Asasinul din umbra

[MiraA]

Si uite asa, am ajuns sa postam un al fic. Eu si Gaby, cine altcineva? :)) Sper sa va placa si povestea asta, la fel de mult cum ne place si noua. AVetizarea e la locul ei (ca de obicei) nu o mai repet. Uite ca de data asta dam si poze (ne-am smecherit :)) )

Marcus
Jason

- Marcus -
*
Mi-am incolacit mainile in jurul trupului in incercarea de a ma incalzi macar putin, dar era in van. Vantul nordic, aspru, imi sufla parul, facandu-l sa-mi intre in ochi si sa-mi obtureze vederea. L-am dat la o parte, apoi am dus mana in dreptul guri si am suflat in ea incercand sa o incalzesc. Din pacate si aceasta actiune parea fara rost.
-Vreau sa plec acasa, i-am soptit barbatului de langa mine care statea in picioare si privea zarea intunecata. Isi intoarse fata brazdata de riduri si imi zambi, dar zambetul sau nu continea nicio urma de caldura. Era rece la fel ca tot ce ne inconjura.
-Tu nu mai ai o casa, baiete. Ma ai doar pe mine... In loc sa te plangi, mai bine ti-ai face meseria. Apoi vom pleca.
-Nu vreau sa fac asa ceva! E doar un om...eu...eu nu pot sa-i fac rau.
Barbatul se apropie de mine si se lasa in genuchi, apoi ma prinse cu ambele maine de umeri si ma ridica in picioare. Imi puse in brate o servieta mare, neagra si destul de grea. Cu maini tremurande am deschis-o si am privit curios inauntru cu toate ca banuiam ce se afla acolo. La o prima vedere pareau niste piese oarecare aranjate cu grija, dar eu stiam ca inseamna mult mai mult decat atat: ala era viitorul meu. Le-am luat in mana si am inceput sa le montez, una cat una, pana ce am obtinut intregul: o arma de toata frumusetea, grea, lucioasa si mortala.
-Foarte bine. Acum priveste-ti tinta si ia-o in vizor.
Nu am mai zis nimic...stiam lectia pe de rost. M-am pus pe burta si am sprijinit arma de marginea acoperisului, apoi am privit prin luneta dotata cu infrarosu. Imaginea era curata ca lacrima. Nu a durat mult pana ce am gasit barbatul ce se plimba alene pe strada intunecoasa si pustie, nefiind atent la nimic in special. Mersul sau lin imi facea impresia ca e un om lipsit de griji, care nu facea decat sa piarda timpul si, poate ajunsese intr-un loc ca acesta din greseala.
Din instinct am inceput sa ma misc o data cu el, urmarindu-l incontinuu. Mi-am reglat respiratia si am calculat in gand viteza vantului ca sa minimizez posibilitatea de a da gres. Nu vroiam sa o fac...asta nu erau eu, dar barbatul de langa mine mi-a zis ca nu am incotro. In plus, daca terminam repede ma va duce intr-un loc unde era cald...numai gandul la caldura ma facea sa uit de putinele principii pe care le mai aveam.
-Daca fac asta voi putea sa stau la caldura, am zis pentru mine incercand sa-mi fac curaj. Ciudat, insa mana nu-mi tremura pe tragaci, iar inima nu-mi batea atat de tare precum m-as fi asteptat.
Am ochit barbatul care se oprise la un colt de strada si privea drumul, asigurandu-se ca nu vine nicio masina si...am tras. Amortizorul anulase orice sunet ar fi putut fi auzit. Barbatul cazu la pamant imediat, sagele sau imprastiidu-se in jurul corpului acum inert. M-am ridicat si am demontat repede arma, asezand pisele cu grija la locul lor in servieta, feriindu-mi privirea de cea a barbatului care ma urmarea cu atentie.
-Foarte bine, Sase. Esti facut pentru meseria asta.
-Ma cheama Marcus, nu Sase, i-am zis indiferent, indreptandu-ma spre scarile ce aveau sa ma duca la parter. Barbatul ma urma cu pasi repezi si apasati, dar care nu rasunau deloc pe casa scarii rece.
-Uita numele ala. Tu esti Sase.
Ma prinse de mana si ma intoarse spre el, apoi imi zambi.
Bine ai venit in bresla. Vom face afaceri frumoase impreuna!
Oficial eram...un Asasin


7 ani mai tarziu...

