Aripi insangerate

[BloodyInnocence]

momentan nu stiu daca va avea si o continuare. sa ajung mai intai la sfarsit si apoi mai vad incotro ma indrept de acolo.:)
So uitati continuarea. Momentul mult asteptat a sosit. Lucrurile incep sa iasa la iveala.

In gradina

Hissori cazuse in genunchi uitandu-se in continuare la acel trandafir alb care continua sa il fascineze, sa il obsedeze. Nici nu isi dadu seama cum sangele il invaluie incet, devenind intr-un mod morbid o a doua piele pentru acesta. Se sperie atunci cand sangele ii acoperise ochii, orbindu-l si incercase sa se lupte, sa dea jos acel giulgiu, insa fara nici un succes, adevarata transformare deja incepuse si nimic nu avea sa o opreasca. Sangele incepuse sa se invarteasca in jurul lui, protejandu-i trupul, dar distrugand tot ceea ce il inconjura. In cateva secunde se afla intr-o sfera formata din acel lichid gros, rosu, iar cand intinse mana sa il atinga fu nevoit sa si-o retraga rapid din cauza caldurii puternice ce parea sa o emane acel lucru. In clipa urmatoare totul se intunecase si incepura amintirile sa navaleasca si sa ii agreseze mintea. Nebunia batea la usa cerandu-i sa deschida pentru a-l proteja in abisul format de bratele ei subtiri si aducatoare de uitare. Puse mana pe clanta pentru a o lasa sa intre, insa se razgandi, alungand lasitatea si imbratisand curajul, infruntand toate acele amintiri. Avea sa indure acea viteza cu care retraia momentele dintr-o viata anterioara de mult uitata. Nu mai era constient de realitate, de ceea ce insemna realitatea de fapt, uitase de ea fiind preocupat cu vartejul de memorii in care era captiv, nu simtea nimic sau mai bine zis le simtea pe toate deodata: bucurie, extaz, tristete, depresie. Trecea prin toate starile sentimentale care au fost provocate de intamplarile prin care trecuse. El devenise incapabil sa discearna ceea ce simtea el de ceea ce simtise cand acele intamplari avusera loc, nici frustrarea nu putea sa domine toate acele stari, pierzandu-se in inlantuirea acea. Se vedea nevoit sa astepte sfarsitul acelui cosmar ce parea a nu avea unul. Nu stia nici o metoda sau poate nu putea sa gaseasca una prin care sa scape din acel infern. Vroia sa isi aminteasca, dar nu in acel mod crud si alert care il antrena la maxim si de aceea se lupta impotriva acelui val.
Toate acele lucruri se intamplau pe plan psihic, pe planul fizic situatia statea altfel. Sangele ce se invartea in jurul sau formase o sfera si il ridicase de la sol, din exterior puteai sa vezi cum lichidul se misca in interiorul acelei sfere de parca ar fi fost viu. O pasare nestiutoare s-a asezat pe acea sfera si a fost imediat inghitita de lichiudul rosiatic. Nu era deloc inofensiva si nu avea de gand sa ii dea drumul lui Hissori decat dupa ce termina cu acesta. Parea cu adevarat vie si asta era cel mai infricosetor, insa ingerul nu putea sa se gandeasca la acest fapt, fiind ocupat cu propriul sau infern. La un moment dat, bule mici incepura sa apara peste tot la suprafata, dand impresia ca sangele incepuse sa fiarba.
Trecuse o ora de cand se afla in acea inchisoare cand aceasta exploda improscand cu sange tot ce se afla in jur. Acum in locul acelei sfere, statea mandru un inger sau mai bine zis ceva ce parea a fi inger, cu privirea inainte si capul sus, el parea sa nu isi dea seama de locul in care se afla si nu intelegea de ce se gasea acolo. Ochii odata, de mult, albastri blanzi, limpezi acum erau de un albastru inchis, duri si reci: daca s-ar fi uitat la tine ai fi simtit cu adevarat cum iti ingheata sangele in vene; parul argintiu, scurt avea acum varfurile rosii dandu-ti impresia ca si le-a inmuiat in lichidul vietii furat chiar de la adversarii sai, insa cea mai izbitoare schimbare era cea suferita de aripile sale impecabile; nu mai aveau acel alb imaculat, ci acum fiecare pana era facuta din sange. Devenise FallenAngel, un inger creat pentru a proteja Pamantul sau... a-l distruge. Isi desfacu aripile iesite dintr-un film de groaza si se inalta deasupra acelei paduri pentru a vedea mai bine lumea ce il inconjura, traindu-si viata fara sa fie constienti de firul de ata de care atarnau. Se uita cu ochii lui de gheata cautand cu disperare un motiv pentru care sa lase in viata acea planeta. Depresia il cuprinse cand nu gasise nimic din ceea ce spera. Furia inlocui depresia cand isi aminti ca el nu ar fi pierdut-o pe Raphael daca nu era pentru acele furnici pe care ei trebuiau sa ii protejeze numite oameni. Se intreba pentru cine sa lupte, daca meritau acele fiinte atat de imperfecte sa li se acorde de atatea ori o a doua sansa cand el nu putea sa dispuna de una. Toate catastrofele naturale se intamplasera din cauza lor, ei distrusera planeta, adevarat cu cateva influente negative din partea demonilor, dar nu aceia le pusera sabia in mana, ei doar le ofereau un impuls, restul era mana lor. Condamnasera de mult acea lume la moarte si de aceea se hotari sa curme Pamantul de alte suferinte si sa ii aduca moartea mai repede. Tocmai se pregatea sa inceapa ritualul de distrugere cand isi dadu seama ca nu poate sa faca mai nimic fara celalalt FallenAngel, insa se hotari ca pentru moment se putea multumi doar cu cutremure si inundatii, din fericire pentru pamanteni in acea clipa aparura Lilith si Krad in fata sa. Acestia se uitau ingroziti la fostul Arkangel.
-Ce vreti? Ati face bine sa va intoarceti in Eden, asta daca nu vreti sa muriti, zise Hissori rece.
Nici o emotie nu ii trada glasul, era ca si cum inima lui murise si fusese uitata si lasata undeva in acea transformare si nu erau departe de adevar.
-Dar... Ayame si Ikusa inca sunt acolo jos.
-Trebuie sa imi pese? Ei nu i-a pasat. M-a trimis aici stiind ce avea sa se intample cand stia ca nu trebuie sa ii lasam pe FallenAngeli sa apara. Humph... ce ironie, am fost trimis sa ma opresc pe mine sa ma transform, un ras nebunesc, isteric iesi din gatul sau si apoi deveni din nou serios zicand: Stia ca o voi pierde.
-Ei? Intreba Krad, nestiind la cine se refera si sperand sa mai castige niste timp.
-Ayame, spuse el rostind acest nume cu atata scarba si sila incat ai fi crezut ca vorbeste de un gandac sau altceva de acest fel.
-Stia ce avea sa se petreaca?! Lilith intreba ingrozita, nevenindu-i sa creada.
-Da. Ea si ingerul Seraphim, amandoua stiau si ne-au condamnat, pe mine si pe Ikusa. Ne-au tradat... m-a tradat...
-Asteapta sa vorbim cu ea, sa vedem ce s-a intamplat, incerca Lilith sa il convinga.
-Unde este Raphael? Intreba Krad, observand lipsa acesteia si punand in acelasi timp gaz pe foc.
-M-a tradat.
-Nu te-a tradat, se auzi o voce de fata foarte incet, slaba, lipsita de putere.
Toti ochii se indreptara spre cea care a rostit acele cuvinte. Hissori vazand-o, simti cum furia si frustrarea cresc in el. Ochii sai devenira si mai reci si duri decat erau cu cateva minute inainte, daca asa ceva este cu adevarat posibil. Nereusind sa isi tina furia in frau, zbura spre ea, in mana sa aparand sabia cu lama neagra, vrand sa o omoare, inca putin si ajungea la aceasta, avea sa fie o razbunat pentru suferinta care ii distruse inima.

[BloodyInnocence]

muaahahaha acesta este penultimul capitol si intr-un sfarsit dupa un an de postat si 2 ani de cand scriu la aceasta poveste voi pune si eu un fini la aceasta poveste...sau poate nu? Daca vreti sa cititi si continuarea postati dorinta voastra aici si voi tine cont de ea.
Astept cu nerabdare(chiar vb serios cand spun cu nerabdare) parerile voastre.


