23-11-2010, 10:00 PM
In camera lui Hissori
Hissori nu avea somn, de altfel era la fel ca in celelalte nopti de cand venise in Eden. Statea pe balcon cu trandafirul alb de pe campul de lupta, uitandu-se la luna. Arata ca o statuie a unui inger pazitor. Din pacate el simtea ca daduse gres in as apara atat conducatoarea cat si iubirea. Acum cand ceva timp trecuse, revenise cel de odinioara si putea sa se gandeasca cu calm la tot ceea ce se intamplase in acele cateva ore. Pentru a mia oara o lacrima i se prelinse pe fata lasand in urma doar o inima ranita. Se uita la privelistea din fata sa dar nu vedea nimic din frumusetea nopti si a astrului care proteja acest taram. Era pierdut in vinovatia care il macina incetul cu incetul. Ikusa, Ayame, Tetsujin, toti trei au incercat sa il scoata din acea stare insa toate incercarile lor au fost sortite esecului. O inima ranita, sentimentul de neputinta, vinovatia pentru ca nu s-a ridicat la asteptarile celor din jur erau rani ce numai timpul putea sa le vindece. Numai ca timpul de care avea el nevoie nu exista. Nu il puteau lasa in pace deoarece aveau nevoie de ajutorul lui, acum cat inca haosul era tinut la respect.
Sunetele linistitoare ale nopti au fost intrerupte de sunetul cuiva care batea la usa. Instinctiv s-a intrebat cine putea avea tupeul sau insolenta de a intrerupe acea melodie naturala, insa doar atat a facut. S-a intrebat. Curiozitatea lui s-a terminat. Continua sa stea ca o stana de piatra pe balcon, ignorand insistenta acelei persoane. O auzi cum intra in incapere, cum se uita prin camera si cum intr-un final deschide usile balconului si isi face aparitia.
-Buna Hissori! Spune o voce prietenoasa si voioasa de fata.
Vocea desi frumoasa nu se compara cu cea a lui Raphael. Ii era dor de vocea ei, ii era dor de tot ce tinea de ea. Cazu din nou in amintirile lui cu iubirea vieti sale, ignorand-o pe cea care venise sa vorbeasca cu el.
Zambetul lui Rose disparu cand vazu ca sclipirea ce ii aparuse cand ii auzise vocea se pierduse din nou in acel arginte viu, lasand in urma doi ochi umflati si rosi din cauza oboseli si a stari din care nu vroia cu nici un chip sa iasa. Un fior ii cutremura spatele la vederea acelor ochi arginti care aratau ca metalul lipsit de viata al carei culoare o imprumutau. Arata groaznic. Riduri fine ii brazdau fata, iar parul, o data aranjat, era acum ciufulit si neingrijit. Isi pierduse si el stralucirea specifica. Ii parea rau lui Rose pentru Arkangel. Din adancul inimii ei dorea sa il ajute, insa Michael nu o lasase sa il viziteze din cauza ca, zicea el, era „instabilâ€.
De cand se intorsese in Eden, Hissori era temut de toti ingerii, pana si batranul general Tetsujin renuntase la micile lui discuti in contradictoriu cu el deoarece nu vroia sa il enerveze si astfel sa declanseze o catastrofa. Rose nu intelegea sau cel putin nu vroia sa priceapa, vroia doar sa il ajute, sa ii dea de inteles ca ea nu se teme de puterea ce dormea in acesta. Nu trebuia sa poarte manusi sau sa se controleze. Venise aici sa ii zica toate aceste lucruri si se vazuse descurajata de atitudinea lui. Isi lua inima in dinti si incepu sa vorbeasca.
-Hissori ceea ce faci nu este bine, nu este normal. Stiu ca suferi si te simti vinovat dar trebuie sa induri. O vom salva dar pentru a o salva trebuie sa fi tare.
Spunea vrute si nevrute si ii dadea impresia lui Hissori ca nu avea sa se mai opreasca niciodata. Vocea ii tremura usor din cauza emotiilor. Spera din tot sufletul ca vorbele ei sa il atinga si reusira. O auzea vorbind, nu intelegea de ce se obosea. Ce insemna el pentru ea? Nimic. Apoi deveni constient ca incepuse sa se lupte cu acea stare, care incerca din nou sa il traga in nemiscare. Oboseala il lovise imediat ce revenise la suprafata. Furios, o ignora stiind ca nu avea voie sa se lase invins, nu si de data aceasta. Nu stia de ce in acea clipa ii revenise vointa de a se lupta, de a se trezi la realitate. Pentru prima oara de cand venise in Eden vazu cu adevarat peisajul mirific din fata sa, pentru prima oara vazu cu adevarat trandafirul alb ce isi pierduse stralucirea si se vestejise.
