lucru, pot spune, că mi-a făcut mare plăcere. Era distractiv să priveşti, printr-un ochi de geam, cum o fată se agită, cheamă vrăjitori în ajutorul ei. Cât de mult putea să-l iubească pe Ace, pe bune? Însă, în a şaptea zi, seara, am auzit ceva interesant. Voiau să plece, cu toţii, într-o călătorie pentru a-l salva pe Ace. Şi trupa avea să fie numeroasă.
Aveau să meargă Ellen şi Sebastian, un heruvim şi, respectiv, un serafim, doi îngeri de înaltă clasă. Nu ştiu cum femeia a ajuns mama lu Cheryl, iar bărbatul avea grijă de vără-miu, dar, se pare, că cei de sus doreau să împiedice cu orice preţ Luna Însângerată. Totul devenea, oricum, mai amuzant cu Ellen şi Sebastian în peisaj. Desigur, venea şi roşcata vrăjitoare, Serena, parcă. După aspect, nu îmi părea atât de puternică, însă chiar era. Îmi depăşise cu mult toate aşteptările şi ştiam că era cu adevărat primejdioasă. Urma Charlotte, un înger atât de pur şi inocent încât nu-mi venea să cred că ea avea să participe la aşa ceva... de bună voie. Se asememăna cu o păpuşă de porţelan, iar caracterul ei mă atrăgea nespus de mult. Era interesantă, clar. Desigur, aveau să îi care după ei şi pe cei doi oameni neinteresanţi şi patetici – Elizabeth şi Josh. Şi, într-un final, Cheryl... Cu o asemenea trupă de salvare, cum să nu mă implic?
A doua zi, m-am dat drept aliatul lor şi am pornit într-o cursă lungă, obositoare către New York. Nu eram sigur că această călătorie va fi o reuşită fiindcă drumul era foarte obositor şi eu mă aflam acolo pentru a... pentru a ce? Nici nu mă hotărâsem ce aveam să fac, însă discuţia cu Diavolul era atât de vie în mintea mea.

- Shawn, vrei putere? Vrei avere? Vrei ca lumea să-ţi fie la picioare? O vrei pe Aileen înapoi sau, mai bine, încă o mie de fete ca ea?
- Desigur, Măria Ta, am spus, plecându-mi capul şi ducându-mi mâna dreaptă la inimă.
Vocea sa, atât de impunătoare, îmi creea mici fiori pe spate şi ştiam prea bine că putea să omoare pe oricine fără a se gândi de două ori. Auzisem că îşi omorâse fiul fiindcă nu i-a respectat oridinele. Un monstru. Dar totuşi era un monstru ce-mi putea oferi tot ce voiam, cineva ce-mi putea îndeplini visele, speranţele, dorinţele. Şi aveam să risc, chiar dacă puteam să-mi pierd viaţa.
- Atunci, du-te şi omoară-ţi vărul. Nu-mi pasă cum sau când o faci, mi-e indiferent. Dar îl vreau mort până la momentul zero. Altfel, eşti mort, să ştii.
- Dar, dacă nu vă supăraţi că întreb, de ce vreţi să-l omor pe Ace? De ce tocmai el? vocea îmi tremura, iar acest fapt l-a bucurat pe Diavol, care a zâmbit malefic. Ştia că nu îmi convenea conjuctura în care fusesem pus. Ştia, de asemenea, că, chiar dacă îmi uram vărul, nu puteam să-l omor cu sânge rece. Acesta era un test – dacă îl treceam, aveam să fiu de partea lui, iar dacă nu, mort avea să scrie pe mine.
- Pentru că el este unul dintre cei doi Beyr. Fără el, profeţia nu s-ar mai duce la bun sfârşit. Şi, aşa, fără prea multă greutate, Pământul ar fi distrus, zâmbi el, trosnindu-şi degetele.
- Nu vrei să o omor pe Cheryl, mai bine? sau pe unul din muritorii ăia nesuferiţi...
- NU! tună el, făcându-mă să tresar. Ace. Acum dispari din faţa mea.