In luminis

Lucifer o tinea in brate pe Ayame, uitandu-se batjocoritor in directia lui Ikusa care statea in fata sa furios, plin de sange si atent la fiecare miscare a adversarului sau. Ochii sai negri luasera foc. Demonul era constient ca daca Narkangelul ar fi avut puterea de-al omori cu ajutorul privirii, atunci el ar fi fost de mult mort, statea in fata lui sfidator, tinand in mana sabia alba facuta din insasi lumina soarelui, era o sabie unica, una facuta din puterea astrala a posesorului. Cei doi s-au infruntat pentru cateva secunde doar din priviri, doua peechi de ochi, plini de furie, plini de putere care vroiau ca celalalt sa isi plece privirea.
-Nu ai puterea necesara sa o iei din mainile mele, zise Lucifer foarte increzator si arogant.
-Cine esti si ce vrei cu Ayame? Spuse printre dinti inclestati ingerul in timp ce mai stranse putin manerul sabiei care il alimenta intr-un mod ciudat cu putere.
-Sunt cel care ii poate oferi ceea ce vrea, ceea ce isi doreste, zise misterios.
-Poftim?! Exclama Ikusa nevenindu-i sa creada ceea ce tocmai auzise.
-Da. Esti atat de orb... lasa-ma sa fac putina lumina in creierul acela incetosat. Se simte atat de singura incat m-a lasat sa o sarut, a fost atat de usor sa o vrajesc... daca as fi incercat as fi putut sa o fac a mea... nu s-ar fi impotrivit mai deloc. Si stii de ce? Pentru ca tu i-ai frant inima si in trecut si i-o frangi si acum.
-Nu... nu este adevarat, sopti nevenindu-i sa creada.
-Ba da... il imita Lucifer. Acesta este doar inceputul. Acest sarut nu inseamna decat inceputul, sfarsitul... hm... presupun ca sfarsitul depinde de tine, insa va veni singura la mine si tu cu standardele tale imposibile nu vei mai putea sa faci nimic, rase si apoi o arunca pe Ayame spre Ikusa, care o prinse imediat. Asteapta si vei vedea, Narkangelule, o sa o pierzi. O sa vezi cum in fiecare zi ceva trece de azi inainte, ea se va stinge, se va ofili ca un frumos trandafir ce este si nici unul dintre voi nu va avea puterea de a o salva, continua acesta dupa care disparu, lasandu-i singuri.
Confidenta cu care a rostit acele cuvinte il sperie pe inger si il facu sa devina mai indarjit in sarcina lui de a-si apara conducatoarea. Din pacate pentru el, nu trebuia sa o apere sau sa o iubeasca de la departare ci doar sa o iubeasca.
Sufletele oamenilor isi cereau tributul, iar ca raspuns la strigatele lor mute, sangele Narkangelului incepu sa ii alerge prin vene, influentat de adrenalina eliberata in corp. El isi dadu seama ce avea sa se intample asa ca o saruta pe buze pe Ayame, tandru, soptindu-i la ureche, promitandu-i ca nu o va lasa niciodata sa devina o fantoma si apoi punand-o jos pe iarba moale, se duse sa stea in cea mai mare balta de sange uman. Avea sa devina FallenAngel pentru a o proteja si a o iubi. Alese in acea clipa sa imbratiseze acea transformare, acea binecuvantare si in acelasi timp blestem dulce-amarui. Intelese mult prea bine ce sugerase demonul si daca Ayame vroia sa fie iubita atat de mult, atunci mai bine el era cel care avea sa ii indeplineasca aceasta dorinta decat sa o lase sa cada in mainile acelui nenorocit. Nici nu suporta gandul, imaginea cu ea in bratele altui inger il tormenta, nici nu vroia sa isi inchipuie ce i-ar fi facut imaginea ei in bratele unui demon. Acceppta cu toata fiinta lui, din toata inima, acea schimbare si se lasa in voia acelui vartej. Nici nu incerca sa se impotriveasca pentru ca stia ca nu avea sens. Trecu prin aceleasi etape ca si Hissori, numai ca pentru el toata schimbarea dura doar treizeci de minute, aproape jumatate din cat i-a trebuit Arkangelului. Dupa ce transformarea lua sfarsit, Ikusa avea doar aripile schimbate, care acum erau formate din sange, semanand la perfectie cu cele ale lui Hissori. Aterizase foarte usor pe pamant, de abia atingand cu varful picioarelor iarba si se duse la conducatoarea sa, care inca era inconstienta. O lua in brate cu intentia de a se duce dupa colegul sau, insa cand se intoarse ii vazu pe Michael si Rose aterizand pe pamant, aratand foarte ingrijorati de soarta lor. Ramasera in locul unde aterizasera si se uitau la el, nestiind ce sa spuna sau sa faca.
-Ce se intampla aici? Intreba intr-un sfarsit Michael sperand sa nu fie nevoit sa se lupte cu camaradul sau pentru a o salva pe conducatoarea lor.
-O ambuscada, am incercat sa ajung la regina noastra, dar nu am reusit sa ajung la timp... Lucifer deja o infectase, zise Ikusa suparat ca a dat gres in a o proteja.
Desi era suparat, era si uimit de cunostintele pe care le poseda, cunostinte si amintiri care nu erau inainte accesibile. Numele demonului ii venise de undeva din subconstientul sau, il cunostea dar de cand sau de unde nu putea sa spuna, acele memorii inca nu si le amintise, inca nu avea acces la ele.
-Dupa cat sange este aici, au fost multi... ai facut tot ce ai putut, zise Rose incurajatoare, oferindu-i un zambet ingerului.
Ikusa se uita la ea de parca nu stia cine este, se intreba cum avea tupeul sa-i zica acele cuvinte, vroia sa ii spuna vreo doua insa Michael il opri inainte sa rosteasca ce avea de gand.
-Este foarte buna la suflet, uita ce a zis, nu a vrut sa iti reproseze.
-Mdea... bine.
Michael rasufla usurat ca a scapat atat de usor de furia Narkangelului. Trebuia sa se poarte cu manusi cu el, altfel cine stie de ce era in stare si ce ar putea sa faca.
Ikusa isi lua zborul fara a mai spune un cuvant in plus. Cei doi il urmara in liniste, nici unul dintre cei doi gardieni nu aveau curajul necesar de a-l mai intreba ceva. Rose se sperie cand vazu privirea furioasa pe care o vazu dupa ce incerca sa il incurajeze, sa-i ridice moralul, iar Michael il cunostea destul de bine pentru a-si da seama ca in acea clipa orice cuvant putea sa il enerveze trimitandu-l intr-o stare in care omora pe cei ce aveau ghinionu-l de a-i iesi in cale. Nu vroia sa fie el responsabil pentru moartea lor, asa ca amandoi prevazatori alesera tacerea.
Narkangelul zbura cu toata viteza spre Hissori. In momentul in care se finalizase acea transformare, se crease o legatura de sange intre el si camaradul sau, asa ca simtea starile prin care el trecea. Incercase sa il ignore deoarece incepuse sa il influenteze si pe el, dar nu reusise. Il speria foarte mult dorinta lui de razbunare si dorinta de a distruge Pamantul, trebuia sa ajunga la timp pentru a-l opri. Nu avea voie sa dea gres si de aceasta data, toata planeta conta pe el pentru a o salva.
Ayame incepuse sa se foiasca in bratele lui, insa ingerul era mult prea concentrat in a-si tine sentimentele sub control si separate de cele ale lui Hissori pentru a-si da seama. Se simtea mai linistit cand se afla la cativa pasi departare de camaradul sau, in acest timp Ayame deschise ochii si era constienta atunci cand ajunsera la destinatie.
Krad cu Lilith se aflau cu el si il auzi pe ingerul pamantului vorbind. Ayame il auzi si ea si ii trebuira cateva minute sa inteleaga exact ceea ce se vorbea.
-Unde este Raphael? Intreba Krad, observand lipsa acesteoa.
-M-a tradat.
-Nu te-a tradat, se auzi vocea lui Ayame, foarte incet.
Cei trei se uitara la ea, Hissori vazand-o simti cum furia si frustrarea cresc in el, ochii sai devenira si mai reci si duri decat erau cu cateva secunde inainte. Nereusind sa isi tina furia in frau, zbura spre ea, in mana sa aparand sabia cu lama neagra, vrand sa o infiga adanc in inima conducatoareai, sa simta si ea cum este sa fii injunghiat de cineva in care ai incredere in inima, inca putin si ar fi ajuns la aceasta, avea sa fie razbunat pentru suferinta care ii manca inima. Ceea ce Hissori nu stia era ca nu avea nici o sansa sa o atinga pe Ayame, deoarece Ikusa era atent la fiecare sentiment si stia exact cand avea sa loveasca. Lumina se ciocni cu intunericul, provocand mici stelute, nici unul dintre aceste doua nereusind sa il supuna pe celalalt. Lama lui Hissori se afla doar la cativa milimetri de fata lui Ayame, insa incet se departa de aceasta. Toate lucrurile acestea se petrecura in cateva secunde, ingerii elementari nici nu apucara sa se miste. Ikusa cu o calmitate de temut facu sa apara sabia cu lama alba si para lovitura camaradului sau cu multa eleganta. Privirile li se intalnira, cea a Narkangelului era flegmatica, calduroasa in timp ce a Arkangelului semana cu privirea unui om nebun, a unei persoane care a pierdut tot si orbit de durere vroia razbunare.
-Da-te din calea mea, Ikusa, sau te omor si pe tine! Il ameninta el.
-Nu.
Acest raspuns atat de simplu, temperat si totusi incarcat cu o hotarire de fier il deruta pe Hissori si ii uimi pe cei patru. Nu semana deloc cu inflacaratul Narkangel care mai intai actiona si mai apoi punea intrebari, acum rolurile parca se inversasera: Ikusa devenise cel calm care actiona cu hotarire in momentele de criza si Hissori devenise cel care se arunca inainte, gandindu-se la sfarsit asupra pagubelor produse de acele actiuni pripite. Din pacate el nu isi dadu seama de aceasta schimbare de roluri dintre ei doi, acesta nu vedea decat partea goala a paharului si de aceea actiona in acel mod.
-Ikusa, uita-te la noi. Uita-te si vezi ce ne-a facut. Suntem niste proscrisi, niciodata nu vom fi acceptati inapoi in Eden. Suntem periculosi. O sa ne priveasca intotdeauna cu spaima in ochi, nici nu ar trebui sa existam!
-Hissori, adu-ti aminte. Stiu ca iti amintesti cum era cand eram FallenAngel, doar ca blochezi toate intamplarile frumoase si le vezi doar pe cele rele si urate. Exista si o parte plina a paharului. Crezi ca partile bune nu pot sa le acopere pe cele rele?
-Nu ma intereseaza cum era atunci, atunci nu exista Raphael, ba nu, nu, Raphael, Ran. Ran sora ta, cum ai putut sa-i faci asa ceva? Spune! Cum?!
-Imi pare rau Hissori, dar nu era sora mea.
-Nu ai pic de inima!
-Ba da, numai ca unele lucruri trebuiau sa se intample si oricum, nu eu am pus-o sa faca acele lucruri, ea si-a ales singura calea pe care a dorit sa mearga.
-Minti!
-Nu minte, zise o voce cunoscuta.

Chaos

Nu vroia sa ii dea drumul comorii sale, dar nici nu putea sa o duca in Chaos cu el, acum ca Ashi murise, el devenea conducatorul de drept al Iadului. Arunca trupul lui Ayame care inca era inconstienta in bratele deschise ale lui Ikusa si disparu. Nu trebuia sa stea sa vada daca ingerul a putut sa o prinda, deoarece il cunostea foarte bine pentru a fi sigur ca a prins-o. Un sentiment de bucurie il invada cand isi dadu seama ca planul sau, intr-un sfarsit, a inceput sa se puna in miscare.
Ajuns in Chaos, Lucifer isi ocupa locul de drept ca si conducator al demonilor, cum intra in sala tronului o vazu pe ingerul Seraphim care statea in tronul sau cu o expresie trista pe fata ei rece, insa ceea ce iesea in evidenta era sangele ce ii pata frumoasa rochie. Cei doi se uitara in ochii celuilalt, intr-o liniste totala pret de cateva minute. Lucifer distruse linistea primul.
-Deci... ce cauti tu aici?
-Pai...
-Stai asa, sa nu ma intelegi gresit. Ma bucur ca esti aici, doar sunt curios ce a fost in capul tau cand ai ales aceasta cale.
-nu sunt ca tine, Lucifer, inca sunt inger. Daca vor gasi o modalitate de a ma curata de acest venin in urmatorul an, atunci eu voi pleca de aici cat de repede pot.
-O, ba esti ca mine, vezi tu, eu nu sunt nici demon, nici inger. Eu sunt nemuritor. Tu muritoare, dar nu aparti nici demonilor, nici ingerilor, esti ca mine, poti merge oriunde vrei tu.
-Este o diferenta, eu mai am o sansa de a reveni la normal, tu nu. O sa ma salveze, sa vezi.
-Dragostea aceasta este atat de induiesetoare! Oricum ma bucur ca mi-ai zis, stiu ca nu aceasta era intentia ta, dar sangele demonului ce curge acum prin venele tale te obliga sa imi zici adevarul. Altceva ce imi place este ca pot sa iti spun planurile mele fara sa imi fie teama ca ma vei trada, zicandu-le prietenilor tai ce am de gand.
-Ce ai de gand sa faci? Zise Raphael incercand sa se abtina, sa nu ii arate zambetul victorios ce vroia sa iasa la suprafata.
-Mai intai spune-mi motivul exact pentru care ai ales acea metoda, cale de a-l trezi pe SunLight.
-Ce?! Spuse ea ingrozita la auzul acelui rang, tot cheful de ras ii disparu.
-O, interesant. Tu nu ai putut sa vezi cine este SunLight si cine MoonBlood. Ai crezut ca Hissori, fiind cel bland, cel flegmatic, va fi automat MoonBlood, ei sa stii ca ai gresit si greseala ta s-ar putea sa te coste scump.
Raphael se pregatea sa plece, simtindu-se vinovata pentru ceea ce s-a petrecut, insa Lucifer aparu in fata ei si o impinse inapoi in tron.
-Nu te las sa pleci pana nu imi spui ce vroiai sa ii marturisesti lui Ayama in camera si de ce ai ales aceasta cale. Apoi te las sa te duci la scumpul tau iubit, spuse el zambindu-i batjocoritor.
Raphael statea pe tron gandindu-se ce sa faca, in timp ce isi freca incheietura mainii drepte din cauza ca Lucifer o smucise c-am tare si o durea ingrozitor, iar durerea nu mai trecea.
-Ayame m-a rugat atunci sa nu le spun despre conditia in care se afla. Corpul ei uman era pe moarte si ea nu putea sa renasca. Eu mi-am dat seama pentru ca am mai vazut pana atunci un inger care se aflase in aceasi situatie, de aceea am recunoscut semnele. Stii si tu acest fapt, doar tu i-ai oferit puterea necesara pentru a nu murii.
Raphael omise sa ii spuna despre amintirea ei din trecut pe care i-a transferat-o conducatoarei cu speranta ca va renunta la decizia ei. Isi spuse cu parere de rau ca nu a mers, dar parerile de rau nu o mai puteau ajuta in acel moment.
-De ce nu vroia ca ei sa afle?
-Pentru ca nu ar mai fi lasat-o sa iasa din casa si ei nu s-ar mai fi transformat in FallenAngel.
-Aha, asta s-a intamplat. Bun. De ce ai ales acest drum? Continua Lucifer cu interogatoriu.
-Nu stiam ca el va deveni SunLight si crezand ca se va transforma in MoonBLood am vazut care imi erau optiunile. Daca nu fugeam de el, acesta nu s-ar fi enervat si nu ar fi omotit oamenii, asa ca am ales sa plec, insa nu am stiut ca va trebui sa ma infectez, zise ea plictisita de conversatie si nerabdatoare sa plece, sa ajunga cat mai repede la Hissori pentru a-l calma.
-Apropo sa stii ca daca nu ai fi facut acel schimb, el oricum ar fi devenit FallenAngel si chiar asa cum suspectai tu, MoonBlood, spuse demonul punand gaz pe foc, facand-o pe Raphael sa se simta si mai vinovata decat se simtea. In timp ce avea loc acea transformare s-a nascut in inima lui ura impotriva lui Ayame, asa ca acea ura a preluat controlul, devenind ceea ce a devenit, continua non-salant.
-Pot pleca acum? Intreba Raphael cu vocea tremuranda, incercand sa isi tina lacrimile sub control.
-Desigur, esti libera.
Raphael iesi din camera tronului, grabindu-se sa ajunga inapoi pe Pamant.
Lucifer statea in picioare uitandu-se la tronul imens captusit cu piele rosie, ce statea chiar in fata sa. Se gandea amuzat la semnificatia acelor bucati de lemn, nu exista coroana, nu exista sceptru doar acel tron. Cine statea in el era regele, conducea intreg Iadul. Isi dadu seama putin trist ca el nu statuse niciodata pe acel scaun, acum avea sa fie prima data cand avea sa se aseze pe el si odata asezat o mare responsabilitate ii va ingreuna umerii. O pereche de pasi se auzi pe marmura rece, o pereche de pasi care se indreptau spre el. Se intoarse enervat sa vada cine detinea atata tupeu incat il intrerupea din meditatie. Ramase uimit cand il vazu pe Uriel tinand-o pe Akki in brate, plin de sangele ei.
-Hm, ai scapat rozatoareo.
-Nu datorita tie, zise Uriel nestiind cu cine sta de vorba.
-Nu la tine ma refeream, dar intr-adevar esti aici din cauza ca ai reusit cumva sa scapi.
-Raphael i-a distras atentia iar eu am luat-o pe Akki si am fugit.
-Ca un las, continua Lucifer in locul demonului.
-Da tu cine esti de ma judeci pe mine?! Tipa furios Uriel, enervat de tonul superior pe care acel necunoscut il folosea.
-Eu ma numesc Lucifer. Sunt primul inger facut de Dumnezeu, singurul inger care s-a razvartit impotriva Lui! Tu cine esti? Un amarat de demon, o furnica.
Desi nu tipa, Uriel se dadu cativa pasi inapoi, simtind forta cuvintelor lui, isi dadu seama cu cine vorbeste si forta pe care o detinea acesta.
-Poti sa o lasi jos, oricum nu mai are mult si moare, poate doar un miracol o va salva.
Uriel se uita la trupul ce incet, incet devenea un cadavru al lui Akki si ramase uimit. Nu ii venea sa creada ca nu isi daduse seama ca viata se scurgea incet din corpul acesteia, o lasa sa cada la picioarele sale, fara sa ii mai pese de aceasta.
-Rautatea-Voastra, imi permiteti sa va intreb ce s-a intamplat cu Ashi?
-Este mort, doar tu ai supravietuit, zise Lucifer considerand-o pe akki ca si moarta.
-Am inteles, zise el cu o nota de tristete in glas.
-Poti parasi incaperea, te voi chema eu daca am nevoie de tine.
Uriel iesi din sala tronului lasandu-l pe lucifer sa se bucure de noul sau rang.

