Am spus nu...

[Miss Serenity]

Prolog

Cred ca am primit destul de multe bucurii de la viata.
Nu sunt o fata de bani gata, defapt parintii mei au trebuit sa se descurce destul de greu la inceput, numai ca eram prea mica iar acum toate astea imi sunt distante. Zilele cand ne-am mutat din satul acela oarecum uitat de lume la oras... abia daca sesizam diferentele. Aparatamentul nostru... inchiriat bineinteles, dar totusi imi place sa-l numesc al nostru, doua camere, o bucatarie spatioasa, o baie mica si un hol lung... nimic in rest, doar un pat in care dormeam cu fratele meu si o patura pe care dormeau parintii mei. Asa a inceput totul pentru mine... inainte de asta nu vreau sa cred ca am avut o viata. Sau daca a fost, hai sa o lasa intr-o cutie prafuita caci nu aveam mai mult de 6 ani cand m-am mutat. Dar a fost bine, a fost frumos, ne-am dezvoltat, iar conditiile decente si chiar placute nu au intarziat sa apara.
Banuiesc ca fac parte din generatia care a crescut cu "cheia de gat".
Viata m-a invatat totul. Cum sa-i iubesc pe cei din jur, cum sa pretuiesc ceea ce am, cum sa lupt pentru mai mult si desi nu am fost un copil problema, am avut crizele mele tipic adolescentine. Am incercat sa ma sinucid luand pastile atunci cand am luat o nota proasta... bine faptul ca mai mult m-am prefacut il stiu doar eu... caci sincer, imi era cam frica de gesturi nebunesti. Mi-am renegat parintii ca orice copil de varsta mea si i-am considerat "cei mai rai", m-am batut cu fratele meu... ooo si m-am batut mult, dar acum ne iubim de mii de ori mai mult asa ca trecem peste... si nu stiu... am amenintat ca fug de acasa, bineinteles dupa o jumatate de ora de stat in parc ma intorceam plangand, dar cred ca parintii m-au inteles intotdeauna si s-au prefacut ca ma cred, s-au cel putin mi-au deschis treptat ochii.
M-au ferit de toate tentatiile, m-au invatat ca tutunul, alcoolul sau drogurile sunt doar solutii de moment pentru diverse probleme dar care pe termen lung au efecte dezastruoase, mi-au implementat ideea ca sexul este ceva gresit... cel putin pana ma maritam, iar "parasutele" isi aveau locul saptamanal in discutiile educative. Viata de noapte mi-a fost interzisa, iar prietenii, ei bine daca erau ok si de familie buna, atunci erau acceptati, daca nu puteau fi usor evitati... bineinteles ne referim la amici caci prieteni cu sensul de iubiti... ahhh nu, asta nici macar nu merita osteneala. Esti mica, gresit, gresit, gresit... o sa ai suficient timp. Si i-am cam ascultat. Nu am baut, nu am fumat, nu am incercat nimic suspect, iar de baieti m-am ferit intr-o oarecare masura... acum nu stiu exact daca ma feream de frica parintilor sau daca pur si simplu nu eram dorita. Am fost un elev relativ model, spun relativ caci sa fim seriosi... nu ma incadram in randul "tocilarilor" dar nici de trecut cu vederea nu eram.
Cred ca in sinea mea am visat mereu sa fiu remarcata, sa fiu frumoasa, baietii sa roiasca in jurul meu, sa fiu extraordinara in toate, sa fiu cea mai cea. Dar, cred ca mi-am creat doar o lume de vise. Au trecut zece ani. Am schimbat prietene si am avut scurte povesti de dragoste... sau poate au fost doar in capul meu... nu stiu daca au existat cu adevarat... cred ca eram mica. Dar stiu ca dupa zece ani m-am intors de unde am plecat. Eleva la un liceu de prestigiu, oarecum frumoasa, dar neslefuita, admirand fetele de bani gata ce isi permiteau sa invarta baietii pe degete si visand candva sa fiu ca si ele. Ah da si am uitat sa mentionez... m-am intors in satul de unde am plecat. Dar trebuie sa recunosc ca totul este diferit acum. Casa unde stam, este extraordinara, se vede ca parintii au muncit mult, iar eu... ei bine am trait ceva povesti de dragoste in secret, dar nu va ganditi ca mai lungi de trei luni... inca ma feream de parinti si duceam o viata decenta in toate liniile posibile. Nu am iubit niciodata, nu am fost iubita niciodata cu adevarat, eram vazuta ca tipa cu sanii mari dar cam atat. Nu eram deosebita cu nimic. Imi inventam povestile de dragoste in fata prietenilor ca sa nu par banala si paream ca stiu totul, dar cred ca majoritatea banuiau ca sunt fata de 19 ani, virgina, care habar nu are pe ce lume se afla cand e vorba de iubire.
Asa a incept totul totul pentru mine... nu stiu cand, recunosc nu-mi aduc aminte in ce moment, dar acum sunt una din fetele alea foarte frumoase dupa care toti isi intorc capul, mereu aranjata, mai mult sexy decat frumoasa, desi frumusetea ar fi fost un mare atuu daca ceilalti s-ar fi uitat si la altceva inafara de picioare si sani sau par blond platinat.
Singurul lucru care mi-a lipsit a fost iubirea si poate ca pentru prima data mi-as fi dorit o poveste de iubire reala, a mea si sa simt ca sunt pretuita, ca sa nu mai fiu nevoita sa spun mereu: eu chiar sunt fericita, nu am plans niciodata dupa nimeni, nu am nevoie de un iubit, ma joc cu toti, sunt atat de degajata de tot... eu chiar sunt norocoasa pe langa voi care plangeti mereu din cauza problemelor in dragoste... si ca sa nu mai aud mereu: da, asa e, ai dreptate, e naspa crede-ma sa nu treci niciodata prin asa ceva, mai bine ca tine. Cand in sufletul meu nu imi doream altceva decat sa vad cum e macar odata sa traiesti real astfel de sentimente.

[Panzer]

Interesant inceput, totusi nu reusesc daca e vorba de fictiune sau de autobiografie