30-01-2010, 08:40 PM
Ayko - off... nu am zis ca nu citeste, caci mi-a spus foarte inciudata ca ea citeste, si alte chestii. E drept ca nu fac un roman, insa asta nu inseamna ca nu se aseamana cu unul. Eu nu iti vad logica, dar nah. Tu vrei sa ii tii partea si te inteleg, insa nu am exagerat cu nimic din ce am scris. Spre exemplu: da, am spus un lucru foarte adevarat cand i-am zis ca nu se procedeaza asa in nici o lucrare ( nu spui de la inceput ce personaje ai, ci le descoperi pe parcurs) In fine, nu am zis ca nu citeste, mai zic odata. Te rog sa citesti cu atentie ce am scris, si ai sa vezi ca nu am jignito in nici un fel. Dar nah, fiecare cu ce il doare. Fetitele mai mici de obicei se supara cel mai repede si nici nu stiu ca isi argumenteze cu atentie replicile * nu am facut nici un fel de referire la tine Ayko*
“Behind those eyes lies the truth and grief...
Behind those beautiful smiles I've seen tragedy...
The flawless skin hides the secrets within
Silent forces that secretly ignite your sins
Fly away, fly away
From the torch of blame
They hunt you
Lucifer's Angels
Never lived, you never died
Your life has been denied
They call you
Lucifer's Angel
Beyond these clouds you can hide all your tear
Beyond this world you'll be safe from their wicked fears
And in their hearts they fear your demands
You know their minds won't accept you, they'll never understand†- The Rasmus –‘Lucifer’s Angel’
Ochii aceia stralucitori ii persistau pe retina, o imagine nu prea placuta a unui lucru care trecuse si care totusi se desfasura. Ii era frica de ceea ce puteau ei semnifica, de ceea ce ei ar putea aduce, un cumplit sentiment de déjà -vu scuturandu-i usor corpul, privirea ei mereu atintita asupra intunericului care o inconjura, exact in coltul in care zarise acei ochi lucitori, acei ochi ai unei fiinte care nu ar fi trebuit sa existe in realitate si care totusi i se aratase ei, cele mai nenorocite fiinte din lume, fiinte a carei maini continuau sa fie patate de sange, in ciuda faptului ca se curatase pana daduse de propriul ei sange.
Inghitind in sec, incerca sa isi desprinda privirea din acel loc care acum nu mai exista. Fusese transportata, nu se stie cum, intr-o alta lume, o perioada in care ceva mai mult decat fiinte ale intunericului salasluiau in paduri si case.
’Ii pot simti! un gand razlet trecu ca o pala de vant sinistru peste toata mintea ei, rasturnandu-i toate credintele, in timp ce ochii ei incercara sa caute iesirea unde ar fi trebuit sa se afle Kagome si restul gastii despre care ii povestise.
Insa, ea chiar ii simtea, ascunsi, privind, complotand impotriva fiintelor care radeau fericite undeva deasupra ei. Mainile ei se stransera in pumni, simtind cum stomacul i se intoarce, ingretosat. Vibratiile acelea nenaturale, inumane ii treceau nestingherite prin suflet, dorinta ei de a vedea sange, de a-l simtii galgaind pe degetele ei, de a-i simti gultul, caldura, de a inspira acel miros atat de imbietor, fu starnit pana aproape de pragul nebuniei, in timp ce ochii ei capatara din nou acea lucira mata rosie, adanc ascunsa dupa verdele ce se intuneca tot mai mult. Se lupta cu dorinta de a ranji prosteste si de a se repezi afara din put si de a apuca sabiile ce le ascunsese in ghiozdan si de a incepe sa taie in stanga si in dreapta, ciopartind, imprimandu-si in memorie chipurile surprinse si in agonie a victimelor ei.
’NU! urla mintea ei, constiinta ei razbind la suprafata, iar ea tresari speriata, uitandu-se fix la cer, ochii ei lacrimand din cauza luminii. ’NU! EU NU SUNT ASA! NU VREAU SA FIU! IMI AJUNGE CAT SANGE AM VAZUT! NU MAI VREAU! NU VOI CEDA PENTRU VOI, NU VOI CEDA PENTRU NIMIC IN LUME!’ spiritul ei ranit, insa intact ii atrase atentia, o palmui, o readuse la realitatea care ii scapase pentru cateva minute, mintea ei luand-o pe alte carari, urmand dorinte si vrand lucruri care nu o defineau deloc.