Acum, doar gândindu-mă la cele întâmplate, puteam doar să spun că eram un prost că acceptasem. Cum puteam să îmi omor fratele ce voia să o readucă la viaţă pe Aileen pentru mine? Chiar şi eu aveam atât de mult suflet încât să nu-l omor. În fond, eram rude şi, mai presus de asta, îl iubeam. După atât de mult timp, după atâţia ani de ură, am ajuns să admit că ţineam la Ace. Ce era cu mine?
Pe tot parcursul drumului cu maşina până în Scoţia, mi-a făcut o mare plăcere să stau cu Cheryl, să ne tachinăm. Chiar dacă ea nu mă simpatiza, ştiam şi voiam să o protejez pentru vărul meu. Nu ştiam dacă aveam să-l omor, dar Cheryl era cea mai de preţ comoară a sa şi mă simţeam obligat să am grijă de ea. Era singura fată ce, până acum, mi-a făcut inima să bată omeneşte şi să mă simt, oarecum, ca un om. Incredibil.
Pe feribot, am putut realiza că toţi aveau grijă de ce fac, de unde mă duc. Considerau, în continuare, că eram malefic şi îi înţelegeam perfect. Nici măcar nu îmi alesesem tabăra, dar ştiam sigur că nu îmi era frică de moarte. Puteam să mor şi să-l las pe Ace să trăiască. Nu era atât de greu. Însă, prima persoană cu adevărat prietenoasă a fost Charlotte, care m-a ajutat şi a vorbit cu mine normal, fără teamă. Nu înţelegeam ce plănuia – şi nici nu-mi păsa, renunţasem să cred că fiecare persoană are un scop în tot ceea ce face – şi am considerat-o ca fiindu-mi doar o prietenă de nădejde.
Când feribotul a ajuns în zona fiordurilor Norvegiei – fiorduri ce aveau o istorie foarte interesantă – s-a lovit de unul şi a început să se scufunde. Panicaţi, oamenii au început să ţipe şi să alerge şi am observat cum Serena le desfăcea sigiliile lui Sebastian şi lui Ellen. Am văzut trei perechi de aripi lungi, maiestoase, albe întinzându-se şi i-am observat cum pleacă în zbor cu Elizabeth, Josh şi Serena. Şi Cheryl? Unde era? Am început să alerg pe puntea înclinată, printre oamenii agitaţi către locul în care putea fi. Prora. Acolo am şi găsit-o, stând pe o bancă, într-un echilibru instabil, pe jumătate în apă. Înghiţise lichidul, categoric. Am luat-o în braţe, apăsând-o pe piept pentru a scoate apa pe care o înghiţise. Apoi, am privit înspre coastă şi am realizat că oraşul era mult prea departe pentru a ajunge înot acolo. Trebuia să desfac sigiliul, chiar dacă asta avea să doară. Aripile lungi, negre, falnice au început să-mi iasă din spate, rupând carnea, creându-mi o durere profundă, făcându-mă să urlu. Fusesem obişnuit cu acest tip de durere, dar de această dată părea mult mai... mare. Am simţit cum sângele mi se prelingea pe spate şi cum tricoul s-a rupt, prăbuşindu-se pe podea. Lent, am început să dau din aripile dureroase, ridicându-mă de pe vas.
O salvasem pe Cheryl şi îmi pusesem viaţa în pericol pentru siguranţa ei. Voiam să îl las în viaţă pe iubitul meu verişor. Voiam să îi ajut pentru a duce la final profeţia.
Ce se întâmpla cu mine...?
Oare deveneam... om?

Metal was here.

[Imagine: metalsig.png]


I\'ll start to worry when I\'m dead.



Suuuuunt priiiima ? - da, da, da, da! - Sper. Mă rog, nu prea-mi pasă. : )
Helăăău, ma' diăr. *a lot of huuugs*
Scuze că n-am trecut mai devreme, dar din păcate mi-a fost prea lene să comentez sau măcar să scriu la mine. :]] Yeah, I know. Forgive me, pretty please. ;3
Eniuei. Prima dată când am citit am fost ceva gen ' în sfârşit a adus next-ul ' şi când am văzut 'Extra-Shawn' eram ' Odododo, capitolul ăsta va fi HOT şi bun-bun-bun' . *laughs* . Ok, devin ciudată.
Dar fiind ceva mai "serioasă' , capitolul chiar mi-a plăcut, m-a mulţumit să spunem, deşi ai avut câteva greşeli de tastare. Totuşi ai anunţat că nu-i corectat, aşa că nu mă voi lua de tine, căci nu sunt o scorpie - nu sunt ? :]] - . Îmi cer scuze, din nou, dar nu mai stau să caut greşelile + le-am uitat şi dunno. ._.' Erm , Shawn m-a surprins extrem de mult ! De fapt, întâmplările din trecut, cu Ace and Aileen. What a BITCH , btw ! Nu-mi place de ea, deloc-deloc-deloc. O fi ea frumoasă şi bla-bla-bla, dar o prefer mai mult pe Cheryl. I know, I'm such a bad gurl. XDDD

