12-08-2010, 06:24 PM
momentan nu stiu daca va avea si o continuare. sa ajung mai intai la sfarsit si apoi mai vad incotro ma indrept de acolo.:)
So uitati continuarea. Momentul mult asteptat a sosit. Lucrurile incep sa iasa la iveala.
In gradina
Hissori cazuse in genunchi uitandu-se in continuare la acel trandafir alb care continua sa il fascineze, sa il obsedeze. Nici nu isi dadu seama cum sangele il invaluie incet, devenind intr-un mod morbid o a doua piele pentru acesta. Se sperie atunci cand sangele ii acoperise ochii, orbindu-l si incercase sa se lupte, sa dea jos acel giulgiu, insa fara nici un succes, adevarata transformare deja incepuse si nimic nu avea sa o opreasca. Sangele incepuse sa se invarteasca in jurul lui, protejandu-i trupul, dar distrugand tot ceea ce il inconjura. In cateva secunde se afla intr-o sfera formata din acel lichid gros, rosu, iar cand intinse mana sa il atinga fu nevoit sa si-o retraga rapid din cauza caldurii puternice ce parea sa o emane acel lucru. In clipa urmatoare totul se intunecase si incepura amintirile sa navaleasca si sa ii agreseze mintea. Nebunia batea la usa cerandu-i sa deschida pentru a-l proteja in abisul format de bratele ei subtiri si aducatoare de uitare. Puse mana pe clanta pentru a o lasa sa intre, insa se razgandi, alungand lasitatea si imbratisand curajul, infruntand toate acele amintiri. Avea sa indure acea viteza cu care retraia momentele dintr-o viata anterioara de mult uitata. Nu mai era constient de realitate, de ceea ce insemna realitatea de fapt, uitase de ea fiind preocupat cu vartejul de memorii in care era captiv, nu simtea nimic sau mai bine zis le simtea pe toate deodata: bucurie, extaz, tristete, depresie. Trecea prin toate starile sentimentale care au fost provocate de intamplarile prin care trecuse. El devenise incapabil sa discearna ceea ce simtea el de ceea ce simtise cand acele intamplari avusera loc, nici frustrarea nu putea sa domine toate acele stari, pierzandu-se in inlantuirea acea. Se vedea nevoit sa astepte sfarsitul acelui cosmar ce parea a nu avea unul. Nu stia nici o metoda sau poate nu putea sa gaseasca una prin care sa scape din acel infern. Vroia sa isi aminteasca, dar nu in acel mod crud si alert care il antrena la maxim si de aceea se lupta impotriva acelui val.
Toate acele lucruri se intamplau pe plan psihic, pe planul fizic situatia statea altfel. Sangele ce se invartea in jurul sau formase o sfera si il ridicase de la sol, din exterior puteai sa vezi cum lichidul se misca in interiorul acelei sfere de parca ar fi fost viu. O pasare nestiutoare s-a asezat pe acea sfera si a fost imediat inghitita de lichiudul rosiatic. Nu era deloc inofensiva si nu avea de gand sa ii dea drumul lui Hissori decat dupa ce termina cu acesta. Parea cu adevarat vie si asta era cel mai infricosetor, insa ingerul nu putea sa se gandeasca la acest fapt, fiind ocupat cu propriul sau infern. La un moment dat, bule mici incepura sa apara peste tot la suprafata, dand impresia ca sangele incepuse sa fiarba.