Desupra gradinii

Raphael iesi din camera tronului, indreptandu-se spre Pamant. Se simtea prost pentru ceea ce facuse, nici nu putea sa isi inchipuie prin ceea ce trecea el in aceste momente de neintelegere si durere si toate acestea se intamplasera din cauza ca ceva o impiedicase sa vada adevarul. Nu o interesa cine, desi poate ar fi trebuit sa acorde mai multa atentie asupra autorului, sau ce in acea clipa, tot ceea ce o interesa era sa rezolve situatia creata inainte ca ceva rau sa se intample cu planeta.
In doar douazeci de minute ajunsese in gradina din spatele acelei case. De departe putea sa ii vada pe cei patru ingeri ai elementelor cum stateau in jurul lui Ayame si a celor doi FallenAngel care incrucisasera sabiile. Se apropie indeajuns de mult incat putea sa auda cum aripile lor bat aerul, speriindu-se cand il auzi pe Hissori cum tipa.
-Minti! Zise SunLight.
-Nu minte, spuse Raphael stiind de ce era atat de nervos.
-Raphael, sopti el intorcandu-se sa o vada.
Ii recunoscu vocea care il linisti instantaneu, uitase de Ikusa, de Ayame, nu ii mai pasa. Facuse sa dispara sabia, nevrand sa o sperie si se apropie de ea, dar se opri cand o vazu pe Raphael ca se departeaza de el. Dezamagirea, furia, tristetea aparura din nou in inima sa distrugand bucuria revederii. Isi inclestase dintii, incepand sa vorbeasca printre ei, incercand sa isi controleze furia care crestea, amenintand ca va exploda.
-Te inteleg, uita-te la mine, ce am devenit. Nici eu daca as fi in locul tau nu as vrea sa ma ating de mine. Nu pot sa te oblig pe tine, tocmai pe tine sa faci asa ceva.
-Nu, Hissori. Nu este adevarat.
-Atunci de ce nu ma lasi sa te strang in brate? Sa te sarut?
-Pentru ca stiu ca nu imi vei mai da drumul. Locul meu nu mai este in Rai asa ca nu te pot lasa sa ma prinzi in „capcana” ta.
Auzind raspunsul isi pierdu din nou cumpatul si pentru a treia oara in acea zi facu sa apara sabia lui abisala.
-Ea este de vina! Tipa, intorcandu-se cu fata spre Ayame si vru sa o atace din nou, insa Rapahel il opri.
-Opreste-te! Daca vrei sa ma strangi in brate, sa fiu din nou asa cum eram inainte atunci acceptati soarta ca un FallenAngel, ca un SunLight. De abia dupa ce iti vei accepta destinul vei putea sa ma salvezi, doar tu poti sa ma purifici. Ai la dispozitie un an, daca tu nu iti accepti soarta atunci m-ai condamnat la acest stadiu pentru eternitate.
Hissori se calmase, sorbind fiecare cuvant care iesea de pe buzele sangerii, incercand sa retina fiecare cuvant, fiecare miscare usoara a gurii ei. Presimtea ca nu mai avea sa stea mult si o va pierde din nou. Arata de paca l-ar fi hipnotizat cineva.
Asa cum intuise el, Raphael dupa ce termina micul ei discurs se uita trist la iubirea ei si se intoarse incet cu spatele, zburand inapoi in Chaos, unde Lucifer o astepta curios si nerabdator. Ii lasa pe cei sapte ingeri uitandu-se dupa ea, fiecare maciat de propriile lui ganduri, insa Ikusa se trezi primul din acea stare din cauza sentimentelor lui Hissori de tristete, depresiea, deznadejde care il asaltau, crescand cu fiecare secunda ce trecea.
-Hissori?
-Da? Spuse el uitandu-se trist la cel care il strigase.
Toti cei din jurul sau ar fi preferat sa isi dea viata decat sa vada acea expresie de delasare totala, de absenta a sperantei. Ayame se stapani si nu isi ingropa fata in pieptul puternic al celui care o tinea protector in brate. Ceilalti nu aveau aceasta portita de scapare, asa ca nici ea nu avea voie sa o foloseasca, isi zicea in gand. Simtiea nevoia de a-l consola, de a-i spune ca o sa il sustina, ca o vor aduce inapoi, numai ca nu stia cum va primi el aceste cuvinte de consolare, dar hotari sa riste si sa le spuna. Hissori tocmai de acestea avea nevoie si atunci cand le auzi, ele avura efectul unui balsam, calmandu-l, chiar daca nu puteau sa ii alunge durerea, puteau sa ii ofere speranta de care avea atata nevoie.
-O sa te ajut sa treci peste toate acestea. O sa vezi, totul o sa fie bine, o sa te ajutam sa o aduci pe Raphael inapoi.
-Crezi ca pot sa o aduc inapoi?
-Da, ai puterea necesara, zise Michael foarte confident, incercand sa ii ridice moralul.
-Tu nu te baga! Tipa Hissori la el pe neasteptate.
In acea secunda pentru cateva minute devenise din nou cel care fusese inainte, dar isi reveni rapid.
-Iti promit ca o sa te ajut, zise si ayame stiind ca pe ea vroia sa o auda promitandu-i.
-si daca o aduc inapoi ce se va intampla dupa? Vom fi condamnati pentru incalcarea legii noastre?
Era instabil in acel moment si daca nu ii convenea raspunsul conducatoarei ar fi putut sa o i-a razna de tot. Nu avea de gand sa il minta, insa nici tot adevarul nu putea sa i-l marturiseasca daca avea sa il ceara deoarece nici ea nu il stia, asa ca se hotari sa aleaga calea de mijloc.
-Nu. Nu veti fi, eu nu voi lasa sa se intample asa ceva. Imediat ce ajung in Eden voi avea grija ca acea regula sa dispara. Este ceva la mijloc, un secret mult mai mare decat cel al ucigasului meu, un secret ce ne afecteaza atat pe noi cat si pe demoni, zise Ayame uitandu-se spre cerul senin.
Simti o putere care crestea incet in interiorul sau si stiu ca venise intr-un sfarsit momentul in care avea sa renasca. Il pupa pe Ikusa, care se luptase cu ea in brate, iar apoi ii sopti sa ii dea drumul. Acesta putin sceptic si neincrezator ii dadu drumul, ramanand uimit cand o vazu cum pluteste. Le zambea calduros tuturor celor care se uitau la ea, nevenindu-le sa creada. O lumina o invalui, ranindu-le ochii celorlalti ingeri, acea lumina provenea din interiorul sau si distrugea corpul uman, dar in acelasi timp crea corpul ei de inger. Cand lumina s-a stins, in mijloc ghemuita si invaluita in aripile ei mari, una neagra, alta alba, statea Ayame. Isi desfacu aripile, stand dreapta in fata camarazilor ei. Pe chip nu i se citea nici cea mai mica stanjeneala sau timiditate, nu era deloc pudica, isi arata corpul gol cu formele lui frumoase in toata splendoarea lui. Ikusa devenind gelos isi dadu pelerina jo, imbracand-o pe conducatoarea sa. Aceasta mbratisa haina, tragand in piept cat mai mult aer amestecat cu parfumul FallenAngelului. Odata renascuta, Ayame le facu semn celor sase ingeri sa se indrepte spre Eden, unde cand au ajuns au fost intampinati cu bratele deschise. O singura diferenta au observat supusii ei si anume nu mai era conducatoarea pe care o stiau, care avea intotdeauna un zambet pe buze. Acum in fata lor statea o femeie matura, serioasa si rece care ii ingrozea pe toti.

[Whisky]

Am revenit si...o Doamne,cate s-au intamplat!Ce tare este!Deci nu imi vine sa cred cate s-au intamplat.Atitudinea lui Hissori e...neasteptata,a avut curajul sa o atace pe conducatoarea lui,urat.Ikusa s-a desteptat in sfarsit,credeam ca nu o va face niciodata.Si momentul mult asteptat,renasterea lui Ayame.Super!Niste capitole reusite,tipic tie.Am vazut ca ai inceput cu litera mica propozitia si ai avut cateva greseli de tastatura,in rest totul este in regula.
Spuneai ca vine ultimul capitol...trist.In legatura cu partea a doua,eu chiar vreau sa o scrii.Sa o scrii?!Ca de nu ma supar pe tine.

[Akane Hime]

Salut!!!!! Sa sti ca imi place foarte mult fic-ul tau,parca ii o carte nu-ma ca cineva a postat-o pe internet.Ce pot sa spun.......IMI PLACE........II SUPER.........IL ADOR.Chiar asa ii sa sti.Deocamdata sunt pe la primele pagini,dar imi place foarte mult.Nu am sa fiu ca si altii care te intreaba ce ai scris mai departe,din potriva voi vedea eu insami continuarea.imi place mult.Bye, Bye

[BloodyInnocence]

sorry de intaraziere dar am venit cu continuarea. va multumesc pentru parerea voastra.

