Nu ești un membru încă? Înregistrează-te acum!
Creează un cont nou  

Argint, nu mint, în chihlimbar ~ Alerim's One Shots..

#1
Bună. Motivul pentru care m-am înregistrat pe site este postarea lucrărilor/încercărilor (mult mai bine zis) mele, deci vreu să primesc orice fel de critică (de stil, idei, limbaj, formă etc). Îmi doresc să mă perfecţionez cât mai mult şi să-mi creez propriul stil şi sunt dispusă să exersez mult până atunci.

Am găsit o veche încercare de poveste (de acum 1 an) şi mă gândeam să încep cu ea.


Un gând straniu


Ascunsă printre norii fumurii, luna plină privea decepţionată micul oraş poluat de oamenii care locuiesc în el. Zgârie-norii erau prea departe de aburii uşori, iar populaţia ducea o viaţă nocturnă; maşinile aşteptau în intersecţii şi oamenii din ele erau mult prea obosiţi. Lumea se plimba pe străzi şi becurile luminau oraşul, colorându-l cu scântei albe.

Undeva prin centrul oraşului numit „Dawn”, într-un bloc neobişnuit de normal, o persoană unică îşi aduna puterile pentru o nouă zi, dormind parcă vrăjită. Visele se îndesau în noaptea întunecată şi nu îi dădeau pace. Trebuia să rezolve un mister de câteva săptămâni, dar nu reuşise nici acum. Nicio urmă, niciun indiciu; infracţiunea perfectă întruchipată în faţa ei.

Alessia deschise ochii când simţi o rază puternică care-i încălzea faţa gingaşă. Lumina cenuşie şi ceţoasă a dimineţii răzbătea printre draperiile trase. Azvârli deoparte pătura, îşi coborî picioarele pe podea şi se ridică simţindu-se nesigură, inertă. Privi absentă spre oglinda aflată lângă pat. Părul negru îi era răvăşit, iar ochii întunecaţi aveau o culoare ştearsă.

Se îndreptă spre fereastră şi trase draperiile, astfel încât razele pătrundeau în camera colorată într-un albastru stins, estompat. Deschise fereastra şi observă firele de praf care se jucau în fâşiile de lumină. Afară, populaţia oraşului mergea grăbită pe străzile asfaltate, printre blocurile impunătoare. Ridicând-şi privirea, Alessi observă cerul înnorat. Petele cenuşii erau joase, iar în depărtare păreau părţi din clădiri.

Închise ochii. Un val uşor de aer îi atinse faţa şi o purtă spre un loc din mintea ei unde nu mai pătrunsese de mult timp. Câteva frânturi din trecut se arătau în întuneric, dar una singură i-a colorat tăcerea pe deplin.

[Flashback]

Clepsidra timpului a amorţit sfioasă.

Soarele încălzeşte treptat lumea şi o înveleşte într-o mantie aurie. Diamantul preţios a îndepărtat de mult petele de nori şi posedă cerul. Nici măcar păsările libere nu îndrăznesc să-i trădeze dominaţia. Totul se armonizează asemeni culorilor contopite într-o pictură splendidă.

Într-un loc pustiu, uitat de lume, două persoane stau aşezate pe o bancă decolorată din lemn. În jurul ei, scoarţa ce înveleşte pământul de mii de ani este încălzită de razele luminoase ale globului galben. În depărtare, o pădure bogată şi minunată îşi are sălaşul, iar mai departe de ea munţii predomină cu desăvârşire. Dar ei se află atât de departe, încât doar o linie subţire, transparentă se poate observa.

- Ai venit, Alessia, spuse tânărul zâmbind satisfăcut. Eşti aici pentru a-i cere ajutorul fratelui tău mai mare, nu-i aşa ? întrebă el pe un ton enervant. Ştiam că mă vei căuta, replică fără a o lăsa pe tânăra de lângă el să-i răspundă.

Alessia ţinti pământul şi-l privi insistent. O lacrimă fierbinte îşi făcea loc şi se scurgea încet pe obrazul ei fin. Încă îşi aducea aminte când l-a văzut pentru ultima oară pe James şi cum i-a promis că-l va urma. El a fugit de sentimente acum mulţi ani şi s-a refugiat într-un loc ferit de lume. Acum, îl revede dorind să-i pună o întrebare. Sau mai multe...

- Ştii, James, după plecarea ta m-am gândit mult timp la motivul pe care l-ai avut, dar nu am găsit nimic demn de tine. Dar încă am continuat să caut în străfundul minţii mele un răspuns destul de bun ca să nu cred că...

- Lasă asta ! Nu mă interesează ce ai gândit cât a fost eu plecat sau ce a mai făcut pisica sau câinele tău. Sau hamsterul! strigă el şi privi iritat în jur. Spune de ce ai venit aici, surioara mea ! zise domol accentuând ultimele două cuvinte.