„Asa arata si el?†se intreba putin speriat de imaginea lui neingrijita, neglijata. Inca o data gandul il purta spre Raphael. Amintirea ei isi cerea tributul, doar ca el nu mai era dispus sa i-l acorde. Nu era inca moarta si nu avea de gand sa o lase in Chaos pentru restul eternitatii. Se intoarse si se uita la Rose.
Narkangelul vazu cum ochii odata lipsiti de viata si tulburi incep sa se limpezeasca si sa revina la viata.
-Hissori? Ma auzi?
-Da. Te-am auzit de cand ai ciocanit la usa, esti foarte insistenta, zise el rece.
Rose nu se sperie de totnul lui neprietenos.
-Nu imi vine sa cred... te simti bine? Ai nevoie de ceva? Nu iti este foame? Incepu sa il bombardeze ea cu o suta si una de intrebari, rostite atat de repede incat il lasa uimit pe Arkangel.
-Rose... Rose! Tipa el la aceasta.
Tacu imediat ce il vazu ca se enerveaza. Nu vroia sa simta pe pielea ei cat de puternic este.
-Imi este foame dar o sa mananc mai incolo. Acum vreau sa ma intind putin. Ma simt foarte rau.
-Normal ca te simti rau. Stii macar cat timp a trecut de cand stai aici, asa?
-De cateva zile?
-Incearca sapte zile.
-Umane?
-Normal ca nu! Spuse iritata Rose. De ce am masura timpul in zi umane?
Il lasase fara cuvinte. Mai bine nu ii spunea adevarul, deoarece cand il aflase incepuse sa simta in totalitate acele zile in care nu dormise, nu mancase, nu bause si statuse in picioare. Ameteala puse stapanire pe el si aproape ca se prabusise pe podea, dar din fericire Narkangelul il prinse inainte sa faca cunostinta cu podeaua. Incerca sa o impinga, sa o respinga simtindu-se si mai neputincios acum ca il ajutase o fata, dar nu reusi.
-Toata lumea are nevoie de ajutor din cand in cand. Nu poti sa le faci pe toate singur, ii spuse zambind.
Continua sa stea imbufnat in timp ce inainta cu grija, sprjinindu-se de ea spre pat.
-Stii o lectie importanta care este predata la academie este acceptarea ajutorului din partea coechipierului. Noi, Narkangeli suntem mandri din nastere si in timpul acestei lecti multi se aleg cu rani destul de serioase.
-Si invatati lectia? Intreba FallenAngelul curios.
-Da, majoritatea. Cei care nu o invata nu trec mai departe. Nu absolva academia daca nu demonstreaza ca si-au invins mandria. Intr-un razboi acest orgoliu ne poate costa victoria.
-Subtil, Rose. Foarte subtil, raspunse Hissori zambindu-i.
-Ma duc sa iti fac ceva de mancare si apoi o sa te ajut sa te cureti putin. Asta daca ma lasi, bineinteles.
Vroia sa refuze dar stomacul lui protesta atat de tare incat orice refuz nu ar fi fost acceptat. Asa ca singurul lucru pe care putea sa il faca era sa zambeasca si sa ii multumeasca, ceea ce si facu.
-Multumesc mult pentru ajutor, Rose.
-Nu ai pentru ce. Acum odihneste-te si in cateva minute o sa vin sa iti aduc mancarea. Ai preferinte?
-Nu. Orice o sa faci va fi destul de bun pentru mine.
Rose disparu din camera ducandu-se in bucatarie pentru a-i prepara ceva, lasandu-l pe Hissori singur prada gandurilor sale.
FallenAngelul statea intins in pat si se uita pe geam la cerul instelat. Orice ar fi facut gandul il purta tot la dragostea lui, dar acum nu mai se lasa sa cada in acea lume plina de deznadejde. Cumva, Rose reusise sa ii aduca speranta in suflet si pentru aceasta ii va fi vesnic recunoscator si indatorat. Deodata o intrebare ii aparu in minte: „Oare cum se simtea Ikusa?â€. El se plangea ca Raphael nu era langa el, ca nu o putea atinge dar cum ar fi fost daca ea ar fi fost aproape si nu ar fi putut sa o atinga. Nu era deloc drept si era un egoist pentru ca in tot acest timp acesta se gandise doar la inima lui ranita si nici o clipa nu i-a trecut prin cap ca Ikusa, prietenul sau cel mai bun, suferea de un milion de ori mai tare. Se hotarise ca de acum incolo nu mai avea sa se planga. Avea sa il sustina pe SunLight asa cum si acesta il sustinuse pe el. Ii multumi lui Rose pentru mancare si apoi o ruga sa il lase singur deoarece vroia sa se odihneasca. Rose nu s-a impotrivit ci s-a conformat si l-a lasat sa manance in pace. Avea sa le spuna maine celorlalti ca Hissori si-a revenit.