Plus, nu credeam că Ace şi Shawn s-au înţeles atâââât de bine înainte. Au fost 'fraţi' , dunno . o.o' Şi încă mai sunt, deşi amândoi au dat uitării, presupun, toată chestia asta. Sau au acoperit-o cu ură şi indiferenţă. :- ? A doua variantă pare mult mai...bună, din păcate. Oricuuuum...
Sunt curioasă să văd ce se va întâmpla în viitor . Mă bucur, totuşi, că Shawn o salvat-o pe Cheryl, deşi prima dată mă gândeam că nu va face asta. : > That's why we love ( Ace ) Shawn ! :]] Oh, şi Ace îi puuuţin naiv, dar dulce. <3
Aştept next-ul, cupcake şi te rog duuulce să mă anunţi, ca şi dăţile anterioare. Spor la scris ! *huuuuugs*
>:D<

xoxo



[Imagine: tumblr_lvu3z0OC361qkx1cbo1_500_large.gif]
The Mad Hatter: Have I gone mad?Alice: I'm afraid so. You're entirely bonkers. But I'll tell you a secret. All the best people are.


Hei :o3.

Um,capitol nou,capitol nou,capitol nou!
Însfârșit! Ugh,da,mă bucur că ista capitol a fost mai lung.xD ;3
Cel mai bun lucru. Da,întradevăr ai avut și greșeli și parcă,am văzut și o repetiție undeva. xD
Data viitoare,fii mai atent,but nimeni nu.i părfect. xD
Ugh,nu știam că Shawn poate să fie atât de drăguț. :o3 A salvat.o pe Cheryl,vrea să.l ajute pe Ace..
Minuneișăn. <3
Ugh,mereu băieții ajung să se urască din fete. : - ?
Dar Ace și Shawn nu meritau să.și strice prietenia din cauza lu Aileen aia. : - L
Și de ce piersicuța mea, a făcut Shawn pact cu diavolu'? chiar așa mare Idiot îi? ._.
Sper să nu moară,că a început să.mi fie drag :o3.
În orice caz,și capitolul ăsta,mi.a plăcut extrem de mult. Devine din ce,în ce,mai interesant. ;o3
Te rog,anunță.mă în continuare,așa cum ai făcut.o până acum . * huggie *

' You say you love rain,but you use an umbrella to walk under it.You say you love sun,but you seek shade when it is shining.You say love wind,but when it comes you close your window.So that's why I'm scared when you say you love me. ' -Bob Marley

Intr-un sfarsit am ajuns si eu pe aici. Imi pare tare rau ca am intarziat atata doar ca am fost cam ocupata. Vreau sa spun ca ai facut un o treaba foarte buna cu acest capitol, il ador:x. Wow, nu-mi vine sa cred ca Shawn vrea sa il lase in viata pe Ace si sa ii mai si ajute pe cei 4 sa indeplineasca profetia. Acum incepe sa-mi placa caracterul sau. Deci pana la urma nu e chiar un personaj negativ. Mi-a placut mult de tot faptul ca a fost atat de lung capitolul, l-am citit pe nerasuflate si ador faptul ca mi-a dat impresia ca parca ma aflam in mijlocul actiunii. Ador cum ai descris sentimentele, intr-un mod atat de profund si superb, iar celelalte moduri de expunere au fost si ele minunate. Am vazut cateva greseli, dar nu au fost prea grave. So, cam atat am avut de spus. Multa bafta in continuare si nu uita sa ma anunti cand pui next-ul >:d<! Spor la scris!
[Imagine: j5atg3.png]


Vă mulţumesc pentru comentarii fetelor şi, sincer, îmi pare rău că am întârziat atât, îmi e ruşine. De pe 25 septembrie... Dacă ar fi să mă scuz, aş spune că e din cauza şcolii şi din cauza inspiraţiei - ce, părerea mea, îmi lipseşte. Însă am venit cu un nou capitol ce o să vă uimească din punctul de vedere al ideii - sau, mai exact, ce o să se întâmple cu Shawn. Nu am să vă spun ce : >.
Aşa că vă urez lectură plăcută!
Capitolul este necorectat.