- Ai lipsit atât de mult de acasă şi mă gândeam că ai vizitat unele locuri atrăgătoare. Îmi doresc să fac o călătorie şi cred că poate mă vei ajuta să aleg ceva.

- Crezi cu tărie că în cinci ani am făcut ocolul pământului ? Află că nu e aşa ! Dar ştii ce mă întreb ? Care este adevăratul motiv pentru care eşti aici. Din cât te cunosc eu pe tine, motivul nu există. E nul, zero, asemeni minţii tale goale.

Alessia s-a abţinut închizand ochii pentru câteva momente, deşi James i-a lovit orgoliul. Dar l-a iertat iar, pentru că este fratele ei şi împart acelaşi sânge.

- Te-ai schimbat mult, frate. Adică singurătatea te-a schimbat. Nu mai semeni deloc cu acel James pe care-l cunoşteam eu. Acel copil inocent şi plin de viaţă...

- Acel copil mic şi prost a evoluat ! Şi asta pentru că i s-a dovedit un lucru : mai multă duritate, mai puţină suferinţă, răspunse James părând destul de mândru de cuvintele pe care le rostise.

- Şi vrei să spui că de asta ai plecat ? Nu, nu ! Acum mult timp ai iubit, însă acea iubire falsă a sfărmat până şi ultima bucată din bunătatea pe care ai vrut s-o dăruieşti. Atunci ai fugit umilit şi te-ai ascuns de toate setimentele pe care puteai să le simţi. Iubire, delicateţe, atracţie, simpatie, fericire, emoţie, extaz, pe toate le-ai fi put simţi !

- Dar ce spui de ură, durere şi suferinţă ? întrebă el părând că avea să câştige lupta, acea luptă care era doar în mintea lui otrăvită.

- Şi acestea ! Dar ai hotărât să fugi de ele ! Şi dacă nu simţi nimic, pentru ce să mai trăieşti ? Sub valul subţire de putere şi înţelepciune pe care-l porţi domneşte laşitatea. Asta eşti : un laş ! Nici măcar nu ai puterea să recunoşti asta, te minţi singur în fiecare zi sperând să ai dreptate. Dar nu ai ! Greşeşti ! spuse Alessia şi se făcu nevăzută.

[The End Of Flashback]

Alessia deschise ochii şi se trezi din visare. Se răsuci şi privi insistent în jur. Camera era foarte dezordonată, asemeni gândurilor ei tulburătoare. Porni spre dulap şi îşi alese câteva haine decente. Le probase, îşi pieptănă părul răvăşit, aranjă alte mici detalii şi privi în oglindă. După ce se convinse că arătă ca o persoană normală, ieşi din camera aerisită, păşi pe coridor spre scări, le coborî tăcută şi ajunse în faţa uşii. Se opri parcă fără voia ei şi privi înapoi; apoi ieşi pe uşă, o încuie cu atenţie şi-şi făcu loc printre ceilalţi locuitori ai nefericitului Dawn.

Făcea paşi mici şi rari; încă avea o rază de speranţă pentru cazul ei. Defapt, era şi cazul partenerului ei, dar acesta dispăruse fără urmă cu puţin înaintea crimei. „Criminalul acesta este tare isteţ, a evapot toate dovezile posibile şi imposibile. Dar cum a putut face asta ? Doar nu este un Super Criminal... Nu, nu poate fi el, sunt sigură.” Se opri brusc. Şi dacă era chiar el? Oamenii treceau pe lângă Alessia, însă aceasta rămânea cufundată în gândurile ei.

„Singrul lucru logic ar fi ca el să fie detectiv; ca mine. Da, este foarte posibil. Şi aşa se explică toate nelămuririle mele.” Schiţă un zâmbet cu vârful buzelor rozalii şi în ochii săi sclipi o lumină. „Totul are logică acum. În afară de dispariţia lui Dave.” Clipi. Un gând îi fulgeră mintea şi îi întunecă dintr-o dată ochii pătrunzători. Dave era criminalul.

Nu, nu! Alessia începu din nou să meargă, de data aceasta cu paşi mari şi grăbiţi, foarte grăbiţi. Parcă alerga de gândurile ei, deşi realiza că nu se poate ascunde de ele. Refuza să creadă ca Dave era... Nici măcar nu-i plăcea acest cuvânt! Nu-i plăceau infractorii deloc, iar alegerea acestei meserii a fost cel mai nelegiuit lucru din viaţa ei. Sau aşa credea ea. Oricum, făcuse ceva dreptate până în acel moment. Nu avea ce să regrete.