< Esti asa sigura ca nu? Esti sugura ca nu asta esti tu in adancul sufletului? > o voce sarcastica, o voce ce nu ii apartinea, o voce pe care o tinuse sub control pana atunci, se facu din nou prezenta in mintea ei intinzandu-se, dezmortindu-se, cautand sa cucereasca tot ceea ce insemna Sora in acel moment.
’Sunt sigura! Nu sunt eu, nu voi fi eu niciodata! Nu am avut de ales atunci ... nu voi mai ceda asa niciodata, nu te voi urma, orice ei fi!’
< Atunci unde iti e regretul? Cum de nu te trezesti noaptea urland asa cum ai facut la moartea parintilor tai? A parintilor nostri? Uiti cine ai fost, uiti cine esti, te ascunzi! Nu erai asa ... De ce te temi? > si sufletul ei se infiora, speriat, simtind cum ceva din ea ranjeste, scrijelind peretii custii in care fusese inchis.
Ranjea si se bucura, simtind slabiciunea din ea, adevarul fiind mai crud decat orice realitate, decat orice eveniment.
“Sora!†vocea vesela, plina de lumina a lui Kagome o trezi, iar bruneta se uita in sus, nestiind cum sa raspunda, daca era bine sau nu sa raspunda, daca trebuia. “Sora! Hai sus! Inuyasha vrea sa te vada! Sora? Ai patit ceva?†vocea aceea se indeparta de ea.
“Imediat!†sopti, suficient de tare ca Kagome sa plece. Nu era sigura ca voia sa iasa din acea fantana. Nu era sigura ca voia sa paseasca pe acel pamant.
< Te temi de ce esti? Asta e ceva nou pentru Princess Black Tiger > aceeasi voce badjocoritoare, demult adormita, acum mai treaza si mai periculoasa ca niciodata, ii facu inima sa se stranga infrigurata.
“Nu ma tem... Nu am voie sa ma tem! Am lasat teama si suferinta cu mult in urma mea !†sopti atat de incet, incat, la inceput crezu ca nici macar nu deschisese gura, insa ecourile o dadura de gol.
Imagini din trecutul ei plin de suferinta, unde numai legea strazi, a pumnilor, a compromisurilor, guverna, ii bantuira pentru un moment constiinta, imobilizand-o in acel loc usor sinistru si umed. Simtea cum frigul o cuprinde in ghearele lui ascutite, si cum, alaturi de frica, deznadejde si toate celelalte game de sentimente intunecate de care avusese parte pusera stapanire completa pe ea.
Privirea isi pierdu luciul firest, scanteia care sclipea tot timpul in ochii ei se indeparta catre taramuri demult neexplorate, lasate in urma. Pielea ei se mai albi cu cateva nuante, iar orice urma de viata disparu fara urma, ramanand numai o masca alba in locul ei. Statu asa pentru nu se stie cat, prinsa in trecut, umbland pe cararile care se deschideau, insangerate inaintea ei, unde ochi fara viata se holbau din intuneric la ea, unde voci fara corp ii cereau indurare, si unde strigate de durere inumane i se rasfrangeau in toata fiinta, un tremur usor cuprinzand-o cu totul.
’Sora! Trebuie sa iesi! Departeazate acum! Nu te intoarce unde nu te voi putea ajuta niciodata! Nu te indeparta de cararea care ti-am aratat-o!’ o voce batrana, obosita, rugatoare, in care se puteau ghici lacrimile, o smulse din starea de visare, tragand-o inapoi, in timp ce forta intunecata din ea continua sa o cheme, sa o atraga, sa ii cante atat de dulce.
“Trebuie... Trebuie sa revin la noua Sora, asai?†zambi nostalgic fata, ochii ei inchizandu-se pentru cateva clipe, simtind cum stomacul i se incolaceste neplacut, iar inima ei inceteaza sa bata pentru cateva secunde.
