18-03-2011, 07:52 PM
va multumesc mult ca impartasiti aceste opini cu mine si ca cititi aceasta poveste a mea. sper ca veti continua sa cititi si ca nu va voi dezamagi in viitoare. scuze pentru marimea acestui capitol si pentru ca vin atat de tarziu cu continuarea.
În camera conducatoarei îngerilor
Krad deschise usa, ca un adevarat cavaler pentru a o lasa sa intre pe conducatoarea sa. Numai ca atunci când vru sa intre si el, aceasta îi facu semn sa ramâna afara. Nu era tocmai pe placul lui aceasta decizie a ei, însa trebuia sa o respecte. Arkangelul înclina capul deloc bucuros si închise usa, lasând-o singura.
Ayame se uita la Krad cum dispare în spatele acelei bucati de lemn. Avea senzatia ca usa aceea tocmai a închis viata ei, personalitatea ei si ca a lasat-o perfecta. Dar asta era doar o impresia, stia mult prea bine, cel care a reusit aceasta performanta era un anumit înger, un anumit nemernic.
Ceruse sa stea în prima ei camera atunci când ajunsese în Eden pentru ca acea camera detinea amintiri atât de dragi inimii sale, însa atunci... în acea clipa o lasau rece toate aceste lucruri. Nu mai putea sa vada farmecul trandafirilor rosii de pe balcon, nici a baldachinului care statea în acel moment teapan, lipsit de viata, rece la fel ca ea. Era fascinata de schimbarea petrecuta. Fascinata de noua viziune a lucrurilor din jur care desi erau aceleasi, pentru ochii ei erau schimbate pentru totdeauna. Îsi amintea ce a simtit prima data când a calcat în aceasta încapere si stia ce trebuia sa simta în acea clipa, numai ca nu putea. Era ca si cum ceva se rupsese în ea. Acea legatura dintre minte si inima care îi dadea posibilitatea de a simti si într-un mod ciudat nu o regreta. Acum putea sa se dedice cu adevarat telului ei fara sa fie întrerupta de niste sentimente amarâte care nu faceau decât sa îi complice viata.
Tocmai se întreba cum avea sa reactioneze atunci când avea sa îl întâlneasca pe Lucifer, pentru ca era sigura ca avea sa mai dea ochii cu el în viitorul apropiat, când simti o pala de vânt care trecu pe lânga ea, mângâindu-i umerii. Nu trebuia sa se întoarca pentru a vedea daca Lucifer se afla sau nu în spatele ei, stia cu o siguranta înfricosatoare ca el este acolo. Apoi în secunda urmatoare îi simti mâinile pe umerii ei. Nu spuse nimic, nici macar nu se misca un centimetru. Pur si simplu statu nemiscata, ne intimidata de acesta. Fapt care îl facu pe Lucifer sa îsi plimbe mâinile peste tot pe corpul ei dorind cu ardoare sa scoata o reactie de la conducatoare. Pâna si una de repulsie era mai buna decât niciuna. Ramase uimit când observa ca nu protesteaza nici macar atunci când si-a pus mâinile peste sânii ei si i-a strâns. Urmatorul lucru pe care îl simti Ayame fu cum dispar mâinile lui si apoi îl vazu în fata ei stând furios si intrigat.
- Ce este cu tine? Unde este pasiunea aceea care ardea în sufletul tau, care îl colora în atâtea culori minunate? Întreba uitându-se în ochii verzi de piatra care erau ca ai unui mort, goi.
- Nu stiu la ce te referi, spuse pe un ton lipsit de inflexiuni.
- Tie ti-a facut cineva ceva. Nu mai ai pic de sentiment în aceasta carcasa pe care o numesti trup.
- Sunt perfecta, pura, zise accentuând ultimele doua cuvinte. Sunt exact asa cum a vrut Dumnezeu ca îngerii sa fie.
- Esti cum a vrut Dumnezeu sa fii?! Nici nu stii cum a vrut El sa fim! Nici nu stii cum eram înainte! Spuse înfuriat de atitudinea rece a lui Ayame.
O apuca de mâna strângând-o putin mai tare decât era nevoie, deoarece ea nu se împotrivea si o trase pâna în fata oglinzii ce statea lânga biroul din lemn de trandafir. La fel ca si biroul, oglinda avea sculptata în rama sa mici boboci de trandafir. Îi apuca barbia, fortând-o sa se uite la reflexia ei, dar mai ales la ochii aceia de gheata.
