Argint, nu mint, în chihlimbar ~ Alerim's One Shots..

[AlerimxD]

Cum am promis, Cea mai scurtă clipă.
Sunt conştientă că nu este chiar atât de perfectă, dar eu ţin foarte mult (am ţinut) la asta, am participat la un concurs cu ea ^^

Cea mai scurtă clipă

Privesc rătăcită cerul estompat şi amintirile mă cuprind. Stau pe aceeaşi bancă galbenă şi decolorată privind acelaşi cer vechi de mii de ani. Este aceeaşi zi, 8 decembrie, doar că au trecut doi ani în care m-am luptat cu mine însămi, încercând să-mi revin. Dar a trecut atât de mult timp de când nu l-am putut îmbrăţişa... Este frig şi-mi spun că am doar frânturile din trecut.

Era noapte târziu şi simţeam că sunt făcută din plumb. Nu puteam dormi, aşa că mă plimbam pentru a-mi limpezi gândurile. Oraşul era amorţit şi nu auzeam decât paşii mei. Luna plină era încântătoare. Întotdeauna m-a captivat, fiindcă ştiam că ascunde ceva magic, ceva ce mintea mea înlănţuită nu putea înţelege, dar putea simţi. În acea seară avea o strălucire specială pe care nu am observat-o atunci, dar am înţeles-o mai târziu. Luna plină avea să-mi aducă şi să-mi ia prima iubire.

Eram doar o fugară şi-mi căutam locul, sălaşul credinţei, paradisul autentic. El era o persoană care căuta înţelegere şi iubire. Îmi place să cred că am fost două suflete pierdute menite să se salveze unul pe celălalt. În câteva zile m-am îndrăgostit de un străin şi iubirea mi-a schimbat întreaga viaţă.

În liniştea netulburată a cenuşiului oraş gândurile mele se pierdeau tot mai mult. Ajungând în parc, m-am apropiat de locul nostru, de banca decolorată. Nu ştiam ce va urma. Am înmărmurit când l-am văzut. Era un tânăr atrăgător, cu părul ondulat şi negru, iar ochii săi de un albastru-deshis căutau răspunsuri de mult uitate. Privea în gol razele strălucitoare ale lunii. Am înaintat puţin spre el, dar făcând un pas greşit, am sfâşiat un ram fragil. Tânărul Marko şi-a întors instantaneu privirea temătoare spre mine, părând nedumerit. Ochii săi au devenit mai vigilenţi, mai plini de viaţă. O căldură neaşteptată mi-a străbătut trupul. Am ştiut că vor urma clipe de neuitat cum mulţi alţii au trăit sau au visat.

În timp ne-am aflat toate secretele şi dorinţele ascunse. Ne-am înţeles şi ne-am iubit. Mulţi oameni cred că iubirea adevărată nu există la o vârstă atât de fragedă, că tinerii nu înţeleg ce-i dragostea. Eu cred că adevărata dragoste constă în sentimentul înălţător, nu în limite şi interziceri. Şi poate dragostea este mai pură dacă nu este înăbuşită de greutăţile vieţii.

Iubirea noastră a fost cel mai special lucru pe care l-am simţit vreodată. A fost un vis, o aspiraţie, iar Marko a fost îngerul meu. Toate lucrurile pe care le ştiam înainte au dispărut pentru totdeauna şi am descoperit credinţa şi puterea ascunse în adâncul meu.

Mi-aş fi dorit să dureze mai mult, dar tot ce este frumos are şi un sfârşit. Aşteptându-l într-o noapte cu lună plină, un străin mi-a dăruit un plic alb. L-am deschis nerăbdătoare. Cititind conţinutul, ochii mei s-au umezit şi au vărsat multe lacrimi. Era adevărat. Stătea acolo, scris cu negru pe alb. Am citit scrisoarea pentru a doua oară mai rar şi încercând să fiu mai atentă.


„Sper să mă poţi ierta pentru ce-ţi voi scrie. Nu vreau să uiţi că noi doi am trăit ceva minunat şi am învăţat unul de la altul. Este chiar mai mult decât atât. Când privesc luna plină îţi simt prezenţa, când mă plimb îţi simt mână într-a mea. Ştiu că sună ca o scuză, dar nu am vrut să mă îndrăgostesc de altcineva. Dacă nici eu nu-mi pot explica, cum ai putea tu ? Te înţeleg dacă mă vei urî pentru asta, pentru că o parte din mine simte că nu merit să fiu iubit. Dar îţi voi păstra mereu un loc special în inima mea...

Îmi pare atât de rău,
Marko.”

„La revedere” ? Aceste cuvinte nu aveau nicio însemnătate când inima mea era frântă. Aşa că la revedere. La revedere...


Deşi a trecut mult timp de atunci, nimic nu s-a schimbat. Încă privesc luna plină de fiecare dată când apare şi rememorez tot ce a fost sincer între noi. Încă îl iubesc. Îl iubesc chiar şi atunci când îl văd ţinând-o de mână pe cea care mi-a luat locul. Sunt fericiţi împreună şi mă bucur de asta. Şi eu sunt fericită alături de noul meu prieten.

Dar ştiu că sunt gânduri secrete înăuntrul lui Marko pe care doar eu le cunosc, gânduri calde şi colorate. Există un motiv pentru care toate aceste lucruri s-au întâmplat, dar eu nu-l cunosc. Credeam că toată lumea îmi aparţine, dar am aflat că nu aveam dreptate. Dar nu-mi pare rău pentru ce am făcut eu şi Marko, nu-mi pare rău pentru sentimentele sincere pe care le-am avut.

Încă mai am amintirile care ştiu că sunt la fel de vii ca mine. Le păstrez cu infinită grijă, fiindcă sunt preţioase. Privesc cerul, observ splendida lună şi îmi doresc imposibilul. Mă concentrez şi încerc să-l atrag în acest loc.
Întregul peisaj din acest loc este la fel ca în prima noapte. Apoi, când analizez mai atentă, totul s-a schimbat. Nu visez, aşa că mă mir când îl văd pe Marko. Priveşte spre mine. Tresar şi mă sperii fără rost. Ar fi trebuit să ştiu că nu mă poate vedea în întuneric. Se aşează pe o bancă la distanţă de mine şi îşi încrucişează braţele. Pare să se relaxeze. Îmi doresc doar să mă apropii şi să-i spun că mă aflu aici, la locul nostru.

Toate gândurile îmi dispar când îşi înalţă uşor chipul şi priveşte luna plină. Se bucură de toate amintirile pe care le-a eliberat şi trăieşte din nou fiecare îmbrăţişare. Privesc şi eu spre cer. Mi-aş dori să-mi poată arăta iubirea pe care încă o mai simte pentru mine. Scutur uşor capul şi îndepărtez gândurile. Încerc să mă relaxez şi să rememorez toate acele clipe minunate.

Simt din nou acea lumină puternică şi extrem de fierbinte din interior răspândindu-se şi invadându-mi trupul. Mai verific o dată dacă nu a plecat şi bătăile inimii îmi accelerează. Simt cum sângele cald este trimis în corp mai repede şi mai profund.

Şi, pentru cea mai scurtă clipă, am impresia că suntem din nou împreună.


Vreau cât mai multe critici şi păreri. Mersi.
Xoxo.