“Ar trebui sa fiu moarta, asai?†intreba cu voce tare, insa stia deja raspunsul: cicatricile ii dovedeau acest lucru, amintirile ii confirmau banuielile. “Dar totusi traiesc... Bine... Ma supun eu tie, dar tine minte: nu mai sunt demult intreaga, o jumatate din mine lipseste, si nu se va intoarce decat atunci cand nu voi mai tine la vietile lor...†ranji nebuneste, simtind marginea aceea ce se surpa neincetat in fata ei, marginea care definea normalitatea de haul de necuprins al nebuniei, al singuratatii mintale, a ceea ce definea in conceptele ei: Un Demon! Unul periculos care ii soptea cuvinte dulci si linistitoare.
Dar hotarase sa mai faca cativa pasi inapoi, ca sa fie in siguranta. In plus, nu era pregatita sa sara in acea crevasa din capul ei, sa nu mai vada lumina imbatatoare a sanatatii mintale.
Un chicotit negru ii hurui in piept, in timp ce degetele ei se dezmortira, apucand increzatoare pietrele din fantana si saltandu-se de la sol.
Acea parte mereu existatenta in ea ii va cauza probleme, asa cum facuse si in trecut cand devenise Princess Black Tiger, omorand membri a unor gasti care o amenintau. Ii omorase sub impulsul momentului, fara sa simta nimic altceva decat o placere calda care i se cobora instant in abdoment si care aparea numai cand simtea vibratia innaclaita a lamei ce se infingea in corpul oponentului, sau cand ii auzea gemetele si implorarile fara sens. Stiuse atunci ca nimic nu va mai fi la fel, ca ceea ce fusese trezit de unchii ei nu va mai adormi niciodata la loc.
In acea noapte profetica stiuse ca daca da drumul monstrului din cusca exista posibilitatea ca acesta sa nu mai avea sa intre inapoi. Insa, creatura se supusese ordinelor ei, si uite-o acum, uitandu-se scrutator peste marginea unei fantani paraginite din epoca Edo a Japoniei, in era medieva, o era a demonilor. Dar, ce era ciudat, era faptul ca se simtea cu mult mai bine aici decat in prezentul atat de indepartat acum.
“La 500 de ani distanta de locul asta!†chicoti din nou, punandu-si mainile in solduri si privind scrutatoare padurea.
Sasai amenindator. Ii simtea acolo, privind-o dar neindraznind sa atace. Ii simtea cum se foiesc, le auzea soaptele, le stia planurile.
’Nu vor reusi sa le faca nimic celor adunati la nunta. Asta stiu sigur! ‘ isi zise, revenind pe deplin la normal, desi pana si aceasta normalitate era pusa sub un semn mare al intrebarii, caci cine ar fi cunoscut-o ar fi stiut ca nimic nu era in ordine in zambetul rece afisat, si in ochii goi de orice traire, insa arzand inabusit in orbite, in timp ce monstruletul viclean din ea cerea libertatea care i se cuvenea.
Pandantivul de la gatul ei straluci, ochii unuia din cei sapte dragoni ce il alcatuiau aprinzandu-se, iar gura lui se deschise, asteptand prada ce avea sa intre cu siguranta in ea: o parte din sufletul Sorei, hranit de-a lungul timpul cu ura acesteia pentru orice fiinta omeneasca ce o ameninta.
Ziua i se paruse atat de frumoasa, chit ca nu va marturisi cuiva vreodata, mandria lui si sangele ce ii curgea de secole prin vene nepermitandu-i un asemenea lux. O urmarise pe micuta muritoare, de cand se trezise si pana acum, cum se juca nestingherita cu acel demon micut al jigodiei de frate-vitreg al sau.
Cum de putuse accepta sa fie martor la o nunta? Si mai ales a acelei fiinte detestabile ce avea sa murdareasca pe veci sangele tatalui sau. Dar ce ii putea cere? Sarba de maicasa fusese o muritoare, iar el era un semi-demon, nimic extraordinar in asta.
Ofta, inchizandu-si ochii. Atata timp cat nu ameninta satul cu distrugerea, avea sa fie lasat in pace de nechibzuitul acela care se credea mai bun decat el. Si lui, ca lord al atator pamanturi, cu mult mai batran si mai calm decat javra aceea, chiar nu ii ardea de altceva decat de o odihna buna.
“Sesshomaru-sama!†vocea aceea vesela a micutei copile ii gadila urechile sensibile, iar el isi deschise ochii pe jumate, ca sa vada ce ii mai cerea aceasta.
