Aripi insangerate

[BloodyInnocence]

ms handofblood pentru comentul tau si pentru faptul ca urmaresti in continuare povestea.:)>:D<
sper ca si ceilalti care citesc sa imi spuna parerile lor:)


In Eden

Luna stralucea linistita, luminand orasul ingerilor. Totul parea impietrit ca si cum timpul s-ar fi oprit in loc, refuzand, parca, sa isi urmeze cursul natural. Patru umbre se puteau vedea foarte clar miscandu-se prin oras, indreptandu-se incet fara nici o graba spre centrul orasului. Cele patru umbre hotarisera sa se intalneasca in centru atunci cand luna era in mijlocul cerului, fiecare venind dintr-unul din cele patru puncte carteziene. Si toate astea pentru a nu fi vazuti de nimeni.
Orologiul din fata castelului batu ora douasprazece.
Cele patru umbre stateau in fata drumului pe care au venit, formand un romb. Statura asa pana cand orologiul inceta sa mai bata, iar orasul reveni inapoi la starea de liniste si impietrire in eternitate de mai devreme.
Cei patru se intalnira in centrul orasului deoarece au fost atrasi de o mare putere ce incepea sa isi faca cunoscuta prezenta. La fel cum se intamplase si cand conducatoarea se trezise, asa se intamplase si acum. Numai ca din pacate acea presimtirea a lor nu se implinise pana in acel moment, asa ca nu mai erau siguri de ceea ce simteau. Nu spusesera nimanui despre ceea ce simtisera, dar fusesera atenti la zvonurile ce circulau printre ingeri, sa afle daca nu cumva cei doi cherubimi, trimisi pe Pamant, au gasit-o pe Ayame. Din pacate nu primisera nici o veste de la cei doi ingeri asa ca au presupus ca inca nu au dat de ea.
-Deci, Michael, tu ce crezi ca este de aceasta data? Intreba Lilith, nelinistita din cauza tacerii acestuia.
-Da. O simti pe Ayame renascand? Intreba Krad, speranta i se putea citi atat in glas cat si in ochi.
-De fapt, imi pare nespus de rau sa va dezamagesc, dar nu simt nimic deosebit, ii dezamagi Michael pe cei doi.
-Lilith? Ce se intampla?
-Lilith! Tipa Rose disperata cand vazu cum Arkangelul se prabuseste pe jos, inconstienta.
Michael se duse langa ea si o lua in brate, ridicand-o de pe pavajul rece si punand-o pe o banca din apropiere.
-Ce se petrece? Intreba Krad umit inca neinregistrand exact ceea ce s-a intamplat.
-De ce a lesinat? Sa fie oare sensibila la puterea aceasta ce se trezeste incet la viata?
-Si daca este sensibila la ea, ce inseamna? Spuse Michael, mai mult pentru el decat pentru restul.
-Poate vom afla cand se va trezi. Asa cum am aflat cand te-ai trezit tu, Michael. Ne-ai spus ca ai vazut-o pe ayame intr-o rochie lunga, de culoarea florii de cires, scaldata in lumina soarelui. Asa ti-ai dat seama ca a ei este puterea pe care ai simtit-o atat de intens.
-Da... de altfel daca eu sunt sensibil la puterea astrala a conducatoarei si voi ati putea fi sensibili la puterile celorlalti ingeri.
-Acum ramane totusi intrebarea: care dintre ceilalti trei au renascut sau urmeaza sa renasca? Zise Krad uitandu-se curios la Lilith.
Inainte ca unul dintre ei sa mai spuna ceva, Lilith isi deschise usor ochii. La inceput nu reusi sa distinga decat umbre neclare care o inconjurau, ca mai apoi incetul cu incetul sa ii revina vederea. Ii vazu pe cei trei ingeri stand in jurul ei ingrijorati. Incerca sa se ridice in picioare, dar cazu epuizata iapoi pe banca.
-Te simti bine, Lilith? Intreba Krad ajutand-o sa se aseze mai comfortabil.
-Da, sunt doar putin ametita, zise zamnindu-le calduros pentru a-i linisti.
-Deci, ce ai vazut? O intreba Rose curioasa si nerabdatoare.
-A fost conducatoarea noastra?
-Nu sau cel putin nu cred.
-Cum adica nu crezi?
-Pai, totul era in nuante de argintiu si alb, pana si soarele era alb. Si da sunt absolut sigura ca era un soare si nu o luna. De altfel, stralucea mult prea puternic pentru a fi luna. Ingerul care a aparut in fata mea avea parul lung, de un argintiu metalic, ochii mari de pantera, argintii, spancenele si genele negre, nasul putin carn. Avea o gura mica cu buze pline, sangerii, barbie mica si obrajii plinuti. Cat despre pielea ei, era la fel de alba ca spuma laptelui. Era frumoasa dar in acelasi timp era foarte rece, aproape la fel ca gheata.
-Sa fie ingerul Seraphim? Sugera Michael.
-Nu stiu. Totul este posibil.
-Credeti ca exista? Zise Rose entuziasmata de aparitia unui nou inger.
-Nu stiu. Sa vedem ce se intampla mai departe.
-Nu ar trebui sa ii anuntam pe Tetsujin si Hageshi?
-Nu. Acum sunt in consiliu, judecandu-l pe tradatorul de Uragiri. Sa mai asteptam.
-Da. Poate sunt doar niste inchipuiri de-ale noastre.
-Orice este posibil.
Dupa ce isi urara noapte buna, cei patru se intoarsera pe drumurile pe care venisera, fiecare gandindu-se la propria sa teorie. Nelinistea domnea peste sufletele celor patru cherubimi deoarece nu stiau ce se intampla cu ei, trebuia sa afle curand altfel vor claca.