13

- Eşti Ryan, nu? am întrebat, cu vocea uşor tremurândă.
- Şi tu Cheryl, mi-o întoarse el imediat. Ce cauţi în visul meu? Sau, ca să fiu mai exact, ce vrei de la mine? Sunt un înger căzut, nu îţi pot oferi prea multe.

Nu părea impresionat că mă aflam în faţa sa şi de ce ar fi? El era o creatură supranaturală şi, probabil, un şaman nu-l speria mai deloc. Vocea îi era impasibilă, iar privirea sa rece era proptită asupra-mi. Poate că voia să mă intimideze sau ceva similar, dar se pare că nu îi reuşea atât de bine pe cât îşi propunea. Totuşi, eu mă aflam acolo cu un scop şi nu aveam de gând să mă las speriată de un înger căzut.
Cât de mult se pot schimba lucrurile în două spătămâni! Am ajuns să cred în îngeri, demoni, spirite, vrăjitoare şi şamani şi să accept aceste lucruri atât de uşor încât mi se părea ireal. În câteva săptămâni, am reuşit să îmi schimb radical viaţa. Radical! Mama mea era un fel de înger, un heruvim, tatăl meu fusese omorât de un Călău – un spirit ciudat – iar iubitul meu era un înger căzut ce voia să-şi dea viaţa pentru un spirit. Interesantă poveste, aşa-i? Clar n-aş fi crezut aşa ceva acum câteva zile.

- Ştiu că eşti prieten cu Ace. Şi mai ştiu că nu vrei să îşi dea viaţa pentru Aileen. Când are de gând să facă asta? Sunt sigură că ştii, am spus, încruntându-mă.
- Şi de ce te-aş ajuta? a răspuns, acru, zâmbind ironic.

Deci juca dur. Dar ştiam ce să spun pentru a-l convinge să mă ajute.

- Pentru că ţii la Ace şi pentru că n-o poţi suferi pe Aileen. Nu ştiu ce a făcut tipa aia pentru a te enerva, dar sunt sigură că nu îţi place. Şi nu ţi-ai dori nici în ruptul capului să se sacrifice Ace. Mai am alte motive? Nu cred. Aşa că, haide, scuipă tot că n-am o viaţă.
- Să ştii că nu mă aşteptam să fii aşa, Flanderg, a râs Ryan. Păi... am vreo altă posibilitate? Văd că dacă nu te-aş ajuta, ai fi capabilă să mă împuşti. Deja ştiu că sunteţi prin Norvegia, iar Ace plănuieşte să facă acest lucru în, aproximativ, o săptămână. O să vorbesc cu un prieten, Maddox, să vă aştepte în Ivujivik şi să vă preia de acolo.

Am zâmbit satisfăcută şi am dat să întreb altceva, dar am simţit cum mă sufor. Imaginea roşcatului devenea din ce în ce mai întunecată, iar urletele sale semănau cu nişte şoapte. Nu ştiam ce mi se întâmplă, nu înţelegeam de ce ochii mi se închideau precum nişte porţi uriaşe de piatră. Ce păţeam? Muream? Nu ştiam. Ştiam doar că mă cufundam într-un întuneric profund, ce mă trăgea tot mai adânc în el.
AÅŸa era moartea?

Nu ştiam cât timp trecuse de când mă cufundasem într-un întuneric adânc din care nu puteam să ies. Însă, am simţit cum apa îmi era scoasă, cumva, din corp şi am început să tuşesc. Simţeam două braţe puternice încolăcite în jurul trupului meu, iar gâtul mă ardea teribil. Nu îmi puteam deschide ochii şi corpul nu mi se mişca. Eram ca şi paralizată.

- Cher, Cher, deschide ochii. Eşti în siguranţă, s-a auzit o voce atât de blândă şi asemănătoare cu una foarte cunoscută mie. Desigur, în tonul persoanei respective puteam simţi şi o oarecare durere, câte un scâncet făcându-se auzit din când în când.