Incepuse sa ii fie draga, iar prezenta ei ii era necesara. Nu il facea mai uman, insa ... nici el nu stia ce sa creada despre protectia aceasta ofera fetitei.
“Da copilo†ii raspunse, vocea lui baritonala vibrand prin ea, oprind-o in loc, in timp ce ea se apropiase de forma lui ascunsa de umbrele copacului sub care se odihnea.
Ochii lui stralucira placut, iar Rin ii zambi si mai dulce, insa nedorind sa il incomodeze. Invatase cum sa se comporte acum multa multa vreme, asa ca acum stia ca el nu ii va refuza nimic. Dar depindea de cum ii cerea.
“Sesshomaru-sama... Ne duci pe mine si pe Shippo pana la Inuyasha? A venit sora Kagome si vreau sa o vad!†ii spuse, uitandu-se direct in ochii lui, in timp ce o spranceana perfecta a lui se ridica in sus numai un pic, uitandu-se la ea.
Nu ii raspunse. Mirosul dulceag al femei lui Inuyasha il vestise cu mult inainte de venirea ei, insa voia sa se mai odiheasca in pace. Nu ii convenea sa se apropie prea mult de oameni, dar se pare ca nu avea de ales.
Se ridica in picioare, flutura incet din mana, o scurta zvacnitura rapida, si credinciosul sau dragon Ah-Un aparu. Razand cu gura pana la urechi, Rin il lua pe Shippo de mana si se urcara amandoi pe dragon, calarind catre locul unde ar fi trebuit sa fie tinuta nunta lui Kagome. Nu conta ca amandoi venisera pe jos pana in aceasta poienita, departe de acel loc, la marginea padurii semi-demonului, acum calatoreau in inaltul cerului pe un dragon magic. Chitaira asa fericiti, cu lordul pe urmele lor, mergand incet, ascunzandu-se pe dupa copaci.
Mirosuri straine ii gadila narile. Oameni! Dupa cate se parea era vorba de familia acelei preotese tinere, si inca cineva. Mirosul acesta nou il intriga, caci avea doua nuante. Pe de o parte era cel de om pe care il simtea devenind din ce in ce mai slab cu fiecare secunda care trecea in aceasta lume. Era un miros dulceag, nu cu mult diferit de cel al preotesei, insa cumva mai pe gustului lui. Il simtea pe varful limbii si ii placea. Al doilea val, mai puternic, mai apropiat de al lui, il facea curios. Acelasi om mirosea foarte tare a demon cu sange pur, exact cum era el. Dar ce nu ii placea la aceasta aroma era izul putreg care il acoperea din cand in cand, izul acel al mortii, al desartaciunii, ca si cum respectivul om fusese obligat sa primeasca esenta de demon pur printr-un legamant sacru si care, totusi, numai ea il putea face. Si totusi ceva ii spunea ca acest om nu era pe deplin om. Venea din viitor, de asta era sigur, dar cum de se schimba tocmai acum nu pricepea.
Intrebari ii rascolira mintea, insa nu le acorda nici o atentie. Trebuia sa vada aceasta muritoare cu ochii lui, altfel nu ar fi stiut daca ea era sau nu periculoasa.
Dorinta lui de a se departa de lacasurile unde se adunasera atat de multi afurisiti de oameni, acele nimicuri atat de inferioare speciei lui, se diminua cat de cat, fiind impins de la spate de curiozitate.
Simtea, undeva in adancul sau, alaturi de prezenta ciudata si apasatoare a demonului sau o alta: cea care genera acel iz de putrefactie, acel miros fetid pe care il acea acea fata nou venita in aceasta lume. Simtea ochii rosii a unui demon ce si-i deschidea treptat, ranjind in intuneric, gata oricand sa tace.
Dar nu il va ataca pe el, oricat de multa experienta ar fi avut demonul acela, nu, caci ii simtea respectul pe care il avea pentru persoana lui. Nu, nu pe el!
Voia sa distruga, in ciuda vointei celei pe care o poseda pe jumatate, sa distruga acea micuta preoteasca care il ameninta. Voia sa distruga oamenii si demonii slabi. Voia sa isi castige locul printre cei de frunte, sa fie temut. Dar cine era? Ce era? Pe cine incerca sa controleze? Sesshomaru nu stia, dar voia sa afle, poate doar ca sa isi satisfaca curiozitatea, poate pentru a apara acei oameni, nici el nu stia, oricat de rece ar fi vrut sa para.