Anul 167

-Maiestate! Maiestate! Nu aveti voie sa coboriti jos pe Pamant! Este periculos! Pamantul este plin de demoni si de demoni reincarnati! Tipa Ikusa zburand dupa tanara si copila lui regina.
Ayame il auzi, insa in loc sa se opreasca, incepu sa zboare si mai repede. Stia ca daca o va prinde din urma distractia avea sa se termine. Se saturase de atata munca si de toate regulile acelea care nu faceau altceva decat sa ii lege si mai tare de pamant, sa le fure din libertatea mult ravnita si in special sa ii taie minunatele aripi, condamnandu-le la o viata in care vantul nu i-ar fi mangaiat penele. Stia cat de importanta este ea pentru ei, dar cateodata simtea nevoia sa isi desfaca aripile si sa zboare, sa lase acea adiere plina de miresme incantatoare sa o alinte, sa o simta din nou mangaindu-i pielea si ciufulindu-i parul. Trecuse atata timp de cand zburase ultima data, incat avea impresia ca nu fusese decat un vis frumos. Asa ca se intoarse pentru a-i arunca un zambet dulce urmaritorului ei, rugandu-l cu ajutorul privirii sa o lase sa se bucure de cele cateva minute de libertate. Putin trist, Ikusa isi dadu acordul pentru aceasta mica plimbare, multumindu-se sa o vegheze de la departare.
O iubea si de aceea accepta aceste mici scapari ale ei. Ar fi vrut sa o protejeze si sa o fereasca de tot ce era rau in acea lume, insa nu avea puterea necesara pentru a infaptui aceasta dorinta avida a sa. Fiind constient de acest fapt, se multumea cu micile placeri, dorinte pe care putea sa i le indeplineasca. Nu ii placea atunci cand era nevoit, obligat de anumite imprejurimi sa ii distruga micile placeri pe care si le dorea in acele momente, i se rupea inima cand o refuza.
Nu mai aveau mult si ajungeau pe Pamant. Ikusa se trezi din gandurile sale cand o auzi pe Ayame. Un zambet, involuntar, ii lumina chipul la auzul incantarii din vocea conducatoarei lui.
-Hai, Ikusa! Nu o sa te astept prea mult daca zbori atat de incet! zise ea zambindu-i, find foarte fericita in acele clipe.
-Inaltimea Voastra...
Nu il lasa sa termine.
-Aici suntem singuri, nu mai esti obligat de eticheta sa imi spui „Maiestate”, spuse ea repede, nelasandu-l sa isi termine fraza.
Ikusa dadu din cap in semn de acceptare.
In zece minute ajunsesera pe Pamant, in locul ei preferat, loc ce avea sa devina peste multi, multi ani omenesti parcul de unde a fost rapita reincarnarea ei, Yuri. Era noapte in acel loc magic, ceea ce facea ca totul sa para si mai frumos si misterios. Luminile micului sat din departare nu facea decat sa amplifice frumusetea locului, dar paleau in comparatie cu stelele de pe cer. Ayame se opri intr-un mic luminis din padure, uitandu-se la astrul magnific ce isi arata fara pic de retinere eleganta. Lumina rece a lunii ii mangaia pielea, facand-o sa para de un alb imaculat, rece si dur. Il astepta pe Ikusa sa se apropie, iar cand il simti in spatele sau se intoarse, ridicandu-se pe varfuri pentru a-l saruta. Dupa ce il saruta cu toata pasiunea din inima ei, se lasa moale in bratele lui puternice, lasand libere sentimentele pe care le tinea sub control in fiecare secunda a zilei si a noptii. Acesta nu se impotrivi sarutului si nici nu o indeparta atunci cand ea isi puse capul pe umarul lui stang. Adevarul era ca ii lipsise aceste mici gesturi, ii lipsise trupul ei gol langa al lui. Gelozia il prinse in capcana sa pentru cateva minute cand isi aminti ca in ultimele saptamani o gasise de mai multe ori singura in compania lui Ashi sau, si mai rau, a lui Michael, insa impinse acea memorie neplacuta in uitare. Tot ceea ce conta atunci era ca in acea clipa se afla in bratele lui si nu ale altcuiva. Puse mana pe barbia ei, ridicandu-i capul pentru a o saruta din nou, pentru a-i simti acele buze trandafirii dupa care duse dorul atata amar de vreme. Din pacate sarutul lor a fost intrerupt.
-Ikusa! Maiestate! Exclama socat Hissori.
Fiind ingrijoat de disparitia conducatoarei incepuse sa o caute. Cum nu o gasise in Eden, plecase pe Pamant indreptandu-se foarte furios si suparat spre locul ei preferat.
Ikusa luat prin surprindere de aparitia camaradului sau, o impinse pe Ayame si se dadu un pas inapoi, insa conducatoarea lui se apropie de el si il imbratisa. Nici un gest nu putea sa declare atat de clar: ”Este al meu!” ca cel pe care il facuse in acel moment.
-Hissori, zise ea simplu, zambetul disparandu-i lasand in urma o expresie serioasa.
-Ce se intampla aici?
-Iti uiti locul, Hissori! Tonul ei il egala pe cel al lui Hageshi, autoritar si fara drept de raspundere.
Arkangelul dandu-si seama de greseala capitala pe care o comise, ingenunchie si o pereche de aripi impecabile isi facura aparitia scaldand totul in jur intr-o lumina calda si primitoare, aproape egaland-o pe cea a soarelui. Parctic, aripile lui captau lumina lunii dand impresia celui care se uita ca radiaza.
-Maiestate, imi cer scuze. Socul este de vina, insa cu riscul de a incalca din nou eticheta si legile, trebuie sa va intreb ce faceti aici?
-Exact ce se vede.
-Dar incalcati cea mai sfanta lege a noastra! Exclama stupefiat Arkangelul.
-O lege care este cercetata. Banuiesc ca ceva nu este tocmai in ordine cu legea respectiva. Jura ca nu vei spune la nimeni despre aceasta.
-Jur, Inaltimea-Voastra, zise el punandu-si mana dreapta in dreptul inimii, desfacandu-si aripile ca juramantul sa fie valabil.
Pe neasteptate un grup de demoni aparura in acel luminis si unul dintre ei trase cu sageti in Ayame reusind sa ii nimereasca ambele aripi, astfel imobilizand-o la sol.
-Maiestate, stati in spatele meu. Nu sunteti pregatita sa va luptati si ati mai fost si ranita, zise ingrijorat Ikusa care se antrenase cu ea si stia de ce este in stare.
Demoni le facura semn la oameni ce ii acompaniau sa ii atace pe cei trei ingeri.
Ikusa ii facu cu ochiul lui Hissori apoi prin cateva semne rapide i-a transmis acestuia planul de atac. In timp ce el ii ataca prin stanga, camaradul sau avea sa ii atace prin dreapta, asigurandu-se in acelasi timp ca nici unul dintre ei sa nu ajunga la conducatoare. Ikusa isi scoase sabia de la brau si ii taie abdomenul primului inamic. Numai atunci cand sangele ii atinse pielea isi dadu seama de greseala pe care a facut-o. In urmatoarea secunda striga la Hissori incercand sa il avertizeze.
-Nu ii varsa sangele! Se auzi tipatul lui ingrozit.
Insa era mult prea tarziu, Hissori care nu pleca niciodata din casa fara cutitele lui, deja il ranise pe adversarul sau. Auzindu-l pe Narkangel, se intoarse spre el, neintelegand de ce era atat de speriat de sangele demonilor. Uitase regula numarul unu intr-o lupta, in acea secunda, si anume: „Niciodata nu iti intoarce spatele la adversar”. Cutitul lui, cel pe care il lasase in demon, il simtea in acea clipa cum intra intre omoplatii sai, sfasiindu-i si taindu-i pielea, grasimea, muschii si venele; pentru un moment, cand cutitul intrase pana la maner respiratia i se oprise. Simtea cum se sufoca incet. Se lupta pentru fiecare picatura de aer pe care reusea sa o inhaleze su avea impresia ca fiecare gura de oxigen se micsora considerabil, lasandu-l pe el fara cel mai important element care sustinea viata. In realitate cutitul fusese scos, iar demonul omorit, numai ca Hissori era prea preocupat cu incercarea lui de a respira pentru a mai fi constient la ceea ce se intampla in jurul sau. Ikusa il salvase, el vazuse ce se intamplase si zburase la prietenul sau pentru a-l ajuta dupa care rosti repede o vraja care il vindeca si care ii reda inapoi puterea de a respira. Dupa asta cei doi se ocupara de ceilalti doi oameni care erau controlati de doi demoni. Ii imobilizara si plecara in cautarea demonilor, dar din pacate nu reusira sa ii gaseasca, asa ca se intoarsera la conducatoarea lor. Ajungand in luminisul unde a avut loc acea lupta, se trezira imobilizati de sangele uman pe care l-au varsat. Speriati, incercara sa scape insa nu avura nici un succes. Sangele ii inconjurase, formand un al doilea strat de piele.
Ayame se uita neputincioasa la acel ritual, nestiind ce se intampla. Era atat de ingrozita si de speriata incat statea inmarmurita in fata celor doi ingeri, nereusind sa se adune pentru a gasi o solutie care sa ii ajute pe cei doi.
Dupa douazeci de minute care trecura foarte lent, sangele se retrase eliberandu-i pe cei doi, numai ca dupa ce ii elibera, ei erau schimbati. Aratau la fel, trasaturile lor ramanand neschimbate dar aripile lor erau rosii si lasau impresia ca sunt facute din sange. Se apropie de ei, frapata intr-un mod ciudat de acele aripi, pentru a-i vedea mai bine si se sperie cand isi dadu seama ca nu era o simpla impresie, aripile celor doi chiar erau din sange. Isi duse mainile la gura, astupandu-si buzele rozalii catifelate incercand sa opreasca tipatul ce vroia sa iasa afara. Un rau de sange ce parea sa curga la infinit, murdarind penele ingerilor, un rau plin de visele si lacrimile si amaraciunea oamenilor ucisi, asta semnificau aripile lor. Atata amaraciune, atata durere nu putea sa isi inchipuie cum asa de trist putea sa existe. Cu lacrimi in ochi, Ayame il imbratisa pe Hissori, dupa care se duse la ikusa sa il imbratiseze, dar de aceasta data nu mai iesii din bratele Narkangelului. Acesta o mangaia pe cap in timp ce cu cealalta mana o tinea strans langa el, in timp ce frumoasa lui conducatoare plangea cu atata ardoare.
-Ce facem acum? Intreba Ikusa cu inima stransa, deoarece nu vroia sa ii auda glasul ingrosat de plans al lui Ayame dar nu mai putea sa suporte sa ii auda scancetele.
-Intrebarea nu este ce facem, ci ce suntem? Zise Hissori rupand o pana din aripa sa stanga, investigand-o captivat de stralucirea ciudata a acesteia.
-Nu stiu, dar vom merge in Eden si vom afla ce s-a intamplat cu voi. Este imposibil sa nu existe ceva despre aceasta transformare a voastra.
Cei doi dadura aprobator din cap si plecara spre Eden. Odata ajunsi in orasul lor, fura mustrati de cei doi mari intelepti ai consiliilor, in special cea care a fost mustrata cel mai mult a fost Ayame pentru comportamentul ei neadecvat. Cand terminara prelegerea se dusera cu totii in biblioteca, cautand ceva despre acea ciudata transformare.
Aflara ca ei se numesc Fallen Angeli, unul dintre ei este SunLight care este pasional, infierbantat si mai intai actioneaza dupa care afla daca aceea este persoana cautata, iar celalalt este MoonBlood care este o fire calma, calculata, cu capul pe umeri. MoonBlood este singurul care il poate calma pe SunLight cand acesta are o criza. Mai gasira un lucru important si anume: nu puteau exista decat doi Fallen Angeli in acelasi timp, al treilea aducand Apocalipsa, distrugerea, haosul. Fallen Angeli nu puteau fi creati decat atunci cand un inger a varsat sangele unui om pentru a apara o persoana iubita. S-au linistit atunci cand au aflat acele informatii, deoarece ele spuneau ca cei doi sunt de partea binelui si atata timp cat nimic rau nu se va intampla cu persoana pentru care au varsat sangele, ei continuau sa fie buni. Asada, Ikusa si Hissori devenea garda personala a lui ayame, inlocuindu-i pe cei patru ingeri ai elementelor.
Din acea zi, care putea fi considerata si fatidica si norocoasa, Fallen Angelii incepura sa o apere pe conducatoare.
Ceea ce nici unul dintre ei nu stia era ca un inger numit Metradon, ingerul universului, i-a facut pe acei oameni sa ii atace. Intr-un fel el facuse posibila acea transformare a celor doi in Fallen Angeli si facuse acest lucru cu scopul de a o proteja pe Ayame de un mare rau. Vazuse viitorul, un viitor oribil care il determinase sa se amestece in viata lor. Spera ca cei doi Fallen Angeli sa o poata proteja pe conducatoare. Din pacate nu putea sa se mai foloseasca de abilitatea lui de a vedea in viitor decat peste trei ani. Nu putea face altceva decat sa spere ca a putut sa o ajute.

[Whisky]

Nici o problema,toti am fost ocupati cu primele zile de scoala,ce nasol.Dar in sfarsit ai pus ultimul capitol,si asta este important.Imi pare asa rau ca s-a sfarsit,dar sper sa scrii si partea a II-a.Ficul asta a fost ca o carte.sa stii ca nu toti au talentul tau si a altor cativa membrii de pe Zup.Sunt foarte curioasa cine este acest Metradon.Acum astept peripetiile din partea a II-a,daca o scrii.

[BloodyInnocence]

