Argint, nu mint, în chihlimbar ~ Alerim's One Shots..

[AlerimxD]

Am revenit. Însă nu am să postez Cea mai scurtă clipă până nu primesc cel puţin 2/3 cometarii de la persoane diferite.
So... Ce am găsit în documente word pe care nu le-am mai deschis de prea mult timp.

1. Visul
Sunetele celeste încetară şi se auzea doar glasul subţire şi îngheţat al vântului. Fulgi sfioşi cădeau cu o viteză de cinci centimetri pe secundă din cerul acoperit de norii fumurii. După zborul lor, se aşezau pe ramurile dezfrunzite ale arborilor şi pe pământul rece. Totul era acoperit de culoarea pură, preţioasă. În mintea mea doar imaginea naturii exista şi mă simţeam minunat. Făceam paşi rari, mergând după urmele lăsate de cineva în zăpadă. [...]
Stătea acolo, nemişcat şi îngheţat. Părul negru îi era răvăşit, iar ochii întunecaţi aveau o culoare ştearsă.
- Sper să te simţi bine trăind visul altcuiva. Acesta este visul meu, nu al tău! De ce se întâmplă aşa ? întrebă el cu o uşoară vibraţie în glas[....]
Am clipit. De unde ştiam asta ? Şi, dacă ştiu asta, inima începuse să-mi bată nebuneşte, înseamnă că pot afla multe lucruri înainte de a mă trezi. Înainte de a mă trezi... Deci era doar un vis.
- Hey, ascultă-mă pe mine. Încearcă să nu fi atât de entuziasmată, fiindcă te vei trezi şi vei regreta, îmi spuse răguşit. Eu sunt cine crezi tu că sunt.
- Da, dar... Cum te voi putea recunoaşte ? Acum, visul este clar, dar mai târziu voi uita totul şi...
- O să îţi dai seama când mă vei întâlni, îţi promit, Alerim.
Alerim... ?
- Tu eÅŸti...
N-am putut să continui; imaginea se deforma tot mai mult şi-şi pierdea din culoare. Curând, visul se evaporă în întunericul adânc din cameră.

2. O mică parte din 31 Decembire 2009.
Păşeam încet peste zăpadă şi eram uşor încruntată. Nu înţelegeam de ce mă aflam acolo sau de ce continuam să înaintez. Înima îmi bătea nebuneşte şi am crezut că se va opri când am auzit paşi în spatele meu. Era doar un bătrân care a dispărut. Mi-am imaginat că poate mă priveşti de la fereastră şi îţi aminteşti de mine, dar mi-am dat seama că era doar o iluzie. Era aproape imposibil, nu ? Nu...
Am plecat şi, deşi m-am întors odată privind ce am lăsat în urmă, cred că am făcut o alegere bună. Nu eram pregătită să te văd din nou şi poate că scăparea mea a fost doar un strigăt. Mă bucur că nu l-a auzit nimeni. Cu atât mai mult tu. Şi amintindu-mi cum am privit norii venind acasă, cred că nici acum nu sunt destul de pregătită.
Niciodată nu mi-am dat seama cum gândeşte cineva. Deşi îmi place să cred că eu cunosc puţin unele persoane, tot ceea ce ştiu se datorează intuiţiei mele. Şi acum mă îndoiesc de intuiţia mea cel mai mult...
Vroiam să cunosc din nou acel entuziasm care durează doar câteva secunde. Dar nu m-ai ajutat deloc[...].
Am fost surpinsă când am auzit emoţia şi dorinţa din vocea mea. Dar era în zadar. Nu găseam cuvintele potrivite şi mă simţeam ciudat. Extrem de ciudat.
Am simţit că intuiţia mea nu este atât de puternică şi că eu însămi sunt prea visătoare şi naivă. Nu ştiu dacă mai are rost să-ţi spun asta acum, când totul a trecut. Aş vrea să ştiu ce sentimente şi intenţii ai tu faţă de mine, dar mi-e greu să te întreb.
Şi după ce eu am închis, era linişte. Şi în linişte am plâns, gândindu-mă că tu ai putea fi fericit fără să ştiu eu. Şi sper că eşti fericit...

3. ÃŽmi asum riscuri (tot din jurnal).
Am privit norii care sunt purtaţi departe şi soarele care dispare fără vreo remuşcare mereu, lăsându-mă singură într-o parte din zi numită noapte, dar nu am înţeles. Am crezut că uitând de existenţa lumii acesteia voi reuşi, poate, să înţeleg.
Am închis ochii şi mi-am ascultat vocea inimii. Ea m-a condus aici, dar m-a părăsit acum şi am rămas singura. Nu singură, ci singura. A mai trecut o zi şi cu ea un vis.
Mă trezesc în fiecare dimineaţă şi mă întreb ce trebuie să arăt Celorlaţi. Dar ce a mai rămas ? Praf în vânt ? Zgură...
Este foarte ciudat cât de uşor am uitat să spun „Totul mi-e indiferent”. Poate sunt nebună…
Mă aflu în faţa alegerii de care depinde existenţa mea de acum. M-am oprit şi stau hipnotizată. Am analizat fiecare posibilitate şi ideile sunt împărţite. Ar fi la fel de dificil. Simt că orice alegere aş face, voi regreta mai târziu.
Voi încerca să-mi ascult inima şi să-mi continui drumul, fiindcă ştiu că este propriul, unicul meu drum. Şi când voi dori să regret am să rezolv totul acţionând în prezent, nu încercând să schimb trecutul. Voi continua să merg pentru mine, deoarece într-o zi îmi voi găsi Cealaltă Parte şi o să îi spun despre Noaptea Întunecată. Voi continua să merg fiindcă am învăţat să-mi asum riscuri.


Ok. În postul acesta nu am pus chiar cele mai reuşite lucrări, dar erau din jurnal, deci nu am folosit acel limbaj extravagant, so nevermind.
Oricum, am nevoie de cât mai multe păreri şi critici mai ales, ca să mă încurajeze să scriu (pentru că am spus de mai multe ori, acum nu scriu, iar ceea ce am postat până acum e scris de anul trecut).
Mersi. AÅŸtept comentarii. Xoxo.