- Uita-te în ochi tai. Uita-te bine la tine. Esti o sculptura, o carcasa a ceea ce ai fost o data. Priveste-te si spun-mi ca nu este asa. Nu am nevoie de o carcasa, de o madona. Daca nu îti poti da seama unde ai ajuns atunci nu cred ca te mai poate ajuta cineva.
- Sunt perfecta. Ce stii tu despre perfectiune? Crezi ca nu vad, ca nu te citesc ca pe o carte deschisa? Tu, fiinta perfida plina de ura si dorinte de razbunare contra unui Tata atât de întelegator si bun. Oamenii au sentimente pentru ca sunt imperfecti. Unii dintre noi, cei care au intrat în contact cu oamenii, au sentimente doar ca sa învete sa se lepede de ele, doar ca sa înteleaga cât de bine este, cât de limpede vezi lucrurile când nu esti orbit de aceste imperfectiuni umane. Sentimentele sunt... dar Lucifer nu o lasa sa termine, înfuriat de tot ceea ce afirmase.
O întoarse cu fata la el si o saruta, sperând ca astfel macar sa scoata din ea dezgustul de a fi sarutata de o fiinta atât de imperfecta ca el. Îsi forta limba printre dintii ei, sa ajunga în acel loc plin de promisiuni cu atâta furie, cu dorinta de a scoate o reactie cât de mica de la aceasta, însa nu reusi. Degeaba o sarutase, deoarece atunci când termina aceasta arata la fel, putin ravasita, însa nimic nu se vedea în ochii ei verzi ca smaraldul. O statuie. Putea sa o violeze, sa o bâta, sa o arda, nimic nu ar fi putut sa schimbe acea privire de gheata. Nimic nu ar fi putut sa întunece sau sa lumineze acei ochi duri.
- Nu ai cum sa mai profiti de mine acum. Nu mai am nici o slabiciune de care sa te poti folosi. Nu mai simt nimic, nu îmi mai pasa de nimic. Bine, nu o sa renunt la planul meu de a afla ce s-a întâmplat exact atunci la începuturi, atunci înainte ca tu sa decazi.
- Nu o sa poti afla nimic în aceasta stare. Si stii de ce? Întreba Lucifer începând sa râda ca un adevarat nebun.
- Nu, raspunse simplu Ayame.
- Pentru ca nu mai îti pasa. Înainte vroiai sa afli pentru a fi cu Ikusa, aveai un scot... atunci când i-a pronuntat numele si-a dat seama cine era vinovat pentru starea în care se afla în acea clipa conducatoarea.
- Sa nu mai pronunti acel nume în fata mea niciodata! Tipa trimitând spre acesta o pala de vânt care îl trimise în perete.
- O, în sfârsit o emotie, zise încântat, ridicându-se si stergându-si sângele ce îi aparuse în coltul drept al buzei de jos.
Tocmai vroia sa se apropie de conducatoare când Ikusa îsi facu aparitia în încapere intrând de pe balcon. Acesta zburase, aterizând în balconul dormitorului exact înainte sa îl auda pe Lucifer facând contactul cu peretele si când îl auzi intra speriat în camera, pregatit sa o apere pe Ayame daca era nevoie.
- Apare si vinovatul. Ce drama minunata cu trei actori.
- Ce se întâmpla aici? Întreba Fallen Angelul uitându-se când la Ayame, când la Lucifer.
- Putina socializare, nimic important.
Ikusa observa buzele rosii ale conducatoarei, semn ca fusese muscata atunci când Lucifer a sarutat-o si se înfurie. Nu putea sa suporte gândul ca cineva a sarutat-o pe dulcea lui conducatoare. Forma o bila de foc în mâna si o arunca în directia fostului înger. Acesta nici nu se sinchisi ci pur si simplu prinse acea mingie, stingând-o fara nici o problema. Fapt care îl înfurie pe Ikusa. Nu putea sa îl suporte pe acel înfumurat.
- Nu ai nici o sansa, MoonBlood. Si stii si tu acest lucru.