Gândurile Alessiei se risipiră în faţa unei clădiri incredibil de impunătoare. Era clădirea ursuză în care se examinau infracţiuni, clădirea pe care o cunoştea prea bine şi pe care nu dorea s-o revadă. Privi în sus. O frunză ruginită era purtată de un val uşor de adiere. Se răsuci brusc şi porni în altă direcţie, ca o posedată. Trecu printre clădirile masive acoperite de tristeţe şi încerca să-şi amintească ceva. Grăbi paşii când un zâmbet triumfător i se desena pe buze.

Simţi cum se fosiliza în faţa parcului. Locul părea pustiu, deşi câteva persone se pierduseră pe acolo. Păşi pe poteca din pietre felurite, care era împodobită de frunze ruginite, palide sau încă vii. Câteva bănci decolorate erau aşezate pe marginea cărării. Alessia se îndreptă către una şi se aşeză. Se încruntă şi privi în sus. Cerul era înnorat, iar norii joşi. Gânduri o purtară pe tânără în alte universuri enigmatice.


Asta ar fi. Am mai spus, am l-am scris acum 1 an şi trebuia să fie o poveste. Acesta e doar capitolul I şi singurul pe care l-am scris de altfel.
AÅŸtept orice fel de critici ÅŸi comentarii.
Xoxo.
[Imagine: 73m8sj.png]


#2
Bună , Mirela [nu?] >:D<
Well , thnx pentru că m-ai anunţat xD Nu sunt eu cea mai bună la comentat , but şi eu îmi dau seama , că ai talent nu glumă xD pe bune ;)) Deci , pur şi simplu , descrii...mirific xD Titlul îmi place mult :X Şi ideea pare tare interesantă xD Greşeli nu am văzut xD Deci eu una zic că te descurci foarte bine >:D< Însă în cazul în care tu nu crezi asta şi vrei să devii foarte bună adică excelenta în ale povestiri , s.a eu sunt aici şi-mi dau cu părerea :-" iar dacă te vei perfecţiona sigur voi realiza asta xD EM...eto vezi tu , dacă vrei să mă anunţi când aduci next-urile , că eu sunt cam aiurită de fel :"> sumimasen si Ja Ne xD Apropo spor la scris şi imaginaţie xD

#3
Da, Mirela ^^ Alerim e scris invers xD
Îţi mulţumesc foarte mult pentru comentariul tău la postul ăsta şi de la celelalte :chuu:

Am revenit cu alte încercări... Adică lucruri scrise acum jumătate de an din lipsă de ocupaţie probabil.

Drum pietruit


Sophie mergea pe o potecă îngustă presărată cu pietre felurite. Acolo unde drumul pitoresc se amesteca cu pământul mascat de fire de iarbă fragedă şi cu flori vii, care emanau un miros specific, un copac îşi trăia viaţa de câtiva ani. Crengile sale ramificate erau decorate cu frunze de un verde puternic.

Tânăra privea pirdută spre cerul senin, de un albastru deschis, uniform. Nici un nor pierdut nu se observa pe pata de culoare. Ochii ei închişi la culoare trebuiau să se întunece şi mai mult pentru a rezista luminii orbitoare, astfel încât erau de un negru intens. Părul ei lung era pictat în aceiaşi culoare puternică, iar câteva fire din breton îi atingeau irişii.
Mergea. Mergea înainte, încet, simţind căldura înăbuşitoare şi lumina în care câteva fire de praf se jucau.

Deasupra unui nor

Deasupra norilor şi a speranţelor noastre nemărginite există o lume aparte, unde divinităţile trăiesc libere. Cei de jos îi numesc îngeri, susţinând că sunt cele mai minunate creaturi. Dar ei îşi spun Arieni sau filozofi. Soarele încălzeşte sufletele acestei seminţii în fiecare dimineaţă, amintindu-le Arienilor tot ceea ce trebuie să-i înveţe pe oameni despre Univers.

Păşind prudent printre nori, Chloe. o tânără Ariană, reflecta asupra unor lucruri înalte. „Păşeşte uşor, pentru că tu calci peste visurile lor”, şopti ea şi privi culorile contopite într-o pictură reală. Ei sunt oamenii care trăiesc în vanitate şi care se tem noaptea de ceea ce au devenit. Dar Chloe ştia că noaptea este doar o parte din întreaga zi.


Amândouă ar fi fost nişte proiecte frumoase, dar cred că eu sunt făcută doar pentru lucrări de întindere... mică =]]

Te aÅŸtept...


Ceasul s-a oprit calm şi timpul se scurge parcă mai lent acum. Fiecare moment se prelungeşte puţin. Întunericul nu are sfârşit şi nu pot privi luna nouă. Stelele nu strălucesc deloc când îmi amintesc de tine.