In sala de consiliu

Orologiul batu ora douasprezece. Nimeni din incapare nu dadea semne ca l-ar fi auzit. Erau atenti la schimbul de replici dintre Hageshi, Tetsujin si Castiel. Numai el era atent la ceea ce se petrecea afara, deoarece din punctul lui de vedere nu mai avea nici un rost sa fie atent la ce se intampla in incapere. Stia deja care avea sa ii fie pedeapsa.
-Uragiri...
Auzise el pe cineva rostindu-i numele. Se uita in jur curios, sa vada cine era acea persoana care il striga, dar nu vazu pe nimeni sa se uite la el. La fel ca mai devreme toti erau atenti la ce se discuta.
-Uragiri...
Din nou acea voce stranie, care ii dadea fiori pe sira spinarii, ii rostise numele. Acum vocea parea sa vina din toate partile, neavand o fata, un corp, ceva material cu care sa poata vorbi. Se uita ingrozit in toate partile nereusind sa gaseasca nimic, ceea ce era si mai infricosetor.
-Vrei sa scapi? Sa traiesti? Il ispiti acea voce.
-D...da....da, vreau, reusi Uragiri sa treaca peste frica ce ii intrase in oase, inghetandu-l.
Cei din sala din nou nu auzira nimic din ce a spus vocea sau el. Nu puteau sa il auda. Isi continuau discutia nefiind tulburati de nimeni.
-Vrei? Cat de mult iti doresti libertatea?
-Am nevoie de libertate la fel de mult ca aerul pe care il respir sau apa pe care o beau.
-Ce vei face in schimbul acestei libertati?
-Orice. Orice vrei sa fac o sa fac, numai cere si voi face.
-Vei muri pentru libertate?
-Poftim?! Intreba el, disperarea citindu-i-se clar pe fata.
-Sa repet? Vei muri pentru libertate?
-Nu... nu... nu imi poti cere asa ceva...
-O, ba da, pot si uite ca o fac.
-Nu vreau sa mor!
-Din pacate asta este exact ce vei face.
-Stai! Nu, te rog! Tipa Uragiri dar voce deja disparuse refuzand sa ii raspunda la rugaminti.
Era constient ca cel care vorbea era foarte capabil de a face ceea ce a spus, asa ca atunci cand incepu sa il arda ceva prin interior din senin, nu se mira. Se simtea de parca inghitise jar incins. Incepea sa se sufoce si nimeni nu il vedea, nimeni nu il ajuta. De altfel, de ce l-ar fi ajutat, era un tradator, un inger care isi omorise semeni. Incalcase cea mai sfanta lege a lor de cand aparuse Ayame. Nici unul dintre ei nu l-ar fi ajutat pentru nimic in lume. Ar fi vazut asta ca o pedeapsa divina. Era un tradator si nimic mai mult. Senzatia incepuse sa se intensifice si din cauza durerii, incepuse sa tipe. Nici macar el nu isi recunoscuse tipetele, atat de distorsionat era glasul sau. Nu stia ce altceva sa faca. Mainile ii erau legate la spate si picioarele la fel si pe deasupra mai era si imobilizat in acel loc, neputand sa se ridice nici macar in picioare. Se zbatea neputincios sa isi elibereze macar o mana pentru a scapa de vesmintele pe care le avea pe el, dar nu reusea. Simtea cum se transforma in cenusa, fiecare artera, vena, organ din corpul sau iar el nu putea sa faca nimic decat sa continuie sa tipe.
Ultimul lucrur pe care il vazu fura chipurile ingrozite ale celor din consiliu. Se uitau la el de parca nu mai era inger, de parca era altceva, un monstru care ii impietrise in locurile lor. Deasemenea ultimul lucrur pe care il auzi fusese un ras isteric, un ras care i-ar fi inghetat sangele in vene daca ar mai fi avut vene sau sange. Un ras care nu ii apartinea nimanui din incapere ci apartinea acelei voci. Vocea il omora, il incinera din interior catre exterior si ii facea nespusa placere acest lucru. Ii parea rau ca numai el putea sa o auda.
In cateva minute totul se termina pentru cei care priveau ingroziti cum Uragiri se transforma in cenusa. Cateva minute, atata dura pentru ei, dar pentru Uragiri totul se intamplase mult mai lent. El avea impresia ca agonia aceea durase o eternitate, nu doar cateva minute. Tinuse o eternitate, de aceea aproape de final incepuse sa se roage ca moartea sa vina mai repede sa il ia, de aceea imbratisa lumina binefacatoare, aproape plangand de bucurie cand o vazu. Tot ceea ce stia el era ca acolo, scaldat in lumina aceea pura si alba nimic nu-l va mai atinge, nimic nu-l va mai durea. Acolo va cunoaste pacea si linistea.
Dupa acea scena Hageshi si Tetsujin hotarira sa se intalneasca a doua zi pentru a auzi ce avea de spus Castiel. Considerara ca erau mult prea afectati de ceea ce se petrecuse pentru ca sedinta sa continuie. Un somn bun avea sa ii linisteasca si sa le aduca o parte din pacea sufleteasca inapoi in corp. Toti membri aveau sa incerce sa uite acea scena, mai putin Castiel care se uita plin de interes si satisfactie la agonia tradatorului. Din pacate nimeni nu il vazu cyu acea expresie pe fata, altfel ar fi fost mai traumatizati de placerea sadica ce se citea pe chipul lui.

[Bad Blood.]

Uite că trec si eu pe aici şi îmi înving lenea asta :))
Păi tu deja ştii cât îmi place acest fic :X Dar ti-am promis că o să las comm şi uite-mă aici.
Am văzut câteva greşeli de tastare dar oricine are. Sunt foarte curioasă în legătură cu ceva.Dacă, să presupunem că Ran nu e îngerul Raphael, atunci cine va fi ?
Ţi-am mai spus că îţi ador fic-ul nu?
Nu pui şi tu poze cu ei? [cine ştie ce bunăciuni or fi :)) ştiu,pervy me ] Nici nu ştiu ce să mai scriu ca să am 3 rânduri complete :)).
Toate acestea fiind spuse aştept next-ul şi repede că altfel ne supărăm [glumeam ]:-w :))
Bye şi multă inspiraţie >:D<

[Whisky]

deci..vreau sa spun ca mi-a trebuit 3 zile sa citesc pana aici si imi place foarte mult.
chear nu stiu cum de ai asa imaginatie bogata,eu una nici nu mas putea gandii la o astfel de idee.personajele imi plac,descrierea este foarte reusita,dialogul nu lipseste si este chear frumos.
imi place foarte mult si astept sa pui continuarea cat mai REPEDE,ca nu am rabdare,imi place foate mult

[BloodyInnocence]

Ma bucur ca va place si va multumesc tuturor celor care cititi.