Anul 178

Luna pusese de cateva minute stapanire pe cerul intunecat brazdat de stele ce semana cu un copil mic cu pistrui pe fata lui inocenta. Ayame statea in camera ei, la biroul din lemn de cires cu trandafiri mici incrustati pe margini. Era rezemata de scaun, uitandu-se la stiloul fin si coala de hartie impecabila din fata sa. Nu stia ce sa scrie, sau mai bine zis, nu stia cum sa scrie informatia care o obseda de cateva seri, nelasand-o sa doarma. Vroia sa asterne pe acele bucatele goale atat informatiile acelea vitale cat si sentimentele ei pentru Ikusa pentru ca stia ca in acea seara ceva rau avea sa se petreaca. Nu stia ce va avea loc, dar avea un sentiment rau-prevestitor ca orice ar fi fost nu era de bine. Un fior ii strabatu spatele cand vantul rece de toamna patrunse prin usa deschisa a camerei care dadea in balconul deschis, impodobit cu tufe de trandafiri rosii cataratori. In spatele ei cu mainile asezate pe spatarul scaunului statea Metradon cu o tristete enorma care reusea sa isi faca cunoscuta prezenta pe chipul sau. Ii parea rau ca ea va muri in acea seara si vor trece doua mii sapte sute de ani pana isi va aduce aminte de ceea ce se petrecuse in acesti primi ani ca si conducatoare. Ayame nu era constienta de prezenta acestu inger in incapere, ea credea ca este singura. Metradon era suparat pe Dumnezeu in acea clipa deoarece nu intelegea de ce facuse toate aceste lucruri, de ce se chinuise atat pentru a le sterge semenilor sai amintirile erei in care Lucifer s-a razvartit si de ce inca se chinuia sa pastreze acest cumplit secret. Luase o decizie in acea zi, avea sa se amestece de acum incolo. Azi totul era pierdut, dar exista un maine, iar acel maine era foarte departe, insa nu conta. Atunci cand va veni avea sa fie pregatit. Disparu din camera, nevrand sa vada ce avea sa se intample mai departe deoarece stia mult prea bine decat ar fi dorit.
Ikusa intra pe neasteptate in camera, atat de usor incat Ayame nu il auzi si o sperie cand isi puse mainile pe umerii ei. Se ridica rapid de pe scaun pregatindu-se sa se apere daca era cineva care prezenta un pericol, insa vazandu-l pe Ikusa se calma si se lasa imbratisata de iubitul ei, SunLight.
-Ce cauti aici? Il intreba ea surprinsa si fericita de vizita lui neasteptata.
-Am simtit nevoia de a te vedea, nu stiu de ce. Pur si simplu treceam pe langa usa ta cand m-a lovit un dor nebun dupa ochii tai verzi, zise el sarutand-o.
Sarutul ce vroia sa fie unul scurt, se transforma intr-unul pasional. Ayame vru sa rupa acel act de o pasiune incredibila, insa Ikusa isi puse mana pe mijlocul ei si o tinu lipita de corpul sau. Acel sarut dura cateva minute, apoi el dori mai mult. Dori sa o simta goala, sa ii simta pielea catifelata lipindu-se de a lui. Isi dorea sa fie a lui in acea noapte. A lui si numai a lui. Sa ii auda gemetele dulci de placere cum cresteau in intensitate pana cand ajungea pe culmile extazului cand nici un sunet nu mai reusea sa scape deoarece era prea coplesita de placearea pe care o traia, asta isi dorea. Ayame se pierdu in valul de sentimente care o invada. Vag isi dadu seama cum este luata pe sus si purtata spre patul imens ce trona in camera. Baldachinul ii mangaie pielea, apoi Ikusa o intinse pe cearceaful albastru pal din matase si se aseza langa ea, luand-o in brate. Ea se cuibari la pieptul lui, ascultandu-i bataile inimii. Au stat cateva minute bune asa, imbratisati, fiecare inhaland cu o placere crescanda parfumul celuilalt. Isi strecura mainile sub tricoul lui mulat, plimbandu-si degetele peste muschii definiti. FallenAngelul inchise ochii, stand nemiscat in timp ce ea ii ridica tricoul, sarutandu-i abdomenul, uracand spre pieptul lui, muscandu-l usor de gat si ajungand la gura lui ispititoare. Nu il vazu cand deschise un ochi si cum il inchise rapid, un zambet jucaus si pervers aparandu0i pe chip. Un mic tipat se strecura printre buzele ei cand Ikusa se rostogoli, imobilizand-o pe Ayame sub trupul sau puternic. Incepu sa se foiasca, incercand sa scape din imbratisarea lui, dar era o joaca pentru ea. Nu vroia sa scape, dorea doar sa se joace putin cu el. Ikusa razand incepu sa o gadile, facand-o sa uite de incercarile ei de a se impotrivi atingerii sale. Apoi schimba tactica si oprindu-se din gadilat, o saruta. Devenise o lupta dulce-amaruie intre indragostiti pana cand reusira sa stea dezbracati unul in fata celuilalt. Era prima data cand Ayame statea in genunchi, in pat goala in fata lui Ikusa. Nici o roseata provocata de stanjeneala sa nu ii mai aparu in obraji deoarece intr-un mod ciudat se simtea bine. Simtea un foc imens alimentat de privirea satisfacuta a lui Ikusa care nu se mai satura de acea priveliste. Totul de aici s-a incins. A cedat in acea lupta in care amandoi au incercat sa se opuna dorintei lui de a inceta acea avalanse de sentimente si de a incepe cu adevarat actul sexual. Dura o jumatate de ora in care fiecare ajunsese pe extazului.
Acum Ayame statea in pat, invelita pana sub sani cu cearceaful moale si uitandu-se la Ikusa care se imbraca in sila, nevrand sa plece si sa o lase singura, dar era obligat. Ar fi vrut sa ii spuna sa stea, sa nu plece si sa o lase singura, insa avusese de prea multe ori acea discutie ca sa mai poata spera ca de aceasta data avea sa fie altfel. Ikusa ii arunca o privire rapida si vazandu-i expresia de om resemnat se opri pentru a vorbi cu ea.
-Ayame, am m-ai avut aceasta discutie de foarte multe ori, zise el asezandu-se pe pat cu spatele la ea.
-Nu am spus nimic! Exaclama ea ridicandu-si mainile intr-un gest defensiv.
-Stiu, dar ai acea expresie pe care o faci introtdeauna cand nu iti convine ca te las singura.
-Doar nu ai vrea sa fiu fericita, acum. Nu?
-Nu, dar nici sa fi in acest fel.
-O sa imi treaca, o sa vezi.
-In legatura cu ziua de maine, de fapt, mai bine zis in legatura cu seara aceasta...
-Da? Intreba Ayame, curiozitatea facandu-i cute fine pe frunte.
-Am o presimtire rea. Adica simt ca ceva rau va avea loc in aceasta seara.
-Stiu ce vrei sa zici, dar te asigur, te poti duce linistit la tine in cariera. Nu voi pati nimic, doar va am pe voi doi sa ma aparati.
-Da, asa este, spuse el intinzandu-se si pupand-o pe frunte pe tanara lui conducatoare.
Ayame insa stia mai bine. Imediat cum auzi usa inchizandu-se zambetul pe care il afisa pana atunci disparuse facand loc unei expresi neutre a unei persoane care nu se astepta sa se trezeasca a doua zi. Inchise lumina de langa pat ce fusese aprinsa de Ikusa si se intinse in pat, incercand sa adoarma. Somnul o prinse in panzele sale destul de repede, ghidand-o spre un taram al viselor frumoase si al dorintelor implinite.
Linistea puse stapanire peste orasul ingerilor si mai ales puse stapanire peste castelul in care Ayame dormea ca un copil, neavand nici o grija. Castelul dormea si el nebanuind ce avea sa se intample mai departe.
Prin negura noptii, o prezenta neagra incarca atmosfera. Aceasta asteapta in liniste sosirea orei decisive. Dupa ce ceasul a batut ora douasprezece, anuntand astfel miezul noptii, acea persoana pune mana pe clanta, apasand usor, sperand sa nu faca nici un zgomot. Linistea noptii este tulburata de scartaitul ielei, care o facu pe acea persoana sa incremeneasca pentru cateva clipe. Dupa ce se asigura ca acel scartait nu a fost auzit de nimeni, intra in camera cu pasi usori. Fara a pierde timpul uitandu-se prin incapere, se indrepta cu siguranta cuiva care a mai pasit in acea camera spre patul din mijlocul incaperii. Ajungand langa pat, astepta putin, ascultand vantul ce misca lin baldachinul din matase alba, inainte sa se apuce de treaba.
-Hai, da la o parte baldachinul acela. Ce mai astepti? Cineva sopti nerabdator.
-Nu cred ca este bine sa facem asa ceva.
-Ba da. Ea nu este conducatoarea noastra, este o impostoare Castiel, incerca in continuarea sa il convinga de justetea actiunilor sale.
-Cum de esti asa sigur, Chase? Intreba Castiel sovaitor.
-Oh, lasa-ma pe mine sa termin aici daca tu nu esti in stare.
Fara a-l mai lasa pe Castiel sa mai zica un cuvant in plus, Chase preluase controlul asupra corpului lui Castiel. Era hotarit sa o omoare pe conducatoare chiar acolo si atunci. Nimic nu putea sa il faca sa isi schimbe planurile, asa ca dadu fara pic de sovaiala baldachinul si ramase inmarmurit cand vazu ca nimeni nu doarme in acel pat. Statea, tinand baldachinul, uitandu-se la patul care era ravasit dar in care nimeni nu dormea. Cu o miscare mecanica, negandita, dadu drumul la acea perdea dar ochii sai ramasera fixati in acelasi loc. Furios, se intoarse cu spatele la pat si se uita iscoditor prin camera. O vazu stand la birou scriind ceva. In nici doua secunde a ajuns in spatele ei si apucand-o de par ii trase capul pe spate.
-Deci, esti treaza, zise Chase cu un zambet diabolic pe fata.
Deja isi inchipuia cum avea sa arate capul dulcei lui conducatoare, odata ce viata s-ar fi scurs din ea. O licarire ucigasa ii aparu in ochii sai sangerii.
-Chase, scumpule, chiar ma intrebam cand o sa iti faci cunoscuta existenta, zise cu calm Ayame.
Uimit de calmul si de cunostintele ei, Chase se sperie si ii dadu drumul.
-De unde ai aflat? Cum ai aflat?
-Am stiut de existenta ta din prima zi in care i-am oferit control asupra focului.
-Si atunci de ce i-ai mai oferit acea putere?
-Pentru ca eu am incredere in toti supusii mei. Pastram speranta ca te va tine sub control, ca nu te va lasa sa faci ce vrei tu, sa iti faci de cap, zise Ayame putin dezamagita.
-Naiva ca-ntotdeauna. Focul nu poate fi tinut sub control, zise el foarte stapan pe sine.
-Da, sunt naiva. Dar te asigur ca dupa aceasta seara nu voi mai fi atat de naiva, spuse ea apoi isi inchise ochii si incepu sa sopteasca o incantatie.
-Ce faci?! Tipa Chase ingrozit simtind cum puterile il parasesc.
O apuca din nou de par si o arunca in peretele pe care se afla usa. Nici un sunet nu se auzi iesind din gura conducatoarei, insa o mica grimasa ii umbri chipul pentru cateva secunde. In ciuda faptului ca o tot arunca de colo-colo prin incapere, Ayame nu isi pierdu concentrarea si continua sa spunacuvintele cu ajutorul carora ii va lua puterea de a controla focul. Apoi mai trebuia sa reziste cateva minute pentru a-i tranfera puterea aceasta lui Michael. Chase innebunise din cauza ca simtea cum se apropie sfarsitul si oricat de tare ar fi lovit-o, oricat de tare ar fi aruncat-o, ea nu inceta. O idee ii lumina mintea, care il facu sa se opreasca si sa se uite la conducatoarea lui. Un firicel de sange i se prelingea din crestetul capului, iar buza ii era putin taiata intr-un colt. In afara de aceste lucruri nimic nu ii mai strica perfectiunea corpului. Nu mai putea sa se salveze, insa putea sa incalce ordinul pe care il primise, acela de a o rapi si sa ii ofere soarta care il astepta si pe el. Nu mai statu mult pe ganduri. Isi baga, pentru a cincea oara in acea seara, mana in parul ei si cu cealalta o apuca de aripa stanga, cea neagra. Cu ultimele lui puteri, trase de ea si apoi, vazand ca nu reuseste sa o rupa, facu o vraje care il ajuta sa smulga aripa. La fel facu si cu cea alba. Ramase placut impresionat de puterea, pe care o detinea conducatoarea lui. Cu ambele aripi smulse ea cazuse in genunchi, insa nimic nu ii strica perfectiunea chipului ei. Alti ingeri in locul ei ar fi tipat de durere, ar fi innebunit de durere, ea nu. Linistea noptii nu a fost tulburata decat de micuta bufnitura facuta atunci cand genunchii ei au atins podeaua. Vroia sa rada dar cand o vazu atat de linistita, innebuni, claca. Vroia sa o vada suferind, tipand nu asa calma, rece si calculata. Din fericire, Ayame deja terminase incantatia si puterea de a controla focul l-a parasit pe Chase, ducandu-se in corpul lui Michael unde avea sa renasca atunci cand el va reveni in Eden. Chase s-a intors de unde a venit, cazand in somnul fara de vise care avea sa ii fie realitatea si viata pana cand o noua putere va aparea care avea sa il trezeasca. Il lasa pe Castiel sa se confrunte cu ceea ce ego-ul lui facuse. Ingrozit, acesta cazuse in genunchi langa Ayame, lacrimile curgand siroaie pe obrajii lui.
-Iarta-ma, Maiestate. Iarta-ma! Trebuia sa te apar, insa eu te-am omorit. De mine trebuia sa fi pazita. Gardianul a devenit ucigas. Merit sa fiu blestemat pentru restul eternitatii! Zise Castiel neindraznind sa se uite in ochii conducatoarei lui mult iubite.
Vru sa spuna ceva dar sangele, venit din stomac din cauza ca avea o hemoragie interna, o inneca facand-o sa tuseasca. Un firicel de sange i se prelinse din coltul stang al gurii, dandu-i o frumusete mortuara atunci cand isi intoarse capul si ii zambi lui Castiel. Chiar si pe pragul mortii avea o aura ce ii oferea ceva aparte.
-Nu esti tu de vina, zise ea cu greu.
Un acces de tuse o cuprinse, murdarindu-se si ma mult cu lochidul ce ii sustinuse viata.
-Ba da, este.
-Nu, nu este. Nu te mai invinovati, stiam ca exista posibilitatea ca Chase sa preia controlul insa am ignorat acest fapt. Eu sunt de vina, spuse ea mangaindu-l pe obraz, lasandu-i cateva dare de sange.
In urmatoarea secunda cazu in bratele intinse ale lui Castiel, murind din cauza pierderii excesive de sange. Acesta o intoarse cu fata spre el si ramase, asa, cu ea in brate, leganand-o ca pe un copil care adormise.
Toate aceste lucruri durara exact patruzeci de minute. Era ora douasprezece si patruzeci de minute noaptea. Ora la care de obicei Ashi ii facea o vizita conducatoarei, desigur, aceasta nu stia despre aceasta vizita nocturna. De altfel nimeni nu stia de acele vizite nocturne pe care el le facea pentru a se asigura ca Ayame era bine. Ramase socat cand intra in camera si il vazu pe Castiel stand pe jos cu corpul rigid al lui Ayame in brate. Castiel era plecat in lumea lui imaginara in care totul era bine si perfect.
-Ce ai facut?! Tipa cu o voce ragusita Ashi care avea impresia ca totul este doar un vis urat.