Astazi se implineau sapte ani de la prima mea comanda...si nici macar nu-i simtisem. Trecusera pe langa mine, repede, parca zburand si ma plimbasera in toate colturile lumii: din Londra pana in Tokyo, din Miami, pana la Amsterdam, de la Moscovo pana la Sydnei si lista ar putea continua la nesfarsit.
Am deschis gemul masinii, lasand aerul caldut de primavara sa-mi racoreasca chipul infierbantat si am cotit la stanga pe prima straduta ingusta care mi-a iesit in cale. Am oprit masina in fata unei cladiri vechi, elegante, un adevarat vestigiu al secolului trecut si m-am indreptat spre intrare.
Inauntru, asezat la o masa micuta si ferita de privirile curioase ale lumii, undeva in drepta receptiei hotelului care era puternic iluminata, ma astepta un barbat carunt, bine facut, dar inca extrem de atragator.
M-am apropiat si m-am asezat nepasator pe scaunul din fata sa, lunad meniul ce era pus acolo si mana si prefacandu-ma ca citesc.
-Ce ai pentru mine? l-am intrebat cu un ton serios, neridicandu-mi ochii spre el.
-Prima data se saluta, Sase.
-Salut, i-am zis la fel de arogant. Ce ai pentru mine?
Barbatul ofta si-si scutura capul ca si cum ar fi zis ca sunt fara pereche, apoi imi inmana un dosar subtire si alb. Am lasat meniul jos, lunad in mana dosarul si l-am deschis curios. Era prima data cand primisem ceva atat de subtire.
Primul lucru care mi-a captat atentia a fost poza unui tanar brunet, imbracat neglijent, dupa moda din acesta perioada. Statea rezemat de un zid si era incojurat de mai multe persoane. Zambea...
M-am incruntat, neintelegand si am trecut cu privirea peste datele lui personale: Jason A. Marculescu, 18 ani, elev in ultimul an la liceul Teoretic Ion Barbu, Bucuresti...\
-Un elev de liceu?! intreb nevenindu-mi a crede. De ce vrei sa omor un elev de liceu? A chiulit de la prea multe ore? intreb mai mult in gluma decat in serios.
-Nu esti angajat sa-l omori, ci sa-l aperi, imi raspunse omul serios sorbind din cafeaua aburinda.
-Poftim?! Sti ce sunt, nu-i asa? Am dat sa ma ridic de pe scaun si sa plec, dar privirea barbatului ma indemana sa iau inapoi loc. Intr-un final aia am si facut.
-E mai mult decat atat la mijloc. E fiul nelegitim a lui Hope...si singurul lui fiu.
Cu acesta simpla propozitie mi-a captat atentia. M-am facut comod si am inceput sa rasfoiesc inca o data dosarul.
-Hope...traficantul de arme Hope?
-Care altul? Jason nu stie nimic despre afacerile tatalui sau, iar acesta vrea ca lucrurile sa ramana asa. Afacerile din acest sector devin din ce in e mai dure, iar Hope are dusmanii lui, niste dusmani care ar profita imediat de o slabiciune pentru a-l scoate din joc.
-Jason, vrei sa zici...Inteleg. Mama sa stie ceva?
-Da, stie totul. Si a fost pusa la curent si in ceea ce priveste viitoarea protectie a fiului ei. Din cate am putut afla, au fost angajati oamenii lui Boom...tocmai de aceea am vrut sa-ti ofer comanda asta tie. Tu si Boom nu va prea aveti la suflet, zise barbatul zambind. Scose o tigare din pachetul de pe masa, o aprinse si trase cu nesat din ea. Plateste bine, Sase.
-Mda, vad...5 milioane de euro daca pramatia nu pateste nimic. Dar ce te face sa crezi ca nu-i voi face eu ceva?
-Suma. Mai trase un fum din tigare, apoi o stinse in scrumiera ce pana atunci fusese curata. Toate datele de care ai nevoie sunt acolo, mai zise, apoi se ridica si pleca spre iesire, lasandu-ma singur...
5 Milioane de euro pentru a face pe dadaca...super...