Simţeam cum mă dizolv în molecule când erai aproape de mine. Îţi auzeam vocea tandră şi groasă pe care o recunoşteam de mult timp, dar te priveam pentru prima oară faţă-în-faţă. Bătăile inimii mele acceleraseră şi eram recunoscătoare că pot citi pe buze. Am văzut un zâmbet fugar şi sincer, apoi te-ai aplecat, apropiindu-te extrem de mult, şi m-am pupat. M-ai surprins total.

Nu este nicio luptă şi niciun zbor. Nu pot pierde amintirile şi nici nu le pot refuza. Mai târziu mă întâlnesc cu răsăritul şi-mi voi dori să te îmbrăţişez. Dar aceasta este realitatea. Lumina mă va încălzi după noaptea rece. Împreună vom face faţă acestei zile. Te-am aşteptat o zi, două, trei... nu mai ştiu, le-am pierdut şirul. Te aştept la noapte. Acum trăiesc ziua.


Cea din urmă este mult mai recentă.
Mersi pentru că ai citit şi aştept orice cometariu, critică, nu contează, pentru că sunt binevenite anyway! :yes:
P.S. Data viitoare promit că postez ceva frumos, o povestioară numită "Pentru cea mai scurtă clipă", unul dintre proiectele pentru care m-am dedicat eu trup şi suflet :001_wub:
Xoxo.
[Imagine: 73m8sj.png]


#4
Am revenit. Însă nu am să postez Cea mai scurtă clipă până nu primesc cel puţin 2/3 cometarii de la persoane diferite.
So... Ce am găsit în documente word pe care nu le-am mai deschis de prea mult timp.

1. Visul
Sunetele celeste încetară şi se auzea doar glasul subţire şi îngheţat al vântului. Fulgi sfioşi cădeau cu o viteză de cinci centimetri pe secundă din cerul acoperit de norii fumurii. După zborul lor, se aşezau pe ramurile dezfrunzite ale arborilor şi pe pământul rece. Totul era acoperit de culoarea pură, preţioasă. În mintea mea doar imaginea naturii exista şi mă simţeam minunat. Făceam paşi rari, mergând după urmele lăsate de cineva în zăpadă. [...]
Stătea acolo, nemişcat şi îngheţat. Părul negru îi era răvăşit, iar ochii întunecaţi aveau o culoare ştearsă.
- Sper să te simţi bine trăind visul altcuiva. Acesta este visul meu, nu al tău! De ce se întâmplă aşa ? întrebă el cu o uşoară vibraţie în glas[....]
Am clipit. De unde ştiam asta ? Şi, dacă ştiu asta, inima începuse să-mi bată nebuneşte, înseamnă că pot afla multe lucruri înainte de a mă trezi. Înainte de a mă trezi... Deci era doar un vis.
- Hey, ascultă-mă pe mine. Încearcă să nu fi atât de entuziasmată, fiindcă te vei trezi şi vei regreta, îmi spuse răguşit. Eu sunt cine crezi tu că sunt.
- Da, dar... Cum te voi putea recunoaşte ? Acum, visul este clar, dar mai târziu voi uita totul şi...
- O să îţi dai seama când mă vei întâlni, îţi promit, Alerim.
Alerim... ?
- Tu eÅŸti...
N-am putut să continui; imaginea se deforma tot mai mult şi-şi pierdea din culoare. Curând, visul se evaporă în întunericul adânc din cameră.

2. O mică parte din 31 Decembire 2009.
Păşeam încet peste zăpadă şi eram uşor încruntată. Nu înţelegeam de ce mă aflam acolo sau de ce continuam să înaintez. Înima îmi bătea nebuneşte şi am crezut că se va opri când am auzit paşi în spatele meu. Era doar un bătrân care a dispărut. Mi-am imaginat că poate mă priveşti de la fereastră şi îţi aminteşti de mine, dar mi-am dat seama că era doar o iluzie. Era aproape imposibil, nu ? Nu...
Am plecat şi, deşi m-am întors odată privind ce am lăsat în urmă, cred că am făcut o alegere bună. Nu eram pregătită să te văd din nou şi poate că scăparea mea a fost doar un strigăt. Mă bucur că nu l-a auzit nimeni. Cu atât mai mult tu. Şi amintindu-mi cum am privit norii venind acasă, cred că nici acum nu sunt destul de pregătită.
Niciodată nu mi-am dat seama cum gândeşte cineva. Deşi îmi place să cred că eu cunosc puţin unele persoane, tot ceea ce ştiu se datorează intuiţiei mele. Şi acum mă îndoiesc de intuiţia mea cel mai mult...
Vroiam să cunosc din nou acel entuziasm care durează doar câteva secunde. Dar nu m-ai ajutat deloc[...].
Am fost surpinsă când am auzit emoţia şi dorinţa din vocea mea. Dar era în zadar. Nu găseam cuvintele potrivite şi mă simţeam ciudat. Extrem de ciudat.
Am simţit că intuiţia mea nu este atât de puternică şi că eu însămi sunt prea visătoare şi naivă. Nu ştiu dacă mai are rost să-ţi spun asta acum, când totul a trecut. Aş vrea să ştiu ce sentimente şi intenţii ai tu faţă de mine, dar mi-e greu să te întreb.
Şi după ce eu am închis, era linişte. Şi în linişte am plâns, gândindu-mă că tu ai putea fi fericit fără să ştiu eu. Şi sper că eşti fericit...