Inchise ochii si ofta. Voia sa plece de acolo si sa scape de prezenta pasatoare a acelei chestii. Dar nu putea sa o lase pe Rin singura aici. Nu putea.... si nici nu voia, mai ales ca simtea amenintarea muta a acelei creaturi marsave. Nu... pana si Rin era in pericol, oricare ar fi fost el.
Cap 3
“Behind those eyes lies the truth and grief...
Behind those beautiful smiles I've seen tragedy...
The flawless skin hides the secrets within
Silent forces that secretly ignite your sins
Fly away, fly away
From the torch of blame
They hunt you
Lucifer's Angels
Never lived, you never died
Your life has been denied
They call you
Lucifer's Angel
Beyond these clouds you can hide all your tear
Beyond this world you'll be safe from their wicked fears
And in their hearts they fear your demands
You know their minds won't accept you, they'll never understand†- The Rasmus –‘Lucifer’s Angel’
Ochii aceia stralucitori ii persistau pe retina, o imagine nu prea placuta a unui lucru care trecuse si care totusi se desfasura. Ii era frica de ceea ce puteau ei semnifica, de ceea ce ei ar putea aduce, un cumplit sentiment de déjà -vu scuturandu-i usor corpul, privirea ei mereu atintita asupra intunericului care o inconjura, exact in coltul in care zarise acei ochi lucitori, acei ochi ai unei fiinte care nu ar fi trebuit sa existe in realitate si care totusi i se aratase ei, cele mai nenorocite fiinte din lume, fiinte a carei maini continuau sa fie patate de sange, in ciuda faptului ca se curatase pana daduse de propriul ei sange.
Inghitind in sec, incerca sa isi desprinda privirea din acel loc care acum nu mai exista. Fusese transportata, nu se stie cum, intr-o alta lume, o perioada in care ceva mai mult decat fiinte ale intunericului salasluiau in paduri si case.
’Ii pot simti! un gand razlet trecu ca o pala de vant sinistru peste toata mintea ei, rasturnandu-i toate credintele, in timp ce ochii ei incercara sa caute iesirea unde ar fi trebuit sa se afle Kagome si restul gastii despre care ii povestise.
Insa, ea chiar ii simtea, ascunsi, privind, complotand impotriva fiintelor care radeau fericite undeva deasupra ei. Mainile ei se stransera in pumni, simtind cum stomacul i se intoarce, ingretosat. Vibratiile acelea nenaturale, inumane ii treceau nestingherite prin suflet, dorinta ei de a vedea sange, de a-l simtii galgaind pe degetele ei, de a-i simti gultul, caldura, de a inspira acel miros atat de imbietor, fu starnit pana aproape de pragul nebuniei, in timp ce ochii ei capatara din nou acea lucira mata rosie, adanc ascunsa dupa verdele ce se intuneca tot mai mult. Se lupta cu dorinta de a ranji prosteste si de a se repezi afara din put si de a apuca sabiile ce le ascunsese in ghiozdan si de a incepe sa taie in stanga si in dreapta, ciopartind, imprimandu-si in memorie chipurile surprinse si in agonie a victimelor ei.
’NU! urla mintea ei, constiinta ei razbind la suprafata, iar ea tresari speriata, uitandu-se fix la cer, ochii ei lacrimand din cauza luminii. ’NU! EU NU SUNT ASA! NU VREAU SA FIU! IMI AJUNGE CAT SANGE AM VAZUT! NU MAI VREAU! NU VOI CEDA PENTRU VOI, NU VOI CEDA PENTRU NIMIC IN LUME!’ spiritul ei ranit, insa intact ii atrase atentia, o palmui, o readuse la realitatea care ii scapase pentru cateva minute, mintea ei luand-o pe alte carari, urmand dorinte si vrand lucruri care nu o defineau deloc.
< Esti asa sigura ca nu? Esti sugura ca nu asta esti tu in adancul sufletului? > o voce sarcastica, o voce ce nu ii apartinea, o voce pe care o tinuse sub control pana atunci, se facu din nou prezenta in mintea ei intinzandu-se, dezmortindu-se, cautand sa cucereasca tot ceea ce insemna Sora in acel moment.