Iadul
Undeva, sub milioane de tone de apa, in ascunzatoarea lui Lucifer, Metradon il cauta pe fostul locatar, sperand ca acesta sa fie undeva prin acele incaperi. Din pacate se inselase, dar nu pierduse totul. I-a trebuit o ora de-a ingerilor pentru a se uita prin toate acele camere si din cauza ca a petrecut atata timp acolo il facu pe Lucifer sa arunce un ochi in ascunzatoarea lui sa vada cine ii deranjeaza locul preferat. A ramas surprins cand l-a vazut pe ingerul universului stand non-salant pe patul lui. Nu se astepta ca acesta sa il caute, niciodata nu era un semn bun cand Metradon vroia sa discute cu cineva. Se intreba cu o frica ce incepea sa isi faca cunoscuta prezenta, ce dorea acesta de la el. Isi dadu seama ca singura modalitate prin care va afla era sa il intrebe.
-Deci... ce te aduce pe aici, pe la mine, Metradon? Il intreba Lucifer mergand ca o vulpe spre un scaun de la barul ce se afla in fata patului.
-Stii ce s-a intamplat acum multi, multi ani cand tu ai decazut? Ii raspunde el la intrebare cu o alta intrebare.
Ura acest tip de raspuns si ingerul universului stia acest lucru, insa nu putea sa faca nimic. Nimeni nu putea sa se masoare cu Metradon.
-Da, imi amintesc. Cum as putea uita vreodata ce s-a intamplat atunci? Intreba demonul cu o nota de tristete in glas.
O expresie de tristete poposi pentru cateva secunde pe fata lui. Nu era o memorie prea frumoasa cea care ii trecuse prin fata ochilor.
-Nu ai vrea ca acele vremuri sa se intoarca?
-Acele vremuri nu se vor intoarce niciodata. Este imposibil! Stiti si tu ca nimic, niciodata nu poate sa fie la fel dupa un razboi.
-Oare?
-Metradon te-a lovit Dumnezeu de prea multe ori in cap? Nu inteleg ce iti veni asa dintr-o data. Parca nu aveai voie sa te cobori pe Pamant? Si ce sunt cu aceste intrebari?
-Nu am voie, dar pentru ce Dumnezeu nu stie, nu ma poate pedepsi.
-Chiar crezi ca El nu stie?
-Da. Este ocupat cu nu stiu ce alta lume nou-nascuta. Daca ar stii ceilalti ce este de fapt Dumnezeu...
-Dar nu trebuie sa afle si nu vro afla. Si oricum, El va afla despre nesubordonarea ta.
-Nu conteaza. Deja acest subiect devine plictisitor.
-Ce vrei atunci?
-Vreau sa renunti la planurile tale. Nu vreau sa te mai legi de Ayame, zise Metradon cu o flacara arzand in ochii lui albi.
-Nu imi spune, si tu esti indragostit de dulcea bomboana a cherubimilor, spuse batjocoritor Lucifer.
-Nu, nu sunt indragosti de ea. Ayame are alt suflet pereche si acela nu sunt eu, dar nici tu.
-A, da. Am uitat ca tu stii care drumuri se intersecteaza cu care si ce ne asteapta pe fiecare pe acea cale. Din pacate nu iti poti vedea destinul tau.
-Nu despre mine este vorba. Nu mai schimba subiectul! Tipa Metradon enervat de comportamentul lui Lucifer.
-Calm, calm... nu trebuie sa te enervezi, zise el ridicand mainile in semn de aparare.
-Ma plictisesti ingrozitor. Iti mai repet inca o data, sper ca vei baga la cap ceea ce iti zic. Nu ai voie sa te atingi de Ayame. Las-o in pace sa isi vada de drum. Are deja o groaza de piedici pe care trebuie sa le treaca, nu mai are nevoie de inca una.
-Nu ma sperii tu pe mine, Metradon. Am planurile mele si o sa le duc la bun sfarsit. Cand o sa termin cu Ayame va fi regina mea, iar noi amandoi com domni atat peste Eden cat si peste Chaos si Pamant.
-Uiti ca eu te cunosc. Tu nu esti demon si nici nu vei fi vreodata. De fapt, Ashi este regele demonilor, tu esti doar un impostor. Cand se va intoarce Ashi, isi va relua locul.