Trecuse o ora de cand se afla in acea inchisoare cand aceasta exploda improscand cu sange tot ce se afla in jur. Acum in locul acelei sfere, statea mandru un inger sau mai bine zis ceva ce parea a fi inger, cu privirea inainte si capul sus, el parea sa nu isi dea seama de locul in care se afla si nu intelegea de ce se gasea acolo. Ochii odata, de mult, albastri blanzi, limpezi acum erau de un albastru inchis, duri si reci: daca s-ar fi uitat la tine ai fi simtit cu adevarat cum iti ingheata sangele in vene; parul argintiu, scurt avea acum varfurile rosii dandu-ti impresia ca si le-a inmuiat in lichidul vietii furat chiar de la adversarii sai, insa cea mai izbitoare schimbare era cea suferita de aripile sale impecabile; nu mai aveau acel alb imaculat, ci acum fiecare pana era facuta din sange. Devenise FallenAngel, un inger creat pentru a proteja Pamantul sau... a-l distruge. Isi desfacu aripile iesite dintr-un film de groaza si se inalta deasupra acelei paduri pentru a vedea mai bine lumea ce il inconjura, traindu-si viata fara sa fie constienti de firul de ata de care atarnau. Se uita cu ochii lui de gheata cautand cu disperare un motiv pentru care sa lase in viata acea planeta. Depresia il cuprinse cand nu gasise nimic din ceea ce spera. Furia inlocui depresia cand isi aminti ca el nu ar fi pierdut-o pe Raphael daca nu era pentru acele furnici pe care ei trebuiau sa ii protejeze numite oameni. Se intreba pentru cine sa lupte, daca meritau acele fiinte atat de imperfecte sa li se acorde de atatea ori o a doua sansa cand el nu putea sa dispuna de una. Toate catastrofele naturale se intamplasera din cauza lor, ei distrusera planeta, adevarat cu cateva influente negative din partea demonilor, dar nu aceia le pusera sabia in mana, ei doar le ofereau un impuls, restul era mana lor. Condamnasera de mult acea lume la moarte si de aceea se hotari sa curme Pamantul de alte suferinte si sa ii aduca moartea mai repede. Tocmai se pregatea sa inceapa ritualul de distrugere cand isi dadu seama ca nu poate sa faca mai nimic fara celalalt FallenAngel, insa se hotari ca pentru moment se putea multumi doar cu cutremure si inundatii, din fericire pentru pamanteni in acea clipa aparura Lilith si Krad in fata sa. Acestia se uitau ingroziti la fostul Arkangel.
-Ce vreti? Ati face bine sa va intoarceti in Eden, asta daca nu vreti sa muriti, zise Hissori rece.
Nici o emotie nu ii trada glasul, era ca si cum inima lui murise si fusese uitata si lasata undeva in acea transformare si nu erau departe de adevar.
-Dar... Ayame si Ikusa inca sunt acolo jos.
-Trebuie sa imi pese? Ei nu i-a pasat. M-a trimis aici stiind ce avea sa se intample cand stia ca nu trebuie sa ii lasam pe FallenAngeli sa apara. Humph... ce ironie, am fost trimis sa ma opresc pe mine sa ma transform, un ras nebunesc, isteric iesi din gatul sau si apoi deveni din nou serios zicand: Stia ca o voi pierde.
-Ei? Intreba Krad, nestiind la cine se refera si sperand sa mai castige niste timp.
-Ayame, spuse el rostind acest nume cu atata scarba si sila incat ai fi crezut ca vorbeste de un gandac sau altceva de acest fel.
-Stia ce avea sa se petreaca?! Lilith intreba ingrozita, nevenindu-i sa creada.
-Da. Ea si ingerul Seraphim, amandoua stiau si ne-au condamnat, pe mine si pe Ikusa. Ne-au tradat... m-a tradat...
-Asteapta sa vorbim cu ea, sa vedem ce s-a intamplat, incerca Lilith sa il convinga.
-Unde este Raphael? Intreba Krad, observand lipsa acesteia si punand in acelasi timp gaz pe foc.
-M-a tradat.
-Nu te-a tradat, se auzi o voce de fata foarte incet, slaba, lipsita de putere.
Toti ochii se indreptara spre cea care a rostit acele cuvinte. Hissori vazand-o, simti cum furia si frustrarea cresc in el. Ochii sai devenira si mai reci si duri decat erau cu cateva minute inainte, daca asa ceva este cu adevarat posibil. Nereusind sa isi tina furia in frau, zbura spre ea, in mana sa aparand sabia cu lama neagra, vrand sa o omoare, inca putin si ajungea la aceasta, avea sa fie o razbunat pentru suferinta care ii distruse inima.