Când am deschis ochii, am văzut chipul întunecat de durere al lui Shawn. Se strâmba de fiecare dată când dădea din aripi, iar în aer am simţit un miros puternic de sânge. Din neatenţie, am pus mâna pe spatele său, iar el a gemut. Imediat ce mi-am retras palma, am văzut pete de sânge pe aceasta. Era rănit? Ce păţise? Am fost cuprinsă de o teamă nefirească şi am început să ţip să se oprească, să nu mai zboare. Desigur, acest lucru era imposibil fiindcă el zbura pe deasupra apei, printre bucăţile imense de piatră. Lacrimile au început să-mi curgă pe obrajii înroşiţi şi nu puteam înţelege de ce plângeam. De când îmi păsa atât de mult de Shawn? De fapt, de când era el bun? Dar erau întrebări fără răspuns. Îmi păsa mult prea tare...
Vreo zece minute mai târziu, Shawn a aterizat pe o pajişte din Norvegia. Luna lumina iarba fragedă, iar vântul ne răvăşea părul. Acesta m-a lăsat cu grijă pe pământ şi apoi s-a prăbuşit precum un bolovan, muşcându-şi mâna pentru a nu ţipa. M-am cutremurat când l-am văzut zvârcolindu-se şi încercând să se controleze. Ştiam prea bine că îl doare şi nu puteam rămâne indiferentă. M-am trântit lângă el, punându-mi o mână în părul său, iar el mi-a aruncat o privire încărcată de suferinţă. L-am întrebat şoptit, cu lacrimi în ochi, ce pot face. Desigur, răspunsul a venit imediat, urmat de un ţipăt. Trebuia să îmi folosesc puterile. Nici măcar nu ştiam cum funcţionează şi trebuia să îmi salvez un fost duşman. M-am uitat la aripile sale negre, ce vibrau dureros şi am văzut cum sângele îi ţâşnea din locul de unde îi ieşeau instrumentele de zbor. Mi-am pus mâinile deasupra rănilor şi m-am gândit la un spate puternic, sănătos, mirific din cae ieşeau două aripi negre, întunecate. Am încercat să vizualizez acest lucru şi, pentru a amplifica imaginea, m-am gândit la aripile lui Ace. Lungi, albe, falnice. O lumină puternică a ţâşnit din palmele mele, învăluind întregul corp al lui Shawn. Simţeam puterea pe care o emanau şi am zâmbit slab, încercând să continui să transmit puterea respectivă. L-am văzut pe Shawn cum se relaxează şi am oftat fericită când am observat că şi rănile i s-au închis. Perfect. Încet, mi-am retras mâinile şi l-am privit din nou pe băiat. Stătea nemişcat pe pământ şi m-am speriat pe moment, dar apoi am realizat că doar adormise. Eram foarte fericită fiindcă reuşisem să îi salvez viaţa lui Shawn, deşi nu înţelegeam de ce îmi păsa atât de mult. Oare era din cauză că şi el îmi salvase viaţa? Mai mult ca sigur. Nu am stat să-i admir corpul şi am privit în jur, întrebându-mă unde ne aflam. Sigur eram în Norvegia şi ne aflam aproape de mare fiindcă puteam să aud valurile ce se spărgeau de stânci. Însă unde erau ceilalţi? Nu aveam nici cea mai vagă idee, iar luminile unui oraş nu se vedeau. Perfect, eram cu un om leşinat sau adormit într-o câmpie părăsită, noaptea şi tocmai în Norvegia! Minunat! M-am sprijinit de Shawn, oftând, şi mi-am închis ochii pentru câteva secunde. Ştiam că nu puteam să stăm toată noaptea aici, dar momentan eram lipsită de idei.

- Cheryl! Shawn!

Strigătele respective m-au făcut să-mi deschid ochii câteva zeci de minute mai târziu. M-am ridicat ca arsă în picioare şi atunci mi-am văzut prietenii. Cu toţii veneau alergând înspre noi, iar Charlotte mi-a sărit în braţe, precum şi Lizzy. Sebastian s-a apropiat de Shawn şi l-a analizat preţ de o secundă. Desigur, nu vedea nimic pe întunericul acela. Însă ceva a început să strălucească şi, incredibil, acea lumină provenea din trupul brunetului. Atunci ochii mamei şi ai lui Sebastian s-au mărit şi amândoi s-au întors suprinşi înspre mine.