’Sunt sigura! Nu sunt eu, nu voi fi eu niciodata! Nu am avut de ales atunci ... nu voi mai ceda asa niciodata, nu te voi urma, orice ei fi!’
< Atunci unde iti e regretul? Cum de nu te trezesti noaptea urland asa cum ai facut la moartea parintilor tai? A parintilor nostri? Uiti cine ai fost, uiti cine esti, te ascunzi! Nu erai asa ... De ce te temi? > si sufletul ei se infiora, speriat, simtind cum ceva din ea ranjeste, scrijelind peretii custii in care fusese inchis.
Ranjea si se bucura, simtind slabiciunea din ea, adevarul fiind mai crud decat orice realitate, decat orice eveniment.
“Sora!†vocea vesela, plina de lumina a lui Kagome o trezi, iar bruneta se uita in sus, nestiind cum sa raspunda, daca era bine sau nu sa raspunda, daca trebuia. “Sora! Hai sus! Inuyasha vrea sa te vada! Sora? Ai patit ceva?†vocea aceea se indeparta de ea.
“Imediat!†sopti, suficient de tare ca Kagome sa plece. Nu era sigura ca voia sa iasa din acea fantana. Nu era sigura ca voia sa paseasca pe acel pamant.
< Te temi de ce esti? Asta e ceva nou pentru Princess Black Tiger > aceeasi voce badjocoritoare, demult adormita, acum mai treaza si mai periculoasa ca niciodata, ii facu inima sa se stranga infrigurata.
“Nu ma tem... Nu am voie sa ma tem! Am lasat teama si suferinta cu mult in urma mea !†sopti atat de incet, incat, la inceput crezu ca nici macar nu deschisese gura, insa ecourile o dadura de gol.
Imagini din trecutul ei plin de suferinta, unde numai legea strazi, a pumnilor, a compromisurilor, guverna, ii bantuira pentru un moment constiinta, imobilizand-o in acel loc usor sinistru si umed. Simtea cum frigul o cuprinde in ghearele lui ascutite, si cum, alaturi de frica, deznadejde si toate celelalte game de sentimente intunecate de care avusese parte pusera stapanire completa pe ea.
Privirea isi pierdu luciul firest, scanteia care sclipea tot timpul in ochii ei se indeparta catre taramuri demult neexplorate, lasate in urma. Pielea ei se mai albi cu cateva nuante, iar orice urma de viata disparu fara urma, ramanand numai o masca alba in locul ei. Statu asa pentru nu se stie cat, prinsa in trecut, umbland pe cararile care se deschideau, insangerate inaintea ei, unde ochi fara viata se holbau din intuneric la ea, unde voci fara corp ii cereau indurare, si unde strigate de durere inumane i se rasfrangeau in toata fiinta, un tremur usor cuprinzand-o cu totul.
’Sora! Trebuie sa iesi! Departeazate acum! Nu te intoarce unde nu te voi putea ajuta niciodata! Nu te indeparta de cararea care ti-am aratat-o!’ o voce batrana, obosita, rugatoare, in care se puteau ghici lacrimile, o smulse din starea de visare, tragand-o inapoi, in timp ce forta intunecata din ea continua sa o cheme, sa o atraga, sa ii cante atat de dulce.
“Trebuie... Trebuie sa revin la noua Sora, asai?†zambi nostalgic fata, ochii ei inchizandu-se pentru cateva clipe, simtind cum stomacul i se incolaceste neplacut, iar inima ei inceteaza sa bata pentru cateva secunde.
“Ar trebui sa fiu moarta, asai?†intreba cu voce tare, insa stia deja raspunsul: cicatricile ii dovedeau acest lucru, amintirile ii confirmau banuielile. “Dar totusi traiesc... Bine... Ma supun eu tie, dar tine minte: nu mai sunt demult intreaga, o jumatate din mine lipseste, si nu se va intoarce decat atunci cand nu voi mai tine la vietile lor...†ranji nebuneste, simtind marginea aceea ce se surpa neincetat in fata ei, marginea care definea normalitatea de haul de necuprins al nebuniei, al singuratatii mintale, a ceea ce definea in conceptele ei: Un Demon! Unul periculos care ii soptea cuvinte dulci si linistitoare.