In camera lui Ran

Fara a mai spune un cuvant, Hissori incepu sa mute fotoliile si masuta, eliberand camera pentru a avea loc sa deseneze pe covor cu un praf ciudat, un cerc inconjurat de triunghiuri, pentru Ran desenul arata ca un soare, ceea ce i se parea ciudat, nu stia ea prea multe despre ritualuri. Insa atunci cand se gandi mai bine isi dadu seama ca nu stia nimic despre ingeri asa ca nu avea de unde sa stie ce este potrivit si ce nu este potrivit pentru asa ceva. Dupa ce termina desenul, Hissori o pofti pe Ran sa ingenuncheze in mijlocul acelui soare. Si ritualul incepu.
-Imi pare rau, ii sopti la ureche Hissori cand se aseza in locul ei.
Nu ii raspunse. Prefera sa isi lase ochii in jos, uitandu-se la podea in timp ce el se pregatea pentru ritual.
In cateva minute totul era pregatit pentru inceperea ritualului. Camera era cufundata in intuneric, luminata slab de lumanarile albe care aparusera din senin, praful care, deasemenea, nu mai era alb ci un galben fosforescent ce elimina o lumina uimitor de puternica acompania lumanarile. Se uita peste tot prin incapere, ochii ei umani nereusint sa distinga prea mult in intunericul ce o invaluia. Nu ii venea sa creada ce se intampla, totul in jurul sau sfida legile stiintei, ca de altfel si existenta ingerilor. Deodata auzi o voce ce soptea un fel de incantatie in latina sau credea ca era latina, niciodata nu se pricepuse la recunoasterea diferitelor limbi. Din nou se uita in toate partile, nereusind sa il vada pe Hissori, neavand ce sa faca si nestiind latina pentru a intelege ce se intampla, incepu sa se gandeasca la toate amintirile ei frumoase, refuzand sa mai dea atentie la ce se petrece in jurul sau.
Hissori statea in fata ei recitand incantatia, fiind constient ca ea nu poate sa isi dea seama de unde vine vocea sa, deoarece aceasta se auzea din toate partile, nu numai din locul in care el se afla. Intonatia i se schimbase putin cand ajunsese aproape de sfarsitul incantatiei. Nu stia ce vrea: pe de o parte vroia ca ea sa fie Raphael, dar asta insemna ca va suferii mult atunci cand va distruge sigiliile; iar pe partea cealalta vroia sa fie om pentru a o curma de suferinta distrugerii lor. Astepta cu sufletul la gura cand termina ce avea de spus sa vada ce se va intampla. Statea incordat, atent la orice miscare a fetei pentru a fi pregatit pentru ceea ce putea sa urmeze. Nu stia cum sa reactioneze cand dupa cinci minute nu se intampla nimic asa ca trecu la incantatia pentru cel de-al doilea sigiliu. Al doilea sigiliul il distruse la fel de usor ca primul, ajunsese la cel de-al treilea destul de usor. De acum incolo, insa, distrugerea lor avea sa se faca cu tipete si plansete. Nici nu stia daca ea va putea suporta durerea care avea sa urmeze dupa cate putea sa observe, pentru moment, ea era linistita, gandindu-se la clipele frumoase din viata sa. Linistea aceasta a ei nu avea sa dureze mult timp. In cateva minute ajunsese la final si la fel ca si la celelalte sigilii cuvintele care incheiau incantatiile erau: numarul si cuvantul „anihilat” in latina. Imediat dupa rostirea acestor cuvinte, Ran simti cum tot corpul incepuse sa o doara, nu era atat de dureros pe cat spusese Hissori, dar instinctul o avertiza ca acesta avea sa fie doar inceputul.
Hissori respira usurat cand vazu ca roscata nu face nici o miscare si nici nu scoate nici un sunet. El spera ca pentru urmatoarele sigilii durerea sa fie suportabila, asa cum era acum. Ceea ce acesta uitase sa ii mentioneze era ca o data cu distrugerea lor puterea ei astrala era eliberata, protejand astfel sufletul de rani psihice. Daca acum durerea nu reusise sa scoata de la ea nici un sunet, nici o miscare atunci poate ritualul avea sa continuie fara suferinta, sau cel putin asa spera ingeru.
Incepuse incantatia pentru al patrulea sigiliu mult mai increzator acum in puterile roscatei decat era cu cateva minute in urma. Dupa ce il distruse, observa cum Ran isi puse mainile pe jos, fortandu-si plamanii sa functioneze; nu scoase, insa, nici un tipat, nici macar un sunet mic de uimire la durerea ce crescuse considerabil.
Reactia sa cand distruse al cincilea sigiliu nu a mai fost atat de nesemnificativa. Ran se intinse pe jos, cu fata spre tavan, cu ochii deja plini de lacrimi si cu mainile incercand, fara nici un rezultat, sa scape de greutatea ce o apasa pe piept, refuzand sa o lase sa respire. Ochii ei se uitau in toate directiile cautandu-l pe Arkangel pentru a gasi puterea de a rezista, nici nu observa ca acum putea sa distinga umbrele lucrurilor din incapere. Durerea o inconjura si o ataca continu din toate partile, refuzand sa se lase controlata. Nu mai putea sa o ignore gandindu-se la clipele frumoase din viata ei, incercase dar fiecare amintire se spargea in bucatele dezvaluind din nou intunericul ce o inghitea.
Arkangelul incepu ultima incantatie, spera sa fie ultima pentru ca dupa cate putea sa vada ea nu va mai rezista mult in acest ritm. Cand il distruse, Ran se ridica brusc in picioare, incepand sa pluteasca la o jumatate de metru de podea, plangand si suspinand fara oprire. Din senin incepu sa tipe, cu cat tipa mai tare cu atat corpul sau stralucea mai tare. Cu mainile in dreptul pieptului acumula puterea ei astrala pana cand formase o mingie de marimea uneia de fotbal pe care o arunca in peretii scutului ce o inconjura, puterea ei cand atinse acei peretii explodase, distrugandu-i. Explozia formase un mic nor de fum ce o incercuise iar cand acesta disparu, Hissori o vazu pe Ran stand in picioare in fata lui cu o pereche de aripi argintii crescandu-i in spatele ei. In cateva secunde aripile ajunsera la marimea lor naturala, dezvaluindu-se in fata lui in toata splendoarea lor. De acum Ran disparuse in locul ei aparand ingerul Seraphim, Raphael.