-Slabiciunea aceea de demon nu poate sa faca nimic.
Metradon nu se astepta la atacul lui Sacred Hermit. Din fericire ingerul universului nu avea un corp fizic ci psihic si de aceea nu putea sa fie ranit. Asta il facea si atat de periculos. Intr-o lupta, acesta ar fi iesit castigator deoarece putea incasa orice fel de lovitura fara sa pateasca nimic. Desi nu putea fi ranit, Metradon nu agrea ca cineva sa il atace, asa ca riposta, trimitand un fulger spre Lucifer. Acesta se feri si vru sa il mai atace o data cand isi dadu seama cat de inutil avea sa fie atacul.
-Bine, bine. Ma predau. Nu ma mai ataca, zise Lucifer ridicandu-si mainile deasupra capului pentru ca Metradon sa vada ca nu mai are nimic in ele.
-Esti plictisitor. Raspunde-mi la intrebare si promit ca voi pleca.
-Nu renunt la planurile mele. Stiu ca tu inca crezi ca eu sunt bun, dar sunt doar iluziile tale. Nu vreau acelasi lucru. Ayame, tu, eu vrem lucruri diferite. Ea vrea sa afle adevarul, tu vrei ca ea sa afle doar o parte din adevar si sa o protejezi pe ea si pe restul cherubimilor de cealalta parte, iar eu... ei bine sa zicem ca eu doresc sa fiu singurul si cel mai mare conducator al celor trei lumi. Deci nu sunt bun, am planuri malefice.
-Dar te-ai razvartit impreuna cu Sacred Wings pentru ca voi doi nu erati de acord cu Dumnezeu!
-Da si uite unde ne-a adus acea insolenta. Ea este moarta sau poate inchisa in cine stie ce loc, iar eu exilat aici! Intotdeauna cand lupti pentru ceea ce este bine pierzi. Faza cu binele intotdeauna castiga este o porcarie, un basm si tu stii acest lucru. Doar esti ingerul universului, tu faci legile, tu controlezi destinele! Ai stat pebara si te-ai uitat cum ne-a macelarit pe toti!
Toata frustrarea si-o varsa pe Metradon in acea clipa cu ajutorul acelor cuvinte. Acestea sustineau un adevar crud care a fost ascuns si care vroia sa iasa la iveala. Intrebarea era daca cei care erau in cautarea acelui adevar vor fi in stare sa il suporte. Nici chiar Metradon nu stia acest lucru. Nu stia cine avea dreptate, cine va iesi cel mai bine din aceasta aventura.
-Imi pare rau, Lucifer. Am fost un prost pentru ca nu v-am ajutat. Nu am stiut unde se va ajunge.
-Parerile de rau nu schimba nimic. Nu o va aduce pe Sacred Wings inapoi, nu va ridica blestemul lui Raphael, nu imi va curata mie aripile, nu ii va aduce aminte lui Ayame de cine era! Daca te-ai fi implicat poate nu s-ar fi intamplat ce s-a intamplat.
-Stai asa, atunci ii pica fisa lui Metradon. Ceva nu era in regula. De ce nu ii spui pe nume lui Sacred Wings?
-Nu te intereseaza, zise Lucifer incercand sa para indiferent.
Spera ca ingerul universului sa nu isi fi dat seama ce se intamplase. S-a chinuit atata timp sa isi ascunda adevaratul plan de el incat ar fi insemnat o adevarata pierdere daca in acel moment si-ar fi dat seama de adevar.
-M-ai pacalit! Nu o poti obliga pe Ayame sa se transforme in Sacred Wings! Alexiel va prelua controlul asupra ei si Ayame va muri sau mai bine zis va disparea!
-Ti-am zis ca nu sunt bun. O vreau inapoi pe Alexiel. Tu nu stii prin ce chinuri am trecut dupa moartea ei. Nimeni nu stie, nimeni nu poate intelege!
-Dar totusi...
-Nu imi pasa.
Lucifer disparu lasandu-l pe Metradon inmarmurit in ascunzatoarea lui. Dorea doar sa fie singur. Amintirea lui Alexiel il facea sa sufere si acum, dupa atatia ani. Il ura pe Metradon in acea clipa deoarece ii adusese din nou aminte de ea. Se intreba furios de ce nu putea sa il lase in pace si sa nu se mai bage. Toate ar fi fost bine si frumoase daca el ar fi procedat asa cum facuse acum multi ani si refuzase sa intervina. Sacred Hermit se izola in camera sa din Chaos, refuzand sa iasa de acolo pentru urmatoarele cateva zile.