So uitati continuarea. Momentul mult asteptat a sosit. Lucrurile incep sa iasa la iveala.
In gradina
Hissori cazuse in genunchi uitandu-se in continuare la acel trandafir alb care continua sa il fascineze, sa il obsedeze. Nici nu isi dadu seama cum sangele il invaluie incet, devenind intr-un mod morbid o a doua piele pentru acesta. Se sperie atunci cand sangele ii acoperise ochii, orbindu-l si incercase sa se lupte, sa dea jos acel giulgiu, insa fara nici un succes, adevarata transformare deja incepuse si nimic nu avea sa o opreasca. Sangele incepuse sa se invarteasca in jurul lui, protejandu-i trupul, dar distrugand tot ceea ce il inconjura. In cateva secunde se afla intr-o sfera formata din acel lichid gros, rosu, iar cand intinse mana sa il atinga fu nevoit sa si-o retraga rapid din cauza caldurii puternice ce parea sa o emane acel lucru. In clipa urmatoare totul se intunecase si incepura amintirile sa navaleasca si sa ii agreseze mintea. Nebunia batea la usa cerandu-i sa deschida pentru a-l proteja in abisul format de bratele ei subtiri si aducatoare de uitare. Puse mana pe clanta pentru a o lasa sa intre, insa se razgandi, alungand lasitatea si imbratisand curajul, infruntand toate acele amintiri. Avea sa indure acea viteza cu care retraia momentele dintr-o viata anterioara de mult uitata. Nu mai era constient de realitate, de ceea ce insemna realitatea de fapt, uitase de ea fiind preocupat cu vartejul de memorii in care era captiv, nu simtea nimic sau mai bine zis le simtea pe toate deodata: bucurie, extaz, tristete, depresie. Trecea prin toate starile sentimentale care au fost provocate de intamplarile prin care trecuse. El devenise incapabil sa discearna ceea ce simtea el de ceea ce simtise cand acele intamplari avusera loc, nici frustrarea nu putea sa domine toate acele stari, pierzandu-se in inlantuirea acea. Se vedea nevoit sa astepte sfarsitul acelui cosmar ce parea a nu avea unul. Nu stia nici o metoda sau poate nu putea sa gaseasca una prin care sa scape din acel infern. Vroia sa isi aminteasca, dar nu in acel mod crud si alert care il antrena la maxim si de aceea se lupta impotriva acelui val.
Toate acele lucruri se intamplau pe plan psihic, pe planul fizic situatia statea altfel. Sangele ce se invartea in jurul sau formase o sfera si il ridicase de la sol, din exterior puteai sa vezi cum lichidul se misca in interiorul acelei sfere de parca ar fi fost viu. O pasare nestiutoare s-a asezat pe acea sfera si a fost imediat inghitita de lichiudul rosiatic. Nu era deloc inofensiva si nu avea de gand sa ii dea drumul lui Hissori decat dupa ce termina cu acesta. Parea cu adevarat vie si asta era cel mai infricosetor, insa ingerul nu putea sa se gandeasca la acest fapt, fiind ocupat cu propriul sau infern. La un moment dat, bule mici incepura sa apara peste tot la suprafata, dand impresia ca sangele incepuse sa fiarba.