In sala consiliului

Nici nu isi dadu seama cand ajunse in mijlocul celor doua consili, atat de speriat era. Incercase sa se agate de drumul care, conform calculelor sale, trebuia sa fie foarte lung, dar acesta nu il ajutase deloc, ba chiar, acum cand devenise putin paranoic, incepuse sa creada ca era impotriva sa.
Se scapa pe el cand il auzi pe Hageshi tipand orbit de furie si durere.
-Tradatorule! Nenorocitule! L-ai omorit pe Ranpu, pentru ce? Spune demonule! Pentru ce trebuia sa moara Ranpu?!
-S-a amestecat! Nu am vrut sa il omor! A fost o greseala. Va rog, aratati indurare!
Uragiri cazu in genunchi cerandu-le indurare celor din consiliu. Stia ca aceasta era singura cale prin care putea sa schimbe drumul plin de orori pe care pusese piciorul. Nu il deranja faptul ca in acea clipa se umilea, ca nu facea decat sa piarda si putinul respect pe care il mai avea in fata acelor ingeri, tot ce conta pentru el era sa ii faca sa nu ii dea pedeapsa capitala; acea moarte nemiloasa o simtea peste tot in jurul sau, dar mai ales simtea cum atarna deasupra capului sau asteptand sa isi faca intrarea. Auzi o voce si nu le mai dadu atentie celor din consiliu care continuau discutia.
-Imi pare rau de tine, spuse si Tetsujin care nici nu putea sa se uite la el. Ti-ai dezonorat casta, dar in primul rand si cel mai important te-ai dezonorat pe tine.
-Chiar atat de disperat ai ajuns, Uragiri? Aseara erai foarte increzator in fortele tale si mandru de actele tale. Unde este mandria ta acum? Intreba Castiel foarte multumit de sine pentru ca a reusit sa il prinda.
Nu era constient de cat de multumit de sine arata in acele clipe; chiar se bucura ca aveau sa il pedepseasca pe tradator. Pe fata sa aparuse un zambet rau; un zambet care nu s-ar fi aflat niciodata, in nici o circumstanta, pe chipul unui inger. Toti membri consiliului se speriara de grimasa aceea, dar preferara sa nu spuna nimic pentru moment, cel putin.
-Lasa-l in pace, Castiel. Nu merita sa vorbesti cu el. Numai are nici un pic de demnitate, ii zise Tetsujin protejatului sau.
-A, Castiel, bine ca esti aici. O sa folosesc aceasta ocazie pentru a-ti inmana insigna mult dorita de tine, cea care atesta apartenenta ta la casta Narkangelilor.
-Va multumesc, Mare Sef al Consiliului Negru!
Expresia lui Castiel se schimba radical, devenind ingerul pe care toti il cunosteau, ceea ce ii linisti pe membri.
-Trebuia sa ii dai acea insigna de mult, Hageshi, zise Tetsujin.
-Tu ai grija de Arkangeli tai si eu o sa am grija de Narkangeli mei. Nu iti zic eu cum sa ii conduci si educi.
-Nu am vrut sa te jignesc...
-Nu conteaza.
-Domnilor, domnilor, va rog, suntem intr-o sedinta importanta, spuse Aoshy incercand sa ii linisteasca pe cei doi.
-Ai dreptate. Sa revenim la judecata tradatorului.
-Cat despre tine, tradatorule, pedeapsa ta este...
Nu apucase sa termine fraza deoarece Uragiri incepu sa urle; din gura lui iesea un sunet asurzitor, ingrozitor care parca nu apartinea acelei lumi. Era tipatul lui Uragiri care incepuse sa se dezintegreze din interior spre exterior. In cateva clipe tot ce ramasese din el era cenusa cu catusele cu care fusese legat. In incapere ingeri uimiti, inca mai auzeau tipatul prevestitor de moarte al tradatorului care ii ingrozise.
In camera sa, Lucifer numai putea sa vada nimic altceva in oglinda in fata careia statea decat reflexia sa. Ii facuse mare placere sa il omoare pe Uragiri prin acea metoda, de altfel era metoda lui favorita de a ucide, insa cireasa de pe tort era alcatuia din expresiile ingrozite ale celor care au auzit acel strigat, ce il facu sa zambeasca si mai tare era expresia de satisfactie si multumire a unui Narkangel la imaginea mortii acelui semi-demon. Se uitase mai bine la acel inger si zambetul de multumire ii disparu facand loc unui zambet oribil care ar fi ingrozit-o pana si pe Akki, acela ii aparea de cate ori o idee noua lua nastere in mintea lui. Lucifer statu asa in fata oglinzii vazand in fata ochilor pe acel Narkangel pentru cateva minute in plus, dupa care pleca sa isi vada de celelalte planuri.
In sala de consiliu membri hotarira sa continuie discutia urmatoarea zi. Erau prea ingroziti pentru a mai face ceva, aveau nevoie de un somn bun.