Hissori nu avea somn, de altfel era la fel ca in celelalte nopti de cand venise in Eden. Statea pe balcon cu trandafirul alb de pe campul de lupta, uitandu-se la luna. Arata ca o statuie a unui inger pazitor. Din pacate el simtea ca daduse gres in as apara atat conducatoarea cat si iubirea. Acum cand ceva timp trecuse, revenise cel de odinioara si putea sa se gandeasca cu calm la tot ceea ce se intamplase in acele cateva ore. Pentru a mia oara o lacrima i se prelinse pe fata lasand in urma doar o inima ranita. Se uita la privelistea din fata sa dar nu vedea nimic din frumusetea nopti si a astrului care proteja acest taram. Era pierdut in vinovatia care il macina incetul cu incetul. Ikusa, Ayame, Tetsujin, toti trei au incercat sa il scoata din acea stare insa toate incercarile lor au fost sortite esecului. O inima ranita, sentimentul de neputinta, vinovatia pentru ca nu s-a ridicat la asteptarile celor din jur erau rani ce numai timpul putea sa le vindece. Numai ca timpul de care avea el nevoie nu exista. Nu il puteau lasa in pace deoarece aveau nevoie de ajutorul lui, acum cat inca haosul era tinut la respect.
Sunetele linistitoare ale nopti au fost intrerupte de sunetul cuiva care batea la usa. Instinctiv s-a intrebat cine putea avea tupeul sau insolenta de a intrerupe acea melodie naturala, insa doar atat a facut. S-a intrebat. Curiozitatea lui s-a terminat. Continua sa stea ca o stana de piatra pe balcon, ignorand insistenta acelei persoane. O auzi cum intra in incapere, cum se uita prin camera si cum intr-un final deschide usile balconului si isi face aparitia.
-Buna Hissori! Spune o voce prietenoasa si voioasa de fata.
Vocea desi frumoasa nu se compara cu cea a lui Raphael. Ii era dor de vocea ei, ii era dor de tot ce tinea de ea. Cazu din nou in amintirile lui cu iubirea vieti sale, ignorand-o pe cea care venise sa vorbeasca cu el.
Zambetul lui Rose disparu cand vazu ca sclipirea ce ii aparuse cand ii auzise vocea se pierduse din nou in acel arginte viu, lasand in urma doi ochi umflati si rosi din cauza oboseli si a stari din care nu vroia cu nici un chip sa iasa. Un fior ii cutremura spatele la vederea acelor ochi arginti care aratau ca metalul lipsit de viata al carei culoare o imprumutau. Arata groaznic. Riduri fine ii brazdau fata, iar parul, o data aranjat, era acum ciufulit si neingrijit. Isi pierduse si el stralucirea specifica. Ii parea rau lui Rose pentru Arkangel. Din adancul inimii ei dorea sa il ajute, insa Michael nu o lasase sa il viziteze din cauza ca, zicea el, era „instabilâ€.
De cand se intorsese in Eden, Hissori era temut de toti ingerii, pana si batranul general Tetsujin renuntase la micile lui discuti in contradictoriu cu el deoarece nu vroia sa il enerveze si astfel sa declanseze o catastrofa. Rose nu intelegea sau cel putin nu vroia sa priceapa, vroia doar sa il ajute, sa ii dea de inteles ca ea nu se teme de puterea ce dormea in acesta. Nu trebuia sa poarte manusi sau sa se controleze. Venise aici sa ii zica toate aceste lucruri si se vazuse descurajata de atitudinea lui. Isi lua inima in dinti si incepu sa vorbeasca.
-Hissori ceea ce faci nu este bine, nu este normal. Stiu ca suferi si te simti vinovat dar trebuie sa induri. O vom salva dar pentru a o salva trebuie sa fi tare.
Spunea vrute si nevrute si ii dadea impresia lui Hissori ca nu avea sa se mai opreasca niciodata. Vocea ii tremura usor din cauza emotiilor. Spera din tot sufletul ca vorbele ei sa il atinga si reusira. O auzea vorbind, nu intelegea de ce se obosea. Ce insemna el pentru ea? Nimic. Apoi deveni constient ca incepuse sa se lupte cu acea stare, care incerca din nou sa il traga in nemiscare. Oboseala il lovise imediat ce revenise la suprafata. Furios, o ignora stiind ca nu avea voie sa se lase invins, nu si de data aceasta. Nu stia de ce in acea clipa ii revenise vointa de a se lupta, de a se trezi la realitate. Pentru prima oara de cand venise in Eden vazu cu adevarat peisajul mirific din fata sa, pentru prima oara vazu cu adevarat trandafirul alb ce isi pierduse stralucirea si se vestejise.