Dar hotarase sa mai faca cativa pasi inapoi, ca sa fie in siguranta. In plus, nu era pregatita sa sara in acea crevasa din capul ei, sa nu mai vada lumina imbatatoare a sanatatii mintale.
Un chicotit negru ii hurui in piept, in timp ce degetele ei se dezmortira, apucand increzatoare pietrele din fantana si saltandu-se de la sol.
Acea parte mereu existatenta in ea ii va cauza probleme, asa cum facuse si in trecut cand devenise Princess Black Tiger, omorand membri a unor gasti care o amenintau. Ii omorase sub impulsul momentului, fara sa simta nimic altceva decat o placere calda care i se cobora instant in abdoment si care aparea numai cand simtea vibratia innaclaita a lamei ce se infingea in corpul oponentului, sau cand ii auzea gemetele si implorarile fara sens. Stiuse atunci ca nimic nu va mai fi la fel, ca ceea ce fusese trezit de unchii ei nu va mai adormi niciodata la loc.
In acea noapte profetica stiuse ca daca da drumul monstrului din cusca exista posibilitatea ca acesta sa nu mai avea sa intre inapoi. Insa, creatura se supusese ordinelor ei, si uite-o acum, uitandu-se scrutator peste marginea unei fantani paraginite din epoca Edo a Japoniei, in era medieva, o era a demonilor. Dar, ce era ciudat, era faptul ca se simtea cu mult mai bine aici decat in prezentul atat de indepartat acum.
“La 500 de ani distanta de locul asta!†chicoti din nou, punandu-si mainile in solduri si privind scrutatoare padurea.
Sasai amenindator. Ii simtea acolo, privind-o dar neindraznind sa atace. Ii simtea cum se foiesc, le auzea soaptele, le stia planurile.
’Nu vor reusi sa le faca nimic celor adunati la nunta. Asta stiu sigur! ‘ isi zise, revenind pe deplin la normal, desi pana si aceasta normalitate era pusa sub un semn mare al intrebarii, caci cine ar fi cunoscut-o ar fi stiut ca nimic nu era in ordine in zambetul rece afisat, si in ochii goi de orice traire, insa arzand inabusit in orbite, in timp ce monstruletul viclean din ea cerea libertatea care i se cuvenea.
Pandantivul de la gatul ei straluci, ochii unuia din cei sapte dragoni ce il alcatuiau aprinzandu-se, iar gura lui se deschise, asteptand prada ce avea sa intre cu siguranta in ea: o parte din sufletul Sorei, hranit de-a lungul timpul cu ura acesteia pentru orice fiinta omeneasca ce o ameninta.
Ziua i se paruse atat de frumoasa, chit ca nu va marturisi cuiva vreodata, mandria lui si sangele ce ii curgea de secole prin vene nepermitandu-i un asemenea lux. O urmarise pe micuta muritoare, de cand se trezise si pana acum, cum se juca nestingherita cu acel demon micut al jigodiei de frate-vitreg al sau.
Cum de putuse accepta sa fie martor la o nunta? Si mai ales a acelei fiinte detestabile ce avea sa murdareasca pe veci sangele tatalui sau. Dar ce ii putea cere? Sarba de maicasa fusese o muritoare, iar el era un semi-demon, nimic extraordinar in asta.
Ofta, inchizandu-si ochii. Atata timp cat nu ameninta satul cu distrugerea, avea sa fie lasat in pace de nechibzuitul acela care se credea mai bun decat el. Si lui, ca lord al atator pamanturi, cu mult mai batran si mai calm decat javra aceea, chiar nu ii ardea de altceva decat de o odihna buna.
“Sesshomaru-sama!†vocea aceea vesela a micutei copile ii gadila urechile sensibile, iar el isi deschise ochii pe jumate, ca sa vada ce ii mai cerea aceasta.
Incepuse sa ii fie draga, iar prezenta ei ii era necesara. Nu il facea mai uman, insa ... nici el nu stia ce sa creada despre protectia aceasta ofera fetitei.
“Da copilo†ii raspunse, vocea lui baritonala vibrand prin ea, oprind-o in loc, in timp ce ea se apropiase de forma lui ascunsa de umbrele copacului sub care se odihnea.