Castiel auzindu-l isi ridica privirea, uitandu-se la el de parca Ashi ar fi fost cel nebun, nu el.
-Am omorit-o, dar doarme acum asa ca nu mai tipa, o sa o trezesti, se auzi vocea lui lipsita de orice fel de emotie.
Ashi vazu rosu in fata ochilor, nu putea concepe asa ceva. Nu putea sa conceapa cum cineva putea sa o omoare pe conducatoare. Flacari ii ardeau in ochii sai rosiatici. Furia prelua controlul si cu o singura vraja il omori pe Castiel, apoi dupa ce il omori mai facu o vraja si incinera corpul Narkangelului. Stia ca el va fi considerat criminalul dar nu ii pasa. Era bucuros ca a putut sa il pedepseasca el personal pe Castiel. Dupa planurile lui, cei doi sefi ai consiliilor nu aveau sa il mai gaseasca in Eden a doua zi, avea de gand de mult timp sa plece in Chaos si sa devina conducatorul demonilor. Spera ca daca va fi pe picior de egalitate cu Ayame atunci aceasta avea sa il iubeasca pe el, nu pe Ikusa. Acum nu mai avea de ce sa amane, de ce sa mai stea in Eden. Conducatoarea a murit, a fost ucisa iar maine cand Ikusa avea sa o gaseasca panica avea sa puna stapanire pe ei, nu putea sa se lase prins. Hotarit sa nu il prinda dimineata in Eden, Ashi o lua pe Ayame in brate si o puse in patul ei, invelind-o. Asa cum o asezase, ddadea impresia ca doarme, insa daca te-ai fi uitat mai bine ai fi observat ca aripile lipsesc si ca in anumite locuri, pielea ei alba era patata de purpuriul vanatailor ce incepeau sa isi faca aparitia. Cu un sarut ii petcetlui buzele reci si rigide.
O briza usoara aduse cu ea mai mult decat aerul plin de miresmele noptii, aduse o idee, o porunca. Metradon aparuse imediat si se postase in dreptul lui Ashi pentru a incerca sa il apere, insa fara nici un efect. Briza isi atinse scopul. Metradon simti inca o daca cum este redus la neputinta tocmai de statutul sau. Tipa furios, intrebandu-l pe Dumnezeu de ce face aceste lucruri, insa in camera nu se auzi nimic doar o briza mai puternica patrunse in incapere racind pentru cateva secunde locul. Metradon disparu, stiind multe prea bine ca nu mai putea face nimic. Avea sa il lase pe Ashi sa isi duca noul plan la indeplinire.
O idee noua ii trecu prin minte. Avea sa faca un ritual prin care toti ingerii aveau sa uite ce s-a intamplat in acei ani. Toti vor uita toate actele de eroism ale celor doi FallenAngeli, Ayame va uita ca l-a iubit vreodata pe ikusa. Avea sansa sa o cucereasca el, sa o faca sa il iubeasca. Nu statu mult pe ganduri. Facu ritualul, universul ii oferi puterea necesara si tocmai termina acel ritual, cand o parte din putere ii disparu si nu avu destula pentru a-l putea sigila cum trebuie. Metradon, inger al universului, aproape isi daduse viata pentru a-i fura jumatate din puterea pe care ritualul i-a oferit-o. Desi avea control absolut asupra universului nu putea sa impiedice ritualurile care foloseau esenta cosmosului. Era bucuros ca a reusit sa le ofere o portita de iesire ingerilor si era sigur ca in timp ei aveau sa isi aminteasca vag ce s-a intamplat.
Cum termina ritualul iesi din camera, plecand spre orasul demonilor. Nu isi dadu seama ca atunci cand incepuse ritualul timpul se oprise si in loc sa dureze trei ore, nu trecuse nici macar un minut. Asa ca in momentul in care usa camerei se inchise, orologiul batuse ora unul dimineata.
A doua zi, Ikusa o gasi pe conducatoare in acea stare si il cauta furios pe Ashi pentru a-i cere socoteala. Nu il gasi nicaieri, nici pe el, nici pe Castiel, asa ca presupuse ca Ashi il omorise si pe Castiel, pleca in Chaos dupa aceste crime ingrozitoare.
A fost o zi trista si ingrozitoare pentru toti ingeri din Eden. O zi pe care toti erau siguri ca aveau sa o tina minte, insa dupa noua zile de la moartea conducatoarei o lumina orbitoare acapara orasul si le sterse din minte tuturor ingerilor ce se intamplase in timpul domniei lui Ayame. Deasemenea, acea lumina le oferi o stare de liniste, de pace si armonie astfel nu aveau sa se intrebe ce se intamplase cu amintirile lor, de ce nu isi puteau aduce aminte de chipul conducatoarei sau de ce Ikusa si Hissori au murit la varsta de doua sute patru ani, respectiv doua sute zece ani.
Timpul avea sa erodeze acea mantie care le invaluise amintirile si intr-o anumita masura gandirea libera si vointa. Metradon nu putea decat sa spere ca Ayame va avea puterea necesara pentru a gasi adevarul pe care Dumnezeu il ascunse cu atata ardoare. Inca o data totul depindea de vointa unui singur inger, de vointa lui Sanct Angel.

THE END

[BloodyInnocence]

deci m-am intors si o data cu revenirea mea voi posta cateva randuri din urmatorul volum. Sa imi spuneti parerea voastra va rog, pentru ca daca nu o faceti o sa iau asta ca pe un raspuns si nu voi mai posta continuarea.

[font=Verdana]ARIPI INSANGERATE
VOLUMUL II
CRUDUL ADEVAR

Capitolul I

In camera ei din Eden

Cioc, cioc, cioc.
Cineva batea increzator in usa.
Din pacate pentru acel cineva, ea nu se simtea in stare la acea ora sa dea ochii cu cel care ar fi putut sa fie de partea cealalta. Vroia doar sa se lase purtata de val spre abisul crud al somnului. O noapte fara vise era tot ce isi dorea, asa ca ii spusese sa plece, insa el continua sa bata insistent in usa. Nici macar curiozitatea de a afla identitatea acelei persoane iritante nu putea sa o faca sa se ridice din pat, nu conta in acea clipa acel amanunt, nu vroia sa raspunda numai ca nici el nu vroia sa o lase in pace. Se ridica furioasa din pat, uitand sa isi i-a halatul si deschise usa. Statea enervata cu mainile puse pe soldurile ei in fata usi cand isi dadu seama ca nu era tocmai imbracata corespunzator. Tot ce ii apara goliciunea era o camasa din matase transparenta, fina de un roz pal asemanator florilor de cires. Vazu cum ingerul ce statea in fata ei o cantareste de sus pana jos, o licarire diabolica aparandu-i in ochii negri ca noaptea. Simtii cum obrajii albi incep sa se imbujoreze din cauza priviri pline de dorinta care o cerceta. Nu ii trebuia o oglinda pentru a vedea de ce este el atat de interesat de ceea ce se afla din-naintea lui. Parul ei roscat era lasat liber si cadea rebel pe umerii ei, nevrand sa ii acopere bustul, ochi verzi obositi, plictisiti aveau mici pungute umflate sub ei, dar nu isi pierdusera, inca, stralucirea insolenta. Buzele ii erau putin rosii din cauza ca si le muscase incercand sa uite de toate problemele care nu vroiau sa ii dea pace. Camasa ii mangaia pielea fina a corpului si nu impiedica pe nimeni sa ii vada sani mari, rotunzi care statea fermi, ci din contra invita privirile sa le acorde atentie. Apoi daca reuseau sa iti dezlipesti privirea de la sanii cu sfarcuri tari puteai sa vezi abdomenul lucrat si o pereche de chilori din dantela foarte minusculi. Un zambet ii aparu cand isi imagina cum arata in acea secunda, dar disparu in clipa a doua, amintindu-si de cel care statea in fata ei, asteptand ca un leu sa isi prinda prada.
Ingerul isi ridica privirea si se uita in ochi ei, dupa care isi trecu limba peste buze, zambindu-i. Continuand sa se uite direct in ochi ei intra in camera, obligand-o sa se dea inapoi si inchise usa in urma lui. Era o priveliste ciudata sa vezi cu nici unul dintre ei nu se uita in alta parte, se privesc fix si cum unul face un pas inauntru celalalt se da un pas inapoi. Arata ca un dans ciudat, plin de senzualitate si promisiuni interzise.
Toata increderea si aerul de superioritate pe care le avea, pe care le castigase de-a lungul vietii sale de conducatoare se dusesera pe apa sambetei. Isi facu curaj si spuse o rugaciune repede catre Dumnezeu rugandu-l sa o ajute sa isi tina vocea sub control, sa nu o tradeze prin tremurul sau.
-Nu... nu ai ce cauta aici, zise cu vocea tremuranda.
Se mustra in gand pentru slabiciunea pe care o arata in fata lui. De atatea ori se inselase si tot de atatea ori inima ei se sparse si tot nu putea sa isi inabuse sperantele ca poate el se va razgandi. Nu mai vroia sperante desarte. Nu mai putea continua in acest mod. Era ca un joc de-a soarecele cu pisica din care amandoi ieseau sifonati. Vroia sa termine cu toate problemele, sa le rezolve apoi se hotarise sa dispara. Nu mai vroia si nici nu mai putea sa suporte singuratatea. Asta era blestemul tuturor conducatorilor. Incepu sa protesteze, incercand sa ignore inima care incepuse sa o intepe atunci cand el se apropie mai mult de ea.
Ayame continua sa protesteze dar acesta ii puse dupa cateva minute un deget pe buze, impiedicand-o sa mai rosteasca inca un cuvant in plus. Apucand-o de mana, o lipi de trupul sau plin de muschi. Cu mana stanga o strangea de mijloc, tinand-o lipita de corpului lui, in timp ce cu cea dreapta ii mangaia spatele coborind spre fundul bombat. Pe neasteptate, inainte ca mana sa sa ajunga la fundul ei, isi baga cealalta mana in parul lung, matasos si tragandu-i capul pe spate o saruta. Ii trasa conturul buzelor cu limba sa, apoi ii musca usor buzele si vazand ca nu il lasa sa patrunda in locul acela plin de arome minunate o musca mult mai tare, facand-o sa isi deschida gura pentru a lasa sa iasa un mic tipat de uimire. Acesta nu rata ocazia si nelasand-o sa tipe, ii invada gura cu limba lui. Se purta ca un adevarat invadator, cautand locurile cele mai dulci ale gurii ei si exploatandu-le la maxim. Dupa ce o saruta, o lua in brate fara nici un efort, ignorand incercarile de a nu-l lasa sa o ia in brate si o duse in fata patului. Dand baldachinul la o parte o aseza atent pe saltea, insa pana sa se urce ea se rostogolise si se daduse jos. Incerca sa fuga, dar o prinse din urma si apucand-o de mana dreapta o trase spre el. Ayame se lovi de corpul lui masiv si aproape ca se prabusise, insa o prinse inainte sa atinga podeau si o imbratisa aproape sufocand-o. Fara sa zica un singur cuvant sau sa se enerveze pentru ca a incercat sa scape, o lua in brate, ingropandu-si chipul in parul ei si o duse din nou la pat, dar de data aceasta se urca tinand-o strans in brate. O aseza pe salteaua moale, punandu-si mainile peste ale ei si sarutand-o, posedandu-i toata gura. U putea sa isi miste decat picioarele deoarece acesta statea peste ea, trupul lui lipit de al ei, imobilizandu-i talia cu ajutorul picioarelor. Dupa ce saruta fiecare centimetru al fetei ei, cobori jos sarutandu-i gatul apoi cu mana stanga ii rupse camasa subtire pentru ca limba sa sa poata sa se joace cu sfarcurile ei tari. Ajungand la sfarcurile tari, Ayame incepu sa vorbeasca.
-Ikusa, te rog, nu... nu face asta... vocea conducatoarei trada nesiguranta si frica de inca o dezamagire.
Stia ca vocea ei trada si o dorinta de a-l avea atunci si acolo dar pretul acelei dorinte o ingrozea. Deodata simti nevoia de a-l vedea, de a-i vedea fata asa ca incerca sa isi ridice capul si reusi cu greu, numai ca in locul lui Ikusa se afla Lucifer. Vazandu-i chipul si recunoscandu-l incerca sa se ridice, sa scape si, spre surprinderea ei, reusi. In momentul in care reusi, se trezi brusc in pat singura, invelita cu cearceaful fin, rozaliu. Era transpirata toata si tremura usor din cauza brizei reci ce venea de afara. Se uita in jur pentru a se convinge ca a fost doar un cosmar, acelasi care o bantuia in fiecare noapte, in care Ikusa venea sa faca dragoste cu ea dar undeva pe drum era inlocuit de Lucifer. Se dezveli, indreptandu-se spre balcon pentru a lua o gura de aer proaspat cand vazu ca are camasa sfasiata. Atunci il auzi. Ceea ce se intamplase in acea seara nu fusese un vis, constientiza ea furioasa.
-Nu puteai sa te lasi in voia sentimentelor? O intreba Lucifer putin frustrat.
I se vedea conturat organul prin pantaloni negri-verzui pe care ii purta.
-Nu ai ce cauta aici! Spuse ea jumatate soptind, jumatate tipand, in timp ce facu patura sa vina la ea si se infasura in aceasta, acoperindu-si goliciunea.
Apoi, pe neasteptate, emana din mana dreapta o mingie de energie. Din pacate Lucifer se feri, aparand in spatele ei si punandu-i mana pe barbie. Ayame se smuzi, fugind din bratele lui. Nu prea avea ce sa ii faca. Diferenta de putere dintrei ei doi era imensa, nu avea nici o sansa sa il invinga.
-Ntz... ntz... ntz. Nu este frumos ce ai facut, zise el zambitor.
-Da, Lucifer, nu stiam ca este un sfat deghizat. Te invit sa imi parasesti incaperile si sa ma lasi in pace.
-Oricum, gresesti cand spui ca nu am ce cauta aici, regina mea. Nu te-ai intrebat niciodata, in aceste doua saptamani, de ce tot apar in visele tale?
-Esti cel mai mare cosmar al meu, este si normal sa ma terorizezi si oricum asta faci tu. Terorizez pe toata lumea care intra in contact cu tine.
-De fapt, te terorizez doar pe tine, ar trebui sa te simti flatata. Stii ca ti-am zis ca o sa iti spun de ce nu te las in pace in ultima ta seara ca muritoare?
-Da... imi amintesc, zise reticenta.
-Ei, bine, a venit momentul. Trebuie sa te trezesti si sa vii langa mine ca si regina mea. Amandoi vom domni peste ingeri si demoni! Afirma Lucifer cu un ton pasional si cu mult suflet.
-Esti nebun! Nu te apropia de mine!
-O, ba nu. Trebuie sa iti amintesti si voi fi rabdator pentru ca stiu ca nu va mai dura mult, o sa vezi. O sa iti aduci aminte despre noi doi si o sa vezi ca am fost facuti unul pentru celalalt.
Nu o mai lasa sa spuna nimic, luand-o prin surprindere cand aparu la cativa centimetri de ea si punandu-i palma pe frunte o facu sa adoarma instantaneu. O prinse in brate inainte sa cada si o puse in pat, invelind-o.
-Acum dormi, regina mea, maine o sa ai o zi plina, zise el sarutand-o tandru pe frunte, mangaindu-i parul.
Se mai uita o singura data la ea zambind diabolic dupa care disparu, lasand intunericul sa il inghita.