„Asa arata si el?†se intreba putin speriat de imaginea lui neingrijita, neglijata. Inca o data gandul il purta spre Raphael. Amintirea ei isi cerea tributul, doar ca el nu mai era dispus sa i-l acorde. Nu era inca moarta si nu avea de gand sa o lase in Chaos pentru restul eternitatii. Se intoarse si se uita la Rose.
Narkangelul vazu cum ochii odata lipsiti de viata si tulburi incep sa se limpezeasca si sa revina la viata.
-Hissori? Ma auzi?
-Da. Te-am auzit de cand ai ciocanit la usa, esti foarte insistenta, zise el rece.
Rose nu se sperie de totnul lui neprietenos.
-Nu imi vine sa cred... te simti bine? Ai nevoie de ceva? Nu iti este foame? Incepu sa il bombardeze ea cu o suta si una de intrebari, rostite atat de repede incat il lasa uimit pe Arkangel.
-Rose... Rose! Tipa el la aceasta.
Tacu imediat ce il vazu ca se enerveaza. Nu vroia sa simta pe pielea ei cat de puternic este.
-Imi este foame dar o sa mananc mai incolo. Acum vreau sa ma intind putin. Ma simt foarte rau.
-Normal ca te simti rau. Stii macar cat timp a trecut de cand stai aici, asa?
-De cateva zile?
-Incearca sapte zile.
-Umane?
-Normal ca nu! Spuse iritata Rose. De ce am masura timpul in zi umane?
Il lasase fara cuvinte. Mai bine nu ii spunea adevarul, deoarece cand il aflase incepuse sa simta in totalitate acele zile in care nu dormise, nu mancase, nu bause si statuse in picioare. Ameteala puse stapanire pe el si aproape ca se prabusise pe podea, dar din fericire Narkangelul il prinse inainte sa faca cunostinta cu podeaua. Incerca sa o impinga, sa o respinga simtindu-se si mai neputincios acum ca il ajutase o fata, dar nu reusi.
-Toata lumea are nevoie de ajutor din cand in cand. Nu poti sa le faci pe toate singur, ii spuse zambind.
Continua sa stea imbufnat in timp ce inainta cu grija, sprjinindu-se de ea spre pat.
-Stii o lectie importanta care este predata la academie este acceptarea ajutorului din partea coechipierului. Noi, Narkangeli suntem mandri din nastere si in timpul acestei lecti multi se aleg cu rani destul de serioase.
-Si invatati lectia? Intreba FallenAngelul curios.
-Da, majoritatea. Cei care nu o invata nu trec mai departe. Nu absolva academia daca nu demonstreaza ca si-au invins mandria. Intr-un razboi acest orgoliu ne poate costa victoria.
-Subtil, Rose. Foarte subtil, raspunse Hissori zambindu-i.
-Ma duc sa iti fac ceva de mancare si apoi o sa te ajut sa te cureti putin. Asta daca ma lasi, bineinteles.
Vroia sa refuze dar stomacul lui protesta atat de tare incat orice refuz nu ar fi fost acceptat. Asa ca singurul lucru pe care putea sa il faca era sa zambeasca si sa ii multumeasca, ceea ce si facu.
-Multumesc mult pentru ajutor, Rose.
-Nu ai pentru ce. Acum odihneste-te si in cateva minute o sa vin sa iti aduc mancarea. Ai preferinte?
-Nu. Orice o sa faci va fi destul de bun pentru mine.
Rose disparu din camera ducandu-se in bucatarie pentru a-i prepara ceva, lasandu-l pe Hissori singur prada gandurilor sale.
FallenAngelul statea intins in pat si se uita pe geam la cerul instelat. Orice ar fi facut gandul il purta tot la dragostea lui, dar acum nu mai se lasa sa cada in acea lume plina de deznadejde. Cumva, Rose reusise sa ii aduca speranta in suflet si pentru aceasta ii va fi vesnic recunoscator si indatorat. Deodata o intrebare ii aparu in minte: „Oare cum se simtea Ikusa?â€. El se plangea ca Raphael nu era langa el, ca nu o putea atinge dar cum ar fi fost daca ea ar fi fost aproape si nu ar fi putut sa o atinga. Nu era deloc drept si era un egoist pentru ca in tot acest timp acesta se gandise doar la inima lui ranita si nici o clipa nu i-a trecut prin cap ca Ikusa, prietenul sau cel mai bun, suferea de un milion de ori mai tare. Se hotarise ca de acum incolo nu mai avea sa se planga. Avea sa il sustina pe SunLight asa cum si acesta il sustinuse pe el. Ii multumi lui Rose pentru mancare si apoi o ruga sa il lase singur deoarece vroia sa se odihneasca. Rose nu s-a impotrivit ci s-a conformat si l-a lasat sa manance in pace. Avea sa le spuna maine celorlalti ca Hissori si-a revenit.