In sufragerie

Linistea domnea in sufragerie. Ayame se asezase pe canapea ingropandu-si fata in pernele moi – asta dupa ce Hissori pleca. Perna era atat de moale si placuta, morosind atat de frumos incat o facea sa nu mai vrea sa isi ridice fata din aceasta, insa stia ca nu va face acest lucru - niciodata nu se va da batuta – asa ca incerca sa se linisteasca, sa recapete din nou controlul asupra sentimentelor ei.
Ikusa adopta o pozitie pur militara in spatele canapelei, cu mainile la spate si acesta drept, uitandu-se in toate directiile pentru a se asigura de siguranta reginei lui.
-Este cam liniste, nu crezi? Il intreba Ayame dupa o jumatate de ora in care statusera intr-o liniste totala.
Se simtea mult mai bine si isi recapatase controlul asupra corpului sau uman cand incepu sa vorbeasca.
-Da, Maiestate. Este intr-adevar prea multa liniste pentru ce are de facut.
-Crezi ca ii spune adevarul despre noi?
-Nu am de unde sa stiu acest lucru, Maiestatea-Voastra.
-Vrei sa nu mai fi atat de formal? Nu sta deloc in caracterul tau sa fi atat de politicos.
-Nu se poate, Maiestate.
-Foarte bine. Iti ordon sa nu mai vorbesti asa formal.
„Ia sa vedem ai curajul sa ignori un ordin direct?” se intreba Ayame curioasa sa vada ce avea el sa raspunda.
-Nu pot respecta acest ordin, Inaltimea-Voastra, ar insemna sa nu va acord respectul pe care il meritati.
-Bine, vorbeste cum vrei.
Ayame se ridica de pe canapea cu intentia de a se plimba prin gradina; numai ca atunci cand puse mana pe usa de sticla sa o deschida, Ikusa puse mana peste a ei, oprind-o. Dandu-si seama de greseala pe care o facuse isi retrase cat de repede a putut mana.
-Luminatia-voastra, imi cer scuze, dar...
-Da? Intreba ea intorcandu-se cu fata la el pentru a-i vedea expresia.
Se intreba curioasa care era motivul pentru care o oprise. In sinea ei spera ca acesta vroia sa ii spuna cat de mult a gresit. Nu stia cat de mult se insela.
-Nu va pot lasa sa iesiti afara.
Toata speranta ce aparuse in ochii ei verzi disparu instantaneu la auzul cuvintelor lui spuse pe un ton mai rece decat gheata, daca asa ceva era posibil.
-Poftim? Intreba ea clipind des, crezand ca nu a inteles.
-Este pentru protectia Luminatiei-Voastre. Nu stim ce planuri au demoni. Este posibil sa mai incerce inca o data sa va rapeasca.
-Ah!!! Spuse ea exasperata. Urasc toata viata aceasta: cu formalitatile ei si interdictiile si lipsa de intimitate!
-Maiestate, va rog, calmati-va. Mai aveti doua zile de stat aici, cand va veti renaste si va veti intoarce in Eden totul o sa se schimbe, o sa vedeti.
-Asta o crezi tu. Acolo, ca si aici, sunt aceeasi. Nu se schimba nimic.
-Inaltimea-Voastra...
Nu il lasa sa termine pentru ca nu mai vroia sa mai auda nimic din acea gura cu buze apetisante care nu vroia sa se supuna.
-Taci din gura. Nu mai vreau sa aud un singur cuvant din partea ta.
Ikusa se inclina in fata ei fara sa mai rosteasca un singur cuvant si ii dadu astfel de intele ca ii va respecta ordinul.
Ayame urca furioasa scarile ducandu-se in camera ei. Il vazu pe Narkangel cantarind optiunile pe care le avea, incercand sa gaseasca cea mai buna metoda de a o proteja. Intr-un final decise ca nu avea sa stea in fata usi, deoarece nici un demon nu ar fi putut sa fie atat de prost incat sa intre pe acolo, asa ca se aseza cu fata la usa si geamurile ce dadeau in balcon - pe acolo un demon putea sa intre foarte usor.
Ajunsa in incapere ayame se tranti pe pat stand pe spate si uitandu-se la tavanul ce era de un albastru inchis, aproape aceeasi nuanta ca un cer innorat.
Amandoi statura cateva minute in liniste.
-Ikusa, te rog si eu ceva, zise ea gandindu-se bine inainte sa deschida gura.
-Da, Inaltimea-Voastra. Orice pentru a va face pe plac.
-De azi inainte tu, Hissori si Castiel sunteti protejati mei, cand veti deveni FallenAngel nu veti mai putea sa fiti protejati mei, veti avea puteri cu mult mai mari decat ale mele. Din partea ta si a lui Hissori nu am de ce sa-mi fac griji. Stiu ca intotdeauna ma veti proteja, indiferent de consecinte, insa din partea lui Castiel nu stiu de la ce sa ma astept dupa ce se va transforma. Am un sentiment rau in legatura cu el, asa ca de acum incolo voi avea nevoie nu de protejati, nu de protectori ci de prieteni. V-am ales ca si protejati mei pentru a va avea langa mine si pentru ca veti deveni protectori mei dar nu pot sa trec peste obstacolele din drumul meu doar cu protectori, am nevoie de prieteni, iar prieteni isi spun pe nume.
Ikusa isi dadu seama ca a fost jucat foarte subtil pe degete, insa intr-un fel avea dreptate. Din pacate nu putea sa recunoasca acest lucru.
-Maiestatea-Voastra, dumneavoastra nu veti avea nevoie niciodata de prieteni. Sunteti cel mai puternic inger pe care il cunosc, de aceea nu pot sa cred ca tocmai Domnia Voastra are nevoie de ajutor cuiva.
-Incapatanat mai esti!
-Multumesc.
-Ikusa inca nu ti-ai amintit tot, dar o sa vezi, o sa iti amintesti. O sa iti aduci aminte ce s-a intamplat de fapt in timpul primei mele domnii, de ce ai devenit tu protejatul meu.
-Nu puteti sa imi spuneti acum?
-Nu pot deoarece nu o sa ma crezi. Ai rabdare, nu vei astepta prea mult.
Tocmai vroia sa protesteze cand o auzi pe Ran tipand, ikusa se intoarse din nou cu fata spre geamuri incercand sa ignore durerea fetei si oferindu-i reginei sale putina intimitate pe care putea sa i-o ofere pentru a-si lasa sentimentele libere. Nu era frumos atunci cand asistai la exteriorizarea sentimentelor unor oameni puternici, acestia ajungeau sa regrete acele mici eliberari, desi stia ca regina lui nu era una din acele persoane, tot avea dreptul la intimitate. In clipa in care el se intoarse, Ayame isi ingropa fata in pernele pufoase, incercand si ea sa ignore acel tipat de durere al fostei sale surori.
Ikusa se intoarse sa vada cum se simte Ayame atunci cand tipatul lua sfarsit. O vazu stand cu fata in perne, tremurand usor; asa cum statea: cu capul ingropat in perne, cu parul ei rosu imprastiat in jurul ei, arata foarte fragila. Simtea cum se naste adanc in inima sa sentimentul de a o proteja pe cea care tremura in pat. Ar fi vrut sa puna mana pe ea, sa ii spuna ca nu este vina ei, ca nu avea alta solutie, numai ca nu avea acest drept. Se intoarse din nou cu spatele la ea, bagandu-si mainile in buzunarele pantalonilor albastrii simpli pentru a incerca sa se controleze. O bataie in usa il scoase din starea de neputinta in care intrase, se intoarse spre regina sa pentru a vedea ce face.
-Vreti sa vorbiti cu el sau ii zic ca sunteti indisponibila momentan?
-Poti sa il poftesti inauntru, raspunse ayame asezandu-se mai bine in pat si adoptand o atitudine demna de o conducatoare.
Ikusa se duse la usa poftindu-l inautru pe Hissori.
-Maiestate! Zise acesta intrand.
De aceasta data cand intra nu mai ingenunchie in fata ei ci doar isi arata aripile, facandu-le sa straluceasca.
-Sa intelesg ca ti-ai indeplinit sarcina?
-Da, Maiestate.
-Ea este?
-Da.
-Unde ai lasat-o?
-Maiestate este ceva gresit. Nu stiu ce s-a intamplat dar cred ca eu am gresit cu ceva. Raphael inca este captiva in corpul ei uman si din cauza daunelor fizice suferite de trupul ei, in timpul ritualului, a lesinat. Acum doarme linistita in patul ei.
-I-au aparut aripile?
-Da, Maiestate. O pereche de aripi incredibil de mari si de frumoase.
-Ce culoare sunt?
-Argintii.
-Atunci totul este in regula.
-Daca Inaltimea-Voastra zice ca totul este in regula, atunci asa este.
-Poti acum sa te duci sa stai cu ea. Nu stim cum va reactiona cand se va trezi.
-Da, Maiestatea-Voastra, zise Hissori facand o reverenta si iesind din incapere.
-Maiestate? Spuse Ikusa imediat ce usa se inchise dupa colegul sau.
-Ce este? Ce te deranjeaza?
-Nimic, doar ca ma intrebam de ce l-ai pus pe Hissori sa o trezeasca pe Raphael. Ce rol va juca ea in raboiul care urmeaza?
-Ikusa, imi pare rau dar nu iti pot spune. Sincera sa fiu, nici eu nu stiu exact ce rol va juca ea, stiu doar ca este foarte importanta, la fel de importanta ca si FallenAngel.
-Atunci cum poti sa spui ca vrei sa ai prieteni, cand nu vrei sa le spui adevarul?
-Eu vreau, numai ca nu pot. Iti promit, totul o sa se clarifice in curand. Ai doar rabdare.
-Da, bine, daca domnia-Voastra spune. Imi cer scuze pentru lipsa de respect de mai devreme. Daca aveti nevoie de ceva sau apare vreun demon, striga. Eu o sa stau la usa.
Ayame se uita la el cum iese din camera suparat. Stia ca nu era tocmai ea mai buna modalitate de a-l cuceri, dar anumite lucruri nu putea sa i le spuna, nu inca. Curand va putea impartasi totul cu el.