In camera lui Ikusa

In camera alaturata de cea a conducatoarei, doar la cativa metri departare, dormea Ikusa. Visul sau era dominat de amintiri, de ceea ce se intamplase cu foarte putin timp in urma.
„-Nu ai puterea necesara sa o iei din mainile mele, zise Lucifer foarte increzator.
-Cine esti si ce vrei cu Ayame?
-Sunt cel care ii poate oferi ce vrea ea, zise el misterios.
-Poftim?
-Da. Esti atat de orb. Lasa-ma sa te luminez. Se simte atat de singura incat m-a lasat sa o sarut, a fost atat de usor sa o vrajesc... nu s-a impotrivit mai deloc. Si stii de ce? Pentru ca tu i-ai frant inima.
-Nu... sopti Ikusa nevenindu-i sa creada.
-Ba da... il imita Lucifer, batjocoritor. Asta este doar inceputul. Acest sarut nu inseamna decat inceputul. Va veni ea singura la mine si tu cu standardele tale nu vei mai putea sa faci nimic, zise demonul si apoi o arunca pe Ayame spre Ikusa, care imediat o prinse.
-Asteapta si vei vedea, Narkangelule, o sa o pierzi. O sa vezi cum in fiecare zi ce va trece ea se va stinge si nici unul dintre voi nu va putea face nimic, spuse asta si disparu lasandu-i singuri.”
Narkangelul avea impresia ca se afla in fata unui film si este un simplu spectator. Apoi filmul se opri si in momentul in care crezu ca acel cosmar se terminase inca o scena mai apare in fata ochilor sai.
„Se afla intr-o camera ciudata, in care toate lucrurile erau in nuante de rosu si negru. I se parea straniu dar nu era pentru prima data cand se gasea in acea incepere. Se uita in jur pentru a gasi o fereastra, ceva care sa ii indice unde se afla, insa pana sa gaseasca asa ceva auzi o voce care il facu sa incremeneasca.
-Buna MoonBlood.
Seriozitatea din vocea celui care a vorbit nu anunta ceva bun. Ceea ce i se parea suspect, era faptul ca nu i se adresase dupa numele lui sau dupa casta sa ci dupa rangul pe care il avea ca FallenAngel. Se intoarse cu fata la el si ramase uimit cand il recunoscu pe Lucifer. Acesta statea in fata lui, zambindu-i in acelasi mod calduros dar acel zambet ii baga frica in oase mai rau decat daca nu ar fi zambit deloc.
-Buna, Lucifer.
-Ma cauti pe mine sau pur si simplu ai gresit camera? Il intreba Lucifer cu masca de calmitate absoluta incepand sa se fisureze dezvaluind furia ce clocotea dedesupt.
-De fapt, chiar pe tine te cautam, marai Ikusa.
In acel moment Ikusa semana cu un tigru siberian ce este gata sa isi atace prada. Era greu sa isi pastreze calmul cand simtea tensiunea dintre ei.
-Chiar ma intrebam cand o sa ai curajul sa ma infrunti, zise el incercand sa il provoace pe MoonBlood la o lupta.
-Nu am venit sa ma lupt cu tine, zise incercand sa se calmeze.
Simtea cum incet sangele incepea sa ii arda venele, circuland cu o viteza incredibila. Vroia sa se bata cu el, vroia sa ii dea o lectie infumuratului. Inca un cuvant rostit de sus si avea sa il invete minte, poate si niste maniere. Urmarea cum fiecare cuvant ii iesea pe gura si se pregatea ca un tigru sa loveasca. Stia ca era mai puternic dar isi jurase ca nu avea sa iasa din acea bataie intreg.
-Oricum, nici nu ai putea sa ma dobori, micutule.
Asta era. Acesta era cuvantul care a dezlantuit iadul. Ikusa il lovi cu pumnul in abdomen iar Lucifer luat prin surprindere zbura cativa metri in spate. In timp ce demonul se ridica Narkangelul facu sa apara sabia lui cu lama alba si intr-o secunda varful sabiei atingea gatul adversarului amenintand sa dezvaluie ce se afla, de fapt, sub acea piele extrem de alba. Narkangelul banuia ca sub ea se ascunde o piele de sarpe, care de altfel l-ar fi caracterizat mult mai bine. Lucifer nu se clinti. Se uita cu ura in ochi lui, daca ar fi putut, l-ar fi omorit doar cu o singura privire. In clipa urmatoare Narkangelul se trezi cu demonul in fata sa, uitandu-se batjocoritor direct in ochii lui negri.
-Nu intelegi. Stiu de ce ai venit si sa stii ca nu o poti avea, iar daca ne vom lupta pentru ea, atunci tu vei pierde. Asa ca pleaca de aici pana nu ma supar si te omor.
Refuzand sa se dea batut, Ikusa se intoarse cu fata la adversarul lui si ii trimise o flacara albastra in abdomenul. Lucifer se dadu un pas inapoi, speriat de focul care il ardea ingrozitor si pe care nu putea sa il faca sa dispara. Nu isi daduse seama cand Narkangelul facuse sa dispara sabia si sa apara o flacara de culoarea albastra.
-Nu ma mai subestima!
O alta flacara se apropia de el, dar de aceasta data era pregatit. Ca atac, Lucifer trimise o mingie neagra care la contactul cu atacul adversarului sau exploda absorbind atacul si disparand si el. Ikusa furios, isi scoase sabia din nou la iveala si vru sa il atace pe demon dar se opri cand auzi usa deschizandu-se.
Sacred Wings aparu in camera, insa nu putea sa o vada prea bine deoarece intunericul o apara de ochii lui iscoditori.
-Ce se intampla aici? Intreba ea uitandu-se la sabia din mana lui Ikusa.
-Nimic, raspunse Lucifer. Nimic care sa te intereseze. Ce cauti aici? Ce vrei?
Printul intunericului se uita furios la cea care aparuse asteptand ca aceasta sa spuna ceva. Mana dreapta si-o tinea ascunsa la spate si forma o alta mingie neagra cu care sa il atace pe Ikusa. Nu isi dadu seama ca Sacred Wings vede acel atac si il va impiedica.
-Iesi afara, ii spuse ea lui Ikusa cu o voce grava, in timp ce se uita in ochii egalului ei incercand sa il faca sa isi plece capul.
Narkangelul se vazu nevoit sa iasa, stia mult prea bine ca nu putea sa se masoare nici cu el, nici cu ea. Fierbea de furie si se simtea neputincios in fata rivalului sau. Cu greu puse mana pe clanta si deschise usa pierzandu-se in intuneric. Din pacate nu reusi sa dispara atat de repede cum a vrut deoarece auzi ultimele cuvinte rostite de Lucifer.
-Nu o poti avea. Este a mea! Sa iti fie clar acest lucru! Tipa el pentru a fi sigur ca Ikusa il aude.
Isi lasa capul in jos, simtindu-se ca ultimul inger de pe pamant in acel moment deoarece a parasit lupta ca un las. Nu va mai putea niciodata sa o priveasca in ochi pe regina inimi lui stiind ca nu a avut curajul sa lupte pentru dragostea lor.”
Se trezi brusc din acel vis, plin de transpiratie. Se dadu jos din pat si ignorand faptul ca era doar in boxeri, iesi din camera sa indreptandu-se sprea cea a conducatoarei, care nu era decat la cativa pasi departare.
Ridica mana pentru a bate in usa dar ramase asa, cu ea ridicata, gandindu-se daca era bine sa o deranjeze. Se intoarse in camera lui, zicandu-si ca regina lui nu trebuia deranjata la o ora atat de tarzie pentru nimic. Si oricum, nu putea sa apara, asa, in miezul noptii la aceasta in camera dupa ce o evitase de cand ajunsesera in Eden.
Nu stia ca de partea cealalta a usii, Ayame statea rezemata, neavand, nici ea, curajul sa iasa pentru a se duce in camera lui in cautare de alinare si protectie. Vraja lui Lucifer nu dura decat cateva minute, dupa care se trezi speriata si statea jos rezemata de usa, plangand incet din cauza drumului pe care trebuia sa mearga.

[Lanna]

Salut din nou! Imi pare bine ca ai continuat. Chiar ma intrebam cand vei mai posta ceva. Pana acum e foarte bine si m-ai facut curioasa in continuare.
Am vazut cateva mici greseli, dar nu e asa de important.
Ai o idee foarte buna si sper ca o vei continua. Merita sa fie publicata si fiecare librarie ar trebui sa aibe macar 10 volume. Nu glumesc!
Cu ocazia asta ai putea sa treci si pe la povestea mea, daca ai timp.

Sa pui continuarea cat mai curand!
See ya!
:zuppy10::zuppy10:

[BloodyInnocence]