Iadul
Undeva, sub milioane de tone de apa, in ascunzatoarea lui Lucifer, Metradon il cauta pe fostul locatar, sperand ca acesta sa fie undeva prin acele incaperi. Din pacate se inselase, dar nu pierduse totul. I-a trebuit o ora de-a ingerilor pentru a se uita prin toate acele camere si din cauza ca a petrecut atata timp acolo il facu pe Lucifer sa arunce un ochi in ascunzatoarea lui sa vada cine ii deranjeaza locul preferat. A ramas surprins cand l-a vazut pe ingerul universului stand non-salant pe patul lui. Nu se astepta ca acesta sa il caute, niciodata nu era un semn bun cand Metradon vroia sa discute cu cineva. Se intreba cu o frica ce incepea sa isi faca cunoscuta prezenta, ce dorea acesta de la el. Isi dadu seama ca singura modalitate prin care va afla era sa il intrebe.
-Deci... ce te aduce pe aici, pe la mine, Metradon? Il intreba Lucifer mergand ca o vulpe spre un scaun de la barul ce se afla in fata patului.
-Stii ce s-a intamplat acum multi, multi ani cand tu ai decazut? Ii raspunde el la intrebare cu o alta intrebare.
Ura acest tip de raspuns si ingerul universului stia acest lucru, insa nu putea sa faca nimic. Nimeni nu putea sa se masoare cu Metradon.
-Da, imi amintesc. Cum as putea uita vreodata ce s-a intamplat atunci? Intreba demonul cu o nota de tristete in glas.
O expresie de tristete poposi pentru cateva secunde pe fata lui. Nu era o memorie prea frumoasa cea care ii trecuse prin fata ochilor.
-Nu ai vrea ca acele vremuri sa se intoarca?
-Acele vremuri nu se vor intoarce niciodata. Este imposibil! Stiti si tu ca nimic, niciodata nu poate sa fie la fel dupa un razboi.
-Oare?
-Metradon te-a lovit Dumnezeu de prea multe ori in cap? Nu inteleg ce iti veni asa dintr-o data. Parca nu aveai voie sa te cobori pe Pamant? Si ce sunt cu aceste intrebari?
-Nu am voie, dar pentru ce Dumnezeu nu stie, nu ma poate pedepsi.
-Chiar crezi ca El nu stie?
-Da. Este ocupat cu nu stiu ce alta lume nou-nascuta. Daca ar stii ceilalti ce este de fapt Dumnezeu...
-Dar nu trebuie sa afle si nu vro afla. Si oricum, El va afla despre nesubordonarea ta.
-Nu conteaza. Deja acest subiect devine plictisitor.
-Ce vrei atunci?
-Vreau sa renunti la planurile tale. Nu vreau sa te mai legi de Ayame, zise Metradon cu o flacara arzand in ochii lui albi.
-Nu imi spune, si tu esti indragostit de dulcea bomboana a cherubimilor, spuse batjocoritor Lucifer.
-Nu, nu sunt indragosti de ea. Ayame are alt suflet pereche si acela nu sunt eu, dar nici tu.
-A, da. Am uitat ca tu stii care drumuri se intersecteaza cu care si ce ne asteapta pe fiecare pe acea cale. Din pacate nu iti poti vedea destinul tau.
-Nu despre mine este vorba. Nu mai schimba subiectul! Tipa Metradon enervat de comportamentul lui Lucifer.
-Calm, calm... nu trebuie sa te enervezi, zise el ridicand mainile in semn de aparare.
-Ma plictisesti ingrozitor. Iti mai repet inca o data, sper ca vei baga la cap ceea ce iti zic. Nu ai voie sa te atingi de Ayame. Las-o in pace sa isi vada de drum. Are deja o groaza de piedici pe care trebuie sa le treaca, nu mai are nevoie de inca una.
-Nu ma sperii tu pe mine, Metradon. Am planurile mele si o sa le duc la bun sfarsit. Cand o sa termin cu Ayame va fi regina mea, iar noi amandoi com domni atat peste Eden cat si peste Chaos si Pamant.
-Uiti ca eu te cunosc. Tu nu esti demon si nici nu vei fi vreodata. De fapt, Ashi este regele demonilor, tu esti doar un impostor. Cand se va intoarce Ashi, isi va relua locul.
-Slabiciunea aceea de demon nu poate sa faca nimic.