[Bad Blood.]

Uite că mi-am învins din nou lenea asta foarte mareee :)) Uite-mă aici aşa cum ţi-am promis.Tu ştii părerea mea despre fic :x Deci îl adorr . Apropo sunt foarte curioasă în legătură cu ceva.Cine i-a dat foc lu' Uragiri? Am rămas cu nedumerirea asta.Cred că a fost Lucifer.Sper să mă lămuresti...Nu prea îmi place cum se poartă acum Ikusa cu Ayame.E prea rece şi prea devine enervant.Poate în urmatorul capitol o să spui şi despre Ikusa .Cum se simte el şi etc :o3 :pls: Oricum Uragiri merita să ardă ca un câine după ce l-a omorât pe Ranpu . Poate şi Hissori o să se poarte ca Ikusa că îl omor :die: [am glumit ].
Am vazut 2-3 greşeli de tastare dar oricine are.A stept următorul capitol şi pronto :*
Bye şi spor la scris[şi multă inspiraţie] :bye: >:D<

[BloodyInnocence]

Thx HandOfBlood si Love_Vampire pentru parerea voastra, apreciez faptul ca imi spuneti ce credeti despre aceasta poveste a mea.


In sala consiliului

A doua zi membrii consiliului se intalnira din nou pentru a afla ce vesti aduce Castiel, insa se vedea foarte clar pe fetele lor ca inca mai erau putin speriati de ceea ce se intamplase cu o seara in urma. Hageshi a fost primul care a deschis discutia.
-Deci, Castiel, ai spus ca ai niste informatii importante.
-Da, Mare Sef al Consiliului Negru.
-Hai, curaj. Spune-ne despre ce este vorba, il indemna Tetsujin si el marcat de ceea ce se intamplase.
Inainte ca Narkangelul sa zica ceva, Rose, Lilith, Krad si Michael intrara impreuna in incapere. Toti membri isi indreptara atentia catre cei patru ingeri care au indraznit sa intre neanuntati in sedinta. Aparitia lor provocase neliniste printre membri, care stupefiati de lipsa lor de respect incepura sa susoteasca intre ei.
-Ce cautati voi aici? Intreba Tetsujin linistit.
-Aceasta este insolenta pura! Tuna Hageshi. Iesiti afara imediat, altfel o sa ma vad nevoit sa va dau eu!
-Avem voie sa participam la orice consiliu pe care il convocati. Ar fi trebuit sa ne chemati si pe noi, raspunse Michael care pasise in fata celoralti.
Raspunse calm incercand sa nu se lase intimidat de amenintarile Marelui Intelept Hageshi, ii era intr-adevar putin frica de acesta dar acum trebuia sa isi controleze si sa isi ingroape acea teama, deoarece in fata lui nu avea voie sa arate acest gen de sentimente, in momentul in care acelea ar fi iesit la suprafata batalia ar fi fost pierduta si ei puteau sa plece acasa.
-Nu aveti nici un drept sa fiti aici, nicaieri nu scrie ca aveti voie sa participati. Este la alegerea conducatoarei sa va lase in consiliu, spuse Aoshy.
-De fapt, avem tot dreptul. Conducatoarea ni l-a oferit, zise Krad zambind.
-Ai dreptate, aproba Tetsujin aducandu-si aminte ca exista un document in biroul sau care le dadea dreptul sa participe.
-Bine. continua Castiel.
Castiel se uita furios direct in ochii lui Michael, intre ei avand loc un schimb rapide de priviri dupa care Narkangelul se intoarse cu fata la cei doi intelepti pentru a le raspunde.
-Hissori si Ikusa au gasit-o pe Maiestatea Sa, conducatoarea noastra, Ayame.
-Ce veste minunata!
-Cand au gasit-o? Intreba Rose neputand sa isi tina gura inchisa.
-Ce conteaza? Intreba la randul sau Castiel uitandu-se urat la Rose.
Aceasta ramase uimita de comportamentul ciudat al ingerului si se decise sa nu mai scoata un singur cuvant. Michael isi puse mana pe umarul ei, mangaind-o usor, spunandu-i astfel sa nu se supere si sa stea linistita.
-Pentru noi conteaza, zise Krad uitandu-se si el furios la Castiel care incepe sa il calce pe nervi.
-Conteaza foarte mult. O sa va spunem de ce, continua Lilith care incerca sa calmeze apele ce incepeau sa arate foarte nelinistit.
-Au gasit-o acum trei zile. Si-a amintit singura cine este cand a fost ucisa prietena ei umana, Steph, de un demon.
-Atunci s-a intamplat? Intrebara Krad cu Lilithi, ambii foarte uimiti.
-Da. De ce?
-Pentru ca eu in acea seara la ora douasprezece fix am avut o viziune in care am vazut-o pe conducatoarea noastra si imi spunea ca nu va dura mult si se va intoarce la noi, zise Michael serios.
-De ce nu ne-ai spus asta pana acum? Il intreba Hageshi furios.
-Am crezut, toti patru, ca este doar un vis, raspunse Lilith.
-Oricum nu mai conteaza. Ce este important este ca se va intoarce in curand, zise Krad.
-Continua, Castiel.
-Daca au gasit-o si si-a amintit cine este, de ce nu au venit si ei cu tine? Au probleme cu trezirea conducatoarei?
-Nu. Conducatoarea noastra si-a recuperat o mare parte din amintiri si va transmite ca va renaste in doua zile pamantesti, adica va ajunge aici in aceasta seara. M-a trimis sa va transmit sa incepeti pregatirile pentru aranjarea camerei ei si a altor trei incaperi.
-Cele trei incaperi sunt pentru...
-Pentru mine, Ikusa si Hissori. Maiestatea Sa ne-a luat sub protectia ei de azi inainte.
-Daca acestea sunt oridinele Maiestatii Sale, atunci noi le vom indeplini cu bucurie.
-Da. De abia astept sa o avem din nou langa noi.
-Ce ne mai transmite Inaltimea Sa?
-Hm... mai intai trebuie sa recunosc ca am folosit abilitatea speciala a castei mele pentru a o salva pe Inaltimea Sa, dar atunci cand am salvat-o nici unul dintre noi nu stia ca ea este. Asa ca eu in douazeci si una de zile pamantesti, adica aproape o saptamana pentru noi, ma voi transforma in FallenAngel.
-Atata timp cat ai salvat sufletul cuiva important nu avem de ce sa te pedepsim, ba din contra meriti sa fi rasplatit pentru sacrificiul tau.
-Nu doresc nimic, insa va multumesc pentru intentia Domniilor Voastre.
-Bun, tu vei fi unul dintre FallenAngel dar celalalt cine va fi?
-De fapt, cei care sunt meniti sa fie FallenAngeli sunt Ikusa si Hissori. Eu sunt cel de care trebuie sa va fie frica. Se pare ca eu voi aduce dezechilibrul in lumea noastra.
La auzul acelor cuvinte toti membrii se uitara ingrijorati la Narkangelul ce statea in fata lor. Ii auzea cum vorbeau intre ei, intrebandu-se ce vor face cu el, ce se va intampla cand va deveni FallenAngel. La un semn al lui Hageshi se facu liniste in sala.
-Castiel, trebuie sa te intorci inapoi la conducatoarea noastra sau poti sa stai aici?
-Am ordin sa raman in Eden pana la renasterea Luminatiei Sale.
-Foarte bine. sper ca nu te va deranja daca vom pune pe cineva sa te insoteasca peste tot, nu?
-Nu. Va inteleg ingrijorarea, din aceasta cauza nu ma voi impotrivi propunerilor si deciziilor voastre.
-Ma bucur sa aud aceste vorbe intelepte, spuse Tetsujin manadru de fostul lui protejat.
-S-a incheiat aceasta sedinta. Sarcina voastra este de a va asigura ca apartamentele Maiestatii Sale impreuna cu cele ale celor trei protejati ai sai vor fi gata inainte de sosirea ei.
-Iar eu ce voi face?
-Castiel, nici unul dintre cei care se afla aici, acum, nu iti poate ordona ce sa faci, nu te poate obliga sa spui ceva ce conducatoarea noastra ti-a ordonat sa nu ne zici. Ca protejat al ei nu poti primi ordine decat de la cineva mai sus in rang decat Ayame sau de acelasi rang cu aceasta.
-Pe scurt, esti liber sa faci ce vrei. Sa stii ca tot vei avea o escorta, noi nu iti putem da ordine, dar putem da ordin ca tu sa fi escortat peste tot.
Cei patru ingeri elementari nu se mai amestecara in discutiile membriilor dar in acea clipa considerara ca trebuie sa adauge si ei ceva. Nu erau deloc incantati de ceea ce dezvaluise Castiel. Primul care vorbi a fost, ca de obicei, Michael.
-Domniile-Voastre, va rog sa ne acordati noua onoarea de a-l escorta pe Castiel.
-Da, va asiguram ca nu o sa il scapam din ochi, zise Krad.
-Foarte bine, Michael. Puteti sa fiti escorta acestuia, dar cand se va intoarce Ayame veti fi escorta ei si numai a ei, zise Hageshi.
-A, aproape ca uitasem. Vreti sa locuiti in apropiere de Maiestatea Sa? Ii intreba Tetsujin.
-Da. Ne-ar fi mai usor sa o aparam daca se intampla ceva, zise incantata Rose.
-Va vom aranja si voua camerele.
-Daca totul s-a aranjat, sedinta se incheie.
Toti iesira in liniste gandindu-se cu ingrijorare la ceea ce aflasera. Cei patru ingeri elementari ramasera in urma uitandu-se dupa Castiel. Michael ii facu semn lui Lilith sa il urmeze in timp ce ceilalti ramasera sa vorbeasca.