3. ÃŽmi asum riscuri (tot din jurnal).
Am privit norii care sunt purtaţi departe şi soarele care dispare fără vreo remuşcare mereu, lăsându-mă singură într-o parte din zi numită noapte, dar nu am înţeles. Am crezut că uitând de existenţa lumii acesteia voi reuşi, poate, să înţeleg.
Am închis ochii şi mi-am ascultat vocea inimii. Ea m-a condus aici, dar m-a părăsit acum şi am rămas singura. Nu singură, ci singura. A mai trecut o zi şi cu ea un vis.
Mă trezesc în fiecare dimineaţă şi mă întreb ce trebuie să arăt Celorlaţi. Dar ce a mai rămas ? Praf în vânt ? Zgură...
Este foarte ciudat cât de uşor am uitat să spun „Totul mi-e indiferent”. Poate sunt nebună…
Mă aflu în faţa alegerii de care depinde existenţa mea de acum. M-am oprit şi stau hipnotizată. Am analizat fiecare posibilitate şi ideile sunt împărţite. Ar fi la fel de dificil. Simt că orice alegere aş face, voi regreta mai târziu.
Voi încerca să-mi ascult inima şi să-mi continui drumul, fiindcă ştiu că este propriul, unicul meu drum. Şi când voi dori să regret am să rezolv totul acţionând în prezent, nu încercând să schimb trecutul. Voi continua să merg pentru mine, deoarece într-o zi îmi voi găsi Cealaltă Parte şi o să îi spun despre Noaptea Întunecată. Voi continua să merg fiindcă am învăţat să-mi asum riscuri.


Ok. În postul acesta nu am pus chiar cele mai reuşite lucrări, dar erau din jurnal, deci nu am folosit acel limbaj extravagant, so nevermind.
Oricum, am nevoie de cât mai multe păreri şi critici mai ales, ca să mă încurajeze să scriu (pentru că am spus de mai multe ori, acum nu scriu, iar ceea ce am postat până acum e scris de anul trecut).
Mersi. AÅŸtept comentarii. Xoxo.
[Imagine: 73m8sj.png]


#5
Aşteaptă puţin până termin să mă usuc că am făcut baie xD
Dau EDIT când termin xD
P.S: Păstrez locul aici :>
____________________________________EDIT______________________________________

1.Visul...wow...e foarte frumos one-shotul ăsta şi chiar foarte interesant...dar nu m-aş supăra dacă mi-ai spune şi mie un fel de continuare...că m-ai lăsat în aer...pe bune...ai terminat aşa frumos...dar tot în acelaşi timp -ai lăsat în ceaţa...frumos vis :X vreau şi eu un vis ca ăsta xD
2.:( Asta ţi s-a întâmplat ţie ? Sau e inspirată din viaţa ta sau a unei prietene ? Dacă din viaţa ta...e chiar trist :((
3.Wow acum am văzut ce ai zis la sfârşit , din jurnal ...wow dacă şi în jurnal scrii aşa mirific :X
Eşti talentată ce să mai :X

#6
Hey, Mirela >:D<. Ai talent nu gluma ^^. Imi plac toate one-shot-urile tale. Apreciez ca ai scris cu diacritice. Dintre toate cel mai mult mi-a placut prima, poate pentru ca e mai lunga, si numele tipului chiar m-a atras : James [ ce nume frumos 8-> ]. Si numele Alessia este dragut, ma face sa ma gandesc la numele meu : )), nu stiu de ce, poate pentru ca se aseamana. Anyway, ultima lucrare chiar e din jurnal ? Atunci wow, eu in jurnal nu scriu asa. . . de complex : )). Poate pentru ca imi e lene. In fine, eu sunt eu, tu esti tu. Iar tu esti un adevarat talent din toate punctele de vedere.
Mai vreau ;; ).
Hug's. > : d <
[center][Imagine: 2isxfr.jpg][/center]
Mulţumesc, Abbeh. Ly <3.