Ochii lui stralucira placut, iar Rin ii zambi si mai dulce, insa nedorind sa il incomodeze. Invatase cum sa se comporte acum multa multa vreme, asa ca acum stia ca el nu ii va refuza nimic. Dar depindea de cum ii cerea.
“Sesshomaru-sama... Ne duci pe mine si pe Shippo pana la Inuyasha? A venit sora Kagome si vreau sa o vad!†ii spuse, uitandu-se direct in ochii lui, in timp ce o spranceana perfecta a lui se ridica in sus numai un pic, uitandu-se la ea.
Nu ii raspunse. Mirosul dulceag al femei lui Inuyasha il vestise cu mult inainte de venirea ei, insa voia sa se mai odiheasca in pace. Nu ii convenea sa se apropie prea mult de oameni, dar se pare ca nu avea de ales.
Se ridica in picioare, flutura incet din mana, o scurta zvacnitura rapida, si credinciosul sau dragon Ah-Un aparu. Razand cu gura pana la urechi, Rin il lua pe Shippo de mana si se urcara amandoi pe dragon, calarind catre locul unde ar fi trebuit sa fie tinuta nunta lui Kagome. Nu conta ca amandoi venisera pe jos pana in aceasta poienita, departe de acel loc, la marginea padurii semi-demonului, acum calatoreau in inaltul cerului pe un dragon magic. Chitaira asa fericiti, cu lordul pe urmele lor, mergand incet, ascunzandu-se pe dupa copaci.
Mirosuri straine ii gadila narile. Oameni! Dupa cate se parea era vorba de familia acelei preotese tinere, si inca cineva. Mirosul acesta nou il intriga, caci avea doua nuante. Pe de o parte era cel de om pe care il simtea devenind din ce in ce mai slab cu fiecare secunda care trecea in aceasta lume. Era un miros dulceag, nu cu mult diferit de cel al preotesei, insa cumva mai pe gustului lui. Il simtea pe varful limbii si ii placea. Al doilea val, mai puternic, mai apropiat de al lui, il facea curios. Acelasi om mirosea foarte tare a demon cu sange pur, exact cum era el. Dar ce nu ii placea la aceasta aroma era izul putreg care il acoperea din cand in cand, izul acel al mortii, al desartaciunii, ca si cum respectivul om fusese obligat sa primeasca esenta de demon pur printr-un legamant sacru si care, totusi, numai ea il putea face. Si totusi ceva ii spunea ca acest om nu era pe deplin om. Venea din viitor, de asta era sigur, dar cum de se schimba tocmai acum nu pricepea.
Intrebari ii rascolira mintea, insa nu le acorda nici o atentie. Trebuia sa vada aceasta muritoare cu ochii lui, altfel nu ar fi stiut daca ea era sau nu periculoasa.
Dorinta lui de a se departa de lacasurile unde se adunasera atat de multi afurisiti de oameni, acele nimicuri atat de inferioare speciei lui, se diminua cat de cat, fiind impins de la spate de curiozitate.
Simtea, undeva in adancul sau, alaturi de prezenta ciudata si apasatoare a demonului sau o alta: cea care genera acel iz de putrefactie, acel miros fetid pe care il acea acea fata nou venita in aceasta lume. Simtea ochii rosii a unui demon ce si-i deschidea treptat, ranjind in intuneric, gata oricand sa tace.
Dar nu il va ataca pe el, oricat de multa experienta ar fi avut demonul acela, nu, caci ii simtea respectul pe care il avea pentru persoana lui. Nu, nu pe el!
Voia sa distruga, in ciuda vointei celei pe care o poseda pe jumatate, sa distruga acea micuta preoteasca care il ameninta. Voia sa distruga oamenii si demonii slabi. Voia sa isi castige locul printre cei de frunte, sa fie temut. Dar cine era? Ce era? Pe cine incerca sa controleze? Sesshomaru nu stia, dar voia sa afle, poate doar ca sa isi satisfaca curiozitatea, poate pentru a apara acei oameni, nici el nu stia, oricat de rece ar fi vrut sa para.
Inchise ochii si ofta. Voia sa plece de acolo si sa scape de prezenta pasatoare a acelei chestii. Dar nu putea sa o lase pe Rin singura aici. Nu putea.... si nici nu voia, mai ales ca simtea amenintarea muta a acelei creaturi marsave. Nu... pana si Rin era in pericol, oricare ar fi fost el.