La ea in camera

Cerul era de un albastru fara de pata, nici macar pasarile nu zburau, neindraznind sa intrerupa acel albastru infinit. Era ultima zi de normalitate sau mai bine zis era ultima zi a ei in acel corp. De fiecare daca cand se uita in oglinda o vedea pe Yuri, numai ca Yuri nu mai exista, aici era buba, aici era rana care continua sa sangereze fara ca ea sa poata face nimic. I-a oferit sansa de a se contopi cu ea, dar nu a vrut si acum nu mai exista din cauza sa. Ar fi vrut sa adoarma din nou pentru a-i da o sansa la o viata fericita fetei, inca nu era prea tarziu pentru alter-ego-ul ei, dar nu putea sa o faca sa preia controlul corpului sau si acum Yuri devenise prea slaba pentru a mai incerca sa traiasca, sa se lupte pentru viata ei, asa ca renuntase, nemainteresand-o ce avea sa se intample cu ea. Ayame facuse tot ce putea pentru ca ego-ul ei sa se simta bine, dar tot se simtea vinovata pentru distrugerea vietii sale. Nu putea sa uite discutia pe care o avusese cu Yuri in mintea ei, intr-o gradina mare, plina de trandafiri rosi. Isi aduse aminte din nou de acea scena.
„-Ce frumos este aici! Exclama Yuri ingenunchind si mangaind cu varful degetelor petalele trandafirului.
Credea ca este singura in acel loc minunat, dar cineva se uita la ea cu un zambet trist, nestiind ce sa faca: daca sa o scoata din acel vis frumos sau nu; din pacate trebuia sa vorbeasca cu aceasta.
-Este intr-adevar un loc foarte frumos, spuse Ayame rupand un trandafir. Acest loc intruchipeaza sufletul tau sau poate pe al meu, dar nu este bine nici asa, il intruchipeaza pe al nostru.
Yuri se intoarse speriata si se uita uimita la cea care ii vorbise.
-Tu esti ingerul din visele mele! Esti real? Cum de esti in mintea mea?
-Tu esti reincarnarea mea. Acele vise pe care le aveai erau strigatul meu de ajutor. Sunt in mintea ta pentru ca tu esti o persoana foarte importanta care a fost aleasa sa fie aparatorul sufletului meu. Este complicat, eu nu ma reincarnez ca ceilalti ingeri. Eu am nevoie de un alt suflet care sa ma protejeze in timp ce „dorm”.
-Deci eu am fost protectoarea ta?
-Da si inca esti, vei fi pana in ultima clipa a renasterii mele.
-Ce se va intampla cu mine? Intreaba roscata fara pic de frica in glasul sau, banuind ca va muri dar fara sa se teama de acea moarte sigura.
Ayame isi lasa capul in jos nestiind cum sa ii zica acelei fete atat de bune si intelegatoare ca va muri.
-Voi muri, nu-i asa? Intreba Yuri fara frica ci doar cu o curiozitate imensa.
-Da, zise Ayame de abia reusind sa rosteasca acel simplu cuvant.
-Nu fi trista, acesta este destinul meu. Ma bucur ca eu am fost protectoarea ta – sincer, chiar ma bucur – astfel l-am cunoscut pe Ikusa. M-a invatat ce este dragostea, zise ea zambindu-i calduros.
-Da, are aceasta putere desi el nu stie. Ma iubea; asa cum te iubeste pe tine acum si pe mine acum foarte mult timp.
-Ce s-a intamplat?
-Stii ce s-a intamplat, ai revazut acea scena de foarte multe ori in visele tale, mai mult decat ceea ce ai vazut tu nu iti pot spune nici eu pentru ca nu stiu, nu imi amintesc.
-Oh...
-Vrei sa ne unim? O intreaba Ayame din senin.
-Poftim?
-Iti pot oferi o sansa la viata. Putem sa ne unim sufletele, astfel formand unul singur, iar amandoua vom putea sa traim.
-Nu, multumesc. Stiu ca o sa fiu o povara pentru tine. Tu esti atat de hotarita si increzatoare si nu iti este frica sa iei decizii care influenteaza vietile supusilor tai. Eu nu sunt asa, eu nu pot face asa ceva.
-Vei invata sa fi. Te rog, nu vreau sa iti distrug viata,
-Nu mi-o distrugi. Nu te mai gandi la acest lucru. Eu trebuie sa plec acum. Prietena mea cea mai buna, stii, cea care a fost calcata de camion, ma asteapta in lumina. Mi-a parut bine! spuse Yuri disparand din acel loc.
-Nu pleca! Dar era prea tarziu.
Incercase sa o aduca inapoi, dar dadu gres. Yuri nu mai vroia sa vina inapoi si acesta era sfarsitul.”
Ayame se prabusi, cazand in genunchi pe podeaua rece din lemn de stejar. Lacrimile ii inundasera fata la amintirea acelei discutii. O influentase pe Yuri toata viata ei si stia ca existasera momente in care o ajutase pe micuta domnisoara, dar toate acele lucruri palea in comparatie cu alegerea lui Yuri. Era cu adevarat o sfanta si ceea ce era cel mai rau era ca nimeni nu avea sa afle despre acest sacrificiu al ei. Nimeni.
In timp ce ea plangea, Raphael inca dormea, netrezindu-se deloc toata ziua. Ayame il linistise pe Hissori, spunandu-i ca era absolut normal sa doarma atata timp, avand in vedere prin ceea ce trecuse. Il lasase sa stea langa ea fara sa ii dea vreo sarcina, desi el venea din ora in ora sa se asigure ca ea nu are nevoie de el. Incetase sa mai vina pe la ora sase seara dupa ce se asezasera la masa si mancara niste preparate italiene, pe care Ikusa le comandase, Hissori pleca sa o vegheze pe Raphael iar ea se ruga de Ikusa sa o lase sa iasa la o plimbare. Cu greu reusi sa obtina aprobarea acestuia, iar dupa o scurta plimbare urcase sus in camera sa, unde retraise acea discutie cu Yuri si apoi cu greu reusi sa se urce in patul moale pentru a se linisti.
Incetase sa mai planga si se urca incet in patul ei pentru a dormi putin. Nu reusea sa adoarma orice ar fi incercat sa faca, deodata auzi cum ceasul de pe hol anunta ora noua, nici nu isi dadu seama cand trecuse timpul. Fara sa constientizeze, incepuse sa se gandeasca cu tristete la ikusa, care statea in fata usii ei, pazind-o. Imediat ce incepuse sa se gandeasca la el, somnul puse stapanire pe ea, facand-o sa uite de Yuri care disparea incet si sa se gandeasca la cel care era de partea cealalta, refuzandu-i dragostea.
Se trezi cand il auzi pe Narkangel intrand grabit in camera. Il vazu si se sperie de felul in care se purta: se uita in incapere cautand ceva disperat.
-Unde este? Unde este demonul? A fugit?!
-Ce demon? Ikusa esti bine?
La intrebarea ei, el se intoarse si o cantari bine. observa cum respiratia ii este egala, netulburata in ritmul ei si ea este calma, putin speriata de actiunile sale, apoi fara sa vrea observa ca este imbracata cu o camasa de noapte din matase subtire de culoarea merelor verzi. Ochii il purtara spre sanii ei ce se miscau in ritmul respiratiei, iar sfarcurile se conturau frumos prin materialul subtire, lasandu-i imaginatia sa intre in actiune in incercarea de a o dezbraca de tot. Isi ridica privirea rusinat de ceea ce facuse, in secunda urmatoare. Incerca sa se uite in ochii ei, sa o vada ca si conducatoarea lui, dar tot ceea ce putea sa vada era cat de frumoasa era in acea seara: parul ei roscat si revel era desfacut si putin ravasit, ochii ei verzi sclipindu-i in intunericul incaperii ca cei ai unei pisici si buzele rosii, carnoase care erau putin intredeschise; toate acestea il invitau sa stea langa ea si sa o stranga in brate, sarutandu-o si alintand-o. Fara sa isi dea seama de ceea ce facea, intinse mana si ii atinse usor chipul, simtind sub degete pielea catifelata a fetei ei. Ayame inchise ochii bucurandu-se de senzatiile pe care le provoca mana lui pe pielea sa, apoi fara nici o avertizare o saruta pe gat, urcand usor spre buze. O saruta incet si pasional, iar ea ii raspunse cu aceasi pasiune. Era atat de usor sa se lase purtat de forta sentimentelor sale, uitand de rangul pe care ea il avea. Trupul ei incepuse sa tremure si sa se arcuiasca de cate ori o atingea. Ii daduse jos camasa si apoi o facuse sa stea pe spate in timp ce el ii umplea fiecare particica din pielea ei cu saruturi, dupa ce o saruta pe tot corpul, el isi dadu jos tricoul albastru inchis, ce statea mulat pe trupul sau si pantalonii albi si se intoarse din nou langa aceasta, incepand sa ii sarute si sa ii muste usor sfarcurile pana cand i se intarisera. Isi mai trrecu o data buzele peste sani ei, apoi cobori incet in jos pe abdomen, coborind si mai jos pana... in acea clipa ea nu mai simti nimic.

[Whisky]

yeee!in sfarsit ai pus continuarea.abea am asteptat-o.acum sa trecem la capitol.imi place extrem de mult stilul tau de a scrie.moduri de expunere ai...cea ce este foarte bine.povestea este originala,nu am mai auzit ceva asemanator pana acum.tot ce pot spune este BRAVO si spor la scris in continuare!chear nu ma asteptam ca yuri sa refuze sansa de a traii.vad ca ikusa nu a putut rezista tentatiei ,bravo lui!dar vad ca castiel este dezamagit ca va devenii un fallen angel.abea astept continuarea,desi nu cred ca o sa o pui prea curand.succes la examene si bac.

[BloodyInnocence]

stiu ca a durat mult si ca este putin, dar am venit intr-un final cu o continuare. Deh, scoala asta nu ma lasa sa respir:)