- Ce i-ai făcut, Cheryl? a întrebat Sebastian cu o voce relativ disperată. Nu înţelegeam dacă era bucuros sau, mai degrabă, nervos.
- Nimic... am reuşit să şoptesc speriată. Ce are? am întrebat, mai apoi, mult mai interesată de răspunsul pe care aveam să-l primesc.
- Era un demon, iar acum o aripă îi este la fel, iar cealaltă de înger, spuse mama încercând să nu se implice emoţionat. Nu s-a mai întâmplat niciodată aşa ceva.

Liniştea s-a aşternut ca o pătură asupra noastră, iar toţi îl priveau temători pe Shawn, de parcă era un exponat rar la un muzeu. Începeam, încetul cu încetul, să mă enervez teribil. Cum puteau să stea şi să-l privească, fără ca să-l ajute măcar puţin? Nesimţire! Am început să ţip la ei să-l ajute, iar Lizzy mă privea oarecum şocată. Nu ştiam – sau, de fapt, ştiam ce crede, dar nu îmi păsa – ce voia de la mine, însă trebuia să avem grijă de Shawn. Era prioritatea numărul unu. Şi, desigur, trebuia să ajungem în Trondheim. Josh şi Sebastian l-au purtat în braţe pe Shawn până ce am ajuns lângă o autostradă, unde am văzut-o pe Serena lipită de un SUV. Părul roşcat îi era răvăşit, iar ochii i s-au mărit când l-a văzut pe brunet. Era ciudat să vezi un om cu aripi lângă autostradă aşa că, grăbindu-ne, l-am băgat pe băiat în maşină. Sebastian a accelerat, automobilul plecând spre Trondheim.

- Cum naiba ai făcut asta? m-a întrebat Serena, în timp ce privea aripile lui Shawn.
- Habar n-am. Era rănit fiindcă şi-a rupt sigiliul pentru a mă salva... Dar stai, mama şi Sebastian de ce nu au nimic? am întrebat, la rându-mi, agitată.
- I-am vindecat eu. Dar aripile lor s-au retras acum în piele, fără să mai fie pus sigiliul. Nu o să mai aibă astfel de probleme, dar nu înţeleg de ce aripile lui Shawn rămân aşa – ce să mai spun despre culoarea lor...

L-am privit pe Shawn, ce stătea întins pe o banchetă. Chipul îi era alb ca varul şi abia dacă i se observau mişcările pieptului când respira. Trebuia să recunosc, situaţia sa era ciudată şi, de ce nu, dificilă. Nu ştiam ce păţise şi, în plus, nimeni nu înţelegea aşa ceva. Era ciudat pentru noi toţi.
Am oftat. Ce aş putea face? Nimic, deja am făcut destul, probabil.

- Şi ce ai făcut cu tipul ăla, Ryan? m-a întrebat Charlotte puţin mai târziu.

Am stat să le explic cât mai pe scurt totul şi apoi tăcerea s-a lăsat, din nou, asupra noastră. Nimeni nu avea chef de vorbă, iar toţi păreau obosiţi. Aş fi vrut să-i trag la răspundere pentru întâmplarea petrecută pe feribot. Să le spun că din cauza lor Shawn a păţit ce a păţit. Nu ştiam ce s-a petrecut cu exactitate, dar eram sigură că fusesem părăsiţi. Şi nu înţelegeam de ce, dar preferam să închid cazul spunând că a fost un accident.
Două ore mai târziu, am auzit un geamăt prelung şi mi-am deschis ochii agitată. Nu realizasem că am adormit, dar puteam spune că cele câteva ore de somn m-au refăcut. Aveam din nou energie şi păream mai... vie. Mi-am fixat privirea asupra lui Shawn şi l-am văzut cum îşi deschide lent ochii şi se ridică în fund. Cu grijă, Charlotte îl ajută şi inima începe să îmi bată mai tare, bucuria umplând-o. Şi-a revenit şi eram cu adevărat fericită. Buimac, se uită în jur, neînţelegând ce se întâmplă.

- Ce? a reuşit să articuleze când şi-a privit aripile.