Metradon nu se astepta la atacul lui Sacred Hermit. Din fericire ingerul universului nu avea un corp fizic ci psihic si de aceea nu putea sa fie ranit. Asta il facea si atat de periculos. Intr-o lupta, acesta ar fi iesit castigator deoarece putea incasa orice fel de lovitura fara sa pateasca nimic. Desi nu putea fi ranit, Metradon nu agrea ca cineva sa il atace, asa ca riposta, trimitand un fulger spre Lucifer. Acesta se feri si vru sa il mai atace o data cand isi dadu seama cat de inutil avea sa fie atacul.
-Bine, bine. Ma predau. Nu ma mai ataca, zise Lucifer ridicandu-si mainile deasupra capului pentru ca Metradon sa vada ca nu mai are nimic in ele.
-Esti plictisitor. Raspunde-mi la intrebare si promit ca voi pleca.
-Nu renunt la planurile mele. Stiu ca tu inca crezi ca eu sunt bun, dar sunt doar iluziile tale. Nu vreau acelasi lucru. Ayame, tu, eu vrem lucruri diferite. Ea vrea sa afle adevarul, tu vrei ca ea sa afle doar o parte din adevar si sa o protejezi pe ea si pe restul cherubimilor de cealalta parte, iar eu... ei bine sa zicem ca eu doresc sa fiu singurul si cel mai mare conducator al celor trei lumi. Deci nu sunt bun, am planuri malefice.
-Dar te-ai razvartit impreuna cu Sacred Wings pentru ca voi doi nu erati de acord cu Dumnezeu!
-Da si uite unde ne-a adus acea insolenta. Ea este moarta sau poate inchisa in cine stie ce loc, iar eu exilat aici! Intotdeauna cand lupti pentru ceea ce este bine pierzi. Faza cu binele intotdeauna castiga este o porcarie, un basm si tu stii acest lucru. Doar esti ingerul universului, tu faci legile, tu controlezi destinele! Ai stat pebara si te-ai uitat cum ne-a macelarit pe toti!
Toata frustrarea si-o varsa pe Metradon in acea clipa cu ajutorul acelor cuvinte. Acestea sustineau un adevar crud care a fost ascuns si care vroia sa iasa la iveala. Intrebarea era daca cei care erau in cautarea acelui adevar vor fi in stare sa il suporte. Nici chiar Metradon nu stia acest lucru. Nu stia cine avea dreptate, cine va iesi cel mai bine din aceasta aventura.
-Imi pare rau, Lucifer. Am fost un prost pentru ca nu v-am ajutat. Nu am stiut unde se va ajunge.
-Parerile de rau nu schimba nimic. Nu o va aduce pe Sacred Wings inapoi, nu va ridica blestemul lui Raphael, nu imi va curata mie aripile, nu ii va aduce aminte lui Ayame de cine era! Daca te-ai fi implicat poate nu s-ar fi intamplat ce s-a intamplat.
-Stai asa, atunci ii pica fisa lui Metradon. Ceva nu era in regula. De ce nu ii spui pe nume lui Sacred Wings?
-Nu te intereseaza, zise Lucifer incercand sa para indiferent.
Spera ca ingerul universului sa nu isi fi dat seama ce se intamplase. S-a chinuit atata timp sa isi ascunda adevaratul plan de el incat ar fi insemnat o adevarata pierdere daca in acel moment si-ar fi dat seama de adevar.
-M-ai pacalit! Nu o poti obliga pe Ayame sa se transforme in Sacred Wings! Alexiel va prelua controlul asupra ei si Ayame va muri sau mai bine zis va disparea!
-Ti-am zis ca nu sunt bun. O vreau inapoi pe Alexiel. Tu nu stii prin ce chinuri am trecut dupa moartea ei. Nimeni nu stie, nimeni nu poate intelege!
-Dar totusi...
-Nu imi pasa.
Lucifer disparu lasandu-l pe Metradon inmarmurit in ascunzatoarea lui. Dorea doar sa fie singur. Amintirea lui Alexiel il facea sa sufere si acum, dupa atatia ani. Il ura pe Metradon in acea clipa deoarece ii adusese din nou aminte de ea. Se intreba furios de ce nu putea sa il lase in pace si sa nu se mai bage. Toate ar fi fost bine si frumoase daca el ar fi procedat asa cum facuse acum multi ani si refuzase sa intervina. Sacred Hermit se izola in camera sa din Chaos, refuzand sa iasa de acolo pentru urmatoarele cateva zile.
![[Imagine: 87201674.png]](http://img204.imageshack.us/img204/8881/87201674.png)