Inapoi in Eden

Lilith se duse dupa Castiel si il urmarise pana la apartamentul acestuia, dupa care se posta in fata usii lui, asteptand urmatoarea lui miscare. Ceilalti trei ingeri: Rose, Kard si Michael asteptara ca cei doi sa iasa din raza lor vizuala pentru a putea incepe discutia.
Michael era nelinistit in legatura cu transformarea lui Castiel in FallenAngel, era foarte rara acea abilitate a sa de a salva vieti doar Narkangelii puteau sa o aibe si nu toti erau inzestrati cu ea, din cate stia doar el si cu Ikusa detineau acea putere, nu stia ca o avea si Castiel. Din aceasta cauza ingerul se intreba de ce Ikusa nu s0a folosit de acel dar, de ce l-a lasat pe Castiel sa o salveze pe fata. Ceva era in neregula, simtea acest lucru, cu toata aceasta poveste numai ca nu putea sa puna degetul exact pe problema. Ceilalti il vazura cat de nelinistit era, asa ca il lasara cateva minute sa se calmeze iar cand vazura ca nu se linisteste, intervenira.
-Hey, Michael! Ce este in neregula cu tine? De cand a disparut Castiel din fata noastra te porti de parca esti un leu in cusca, zise Krad.
Michael se duse dupa Lilith, era sigur ca ea era in fata apartamentului lui Castiel. Trebuia sa fie si ea de fata. Ceilalti se uitau ciudat la liderul lor neintelegand de ce se indreapta spre Lilith cand el i-a spus clar sa se duca inainte, dar au tacut si l-au urmat si in numai cinci minute se aflau in fata apartamentului lui Castiel.
-Buna! S-a intamplat ceva? Intreba ea uimita si putin speriata.
-Nu stiu, el ne-a adus aici, zise Rose aratand spre Michael.
-Este ceva in neregula cu el, voi nu simtiti?
-Nu, eu nu am simtit nimic, zise Rose care se uita amuzata la un fluture ce se invartea in jurul ei.
„Un fluture? Ce cauta un fluture aici, in Eden?” se intreba Michael care acum se uita si el fermecat de frumusetea micii insecte.
-Eu am simtit un fek de aura de rau augur, dar a fost pentru o secunda asa ca nu cred ca este ceva foarte important, spuse si Lilith, amintindu-si de sentimentul pe care il avusese cand Castiel trecuse pe langa ea.
-Dar daca este ceva important? Daca, de fapt, Castiel a vrut sa devina FallenAngel?
-De ce ar vrea asa ceva? Intreba Krad.
-De ce nu? Ai avea mai multa putere decat toti ingeri, ba ar fi mai puternic si decat Ayame, zise Lilith devenind serioasa.
-Pana si Ayame ne-a transmis ca el este cel de care ar trebui sa ne ferim, continua Michael uitandu-se la fluturele acela si automat si la Rose care se juca la fel ca un copil cu insecta.
-Castiel, Castiel, focul este Castiel! Canta Rose incepand sa danseze cu fluturele ce se juca cu ea.
Toti trei se intoarsera spre Rose care nu avea nici o grija ci continua sa cante.
-Rose, Castiel nu are nici o putere asupra focului, spuse Krad indepartandu-se spre aceasta si oprind-o din dansul ei.
Rose se uita la el de parca nu ar fi stiut ce vorbeste.
-Nu. Ai uitat? Castiel e ingerul focului, trebuie sa se trezeasca in orice clipa.
Krad se intoarse cu fata spre ceilalti doi ingeri care se uita ingrijorati la ea; nici unul dintre ei nu intelegea ce are, de ce spune acele lucruri, parea a fi intr-o transa dar nu puteau sa fie siguri de acest lucru.
-Rose, scumpo, eu sunt ingerul focului. Nu ma mai tii minte? Eu, Michael, am fost intotdeauna ingerul focului.
-Te inseli. Tu nu esti ingerul focului. Castiel este, el a fost primul. Voi nu stiti. Ati uitat si cand se va trezi, cand el se va trezi, va fi rau, foarte rau.
-El cine? Castiel?
-Nu! Tipa ea frustrata pentru ca ceilalti nu o inteleg. EL, cel din Castiel.
-Lasa-l pe el. Ce am uitat? Intreba Lilith speriata acum, de felul in care se purta colega ei.
-Ati uitat, ati uitat, zise dand din cap. Nu mai stiti, Castiel este ingerul focului.
-Da, am inteles acest lucru Rose, dar spune-ne ce am uitat?
-Ce s-a intamplat. Ati uitat.
-Povesteste-ne, adune aminte ce am uitat.
-Nu se poate.
Fluturele ii trecu din nou prin fata ochilor si ea incepu inca o data sa danseze, dar de aceasta data nu mai canta nimic.
-Rose, opreste-te si explica-te! Izbucni Krad.
Aceasta se intoarse cu fata spre el uimita. Nu intelegea ce vrea sa spuna Krad si mai ales nu intelegea de ce era suparat pe ea.
-De ce tipi la mine? Intreba cu lacrimi in ochi.
Se schimbase la o suta optzeci de grade. Vocea care cu cateva minute in urma semana cu cea a unei copile, acum revenise la normal iar atitudinea ei de copil disparuse, inlocuita de atitudinea ei normala.
-Care este ultimul lucru pe care ti-l amintesti ca l-ai facut? O intreba Michael suspicios dupa ce incerca sa prinda fluturele dar nu reusi.
-Stateam aici si am vazut un fluture si apoi Krad a tipat la mine fara nici un motiv.
-Ceva rau se intampla, spuse Lilith. Ai fost intr-un mod ciudat controlata.
-Mai bine zis: ceva rau o sa se intample.
-Trebuie sa aflam daca ce a spus Rose este adevarat.
-Ce am spus eu? Intreba ingerul si mai confuz.
-O sa iti zic pe drum. Krad, tu ramai aici sa il pazesti pe Castiel. Eu, Lilith si Rose ne vom duce in biblioteca. Peste trei ore va veni Lilith sa te inlocuiasca. Da?
-Am inteles. Acum fugiti sa aflati ce se intampla.
Krad ramase de paza in timp ce ceilalti trei se dusera in biblioteca.

Pe Pamant

Totul era pregatit. Trebuia numai sa astepte momentul potrivit in care vor da lovitura, mai trebuia sa apara Uriel cu informatiile despre locatia celor patru si vor ataca.
-Esti sigura ca este bine ce vom face? Adica daca iese ceva rau, va fi ca si cum le-am declara razboi, spuse Ashi ingrijorat de succesul planului.
-Normala ca totul va fi bine. de aceasta data nu vom mai da gres. Eu ma duc cu Uriel dupa Raphael, tu te duci dupa ayame. Ikusa si Hissori vor fi atat de ocupati cu domni politisti, aici de fata, incat nu vor putea face nimic sa le salveze, poate doar sa ii omoare dar cum nu au voie sa ucida oameni...
-Nu o sa poata sa faca nimic, spuse Uriel intrand in camera.
-Uriel! Bine ai venit! Zise Akki prefacandu-se fericita.
-Akki esti si mai ingrozitoare cand te prefaci fericita, te rog nu mai zambi spre mine pentru ca am impresia ca deja am inceput sa orbesc.
-Termina cu minciunile, stiu ca nu mai poti astepta sa afli vestile, zise si Ashi.
-Deci?
-Ikusa si Ayame se afla intr-o plimbare prin padure. Se pare ca Ikusa simte ca ceva se va intampla, dar s-a lasat convins de Ayame pentru a iesi din casa. Se indreapta spre o cabanuta in mijlocul paduri.
-Hissori si Raphael?
-Hissori o plimba pe Raphael prin gradina. Raphael pare slabita insa nu stiu de ce.
-Nu conteaza.
-Sunt exact unde vrem noi sa fie. La distranta unul de altul, nu vor avea nici o sansa.
-Pregati-ti tot ce mai este de pregatit pentru ca ne vom duce sa vizitam niste vechi prieteni, zise Akki zambind diabolic.
Se duse si le ordona politistilor care erau sub vraja ei sa o urmeze si ea impreuna cu Ashi si Uriel plecara spre casa de vacanta a celor doi ingeri pentru a-si pune planul in aplicare.

[Whisky]

Oh mai,in sfarsit ai pus continuarea....mult ti-a luat dar ai avut timp cu greva si protestele astea sa schimbi.acum sa vorbim despre capitol.Ai pus prea mult despre ce se intampla in Eden si prea putin despre ce se intampla pe Pamant.Ce ai pus la Pamant a fost despre planul demonilor dar despre personajele principale nimic.Greseli nu am vazut dar nici nu ma prea uit la astea,ma intereseaza mai mult continutul.Moduri de expunere ai avut,dar cum sa nu ai caci esti o profesionista.Imi place foarte mult ficul si sper sa ai timp cat de cat sa scrii.
Ja ne, si sper sa postezi cat mai repede celalalt capitol.Sa pui mai mult despre Ikusa,Ayame,Hissori si Raphael.

[TrieuTriTrinh]

oare ce o sa se intample? de Raphael nu am ma auzit aproape nimic de cand s-a transformat si ar fi foarte frumos sa descrii si cateva sentiente de-ale ei in legatura cu aceasta schimbare majora. povestea e captivante, tinandu-te cu sufletul la gura pe tot parcursul ei.
m-ai lasat in aer facandu-ma curioasa in legatura cu Rose. chiar ma intriga comportamentul ei. Castiel mi se pare baiat bun. acum sper sa nu faca probleme prea mari.
abia astept sa vad ce o sa se intample in continuare si cum o sa se descurce personajele. spor la lucru si multa imaginatie!