Lucifer îsi lua privirea de la adversarul lui, uitându-se la Ayame. Cu o singura miscare circulara de mâna o adormi pe aceasta, lasându-l pe Ikusa sa încerce sa o prinda înainte sa atinga podeaua. Ayame nici nu avu timp sa constientizeze ceea ce se întâmpla atât de repede a actionat Lucifer.
- Ce i-ai facut?! Ceru Ikusa sa stie atunci când o vazu pe conducatoarea lui cazând inconstienta.
Reusi sa o prinda si sa o puna pe scaunul de la birou, apoi dupa ce îi darui un mic pupic pe fruntea alba, se întoarse spre Lucifer, cu o privire dârza si pregatit pentru a se lupta cu acesta pâna la moarte, chiar daca aceasta moarte ar fi fost chiar a sa.
- O, stai calm. Doream doar sa discut cu tine între patru ochi. Cum nu pot sa ies de aici fara ca o suta de îngeri sa îmi sara în cap, nu aveam alta solutie, nu este asa?
- Ce vrei sa discuti cu mine? Întreba Fallen Angelul abtinându-se de la a refuza din start cerinta acestuia.
- Ce ti-am spus eu? De ce te încapatânezi sa respecti o regula care nu este corecta si nici nu a fost vreodata. Stiu ca înca nu îti amintesti tot, dar îti vei aminti si atunci când o vei face, vei regreta tot ceea ce i-ai facut ei.
- Regret deja, zise lasându-si privirea în jos pentru a nu se trada, pentru a nu-l lasa pe inamicul sau sa îi vada ochii care începeau încet sa se înece în lacrimi sarate.
- Nu stiu ce s-a întâmplat, ce i-ai facut, dar acum multi ani tu erai cel ce încerca sa o cucereasca, sa o protejeze, sa o faca sa întelegea cât de corecte, de pure sunt aceste sentimente. Am fost camarazi, în ciuda diferentelor dintre noi, am fost camarazi. Am luptat cot la cot pentru a apara ceea ce pretuiam cel mai mult. Eu luptam pentru ceva ce nu am fost în stare sa protejez, ceva ce am pierdut si tu pentru ca aveai. Am pierdut tot, în afara de viata mea, desi nu îti pot spune, nu îti poti închipui de câte ori as fi vrut sa o arunc doar, doar sa pot sa stiu ca am câstigat. Tu ti-ai pierdut viata si amintirile, însa ti-ai îndeplinit misiunea. Te urasc si te invidiez pentru ca ai reusit unde eu am dat gres, zise Lucifer cu o tristete atât de mare în glas, atât de dureroasa ca îl facu pe înger sa taca si sa îl asculte cu atentie.
- Cine era dusmanul? Pentru ce luptam? ÃŽntreba curios.
- Nu o sa ma crezi daca îti dezvalui. Si oricum este mai bine ca tu sa afli singur aceste lucruri.
- Sa stii ca tu tot o sa fi adversarul si dusmanul meu, indiferent de ceea ce o sa îmi amintesc.
- Este mai bine asa deoarece daca acum multi ani doare te tachinam, acum nu mai glumesc. O voi rapi pe Ayame fie ca îti place, fie ca nu. O voi rapi si o voi face a mea si Narkangelule, aceasta este o promisiune.
- Niciodata! Nu o sa te las! Tipa Ikusa aruncându-i priviri ucigase în timp ce aduna energia necesara pentru un atac puternic.
- Mai vedem, Fallen Angelule, mai vedem. Momentan tu trebuie sa gasesti o metoda de a o aduce înapoi pe domnisoara, zise aratând spre conducatoare. Si apoi mai vorbim, mai spuse el înainte sa dispara în întunericul ce se formase rapid în jurul sau si îl înghitise înainte ca îngerul sa poata sa îl atace.
Dupa ce Lucifer disparu, Ikusa o lua în brate pe Ayame si luptându-se cu dorinta de a se aseza jos, tinând-o strâns în bratele sale, o duse pe acesta în patul ei, asezând-o cu grija pe acesta. O înveli cu cearceaful alb din matase brodat cu mici petale de trandafir albastre pentru ca acesteia sa nu îi fie frig. Statu putin pe gânduri întrebându-se ce sa faca: sa plece sau sa stea cu ea, dar dorul sau pentru imaginea, prezenta ei era atât de mare încât hotarî sa ramâna lânga Ayame pâna când avea sa se trezeasca.