Trecuse o ora de cand se afla in acea inchisoare cand aceasta exploda improscand cu sange tot ce se afla in jur. Acum in locul acelei sfere, statea mandru un inger sau mai bine zis ceva ce parea a fi inger, cu privirea inainte si capul sus, el parea sa nu isi dea seama de locul in care se afla si nu intelegea de ce se gasea acolo. Ochii odata, de mult, albastri blanzi, limpezi acum erau de un albastru inchis, duri si reci: daca s-ar fi uitat la tine ai fi simtit cu adevarat cum iti ingheata sangele in vene; parul argintiu, scurt avea acum varfurile rosii dandu-ti impresia ca si le-a inmuiat in lichidul vietii furat chiar de la adversarii sai, insa cea mai izbitoare schimbare era cea suferita de aripile sale impecabile; nu mai aveau acel alb imaculat, ci acum fiecare pana era facuta din sange. Devenise FallenAngel, un inger creat pentru a proteja Pamantul sau... a-l distruge. Isi desfacu aripile iesite dintr-un film de groaza si se inalta deasupra acelei paduri pentru a vedea mai bine lumea ce il inconjura, traindu-si viata fara sa fie constienti de firul de ata de care atarnau. Se uita cu ochii lui de gheata cautand cu disperare un motiv pentru care sa lase in viata acea planeta. Depresia il cuprinse cand nu gasise nimic din ceea ce spera. Furia inlocui depresia cand isi aminti ca el nu ar fi pierdut-o pe Raphael daca nu era pentru acele furnici pe care ei trebuiau sa ii protejeze numite oameni. Se intreba pentru cine sa lupte, daca meritau acele fiinte atat de imperfecte sa li se acorde de atatea ori o a doua sansa cand el nu putea sa dispuna de una. Toate catastrofele naturale se intamplasera din cauza lor, ei distrusera planeta, adevarat cu cateva influente negative din partea demonilor, dar nu aceia le pusera sabia in mana, ei doar le ofereau un impuls, restul era mana lor. Condamnasera de mult acea lume la moarte si de aceea se hotari sa curme Pamantul de alte suferinte si sa ii aduca moartea mai repede. Tocmai se pregatea sa inceapa ritualul de distrugere cand isi dadu seama ca nu poate sa faca mai nimic fara celalalt FallenAngel, insa se hotari ca pentru moment se putea multumi doar cu cutremure si inundatii, din fericire pentru pamanteni in acea clipa aparura Lilith si Krad in fata sa. Acestia se uitau ingroziti la fostul Arkangel.
-Ce vreti? Ati face bine sa va intoarceti in Eden, asta daca nu vreti sa muriti, zise Hissori rece.
Nici o emotie nu ii trada glasul, era ca si cum inima lui murise si fusese uitata si lasata undeva in acea transformare si nu erau departe de adevar.
-Dar... Ayame si Ikusa inca sunt acolo jos.
-Trebuie sa imi pese? Ei nu i-a pasat. M-a trimis aici stiind ce avea sa se intample cand stia ca nu trebuie sa ii lasam pe FallenAngeli sa apara. Humph... ce ironie, am fost trimis sa ma opresc pe mine sa ma transform, un ras nebunesc, isteric iesi din gatul sau si apoi deveni din nou serios zicand: Stia ca o voi pierde.
-Ei? Intreba Krad, nestiind la cine se refera si sperand sa mai castige niste timp.
-Ayame, spuse el rostind acest nume cu atata scarba si sila incat ai fi crezut ca vorbeste de un gandac sau altceva de acest fel.
-Stia ce avea sa se petreaca?! Lilith intreba ingrozita, nevenindu-i sa creada.
-Da. Ea si ingerul Seraphim, amandoua stiau si ne-au condamnat, pe mine si pe Ikusa. Ne-au tradat... m-a tradat...
-Asteapta sa vorbim cu ea, sa vedem ce s-a intamplat, incerca Lilith sa il convinga.
-Unde este Raphael? Intreba Krad, observand lipsa acesteia si punand in acelasi timp gaz pe foc.
-M-a tradat.
-Nu te-a tradat, se auzi o voce de fata foarte incet, slaba, lipsita de putere.
Toti ochii se indreptara spre cea care a rostit acele cuvinte. Hissori vazand-o, simti cum furia si frustrarea cresc in el. Ochii sai devenira si mai reci si duri decat erau cu cateva minute inainte, daca asa ceva este cu adevarat posibil. Nereusind sa isi tina furia in frau, zbura spre ea, in mana sa aparand sabia cu lama neagra, vrand sa o omoare, inca putin si ajungea la aceasta, avea sa fie o razbunat pentru suferinta care ii distruse inima.
![[Imagine: 87201674.png]](http://img204.imageshack.us/img204/8881/87201674.png)