In camera lui Hissori

Hissori nu avea somn, de altfel era la fel ca in celelalte nopti de cand venise in Eden. Statea pe balcon cu trandafirul alb de pe campul de lupta, uitandu-se la luna. Arata ca o statuie a unui inger pazitor. Din pacate el simtea ca daduse gres in as apara atat conducatoarea cat si iubirea. Acum cand ceva timp trecuse, revenise cel de odinioara si putea sa se gandeasca cu calm la tot ceea ce se intamplase in acele cateva ore. Pentru a mia oara o lacrima i se prelinse pe fata lasand in urma doar o inima ranita. Se uita la privelistea din fata sa dar nu vedea nimic din frumusetea nopti si a astrului care proteja acest taram. Era pierdut in vinovatia care il macina incetul cu incetul. Ikusa, Ayame, Tetsujin, toti trei au incercat sa il scoata din acea stare insa toate incercarile lor au fost sortite esecului. O inima ranita, sentimentul de neputinta, vinovatia pentru ca nu s-a ridicat la asteptarile celor din jur erau rani ce numai timpul putea sa le vindece. Numai ca timpul de care avea el nevoie nu exista. Nu il puteau lasa in pace deoarece aveau nevoie de ajutorul lui, acum cat inca haosul era tinut la respect.
Sunetele linistitoare ale nopti au fost intrerupte de sunetul cuiva care batea la usa. Instinctiv s-a intrebat cine putea avea tupeul sau insolenta de a intrerupe acea melodie naturala, insa doar atat a facut. S-a intrebat. Curiozitatea lui s-a terminat. Continua sa stea ca o stana de piatra pe balcon, ignorand insistenta acelei persoane. O auzi cum intra in incapere, cum se uita prin camera si cum intr-un final deschide usile balconului si isi face aparitia.
-Buna Hissori! Spune o voce prietenoasa si voioasa de fata.
Vocea desi frumoasa nu se compara cu cea a lui Raphael. Ii era dor de vocea ei, ii era dor de tot ce tinea de ea. Cazu din nou in amintirile lui cu iubirea vieti sale, ignorand-o pe cea care venise sa vorbeasca cu el.
Zambetul lui Rose disparu cand vazu ca sclipirea ce ii aparuse cand ii auzise vocea se pierduse din nou in acel arginte viu, lasand in urma doi ochi umflati si rosi din cauza oboseli si a stari din care nu vroia cu nici un chip sa iasa. Un fior ii cutremura spatele la vederea acelor ochi arginti care aratau ca metalul lipsit de viata al carei culoare o imprumutau. Arata groaznic. Riduri fine ii brazdau fata, iar parul, o data aranjat, era acum ciufulit si neingrijit. Isi pierduse si el stralucirea specifica. Ii parea rau lui Rose pentru Arkangel. Din adancul inimii ei dorea sa il ajute, insa Michael nu o lasase sa il viziteze din cauza ca, zicea el, era „instabil”.
De cand se intorsese in Eden, Hissori era temut de toti ingerii, pana si batranul general Tetsujin renuntase la micile lui discuti in contradictoriu cu el deoarece nu vroia sa il enerveze si astfel sa declanseze o catastrofa. Rose nu intelegea sau cel putin nu vroia sa priceapa, vroia doar sa il ajute, sa ii dea de inteles ca ea nu se teme de puterea ce dormea in acesta. Nu trebuia sa poarte manusi sau sa se controleze. Venise aici sa ii zica toate aceste lucruri si se vazuse descurajata de atitudinea lui. Isi lua inima in dinti si incepu sa vorbeasca.
-Hissori ceea ce faci nu este bine, nu este normal. Stiu ca suferi si te simti vinovat dar trebuie sa induri. O vom salva dar pentru a o salva trebuie sa fi tare.
Spunea vrute si nevrute si ii dadea impresia lui Hissori ca nu avea sa se mai opreasca niciodata. Vocea ii tremura usor din cauza emotiilor. Spera din tot sufletul ca vorbele ei sa il atinga si reusira. O auzea vorbind, nu intelegea de ce se obosea. Ce insemna el pentru ea? Nimic. Apoi deveni constient ca incepuse sa se lupte cu acea stare, care incerca din nou sa il traga in nemiscare. Oboseala il lovise imediat ce revenise la suprafata. Furios, o ignora stiind ca nu avea voie sa se lase invins, nu si de data aceasta. Nu stia de ce in acea clipa ii revenise vointa de a se lupta, de a se trezi la realitate. Pentru prima oara de cand venise in Eden vazu cu adevarat peisajul mirific din fata sa, pentru prima oara vazu cu adevarat trandafirul alb ce isi pierduse stralucirea si se vestejise.
„Asa arata si el?” se intreba putin speriat de imaginea lui neingrijita, neglijata. Inca o data gandul il purta spre Raphael. Amintirea ei isi cerea tributul, doar ca el nu mai era dispus sa i-l acorde. Nu era inca moarta si nu avea de gand sa o lase in Chaos pentru restul eternitatii. Se intoarse si se uita la Rose.
Narkangelul vazu cum ochii odata lipsiti de viata si tulburi incep sa se limpezeasca si sa revina la viata.
-Hissori? Ma auzi?
-Da. Te-am auzit de cand ai ciocanit la usa, esti foarte insistenta, zise el rece.
Rose nu se sperie de totnul lui neprietenos.
-Nu imi vine sa cred... te simti bine? Ai nevoie de ceva? Nu iti este foame? Incepu sa il bombardeze ea cu o suta si una de intrebari, rostite atat de repede incat il lasa uimit pe Arkangel.
-Rose... Rose! Tipa el la aceasta.
Tacu imediat ce il vazu ca se enerveaza. Nu vroia sa simta pe pielea ei cat de puternic este.
-Imi este foame dar o sa mananc mai incolo. Acum vreau sa ma intind putin. Ma simt foarte rau.
-Normal ca te simti rau. Stii macar cat timp a trecut de cand stai aici, asa?
-De cateva zile?
-Incearca sapte zile.
-Umane?
-Normal ca nu! Spuse iritata Rose. De ce am masura timpul in zi umane?
Il lasase fara cuvinte. Mai bine nu ii spunea adevarul, deoarece cand il aflase incepuse sa simta in totalitate acele zile in care nu dormise, nu mancase, nu bause si statuse in picioare. Ameteala puse stapanire pe el si aproape ca se prabusise pe podea, dar din fericire Narkangelul il prinse inainte sa faca cunostinta cu podeaua. Incerca sa o impinga, sa o respinga simtindu-se si mai neputincios acum ca il ajutase o fata, dar nu reusi.
-Toata lumea are nevoie de ajutor din cand in cand. Nu poti sa le faci pe toate singur, ii spuse zambind.
Continua sa stea imbufnat in timp ce inainta cu grija, sprjinindu-se de ea spre pat.
-Stii o lectie importanta care este predata la academie este acceptarea ajutorului din partea coechipierului. Noi, Narkangeli suntem mandri din nastere si in timpul acestei lecti multi se aleg cu rani destul de serioase.
-Si invatati lectia? Intreba FallenAngelul curios.
-Da, majoritatea. Cei care nu o invata nu trec mai departe. Nu absolva academia daca nu demonstreaza ca si-au invins mandria. Intr-un razboi acest orgoliu ne poate costa victoria.
-Subtil, Rose. Foarte subtil, raspunse Hissori zambindu-i.
-Ma duc sa iti fac ceva de mancare si apoi o sa te ajut sa te cureti putin. Asta daca ma lasi, bineinteles.
Vroia sa refuze dar stomacul lui protesta atat de tare incat orice refuz nu ar fi fost acceptat. Asa ca singurul lucru pe care putea sa il faca era sa zambeasca si sa ii multumeasca, ceea ce si facu.
-Multumesc mult pentru ajutor, Rose.
-Nu ai pentru ce. Acum odihneste-te si in cateva minute o sa vin sa iti aduc mancarea. Ai preferinte?
-Nu. Orice o sa faci va fi destul de bun pentru mine.
Rose disparu din camera ducandu-se in bucatarie pentru a-i prepara ceva, lasandu-l pe Hissori singur prada gandurilor sale.
FallenAngelul statea intins in pat si se uita pe geam la cerul instelat. Orice ar fi facut gandul il purta tot la dragostea lui, dar acum nu mai se lasa sa cada in acea lume plina de deznadejde. Cumva, Rose reusise sa ii aduca speranta in suflet si pentru aceasta ii va fi vesnic recunoscator si indatorat. Deodata o intrebare ii aparu in minte: „Oare cum se simtea Ikusa?”. El se plangea ca Raphael nu era langa el, ca nu o putea atinge dar cum ar fi fost daca ea ar fi fost aproape si nu ar fi putut sa o atinga. Nu era deloc drept si era un egoist pentru ca in tot acest timp acesta se gandise doar la inima lui ranita si nici o clipa nu i-a trecut prin cap ca Ikusa, prietenul sau cel mai bun, suferea de un milion de ori mai tare. Se hotarise ca de acum incolo nu mai avea sa se planga. Avea sa il sustina pe SunLight asa cum si acesta il sustinuse pe el. Ii multumi lui Rose pentru mancare si apoi o ruga sa il lase singur deoarece vroia sa se odihneasca. Rose nu s-a impotrivit ci s-a conformat si l-a lasat sa manance in pace. Avea sa le spuna maine celorlalti ca Hissori si-a revenit.

Iadul

Undeva, sub milioane de tone de apa, in ascunzatoarea lui Lucifer, Metradon il cauta pe fostul locatar, sperand ca acesta sa fie undeva prin acele incaperi. Din pacate se inselase, dar nu pierduse totul. I-a trebuit o ora de-a ingerilor pentru a se uita prin toate acele camere si din cauza ca a petrecut atata timp acolo il facu pe Lucifer sa arunce un ochi in ascunzatoarea lui sa vada cine ii deranjeaza locul preferat. A ramas surprins cand l-a vazut pe ingerul universului stand non-salant pe patul lui. Nu se astepta ca acesta sa il caute, niciodata nu era un semn bun cand Metradon vroia sa discute cu cineva. Se intreba cu o frica ce incepea sa isi faca cunoscuta prezenta, ce dorea acesta de la el. Isi dadu seama ca singura modalitate prin care va afla era sa il intrebe.
-Deci... ce te aduce pe aici, pe la mine, Metradon? Il intreba Lucifer mergand ca o vulpe spre un scaun de la barul ce se afla in fata patului.
-Stii ce s-a intamplat acum multi, multi ani cand tu ai decazut? Ii raspunde el la intrebare cu o alta intrebare.
Ura acest tip de raspuns si ingerul universului stia acest lucru, insa nu putea sa faca nimic. Nimeni nu putea sa se masoare cu Metradon.
-Da, imi amintesc. Cum as putea uita vreodata ce s-a intamplat atunci? Intreba demonul cu o nota de tristete in glas.
O expresie de tristete poposi pentru cateva secunde pe fata lui. Nu era o memorie prea frumoasa cea care ii trecuse prin fata ochilor.
-Nu ai vrea ca acele vremuri sa se intoarca?
-Acele vremuri nu se vor intoarce niciodata. Este imposibil! Stiti si tu ca nimic, niciodata nu poate sa fie la fel dupa un razboi.
-Oare?
-Metradon te-a lovit Dumnezeu de prea multe ori in cap? Nu inteleg ce iti veni asa dintr-o data. Parca nu aveai voie sa te cobori pe Pamant? Si ce sunt cu aceste intrebari?
-Nu am voie, dar pentru ce Dumnezeu nu stie, nu ma poate pedepsi.
-Chiar crezi ca El nu stie?
-Da. Este ocupat cu nu stiu ce alta lume nou-nascuta. Daca ar stii ceilalti ce este de fapt Dumnezeu...
-Dar nu trebuie sa afle si nu vro afla. Si oricum, El va afla despre nesubordonarea ta.
-Nu conteaza. Deja acest subiect devine plictisitor.
-Ce vrei atunci?
-Vreau sa renunti la planurile tale. Nu vreau sa te mai legi de Ayame, zise Metradon cu o flacara arzand in ochii lui albi.
-Nu imi spune, si tu esti indragostit de dulcea bomboana a cherubimilor, spuse batjocoritor Lucifer.
-Nu, nu sunt indragosti de ea. Ayame are alt suflet pereche si acela nu sunt eu, dar nici tu.
-A, da. Am uitat ca tu stii care drumuri se intersecteaza cu care si ce ne asteapta pe fiecare pe acea cale. Din pacate nu iti poti vedea destinul tau.
-Nu despre mine este vorba. Nu mai schimba subiectul! Tipa Metradon enervat de comportamentul lui Lucifer.
-Calm, calm... nu trebuie sa te enervezi, zise el ridicand mainile in semn de aparare.
-Ma plictisesti ingrozitor. Iti mai repet inca o data, sper ca vei baga la cap ceea ce iti zic. Nu ai voie sa te atingi de Ayame. Las-o in pace sa isi vada de drum. Are deja o groaza de piedici pe care trebuie sa le treaca, nu mai are nevoie de inca una.
-Nu ma sperii tu pe mine, Metradon. Am planurile mele si o sa le duc la bun sfarsit. Cand o sa termin cu Ayame va fi regina mea, iar noi amandoi com domni atat peste Eden cat si peste Chaos si Pamant.
-Uiti ca eu te cunosc. Tu nu esti demon si nici nu vei fi vreodata. De fapt, Ashi este regele demonilor, tu esti doar un impostor. Cand se va intoarce Ashi, isi va relua locul.
-Slabiciunea aceea de demon nu poate sa faca nimic.
Metradon nu se astepta la atacul lui Sacred Hermit. Din fericire ingerul universului nu avea un corp fizic ci psihic si de aceea nu putea sa fie ranit. Asta il facea si atat de periculos. Intr-o lupta, acesta ar fi iesit castigator deoarece putea incasa orice fel de lovitura fara sa pateasca nimic. Desi nu putea fi ranit, Metradon nu agrea ca cineva sa il atace, asa ca riposta, trimitand un fulger spre Lucifer. Acesta se feri si vru sa il mai atace o data cand isi dadu seama cat de inutil avea sa fie atacul.
-Bine, bine. Ma predau. Nu ma mai ataca, zise Lucifer ridicandu-si mainile deasupra capului pentru ca Metradon sa vada ca nu mai are nimic in ele.
-Esti plictisitor. Raspunde-mi la intrebare si promit ca voi pleca.
-Nu renunt la planurile mele. Stiu ca tu inca crezi ca eu sunt bun, dar sunt doar iluziile tale. Nu vreau acelasi lucru. Ayame, tu, eu vrem lucruri diferite. Ea vrea sa afle adevarul, tu vrei ca ea sa afle doar o parte din adevar si sa o protejezi pe ea si pe restul cherubimilor de cealalta parte, iar eu... ei bine sa zicem ca eu doresc sa fiu singurul si cel mai mare conducator al celor trei lumi. Deci nu sunt bun, am planuri malefice.
-Dar te-ai razvartit impreuna cu Sacred Wings pentru ca voi doi nu erati de acord cu Dumnezeu!
-Da si uite unde ne-a adus acea insolenta. Ea este moarta sau poate inchisa in cine stie ce loc, iar eu exilat aici! Intotdeauna cand lupti pentru ceea ce este bine pierzi. Faza cu binele intotdeauna castiga este o porcarie, un basm si tu stii acest lucru. Doar esti ingerul universului, tu faci legile, tu controlezi destinele! Ai stat pebara si te-ai uitat cum ne-a macelarit pe toti!
Toata frustrarea si-o varsa pe Metradon in acea clipa cu ajutorul acelor cuvinte. Acestea sustineau un adevar crud care a fost ascuns si care vroia sa iasa la iveala. Intrebarea era daca cei care erau in cautarea acelui adevar vor fi in stare sa il suporte. Nici chiar Metradon nu stia acest lucru. Nu stia cine avea dreptate, cine va iesi cel mai bine din aceasta aventura.
-Imi pare rau, Lucifer. Am fost un prost pentru ca nu v-am ajutat. Nu am stiut unde se va ajunge.
-Parerile de rau nu schimba nimic. Nu o va aduce pe Sacred Wings inapoi, nu va ridica blestemul lui Raphael, nu imi va curata mie aripile, nu ii va aduce aminte lui Ayame de cine era! Daca te-ai fi implicat poate nu s-ar fi intamplat ce s-a intamplat.
-Stai asa, atunci ii pica fisa lui Metradon. Ceva nu era in regula. De ce nu ii spui pe nume lui Sacred Wings?
-Nu te intereseaza, zise Lucifer incercand sa para indiferent.
Spera ca ingerul universului sa nu isi fi dat seama ce se intamplase. S-a chinuit atata timp sa isi ascunda adevaratul plan de el incat ar fi insemnat o adevarata pierdere daca in acel moment si-ar fi dat seama de adevar.
-M-ai pacalit! Nu o poti obliga pe Ayame sa se transforme in Sacred Wings! Alexiel va prelua controlul asupra ei si Ayame va muri sau mai bine zis va disparea!
-Ti-am zis ca nu sunt bun. O vreau inapoi pe Alexiel. Tu nu stii prin ce chinuri am trecut dupa moartea ei. Nimeni nu stie, nimeni nu poate intelege!
-Dar totusi...
-Nu imi pasa.
Lucifer disparu lasandu-l pe Metradon inmarmurit in ascunzatoarea lui. Dorea doar sa fie singur. Amintirea lui Alexiel il facea sa sufere si acum, dupa atatia ani. Il ura pe Metradon in acea clipa deoarece ii adusese din nou aminte de ea. Se intreba furios de ce nu putea sa il lase in pace si sa nu se mai bage. Toate ar fi fost bine si frumoase daca el ar fi procedat asa cum facuse acum multi ani si refuzase sa intervina. Sacred Hermit se izola in camera sa din Chaos, refuzand sa iasa de acolo pentru urmatoarele cateva zile.