În camera conducatoarei îngerilor
Krad deschise usa, ca un adevarat cavaler pentru a o lasa sa intre pe conducatoarea sa. Numai ca atunci când vru sa intre si el, aceasta îi facu semn sa ramâna afara. Nu era tocmai pe placul lui aceasta decizie a ei, însa trebuia sa o respecte. Arkangelul înclina capul deloc bucuros si închise usa, lasând-o singura.
Ayame se uita la Krad cum dispare în spatele acelei bucati de lemn. Avea senzatia ca usa aceea tocmai a închis viata ei, personalitatea ei si ca a lasat-o perfecta. Dar asta era doar o impresia, stia mult prea bine, cel care a reusit aceasta performanta era un anumit înger, un anumit nemernic.
Ceruse sa stea în prima ei camera atunci când ajunsese în Eden pentru ca acea camera detinea amintiri atât de dragi inimii sale, însa atunci... în acea clipa o lasau rece toate aceste lucruri. Nu mai putea sa vada farmecul trandafirilor rosii de pe balcon, nici a baldachinului care statea în acel moment teapan, lipsit de viata, rece la fel ca ea. Era fascinata de schimbarea petrecuta. Fascinata de noua viziune a lucrurilor din jur care desi erau aceleasi, pentru ochii ei erau schimbate pentru totdeauna. Îsi amintea ce a simtit prima data când a calcat în aceasta încapere si stia ce trebuia sa simta în acea clipa, numai ca nu putea. Era ca si cum ceva se rupsese în ea. Acea legatura dintre minte si inima care îi dadea posibilitatea de a simti si într-un mod ciudat nu o regreta. Acum putea sa se dedice cu adevarat telului ei fara sa fie întrerupta de niste sentimente amarâte care nu faceau decât sa îi complice viata.
Tocmai se întreba cum avea sa reactioneze atunci când avea sa îl întâlneasca pe Lucifer, pentru ca era sigura ca avea sa mai dea ochii cu el în viitorul apropiat, când simti o pala de vânt care trecu pe lânga ea, mângâindu-i umerii. Nu trebuia sa se întoarca pentru a vedea daca Lucifer se afla sau nu în spatele ei, stia cu o siguranta înfricosatoare ca el este acolo. Apoi în secunda urmatoare îi simti mâinile pe umerii ei. Nu spuse nimic, nici macar nu se misca un centimetru. Pur si simplu statu nemiscata, ne intimidata de acesta. Fapt care îl facu pe Lucifer sa îsi plimbe mâinile peste tot pe corpul ei dorind cu ardoare sa scoata o reactie de la conducatoare. Pâna si una de repulsie era mai buna decât niciuna. Ramase uimit când observa ca nu protesteaza nici macar atunci când si-a pus mâinile peste sânii ei si i-a strâns. Urmatorul lucru pe care îl simti Ayame fu cum dispar mâinile lui si apoi îl vazu în fata ei stând furios si intrigat.
- Ce este cu tine? Unde este pasiunea aceea care ardea în sufletul tau, care îl colora în atâtea culori minunate? Întreba uitându-se în ochii verzi de piatra care erau ca ai unui mort, goi.
- Nu stiu la ce te referi, spuse pe un ton lipsit de inflexiuni.
- Tie ti-a facut cineva ceva. Nu mai ai pic de sentiment în aceasta carcasa pe care o numesti trup.
- Sunt perfecta, pura, zise accentuând ultimele doua cuvinte. Sunt exact asa cum a vrut Dumnezeu ca îngerii sa fie.
- Esti cum a vrut Dumnezeu sa fii?! Nici nu stii cum a vrut El sa fim! Nici nu stii cum eram înainte! Spuse înfuriat de atitudinea rece a lui Ayame.
O apuca de mâna strângând-o putin mai tare decât era nevoie, deoarece ea nu se împotrivea si o trase pâna în fata oglinzii ce statea lânga biroul din lemn de trandafir. La fel ca si biroul, oglinda avea sculptata în rama sa mici boboci de trandafir. Îi apuca barbia, fortând-o sa se uite la reflexia ei, dar mai ales la ochii aceia de gheata.