[center][Imagine: lh4lc.gif][/center]

#7
Cum am promis, Cea mai scurtă clipă.
Sunt conştientă că nu este chiar atât de perfectă, dar eu ţin foarte mult (am ţinut) la asta, am participat la un concurs cu ea ^^

Cea mai scurtă clipă

Privesc rătăcită cerul estompat şi amintirile mă cuprind. Stau pe aceeaşi bancă galbenă şi decolorată privind acelaşi cer vechi de mii de ani. Este aceeaşi zi, 8 decembrie, doar că au trecut doi ani în care m-am luptat cu mine însămi, încercând să-mi revin. Dar a trecut atât de mult timp de când nu l-am putut îmbrăţişa... Este frig şi-mi spun că am doar frânturile din trecut.

Era noapte târziu şi simţeam că sunt făcută din plumb. Nu puteam dormi, aşa că mă plimbam pentru a-mi limpezi gândurile. Oraşul era amorţit şi nu auzeam decât paşii mei. Luna plină era încântătoare. Întotdeauna m-a captivat, fiindcă ştiam că ascunde ceva magic, ceva ce mintea mea înlănţuită nu putea înţelege, dar putea simţi. În acea seară avea o strălucire specială pe care nu am observat-o atunci, dar am înţeles-o mai târziu. Luna plină avea să-mi aducă şi să-mi ia prima iubire.

Eram doar o fugară şi-mi căutam locul, sălaşul credinţei, paradisul autentic. El era o persoană care căuta înţelegere şi iubire. Îmi place să cred că am fost două suflete pierdute menite să se salveze unul pe celălalt. În câteva zile m-am îndrăgostit de un străin şi iubirea mi-a schimbat întreaga viaţă.

În liniştea netulburată a cenuşiului oraş gândurile mele se pierdeau tot mai mult. Ajungând în parc, m-am apropiat de locul nostru, de banca decolorată. Nu ştiam ce va urma. Am înmărmurit când l-am văzut. Era un tânăr atrăgător, cu părul ondulat şi negru, iar ochii săi de un albastru-deshis căutau răspunsuri de mult uitate. Privea în gol razele strălucitoare ale lunii. Am înaintat puţin spre el, dar făcând un pas greşit, am sfâşiat un ram fragil. Tânărul Marko şi-a întors instantaneu privirea temătoare spre mine, părând nedumerit. Ochii săi au devenit mai vigilenţi, mai plini de viaţă. O căldură neaşteptată mi-a străbătut trupul. Am ştiut că vor urma clipe de neuitat cum mulţi alţii au trăit sau au visat.

În timp ne-am aflat toate secretele şi dorinţele ascunse. Ne-am înţeles şi ne-am iubit. Mulţi oameni cred că iubirea adevărată nu există la o vârstă atât de fragedă, că tinerii nu înţeleg ce-i dragostea. Eu cred că adevărata dragoste constă în sentimentul înălţător, nu în limite şi interziceri. Şi poate dragostea este mai pură dacă nu este înăbuşită de greutăţile vieţii.

Iubirea noastră a fost cel mai special lucru pe care l-am simţit vreodată. A fost un vis, o aspiraţie, iar Marko a fost îngerul meu. Toate lucrurile pe care le ştiam înainte au dispărut pentru totdeauna şi am descoperit credinţa şi puterea ascunse în adâncul meu.

Mi-aş fi dorit să dureze mai mult, dar tot ce este frumos are şi un sfârşit. Aşteptându-l într-o noapte cu lună plină, un străin mi-a dăruit un plic alb. L-am deschis nerăbdătoare. Cititind conţinutul, ochii mei s-au umezit şi au vărsat multe lacrimi. Era adevărat. Stătea acolo, scris cu negru pe alb. Am citit scrisoarea pentru a doua oară mai rar şi încercând să fiu mai atentă.


„Sper să mă poţi ierta pentru ce-ţi voi scrie. Nu vreau să uiţi că noi doi am trăit ceva minunat şi am învăţat unul de la altul. Este chiar mai mult decât atât. Când privesc luna plină îţi simt prezenţa, când mă plimb îţi simt mână într-a mea. Ştiu că sună ca o scuză, dar nu am vrut să mă îndrăgostesc de altcineva. Dacă nici eu nu-mi pot explica, cum ai putea tu ? Te înţeleg dacă mă vei urî pentru asta, pentru că o parte din mine simte că nu merit să fiu iubit. Dar îţi voi păstra mereu un loc special în inima mea...
Îmi pare atât de rău,
Marko.”



„La revedere” ? Aceste cuvinte nu aveau nicio însemnătate când inima mea era frântă. Aşa că la revedere. La revedere...


Deşi a trecut mult timp de atunci, nimic nu s-a schimbat. Încă privesc luna plină de fiecare dată când apare şi rememorez tot ce a fost sincer între noi. Încă îl iubesc. Îl iubesc chiar şi atunci când îl văd ţinând-o de mână pe cea care mi-a luat locul. Sunt fericiţi împreună şi mă bucur de asta. Şi eu sunt fericită alături de noul meu prieten.