Nimeni n-a mai spus nimic, iar eu am privit tăcută şi şocată cele două aripi atât de diferite. Aveau, oare, să rămână aşa permanent? Nici nu ştiam ce să îi răspund. Am ridicat din umeri şi am observat-o pe Serena cum răsfoieşte agitată o carte veche. Câteva pagini se rupeau şi cădeau pe jos, dar ei nu îi păsa. Parcă avusese o revelaţie şi căuta un răspuns vital în călătoria noastră. Privind ciudat, Shawn îşi fixă privirea asupra mea şi am rămas suprinsă când i-am văzut ochii. Am scos un sunet ciudat, uimit când i-am văzut.

- Are... Un ochi roşu şi altul negru... am şoptit şocată.
- POFTIM? Glumeşti, nu? ţipă Shawn înnebunit şi luă telefonul lui Lizzy pentru a se privi.

Desigur, gestul său a fost amuzant, dar şi exasperat. Probabil că era ciudat să fi atât de... colorat.

- Sunt spurcat. Parcă s-a jucat un pictor cu culorile pe mine, articulă nervos.
- Gata! Am găsit. O să fii supus unui test, Shawn, a intervenit Serena zâmbitoare. După faţa ei, părea să fie o veste bună.
- Ce e, Serenka? Spune. Nu am putut să nu observ că îi spusese numele în norvegiană – sau aşa credeam. Oricum o fi fost, suna foarte bine şi aşa. Şi, desigur, nu am putut să nu observ exaltarea lui Shawn.
- Ai salvat-o pe Cheryl de la moarte, iar acesta a fost considerat un lucru bun de către îngeri. Aşa că ţi-au făcut o aripă albă din cauza gestului tău frumos, iar dacă vei continua să fii de partea binelui, atunci o să devii înger. Iar ochiul roşu este simbolul bunătăţii, al sacrificiului tău, iar cel negru este cel al întunericului. De fiecare dată când faci ceva bun, o pană neagră o să devină albă, iar dacă o să faci ceva rău, o pană albă o să devină neagră. Într-un final, când ambele aripi vor fi de aceeaşi culoare, ţi se va hotărî soarta.

Liniştea s-a lăsat în maşină şi l-am putut vedea pe Shawn gândindu-se. După mine, era minunat dacă devenea înger. În fond, nu era deloc o persoană rea, ci a fost împins de ceilalţi spre tărâmul malefic. Îmi părea rău pentru el, sinceră să fiu. Era trist...

- Şi dacă aripile mi se fac negre? întrebă el liniştit.
- O să mori.
Metal was here.

[Imagine: metalsig.png]


I\'ll start to worry when I\'m dead.





Subiecte de discuție similare...
Subiect: Autor Răspunsuri: Vizite: Ultimul răspuns
  [Yaoi] Bolnavii cronici de cerneala onu' 15 10.622 16-06-2013, 03:59 PM
Ultimul răspuns: HanniGram
  Scris cu sânge. Bubbles. 1 1.899 26-11-2011, 07:31 PM
Ultimul răspuns: SnowFlake.
  Rânduri sângerii Jelly 2 1.958 06-10-2011, 11:43 AM
Ultimul răspuns: Jelly
  Flori de cerneala . Biscu' iz back ^^ 7 4.139 26-07-2011, 01:33 PM
Ultimul răspuns: Moony691
  O pată de sânge în trecutul meu Rena 14 5.016 23-07-2011, 06:17 PM
Ultimul răspuns: Miranda.
  Cerneala ramane chiar si dupa furtuna.[+18] Anna 15 7.880 18-07-2011, 09:09 AM
Ultimul răspuns: crazy little red
  [split] Sângele tău este cerneala mea sorynyk 2 1.755 15-07-2011, 12:47 AM
Ultimul răspuns: sorynyk
  Chemarea sângelui Raye 2 1.991 11-07-2011, 11:12 PM
Ultimul răspuns: Inocente
  AcelaÅŸi sânge LoloMark 7 3.892 06-06-2011, 11:13 PM
Ultimul răspuns: ~*Fallen* ~* Angel*~
  Ultima picătură de sânge [ Nya & Metal ] Meal. 22 12.985 26-04-2011, 11:07 AM
Ultimul răspuns: Lust.


Utilizatori care citesc acest subiect:
1 Vizitator(i)