- Uita-te în ochi tai. Uita-te bine la tine. Esti o sculptura, o carcasa a ceea ce ai fost o data. Priveste-te si spun-mi ca nu este asa. Nu am nevoie de o carcasa, de o madona. Daca nu îti poti da seama unde ai ajuns atunci nu cred ca te mai poate ajuta cineva.
- Sunt perfecta. Ce stii tu despre perfectiune? Crezi ca nu vad, ca nu te citesc ca pe o carte deschisa? Tu, fiinta perfida plina de ura si dorinte de razbunare contra unui Tata atât de întelegator si bun. Oamenii au sentimente pentru ca sunt imperfecti. Unii dintre noi, cei care au intrat în contact cu oamenii, au sentimente doar ca sa învete sa se lepede de ele, doar ca sa înteleaga cât de bine este, cât de limpede vezi lucrurile când nu esti orbit de aceste imperfectiuni umane. Sentimentele sunt... dar Lucifer nu o lasa sa termine, înfuriat de tot ceea ce afirmase.
O întoarse cu fata la el si o saruta, sperând ca astfel macar sa scoata din ea dezgustul de a fi sarutata de o fiinta atât de imperfecta ca el. Îsi forta limba printre dintii ei, sa ajunga în acel loc plin de promisiuni cu atâta furie, cu dorinta de a scoate o reactie cât de mica de la aceasta, însa nu reusi. Degeaba o sarutase, deoarece atunci când termina aceasta arata la fel, putin ravasita, însa nimic nu se vedea în ochii ei verzi ca smaraldul. O statuie. Putea sa o violeze, sa o bâta, sa o arda, nimic nu ar fi putut sa schimbe acea privire de gheata. Nimic nu ar fi putut sa întunece sau sa lumineze acei ochi duri.
- Nu ai cum sa mai profiti de mine acum. Nu mai am nici o slabiciune de care sa te poti folosi. Nu mai simt nimic, nu îmi mai pasa de nimic. Bine, nu o sa renunt la planul meu de a afla ce s-a întâmplat exact atunci la începuturi, atunci înainte ca tu sa decazi.
- Nu o sa poti afla nimic în aceasta stare. Si stii de ce? Întreba Lucifer începând sa râda ca un adevarat nebun.
- Nu, raspunse simplu Ayame.
- Pentru ca nu mai îti pasa. Înainte vroiai sa afli pentru a fi cu Ikusa, aveai un scot... atunci când i-a pronuntat numele si-a dat seama cine era vinovat pentru starea în care se afla în acea clipa conducatoarea.
- Sa nu mai pronunti acel nume în fata mea niciodata! Tipa trimitând spre acesta o pala de vânt care îl trimise în perete.
- O, în sfârsit o emotie, zise încântat, ridicându-se si stergându-si sângele ce îi aparuse în coltul drept al buzei de jos.
Tocmai vroia sa se apropie de conducatoare când Ikusa îsi facu aparitia în încapere intrând de pe balcon. Acesta zburase, aterizând în balconul dormitorului exact înainte sa îl auda pe Lucifer facând contactul cu peretele si când îl auzi intra speriat în camera, pregatit sa o apere pe Ayame daca era nevoie.
- Apare si vinovatul. Ce drama minunata cu trei actori.
- Ce se întâmpla aici? Întreba Fallen Angelul uitându-se când la Ayame, când la Lucifer.
- Putina socializare, nimic important.
Ikusa observa buzele rosii ale conducatoarei, semn ca fusese muscata atunci când Lucifer a sarutat-o si se înfurie. Nu putea sa suporte gândul ca cineva a sarutat-o pe dulcea lui conducatoare. Forma o bila de foc în mâna si o arunca în directia fostului înger. Acesta nici nu se sinchisi ci pur si simplu prinse acea mingie, stingând-o fara nici o problema. Fapt care îl înfurie pe Ikusa. Nu putea sa îl suporte pe acel înfumurat.
- Nu ai nici o sansa, MoonBlood. Si stii si tu acest lucru.
Lucifer îsi lua privirea de la adversarul lui, uitându-se la Ayame. Cu o singura miscare circulara de mâna o adormi pe aceasta, lasându-l pe Ikusa sa încerce sa o prinda înainte sa atinga podeaua. Ayame nici nu avu timp sa constientizeze ceea ce se întâmpla atât de repede a actionat Lucifer.