Dar ştiu că sunt gânduri secrete înăuntrul lui Marko pe care doar eu le cunosc, gânduri calde şi colorate. Există un motiv pentru care toate aceste lucruri s-au întâmplat, dar eu nu-l cunosc. Credeam că toată lumea îmi aparţine, dar am aflat că nu aveam dreptate. Dar nu-mi pare rău pentru ce am făcut eu şi Marko, nu-mi pare rău pentru sentimentele sincere pe care le-am avut.

Încă mai am amintirile care ştiu că sunt la fel de vii ca mine. Le păstrez cu infinită grijă, fiindcă sunt preţioase. Privesc cerul, observ splendida lună şi îmi doresc imposibilul. Mă concentrez şi încerc să-l atrag în acest loc.
Întregul peisaj din acest loc este la fel ca în prima noapte. Apoi, când analizez mai atentă, totul s-a schimbat. Nu visez, aşa că mă mir când îl văd pe Marko. Priveşte spre mine. Tresar şi mă sperii fără rost. Ar fi trebuit să ştiu că nu mă poate vedea în întuneric. Se aşează pe o bancă la distanţă de mine şi îşi încrucişează braţele. Pare să se relaxeze. Îmi doresc doar să mă apropii şi să-i spun că mă aflu aici, la locul nostru.

Toate gândurile îmi dispar când îşi înalţă uşor chipul şi priveşte luna plină. Se bucură de toate amintirile pe care le-a eliberat şi trăieşte din nou fiecare îmbrăţişare. Privesc şi eu spre cer. Mi-aş dori să-mi poată arăta iubirea pe care încă o mai simte pentru mine. Scutur uşor capul şi îndepărtez gândurile. Încerc să mă relaxez şi să rememorez toate acele clipe minunate.

Simt din nou acea lumină puternică şi extrem de fierbinte din interior răspândindu-se şi invadându-mi trupul. Mai verific o dată dacă nu a plecat şi bătăile inimii îmi accelerează. Simt cum sângele cald este trimis în corp mai repede şi mai profund.

Şi, pentru cea mai scurtă clipă, am impresia că suntem din nou împreună.


Vreau cât mai multe critici şi păreri. Mersi.
Xoxo.
[Imagine: 73m8sj.png]


#8
Hey Girl :]. Sunt aici, după rugăminţile tale : >. Mulţumesc că ai dat comm la ficul meu, apropo am văzut că ai scris că nu ştii cine e fata căreia Key i-a căutat jurnalul, nu ? Era Claire draga mea, unde te gândeai când citeai xD?
În fine revenind la tine : În primul rând numele pe care l-ai ales e frumos [ Marko ], ai fost inspirată de undeva anume ? A părăsit-o :[. M-a întristat mult lucrarea ta, e chiar foarte rausita, iar sentimentele sunt puse extrem de bine în valoare. Scrisoarea aceea chiar a fost una neaşteptată, mă gândeam la orice numai nu la acea scrisoare în care el îşi ia rămas bun, pentru totdeauna..Urăsc cuvântul pentru totdeauna,iar tu ai trezit în mine un vechi sentiment, să trecem peste asta. Estetica este şi ea perfectă, mai ales faptul că ai pus diacriticele, asta mă face să-ţi dau un punct în plus.
Vreau altul ;; ) Ai înţeles? :*

Snowy a fost aici.
[center][Imagine: 2isxfr.jpg][/center]
Mulţumesc, Abbeh. Ly <3.

[center][Imagine: lh4lc.gif][/center]

#9
Cat de frumoasa a fost ultima poveste *luv it* . O ador, pur si simplu ! Imi cer mii de scuze ca nu citesc primele lucrari, dar voi face asta cand timpul imi va da libertarea sa o fac .
Sincer, mi-au dat lacrimile cand am citit pentru ca , ei bine, sentimentele pe care le`a avut fata, le are oricine, dar nu toti putem simti iubirea cum a simtit-o ea . M-a emotionat foarte mult, a fost ceva de vis sa citesc lucrarea asta . Ah, si-mi place si titlul ales . Foarte frumos ! *smile*
Tema , iubirea, imi place foarte mult . Sa iubesti e lucru mare ! Iar sentimentele fetei pentru acel Marko sunt chiar nepretuite .
Well, astept sa mai postezi alte lucrari, cat le voi citi pe primele . Multa inspiratie in continuare !

Cee Ya !
[Imagine: gambar-emo.jpg]
Enough for me ...

The past is history.
The future is a mystery.
And the time we have now is a gift, that's why we call it "the present."



He`s cute <3 !
[Imagine: weeping_face_by_mental_remix.jpg]

#10
^^Micuts'a^^, Dangerous Desire. şi Vex, mulţumesc foarte mult pentru comentarii. Am revenit cu un One Shot pe care l-am teminat chiar acum. Dacă aţi crezut că Cea mai scurtă clipă este tristă trebuie să citiţi O ultimă octavă.

O ultimă octavă


Oare un nebun poate iubi din toată inima lui ?


Chiar dacă mi-am uitat numele, întotdeauna îmi voi aminti numele tău. El stă scris cu cenuşă grea în mintea mea extenuată de atâta dragoste. Te văd lângă pian privind clapele albe, în pat dormind vulnerabilă, admirând irişii violeţi pe care tocmai ţi-i oferisem. Chiar dacă ochii mei sunt închişi, tot te pot vedea peste tot în camera dezordonată, mişcându-te elegant în rochia albastră de satin subţire.

Eşti acolo, la fereastră, numărând stelele sau vorbind cu luna, ori aici, atingându-mă şi sărutându-mă delicat. Eşti peste tot, oriunde aş fi, indiferent de ce fac. Eşti obsesia mea, nu mă laşi să dorm. Rareori aţipesc şi te visez, dar mă trezesc repede. Pentru o clipă ştiu sigur că ceva nu este în regulă, apoi îmi amintesc melancolic că ai plecat şi mă întristez foarte mult.

Sufletul mi-l spală o ultimă octavă...

Nici nu mai ştiu cât este ceasul, ce zi este sau ce anotimp este. Dar nu mă deranjează deloc. De când ai plecat nimic nu mai are importanţă pentru mine. Am uitat şi ceasul, şi melodia pe care ţi-o cântam la pian. Iubeai sunetele celeste care se contopeau în armonie, iubeai natura şi culorile, lumina şi apa, sunetul şi mirosul.

Iar acum, când ai plecat, le-ai luat cu tine în abisul uitării. Irişii s-au uscat, lumina nu mai răzbate prin draperiile trase, culorile sunt toate acoperite de praf, sunetele nu mai există pentru mine, eu nu mai văd din cauza lacrimilor. Frumuseţea a dispărut, am rămas singur într-o mare de regrete şi de tristeţe.

Praful acoperă obiectele din cameră şi inima mea stingheră.


Şi este mult praf, iubita mea. Întoarce-te acum la mine, pentru că încep să îţi uit chipul angelic, mişcările graţioase, vocea tandră. Îmi pare rău, ţi-am spus că mi-am uitat şi propriul nume. Dar pe al tău mi-l voi aminti, îţi promit.

Şi fire de praf dansează singure în cameră, fiindu-le dor de tine.


La înmormântarea ta am fost atât de trist, atât de distrus. Nu pot aceepta ideea că ai murit, că ai devenit o statuie statuară! Tu erai plină de viaţă, energică, fericită. Îmi umpleai sufletul cu iubire împărtăşită.

Unde ţi-au dispărut zâmbetul şi privirea provocatoare când stăteai nemişcată în sicriul negru sau când îţi purtam coroana cu flori spre cimitir ? Unde ţi-a dispărut viaţa când aruncau cu lopeţi de pământ greu peste sicriul întunecat ? Nu te regăsesc nici în piatra veche de cimitir pe care este gravat cu litere aurii Chloe, nici în pozele pe care nu pot să le privesc.

De ce nu m-ai atins pe umăr când am venit la tine aducându-ţi trandafiri roşii, de ce nu mi-ai spus că ţie îţi plac doar irişii ? Irişii sunt fericirea celor care cred. Dar eu nu mai cred. Nu mai caut sălaşul credinţei, locul meu, parcul plin cu visuri. Credeam că vei vorbi cu mine, dar privind piatra rece de mormânt am realizat pentru prima dată că nu mai exişti.

Într-o zi voi muri înecat în lacrimi, îţi spun, iubito!


Şi tu nu vei fi aici, nu îmi vei aduce flori, nu mă vei plânge aşa cum te plâng eu pe tine. Numele meu va fi uşor uitat, iar pe epitaful meu va fi scris singurul lucru pe care l-am făcut : am spălat cu lacrimi piatra-ţi rece de mormânt. Doar atunci voi uita durerea, când tragedia va fi pe deplin împlinită.


Asta a fost. Sper că v-a plăcut. Aştept cometarii şi critici.
Xoxo, AlerimxD.
[Imagine: 73m8sj.png]




Subiecte de discuție similare...
Subiect: Autor Răspunsuri: Vizite: Ultimul răspuns
  Razbunare de argint Camelie. 13 7.246 23-07-2011, 02:49 PM
Ultimul răspuns: Akane Hime
  Coboară-mă în Rai ~ Alerim's poems. AlerimxD 25 10.530 04-02-2011, 01:04 PM
Ultimul răspuns: Kayla.


Utilizatori care citesc acest subiect:
3 Vizitator(i)