- Ce i-ai facut?! Ceru Ikusa sa stie atunci când o vazu pe conducatoarea lui cazând inconstienta.
Reusi sa o prinda si sa o puna pe scaunul de la birou, apoi dupa ce îi darui un mic pupic pe fruntea alba, se întoarse spre Lucifer, cu o privire dârza si pregatit pentru a se lupta cu acesta pâna la moarte, chiar daca aceasta moarte ar fi fost chiar a sa.
- O, stai calm. Doream doar sa discut cu tine între patru ochi. Cum nu pot sa ies de aici fara ca o suta de îngeri sa îmi sara în cap, nu aveam alta solutie, nu este asa?
- Ce vrei sa discuti cu mine? Întreba Fallen Angelul abtinându-se de la a refuza din start cerinta acestuia.
- Ce ti-am spus eu? De ce te încapatânezi sa respecti o regula care nu este corecta si nici nu a fost vreodata. Stiu ca înca nu îti amintesti tot, dar îti vei aminti si atunci când o vei face, vei regreta tot ceea ce i-ai facut ei.
- Regret deja, zise lasându-si privirea în jos pentru a nu se trada, pentru a nu-l lasa pe inamicul sau sa îi vada ochii care începeau încet sa se înece în lacrimi sarate.
- Nu stiu ce s-a întâmplat, ce i-ai facut, dar acum multi ani tu erai cel ce încerca sa o cucereasca, sa o protejeze, sa o faca sa întelegea cât de corecte, de pure sunt aceste sentimente. Am fost camarazi, în ciuda diferentelor dintre noi, am fost camarazi. Am luptat cot la cot pentru a apara ceea ce pretuiam cel mai mult. Eu luptam pentru ceva ce nu am fost în stare sa protejez, ceva ce am pierdut si tu pentru ca aveai. Am pierdut tot, în afara de viata mea, desi nu îti pot spune, nu îti poti închipui de câte ori as fi vrut sa o arunc doar, doar sa pot sa stiu ca am câstigat. Tu ti-ai pierdut viata si amintirile, însa ti-ai îndeplinit misiunea. Te urasc si te invidiez pentru ca ai reusit unde eu am dat gres, zise Lucifer cu o tristete atât de mare în glas, atât de dureroasa ca îl facu pe înger sa taca si sa îl asculte cu atentie.
- Cine era dusmanul? Pentru ce luptam? ÃŽntreba curios.
- Nu o sa ma crezi daca îti dezvalui. Si oricum este mai bine ca tu sa afli singur aceste lucruri.
- Sa stii ca tu tot o sa fi adversarul si dusmanul meu, indiferent de ceea ce o sa îmi amintesc.
- Este mai bine asa deoarece daca acum multi ani doare te tachinam, acum nu mai glumesc. O voi rapi pe Ayame fie ca îti place, fie ca nu. O voi rapi si o voi face a mea si Narkangelule, aceasta este o promisiune.
- Niciodata! Nu o sa te las! Tipa Ikusa aruncându-i priviri ucigase în timp ce aduna energia necesara pentru un atac puternic.
- Mai vedem, Fallen Angelule, mai vedem. Momentan tu trebuie sa gasesti o metoda de a o aduce înapoi pe domnisoara, zise aratând spre conducatoare. Si apoi mai vorbim, mai spuse el înainte sa dispara în întunericul ce se formase rapid în jurul sau si îl înghitise înainte ca îngerul sa poata sa îl atace.
Dupa ce Lucifer disparu, Ikusa o lua în brate pe Ayame si luptându-se cu dorinta de a se aseza jos, tinând-o strâns în bratele sale, o duse pe acesta în patul ei, asezând-o cu grija pe acesta. O înveli cu cearceaful alb din matase brodat cu mici petale de trandafir albastre pentru ca acesteia sa nu îi fie frig. Statu putin pe gânduri întrebându-se ce sa faca: sa plece sau sa stea cu ea, dar dorul sau pentru imaginea, prezenta ei era atât de mare încât hotarî sa ramâna lânga Ayame pâna când avea sa se trezeasca.
![[Imagine: 87201674.png]](http://img204.imageshack.us/img204/8881/87201674.png)